Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d.

 22
august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om
politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii
dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Primii ani
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni. După unii
cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a
petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a
născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită
cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru
în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga
durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul
maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la
pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare
prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.
Anii de formare

Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a
fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în
științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o.
În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În
anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a
făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florența.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași și și-a început
activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de
pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care se va
dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie
s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei
populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine și care sunt foarte
strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica
versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura,
comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se
îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a cunoscut-o), îi dedică
poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare.
Exilul
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din Moldova a avut un
caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluționari
moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată
domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește prin Austria și Germania se
stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio
Moldovei și Sentinela română.
În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris.
Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și muzicale. Se
întoarce în țară în luna decembrie.
Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne
pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie
spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul
pentru exoticul mauro-hispanic.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit
nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul
vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.

Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit
de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica.
Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully
Prudhomme și Leconte de Lisle.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile
la conacul său de la Mircești.

Activitate culturală
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C.
Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.
Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis
în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.
Primii ani
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni. După unii
cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a
petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a
născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită
cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru
în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga
durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul
maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la
pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare
prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.
Anii de formare
Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu
În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a
fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în
științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o.
În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În
anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a
făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florența.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași și și-a început
activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de
pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care se va
dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie
s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei
populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine și care sunt foarte
strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica
versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura,
comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se
îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a cunoscut-o), îi dedică
poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare.
Exilul
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din Moldova a avut un
caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluționari
moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată
domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește prin Austria și Germania se
stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio
Moldovei și Sentinela română.
În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris.
Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și muzicale. Se
întoarce în țară în luna decembrie.
Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne
pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie
spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul
pentru exoticul mauro-hispanic.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit
nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul
vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.
 Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855
În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit
de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica.
Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully
Prudhomme și Leconte de Lisle.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile
la conacul său de la Mircești.

Activitate culturală
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C.
Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.
Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis
în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.