Tema suferinței este o temă pe care nu o putem aborda ca un simplu exercițiu intelectual,

deoarece cunoștințele despre suferință se obțin prin experiență personală. Grigore cel Mare nu
reprezintă o excepție în ceea ce privește calificarea lui pentru a aborda această temă a suferinței.
Grigore scrie despre suferință care știe foarte bine ce înseamnă a simții suferința și durerea. Prin
eforturile sale de a-i ajuta pe cei aflați în nevoință și prin îndemnurile sale la pocăință pe care acesta le
susținea în timpul ciumei, putem observa că acesta nu se separă de suferința oamenilor. Pe Grigore nu îl
găsim înduioșat de suferințele celor din jurul lui datorită faptului că și el a suferit dureri fizice și suferințe
sufletești.

Ascetismul pe care Grigore cel Mare îl practica la începuturile sale în viața monahală, i-au strica
sănătatea și a făcut ca restul vieții lui să fie supus unei boli constante. Pentru Grigore,

A scrie despre suferință este rareori un exercițiu intellectual, fiind un lucru care se naște din experiența
personal. Grigore nu reprezintă o excepție în această discuție. El scrie despre suferiinșă ca o persoană
care știe foarte bine ce înseamnă a simții durere și suferință. Prin eforturile sale de a ajuta pe cei în
nevoință și prin îndemnurile sale la pocăință din predicile pe care le susținea în timpul ciumei, putem
observa că el nu se separă de suferința oamenilor. Poate motivul pentru care el nu s-a arătat înduioșat
de suferințele altora a fost datorită faptului că și el însuși a suferit dureri fizice și suferințe sufletești.

Practicile ascetice ale lui Grigore de la începuturile vieții sale monahale i-au stricat sănătatea și a
făcut ca restul vieții sale el să fie supus unei boli constant. Pentru Grigore durerea a fost un lucru de care
a fost incapabil să scape în toată viața sa. Pe parcursul pontificatului său el a fost în continuu bolnav,
suferința sa accentuându-se de la o zi la alta. Ascetismul său sever i-a periclitat întreaga sănătate
distrugându-I sistemul digestive și la lăsat pradă febrei de vară care a infestat întreaga Romă. 1

Grigore cel Mare răpus de suferințe trupești și sufletești cauzate de boală se hotărăște să scrie
comentariile morale la Cartea lui Iov. Nu este surprinzător acest lucru deoarece Grigore, putem spune că
se regăsea în suferința lui Iov.2

Teologic vorbind putem spune că Grigore avea o viziune înaltă asupra suferinței și asupra valorii
sale de răscumpărare. Totuși, în unele scrieri ale sale este evident faptul că această viziune nu a
constituit un mod de viață pentru el. În anul 599 în scrierile sale, Grigore își expunea suferința provocată
de gută și de durerile sale insuportabile, făcând ca pentru el viața să fie o suferință continuă, iar fiecare
zi îl găsea asteptându-și moartea.3 Aceste afirmații stau în contrast cu propia-i teologie care promova
acceptarea cu răbdare a suferinței și care considera această suferință un mod de curățire a păcatelor. El
nu-și valorifică suferința datorită caracterului ei constructiv, ci ca oricine care s-ar afla în astfel de chinuri
severe el își dorește eliberarea.

Accentul pus pe ascetism nu reprezintă doar un aspect al vieții personale a lui Grigore, fiind
partea centrală a teologiei sale

1
richard
2
Richards, 45. mysticism
3
Dudden, vol 2, p. 38