Școala și problematica lumii contemporane, implicaţiile globalizării asupra educaţiei românești.

Societatea actuală se caracterizează prin schimbări continue în toate planurile: social, economic, politic, cultural.
Toate acestea au condus la unele schimbări şi în planul educaţional. Educaţia, ca fenomen social fundamental, trebuie
să răspundă continuu, prin structură, obiective şi conţinut, schimbărilor, exigenţelor şi problemelor societăţii. Este
adevărat că, prin analiza comparativă, se pot identifica uneori, diferenţe mari atât între societăţi, cât şi între sistemele
de învăţământ din anumite state, la un moment dat. Rezolvarea problemelor şi a diferenţelor existente în plan
educaţional se poate realiza prin abordarea globală a acestora şi prin găsirea celor mai eficiente mijloace care trebuie
utilizate pentru depăşirea lor. În acest sens Clubul de la Roma înfiinţat în 1968 şi condus de Aurelio Peccei a introdus
conceptul de „problematica lumii contemporane”.Acest concept scoate în evidenţă caracteristicile societăţii de azi şi
necesitatea găsirii unor soluţii la problemele cu care se confruntă omenirea. Pentru prevenirea şi rezolvarea unor
probleme ca poluarea, conflictele dintre naţiuni, creşterea demografică, maladii grave etc., se impune cu siguranţă
implicarea specialiştilor din diverse domenii. Specialiştii din domeniul educaţiei, în urma analizei problemelor
existente, au propus implementarea „noilor educaţii”
O problema importanta a studiilor de prospectiva a educatiei o constituie cea a factorilor care determina si
influenteaza cursul educatiei de maine:
• Evolutiile demografice;
• Schimbarile economice;
• Schimbarile social-politice;
• Mutatiile culturale si progresele stiintifice;
• Problematica lumii contemporane (Vaideanu, 1988, citat de Stanciu, 1999).
Problematica lumii contemporane (caracterizata prin universalitate, globalitate, complexitate si caracter prioritar)
demonstreaza tot mai pregnant ca solutiile cele mai eficiente nu se gasesc prin demersuri si angajari secventiale, ci e
nevoie de o viziune holistica in decantarea si studierea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu
care se confrunta omenirea.
Putem înţelege astfel mult mai bine consecinţele globalizării, dacă această realitate este văzută în ansamblul prezenţei
aspectelor contradictorii, tensiunilor, dar şi al complementarităţii identităţilor naţionale cu noua identitate mondială.
Necesitatea depăşirii tensiunilor, chiar dacă nu sunt în noi, vor ocupa un rol central în problematica secolului al XXI-
lea. Cunoaşterea modalităţilor de manifestare a stărilor de tensiune, a cauzelor care le generează, ne pot introduce în
decodificarea complexităţii şi diversităţii polilor generatori de nelinişte sau din contră, de încredere în găsirea soluţiilor
pentru rezolvarea acesteia. A apărut şi continuă să rămână, este adevărat cu noi trăsături, tensiunea dintre global şi
local. Oamenii vor trebui să înveţe prin educaţie să devină cetăţeni ai planetei, fără însă a-şi pierde rădăcinile şi
continuând să joace un rol important în viaţa propriilor naţiuni şi comunităţi locale. De asemenea, tensiunea dintre
universal şi individual în planul culturii ne arată că aceasta este continuu globalizată şi că acest proces nu s-a încheiat
şi că va dura destulă vreme. Nu pot fi ignorate nici promisiunile, nici riscurile acestei globalizări, iar neglijarea
caracterului unic al fiinţei umane, ca persoană, nu este nicidecum un risc minor. În prezent, oamenii au senzaţia că sunt
striviţi între globalizare, a cărei manifestare o pot percepe şi pe care uneori trebuie să o suporte şi căutarea rădăcinilor,
a punctelor de referinţă şi a sentimentului apartenenţei. Fiecare persoană trebuie să-şi aleagă propriul destin şi să-şi
angajeze potenţialul maxim în cadrul tradiţiilor şi al propriei culturi tot mai deschisă către universalitate. Globalizarea
scoate în evidenţă dimensiunile, urgenţa şi caracterul interdependent al problemelor cu care se confruntă comunitatea
internaţională, faptul că acest proces este ireversibil şi impune reacţii globale la a căror rezolvare este chemat să-şi
aducă contribuţia fiecare locuitor al planetei. În cadrul acestei reacţii globale, învăţământul şi educaţia devin principalii
responsabili în a forma oameni în măsură să facă faţă acum şi în viitor acestei probleme. Educaţia trebuie să transmită
eficient şi pe scară largă acel volum de cunoştinţe şi informaţii adaptate noii civilizaţii a globalizării, care să nu
copleşească prin cantitate, dar să contribuie la dezvoltarea oamenilor la nivel individual şi comunitar. Educaţia trebuie
să traseze transformările noii lumi aflate în permanentă mişcare şi, în acelaşi timp, să pună la dispoziţia oamenilor
instrumentele de orientare cu ajutorul cărora acestea să-şi găsească drumul afirmării şi dezvoltării continue. Înţelegerea
problemelor deosebite ce trebuie rezolvate de educaţie într-o societate globală şi pentru o societate globală porneşte de
la statutul acesteia de nouă educaţie. Fără a fi izolată de celelalte tipuri de noi educaţii, mai ales de unele dintre acestea
(educaţia interculturală, educaţia pentru pace, educaţia pentru democraţie, educaţia pentru mass-media, educaţia
ecologică), educaţia pentru o societate globală o putem considera ca reprezentând un ansamblu coerent şi armonizat al
acelor „noi educaţii“ cu impact major asupra formării dimensiunii internaţionale a omului, mai exact a unei
disponibilităţi reale în a-l înţelege şi susţine pe semenul său, indiferent de spaţiul geografic, etnic, religios, economic în
care acesta locuieşte.
Pentru a face fata provocarilor lumii contemporane, se contureaza urmatoarele directii de restructurare a realitatii
educationale (Stan, 2001):
• asigurarea unui echilibru optim intre dimensiunea informativa (cunostintele si informatiile transmise in cadrul
procesului educational) si dimensiunea formativa (constructia si dezvoltarea unor atitudini, valori sau comportamente);
• introducerea unor noi tipuri de educatii;
• asigurarea unei repartitii judicioase si a unui echilibru intre cele doua tipuri de invatare: de mentinere si inovatoare;
• impunerea progresiva a principiilor noii paradigme educationale (Wurtz, 1992, citat de Cucos, 1999);
• extinderea actului educativ la nivelul intregii vieti a individului
Schimbarea – element definitoriu al lumii contemporane:
- noul mileniu a moştenit multe probleme sociale, economice şi politice care sunt departe de a-şi fi găsit soluţia,
deşi au marcat în mare măsură ultima jumătate de secol: problemele se agravează, se multiplică, se
globalizează;
- multe ţări au depăşit stadiul subdezvoltării, iar standardele de viaţă au crescut continuu, în proporţii care diferă
de la o ţară la alta;
- progresul a adus cu sine şi sentimentul deziluziei care pare a fi dublat de o anumită confuzie a unei ,,societăţi
globale care duce o luptă chinuitoare pentru a se naşte” (J.Delors);
-valul schimbărilor şi al noutăţilor care asaltează viaţa umanităţii şi a fiecărei colectivităţi umane a făcut necesare nu
numai strategii globale corelate, internaţionale, interdisciplinare, intersectoriale, ci şi educaţie pentru schimbare.
 Problematica lumii contemporane:
- creşterea în cifre a numărului săracilor, a analfabeţilor, a şomerilor, a tinerilor;
-degradarea mediului înconjurător şi a resurselor naturale;
- degradarea stării de sănătate a populaţiei; ÿ
-exacerbarea terorismului, rasismului şi intoleranţei;
- în ţările europene asistăm la o scădere a indicilor natalităţii şi la îmbătrânirea populaţiei;
- în ţările din Africa şi Asia expansiunea demografică este un fenomen cu implicaţii cu atât mai grave cu cât condiţiile
economice din aceste ţării sunt mai vitrege, nivelul de trai e mai scăzut, iar analfabetismul cunoaşte cote ridicate.
- Analfabetismul este una dintre cele mai grave probleme:
- analfabeţi sunt cei care nu ştiu să scrie şi să citească şi cei care au deficienţe în cunoştinţele şi deprinderile de bază
(analfabetismul funcţional);
- datorită expansiunii tehnologice şi a internetului se poate vorbi şi de analfabetism computerial.
Aceste probleme se impun atât prin caracterul lor complex, grav, persistent şi presant, cât şi prin dimensiunile lor
globale, având o evoluţie rapidă şi greu previzibilă (G.Văideanu).
Priorităţi de acţiune pentru rezolvarea unora dintre problemele lumii contemporane:
- apărarea păcii;
- salvarea mediului;
- propagarea democraţiei;
-refacerea unităţii spirituale a Europei în scopul întăririi unităţii sale economice şi politice.
Rolul educaţiei în ameliorarea problemelor lumii contemporane: educarea tinerei generaţii în spiritul respectării
diversităţii, a protejării mediului;
-conştientizării acesteia privind pericolele şi efectele acţiunilor nesăbuite;
- formarea priceperilor şi deprinderilor de acţiune controlată şi de intervenţie;
- educaţia nu poate face totul şi nu poate fi supraestimat potenţialul acesteia pentru ameliorarea problemelor, fiind
necesară o acţiune conjugată cu celelalte subsisteme ale sistemului social: cel economic, politic, cultural.
Necesitatea schimbării în educaţie:
-trunchiul comun de competenţe de bază (cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi valori) nu mai poate fi garantat pe toată
durata vieţii deoarece cunoştinţele se depreciază rapid datorită evoluţiei cunoaşterii, a tehnologiei şi a organizării
social politice;
- socializarea exclusiv prin educaţie formală are limite importante în condiţiile în care azi se vorbeşte tot mai mult
despre socializare secundară, realizată prin interacţiunea instituţiilor formale de învăţământ cu alte medii educative, iar
noile medii de învăţare sunt tot mai atractive şi mai frecvente la elevi;
- formarea profesională in iţială se decalează şi se depreciază rapid in comparaţie cu evoluţiile pieţei muncii;
-acţiunea emancipatoare a instituţiilor educaţionale a devenit limitatădatorită ofertelor de exprimare şi manifestare a
libertăţilor individuale pe care le propune societatea civilă.
 Bibliografia

[1] Delors, J., Comoara lăuntrică, Raportul către UNESCO al Comisiei internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI,
Iaşi, Editura Polirom, 2000, p.30.
[2] Zamagni, S., Globalizarea ca specific al economiei postindustriale: implicaţii economice şi opţiuni etice, în Ică I.I.,
Marani, G., Gândirea socială a Bisericii, Sibiu, Editura Deisis, 2002, p.465.
[3] Ramonet, I., Geopolitica haosului, Bucureşti, Editura Doina, 1998, p.50.
[4] Dahrendorff, R., Cvadratura cercului globalizării, în Ică I.I., Marani, G., op.cit., p.444. [5] Hamburg, D.D.,
Education for Conflict Resolution (preluată din Annual Report 1944, Carnegie Corporation, New York)