Teste Pe Afectiuni-Lucrari Astm-Insuf. Cardiaca

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU
ASTM BRONSIC
PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I : APARATUL RESPIRATOR
Notiuni de anatomie, fiziologie si semiologie.
CAPITOLUL II : ASTMUL BRONSIC
II.1. Definitie
II.2. Clasificare
II.3. Etiologie
II.4. Patogenie
II.5. Morfopatologie
II.6. Fiziopatologie
II.7. Tabloul clinic
II.8. Examene paraclinice si de laborator
II.9. Diagnostic
II.10. Diagnostic diferential
II.11. Evolutie. Prognostic. Complicatii
II.12. Tratament
CAPITOLUL III
III. 1. Grila pentru culegerea datelor. Cazul 1

III.2. Grila pentru culegerea datelor. Cazul 2
III.3. Grila pentru culegerea datelor. Cazul 3
BIBLIOGRAFIE
MOT T O :
'Nevoia de a respira este o necesitate a fiintei

vii, care consta in a capta oxigenul indispensabil
vietii celulare si a arunca gazul carbonic, produs al
combustiei celulare.
Caile respiratorii permeabile (receptive)

si alveola pulmonara permit sa se satisfaca
aceasta nevoie'.
VIRGINIA HENDERSON
CAPITOLUL I
APARATUL RESPIRATOR
NOTIUNI DE ANATOMIE FIZIOLOGIE SI SEMIOLOGIE
Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre

aerul atmosferic si organism se numeste aparat respirator.
Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat atat raportul de
oxigen din aerul atmosferic pana la nivelul celor care il utilizeaza, cat si circulatia in
sens invers a dioxidului de carbon, produs al metabolismului celular.
Aparatul
respirator este
alcatuit din doua
parti distincte:
1. Caile
respiratorii
extrapulmonare
;
2.
Plamanii.
1. Caile prin
care aerul
atmosferic este
introdus in plamani
si prin care este
eliminat apoi din
plamani,
alcatuiesc caile
respiratoriiextrap
ulmonare.
Ele se pot
grupa in :
. cai respiratorii superioare : - cavitatea nazala;
- faringe.
. cai respiratorii inferioare : - laringe;
- trahee;
- bronhii principale.
FARINGELE
- este segmentul unde se incruciseaza calea digestiva cu cea respiratorie. Prin

faringe trece aerul din fosele nazale in laringe si trahee si invers.
LARINGELE
- este segmentul care indeplineste pe langa functiile de cale respiratorie, de

protectie a cailor respiratorii inferioare si pe cea de fonatie.
TRAHEEA SI BRONHIILE EXTRALOBULARE
- au in peretii lor inele cartilaginoase cu rolul de a mentine deschise caile

respiratorii in conditiile variatiilor de presiune din inspiratie si expiratie.
Cele doua bronhii - dreapta si stanga - sunt inegale ca lungime si cal i bru.
- bronhia dreapta se indreapta spre hilul plamanului drept, are o lungime de 2-3
cm si un numar de 4-7 inele cartilaginoase ;
- bronhia stanga se indreapta spre hilul plamanului stang, si are o lungime de 4-

5 cm si un numar de inele cartilaginoase egal cu 7-13.
PLAMANII - reprezinta organele de schimb ale aparatului respirator.
Asezare :
- sunt asezati in cavitatea toracica, avand fiecare cavitatea pleurala proprie;
- ocupa aproape intrega cavitate toracica, cu exceptia partii mijlocii, numita mediastin
(partea cuprinsa intre fetele mediale ale celor doi plamani, stern si coloana vertebrala).
- in jos, plamanii se intind la diafragm.
Culoarea :
- la copii - este rosiatica;
- la adulti - este alba - cenusie cu zone negre, datorita depunerii de particule de praf si
de fum din aerul atmosferic.
Configuratie externa
Unui plaman i se descriu :
. un varf;
. o baza;
. trei fete: - costala
- mediastinala
- diafragmatica.
. trei muchii : - anterioara
- posterioara
- inferioara
Plamanul drept are doua scizuri care imparte plamanul in trei lobi:
- superior
- mijlociu
- inferior
Plamanul stang are numai o scizura care il imparte in doi lobi :
- superior
- inferior
Un plaman este constituit din urmatoarele unitati anatomice si functionale:
1. lobi ;
2. segmente ;
3. acini - pulmonari ;
4. alveole pulmonare.
1. Lobi pulmonari : - sunt unitati morfologice mari ;
- sunt delimitati prin scizuri ;
- sunt organizati in segmente.
2. Segmentele : - sunt alcatuite din lobuli.

Lobulul pulmanar :
- este alcatuit din mai multi acini ;
- reprezinta unitatea anatomica si fiziologica a segmentului pulmonar;
- sunt in numar foarte mare ;
- sunt unitari prin tesut conjuctiv fibroelastic, care reprezinta parenchinul

pulmonar.
Bronhiile intralobulare se mai numesc si bronhiole. Ele se ramnifica in cate trei

bronhiole terminale care se termina in acini pulmonari; un lobul este format din 30-50
acini.
3. Un acin pulmonar incepe cu o dilatatie, de la care pornesc 3-5 canale

alveolare. Acestea se termina cu mici vezicule inchise in fund de sac care poarta
denumirea de saci alveolari. Peretii canalelor alveolare si ai sacilor alveolari prezinta
mici cavitati (aspect de fagure de albina) care se mai numeste alveole.
4. Alveola pulmonara - reprezinta suprafata de schimb a plamanilor.
Peretele alveolar este format dintr-un epiteliu alveolar, asezat pe o membrana bazala, si
tesut conjuctiv bogat in fibre elastice.Epiteliu alveolar si membrana bazala a alveolei
impreuna cu membrana bazala a capilarului si endoteliul capilar, constituie
bariera alveolo-capilara prin care se face schimbul de gaze.
VASCULARIZAREA PLAMANULUI
Reteaua sangvina este reprezentata printr-un sistem al circulatiei sangvine

functionale si un sistem al circulatiei sangvine nutritive.
Sistemul circulatiei sangvine functionale reprezinta mica circulatie a sistemului

circulator si este alcatuit din:
1. ramuri ale arterei pulmonare - care aduc sangele neoxigenat ventriculului

drept;
2. ramuri ale venelor pulmonare - care aduc sangele oxigenat in atriul stang.
Sistemul circulatiei sangvine nutritive reprezinta marea circulatic si este

reprezentat de :
. ramuri ale arterelor bronsice (doua pentru plamanul stang si una pentru
plamanul drept);
. ramuri care iau nastere din artera aorta toracica.
Arterele bronsice duc sange incarcat cu oxigen si nutrimente in peretii

bronhiilor, ganglionii limfatici, arterele si venele pulmonare si in pleura.
INERVATIA PLAMANULUI
Plamanul este inervat de o retea nervoasa

vegetativa : simpatica si parasimpatica provenita de la doua plexuri mixte :
. plexul pulmonar anterior ;
. plexul pulmonar posterior.
Aceste plexuri sunt formate din fibre provenite de la nervul vag (X), de la
gangloinii simpatici toracali si de la nervii cardiaci. Toate aceste fibre inerveaza si
pleura.
PLEURA
La exterior, plamanii sunt inveliti de o membrana seroasa numita pleura. Acesta

este formata din doua foite :
. pleura viscerala - este in contact intim cu plamanul;
- la nivelul hilului pulmonar se rasfrange si merg in

continuare cu pleura parietala ;
. pleura parietala - continua pleura viscerala incepand de la nivelul hilului
- este in contact direct cu peretii cavitatii toracice.
Intre cele doua foite pleurale se gaseste un spatiu virtual care poarta

denumirea de cavitate pleurala, in care se gaseste o presiune negativa. Cavitatea poate
deveni reala in cazuri patologice cand se colecteaza lichidul seros (hidrotorax), puroi
(piotorax), sange (hemotorax), indepartand cele doua foite una de alta.
Fetele foitelor pleurale care vin in contact, sunt umezite de un

lichid seros - lichid intrapleural care favorizeaza aderenta si alunecarea foitelor - una
pe cealalta - cand au loc miscarile respiratorii; in mod normal, cantitatea de lichid este
mica.
FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
Respiratia este functia prin care organismul ia din mediul lui de viata
oxigenul si elimina dioxidul de carbon.
Aceasta functie cuprinde trei timpi :
1. timpul pulmonar - realizarea primului moment al schimburilor gazoase. La

nivelul membranei alveolo-capilare oxigenul trece din aerul alveolelor in sange iar
dioxidul de carbon in sens invers.
2. timpul sangvin - realizeaza transportul gazelor intre plaman si tesuturi, care

consuma oxigen si elibereaza dioxid de carbon.
3. timpul tisular (respiratia interna) - la nivelul tesuturilor, oxigenul patrunde in

celule, iar dioxidul de carbon - produs rezidual al catabolismului - este eliminat.
Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese care reprezinta

etape ale respiratiei pulmonare :
. Ventilatia ;
. Difuziunea ;
. Circulatia pulmonara.
VENTILATIA
- este o succesiune de miscare alternative de inspiratie si expiratie care

reprezinta deplasarea unor volume de aer.
IN INSPIRATIE
- se aduce aer atmosferic pana la nivelul alveolelor, aer ce este bogat in oxigen si
aproape lipsit de dioxid de carbon.
IN EXPIRATIE
- se elimina aerul pulmonar, sarac in oxigen si bogat in dioxid de carbon.

Impulsurile acestei activitatii ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care
sufera influenta dioxidului de carbon din sange, dar si a scoartei cerebrale. Inspiratia -
se realizeaza prin marirea diametrelor cavitatii toracice datorita interventei muschilor
respiratorii :
. intercostali externi : - diametrul antero-posterior
- diametrul transversal.
. sternocleidomastoidieni : - S.O.M.
- pectorali;
- marii dorsali.
. scalenii;
. diafragmul.
In cursul inspiratiei, plamanii urmeaza miscarile cutiei toracice, datorita

contactului intim realizat prin pleura si ca urmare, se destind. Presiunea
intrapulmonara scade sub cea atmosferica si aerul intra in plamani.
Incetarea contractiei muschilor respiratori face ca diametrele cutiei toracice sa

revina la dimensiunule anterioare si aerul sa paraseasca plamanii. Deci, expiratia este
un act pasiv.
Frecventa miscarilor respiratorii in stare de repaos este de 16 batai/min la barbat si

de 18 batai/min la femei.
Miscarile respiratorii permit patrunderea si iesirea succesiva a aerului din

plamani, contribuind astfel, la realizarea ventilatiei pulmonare.
In inspiratia normala, se introduce in plamani un volum de 500ml aer care este

eliminat prin expiratie volumul curent (V.C).
Peste volumul curent - o inspiratie fortata poate introduce in plamani inca

aproximativ 1500 ml aer -volumul inspirator de rezerva (V.I.R), iar printr-o expiratie
fortata care urmeaza dupa o expiratie obisnuita - se mai pot elimina din plamani
aproximativ 1000 - 1500 ml aer - volum expirator de rezerva (V.E.R).
V.C. + V.I.R.+ V.E.R = C.V.(capacitatea vitala).

Plamanii nu se mai golesc complet de aer nici dupa o expiratie fortata, deoarece
se gasesc intr-o usoara distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic decat cel
toracic. Volumul de aproximativ 1500 ml aer, ramas in alveole, care poate fi expulzat
din plamani doar prin deschiderea toracelui, poarta numele de volum rezidual (V.R).
C.V.+V.R.=C.P.T.(capacitatea pulmonara totala).
DEBITUL VENTILATOR
Reprezinta produsul dintre volumul curent si frecventa respiratorie (500 ml x

16 respiratii/minunt).
DIFUZIUNEA
- reprezinta schimburile gazoase prin membrana alveolo-capilara.
Acest proces depinde de :
- diferenta dintre presiunile partiale ale oxigenului si dioxidului de carbon, de o

parte si de alta a membranei alveolo-capilare;
- structura membranei alveolo-capilare;
- suprafata activa a membranei alveolo-capilare.
CIRCULATIA PULMONARA
Aduce la alveole sange venos
- il descarca de CO2
- il incarca cu O 2 - > v. Pulmonar - > inima - >circulatia mare.
Pentru asigurarea respiratiei pulmonare este obligatorie si o circultatie

corespunzatoare care sa permita unei cantitati normale de sange.
Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulatie generale dar presiunile si
rezistentele din arterele pulmonare sunt mult mai mici.
NOTIUNI DE SEMIOLOGIE

SIMPTOME FUNCTIONALE
Principalele tulburari functionale provocate de o afectiune pulmonara sunt:
- dispneea;
- durerea toracica;
- tusea ;
- expectoratia ;
- hemoptizia ;
- sughitul;
- tulburari ale vocii.
a) DISPNEEA
-este dificultatea de a respira. Bolnavul simte o 'sete de aer'.
b) DUREREA TORACICA
Se disting dureri:
- pleura - junghiul din pleurezie;
- atroce - pneumotoraxul spontan;
- parenchimatoase pulmonare - junghi in pneumonie;
- violenta - din embolia pulmonara si gangrena pulmonara;
- parietale - din fracturi si neoplasme costale.
c) TUSEA - este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea
violenta a aerului, si unele cazuri a corpilor straini din caile respiratorii.
Tusea poate fi :
. uscata in :
- pleurita;
- faza initiala a bronsitelor acute sau a tuberculozei pulmonare;
- bronsita acuta, cronica.
. umeda in :
- supuratii bronsice sau pulmonare;
- pneumonii.
d) EXPECTORATIA
- este procesul prin care se elimina produsele formate in caile respiratorii.
Expectoratia are mai multe caractere de care trebuie sa se tina seama de:
. cantitatea variabila;
. culoarea: - in cancer bronho - pulmonar : rosie - gelatinoasa;
- in infarctul pulmonar : negricioasa;
- in pneumonie : ruginie ;
- in turbeculoza : hemoptomica.
. miros : - este fetid, in abcesul pulmonar;
- este putrid;
- gangrena pulmonara
Aspectul expectoratiei :
. mucoasa: - in bronsita acuta;
- in astm bronsic.
. purulenta: - in abcesul pulmonar;
- tuberculoza;
- chist hidatic.
. muco - purulenta: - dilatatii bronsitice;
- abcese pulmonare.
HEMOPTIZIA - este eliminarea pe gura a unei cantitati de sange provenita din

caile aeriene inferioare. Sangele este curat, rosu - vin, aerat - spumos.
Apare in : - tuberculoza pulmonara;
- cancer bronsic;
- dilatatia bronhiilor;
- chisturi aeriene;
- stenoza mitrala;
- infarctul pulmonar.
e ) SUGHITUL
- este o contractie a diafragmului, provocata de iritatia nervului fronic.
Se intalneste in : - pleurezii ;
- tumori pulmonare.
f) TULBURARI ALE VOCII
Poate fi : - ragusita ;
- baritonala ;
- nazonanta.
EXAMEN RADIOLOGIC
Examenul radiologic este indispensabil, relevand topografia, intinderea si

timpul acestora.
Principalele examinarii radiologice sunt:- radioscopia ;

- radiografia ;
- tomografia ;
- bronhografia.
In vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticiparea unui

prognostic, explorarile functionale furnizeaza suficiente date prin probele
farmacodinamice bronhomotorii (dilatatoare si constrictoare) si prin alte examene de
specialitate : bronhospirografia, pneumoangiografia, etc.
CAPITOLUL II
ASTMUL BRONSIC
1. D E FINITIE
Astmul bronsic este un sindrom caracterizat prin crize de dispnee bradipneica de
tip expirator, care apar la contactul cu substante sau stimuli diferiti, la subiecti cu
anumita predipozitie constitutionala; are ca substratbronsiolospasm generalizat,
insotite de edem si hipersecretia mucoasei bronsice.

2. CLASIFICARE
Teoretic, dupa Rackmann (1980), s-a admis existenta unui :
a) Astm bronsic alergic (extrinsec)
b) Astm bronsic: - endogen sau infectios (intrinsec);
- iritativ fizic sau chimic;
- indus de efort;
- cu geneza neprecizata.
3. ETIOLOGIE
a. Factori iritanti:
- praful de strada ;
- fumul ;
- gaze toxice: oxizi de azot si sulf ;
- ozon ;
- aer rece.
b. Factori alergici:
- praful de casa, polen ;
- peri, lana, pene;
- bumbac, ierburi;
- componente de insecte si acarieni;
- medicamente;
- detergenti, cosmetice;
- ricin ;
- reziduri de combustie incompleta.
c. Factorii pshici :
- traume psihice;
- stres psihic;
- tipul de S.N.C.
d. Factori infectiosi :
- infectia bronsica virala ;
- infectia bronsica bacteriala ;
- alte infectii.
e. Efort fizic.
f. Factorul genetic.
FACTORUL ALERGIC
Rolul alergic este dovedit numai intr-un numar limitat de cazuri, sub 40%.
Alergia la praful de casa este cea mai frecventa in astmul bronsic extrinsec.
FACTORUL IRITANT
Se presupune ca unele virusuri pot avea un rol in etiologia astmului, deoarece

debitul acestuia si mai ales agravarea lui se produce mai ales dupa viroze ale cailor
respiratorii. Dintre infectiile bacteriene, cele cuStreptococus pneumonial,
Staphilococus aureus si Hemophylus influenzae, par a avea rol important in etiologia
astmului bronsic dar acesta nu a fost pe deplin elucidat.
In unele cazuri de astm bronsic intrinsec, este prezenta o infectie bronsica cu

raspuns alergic la antigeni bacterieni (teste cutanate pozitive), dupa altele, infectia
actioneaza numai ca factor iritant.
In prezent, infectia bronsica poate fi considerata atat factor etiologic cat si ca

factor de intretinere si agravare a astmului bronsic. Se poate spune ca factorul infectios
joaca probabil un rol in aparitia accesului de astm, in principal la subiectii
predispusi, cu hiperreactivitate bronsica, dar nu se poate sustine existenta unui astm
bronsic infectios pur, ci doar posibilitatea modificarii terenului bolnavului prin
factorul infectios.
FACTORUL PSIHIC
Participa frecvent la declansarea crizelor de astm bronsic, fie prin emotii

puternice, fie prin simpla conditionare a crizelor, in special la subiectii predispusi
constitutional si cu un sistem bronsic hiperreactiv, dar un astm bronsic psihogen nu
poate fi sustinut.
Particularitatii ale personalitatii astmaticului inaintea debutului bolii :
- sensibilitatea crescuta;
- stari de anexietate;
- agresivitatea sau reactii astenodepresive.
FACTORUL FIZIC
Poate constitui un factor etiologic in astmul bronsic, in special la copii si tineri.

De retinut ca, dupa efort fizic, apare bronhospasm si la neasmatici.
Efortul este un stimul potential de declansare a unor episoade de obstructie

bronsica acuta.
FACTORUL GENETIC
Nu este acelasi in cele doua categorii de astm bronsic, extrinsec si intrinsec.
4. PATOGENIE

Pana in prezent nu a putut fi elaborata nici o teorie capabila sa explice pe deplin

mecanismul prin care se produce astmul bronsic.
ROLUL STIMULILOR NEIMUNOLOGICI
Astmul bronsic poate fi precipitat si de stimuli neimunologici :
- infectii respiratorii;
- poluanti respiratorii;
- factorii psihologici.
Nu orice infectie virala favorizeaza declansarea crizei de astm bronsic.
Poluantii atmosferici (dioxidul de sulf, oxizii de azot, fumul de tigara)

actioneaza fie direct pe muschiul neted bronsic, fie prin eliberare locala, prin mediatrii
proveniti din degranularea mastocitara. Mediatorii astmului bronsic intrinsec sunt, in
general, comuni cu cei ai astmului bronsic extrinsec si strans legati de fenomenele
inflamatorii locale. Dar spre deosebire de astmul bronsic extrinsec (alergic), in astmul
bronsic intrinsec (neimunologic) nu se cunosc la fel de bine mecanismele de eliberare a
medicamentelor chimice.
O mica parte din populatia astmatica (0,2%) este sensibila la aspirina si

antiinflamatoarele nestereoidiene. Bolnavii prezinta o inexplicabila intoleranta la
alcool si majoritatea lor au evolutie nefavorabila, devenind corticodependenti. De
aceea in clasificarea astmului bronsic, figureaza si astmul provocat de
antiinflamatoarele nestereoidiene.

5. MORFOLOGIA
Leziunile din astmul bronsic au fost studiate necroscopic la bolnavii decedati in
stare de rau astmatic si prin biopsia bronsica inca rar aplicata.
Principalele leziuni in astmul bronsic :
a) hiperinflatia aerica a plamanului ;
b) proeminenta bronhiilor pe suprafata de sectiune a plamanului, din cauza peretilor

ingrosati ai acestora si a depunerilor de mucus ;
c) prezenta de exudat in himenul bronhiilor de aspect cenusiu - albicios, sticlos

sau opac, uneori stratificat,format din imunoglobuline (in special I si G),
enzinofile, celule epiteliale respiratorii, clinice degenerate, corpicreola, cristale charcat
leyden si spirale curschmann ;
d) edem la nivelul mucoasei bronsice care prezinta discontinuitati celulare si arii

de degenerare metaplazica si absenta cililor ;
e) ingrosarea pronuntata si modificarea fibrinoida a membranei bazale;
f) cresterea in volum si numar a glandelor mucoase si a celulelor calciforme ;
g) prezenta unui infiltrat cu eozinofile, limfocite, plasmocite, imunoglobuline M

si E in membrana bronsicaedematica;
h) hiperplazia si hipertrofia musculaturii bronsice.
6. FIZIOPATOLOGIE
Obstructia bronsica determina tulburari functionale variabile si reversibile in
raport cu durata si intensitatea acestora.
TULBURARI VENTILATORII
Principalele tulburari ale ventilatiei pulmonare constau intr-o scadere a

fluxului expirator maxim pe secunda(V.E.M.S) si a capacitatii vitale (C.V.)
Micsorarea fluxului expirator se datoreaza cresterii rezistentei la fluxul si

reducerii recului elastic al plamanului (ca in efizemul pulmonar).
Scaderea capacitatii vitale se datoreaza majoritatii volumului rezidual

conditionat de hiperinflatia aerica, rezultat al captarii si retinerii aerului in ductele si
sacii alveolari. Capacitatea pulmonara totala (C.P.T.) este normala (creste
in emfizemul pulmonar).
Reducerea fortei de retractie elastica a plamanului este reversibila in intervalul

dintre accese si dupa administrarea de bronhodilatoare.
TULBURARI ALE PERFUZIEI PULMONARE
In criza de astm bronsic se produce o inegalitate a vitezie de ciculatie a sangelui

dintr-un punct in altul al teritoriului pulmonar. In regiunea hilurilor si a varfurilor
plamanilor, perfuzia este net accelerata, iar in zonele periferice si la baza circulatia
sangelui este foarte lenta.
Neomogenitatea ventilatorie si a raportului ventilatiei - perfuziei, este

conditionata de inegalitatea topografica a obstructiei bronsice. Neomogenitatea de
ventilatie si perfuzie are caracter mai pronuntat in astmul bronsic intrinsec decat in
astmul bronsic alergic (extrinsec).
TULBURARI DE HEMATOZA
In cursul accesului de astm si chiar in intervalul dintre crize, ca urmare a

tulburarilor de ventilatie, chiar perfuzie si mai putin de difuzarea gazelor, se produce o
hipoxemie. In formele severe si in deosebi in stare de rau asmatic se produce o
hipercapnie, expresiva a unei hipoventilatii alveolare severe, ce se datoreste dopurilor
demucus care obtureaza o mare parte din bronhiolele lobulare, cu scoaterea din functie
a lobilor pulmonarii aferenti.
7. TABLOUL CLINIC
Manifestarile clinice ale astmului bronsic consta, in esenta, din :
- dispnee paroxistica cu respiratie suieratoare (wheezing);
- tuse ;
- expectoratie cu sputa mucoasa.
Criza de astm bronsic este declansata de o multime de factori:
- infectii bronsice virale, bacteriene sau mixte ;
- inhalarea de agenti fizici sau chimici iritanti ;
- stresul emotional ;
- efortul fizic ;
- administrarea de aspirina sau alte analgezice ;

- tusea sau rasul ;
- alte imprejurari.
Uneori criza de astm bronsic survine fara o regula si o cauza clara, cu predilectie in

timpul noptii. Simptomele nocturne ale astmului bronsic, cu aspiratia de obicei in
camera de dormit, nu trebuie puse obligaroriu in legatura cu alergenii din incapere,
deoarece si la astmaticii nealergici pot aparea simptome caracteristice astmului
(wheezing, dispnee, tuse) in primele ore ale diminetii. Alteori, crizele survin in anumite
conditii, mereu aceleasi.
DISPNEEA
Este tipica. Ea are o frecventa rara in astmul bronsic, iar expiratia este efectuata cu
ajutorul muschilor respiratori complementari. Este caracteristica respiratiei suieratoare ce
seamana cu un tiuit (wheezing).
TUSEA
Poate fi uscata sau umeda, cu o sputa mucoasa, lipicioasa, cu eliminare dificila si

de aspect perlat. Sputa devine mucopurulenta in prezenta unei infectii traheobronsice
primare sau secundare.
EXAMENUL CLINIC OBIECTIV
Fata : - buhaita, suferinda ;
- anxioasa ;
- livida sau rosio-cianotica ;
- acoperita cu sudori ;
- ochi proeminenti.
Bolnavul se aseaza in pozitii favorabile pentru respiratie:
- sezand la marginea patului;
- cu antrebratele sprijinite pe speteaza unui scaun intors;
- cu gatul inainte, cu capul proiectat inainte si gura deschisa.

EXAMEN FIZIC AL APARATULUI RESPIRATOR
IN TIMPUL ACCESULUI ;
- torace deschise ;
- muschi respiratorii auxiliari proeminenti
- bradispnee cu expir prelungit
- raluri bronsice ronflante si sibilante, diseminate in ambele arii pulmonare ;
- respiratie suieratoare ;
- hipersonoritate si murmur vezicular diseminat consecutiv fenomenului de

incarcare a aerului (airtraping).
Periodicitatea simptomelor in astmul bronsic exogen sau alergic este influentata

de alergeni raspunzatori si poate fi sezoniera (polenul). In astmul bronsic intrinsec,
periodicitatea simptomelor se coreleaza adesea cu episoade de infectie a cailor aeriene.
Unele cercetari sugereaza ca astmul nocturn s-ar datora scaderii in timpul somnului
a adrenalinei plastice care da astfel posibilitatea eliberarii de mediatori
bronhoconstrictivi.
In astmul bronsic intrisec durata acceselor este lunga, tusea este umeda, sputa
ades muco-purulenta, iar intervalele asimptomatice dintre accese sunt inlocuite in mod
obisnuit, cu un fond de dispnee persistenta (la ascultatie se percep mai multe raluri
ronflante, roncursuri si raluri subcrepitante).
Tabloul clinic al astmului bronsic se prezinta sub trei tipuri de boala :
1) astmul bronsic pur (intermitent) cu dispnee paroxistica :
- crize de dispnee paroxistica separate de perioade de acalmie.
2) astmul bronsic intrinsec (astm cronic) :
- cu dispnee continua;
- survin in crize paroxistice.
3) stare de rau asmatic:

- cu crize continue subintrante (foarte grave).
Exista si forme atipice de astm bronsic numit astmul larvat- dispneea este modificata
sau nu apare in :
- coriza spasmatica ;
- rinite alergice;
- febra de fan ;
- urticarie.
A . ASTMUL BRONSIC PAROXISTIC
Incepe cu stare prodromala caracterizata prin :
- stranut ;
- coriza (inflamatia mucoasi nasului, guturai) ;
- obstructie nazala ;
- rinoree ;
- acces de tuse spasmatica ;
- lacrimare ;
- prurit toracic ;
- cefalee, tulburari digestive, varsaturi.
Criza propriu-zisa apare de obicei noaptea. Bolnavul este trezit cu o senzatie de
'presiune toracica' si anexietate.
In evolutia crizei deosebim doua faze:
- o faza uscata - in care predomina dispneea;
- o faza umeda - in care predomina tusea cu expectoratie. Durata totala a crizei

este de 30 minute-3 ore.
LA EXAMENUL CLINIC
- toracele este distins, blocat in inspiratie fortata;
- puls accelerat, tensiune arteriala normala ;
La ascultatie:
- murmurul vezicular este diminuat ;
- raluri bronsice.
B . ASTMUL CU DISPNEE CONTINUA
Dispneea este prezenta continuu, de tip polipneic si pe acest fond

apar paroxisme.
Expectoratia este abundenta (50 ml/24 ore):
- mucoasa;
- lipicioasa.
Apar fenomene de suferinta a cordului.
C . STARE DE RAU ASTMATIC
Se caracterizeaza prin:
. Stare de asfixie acuta;
. Bolnavul este: -anxios;
- cianozat;
- acoperit de sudoare.
. Pulsul este accelerat;
. Tensiunea arteriala tinde sa scada.

Fara tratament urgent, starea bolnavului se agraveaza, bolnavul devine
dezorientat cu tremuraturi si tresariri musculare, cianoza se accentueaza, sudoarea creste,
bolnavul intra in coma - moare.
8. EXAMENE PARACLINICE SI DE LABORATOR

A. EXAMENUL RADIOLOGIC
Acesta evidentiaza : - coaste orizontalizate ;
- spatiul intercostal creste ;
- coborarea, turtirea diafragmului.
In cursul starii de rau asmatic se pot descoperi diferite stari patologice pleuro-
pulmonare care pot explica rezistenta la tratament a astmului :
- pneumotorax ;
- pneumomediastin ;
- atelectozie lobara sau segmentara (astuparea unei bronhii).
B. EXAMENUL BRONHOSCOPIC
Acesta arata : - edemul mucoasei bronsice;
- congestia.
C. EXPLOATARI FUNCTIONALE PULMONARE
. Spirograma :
- aspect obstructiv nespecific ;
- scade V.E.M.S. (volumul expirator maxim pe secunda);
- dupa acces revine la normal.
Principalele modificari functionale respiratorii in astmul bronsic :
- scade VEMS si indicele Tiffexean sub 70%;

- Tiffexean =VEMSx100/C.V = 80% din C.V;
- scade C.V.;
- scade V.I.R. (volumul inspirator de rezerva) ;
- scade V.E.R. (volumul expirator de rezerva) ;
- creste rezistenta cailor aeriene ;
- creste capacitatea reziduala functionala (C.R.F.).
D. GAZELE EXPIRATORII
- CO2 creste in formele severe ;
- O2 scade;
- Hipercopnia agraveaza bronhospasmul, hipersecretia si incarcarea

bronsica.
E. EXAMENUL SPUTEI
In astmul extrinsec, examenul microscopic al sputei pune in evidenta:
- eozinofile;
- cristale Charcot - Leyden;
- spirale Curchmann;
- corpi Creola (uneori);
- aglomerari de celule descuamate;
- mucus;
- materie proteica.
In astmul intrinsec, in sputa domina:
- polinucleare nutrofile;
- bacteriile.
Examenul bacteorologic, dupa spalarea sputei pune in evidenta agentii infectiosi in

cauza.
F. TESTE CUTANATE DE PROVOCARE BRONSICA
Teste cutanate pun in evidenta hipersensibilitatea bolnavului la alergeni

specifici. Testul de provocare bronsica prin inhalarea pneumoalergenului banuit,
constituie, atunci cand este pozitiv, singura dovada ca alergenul inhalat este cauza
astmului.
G. DOZAREA IgE IN SANGE
Cu toate ca nu au intrat in panica de rutina in motive tehnice, are o valoare

diagnostica apreciabila, intrucat la 80% din bolnavi alergici IgE este crescuta.
9. DIAGNOSTIC POZITIV
In formele clinice, punerea diagnosticului nu comporta dificultati,
dar diagnosticul etiologic este dificil deoarece identificarea cauzelor nu este intotdeauna
posibila.
Pentru natura alergica a astmului bronsic pledeaza antecedentele alergice

familiale si personale, aparitia acceselor repetitive in conditii asemanatoare de timp, de loc
si in contact cu aceleasi obiecte generatoare de alergeni, testele cutanate si provocare
bronsica pozitiva.
Pentru diagnosticul pozitiv al astmului intrinsec pledeza tabloul clinic,

examenul de sputa si absenta oricaror dovezi de hipersensibilizare la diferiti alergeni.
10. DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Se face cu:
- astmul cardiac ;
- bronsita asmatiforma ;
- spasmul laringian ;
- corpi straini intrabronsici ;

- tumori benigne sau maligne ale traheei si bronhiilor ;
- sindromul mediastinal compresiv ;
- pneumotoraxul spontan ;
- embolie pulmonara cu sau fara infarct pulmonar ;
- acidoza metabolica ;
- pneumomediastin ;
- atelectozie lobara sau segmentara ;
- bronhospasmul generat de carcinoid (tumora secretata de substante

bronhoconstrictoare) ;
- hiperventilatia de natura psihologena.
11. EVOLUTIE PROGNOSTIC COMPLICATII
11.1. EVOLUTIE
Se caracterizeaza prin crize de dispnee ce survin de regula noaptea, intercalate cu

perioada de acalmie, ca si prin posibilitatea aparitiei starilor de rau astmatic si a
insuficientei pulmonare acute favorizate de infectii sau erori terapeutice.
Astmul care debuteaza in adolescenta sau de varsta adulta, are tendinta de

progresiune, cedand mai greu decat astmul copilului. Agravarea se realizeaza fie prin
reparatia frecventa a acceselor cu remisiune incompleta a dispneei, fie prin
suprapunerea unor infectii bronsice repetate care determina bronsita cronica
obstructiva siaparitia cordului pulmonar cronic.
11.2 COMPLICATII
a) infectiile aparatului bronsic ;
b) bronsectazia ;
c) emfizemul pulmonar ;
d) pneumotoraxul ;
e) infectiile parenchimului pulmonar ;
f) insuficienta respiratorie ;
g) cordul pulmonar cronic.
11.3 PROG NOSTIC
Prognosticul vital al accesului de astm este in general bun, dar prognosticul de

viitor este rezervat, deoarece astmul apare pe un teren genetic ce nu poate fi inlaturat.
Din acest motiv, bolnavul este predispus la accese recidivante durand toata viata.
Factorii de care depinde prognosticul bolnavului asmatic :
a) alergenul in cauza si posibilitatea inlaturarii lui ;
b) forma clinica a astmului bronsic ;
c) varsta debutului bolii ;
d) complicatii produse de astmul bronsic.
12. TRATAMENT
OBIECTIVE
I. combaterea bronhospasmului si a hiperventilatiei alveolelor acute;
II. combaterea inflamatiei bronsice acute ;
III. favorizarea expectoratiei ;
IV. prevenirea expectoratiei.
Realizarea acestor obiective se face :
- prevenirea expunerii la alergenul cauzal sau intreruperea
contactului cu acesta
- administrarea de bronhodilatatoare simpatomimetice,
parasimpatolitice si musculotrope ;
- administrarea de inhibitori ai degranularii mastocitelor ;
- administrarea de fluidifiante ale secretei bronsice;
- hipersensibilizarea specifica.
MEDICATIA ANTIASMATICA
Tratamentul medicamentos al astmului bronsic acut sever este reprezentat de :
- Aminofilina
- Etamimetrica (Miofilin)
- Cromaglicat desedic
- Glucocorticoizi
AMINOFILINA- derivat metil - xantilic.
CORTICOSTEROIZI
Cu exceptia astmului bronsic de efort, nu exista forma etico-patogenica de astm

care nu beneficiaza pozitiv de efectul corticosteroizilor. Au actiune antiinflamatorie.
HEMISUCCINAT DE HIDROCORTIZON
Doza 600 - 800 mg/zi sau mai mult, dupa caz, in criza de astm bronsic. Daca
dupa 24 de ore se apreciaza ca este nevoie de terapie cortizonica in continuare, se instituie
un tratament cu Prednison sau inhalatori, cu Hemisuccinat de hidrocortizon pentru 24
ore.
Administrare :
Corticoterapia orala este un mijloc eficient in tratamentul antistatic, dar dupa

15 zile de administrare, apar efectele secundare ale acestora.
Dozele zilnice pentru curele scurte incep, de regula de la 40 mg Prednison, pe

zi, scaderea facandu-se rapid odata cu scaderea severitatii crizelor de astm. Daca
este necesara o corticoterapie de durata mai lunga, administrarea Predinsonului in doza
alternativa de 20 mg administrate la 2 zile nu au efectul terapeutic scontat.
Principiul terapeutic esential in manuirea corticosteroizilor pe cale orala este de
a administra cure cat mai scurte (de obicei 14 zile) pana la stabilirea clinica bolnavului
dupa care se administreaza cele mai mici doze care confera efect protectiv in cazurile in
care exista posibilitatea sevrajului cortizonic.
La bolnavii astmatici n-ar exista, dupa unii autori, nici un motiv ca in
administrarea orala sa se foloseasca Dexametazon in loc de Prednison.
Corticoizii administrati pe cale inhalatorie asigura o actiune terapeutica locala

utila terapiei antiastmatice.
Se pot folosi :
- Beclometazona ;
- Triamcinolon acetonic sau alti produsi, care au o mica reabsorbtie la

nivelul mucoasei bronsice, realizand efecte antiinflamatorii locale
importante, dar concentrative sangvine minime, incapabile de a induce
efecte secundare semnificative si de a inhiba axul hipotalamocortico-
sprarenal.
TEHNICI
Administrarea medicamentelor prin injectia I.V.
Definitie: reprezinta introducerea unei substante medicamentoase pe cale

intravenoasa direct in circulatia sangvina venoasa.
Pe aceasta cale se introduc solutii izotonice si hipertonice care sunt incompatibile

cu tesutul muscular sau subcutanat.
Nu se introduce pe cale I.V. substante uleioase, care produc embolii grasoase

si chiar moartea.
Locul de electie - toate venele abordabile;
- la copii - se abordeaza venele epicraniene.
Materialele necesare: 2- 3 ace de 4-6 cm lungime, 2-3 mm grosime cu bizoul

scurt, fiolele cu substanta medicamentoasa, 1-2 seringi de capacitate corespunzatoare,
pensa anatomica, garou, vata, substanta pentru dezinfectie.
Tehnica: se pregatesc materialele dar si bolnavul explicandu-i necesitatea tehnicii,
pozitie decubit dorsal cu bratul in extensie, se aplica garoul si apoi se patrunde cu acul in
vena, se desface usor garoul si se injecteaza lent.
Se aplica tamponul si va fi mentinut in continuare de catre bolnav cateva

minute.
Se reorganizeaza locul de munca, instrumentele care au fost folosite se duc la

sterilizat.
INCIDENTE SI ACCIDENTE
Hematonul, lipotimie, embolie gazoasa, ameteli, etc
OXIGENOTERAPIA
Are ca scop terapeutic, imbogatirea aerului cu O2 in concentratii diferite pe

cale inhalatorie pentru combaterea starii de hipoxie in scopul ameliorarii concentratiei
de O2 in sange.
Trecerea O 2 de la nivelul pulmonar in sange este conditionat de :
- presiunea partiala O2 in amestecul gazos de respiratie ;
- coeficientul de solubilitate de O2 ;
- cantitatea de hemoglobina existenta ;
- starea parenchimului pulmonar ;
- starea peretelui alveolar.
Se indica in :
- hipoxii circulatorii ;
- hipoxii respiratorii ;
- stare de soc ;

- bolnav cu complicatii post operatorii;
- hemoragii si tulburarii respiratorii.
Administrarea de O2 se face cu sonda (cateter nazal) sau masca.
Pentru aceste tehnici primul lucru ce trebuie facut este dezobstruarea cailor
aeriene superioare si asigurarea unei ventilatii eficiente.
CAPITOLUL III
CAZURI CLINICE
CAZUL NR. 1
Surse: pacient, familie.
Date fixe
Nume si prenume: T.D
Varsta : 60 ani.
Data nasterii: 13.09.1949.
Nationalitate : romana.
Religie : ortodoxa.
Data internarii: 12.02.2009.
Data externarii: 19.02.2009.
Date variabile:
Domiciliul : judetul Teleorman.
Conditii de locuit : relativ bune.
Ocupatie : muncitor agricol.

Istoricul bolii :
. Bolnav cu astm bronsic de 10 ani , internari multiple. Se interneaza pentru

aparitia unei crize datorita contactului bolnavului cu alergenul (praful cerealelor).
Criza debuteaza cu dispnee expiratorie, tuse cu expectoratie seroasa.
Anamneza medicala :
a) Antecedente H.C - neaga TBC in familie, sifilis, sida, astm bronsic.
b) Antecedente personale - diagnosticat cu astm bronsic infecto-alergic.
Conditii de viata si munca - locuieste cu familia.
Capacitatea de adaptare la o perioada dificila :
-se adapteaza relativ usor la starea de boala fiind un vechi bolnav astmatic.
Aceasta persoana trebuie instruita in legatura cu regimul de viata, munca, tratament.
Tratamentul ambulatoriu in crizele usor de stapanit :
- controlul periodic, evitarea eforturilor fizice, evitarea alergenilor.

PLAN DE INGRIJIRE
NEVOILE PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII

PROPRII DELEGATE
FUNDAMENTALE PACIENTULUI
1 2 3 4 5
A respira - Perturbarea - Diminuarea a -Internare de -Administrarea
respiratiei Dispneei urgenta tratamentului :
- Tuse uscata urmata - Recoltare de sange - Asezare si -Miofilin lf/zi
de expectoratie si urina linistea -HHC 100 mg/zi
- Dispnee (respiratie - Investigatii bolnavei -Brofimen 5 clzi
dificila) paraclinice - Notarea - Radiografie
respiratiei,TA pulmonara
- Recoltare
A manca si a bea - Bolnavul nu se poate - Bolnava sa fie bine -Asezarea - Regim alimentar
hidrata hidratata bolnavei
corespunzator
A elimina - Pacienta nu se - Restabilirea

poate
mictiunii -Asistenta
mobiliza
explica
- Pertuebarea functiei
necesitatea de
de a se hidrata
a urina de
- Perturbarea schemei
cate ori este
urinare din cauza
nevoie
durerii
A se misca si a mentine - Mentinerea unei -Pozitia care - Oxigenoterapie
o postura corecta - Dificultate in posturi adecvate sa faciliteze -Tratament
ramanerea in pozitie respiratia medicamentos
functionala bolnavei
- Dispnee
- Oboseala
- Senzatie de
sufocare
A dormi si a se odihni - Dificultatea in a se -Odihna si somn -Pozitia - Tratament -
odihni, evenimente corespunzator adecvata medicamentos : -
amenintatoare (crizele - Asigurare de -Miofilin lf/zi
de astm care apar) lenjerie curata -HHC100mg/zi
- Alterarea odihnei - Psihoterapie -Diazepam
din cauza agitatiei

A se imbraca si a se
dezbraca - Bolnava sa -
Imposibilitatea de a-si fie ajutata
asigura total igiena

A-si mentine - Transpiratie -Pastrarea -Masurarea si - Administrarea -
temperatura corpului temperaturii in limite notarea de medicamente
in limite normale normale temperaturii

CAZUL NR. 2
Surse : pacienta.
Date fixe:
Numele si prenumele : B.D.
Varsta : 44 ani.
Religie : ortodoxa.
Date variabile :
Domiciliul : judetul Ilfov.
Conditii de locuit : bune.
Ocupatie : casnica.
Istoricul bolii :
a) Bolnava cu surplus poderal si veche suferinta bronsica urmeaza de 3 ani

tratament cu antibiotice.
b) La internare prezinta :
- dispnee expiratorie,
- disfonie,
- tuse cu expectoratie redusa.
Anamneza medicala :
- Antecedente H.C- neaga TBC in familie, astm bronsic-alergic ;
- Antecedente personale - diagnosticata cu astm bronsic infecto-alergic.
Conditii de viata si munca:
. locuieste la casa, confort bun,
. desfasoara munca de casa si camp.
. se adapteaza usor la starea de boala.
Aceasta persoana trebuie instruita in legatura cu :
. regimul de viata, munca, tratament de urmat;
. control periodic;
. evitarea contactului cu alergenii;
. evitarea eforturilor fizice.

PLAN DE INGRIJIRE
NEVOILE PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII

PROPRII DELEGATE
FUNDAMENTALE PACIENTULUI
1 2 3 4 5
A respira - Tratament
-Voce ragusita -Diminuarea a - Aerisirea si medicamentos :
-Modificarea dispneei curatenia Ampicilina
amplitudinii - Sedarea bolnavului salonului 500mg/zi
respiratiei - Se recolecteaza Miofilin lf/zi
- Senzatie de sufocare sange Oxigenoterapie
- Dispnee expiratorie HH C 2f/zi
apoi 4f/zi
A se misca si a mentine - Plan dur in
o pozitie corecta -Dificultatea de a - Mentinerea unei timpul odihnei Oxigenoterapie
ramane in pozitie posturi corecte pozitiei de Tratament
functionala impusa de - Diminuarea dispneei decubit dorsal medicamentos :
durerea lobara cu capul mai Miofilin lf/zi
- Postura neadecvata ridicat HHC 4f/zi
- Dispnee Ampicilina
5OOmg/6h
A dormi si a se odihni - Calitate si cantitate
necurespunzator are - Odihna si somn - Pozitie -Tratament
de odihna si somn corespunzator corespunzatoare medicamentos :
- Anexietate Miofilin lf/zi

- Dureri lombare HHC 2f/zi
- Dificultate in a se
odihni
A-si mentine -Tratament
temperatura corpului in - Ridicare a - Combaterea starii medicamentos :
limite normale temperaturii peste de subfebrilitate Ampicilina500m
limite normale - g/6h HHC
Hipertermie 2FlZI
Miofilin 2f/zi
A evita pericolele - Afectarea -Diminuarea durerii - Psihoterapie
articulara - Diminuarea starii de - Plan dur
- Starea de anexietate - Contact cu
iritabilitatea bonavii vindecati
- Durere
- Neliniste
- Dispnee
CAZUL NR. 3
Surse :pacient, familie.
Date fixe :
Numele si prenumele : P.I.
Varsta : 50 ani.
Religie : ortodoxa.
Date variabile :
Domiciliul : Alexandria, judetul Teleorman.
Conditii de locuit : bune.
Ocupatie : muncitor (mediu toxic).
Istoricul bolii :
- vechi astmatic;
- internare pentru dispnee respiratorie, tuse cu expectoratie redusa;
- debut brusc la contactul cu alergenul declansator.
Anamneza medicala:
- Antecdente H.C- neaga TBC in familie, sida, astm bronsic.
- Antecedente personale - fara importanta.

Conditii de viata si munca:
. locuieste cu familia sa;
. lucreaza in mediu toxic.
. se adapteaza relativ usor la starea de boala.
Aceasta persoana trebuie instruita in legatura cu :
. regimul de viata, munca, tratament;
. control periodic;
. evitarea eforturilor.
PLAN DE INGRIJIRE
NEVOILEPROBLEMA OBIECTI INTERVENTII EVALUA

VE PROPR DELEGA RE
FUNDAMENT PACIENTU II TE
ALE LUI
1 2 3 4 5 6
A respira si a avea o - Apnee, -Diminuarea Internare Administrare -Bolnavul
incetinirea dispneei a de a coopereaza
circulatie adecvata
ritmului - Recoltare de urgenta tratamentului si se mentine
respiratorilor, sange : dispneea
- Asezarea
senzatie de -Miofilin - La
sufocare in pozitie lfx2/zi radiografie se
- Dispnee adecvata -HHC 100 evidentieaza

cord in
- Aerisirea Mgx2/zi
limite
camerei -Biseptol normale
2x2tb/zi
-
Oxigenoterapi
e
-Diazepam
ltb/zi (seara)
A manca si a bea - Regim - Educatia - Dispnee
hiposodat ameliorata
pentru
sanatate - Crize rare
- Control - Stare
generala buna
periodic
si
evitarea
efortului
fizic
dar si
factorii
alergici
A elimina - Bolnavul
elimina in
-Asistenta
ii limite
fiziologice pe
explica
bolnavei toate caile
necesitatea - Scaun
de a normal
elimina de
cate
ori este
nevoie
A se misca si Dificultatea de a se Mentinerea unei - In timpul Oxigenoterapie
a mentine o postura
corecta mentine in pozitie posturi corecte in odihnei pozitia
functionala special in pat va fi de decubit
-oboseala dorsal cu corpul

usor ridicat
-senzatie de sufocare
-postura neadecvata
A dormi si a se odihni -calitatea si cantitatea -odihna si somn -pozitie adecvata in Tratament:
necorespunzatoare de corespuzator timpul odihnei si
odihna somnului Miofilin 1f.x2/zi
-dispnee H.H.C 100mg 2x/zi
-senzatie de sufocare Biseptol 2tb/zi
-dificultate in a se Diazepam 1tb/zi(sea

odihni
A-si mentine -usoare transpiratii -pastrarea
temperatura in temperaturii in
limitele normale -afebril limite normale
A evita pericolele -nelinistea inaintea -diminuarea si chiar -psihoterapie -sedative

altei crize de astm inlaturarea starii de
anxietate -contactul cu fostii -tratament
-starea de neliniste bolnavi vindecati medicamentos adec
bolii
BIBLIOGRAFIE
1. Gheorghe Mogos - Mica enciclopedie de boli interne
2. Constantin Negoita - Clinica medicala
3. Stefan Suteanu - Tehnici generale de ingrijire a bolnavilor
4. Stefan Suteanu - Diagnosticul si tratamentul bolilor interne
Elena Dorobanţu
Valeria Ghidu Maria Zamfir
1150 DE TESTE
NURSING
Editura Viaţa Medicală Românească
Bucureşti, 2000
1Capitolul I
BAZELE CONCEPTUALE ALE NURSINGULUI.
1.1. Conceptul de îngrijire holistică.
Încercuiţi răspunsul corect:
1. Asistenta medicală este profesionista care:
a) respectă fiinţa umană ca entitate bio-psiho-socială în interrelaţii cu mediul înconjurător, cu
valorile
şi principiile sale de viaţă;
b) acordă îngrijiri într-un mediu terapeutic securizant;
c) realizează cu familia şi aparţinătorii o relaţie funcţională de colaborare.
2. Pregătirea pluridisciplinară a asistentei presupune:
a) pregătire socială, tehnică;
b) însuşirea componentelor de bază şi atitudinilor potrivite faţă de pacient;
c) pregătire comportamentală.
3. Sănătatea este definită de OMS ca fiind:
a) o stare de bine fizic şi psihic;
b) absenţa bolii;
c) o stare de bine fizic, mental şi social şi nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii.
4. Acordarea îngrijirilor holistice presupune recunoaşterea că:
a) fiinţa umană este un tot unitar, alcătuit din corp, minte, suflet;
b) omul nu poate fi separat de mediul său;
c)indiferent de individ, boala are aceleaşi manifestări.
5. Elementele de competenţă pentru practicarea unor îngrijiri de calitate constau în:
a) cunoaşterea unui model de îngrijire (nursing);
b) cunoştinţe acumulate şi cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor;
c) cunoaşterea pacientului.
6. Cadrul conceptual al îngrijirilor cuprinde următoarele elemente:
a) scopul profesiei şi beneficiarul ei;
b) rolul asistentei medicale;
c) natura intervenţiilor aplicate beneficiarului şi consecinţele acestor intervenţii.
7. Cunoştinţele însuşite de asistentă în procesul educativ sunt de natură:
a) ştiinţifică, tehnică, relaţională;
b) etice, legislative;
c) ambele.
8. Demersul ştiinţific al îngrijirilor constituie pentru asistentă:
a) un instrument de investigaţii, analiză;
b) un instrument de planificare şi evaluare a îngrijirilor;
c) un scop în sine.
9. Relaţia asistentă - pacient reprezintă un proces bazat pe:
a) încredere, demnitate, respect;
b) comunicare afectivă, colaborare;
c)aplicarea sarcinilor care nu-i depăşesc limitele competenţei.
10. Empatia - calitate esenţială în nursing, se defineşte ca fiind:
a) identificarea asistentei cu persoana îngrijită;
b) transpunerea în „pielea pacientului" pentru a-i înţelege problemele, fără a pierde condiţia
„ca şi cum";
c) identificarea totală psihică, afectivă cu persoana îngrijită.
21.2. Nevoile fundamentale umane
Testul A
1. Frecvenţa respiraţiei la persoana adultă este: a. 14-16 respiraţii/min;
b. 16-18 respiraţii/min;
c. 18-22 respiraţii/min.
2. Concentraţia O2 în aerul inspirat este: a. 21%;
b. 15-16%
c. 24%.]
3. Hipoxia reprezintă: a. scăderea cantităţii de O2 în sânge;
b. scăderea cantităţii de O2 în ţesuturi;
c. scăderea cantităţii de CO2 în sânge.
4. Respiraţia este influenţată de postura persoanei şi este favorizată de:
a) Poziţia ortostatică şi şezând;
b) Poziţia şezând şi clinostatică;
c) Poziţia decubit lateral
5. Declanşarea hemoptiziei este precedată de:
a) senzaţie de căldură retrosternală, jenă respiratorie;
b) senzaţie de vomă;
c) vărsătură.
6. Eliminarea sângelui provenind din arborele bronşic se defineşte ca: a. hematemeză;
b. hemoptizie
c. hematurie.
7. Aşezaţi în ordine intervenţiile asistentei medicale pentru administrarea O2:
a) pregătirea psihică a pacientului;
b) introducerea sondei nazale şi fixarea ei;
c) fixarea debitului de O2 /min;
d) dezobstruarea căilor respiratorii;
e) măsurarea lungimii sondei care se introduce.
8. Factorii biologici care influenţează pulsul sunt:
a) vârsta, alimentaţia, înălţimea corporală;
b) emoţiile şi plânsul;
c) vârsta.
9. Pulsul dicrot se manifestă astfel:
a) pauzele dintre pulsaţii sunt inegale;
b) se percep două pulsaţii, una puternică, alta slabă, urmată de pauză;
c)pulsaţii abia perceptibile.
10. Pentru măsurarea corectă a tensiunii arteriale asistenta medicală are în vedere:
b) liniştirea pacientului, folosirea aceluiaşi aparat;
c) informarea pacientului, plasarea manometrului la nivelul arterei la care se face
măsurarea, folosirea aceluiaşi aparat.
11. Tensiunea arterială la o persoană adultă este:
a) 115-140/70-90 mm Hg; b) 150/80 mm Hg; c) 90-115/50-80 mm Hg.
12. Climatul determină modificări ale alimentaţiei. Astfel:
a) iarna - alimente bogate nutritiv şi aport mare de lichide;
b) vara - alimente uşor digerabile şi aport mare de lichide;
c) nu sunt modificări ale alimentaţiei în cele două anotimpuri.
13. Nevoile organismului/kg corp/24 h în condiţii normale, de substanţe organice din alimente,
sunt:
3a) glucide 4-6 g, proteine 1-1,5 g, lipide 1-2 g;
b) glucide 4-6 g, proteine 4-6 g, lipide 1-2 g;
c) glucide 1-1,5 g, proteine 4-6 g, lipide 1-2 g.
14. Pentru calcularea nevoilor calorice ale organismului asistenta medicală ia în consideraţie:
a) vârsta pacientului;
b) greutatea corporală;
c) activitatea desfăşurată de individ, vârsta şi greutatea corporală.
15. Vitaminele au rol în organism: a. biocatalizatori;
b. materie primă de formare a hormonilor şi anticorpilor;
c. sursă de energie.
16. Alimentaţia raţională cuprinde următoarele grupe de alimente:
a) carne, lapte, legume, fructe, cereale, ouă;
b) lapte, proteine, vegetale, ouă;
c) lapte, proteine, fructe şi cereale.
17. Glucidele conţinute în alimente reprezintă:
a) elementele organice cu cea mai mare valoare calorică;
b) elementele organice cu rol în formarea anticorpilor;
c) elementele organice care sunt metabolizate de organism cu cel mai redus consum de energie.
18. În stările de hipertermie nevoile energetice ale organismului cresc cu:
a) 20-30%;
b) 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C;
c) 10%.
19. Bulionul alimentar pentru alimentarea pacientului prin sondă gastrică trebuie să fie:
a) la temperatura corpului, lichid, omogen;
b) cu valoare calorică ridicată;
c) ambele.
20. Alimentaţia artificială prin perfuzie se practică la următoarele categorii de pacienţi cu
excepţia:
a) inapetenţi;
b) cu tulburări de deglutiţie şi intoleranţă digestivă;
c) inconştienţi.
21. Tulburările de micţiune sunt:
a) poliuria, oliguria, disuria;
b) anuria, polachiuria, nicturia;
c) nicturia, disuria, ischiuria, polachiuria, incontinenţa urinară.
22. Incontinenţa urinară reprezintă: a. incapacitatea vezicii urinare de a-şi goli conţinutul;
b. eliminare inconştientă, involuntară a urinei;
c. micţiuni involuntare nocturne.
23. Globul vezical este o formaţiune tumorală: a. suprapubiană, dură, mobilă la palparea
bimanuală;
b. ovală, elastică, localizată în hipogastru;
c. suprapubiană, intens dureroasă la palpare, aderentă de peretele abdominal interior.
24. Hipostenuria reprezintă: a. urină cu sânge;
b. urină cu densitate scăzută sub 1010;
c. urină în cantitate redusă/24 h.
25. Aşezaţi pe trei coloane următoarele manifestări de dependenţă ale eliminării urinare: (a)
tulburări
cantitative, b) tulburări de emisie urinară, c) tulburări calitative)
1. oligurie 5. anurie 9. poliurie
2. hematurie 6. albuminurie 10. glicozurie
3. polakiurie 7. disurie 11. ischiurie
4. nicturie 8. izostenurie 12. retenţie de urină.
26. Perspiraţia reprezintă o pierdere:
4a) de apă şi căldură la nivelul pielii;
b) de apă la nivelul pielii;
c) de apă prin expiraţie şi la nivelul pielii.
27. Pentru urmărirea bilanţului lichidian asistenta măsoară zilnic:
a) eliminările prin urină, scaun, vărsături, drenaje;
b) temperatura corporală;
c) ambele.
28. Vărsăturile alimentare cu conţinut vechi sunt manifestări de dependenţă întâlnite în:
a) stenoza pilorică;
b) la gravide;
c) în colecistite.
29. Vomica reprezintă:
a) vărsătură cu conţinut alimentar;
b) eliminarea unor colecţii de puroi sau exsudat din căile respiratorii;
c) vărsătură fecaloidă.
30. Hemoragiile menstruale prelungite se numesc:
a) menoragii;
b) oligomenoree;
c) hipermenoree.
31. Persoana sănătoasă e capabilă:
a) să execute mişcări de abductie, adducţie, flexie, extensie;
b) să ia poziţie ortostatică, clinostatică, şezând;
c) prezintă hipertrofie musculară.
32. Manifestările de dependenţă ale imobilităţii sunt:
a) anchiloza, crampa, atrofia musculară;
b) mişcări necoordonate;
c) tremurături.
33. Consecinţele imobilizării îndelungate la pat pot fi:
a) spasmele musculare;
b) atrofia musculară, escarele;
c) contracturile musculare.
34. Crampele musculare se caracterizează prin:
a) contracţie involuntară permanentă a muşchiului;
b) contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a muşchiului;
c) dificultate de deplasare.
35. Mobilizarea după o perioadă lungă de imobilizare depinde de:
a) natura bolii şi starea pacientului;
b) dorinţa pacientului;
c) condiţiile de mediu.
36. Obiectivele urmărite în cazul mobilizării pacientului grav sunt:
a) stimularea circulaţiei sanguine, favorizarea eliminărilor, starea de bine a pacientului;
b) stimularea metabolismului;
c)stimularea respiraţiei.
37. Pacientul grav îşi petrece tot timpul în pat. De aceea patul trebuie să aibă nişte calităţi care să
asigure confortul:
a) permite pacientului să se mişte în voie;
b).prezintă o somieră rigidă;
c) este uşor de manipulat şi curăţat.
38. Schimbarea lenjeriei de pat şi de corp la pacientul grav permite asistentei medicale:
a) să comunice cu pacientul, să observe tegumentele;
5b) să asigure condiţii igienice, comunicare şi observare;
c) să prevină complicaţiile.
39. Nevoia de somn la persoana adultă sănătoasă este de:
a) 7-9 h/24 h;
b) 12-14 h/24 h;
c)6-8 h/24 h.
40. Insomnia poate fi combătută prin:
a) administrarea medicaţiei hipnotice;
b) stabilirea unui orar de somn-odihnă;
c) evitarea consumului de cafea, alcool, tutun, înainte de culcare.
41. Somnolenţa se caracterizează astfel:
a) pacientul aţipeşte, aude cuvintele rostite tare, fără un stimul adoarme din nou;
b) pacientul doarme profund, este trezit numai de stimuli foarte puternici;
c) pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
42. Pentru evaluarea reală a temperaturii corpului, termometrul va fi menţinut în axilă:
a) minimum 2 min;
b) maximum 6 min;
c) 10 min.
43. Prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise valorile ei pot creşte cu:
a) 0,8-1 °C;
b) 0,5-0,8°C;
c) 0,3-0,5°C.
44. Valoarea normală a temperaturii corporale măsurată în cavitatea bucală este:
a) 37,4-37,7°C;
b) 36,4-37,4°C;
c) 36-38°C.
45. Subfebrilitatea reprezintă:
a) scăderea temperaturii corporale sub 36°C;
b) menţinerea temperaturii între 37 şi 38°C;
c) menţinerea temperaturii între 38 şi 39°C.
46. Starea de hipotermie este determinată de:
a) pierderea excesivă de căldură;
b) creşterea arderilor din organism;
c) intensificarea metabolismului.
47. Pacientul cu hipertermie prezintă:
a) tegumente palide;
b) frisoane, piele caldă, roşie;
c) ambele.
48. Echilibrul dintre termogeneză şi termoliză - homeotermia se realizează prin mecanisme
fizice:
a) evaporarea, radiaţia, conducţia, convecţia;
b) vasodilataţia, vasoconstricţia;
c) reducerea proceselor metabolice din organism.
49. Factorii biologici care influenţează satisfacerea nevoii de a se îmbrăca şi dezbrăca sunt:
a) clima, emoţiile, cultura, credinţa;
b) vârsta, activitatea, cultura;
c) vârsta, activitatea, talia, statura.
50. Funcţiile pielii sunt:
a) de protecţie şi termoreglare, de depozit, de excreţie;
b) de absorbţie, de respiraţie;
c) toate.
651. Scopul toaletei generale a pacientului imobilizat la pat este:
a) înviorarea circulaţiei cutanate, îndepărtarea secreţiilor de pe piele;
b) crearea stării de confort;
c)ambele.
52. Alterarea integrităţii pielii şi mucoaselor se manifestă prin:
a) escoriaţii, fisuri, vezicule, ulceraţii, escare;
b) alopecie;
c) vitiligo.
53. Toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se face aşezând pacientul:
a) în poziţie decubit dorsal, capul într-o parte;
b) în poziţie decubit lateral;
c) în poziţie decubit dorsal.
54. Cauzele care favorizează apariţia escarelor de decubit sunt:
a) igiena defectuoasă, menţinerea pacientului timp îndelungat în aceeaşi poziţie;
b) paraliziile;
c)cutele lenjeriei de pat sau de corp.
55. Evaluarea riscului de producere a escarei se face la internarea pacientului în spital,
evaluându-se
următoarele criterii:
a) starea generală, de nutriţie, psihică, a pacientului;
b) mobilizarea, incontinenţa, starea pielii;
c) ambele.
56. Pentru prevenirea escarelor de decubit, intervenţiile autonome ale asistentei medicale sunt:
a) schimbarea poziţiei pacientului la interval de 6-8 ore;
b) menţinerea tegumentelor curate şi uscate;
c) schimbarea poziţiei pacientului la interval de două ore şi menţinerea tegumentelor curate
şi uscate.
57. Semnele obiective ale durerii includ următoarele manifestări, cu excepţia:
a) pulsul, TA, respiraţia - crescute;
b) expresia feţei, poziţia corpului - modificate;
c) creşterea cantităţii de urină/24 h.
58. Tehnici nefarmacologice de control al durerii pot fi:
a) tehnici de relaxare; b) căldura şi frigul; c) ambele.
59. Substanţele chimice - neurohormonii - produse de hipofiza intermediară care blochează
recepţia
durerii se numesc: a) influxuri; b) impulsuri; c) endorfine.
60. Reacţiile pacientului la stres se pot manifesta prin:
a) creşterea valorilor funcţiilor vitale, palme reci, umede;
b) creşterea temperaturii corporale;
c) modificarea apetitului, insomnie, nervozitate.
61. Factorii de mediu (ecologici) influenţează starea de sănătate astfel:
a) hipoxie, tulburări motorii, senzoriale, moarte, determinate de scăderea cantităţii de O2 din
aer;
b) tulburări de auz, insomnie, determinate de zgomot;
c) anemie, inapetenţă, determinate de alimentele contaminate cu germeni patogeni.
62. Comunicarea eficientă la toate nivelurile (senzorial, motor, intelectual şi afectiv) e influenţată
de:
a) integritatea organelor de simţ, organelor fonaţiei şi aparatul locomotor;
b) gradul de inteligenţă al persoanei, anturajul şi cultura persoanei;
c) ambele.
63. Următoarele manifestări de dependenţă sunt la nivel senzorial, în afară de:
a) hipoacuzie, anosmie;
b) paralizie;
7c) cecitate, hipoestezie.
64. Afazia este manifestarea comunicării ineficiente care priveşte:
a) scăderea masei musculare;
b) tulburarea sensibilităţii pielii;
c)incapacitatea de a pronunţa cuvintele.
65. Amnezia reprezintă:
a) tulburarea memoriei;
b) tulburare de gândire;
c) tulburare de percepţie.
66. Hemiplegia se defineşte ca pierderea totală a funcţiei motorii a:
a) membrelor inferioare;
b) unei jumătăţi laterale a corpului;
c) unui membru.
67. Coma este o pierdere totală sau parţială a:
a) conştientei;
b) conştientei cu alterarea funcţiilor vegetative;
c)a conştientei, mobilităţii, sensibilităţii, cu conservarea celor mai importante funcţii vegetative.
68. Pacientul cu comunicare ineficientă la nivel afectiv se poate manifesta prin:
a) agresivitate, euforie, egocentrism;
b) fobie, apatie;
c) disartrie, dislalie.
69. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori este influenţată de:
a) factorii sociali - cultura, apartenenţa religioasă a individului;
b) factorii psihologici - dorinţa de a comunica cu fiinţa divină;
c) factorii economici - sărăcia.
70. Problemele de dependenţă care apar prin nesatisfacerea nevoii de realizare a individului pot
fi:
a) devalorizarea, neputinţa, dificultatea de a se realiza;
b) culpabilitatea;
c) frustrarea.
71. Pacientul care-şi satisface autonom nevoia de recreere prezintă următoarele manifestări de
independenţă: a) satisfacţie, plăcere;
b) destindere, amuzament;
c) ambele.
72. Intervenţiile asistentei medicale pentru a asigura pacientului cunoştinţe, priceperi,
deprinderi, pentru
menţinerea sau păstrarea sănătăţii constau în:
a) explorarea nevoilor de cunoaştere ale pacientului;
b) organizarea activităţilor de educaţie;
c) admonestarea pacientului pentru că nu posedă cunoştinţe şi deprinderi corecte de păstrare a
sănătăţii.
73. Termoreglarea reprezintă:
a) funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii (termogeneză) şi
pierderea
căldurii (termoliză);
b) funcţia organismului de păstrare a valorilor constante de 36,7°-37°C dimineaţa şi 37°-37,3°C
seara;
c) rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin dezintegrarea
alimentelor energetice.
74. Frecvenţa respiraţiei variază în funcţie de:
a) vârstă, sex;
b) poziţie, temperatura mediului ambiant;
c) starea de veghe sau somn.
875. Dispneea Kussmaul este:
a) o respiraţie în patru timpi, o inspiraţie profundă urmată de o scurtă pauză şi o expiraţie
scurtă, zgomotoasă, după care urmează o altă pauză scurtă;
b) o respiraţie accelerată;
c)o perturbare ritmică şi periodică a respiraţiei.
76. Dispneea Cheyne - Stockes este:
a) o respiraţie accelerată;
b) o perturbare ritmică şi periodică a respiraţiei;
c)o respiraţie cu amplitudini crescânde până la maximum şi apoi scăzând până la apnee, ce
durează 10-20 secunde.
77. În obstrucţia căilor respiratorii pacientul prezintă următoarele manifestări de dependenţă, cu
excepţia:
a) respiraţie dificilă pe nas;
b) secreţii nazale abundente;
c) respiraţie ritmică.
78. Pulsul este influenţat de următorii factori biologici, cu excepţia:
a) vârsta;
b) emoţiile;
c)înălţimea corporală.
79. Factorii care determină tensiunea arterială sunt:
a) debitul cardiac;
b) forţa de contracţie a inimii;
c) elasticitatea şi calibrul vaselor.
80. Factorii biologici care influenţează TA sunt următorii, cu excepţia:
a) vârsta; b) activitatea; c) climatul.
81. Valoarea normală a TA la adult este: a) 100-120 max; 60-75 mm Hg min;
b) peste 150 max; peste 90 mm Hg min;
c) 115-140 max; 75-90 mm Hg min.
82. Următoarele manifestări de dependenţă reprezintă tulburări de emisie urinară, cu excepţia:
a) polakiuria;
b) disuria;
c) hematuria.
83. Izostenuria reprezintă:
a) densitatea crescută a urinei (urina concentrată);
b) densitate mică a urinei (urină diluată);
c)urină cu densitate mică ce se menţine în permanenţă la aceleaşi valori, indiferent de regimul
alimentar.
84. Ischiuria reprezintă:
a) incapacitatea vezicii urinare de a-şi elimina conţinutul;
b) eliminarea urinei cu durere şi cu mare greutate;
c)senzaţie de micţiune frecventă.
85. Deformările coloanei vertebrale se pot manifesta astfel:
a) cifoză, lordoză, scolioză
b) lordoză, genu varum
c) cifoză, lordoză.
86. Obiectivele asistentei medicale în îngrijirea pacientului care expectorează urmăresc:
a) pacientul să nu devină sursă de infecţie nosocomială
b) pacientul să aibă căile respiratorii permeabile
c) pacientul să beneficieze de microclimat optim.
87. Intervenţiile asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu stare depresivă constau în:
a) readucerea persoanei la timpul prezent
9b) sublinierea necesităţii îngrijirilor personale
c) comunicarea tuturor evenimentelor petrecute în familie.
88. Pacientul cu risc de accident fizic cauzat de confuzie necesită:
a) imobilizare totală
b) supravegherea schimbărilor de comportament
c) asigurarea satisfacerii nevoilor alimentare şi de igienă.
89. Mijloacele de siguranţă utilizate pentru prevenirea accidentelor în cazul pacientului cu
deficienţe
senzoro-motorii sunt: a. baston, cârje, proteze, cadru de mers
b. clopoţel de apel
c. pardoseală uscată, luminozitate adecvată.
90. Pacientul care satisface nevoia de recreere prezintă ca manifestări de independenţă:
a) destindere, satisfacţie
b) plictiseală
c) plăcere, amuzament.
1.3. Procesul de nursing
Testul A
1. Nursingul, ca parte integrantă a sistemelor de sănătate cuprinde:
a) promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor;
b) îngrijirea persoanelor bolnave;
c)promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea persoanelor bolnave fizic şi psihic,
precum şi a persoanelor handicapate, în orice tip de unitate sanitară.
2. Funcţiile autonome ale asistentei medicale constau în:
a) asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului;
b) administrarea medicaţiei;
c) stabilirea relaţiilor de încredere cu pacientul şi aparţinătorii;
d) transmiterea de informaţii şi învăţăminte pacientului pentru păstrarea sănătăţii.
3. Rolul asistentei medicale este:
a) să asigure îngrijirea pacientului numai în raport cu indicaţiile medicului;
b) să ajute persoana bolnavă să-şi recapete sănătatea;
c)să suplinească persoana bolnavă pentru satisfacerea nevoilor sale.
4. Modelul conceptual al îngrijirilor după Virginia Henderson precizează:
a) individul este un tot;
b) individul este un tot prezentând 14 nevoi fundamentale;
c)individul este un tot prezentând 14 nevoi fundamentale pe care trebuie să şi le satisfacă.
5. Asistenta trebuie să ofere o orientare reală unui pacient internat prin:
a) luarea deciziilor în numele pacientului;
b) ignorarea pacientului care nu vorbeşte clar;
c)oferirea de informaţii pentru orientarea pacientului în timp şi spaţiu;
d) apostrofarea pacientului necooperant.
6. În elaborarea unui cadru conceptual privind îngrijirile, orientarea nouă este către:
a) îngrijiri centrate pe sarcini;
b) îngrijiri centrate pe persoana îngrijită;
c) ambele.
7. Scopul îngrijirilor după modelul conceptual al Virginiei Henderson este:
10a) păstrarea independenţei individului în satisfacerea nevoilor sale;
b) suplinirea individului în ceea ce nu poate face singur;
c)ambele.
8. Independenţa în satisfacerea nevoilor fundamentale e reprezentată de:
a) satisfacerea unei nevoi fundamentale prin acţiuni proprii;
b) satisfacerea nevoii fundamentale cu ajutorul altei persoane;
c) satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale prin acţiuni proprii în funcţie de
gradul de creştere şi dezvoltare al persoanei.
9. Problema de dependenţă este definită ca:
a) semn observabil defavorabil în starea pacientului;
b) schimbare defavorabilă de ordin biopsihosocial în satisfacerea unei nevoi fundamentale
care se manifestă prin semne observabile:
c) nesatisfacerea unei nevoi fundamentale prin acţiuni proprii.
10. Manifestarea de dependenţă constă în:
a) semn observabil care permite identificarea stării de dependenţă;
b) incapacitatea persoanei de a-şi satisface una din nevoile fundamentale;
c)lipsa de cunoştinţe a persoanei asupra modului în care să-şi satisfacă nevoile fundamentale.
11. Procesul de îngrijire reprezintă:
a) metodă care permite acordarea de îngrijiri;
b) un mod ştiinţific de rezolvare a problemelor pacientului pentru a răspunde nevoilor sale
fizice, psihice sau sociale;
c)un mod de asigurare în serie a îngrijirilor acordate pacientului.
12. Diagnosticul de îngrijire cuprinde:
a) descrierea procesului patologic;
b) enunţul problemei de dependenţă, a sursei de dificultate şi a manifestării de dependenţă;
c) enunţul manifestării de dependenţă.
13. Obiectivul de îngrijire poate fi definit astfel:
a) descrierea comportamentului pe care îl aşteptăm de la pacient;
b) activitatea pe care asistenta îşi propune să o îndeplinească;
c)ambele.
14. Obiectivele de îngrijire se elaborează pe baza sistemului SPIRO:
a) specificitate, performanţă, realism;
b) individualizare;
c) implicare, observabilitate.
15. În executarea îngrijirilor asistenta stabileşte o relaţie de comunicare cu pacientul, care poate
fi:
a) funcţională şi pedagogică;
b) pedagogică;
c) funcţională, pedagogică şi terapeutică.
16. Modelul de nursing privind autoîngrijirea este elaborat de:
a. Dorotheea Orem b. Carista Roy c. Nancy Roper.
17. Aşezaţi în ordine etapele procesului de îngrijire:
a. culegerea datelor – assesmentul
b. planificarea îngrijirilor
c. analiza şi interpretarea datelor
d. evaluarea rezultatelor
e. implementarea planului
18. Interviul reprezintă:
a. forma specială de interacţiune verbală
b. metodă de culegere a datelor variabile şi stabile
c. instrument de personalizare a îngrijirilor
19. abilităţile asistentei medicale pentru a facilita interviul sunt:

a. capacitatea de a formula întrebări închise sau deschise
b. capacitatea de a evalua obiectiv observaţiile şi de a le sintetiza
c. disponibilitatea de ascultare activă a pacientului şi de a-l readuce la subiect
d. disponibilitatea de a comenta cu pacientul datele obţinute
20. Clasificarea nivelurilor de dependenţă (I-IV) se face în funcţie de:
a. punctajul obţinut analizând satisfacerea fiecărei nevoi
b. durata problemelor actuale
c. apariţia problemelor potenţiale
Testul B
Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. Notaţi-le cu A sau F:
1. Datele necesare cunoaşterii pacientului se obţin numai prin interviu.
2. Interviul este un instrument care permite personalizarea îngrijirilor.
3. Observaţia, ca metodă de culegere a datelor determină antrenarea tuturor simţurilor.
4. Analiza şi interpretarea datelor, a doua etapă a procesului de îngrijire, presupune formularea
diagnosticului de îngrijire.
5. Planificarea îngrijirilor cuprinde formularea obiectivelor şi a intervenţiilor ce vor fi aplicate în
îngrijirea
pacientului.
6. Pentru aplicarea intervenţiilor de îngrijire asistenta poate antrena: pacientul, familia, alţi
membri ai
echipei de îngrijire.
7. În timpul aplicării intervenţiilor de îngrijire asistenta medicală se concentrează numai asupra
tehnicii
pe care o execută.
8. Stresul, anxietatea, frica, sunt reacţii ale pacientului ce pot apărea în cursul îngrijirii.
9. Evaluarea îngrijirilor este o judecată a progresului pacientului în raport cu intervenţiile
aplicate.
10. Evaluarea îngrijirilor se face numai la finalul perioadei stabilite prin planul de îngrijire.
1.4. Administraţie şi conducere în nursing
1. Managementul în nursing reprezintă:
a) realizarea scopurilor propuse în îngrijire;
b) elaborarea unei strategii în funcţie de probleme;
c) ambele.
2. Pentru atingerea scopurilor propuse în nursing se impune:
a) planificarea şi organizarea activităţilor de nursing;
12b) alegerea personalului, dirijarea;
c) controlul şi evaluarea periodică şi finală a realizării scopurilor.
3. Un bun leader este cel care:
a) iubeşte, ascultă, înţelege problemele oamenilor;
b) înţelege şi interpretează politicile de sănătate;
c) se comportă ca un „boss".
4. Autoritatea unui leader se câştigă prin:
a) competenţă, dată de cunoştinţele sale;
b) impunerea deciziilor sale;
c) comportament moral.
5. Cerinţele actuale ale unui lider în nursing sunt:
a) să găsească soluţii la problemele referitoare la asistenţii pe care îi reprezintă;
b) să fie responsabil pentru acţiunile întreprinse;
c) să fie credibil în faţa celor care l-au ales.
6. Asistenta conducătoare şi formatoare necesită ca pregătire:
a) masterul în administraţie, administraţia îngrijirilor de sănătate şi serviciilor de nursing;
b) masterul în nursing, cu specializare în clinică;
c) este suficientă absolvirea unui colegiu de nursing.
7. Asistenta ca lider îşi exercită rolul de conducător în funcţie de:
a) natura muncii prestate;
b) personalul pe care îl are în subordine şi comportamentul micilor grupuri;
c) interdependenţa între medic şi asistente.
8. In relaţiile interumane asistenta lider trebuie să fie:
a) deschisă, interesată de problemele celorlalţi;
b) receptivă la ideile noi, venite de la ceilalţi;
c) să-i lase pe ceilalţi să-şi atingă scopurile comune.
9. În luarea deciziilor asistenta conducătoare:
a) trebuie să fie obiectivă, să aibă iniţiativă;
b) să aibă o viziune clară asupra problemei date;
c) să aştepte iniţiativa din partea colegilor.
10. Comunicarea unei decizii de către asistenta conducătoare este importantă pentru rezolvarea
scopului şi presupune:
a) să fie inteligibilă pentru cei ce o folosesc;
b) să fie transmisă printr-o altă persoană;
c)să fie comunicată printr-un canal adecvat de comunicare.
11. Delegarea sarcinilor de către asistenta conducătoare pentru a fi îndeplinite de către alţi
asistenţi, are
următoarele efecte:
a) creşte aprecierea propriei valori a fiecărui asistent;
b) asistenţii pot să-şi dezvolte interesele şi priceperea:
c) sarcina nu este îndeplinită corect.
12. Încrederea conducătorului pentru delegarea sarcinilor altor asistenţi conduce la:
a) rezultate bune, creşterea comunicării;
b) iniţiativă, afecţiune, deschidere din partea membrilor colectivului;
c) coeziunea colectivului.
13. Asistenta conducătoare trebuie să stabilească relaţii cu alte departamente ale unităţii:
a) pentru a satisface nevoile complexe şi diferenţiate ale pacienţilor:
b) pentru că fiecare departament satisface o anumită nevoie a pacientului;
c) pentru a-si putea îndeplini rolui ei de conducere.
1314.Pentru a fi agent al schimbării, asistenta conducătoare are rol de producere a schimbării
prin:
a) capacitatea de a-şi asuma riscuri;
b) competenţa;
c) obligaţia ca schimbarea să fie eficientă.
15.Pentru creşterea eficientei conducerii, asistenta leader poate adopta diferite strategii în stilul
de
conducere prin:
a) pregătire suplimentară, specifică;
b) cunoaşterea propriului său stil de conducere şi a eficienţei lui;
c) siguranţa că ceea ce face este cel mai potrivit lucru.
1.5. Etica în nursing
Testul A
1. Etica este disciplina ce se ocupă de:
a) sistemul valorilor;
b) normele şi categoriile morale;
c) conţinutul, modul de intercorelare şi realizare în viaţă a acestora.
2. Etica nursingului reprezintă analiza filosofică a:
a) fenomenelor morale întâlnite în nursing;
b) limbajului moral;
c)fundamentului etic al practicii nursing.
3. Morala este o formă de reglementare:
a) a convieţuirii sociale;
b) a comportamentului uman;
c) ambele.
4. Deontologia este definită ca:
a) parte a eticii care studiază problema datoriei;
b) doctrină despre bine şi rău;
c) reprezentând normele şi preceptele morale.
5. Valoarea morală este:
a) o credinţă;
b)un obicei care apare frecvent din medii culturale sau etnice, tradiţii de familie, filosofii
politice,
educative şi religioase cu care se identifică cineva;
c) ambele.
6. Dilema morala:
a) situatie in care exista doua cursuri de actiune
b) neîndeplinirea cu bună ştiinţă a obligaţiilor de întreţinere prevăzute de lege;
c) supunerea la rele tratamente care pot duce chiar la crime.
21. Suicidul reprezintă:
a) un act conştient pe care individul l-a săvârşit pentru a se vătăma şi care s-a soldat cu moartea;
b) un act intenţionat autodistructiv care duce la moarte;
c) o autovătămare care se sfârşeşte fatal prin moarte.
22. În decursul vieţii fiecare persoană suferă pierderi:
a) necesare;
b) importante;
c) ambele.
23. Aşezaţi în ordine cronologică fazele procesului suferinţei descrise de Parkes în pierderile
importante:
141) durerea acută;
2) şocul;
3) construirea de noi presupuneri;
4) descurajare, singurătate.
24. Primul cod deontologic pentru medici a fost:
a) jurământul lui Hipocrate;
b) jurământul lui Florance Nightingale;
c)codul lui Hamurabi.
25. Sunt recunoscute de lege următoarele drepturi ale pacienţilor, cu excepţia:
a) dreptul la autodeterminare/consimţământ;
b) dreptul la îngrijiri individualizate;
c) dreptul la solitudine/confidenţialitate.
Testul B
1. A acţiona etic înseamnă a acţiona profesional.
2. Orice sistem etic este bazat pe unele idei şi valori, iar etica nursingului este bazată pe ideea de
îngrijire.
3. Compasiunea este definită de Roach ca fiind o calitate diafană.
4. Valorile morale reprezintă baza codurilor de comportament ce afectează deciziile etice.
5. Valorile reprezintă motivaţia puternică a comportamentului.
6. Dezvoltarea valorilor morale este împărţită de Kohiberg pe trei niveluri şi şase etape, câte
două la
fiecare nivel.
7. Prin "drept" se înţelege totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale într-
un stat.
într-un anumit domeniu.
8. Între comunicarea firească şi cea intenţionată, direcţionată, nu există nici o diferenţă.
9. în relaţia de colaborare, respectul este un sentiment ce exprimă o stare afectivă, o
consideraţie, o
judecată de valoare şi este exteriorizat prin gesturi, atitudini şi cuvinte.
10. Principiile etice în nursing sunt ghiduri în luarea de hotărâri morale şi acţiuni morale, bazate
pe
deciziile morale în practicarea profesiei.
11. Autonomia este principiul etic conform căruia individului trebuie să i se dea libertatea de a
hotărî
asupra propriilor acţiuni.
12. Respectarea confidenţialităţii nu este o necesitate morală.
13. Primul Cod de etică pentru asistenţi medicali a fost elaborat de ANR -în anul 1998.
14. Codul de etică pentru asistenţi medicali nu este prima lucrare din România de acest gen.
15. Nursingul este ştiinţa şi arta de a îngriji fiinţa umană cu competenţă, respect şi demnitate.
1.6. Tehnici de nursing clinic
1.6.1. Metode de prevenire a infecţiei
Testul A
1. Infecţia se defineşte astfel:
a) reacţia locală sau generală rezultată din pătrunderea şi multiplicarea agentului microbian în
organism;
b) reacţia locală determinată de pătrunderea microbului în organism;
c) boala rezultată ca urmare a pătrunderii microbului în organism.
2. Sterilizarea ca metodă de prevenire a infecţiilor reprezintă:
a) totalitatea procedeelor prin care sunt distruse toate formele de existenţă a microorganismelor;
b) totalitatea procedeelor prin care sunt distruse toate formele de existenţă a microorganismelor,
de la suprafaţa sau profunzimea unui obiect;
15c) totalitatea procedeelor de distrugere a microbilor din mediul înconjurător.
3. Care din următorii termeni poate fi definit ca absenţa tuturor microbilor? a) steril;
b) curat;
c) dezinfectat.
4. Mănuşile din cauciuc se sterilizează în vederea folosirii pentru o intervenţie chirurgicală astfel:
a) autoclav 30 min-2,5 atm.;
b) poupinel, 60 min-180°C;
c) autoclav 30 min-1,5 atm.
5. Materialul moale pentru efectuarea pansamentului se sterilizează astfel:
a) autoclav 30 min-2,5 atm.;
b) poupinel 60 min-180°C;
c) autoclav 30 min-1,5 atm.
6. Faceţi corelaţia între presiune şi temperatura înregistrată la autoclav:
a)T=129°C 1) P =1,5 atm.;
b)T=133°C 2) P = 2,5 atm.;
c)T=139
c
C 3) P = 2atm.
7. Pentru manevrarea materialelor şi instrumentelor sterile se poate utiliza:
a) mâna acoperită cu mănuşa sterilă;
b) mâna spălată cu apă şi săpun;
c) pensa de servit.
8. În urma controlului umidităţii materialelor sterilizate la autoclav s-a înregistrat:
a) 5% umiditate;
b) 10% umiditate;
c) 50% umiditate; care este umiditatea admisă?
9. Sterilizarea prin metode fizice utilizează: a) căldura, radiaţiile gamma;
b)radiaţiile ultrascurte;
c) ultrasunetele.
10. Încărcătura casoletelor introduse în autoclav este importantă pentru a obţine o sterilizare
eficientă:
a) nu depăşeşte 120 g/dm3
;
b) este de 150 g/dm3
;
c) este de 175 g/dm3
.
11. Dezinfecţia este operaţia:
a) de distrugere a agenţilor infecţioşi de pe tegumente, mucoase, obiecte şi din încăperi;
b) de distrugere a paraziţilor de pe obiecte;
c)de distrugere a insectelor transmiţătoare de microbi.
12. Cât timp trebuie frecate mâinile cu soluţie antiseptică, înainte de aplicarea unei proceduri
invazive
(ex. cateterism)?
a) 10 sec;
b) 1 min;
c) 2 min.
13. Spălarea de decontaminare a mâinilor se face astfel:
a) spălare cu apă şi săpun;
b) spălare cu apă, săpun, fiecare cu periuţă, uscare şi aplicare de alcool 2x5 ml;
c) spălare cu apă, săpun, frecare cu periuţa, uscare.
14. De la sala de pansamente septice aţi primit instrumentele pentru a le pregăti în vederea
sterilizării.
Aşezaţi în ordine operaţiunile de execuţie ale acestei manopere:
a) spălare d) decontaminare
b) sortare e) uscare
c) limpezire f) aşezare în trusă.
1615. După decesul unui pacient salonul se dezinfectează în felul următor:
a) ştergerea patului, pavimentului, cu soluţie de var cloros 40 g ‰;
b) prin pulverizarea soluţiei de aldehidă formică în salon 10-15 g/m3
;
c) ştergerea obiectelor din salon cu soluţie de cloramină 40 g‰.
16. Dezinfecţia termometrelor se face prin submerjarea lor în soluţie de:
a) cloramină 5-10 g ‰ b) alcool 70˚ c) bromocet 1 g ‰
17. Soluţia antiseptică are următoarele proprietăţi comparativ cu soluţia dezinfectantă:
a) distruge microorganismele de pe tegumente şi mucoase, fără a le altera integritatea;
b) nu este nici o deosebire;
c) este mai concentrată decât soluţia dezinfectantă.
18. Pentru manevrarea unor soluţii dezinfectante, personalul medical respectă măsurile de
protecţia
muncii:
a) utilizarea mănuşilor de cauciuc;
b) utilizarea măştilor de protecţie;
c)utilizarea ochelarilor de protecţie.
19. Pentru eficienţa utilizării soluţiei de var cloros se are în vedere:
a) preparare zilnică;
b) depozitare în recipiente din metal;
c)depozitare în recipiente închise la culoare din material plastic.
20. Dezinsecţia reprezintă:
a) distrugerea insectelor;
b) distrugerea insectelor care pot transmite boli infecţioase;
c) distrugerea păduchilor.
21. Circuitele funcţionale în unităţile sanitare respectă următoarele elemente:
a) circuitul aseptic indică sensul de circulaţie pentru protecţia împotriva infecţiilor;
b) circuitul septic asigură condiţii de protecţie împotriva infecţiilor;
c) între circuitul septic şi cel aseptic funcţionează principiul neseparării circuitelor.
22. Infecţiile intraspitaliceşti se definesc astfel:
a) îmbolnăviri de natură infecţioasă contractate în spital;
b) îmbolnăviri de natură infecţioasă care se manifestă după externarea pacientului:
c)îmbolnăviri de natură infecţioasă contractate în spital şi care se manifestă în timpul internării
sau
după externare.
23. Sunt expuşi mai frecvent infecţiilor nosocomiale:
a) pacienţii vârstnici, taraţi;
b) pacienţii supuşi manevrelor invazive;
c) pacienţii internaţi de urgenţă în spital.
24. Ordinele MS 190/1982 şi 984/1994 reglementează:
a. măsurile de prevenire a infecţiilor nosocomiale
b. folosirea soluţiilor dezinfectante şi atribuţiile asistentei medicale privind utilizarea acestora
c. relaţiile de colaborare în cadrul echipei de îngrijire
25. Sursa de infecţie poate fi:
a. pacientul şi produsele sale patologice
b. personalul medical şi echipamentul său de lucru
c. apa şi alimentele
Testul B
1. Spălarea mâinilor este cea mai importantă procedură pentru prevenirea infecţiilor.
2. Acele şi instrumentele ascuţite trebuie depozitate în containere dure după utilizare.
3. După execuţia unei proceduri mănuşile vor fi aruncate înainte de contactul cu un nou pacient,
iar
17mâinile spălate.
4. Riscul contactării unei infecţii nosocomiale este acelaşi pentru toţi pacienţii internaţi.
5. Fără o curăţire adecvată instrumentele nu pot fi dezinfectate sau sterilizate corect.
6. Circuitele septice sunt separate de cele aseptice.
7. Cele mai multe infecţii ale tractului urinar apar după cateterizarea vezicii urinare.
8. Pentru prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti e necesară ruperea Janţului infecţios.
9. Călirea organismului, vaccinarea, reduce riscul contractării infecţiilor de către pacienţi.
10. Produsele eliminate de pacienţi nu constituie sursă de infecţie.
1.6.2. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenta
medicală
1. Recoltarea sângelui capilar pentru examenul hematologic se face prin:
a) înţepare în pulpa degetului:
b) înţepare pe faţa plantară a halucelui;
c) puncţie venoasă.
2. Pentru determinarea VSH sunt necesare următoarele materiale:
a) seringă de 2 ml uscată;
b) citrat de sodiu 3,8%;
c) recipient special vacutainer.
3. Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice se face prin:
a) puncţie venoasă - dimineaţa, bolnavul fiind ,.â jeune
1
';
b) înţepare în pulpa degetului;
c) ambele.
4. Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice se face:
a) când se suspectează o bacteriemie;
b) când se suspectează o septicemie;
c) ori de câte ori pacientul are febră.
5. Recoltarea exsudatului faringian se face pentru:
a) depistarea purtătorilor sănătoşi de germeni;
b) depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui;
c) depistarea unor afecţiuni digestive.
6. Pentru recoltarea exsudatului faringian avem nevoie de următoarele materiale cu excepţia:
a) eprubetă cu tampon faringian sau ansă de platină:
b) spatulă linguală;
c) seringă şi ace de unică folosinţă.
7. Recoltarea urinei pentru urocultură se face:
a) la jumătatea micţiunii;
b) prin sondaj vezical;
c) din urina colectată timp de 24 h.
8. Recoltarea urinei pentru urocultură se face:
a) înainte de administrarea antibioticelor;
b) concomitent cu administrarea antibioticelor;
c) ambele.
9. Pentru efectuarea tubajuiui gastric avem nevoie de:
a) sonda gastrică Faucher;
b) sonda duodenală Einhorn;
c) sonda Metras.
10. Prezenţa sondei în stomac este indicată de marcajul acesteia citit la arcada dentară astfel:
a) la 40-50 cm; b) la 60 cm; c) la 70-75 cm.
1811. Sondajul duodenal efectuat în scop terapeutic se face pentru:
a) drenarea căilor biliare;
b) alimentaţie artificială;
c) evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare.
12. Pentru drenarea căilor biliare prin tubaj duodenal pacientul este aşezat în poziţie:
a) decubit dorsal; b) decubit lateral stâng; c) decubit lateral drept.
13. Sondajul vezical efectuat în scop explorator se face pentru:
a) recoltarea unei cantităţi de urină pentru examenul de laborator;
b) depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare;
c) evacuarea conţinutului (când aceasta nu se face spontan).
14. Complicaţiile imediate ale sondajului vezical sunt:
a) lezarea traumatică a mucoasei uretrale:
b) crearea unei căi false prin forţarea sondei;
c) infecţioase, prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile.
15. Spălătura gastrică este indicată în:
a) intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice;
b) pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă;
c)ulcer gastric în perioada dureroasă.
16. Spălătura gastrică este contraindicată în:
a) intoxicaţii cu substanţe caustice;
b) hepatite cronice, varice esofagiene;
c) staza gastrică însoţită de procese fermentative.
17. Efectuarea clismelor în scop evacuator se face pentru:
a) evacuarea conţinutului intestinului gros;
b) pregătirea pentru intervenţii chirurgicale asupra rectului;
c) pregătirea pacientului pentru alimentare sau hidratare.
18. Pentru efectuarea clismei înalte canula se introduce:
a) 10-20 cm; b) 30-40 cm; c) 5-6 cm.
19. Pentru a nu produce escare ale mucoasei rectale, tubul de gaze se menţine maximum:
a) 3 h; b) 2h; c) 4 h.
20. Administrarea medicamentelor pe cale orală se face pentru obţinerea următoarelor efecte
locale:
a) favorizarea cicatrizării ulceraţiilor mucoasei digestive;
b) protejarea mucoasei gastrointestinale;
c) înlocuirea fermenţilor digestivi (când aceştia lipsesc).
21. Este contraindicată administrarea medicamentelor pe cale orală atunci când:
a) medicamentul este inactivat de secreţiile digestive;
b) medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;
c) pacientul refuză medicamentul.
22. Administrarea medicamentelor pe cale rectală este indicată la:
a) pacienţii cu tulburări de deglutiţie;
b) pacienţii operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă;
c) pacienţii operaţi pe anus şi rect.
23. Pe cale respiratorie se administrează medicamente sub formă de:
a) gaze sau substanţe gazeificate;
b) lichide fin pulverizate sau sub formă de vapori;
c) pulberi fine.
24. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie se face pentru:
a) decongestionarea mucoasei căilor respiratorii;
19b) îmbogăţirea în oxigen a aerului inspirat;
c)fluidificarea sputei.
25. Pe suprafaţa mucoaselor se pot administra medicamente sub formă de:
a) soluţii; b) mixturi; c) unguente.
26. Pentru aplicarea unguentelor în fundul de sac conjunctival şi pe marginea pleoapelor folosim:
a) ansă de platină;
b) baghetă de sticlă lăţită, acoperită cu un tampon de vată;
c) tampon montat pe o sondă butonată, comprese sterile.
27. Administrarea medicamentelor pe cale parenterală are următoarele avantaje:
a) dozarea exactă a unui medicament ce ajunge în sânge;
b) evitarea tractului digestiv:
c)posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi.
28. Prin injecţia subcutanată se pot introduce în organism:
a) substanţe medicamentoase izotonice lichide nedureroase;
b) substanţe medicamentoase hipertonice;
c) substanţe medicamentoase uleioase.
29. Locurile de elecţie ale injecţiei subcutanate sunt:
a) faţa externă a braţului;
b) faţa supero-externă a coapsei;
c) regiunea deltoidiană.
30. Prin injecţia intramusculară se pot introduce în organism:
a) soluţii izotonice; b) soluţii hipertonice; c) soluţii uleioase.
31. Locurile de elecţie ale injecţiei intramusculare sunt:
a) regiunea supero-externă fesieră;
b) faţa externă a coapsei, treimea mijlocie;
c) regiunea subclaviculară.
32. Pe cale intravenoasă se pot introduce în organism:
a) substanţe izotonice;
b) substanţe hipertonice;
c)substanţe uleioase.
33. Accidentele injecţiei subcutanate sunt următoarele, cu excepţia:
a) durere violentă prin lezarea unei terminaţii nervoase;
b) hematom prin perforarea unui vas;
c) flebalgia.
34. Accidentele injecţiei intramusculare sunt:
a) durere vie prin atingerea nervului sciatic;
b) paralizie prin înţeparea unui vas;
c) embolie prin introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase.
35. Accidentele injecţiei intravenoase sunt următoarele, cu excepţia;
a) flebalgiei, datorită injectării prea rapide a unor substanţe iritante;
b) hematomului, prin străpungerea venei;
c) paraliziei, prin lezarea nervului sciatic.
36. Incidentele oxigenoterapiei sunt următoarele, cu excepţia:
a) distensiei abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag;
b) emfizemului subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului datorită fisurării mucoasei;
c) emboliei gazoasă.
37. Cortizonul se administrează la început:
a) în doze mari, scăzând apoi cantitatea până la doza minimă de intreţinere;
20b) în doze mici, care cresc treptat, până la doza maximă;
c) aceeaşi doză, până la sfârşitul tratamentului.
38. În timpul tratamentului cu cortizon, regimul alimentar va fi:
a) desodat; b) hipersodat; c) normosodat.
39. ACTH-ul se administrează în primele zile:
a) în doze mici, ce cresc progresiv;
b) în doze mari, ce se scad progresiv;
c)asociat cu antibiotice.
40. Paracenteza abdominală reprezintă:
a) pătrunderea cu ajutorul unui trocar în cavitatea peritoneală;
b) pătrunderea cu un ac în cavitatea pleurală;
c) pătrunderea cu un ac într-un organ parenchimatos.
41. Paracenteza abdominală se efectuează:
a) în fosa iliacă stângă, linia Monroe - Richter;
b) în fosa iliacă dreaptă;
c) la mijlocul liniei dintre ombilic şi simfiza pubiană.
42. Toracocenteza reprezintă puncţia: a. cavităţii peritoneale;
b. cavităţii pericardice;
c. cavităţii pleurale.
43. În vederea efectuării toracocentezei, pacientul se pregăteşte fizic, astfel:
a) se linişteşte din punct de vedere psihic;
b) i se administrează un sedativ - atropină, morfină cu 1/2 h înainte;
c) i se administrează un analeptic pentru a-i activa circulaţia.
44. Toracocenteza efectuată în scop terapeutic se face pentru:
a) evacuarea unei colecţii de lichid pleural;
b) introducerea unor medicamente în cavitatea pleurală;
c) stabilirea prezenţei unei colecţii de lichid pleural.
45. Natura lichidului pleural (exsudat sau transsudat) se determină prin reacţiile:
a) Pandy;
b) Rivalta;
c) Nonne-Apelt.
46. Accidentele toracocentezei sunt următoarele, cu excepţia:
a) lipotimiei şi colapsului;
b) hematemezei;
c) pneumotoraxului.
47. Puncţia pericardica se efectuează în scop terapeutic pentru:
a) stabilirea naturii lichidului;
b) evacuarea lichidului acumulat;
c) introducerea substanţelor medicamentoase.
48. Accidentele puncţiei pericardice sunt următoarele, cu excepţia:
a) pătrunderii acului în miocard;
b) şocului pericardic;
c) edemului pulmonar acut.
49. Puncţia articulară este indicată în: a. artrite acute şi cronice, serofibrinoase şi purulente;
b. hemartroza;
c. coxartroza.
50. După puncţia articulară se recomandă:
a) mobilizarea cât mai precoce a articulaţiei puncţionate;
b) imobilizarea articulaţiei în poziţie fiziologică timp de două-trei zile;
21c) nu necesită îngrijire specială.
51. Pentru efectuarea reacţiei Rivalta, sunt necesare următoarele materiale, cu excepţia:
a) pahar conic, apă distilată;
b) lichid pleural extras prin puncţie;
c) hârtie de turnesol.
52. Reacţia Rivalta este pozitivă dacă:
a) picătura se transformă într-un nor asemănător cu „fumul de ţigară";
b) dacă soluţia rămâne nemodificată;
c) dacă în soluţie apar flocoane.
53. Puncţia osoasă se efectuează în scop explorator pentru:
a) stabilirea structurii compoziţiei măduvei;
b) studiul elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor;
c) efectuarea transfuziilor de sânge intraosoase.
54. Locul puncţiei osoase este: a. sternul;
b. creasta iliacă;
c. tibia, calcaneul.
55. Accidentele puncţiei osoase sunt următoarele, cu excepţia:
a) hemoragie şi hematom;
b) perforarea lamei posterioare a sternului;
c) edem pulmonar acut.
56. Pentru efectuarea puncţiei hepatice, pacientul se aşează în poziţie:
a) decubit dorsal
b) decubit lateral stâng, cu mâna dreaptă sub cap
c) decubit lateral drept.
57. Pentru efectuarea puncţiei renale, pacientul se aşează în poziţie:
a) decubit lateral stâng;
b) decubit ventral cu o pernă tare (sac de nisip) aşezată sub abdomen;
c) decubit lateral drept.
58. După punctia hepatică, pacientul se aşează în poziţia:
a) decubit lateral drept;
b) decubit lateral stâng;
c) decubit dorsal.
59. Punctia rahidiană se execută în scop terapeutic pentru:
a) decomprimarea în cursul sindromului de HIC;
b) introducerea de substanţe medicamentoase, anestezice;
c) recoltarea LCR şi executarea mielografiilor.
60. Pentru efectuarea puncţiei rahidiene, în funcţie de starea generală, pacientul se aşează în
poziţie:
a) spate de pisică; b) cocoş de puşcă; c) pleurostotonus.
61. Accidentele puncţiei rahidiene sunt:
a) ameţeli, tulburări vizuale, cefalee, greaţă, vărsături;
b) contractarea feţei, gâtului sau a unuia din membre;
c) paralizie prin atingerea nervului sciatic.
62. Pentru puncţia vezicii urinare, pacientul este aşezat în poziţie:
a) decubit lateral drept;
b) decubit lateral stâng;
c) decubit dorsal, cu o pernă tare sub bazin.
63. Accidentele puncţiei vezicii urinare sunt: a. puncţie negativă;
b. hemoragie intravezicală;
c. hematemeza.
64. Antibioticele sunt:
22a) substanţe organice provenite din metabolismul celulelor vii (mucegaiuri, bacterii);
b) substanţe obţinute prin sinteză, având proprietăţi bacteriostatice, bactericide sau
antimicotice;
c) ambele.
65. Antibioticele se pot administra pe următoarele căi, cu excepţia:
a) orală;
b) parenterală intramuscular şi intravenos;
c) subcutanată.
66. Înainte de începerea tratamentului cu antibiotice este necesar:
a) să se identifice germenul patogen;
b) să se determine sensibilitatea agentului patogen la antibiotic;
c) să se testeze sensibilitatea organismului la antibiotice.
67. Pentru testarea sensibilităţii organismului la penicilină se folosesc diluţiile:
a) 1/10.000; b) 1/1.000; c) 1/100.
68. Hidratarea şi mineralizarea organismului are drept scop:
a) administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit;
b) depurativ - diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
c) completarea proteinelor sau altor componente sanguine.
69. Introducerea lichidelor în organism pe cale intravenoasă se poate face prin:
a) ace metalice fixate-direct în venă;
b) canule de material plastic introduse prin lumenul acelor (care apoi se retrag);
c) denudare venoasă.
70. Prin perfuzie intravenoasă se pot introduce soluţii:
a)izotonice; b) hipertonice; c) uleioase.
71. Accidentele perfuziei sunt:
a) hiperhidratarea prin perfuzia în exces;
b) embolia gazoasă prin pătrunderea aerului în curentul circulator;
c) flebita, necroza.
72. Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale ale organismului se face prin:
a) stabilirea felului deshidratării;
b) simptomatologia deshidratării;
c) investigaţii de laborator.
73. Volumul deficitar de fluid - deshidratarea - se datorează:
a) pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie, diaforeză, diuretice);
b) mişcării fluidului (acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită,
edem periferic);
c) ambele.
74. Manifestările de dependentă în deshidratare sunt următoarele, cu excepţia:
a) piele uscată, membrane şi mucoase uscate;
b) creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie;
c)creşterea tensiunii arteriale.
75. Excesul volumului de lichid se datoreşte:
a) creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă;
b) scăderii excreţiei renale de Na şi apă;
c)scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.
76. Manifestările de dependenţă în excesul volumului de lichid sunt următoarele, cu excepţia:
a) creştere acută în greutate;
b) edem periferic, pleoape edemaţiate;
c)hipotensiune arterială.
2377. Hiponatremia se manifestă prin: a. cefalee, confuzie;
b. anxietate, piele umedă;
c. exces de sodiu, peste 150 mEq/l.
78. Hipernatremia se manifestă prin: a. membrane şi mucoase uscate, agitaţie;
b. hiperemia feţei, sete;
c. deficit de Na, sub 130 mEq/l.
79. Hipopotasemia se manifestă prin: a. slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
b. crampe musculare la extremităţi;
c. nivel redus de K sub 3 mEq/l.
80. Hiperpotasemia se manifestă prin: a. hiperactivitate intestinală (diaree);
b. aritmii cardiace severe;
c. exces de potasiu peste 5,5 mEq/l.
81. Pentru determinarea grupelor sanguine în sistemul OAB şi Rh este necesar ca:
a) determinarea să se facă prin ambele metode (Beth - Vincent şi Simonin);
b) determinarea să se facă de doi tehnicieni;
c)să se folosească două serii de seruri test.
82. Efectuarea probelor de compatibilitate trasfuzională are drept scop:
a) reducerea la minimum a riscurilor accidentelor imunologice;
b) evitarea hemolizei intravasculare acute;
c)asigurarea că pacientul beneficiază de transfuzia pe care o primeşte.
83. Incompatibilitatea transfuzională se previne prin următoarele măsuri:
a) determinarea grupei în sistemul OAB şi Rh la primitor;
b) alegerea unui sânge de donator izogrup OAB şi Rh;
c)executarea probelor de compatibilitate directă (Jeanbereau) şi biologică Oelecker.
84. Prin transfuzie înţelegem:
a) administrarea sângelui direct de la donator la primitor;
b) administrarea de la donator la primitor după o fază intermediară de conservare a
sângelui;
c)ambele.
85. Transfuzia de sânge are drept scop:
a) restabilirea masei sanguine şi asigurarea numărului de globule roşii necesare
transportului oxigenului în caz de hemoragii, anemii, stări de şoc;
b) stimularea hematopoezei;
c)corectarea imunodeficienţelor.
86. Accidentele transfuziei sunt:
a) incompatibilitatea de grup în sistemul OAB, manifestată sub forma şocului hemolitic;
b) transfuzarea unui sânge alterat, infectat cu germeni virulenţi care provoacă frisoane
puternice la una-două ore după transfuzie;
c) hemoliză intravasculară prin transfuzarea sângelui neîncălzit.
87. Incidentele transfuziei sunt următoarele cu excepţia:
a) ieşirea acului din venă;
b) perforarea venei;
c) embolia pulmonară cu cheaguri.
88. Alimentaţia pacientului trebuie să respecte următoarele principii, cu excepţia:
a) înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului;
b) favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave;
c) satisfacerea în exclusivitate a preferinţelor alimentare ale pacientului.
89. Regimurile dietetice urmăresc:
a) punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme;
24b) echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului;
c) îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali.
90. La prepararea dietetică a alimentelor se pot folosi următoarele tehnici de gastrotehnie, cu
excepţia:
a) fierberea, înăbuşirea;
b) frigerea, coacerea;
c) prăjirea, sărarea.
91.În funcţie de starea pacientului, acesta poate fi alimentat: a) activ;
b) pasiv;
c) artificial.
92. Alimentarea activă la pat se face aşezând pacientul în poziţie: a. decubit lateral drept;
b. decubit lateral stâng;
c. decubit dorsal.
93. Alimentarea artificială se realizează prin următoarele-procedee: a. sondă gastrică sau
intestinală;
b. gastrostomă;
c. pe cale parenterală.
94. Pentru alimentarea prin sondă gastrică bulionul alimentar trebuie să îndeplinească
următoarele
condiţii, cu excepţia: a. să nu prezinte grunji;
d.să aibă valoare calorică mare;
e.să aibă temperatura scăzută.
95. Alimentarea parenterală se face cu substanţe care: a. au valoare calorică ridicată:
b. pot fi utilizate direct de ţesuturi;
c. au acţiune iritantă asupra ţesuturilor.
96. Raţia alimentară echilibrată la aciuit va cuprinde:
a) 400 g glucide, 70 g lipide, 70 g proteine/24 h;
b) 6 g glucide/kg corp/24 h; 1 g lipide/kg corp/24 h; 1 g proteine/kg corp/24 h;
c) 600 g glucide, 100 g lipide, 150 g proteine/24 h.
97. Un bolnav în repaus absolut la pat necesită: a. 25 cal./kg corp/24 h;
b. 30 cal./kg corp/24 h;
c. 35 cal./kg corp/24 h.
98. Alimentarea artificială prin sondă gastrică se face la bolnavii:
a) inconştienţi;
b) cu stricturi esofagiene;
c) intoxicaţi cu substanţe caustice.
99. 100 g glucide pot fi asigurate prin: a. 100 g zahăr, 120 g orez, 135 g tăieţei, 200 g pâine;
b. 3.000 ml lapte, 450 g carne albă;
c. 200 g legume uscate, 400 g brânză.
100. 100 g proteine pot fi asigurate prin: a. 100 g carne albă, 200 g peşte;
b. 3.000 ml lapte; 450 g carne albă, 650 g peşte;
c. 100 g lipide, 500 g cartofi.
101. Temperatura se măsoară în:
a) cavităţi semiînchise (axilă, plică inghinală, cavitatea bucală);
b) cavităţi închise (rect, vagin);
c) ambele.
102. Hiperpirexia reprezintă: a. temperatura corpului peste 40-41 °C;
b. temperatura corpului între 39-40°C;
c. temperatura corpului între 37-38°C.
103. Pentru măsurarea temperaturii în axilă termometrul se menţine: a. 3 min;
b. 5 min;
25c. 10 min.
104. Pentru măsurarea temperaturii în cavitatea bucală termometrul se menţine:
a) 3 min;
b) 5 min;
c)10 min.
105. Pentru măsurarea temperaturii pe cale rectală termometrul se menţine:
a) 10 min: b) 3 min; c) 5 min.
106. Pentru evaluarea corectă a frecvenţei respiraţiei:
a) se anunţă pacientul şi se linişteşte din punct de vedere psihic;
b) se preferă perioada de somn (pentru măsurare - observare);
c) nu se anunţă pacientul.
107. Frecvenţa respiraţiei la adult este: a. 15-25 r/min;
b. 20-25 r/min;
c. 16-18 r/min.
108. Calităţile pulsului depind de: a) frecvenţa şi ritmicitatea inimii;
b) debitul sistolic;
c) elasticitatea şi presiunea arterială.
109. Pulsul de poate măsura manual (digital) la:
a) artera radială, cubitală;
b) artera carotidă;
c) vena jugulară.
110. Modificările de frecvenţă ale pulsului sunt următoarele, cu excepţia:
a) tahicardie;
b) bradicardie;
c) puls filiform.
1.6.3. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile
postoperatorii
1. Pregătirea preoperatorie se face în funcţie de:
a) felul intervenţiei şi timpul disponibil;
b) starea fiziologică a pacientului;
c) bolile însoţitoare.
2. Pregătirea preoperatorie constă în:
a) pregătirea generală;
b) pregătirea locală;
c) ambele.
3. Pregătirea generală preoperatorie constă în:
b) asigurarea igienei personale şi a regimului dietetic:
c) monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative.
4. Care din următoarele manifestări de dependenţă pot amâna actul chirurgical?
a) apariţia febrei;
b) apariţia unor infecţii oto-rino-laringologice şi pulmonare;
c) anxietatea.
5. Pregătirea generală din preziua intervenţiei chirurgicale are ca scop realizarea următoarelor
obiective,
cu excepţia:
a) asigurarea repausului şi a alimentaţiei necesare;
b) asigurarea igienei corporale şi evacuarea intestinului;
26c) pregătirea câmpului operator.
6. Pregătirea locală din preziua intervenţiei chirurgicale constă în:
a) pregătirea câmpului operator prin spălarea tegumentelor;
b) raderea pilozităţilor, degresarea şi dezinfectarea tegumentelor;
c) acoperirea câmpului operator.
7. În dimineaţa intervenţiei chirurgicale, asistenta are în vedere următoarele obiective:
a) întreruperea alimentaţiei cu cel puţin 12 ore înainte;
b) îndepărtarea protezelor dentare, bijuteriilor şi a lacului de unghii;
c) golirea vezicii urinare şi administrarea medicamentelor preanestezice indicate de medicul
anestezist.
8. În intervenţiile de urgenţă, asistenta realizează următoarele obiective:
a) bolnavul să fie ferit de pericole (tratamentul şocului când este cazul);
b) evacuarea conţinutului stomacului la indicaţia medicului;
c)susţinerea funcţiilor vitale şi vegetative şi recoltarea sângelui pentru examene de laborator.
9. Pregătirea specială a bolnavilor cu risc operator are ca scop:
a) corectarea deficienţelor organismului;
b) restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic;
c)prevenirea complicaţiilor ce pot apărea intra- şi postoperator.
10. Îngrijirile postoperatorii se acordă în funcţie de:
a) natura intervenţiei;
b) complicaţiile survenite intraoperator;
c) felul anesteziei şi starea generală a pacientului.
11. Îngrijirile postoperatorii au drept scop:
a) restabilirea funcţiilor organismului;
b) asigurarea cicatrizării normale a plăgii;
c) prevenirea complicaţiilor.
12. Transportul bolnavului operat se face cu:
a) căruciorul;
b) fotoliul rulant;
c) brancarda.
13. In vederea instalării pacientului la pat, asistenta pregăteşte:
a) salonul şi patul;
b) materiale pentru reanimarea postoperatorie şi supravegherea pacientului;
c) nu sunt necesare pregătiri speciale.
14. Pacientul operat cu anestezie generală se aşază la pat până la trezire în poziţie:
a) decubit dorsal, cu capul întors într-o parte;
b) decubit lateral;
c) semişezând.
15. Îngrijirile imediate constau în:
a) supravegherea faciesului şi a comportamentului;
b) supravegherea funcţiilor vitale;
c) supravegherea pansamentului, evacuarea vezicii.
16. Apariţia cianozei postoperator imediat indică:
a) insuficienţa respiratorie;
b) insuficienţa circulatorie;
c) ambele.
17. Îngrijirile acordate în primele două zile după intervenţia chirurgicală constau în:
a) supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative pentru prevenirea complicaţiilor (şoc, hemoragii);
b) asigurarea igienei şi a alimentaţiei;
c) urmărirea reluării tranzitului intestinal (eventual clisma evacuatorie)
2718. Menţinerea hipertermiei în ziua a treia de la intervenţia chirurgicală indică apariţia unei
complicaţii
infecţioase ca: a. limfangita;
b. infecţia la nivelul plăgii operatorii;
c. complicaţii infecţioase pulmonare sau urinare.
19. Apariţia dispneei asociată cu cianoza în a treia zi indică:
a) o complicaţie pulmonară infecţioasă;
b) atelectazia datorată obstruării unei bronhii cu un dop de mucus;
c) ambele.
20. După reluarea tranzitului intestinal, în ziua a treia bolnavul va fi alimentat cu:
a. piureuri, iaurt; b. carne, legume, pâine; c. alimentele preferate.
21.Firele de sutură se scot în funcţie de locul intervenţiei. După apendicectomie se scot în:
a. ziua a treia; b. ziua a şasea; c. ziua a şaptea.
22. După rahianestezie, pacientul se transportă în poziţie: a. decubit lateral;
d. decubit dorsal, cu capul întors lateral;
e. Trendelenburg.
23. Pacientul operat cu rahianestezie cu soluţii izotone va fi instalat la pat în poziţie:
a. decubit dorsal, fără pernă; b. decubit lateral; c. proclivă.
24. După rahianestezie pulsul poate fi: a. uşor brahicardic;
b. tahicardie;
c. în limite normale.
25. Revenirea sensibilităţii după rahianestezie la membrele inferioare se face:
a) de la haluce spre rădăcina coapsei;
b) de la rădăcina coapsei spre haluce;
c) nu are un traiect anume.
Capitolul II
FUNCŢIILE UMANE
ŞI ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR
CU DIFERITE AFECŢIUNI.
2.1. Locomoţia
2.1.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ale
aparatului locomotor.
1. Educaţia pacientului pentru prevenirea afecţiunilor locomotorii cuprinde:
a) asigurarea unei alimentaţii echilibrate;
b) expunerea prelungită la frig;
c)efort fizic;
d) poziţionarea corectă a corpului în timpul unor activităţi; »e) tratarea corectă a infecţiilor
microbiene şi virale.
2. Factorii care contribuie la apariţia osteoporozei sunt:
a) alimentaţia excesiv de bogată în glucide şi proteine;
b) alimentaţia excesiv de bogată în proteine şi calciu;
28c) fumatul.
3. Deformările coloanei vertebrale (cifoza, lordoza) apar mai frecvent:
a) la copii preşcolari;
b) în perioada pubertară;
c) la vârstnici.
4. Fracturile cominutive se tratează astfel:
a) imobilizare în aparat gipsat;
b) intervenţie chirurgicală şi imobilizare în aparat gipsat;
c) extensie continuă.
5. Osteoporoza se produce:
a) la bătrâni;
b) după corticoterapie;
c) la copii în perioadele de creştere accelerată;
d) la femeile în menopauză.
6. Simptomele frecvente în „morbul lui Pott" sunt următoarele, cu excepţia:
a) contracturii musculare pe părţile laterale ale vertebrelor afectate;
b) deformaţiilor osoase (cifoza) la nivelul coloanei vertebrale;
c) febrei ridicate;
d) paraliziei membrelor inferioare.
7. Osteoartrita tuberculoasă coxofemurală se întâlneşte mai frecvent la:
a) copii între 3-6 ani;
b) bătrâni;
c) adulţii anemici.
8. Semnele de recunoaştere a unei luxaţii sunt următoarele, cu excepţia:
a) febrei ridicate şi congestiei la nivelul articulaţiei;
b) tumefacţiei locale şi deformarea regiunii;
c) durerii vii care nu cedează la calmante;
d) impotentei funcţionale.
9. Tratamentul unei entorse simple constă în:
a) punerea în repaus a articulaţiei afectate;
b) aparat gipsat 21 de zile;
c) administrarea de antialgice.
10. Diagnosticul corect al unei luxaţii şi a unei fracturi se pune prin:
a) semnele de probabilitate;
b) prin examenul radiologie faţă şi profil aJ osului interesat;
c) aprecierea mobilităţii membrului afectat.
11. Reducerea luxaţiei se poate efectua:
a) la locul accidentului;
b) numai într-o secţie de specialitate;
c) ambele răspunsuri sunt corecte.
12. Entorsele sunt:
a) leziuni traumatice închise ale articulaţiei cu modificarea temporară a raporturilor anatomice
normale a suprafeţei articulare;
b) leziuni traumatice caracterizate prin pierderea permanentă a raporturilor anatomice
normale dintre suprafeţele articulare;
c) întreruperea parţială a continuităţii unui os. .
13. Aparatul gipsat trebuie să respecte următoarele condiţii:
a) să nu fie prea gros;
b) să fie suficient de rezistent;
c) să cuprindă articulaţia de deasupra focarului de fractură.
14. Durata imobilizării unei fracturi necomplicate depinde de:
29 a) vârstă;
b) felul fracturii;
c) calitatea gipsului utilizat.
15. Durata imobilizării unei fracturi necomplicate este:
a) 30 de zile;
b) 21-30 de zile;
c) 30-90 de zile, în funcţie de osul fracturat.
16.Reducerea ortopedică a unei fracturi se realizează:
a) sub anestezie generală;
b) sub anestezie locală;
c)nu necesită anestezie.
17.După reducerea ortopedică a unei fracturi este necesar:
a) controlul radiologie pentru a constata poziţia capetelor osoase fracturate;
b) imobilizarea în aparat gipsat;
c) ambele.
18.Efectuarea aparatului gipsat se începe cu:
a) aplicarea unor aţele;
b) acoperirea tegumentelor cu un strat de tifon;
c) depinde de calitatea sulfatului de calciu.
19.Extensia continuă este:
a) o metodă de reducere a fracturilor cu deplasarea capetelor osoase fracturate;
b) o metodă de imobilizare;
c)o tehnică chirurgicală.
20. Fracturile de rotulă se pot reduce:
a) prin extensie continuă;
b) prin reducere ortopedică;
c) prin intervenţie chirurgicală.
21. Pacientul cu extensie continuă la membrele inferioare prezintă:
a) perturbarea imaginii de sine;
b) potenţial de complicaţii pulmonare, tegumentare;
c) febră.
22. Perturbarea imaginii corporale se produce la pacienţii cu:
a) fracturi deschise;
b) arsuri ale feţei;
c) amputaţii de membre.
23. După aplicarea aparatului gipsat se va urmări:
a) culoarea tegumentelor la extremităţi;
b) apariţia edemelor la extremităţi;
c) tensiunea arterială - măsurare.
24. Corelaţi prima cu a doua coloană:
a) cizmă gipsată 1. entorsă articulaţia tibio-tarsiană
b) corset gipsat 2. fractură col femural
c) aparat pelvipedios 3. fractură humerus
d) gheată gipsată 4. fractură maleolară
e) aparat toracobrahial 5. fractură coloană vertebrală.
25. Pentru protejarea segmentului lezat, pacientul este învăţat:
a) să folosească cârjele, cadrul metalic;
b) să folosească bastonul;
c) fotoliul rulant.
2.1.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni reumatismale
30Testul A
1. În educaţia pentru sănătate privind prevenirea RAA şi complicaţiilor sale se va avea în vedere:
a) tratarea corectă a anginelor streptococice;
b) evitarea ortostatismului prelungit;
c) asanarea focarelor de infecţie - amigdaliene, dentare.
2. Examenul endoscopic articular poartă numele de:
a) endoscopie; b) artroscopie; c) sinovialoscopie.
3. Pentru cercetarea factorului reumatoid se recoltează:
a. sânge venos; b. urină; c. lichid si no vi al.
4. Pentru prevenirea artrozelor fiecare individ trebuie să cunoască factorii predispozanţi:
a) alimentaţia echilibrată;
b) factorii poluanţi din mediul înconjurător;
c)traumatismele şi suprasolicitările mecanice.
5. Faceţi corespondenţa datelor din prima şi a doua coloană:
a) RAA 1. dureri articulare la mâini şi picioare
b) PR 2. dureri la articulaţiile mari cu caracter migrator
c) SA 3. imobilitatea coloanei vertebrale
4. febră.
a) RAA 1. repaus absolut la pat
b) PR 2. antibioterapie
c) SA 3. corticoterapie
4. gimnastică recuperatorie.
7. Alimentaţia pacientului cu RAA prezintă următoarele caracteristici:
a) este desodată pe perioada tratamentului cu cortizon;
b) este hiperproteică;
c) este hidrozaharată pe perioada febrilă a bolii.
8. Durerile în RAA au următoarele caracteristici:
a) afectează articulaţiile mici de la mâini şi picioare;
b) au caracter migrator afectând articulaţiile mari;
c) se instalează numai la mobilizare.
9. În timpul administrării cortizonului, în bolile reumatismale asistenta va supraveghea în mod
deosebit:
a) alimentaţia şi greutatea pacientului;
b) TA şi somnul;
c) scaunul, vărsăturile.
10. Pentru asigurarea repausului pacientului cu spondilită anchilozantă asistenta pregăteşte:
a) pat tare, neted;
b) trei perne mari şi o pernă cilindrică;
c) scaun dur cu spătar înalt.
11. Problemele pacientului cu spondilită anchilozantă, în fazele terminale sunt următoarele, cu
excepţia:
a) alterarea mobilităţii;
b) instalarea stării comatoase;
c) reducerea autonomiei.
12. Pentru injecţia intraarticulară cu medicaţie antiinflamatoare, unui pacient cu artroza
umărului,
asistenta medicală pregăteşte materialele următoare, cu excepţia:
a) seringă, ace, soluţie medicamentoasă, soluţii dezinfectante;
b) eprubete sterile, pahar conic gradat;
31c) material de protecţie, tampoane şi comprese sterile.
13. Obiectivul principal în îngrijirea pacientului cu artroză îl constituie:
a) păstrarea mobilităţii articulare;
b) menţinerea greutăţii corporale;
c)reintegrarea socială a pacientului.
14. Cefaleea, ameţelile, pot fi manifestări de dependenţă ale pacientului cu:
a) spondiloză lombară;
b) spondiloză dorsală;
c)spondiloză cervicală.
15. Obiectivele îngrijirilor pacientului cu PR sunt, în afară de:
a) diminuarea durerilor articulare;
b) menţinerea temperaturii corporale în limitele 36-37°C;
c) păstrarea mobilităţii.
Testul B
1. Pacientul cu RAA are nevoie de repaus la pat numai în perioada când prezintă dureri.
2. Efectele secundare ale corticoterapiei sunt dureri epigastrice, HTA, insomnie.
3. În PR durerile articulare încep la articulaţiile mari portante.
4. Pacientul cu PR în stadiile 3-4 prezintă pierderea capacităţii de autoservire.
5. Antrenarea pacientului cu poliartrită în activităţi care să mobilizeze articulaţiile mici ale mâinii
este
absolut necesară.
6. În SA durerile lombare iradiază pe traiectul nervului sciatic.
7. În stadiile avansate, pacientul cu spondilită prezintă capacitate ventilatorie pulmonară redusă.
8. Persoanele cu obezitate, sedentare nu sunt expuse producerii artrozelor.
9. Pacientul cu spondiloză cervicală prezintă ameţeli, cefalee.
10. Goniometria este o metodă de explorare a mobilităţii articulare.
2.2. Circulaţia şi respiraţia
2.2.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii
Testul A
1. Pentru prevenirea afecţiunilor respiratorii, pacientul este sfătuit:
a) să evite mediul poluat, tabagismul;
b) să-şi păstreze greutatea corporală în limitele vârstei/sexului;
c) să evite practicarea sporturilor în timpul anotimpurilor reci.
2. Pentru culegerea datelor şi întocmirea planului de îngrijire, asistenta va observa la un pacient
cu o
afecţiune pulmonară: a. aspectul abdomenului;
b. culoarea tegumentelor;
c. aspectul toracelui, mişcările celor două hemitorace.
3. Spirografia explorează: a) volumele şi capacităţile pulmonare;
b) volumele pulmonare după efectuarea unui efort dozat;
c) arborele traheobronşic, folosind substanţa de contrast.
4. Pentru spirografie pacientul necesită următoarea pregătire:
32a) cu 24 de ore înainte se întrerupe medicaţia excitantă sau sedativă a centrilor respiratori;
b) repaus fizic şi psihic cu 30 de minute înaintea examenului;
c)nu necesită pregătire.
5. Valorile normale ale parametrilor cercetaţi prin spirografie (CV, VEMS şi IT) normali în
raport cu
tabelele CECO sunt:
a) 50% din valorile ideale; b) 70-80% din valorile ideale; c) 100% faţă de valorile ideale.
6. Bronhografia reprezintă examenul:
a) radiologie al aparatului respirator;
b) endoscopic al aparatului respirator:
c) radiologie al arborelui traheobronşic.
7. În dimineaţa bronhoscopiei, pacientul necesită ca pregătire:
a) clisma evacuatoare;
b) administrarea atropinei, cu 30 de minute înaintea examenului;
c)întreruperea alimentaţiei.
8. Pentru examenul bacteriologic al sputei se pregătesc următoarele materiale:
a) pahar conic gradat; b) cutie Petri - sterilă c) tăviţă renală.
9. Dispneea în bolile pulmonare este consecinţa:
a) scăderii aportului de oxigen, creşterii cantităţii de dioxid de carbon;
b) comprimării organelor abdominale;
c)obstrucţiei căilor respiratorii.
10. Semnele caracteristice ale hemoptiziei sunt:
a) senzaţie de gâdilitură a laringelui, căldură retrosternală, tuse iritativă cu expulzia
sângelui, gust de sânge;
b) senzaţie de gâdilitură a laringelui, greaţă, vărsătură, gust de sânge, transpiraţii profuze;
c)senzaţie de greaţă, vărsături, căldură retrosternală, gust de sânge.
11. Intervenţiile autonome ale asistentei în hemoptizie sunt:
a) aşezarea pacientului în poziţie Trendelenburg;
b) instituirea repausului fizic, psihic, vocal;
c)aplicarea unei pungi cu gheaţă pe regiunea retrosternală;
d) învăţarea pacientului să efectueze inspiraţii forţate;
e) aşezarea pacientului în poziţie semişezând.
12. Depistarea precoce a îmbolnăvirii cu TBC se face prin:
a) IDR la tuberculină; b) IDR -Cassoni; c) IDR - Dick.
13. Insuficienţa respiratorie acută poate fi determinată de:
a) expunerea la frig, căldură;
b) obstrucţia căilor respiratorii superioare;
c)bronhoalveolite de deglutiţie.
14. Criza de astm se caracterizează prin următoarele manifestări:
a) sputa rozată, bradipnee;
b) sputa cu aspect perlat, tahipnee;
c)dispnee expiratorie, bradipnee.
15. Pentru ameliorarea respiraţiei pacientului în criza de astm bronşic i se dă poziţia:
a) semişezând cu spatele sprijinit, braţele pe lângă corp;
b) decubit lateral;
c)Trendelenburg.
16. Ca intervenţii de urgenţă în criza de astm bronşic se vor aplica:
a) administrarea medicaţiei bronhodilatatoare şi antialergice;
b) educaţia pacientului cum să prevină crizele de astm;
c)oxigenoterapie.
3317. Faceţi corelaţie între prima coloană şi cea de a doua:
a) Astm bronşic; 1. Dispnee cu polipnee 6. Bradicardie;
b) Astm cardiac; 2, Dispnee cu bradipnee 7. Tahicardie;
c)Edem pulmonar acut; 3. Dispnee inspiratorie 8. Sputa rozată, spumoasă
4. Dispnee expiratorie 9. Transpiraţie
5. Tegumente palide 10. Cianoză.
18. Intervenţia de urgenţă în cazul pacientului cu edem pulmonar acut constă în:
a) scăderea circulaţiei de întoarcere prin sângerare;
b) aplicarea garourilor la rădăcina membrelor;
c)administrarea diureticelor.
19. În pleurezia seriofibrinoasă pacientul prezintă următoarele manifestări de dependentă, cu
excepţia:
a) febră, frison;
b) transpiraţii nocturne;
c)febra de tip remitent, durere toracică.
20. Pentru stabilirea diagnosticului, în pleurezia serofibrinoasă asistenta efectuează la
recomandarea
medicului următoarele examinări:
a) IDR la PPD;
b) Testul Schikc;
c)IDR Cassoni.
Testul B
1. Obiectivul principal în insuficienţa respiratorie acută este permeabilizarea căilor respiratorii.
2. În obstrucţiile supraglotice pentru permeabilizarea căilor respiratorii, intervenţia de urgenţă
este
drenajul postural.
3. În cazul voletului costal se aplică un pansament compresiv pentru imobilizare.
4. Semnele importante ale pneumotoraxului sunt: junghi toracic, dispnee, anxietate.
5. Pentru instalarea drenajului postural toracic, asistenta pregăteşte: canula traheală şi aspiratorul
mecanic pentru secreţii.
6. În îngrijirea pacientului cu traheostomie, o îngrijire importantă o constituie menţinerea
permeabilităţii
căilor respiratorii.
7. După intervenţiile chirurgicale intratoracice imobilizarea pacientului la pat se menţine timp
îndelungat.
8. Pentru depistarea persoanelor bolnave de TBC pulmonar se efectuează vaccinarea BCG.
9. Pacientul care prezintă tuse cu expectoratie este sursă de infecţie pentru alte persoane.
10. Pacientul cu afecţiuni respiratorii prezintă anxietate din cauza tulburărilor de oxigenare
cerebrală.
2.2.2 Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare
Testul A
1. Pentru prevenirea bolilor cardiovasculare se recomandă:
a) evitarea mersului pe jos;
b) alimentaţie fără exces de sare, grăsimi;
c) evitarea stresului psihic.
a) insuficienţă cardiacă; 1. tegumente palide, reci, fanere atrofiate;
b) arteriopatie obliterantă; 2. tegumente cianotice la extremităţi, edeme;
c) boala varicoasă; 3. edem după ortostatism prelungit, vase superficiale dilatate.
3. Flebografia reprezintă: a) examenul endoscopic venos;

b) examenul radiologie venos;
c) măsurarea presiunii venoase.
344. Oscilometria reprezintă:
a) o metodă de explorare a arterelor periferice;
b) o metodă de examinare a venelor;
c)o metodă de evidenţiere a amplitudinii pulsaţiilor peretelui arterial.
5. Electrocardiografia constă în:
a) înregistrarea biocurenţilor produşi de miocard în cursul unui ciclu cardiac;
b) reprezentarea grafică a zgomotelor produse într-un ciclu cardiac;
c)curba rezultată din înregistrarea grafică a şocului apexian.
6. IMA apare în următoarele circumstanţe, cu excepţia:
a) mesele copioase, efortul fizic, expunerea la frig;
b) după infecţii aerogene;
c) după imobilizarea prelungită la pat.
7. Durerea în IMA prezintă caracteristicile următoare:
a) cedează la administrarea nitroglicerinei;
b) este violentă, insuportabilă;
c) durează peste 30 de minute.
8. Obiectivele imediate în îngrijirea pacientului cu IMA vizează:
a) combaterea durerii şi anxietăţii;
b) prevenirea complicaţiilor;
c) recuperarea şi reintegrarea socială a pacientului.
9. În timpul tratamentului cu anticoaguiante asistenta va avea în vedere:
a) evaluarea aspectului tegumentelor în zonele unde se fac injecţii;
b) supravegherea sângerărilor gingivale, nazale;
c) notarea zilnică a diurezei.
10.În şocul cardiogen, pacientul prezintă următoarele manifestări de dependenţă:
a) nelinişte;
b) tegumente reci;
c) poliurie;
d) hipotensiune arterială;
e) greţuri;
f) vărsături.
11. Persoanele cu risc în apariţia endocarditei infecţioase sunt:
a) cele cu valvulopatii dobândite după RAA;
b) persoanele cu obezitate;
c)cele cu malformaţii cardiace congenitale.
12. Pacientul cu pericardită se plânge de durere cu localizare:
a) retrosternală accentuată de tuse, inspiraţie:
b) retrosternală iradiată în umărul stâng;
c) hipocondrul stâng accentuată de tuse.
13. Manifestările de dependenţă întâlnite la pacientul cu HTA sunt:
a) palpitaţii, vărsături;
b) dispnee, cefalee occipitală, tulburări de vedere;
c) dispnee, poliurie.
14. Intervenţiile autonome ale asistentei pentru îngrijirea pacientului cu HTA constau în:
a) asigurarea regimului alimentar hiposodat, hipolipidic;
b) educaţia pacientului pentru suprimarea fumatului;
c) administrarea medicaţiei antihipertensive.
15. Dnul l.S. de 54 de ani, fumător, lucrător în construcţii, afirmă că de două luni prezintă dureri
la mers
în gamba stângă, care s-au accentuat, determinându-l să întrerupă mersul pentru a-i ceda durerea.
Care
poate fi cauza durerii? a) alterarea circulaţiei venoase;
b) alterarea circulaţiei arteriale periferice;
c) ambele.
3516.Fiind internat pentru precizarea diagnosticului, domnului l.S. i se fac explorări paraclinice:
a) arteriografie; b) oscilometrie; c) flebografie.
17.Se stabileşte diagnosticul de artrită obliterantă. La externare asistenta îl educă pe domnul l.S.:
a) să poarte ciorapi elastici;
b) să păstreze igiena riguroasă a picioarelor;
c) să poarte încălţăminte confortabilă din piele, ciorapi din bumbac;
d) repaus la pat.
18.Dnul A.l. este internat cu tromboflebita gambei drepte, l se acordă următoarele îngrijiri:
a) repaus la pat în poziţie Trendelenburg;
b) suplinirea pacientului pentru satisfacerea nevoilor de bază;
c) repaus la pat, cu membrul inferior drept ridicat pe o atelă Braun.
19.Pacientului cu varice i se recomandă purtarea ciorapilor elastici pe care îi îmbracă astfel:
a) fiind aşezat în pat cu membrul inferior orizontal;
b) fiind în poziţie şezând pe scaun;
c)în ortostatism.
20.Poziţia pacientului cu insuficienţă cardiacă este: a) decubit dorsal;
b) şezând în fotoliu;
c) semişezând în pat.
21.În timpul administrării digitalei, asistenta va urmări în mod deosebit: a) pulsul;
b) diureza;
c) apariţia greţurilor, vărsăturilor.
22. Alimentaţia pacientului cu insuficienţă cardiacă urmăreşte:
a. reducerea cantităţii de glucide / 24 h
b. reducerea numărului de mese /24 h
c. reducerea consumului de NaCl şi a cantităţii de lichide
23. Alimentaţia pacientului cu insuficienţă cardiacă constă în:
a. mese mici, în număr de 4-5 / 24 h
b. alimentaţie hipolipidică
c. alimentaţie hipocalorică
24. Intervenţiile zilnice ale asistentei medicale în evaluarea stării unui pacient cu anasarcă
constau în:
a. notarea cantităţii de lichide ingerate / 24 h
b. măsurarea greutăţii corporale şi a diurezei
c. oxigenoterapie
25. Palpitaţiile ca manifestări de dependenţă apar:
a. în bolile cardiace
b. după abuz de cafea, tutun
c. ambele
Testul B
1. Factorii de risc major a aterosclerozei sunt: fumatul, sedentarismul, HTA.
2. EKG, explorează activitatea bioelectrică produsă de inimă şi vase.
3. FKG explorează zgomotele şi suflurile inimii prin înregistrarea grafică.
4. Presiunea venoasă măsurată periferic are valoare de 110-140 mm Hg.
5. Pentru efectuarea cateterismului cardiac pacientul necesită o pregătire sumară în dimineaţa
examenului.
6. Alimentaţia reprezintă o îngrijire importantă a pacientului cu HTA.
7. În arteriopatia obliterantă tegumentele sunt cianotice, reci.
8. Pacientul cu tromboflebită prezintă durere pe tractul venos.
9. Prevenirea morţii subite în IMA se realizează în primul rând prin asigurarea repausului fizic şi
psihic al
36pacientului.
10. Aşezând membrele inferioare mai sus decât restul corpului, se asigură o circulaţie venoasă
mai
bună.
2.2.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni hematologice
1. Sângele este un ţesut lichid care reprezintă: a. 6-8% din greutatea corporală;
b. 20% din greutatea corporală;
c. 0,5% din greutatea corporală.
2. Funcţiile sângelui constau în:
a) transport de O2 şi CO2 la şi de la ţesuturi şi a produşilor de catabolism la organele excretoare;
b) termoreglare, apărare a organismului;
c) rol în metabolism.
3. Manifestările de dependenţă caracteristice unei anemii acute posthemoragice sunt:
a) coloraţie icterică a tegumentelor;
b) coloraţie palidă a tegumentelor, hipotensiune arterială, tahicardie;
c) tegumente uscate, unghii friabile.
4. Corelaţi manifestările de dependenţă din coloana a ll-a cu bolile hematologice din prima
coloană:
a) anemie acuta 1. astenie 6. HTA
b) poliglobulie 2. paloarea tegumentelor 7. tegumente uscate
c) leucemie 3. tahicardie 8. ulceratii in cavitatea bucala
4. febra, frison 9. pierderea cunostintei
5. hTA 10. acufene
5. Riscul de apariţie a anemiilor cronice este mai mare la următoarele categorii de persoane:
a) persoane cu insuficienţă cardiorespiratorie;
b) persoane cu carenţe alimentare;
c)persoane cu intoxicaţii profesionale.
6. Alimentaţia pacientului cu anemie prezintă următoarele caracteristici:
a) este hiperproteică, bogată în fier şi calciu;
b) este desodată;
c)este hiperzaharată.
7. Pacientul cu hemofilie este educat:
a) să evite traumatismele, să ştie să-şi acorde primul ajutor în cazul unei plăgi;
b) să aibă alimentaţie hiperproteică;
c)să evite mişcările brusce.
8. Persoanele cu hemofilie pot prezenta ca probleme de dependenţă cauzate de complicaţiile
bolii:
a) apetit redus;
b) tulburări de mobilitate şi autoservire;
c)insomnie.
9. După administrarea preparatelor cu fier pe cale orală în anemiile cronice se modifică culoarea
următoarelor produse eliminate de pacient:
a) urina;
b) scaunul;
c) saliva.
10. Pacientului cu leucemie i se va asigura zilnic igiena tegumentelor şi, mucoaselor pentru a
preveni
infectarea lor, pentru că:
a) pacientul prezintă prurit tegumentar;
37b) pacientul prezintă rezistenţă scăzută la infecţii;
c)ambele.
11. În administrarea medicaţiei citostatice asistenta respectă următoarele măsuri:
a) prepară extemporaneu soluţiile şi le injectează direct în tubul perfuzorului;
b) prepară soluţiile cu 6 ore înainte de injectare;
c)evită contactul soluţiilor cu tegumentele sale.
12. Puncţia osoasă efectuată pentru explorarea măduvei hematoformatoare se execută:
a) în oasele Jungi;
b) în oasele late;
c)în orice os.
13. Testul Rumpel-Leede explorează:
a) fragilitatea capilarelor sanguine;
b) circulaţia venoasă;
c)circulaţia venoasă şi arterială.
14. La nivelul tegumentelor, în bolile hematologice se întâlnesc ca manifestări de dependenţă:
a) uscăciune, paliditate, hipercoloraţie;
b) vezicule, pustule;
c)elemente purpurice, ulceraţii.
15. Repausul obligatoriu la pat se recomandă pacienţilor cu boli hematologice, cu excepţia:
a) anemia cronică; b) leucemie acută; c) anemie acută; d) hemofilie.
2.3. Nutriţia şi metabolismul.
2.3.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni digestive şi glandelor anexe
Testul A
1. Explorarea funcţiei secretorii a stomacului se poate face prin:
a) recoltarea sucului gastric după stimularea cu histamină (chimismul gastric);
b) tubajul gastric nocturn;
c)examen radiologie.
2. În vederea irigoscopiei pacientul necesită pregătire alimentară:
a) două-trei zile alimentaţie neflatulentă, regim hidric în preziua examenului;
b) două-trei zile alimentaţie bogată în celuloză;
c)nu necesită pregătire.
3. Rectosigmoidoscopia reprezintă examenul endoscopic al segmentului terminal digestiv, care
poate
avea:
a) scop explorator;
b) scop terapeutic;
c)ambele.
4. Următoarele explorări ale ficatului au semnificaţie etiopatogenetică:
a) determinarea imunoglobulinelor;
b) determinarea AgHBs, IDR Cassoni, testul Coombs;
c)determinarea bilirubinemiei.
5. Explorarea funcţională a pancreasului se face'prin metode directe şi indirecte. Enzimele
pancreatice
se cercetează în:
a) sânge;
38b) suc pancreatic;
c)sânge, urină, suc pancreatic.
6. Colangiografia este examenul radiologic care foloseşte substanţă de contrast pe bază de iod,
administrată intravenos pentru evidenţierea :
a) vezicii biliare;
b) vezicii biliare;
c)vezicii
7. Examenul materiilor fecale pentru reacţia Adler se face după trei zile de regim alimentar:
a) prânzul Schnith-Strasburger;
b) prânzul Leporsky;
c)alimentaţie care să nu conţină zarzavaturi verzi şi carne.
8. Vărsăturile cu conţinut alimentar vechi sunt întâlnite la pacienţii cu:
a) stenoză pilorică;
b) cancer gastric;
c)gastrită.
9. Durerea în afecţiunile digestive prezintă unele caracteristici. Faceţi corelaţie între prima şi a
doua
coloană:
a) durere în epigastru 1. ulcer duodenal
b) durere difuză abdominală 2. litiază
biliară
c) durere în hipocondrul drept 3. rectocolită
d) durere cu iradiere în umărul drept
e) durere cu iradiere în spate
f) durere ce se ameliorează după defecaţie
g) durere care apare toamna şi primăvara
10. Dl I.V., de 34 de ani, economist, este internat cu diagnosticul de ulcer duodenal. Se
recomandă
efectuarea radioscopiei gastrointestinale pentru care se pregăteşte astfel:
a) în seara precedentă clismă evacuatoare;
b) cu una-două zile înainte alimentaţie neflatulentă;
c)în dimineaţa examinării nu fumează, nu mănâncă;
d) cu 30 de minute înainte se administrează o cană de ceai.
11. Dlui I.V. i se recomandă păstrarea unui regim alimentar compus din:
a) supe de zarzavat, lapte, carne fiartă, ouă fierte moi;
b) ciorbe de carne, brânză de vaci;
c)pâine veche, soteuri de zarzavat.
12. La externarea din spital dlui I.V. asistenta îi recomandă:
a) alimentaţie completă, fără restricţii;
b) să respecte orarul meselor;
c)să evite stresul fizic şi psihic.
13. Expresia feţei este caracteristică unor îmbolnăviri. Astfel, ochii înfundaţi, cu cearcăne
albastre,
nasul ascuţit, este caracteristic în: a) bolile infecţioase;
b) boala Basedow;
c) afecţiuni peritoneale.
14. Somnul pacientului trebuie urmărit de asistenta medicală din punct de vedere cantitativ şi
calitativ.
Somnolenţa care se instalează imediat după alimentaţie poate fi întâlnită în:
a) insuficienţa hepatică;
b) hepatita acută virală;
c)ulcerul duodenal.
15. Intervenţiile asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu ciroză hepatică sunt:
a) asigurarea alimentaţiei, măsurarea şi notarea greutăţii corporale şi a diurezei;
b) pregătirea pentru flebografie;
39c)efectuarea examenului de laborator al sângelui.
16. Pacienţii suferinzi de hemoroizi sau operaţii pentru această afecţiune vor primi următoarele
recomandări:
a) toaletă locală cu apă caldă şi săpun, băi călduţe de şezut;
b) dietă adecvată pentru evitarea constipaţiei;
c)băi fierbinţi sau prişnite aplicate local.
17. Pacientul cu stenoză pilorică pentru intervenţia chirurgicală, pe lângă pregătirile generale
operatorii,
necesită:
a) spălătură gastrică cu una-două zile înaintea intervenţiei;
b) reechilibrarea hidroelectrolitică;
c) dezinfecţia căilor respiratorii.
18. Pregătirea specifică pentru intervenţiile chirurgicale pe intestin are drept scop:
a) dezinfecţia intestinului prin chimio- şi antibioterapie;
b) prevenirea complicaţiilor; .
c)golirea intestinului prin dietă hidrică şi clismă înaltă.
19. Dna A.C. de 38 de ani, 92 kg, lucrător în industria cărnii este internată cu diagnosticul
colecistită
acută, prezentând manifestări de dependenţă specifice bolii:
a) dureri în hipocondrul drept;
b) febră, frison;
c)stare comatoasă;
d) greţuri, vărsături.
20. Pentru precizarea diagnosticului, dna A.C. este pregătită pentru examene paraclinice - tubaj
duodenal şi colecistografie. Acestea se vor face:
a) în ziua următoare internării;
b) după remiterea fenomenelor acute;
c)după o lună.
21. Dna A.C. este realimentată după oprirea vărsăturilor astfel:
a) cantităţi mici de ceai, din oră în oră;
b) supe strecurate de zarzavat;
c)lapte, smântână, peste.
22. Pentru combaterea durerilor, dnei A.C. i se administrează:
a) 1 fiolă Mialgin la 6 h;
b) 1 fiolă Papaverină şi 1 fiolă Scobutil la nevoie;
c)1 fiolă Morfină.
23. Ora de administrare a (Dedicaţiei în bolile digestive este legată de alimentaţie. Faceţi
corelaţia între
cele două coloane:
a) antisecretoare 1. la două ore după mese
b) substituenţii acidităţii gastrice 2. înaintea meselor
c)alcaline ale secreţiei gastrice 3. în timpul meselor
24. Dl I.J., 47 de ani, suferind de ciroză hepatică, cu varice esofagiene, prezintă la domiciliu
hemoragie
digestivă superioară - hematemeză şi melenă. Asistenta medicală instituie următoarele măsuri:
a) repaus la pat, repaus alimentar, pungă cu gheaţă în regiunea epigastrică;
b) îi administrează cantităţi mici de lichide reci;
c)repaus la pat, pungă cu gheaţă în regiunea sternală.
25. La externarea din spital pacientul care prezintă colostomie va fi educat pentru a se
autoîngriji:
a) să-şi schimbe aparatul colector;
b) să-şi protejeze tegumentele din jurul stomei;
c)să-şi menţină igiena generală.
26. Regimul alimentar al purtătorului de colostoma este:
a) bogat în proteine şi grăsimi;
40b) bogat în hidraţi de carbon şi proteine;
c)sărac în lipide şi celuloză.
27. Alimentaţia pe cale naturală în perioada postoperatorie se reia în funcţie de natura
intervenţiei cu
cantităţi mici de lichide astfel:
a) în intervenţiile pe esofag, la două zile după operaţie;
b) în intervenţiile pe stomac, din ziua a treia postoperatorie;
c)în intervenţiile pe intestinul gros, în prima săptămână postoperatorie dietă hidrică.
28. Tranzitul intestinal pentru gaze se reia în ziua 1 postoperator. În caz de meteorism abdominal
se
intervine:
a) introducerea tubului de gaze;
b) administrarea soluţiei de clorură de potasiu;
c) ambele.
29. Pacientul cu colecistectomie prezintă drenuri prin care se scurge bila. Asistenta
supraveghează:
a) cantitatea zilnică de secreţie;
b) ca drenul să nu se cudeze;
c)aspectul secreţiilor.
30. Vărsăturile postoperatorii cauzate de staza gastrică se combat prin:
a) administrarea antivomitivelor;
b) nu se combat, sunt normale postoperator;
c)introducerea sondei nazogastrice pentru drenarea secreţiei, urmată de spălătură gastrică.
Testul B
1. Proba de digestie e un examen ce explorează indirect pancreasul exocrin.
2. Regimul alimentar în boala ulceroasă este acelaşi indiferent de faza evolutivă a bolii.
3. Deficitul de volum lichidian se instalează la pacientul cu stenoză pilorică din cauza diareei.
4. Pacientul cu rectocolită ulcerohemoragică prezintă în fazele acute scaune diareice 3-30/24 h.
5. Pacientul cu enterocolită acută nu este sursă de infecţie pentru alte persoane.
6. Pentru diminuarea durerii pacientului cu colecistită acută i se aplică un termofor în regiunea
hipocondrului drept.
7. Pacientul cu ciroză hepatică poate prezenta gingivoragii şi epistaxis.
8. Scaunele postprandiale pot fi întâlnite la pacienţii cu litiază biliară.
9. Icterul tegumentar poate provoca prurit.
10. După intervenţiile chirurgicale pe intestinul gros, nu se impun restricţii alimentare din a doua
zi a
operaţiei.
2.3.2. Îngrijirea pacienţilor cu tulburări
hidroelectrolitice
Testul A
1. Rolul apei în organism este:
a) solvent al tuturor substanţelor organice şi anorganice;
b) menţine în soluţie o serie de săruri minerale;
c)menţine presiunea osmotică a lichidelor din organism.
2. Nevoia de apă a adultului / 24 de ore este de:
a) 180 ml/kg corp; b) 2.000-2.500 ml; c) 100 ml/kg corp.
3. Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi:
a) scaun - 500 ml, urină - 500-1.000 ml;
b) urină 1.000-1.500 ml, scaun 150-200 ml;
c)transpiraţie 500 ml, vapori prin piămâni 350-500 ml.
414. Sărurile minerale în organism au rolul:
a) de a menţine mediul intern în soluţie apoasă;
b) de a menţine presiunea osmotică a lichidelor din organism;
c)ambele.
5. Electroliţii se găsesc în spaţiul intra- şi extracelular astfel:
a) potasiul şi sodiul se găsesc în spaţiul intracelular;
b) clorul şi sodiul sunt distribuiţi în spaţiul extracelular;
c)potasiul se găseşte în spaţiul intracelular.
6. Deshidratarea izotonă poate fi cauzată de:
a) vărsături, diaree şi paracenteze;
b) polipnee, transpiraţii abundente;
c)poliurie.
7. Excesul de volum lichidian al organismului se manifestă prin:
a) tegumente uscate, palide, hipotensiune arterială;
b) creştere acută în greutate;
c)hipertensiune arterială.
8. Pentru îngrijirea pacientului care prezintă exces de volum lichidian asistenta aplică
următoarele
intervenţii autonome: a. alimentaţie desodată;
b. măsoară zilnic ingesta şi excreta;
c. administrează diuretice.
9. Manifestările de dependenţă prezentate de un pacient cu deshidratare sunt:
a) piele şi mucoase uscate, oligurie, sete, hipotensiune arterială;
b) oligurie, sete;
c) creştere în greutate, edeme.
10. Intervenţiile zilnice ale asistentei medicale pentru îngrijirea unui pacient deshidratat constau
în:
a) evaluarea semnelor edemului pulmonar;
b) măsoară greutatea, diureza, raportul ingesta/excreta;
c) asigură aportul iichidian.
11. Pacientul cu hiperpotasemie poate prezenta următoarele manifestări de dependenţă, cu
excepţia:
a) greţurilor, diareii; b) aritmiei cardiace severe; c) ileusului.
12. Care dintre soluţiile enumerate mai jos, folosite pentru hidratarea şi mineralizarea
organismului, este
soluţie izotonă?
a) glucoza 4,7%, soluţie Ringer, NaCI 9 ‰;
b) glucoza 10%, glucoza 33%;
c) NaCI 10-20%.
13. Calcularea ratei de flux în cazul perfuziilor se individualizează după natura şi concentraţia
soluţiei,
astfel:
a) soluţiile izotone se administrează cu un ritm de 60-150 picături/min (500 ml/oră);
b) soluţiile hipertone se administrează cu un ritm de 60-150 picături/min (500 ml/oră);
c) hidrolizatele de proteină se administrează cu un ritm de 40-60 picături/rnin (50 ml/oră).
14. Calea orală de hidratare a organismului prezintă următoarele avantaje:
a) este calea naturală;
b) se pot alimenta pacienţii cu greţuri, vărsături;
c) declanşează pe cale reflexa functiile glandelor digestive
15. Pentru combaterea acidozei metabolice se administrează soluţiile:
a) soluţii de bicarbonat de sodiu 84%;
b) clorura de potasiu;
c) THAM (trihidroximetilaminometan).
16. Pentru prevenirea accidentelor transfuziei se fac probele de compatibilitate în următoarea
ordine:
a) grupa sanguină, proba in vivo, proba in vitro;
b) proba in vitro, proba in vivo;
42c)grupa sanguină, proba in vitro, proba in vivo.
17. În vederea efectuării transfuziei sângele trebuie încălzit:
a) pe o sursă de căldură - sobă, calorifer;
b) la „bain-Marie";
c)lent, lângă pacient.
18. Pot constitui cauze ale erorilor în determinarea grupelor sanguine:
a) raportul 1/10 hematii/ser test;
b) temperatura camerei, peste 18°C;
c)folosirea serurilor test cu titru slab;
d) raportul 1/30 hematii/ser test.
19. În cazul unui accident grav transfuzional primul gest este:
a) instituirea tratamentului cu medicaţie simptomatică;
b) se continuă transfuzia;
c)se opreşte administrarea sângelui.
20. Semnele şocului hemolitic produs de incompatibilitatea de grup sanguin sunt următoarele:
a) febră, frisoane;
b) agitaţie, tuse, hemoptizie, puls filiform;
c)dispnee, cianoză, dureri lombare, dureri retrosternale, stare generală alterată.
2.3.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni de nutriţie şi metabolism
Testul A
1. Glicoreglarea reprezintă echilibrul mecanismelor hipo- şi hiperglicemiante. Factorii
hiperglicemianţi
sunt:
a) tiroxina, ACTH, cortizonul, glucagonul;
b) insulina, ACTH, cortizonul;
c) ACTH, cortizon.
2. Semnele de recunoaştere a comei hiperglicemice sunt:
a) tremurături, piele uscată;
b) piele uscată, tremurături, greţuri, vărsături;
c)greţuri, vărsături, piele uscată, instalare lentă.
3. Pacientul cu diabet zaharat este o persoană care necesită:
a) întreruperea activităţii profesionale;
b) desfăşurarea activităţii respectând indicaţiile de regim şi tratament;
c)nu are restricţii privind efortul fizic.
4. În diabetul zaharat insulinodependent doza de insulină/24 h se stabileşte în funcţie de
glicozuria
exprimată în grame astfel: a. 1 UI la 3 g glicozurie/zi;
b. 2 UI la 1 g glicozurie/zi;
c. 1 UI la 2 g glicozurie/zi.
5. Care tip de insulina se poate administra prin injecţii subcutanate, intramusculare şi
intravenoase?
a) insulina cristalină, actrapid;
b) insulina semilentă MC;
c)insulina lentă MC.
6. Pacientului căruia i s-a administrat insulina cristalină i se recomandă:
a) să mănânce în.următoarele 15-30 de minute;
b) să mănânce după una-două ore;
c)nu are importanţă când va mânca.
437. Alimentele permise cântărite în diabetul zaharat sunt următoarele cu excepţia:
a) fructele; d) făinoasele;
b) brânza; e) carnea;
c)zarzavaturile; f) oul.
8. Comei hipoglicemice îi sunt caracteristice următoarele manifestări de dependenţă:
a) halenă acetonică;
b) tremurături, transpiraţii;
c)semne de deshidratare.
9. Din alimentaţia pacientului cu obezitate se vor reduce următoarele alimente:
a) produsele rafinate (ciocolată, frişca, maioneză);
b) legumele şi fructele proaspete;
c)carnea slabă şi laptele degresat.
10. Pentru reducerea greutăţii corporale, pacientul cu obezitate îşi va stabili un program de
activitate
fizică: a) practicarea unor sporturi de performanţă;
b) mers pe jos, 60-90 mi n/zi;
c) eforturi fizice intense la intervale mari de timp.
11. Pacientul cu obezitate prezintă următoarele probleme de dependenţă, cu excepţia:
a) alterarea eliminărilor urinare;
b) alterarea mobilităţii;
c)tulburări circulatorii şi respiratorii;
d) alterarea termoreglării.
12. Dl CM., de 72 de ani, văduv, se îngrijeşte singur. Este internat de 3 zile cu diagnosticul de
sindrom
subponderal: I = 180 cm, G = 47 kg. Asistenta medicală constată ca MD:
a) lipsa apetitului, edentaţie, edeme, tegumente uscate;
b) polifagie;
c)polifagie, polidipsie.
13. Pentru alimentarea progresivă pe cale naturală a dlui CM., asistenta asigură:
a) trei mese pe zi, consistente;
b) 5-6 mese pe zi, cantitativ reduse, bogate în lichide;
c)alimente hiperzaharate.
14. În accesul gutos, pacientul prezintă ca problemă de dependenţă durerea, cu următoarele
caracteristici:
a) durere monoarticulară, violenţă, apărută brusc;
b) dureri articulare cu caracter migrator;
c)dureri ale coloanei vertebrale.
15. Din alimentaţia pacientului cu gută, sunt excluse următoarele grupe de alimente:
a) carnea - viscerele, mezelurile;
b) legumele, fructele;
c)lactatele.
2.3.4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni endocrine
Testul A
1. Explorarea glandei tiroide se face prin următoarele determinări:
a) metabolismul bazai;
b) calcemia, calciuria;
c)fundul de ochi.
2. Pentru explorarea glandei hipofize se utilizează:
a) radiografia craniană;
44b) examenul fundului de ochi:
c)determinarea metabolismului bazai.
3. Pregătirea pacientului pentru determinarea metabolismului bazal constă în:
a) trei zile regim alimentar desodat;
b) trei zile regim alimentar fără proteine;
c)întreruperea medicaţiei sedative sau excitante.
4. În hiperfunctia tiroidiană, reflexograma achiliană înregistrează modificări ale timpului de
relaxare
musculară după percutarea tendonului lui Achile:
a) scurtarea timpului;
b) prelungirea timpului;
c)nu se modifică timpul.
5. În caz de hiperparatiroidie valorile calcemiei sunt:
a) 9-11mg%; b) > 11 mg%; c) < 9 mg%.
6. Testul Thorn explorează:
a) corticosuprarenala;
b) medulosuprarenala;
c)glandele sexuale.
7. Măsurarea temperaturii bazale explorează ovarul endocrin. în cazul funcţiei normale se
înregistrează:
a) creşterea temperaturii bazale cu 14 zile înaintea menstruaţiei;
b) temperatura bazală scade începând cu 14 zile înaintea menstruaţiei;
c)nu se produc modificări ale temperaturii bazale într-un ciclu menstrual.
8. Tulburările somnului sunt întâlnite în bolile endocrine:
a) hipersomnia în hipotiroidism:
b) insomnia în hipertiroidism;
c)hipersomnia în gigantism.
9. Corelaţi caracteristicile faciesului cu bolile endocrine în care sunt întâlnite:
a) faţa exprimă spaima, ochi exoftalmici
1. boala Addison
b) facies pufos, buhăit, piele aspră 2.
boala Cushing
c) facies de lună plină, piele cu teleangiectazii
3. hipertiroidism
d) facies cu prognatism, nas, buze îngroşate
4. hipotiroidism
e) facies cafeniu cu hiperpigmentare difuză
5. acromegalte
10. Modificarea culorii şi aspectului tegumentelor e o manifestare întâlnită în bolile endocrine
astfel:
a) hiperpigmentarea tegumentelor în boala Addison;
b) prezenţa vergeturilor roşii violacee în boala Basedow;
c)piele caldă, subţire, umedă în mixedem.
11. Hipersecreţia de hormon hipofizar somatotrop la o persoană adultă determină:
a) gigantismul; b) acromegalia; c) boala Cushing.
12. Cea mai importantă problemă a pacientului cu diabet insipid este:
a) tulburarea echilibrului hidroelectrolitic şi a nutriţiei;
b) alterarea imaginii de sine;
c)riscul de accidente.
13. Pentru administrarea retrohipofizei pacientul e învăţat să-şi administreze medicaţia:
a) să prizeze la 4-6 ore;
b) să-şi dezobstrueze narinele înaintea administrării;
c)să nu înghită pulbere;
d) să prizeze o dată la 24 de ore.
4514. Obiectivul principal al îngrijirilor acordate pacientului cu boala Basedow îl constituie:
a) menţinerea unei stări bune de nutriţie;
b) restabilirea orarului eliminărilor;
c)creşterea toleranţei organismului la căldură.
15. Pacientul cu hipotiroidie prezintă următoarele probleme de dependenţă, cu excepţia:
a) intoleranţă la frig;
b) alterarea eliminării intestinale manifestată prin diaree;
c)deficit de autoîngrijire.
16. Imediat după tireoidectomie, asistenta medicală constată următoarele manifestări. Pentru care
dintre
ele cheamă urgent medicul?
a) tahicardie, hipotensiune arterială, paloare;
b) încetarea drenajului;
c)senzaţie de vomă.
17. La un pacient cu hipocalcemie apare o criză de tetanie. Care sunt intervenţiile de urgenţă:
a) aplicarea unei comprese reci pe frunte;
b) administrarea unui preparat de calciu;
c)descheierea hainelor pentru asigurarea respiraţiei pacientului.
18. Pacientul cu boala Addison prezintă ca manifestări de dependenţă:
a) oboseală, inapetenţă, scădere ponderală;
b) hipotensiune arterială, pigmentarea tegumentelor;
c)ambele.
19. Educaţia pacientului pentru prevenirea crizelor acute în boala Addison se referă la:
a) administrarea permanentă a tratamentului cortizonic - 2/3 din doză dimineaţa şi 1/3 la ora 16;
b) cunoaşterea dietei hiperşodate, hiperproteice;
c) ambele.
20. Manifestările de dependenţă ale pacientului cu sindrom Cushing sunt:
a) scădere marcată în greutate;
b) obezitate, cu grăsime depusă la nivelul abdominal şi al feţei;
c)hirsutism la femei, fenomene de feminizare la bărbaţi.
2.4. Eliminarea
2.4.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni renale
Testul A
1. Pregătirea alimentară a pacientului pentru radiografie renală simplă se face astfel:
a) 2-3 zile alimentaţie colecistokinetică;
b) 2-3 zile alimentaţie neflatulentă, nefermentescibilă;
c)2-3 zile alimentaţie desodată.
2. Recoltarea urinei pentru proba Addis-Hamburger se face în modul următor:
46a) prima urină de dimineaţă;
b) urina din 3 în 3 ore, timp de 24 de ore;
c)urina din 3 ore, obţinută după ce pacientul a urinat dimineaţa şi apoi a stat în repaus la pat.
3. Urografia reprezintă:
a) examen radiologie al aparatului renal folosind ca substanţă de contrast odiston, injectat
intravenos;
b) examen radiologie al aparatului renal folosind ca substanţe de contrast iodura de sodiu
10%, injectată prin cateterism ureteral;
c)examen radiologie al vezicii urinare.
4. După cistoscopie pacientul necesită îngrijiri:
a) suprimarea alimentaţiei pe cale naturală;
b) clismă evacuatoare;
c)aplicarea unui termofor în regiunea hipogastrică, administrare de antispastice.
5. Proba Volhard explorează:
a) clearance-ul la uree;
b) capacitatea rinichiului de diluţie şi concentraţie a urinei;
c)sedimentul urinar.
6. Sediul hematuriei macroscopice se precizează prin: a. proba celor trei pahare;
b. proba Addis - Hamburger;
c. proba Zimniţki.
7. Caracteristicile durerii în colica renală sunt:
a) localizare suprapubiană, iradiere în tot abdomenul, este vie;
b) localizare lombară, cu iradiere spre organele genitale externe, intensă, profundă;
c)localizare lombară, bilaterală, cu iradiere în tot abdomenul.
8. Dl I.C., 32 de ani, se prezintă la spital pentru dureri lombare care iradiază spre organele
genitale
externe, polachiurie, vărsături, anxietate, manifestări ce au apărut după mersul pe bicicletă pe un
drum
accidentat. Asistenta aplică următoarele intervenţii autonome şi delegate:
a) pungă cu gheaţă în regiunea lombară;
b) administrare de antispastice pe cale injectabilă;
c)linişteşte pacientul.
9. Se recomandă dlui I.C. efectuarea unei radiografii renale pe gol de urgenţă pentru care este
pregătit
astfel: a) clismă evacuatoare;
b) spălătură vezicală;
c) nu se face pregătire.
10. Într-o calculoză renală, până la eliminarea calculului, în planul de îngrijire al pacientului, vor
fi
planificate următoarele intervenţii:
a) creşterea ingestiei de lichide la 3 I pe zi;
b) măsurarea cantităţii de urină / 6 ore;
c)determinarea cantităţii de albumină în urină.
11. Intervenţiile asistentei medicale pentru supravegherea sondei vezicale permanente la un
pacient cu
incontinenţă urinară constau în:
a) observarea aspectului urinei în vasul colector;
b) menţinerea permeabilităţii tuburilor prelungitoare;
c)golirea sacului colector la 6-8 ore, în funcţie de volumul de urină.
12. Pacientul cu glomerulonefrită acută prezintă ca problemă:
a) comunicare ineficientă la nivel senzorial;
b) potenţial de exces de volum lichidian;
c)deficit de autoîngrijire.
13. Diagnosticul de certitudine în infecţiile urinare este susţinut de:
a) examenul sumar de urină;
b) urocultura;
47c) valoarea ureei şi a creatininei în sânge.
14. Un pacient de 17 ani este internat cu diagnosticul insuficienţă renală acută şi prezintă:
a. poliurie; b. anurie; c. disurie.
15. Obiectivele îngrijirii pacientului cu IRA sunt:
a) corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic;
b) suplinirea definitivă a funcţiei renale prin hemodializă;
c)reechilibrarea funcţiei renale.
16. Alimentaţia pacientului cu IRC urmăreşte:
a) creşterea cantităţii de proteine /24h/kg corp;
b) reducerea cantităţii de proteine /24h/kg corp în funcţie de valorile ureei şi creatininei din
sânge;
c) asigurarea necesarului caloric al organismului prin glucide.
17. Intervenţiile autonome ale asistentei în îngrijirea pacientului cu edeme sunt:
a) măsurarea zilnică a greutăţii corporale şi a diurezei;
b) dezinfecţia regiunilor edemaţiate şi acordarea poziţiei şezând cu picioarele atârnate;
c)alimentaţie desodată.
18. Care din următoarele manifestări sugerează un traumatism renal în cazul unui pacient cu
politraumatism:
a) durere lombară;
b) hematurie macroscopică;
c)vărsături.
19. Ca manifestări de dependenţă în perioada iniţială în cazul adenomului de prostată întâlnim:
a) incontinenţă urinară;
b) jet urinar fără presiune, întrerupt;
c)retenţie acută de urină.
20. În litiaza urică, pacientului i se recomandă regim alimentar bogat în:
a) vegetale cu restricţie de proteine;
b) sucuri de citrice;
c)produse lactate, carne.
Testul B
1. Examenul sedimentului urinei este cel mai important pentru stabilirea diagnosticului de
infecţie
urinară.
2. Pentru cercetarea proteinuriei se va recolta urina din 24 de ore.
3. Creatinina sanguină este de 0,6-1,2 mg%.
4. Cistoscopia reprezintă examenul radiologic al vezicii urinare.
5. Pacientul cu glomerulonefrită prezintă probleme de dependenţă: alterarea circulaţiei şi
alterarea
eliminării urinare.
6. Edemele în bolile renale sunt albe şi pufoase.
7. Pentru corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic în IRA se vor măsura pierderile de lichide
la care
se adaugă câte 100-150 ml soluţie hidratantă pentru fiecare grad de temperatură.
8. Hemodializa reprezintă cea mai eficientă metodă de epurare extrarenală.
9. În IRC alimentaţia este normoproteică şi normosodată.
10. În perioada postoperatorie în intervenţiile pe rinichi urina se captează numai prin tuburi de
dren.
2.5. Protecţia şi apărarea organismului împotriva infecţiilor.
2.5.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni infectocontagioase.
48Testul A
1. Hemocultura este examenul bacteriologic care:
a) evidenţiază anticorpii din sânge;
b) identifică germenii patogeni din sânge;
c) evidenţiază antigenii.
2. Reacţia Cassoni: a. depistează persoanele susceptibile de a face scarlatină;
b.diagnostichează trichineloza;
c. depistează persoanele bolnave de chist hidatic.
3. Dezinfecţia lenjeriei provenite de la pacienţii contagioşi se realizează prin submerjare în:
a) soluţii D-catiol 1g‰;
b) soluţii de cloramină 10-15g‰;
c) soluţii de var cloros 50g‰.
4. Care sunt cele trei elemente ce trebuie să fie prezente pentru producerea unei infecţii:
a) calea de transmitere;
b) gazda receptivă;
c) temperatura adecvată;
d) sursa de infecţie.
5. Care din următoarele zone ale corpului nu este sterilă în mod obişnuit:
a) sângele; b) intestinul subţire; c) vezica urinară.
6. Prezenţa bacililor alcoolo-acidorezistenţi într-o cultură din spută precizează diagnosticul
pentru:
a) gripă;
b) meningită;
c)TBC;
d) SIDA.
7. Imunitatea specifică a organismului este dată de: a. integritatea pielii;
b. transferul anticorpilor de la mamă la făt;
c. vaccinare.
8. Care din următoarele lichide ale organismului sunt sterile: a) sângele;
b) urina;
c) L.C.R.
9. Care din următoarele boli este transmisă pe cale aerogenă şi personalul trebuie să poarte
mască:
a) hepatita B; b) holera; c) TBC;
d) varicela.
10. Hepatita de tip B se transmite prin: a) alimente contaminate;
b) injecţii;
c) tatuaje; ,
d) manevre stomatologice.
11. Contraindicaţiile definitive ale vaccinării sunt următoarele, în afară de:
a) bolile cardiace decompensate;
b) maladia canceroasă;
c) stările febrile;
d) intervenţiile chirurgicale.
12. Regimul dietetic în hepatita virală urmăreşte:
a) punerea în repaus şi cruţarea ficatului;
b) cruţarea stomacului, duodenului;
c) satisfacerea unor nevoi crescute de vitamine.
13. Regimul alimentar în hepatita virală cuprinde următoarele, cu excepţia:
a) lapte şi produse lactate;
49b) mezeluri, conserve, afumături;
c) carne de porc, de miel;
d) carne de pasăre, peşte alb;
e) cacao, cafea, ciocolată.
14. Exantemul scarlatinos este o erupţie: a) aspră la pipăit care respectă faţa;
b) veziculoasă;
c) micropapuloasă, pruriginoasă;
d) cu bule şi elemente purpurice.
15. Limba în scarlatină: a) saburală; b) zmeurie; c) geografică.
16. Semnul Koplik se întâlneşte în:
a) rubeolă; b) rujeolă; c) scarlatină; d) parotidita epidemică.
17.Semnul Koplik constă în: a) micropapule albe în dreptul molarilor;
b) pete albicioase pe limbă;
c) adenopatie latero-cervicală.
18.Semnele şi simptomele caracteristice rujeolei sunt următoarele, cu excepţia:
a) febră 39°C;
b) catar oculo-nazal şi traheobronşic;
c)semnul Pastia-Grozovici;
d) erupţie maculo-papuloasă, catifelată, pruriginoasă.
19.Reacţia Dick se utilizează pentru determinarea receptivităţii faţă de: a. difterie;
b. febră tifoidă;
c. scarlatină.
20.Reacţia Schick este indicată pentru determinarea receptivităţii faţă de:
a) scarlatină; b) bruceloză; c) difterie.
21.Reacţia Widal este pozitivă în: a. tifos exantematic;
b. toxiinfecţii alimentare;
c. febră tifoidă.
22.In hepatita virală cresc:
a)TGO-TGP; b) bitirubinemia: c) glicemia; d) colesterolul.
23. La întocmirea regimului dietetic al bolnavului infecţios se va ţine cont de următoarele
obiective, cu
excepţia: a) asigurarea unui aport crescut de lipide;
b) respectarea necesarului caloric în raport cu boala;
c) asigurarea necesarului de lichide şi electroliţi;
d) asigurarea proporţiei necesare în factori de nutriţie, vitamine şi minerale;
e) să satisfacă preferinţele alimentare ale pacientului.
24 Scarlatina este produsă de: a) streptococul beta-hemolitic;
b) stafilococul auriu;
c) bacilul Loffler.
25. Simptomele de debut ale gripei pot fi:
a) subfebrilitate, cefalee, astenie;
b) disfagie, disfonie, tuse uscată;
c) febră ridicată (39°C-40°C), cefalee, curbatură.
26. Pot fi complicaţii ale parotiditei epidemice:
a) meningita;
b) orhita;
c) afectarea testiculelor şi pancreasului.
27. Meningita acută se caracterizează prin:
a) febră ondulantă, cefalee, redoare matinală;
b) fotofobie, opistotonus, scădere ponderală;
50c) cefalee, fotofobie, redoarea cefei, semnul Brudzinski pozitiv.
28. Vaccinarea reprezintă:
a) metoda profilactică de provocare a unei imunităţi active specifice, fără ca persoana să facă
boala;
b) tratamentul unor boli infecto-contagioase cu seruri imune care conţin anticorpi specifici
germenilor bolii respective sau toxinelor ei;
c)ambele.
29. Vaccinurile sunt:
a) suspensii de microbi sau toxinele acestora, omorâte sau atenuate, care şi-au pierdut
proprietăţile
patogenice şi le-au păstrat pe cele antigenice;
b) seruri obţinute de la animale prin imunizare cu microbi sau cu toxinele lor;
c)seruri obţinute de la persoane imunizate activ.
30. Scopul vaccinărilor este:
a) apărarea organismului împotriva unor îmbolnăviri;
b) creşterea reactivităţii organismului copilului;
c) obţinerea unei profilaxii specifice.
31. In vederea administrării vaccinurilor este necesară:
a) întocmirea catagrafiei;
b) mobilizarea populaţiei pentru vaccinare;
c) examen clinic general şi stabilirea contraindicaţiilor temporare şi definitive.
32.Reacţiile locale postvaccinale sunt următoarele, cu excepţia:
a) eritem, edem;
b) induraţie locală;
c) febră.
33.Reacţiile generale postvaccinale sunt următoarele, cu excepţia:
a) cefalee;
b) indispoziţie;
c) edem local.
34.Următoarele vaccinuri se administrează pe cale subcutanată cu excepţia:
a) antitetanic;
b) antirabic;
c) ATPA (anatoxină tetanică purificată şi absorbită).
35.Următoarele vaccinuri se administrează pe cale intramusculară, cu excepţia:
a) anatoxinele purificate şi absorbite;
b) trivaccinul Di-Te-Per;
c) BCG.
36.Imunoprofilaxia pasivă se realizează prin:
a) administrarea de seruri care conţin anticorpi specifici gata formaţi;
b) administrarea de imunoglobuline;
c) administrarea de vaccinuri.
37.După anticorpii pe care îi conţin serurile heterologe pot fi:
a) antitoxice (antidifteric, antitetanic etc);
b) antimicrobiene (antimeningococic, anticarbunos etc);
c) antivirale (antirabic).
38.Serurile imune pot fi utilizate în scop:
a) curativ (seroterapie);
b) profilactic (seroprofilaxie);
c) ambele.
39.Administrarea serurilor imune se face:
a) pe cale intravenoasă;
b) pe cale intramusculară (în coapsa sau muşchiul deltoid);
51c) pe cale subcutanată.
40. În vederea administrării serurilor imune, se face obligatoriu la toţi pacienţii testarea
sensibilităţii
organismului prin următoarele metode:
a) testul conjunctiva!: aplicând o picătură din serul diluat 1/100 în soluţie de NaCI pe
conjunctiva
oculară (testul nu se efectuează la copii); .
b) testul cutanat: după scarificarea tegumentului se depune o picătură de ser diluat 1/100;
c) testul intradermic: se injectează intradermic 0,1 ml ser diluat 1/100 sau 1/1000.
Testul B
1. Riscul de a contacta virusul hepatitei B la locul de muncă de către personalul medica! este mai
mare
decât riscul infecţiei cu HIV.
2. Contactul social, de rutină cu un purtător HIV comportă un risc de infecţii.
3. Izolarea strictă (mănuşi, halate) trebuie respectată de prieteni, familie, în timpul conversaţiei
cu un
pacient cu SIDA.
4. HIV şi virusul hepatitei B sunt răspândiţi prin contactul cu sângele şi lichidele glandelor
sexuale.
5. Virusul hepatitei B este activ câteva săptămâni în afara corpului.
6. Copilul cu rujeolă are apetitul normal.
7. Pacientul cu varicelă prezintă riscul alterării integrităţii pielii prin gratajul veziculelor.
8. Imunoglobulinele se administrează pe cale subcutanată.
9. În precizarea diagnosticului de scarlatină este necesară recoltarea exsudatului faringian.
10. Sugarul nu prezintă anticorpi pentru tuse convulsivă.
2.5.2. Îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA
1. Măsurile de protecţie anti-HIV ale personalului sanitar vor fi în funcţie de:
a) posibilitatea expunerii faţă de sânge sau alte produse biologice;
b) tipul de fluide organice contactate;
c)stadiu! de boală al pacientului.
2. Mijloacele obişnuite de protecţie anti-HIV ale asistentei medicale sunt:
a) purtarea corectă a echipamentului de protecţie;
b) purtarea mănuşilor de cauciuc şi a măştilor de protecţie a ochilor şi a feţei dacă există
riscul stropirii cu sânge;
c)evitarea leziunilor cutanate pe mâini;
d) vaccinarea.
3. Mănuşile de cauciuc se utilizează în mod obligatoriu pentru prevenirea infecţiei HIV atunci
când:
a) personalul medical prezintă leziuni pe mâini;
b) efectuează puncţie venoasă, capilară;
c)puncţionează vena unei persoane cunoscută cu infecţie HIV;
d) administrează medicamente pe cale orală.
4. Testul ELISA şe utilizează pentru:
a) punerea în evidenţă a anticorpilor anti-HIV;
b) detectarea antigenelor specifice;
c)identificarea gonoreei.
5. Grupele de populaţie cu risc crescut de a se infecta cu virusul HIV sunt următoarele, cu
excepţia:
a) homosexualii;
52b) toxicomanii;
c)prostituatele;
d) politransfuzaţii;
e) copiii sub 7 ani;
f) gravidele.
6. Căile de transmitere a infecţiei HIV pot fi:
a) calea sexuală;
b) instrumentele medicale nesterile sau incorect sterilizate;
c)de la mamă la făt prin sângele matern care conţine virus HIV.
7. MD care determină suspiciunea de SIDA pentru o persoană sunt următoarele, cu excepţia:
a) febră timp îndelungat;
b) scădere ponderală mai mare de 10% din greutatea maximală;
c)constipatie pe o perioadă mai lungă de două luni;
d) hepato-splenomegalie;
e) diaree pe o perioadă mai lungă de două luni.
8 Pacienţii infectaţi cu virus HIV au următoarele posibilităţi de evoluţie:
a) 1/3 dintre ei vor face forma minoră a bolii, ARC;
b) 1/3 dintre ei vor face SIDA - forma gravă a infecţiei HIV;
c)1/3 dintre ei rămân purtători sănătoşi de virus HIV şi pot transmite infecţia;
d) toate răspunsurile sunt corecte.
9 De la infecţia cu virus HIV până la declanşarea simptomelor bolii SIDA poate trece un interval
de:
a) 6 luni - 7 ani; b) se instalează imediat; c) peste 15 ani.
10. SIDA nu se transmite prin:
a) secreţii vaginale;
b) lacrimi, transpiraţie;
c) sânge;
d) îmbrăţişare.
11. Pacienţii cu SIDA se internează obligatoriu:
a) în spitalul de boli infecto-contagioase;
b) în spitalul teritorial de care aparţine, indiferent de profilul acestuia;
c)în spitalul cu profilul infecţiilor oportuniste pe care le prezintă.
12. Copilului infectat HIV îi sunt interzise:
a) frecventarea grădiniţei, şcolii;
b) frecventarea instituţiilor de cultură (teatru, cinematograf);
c)educaţia nu trebuie restricţionată prin interdicţii de ordin social.
13. Persoanele infectate HIV/SIDA au dreptul la:
a) libertate, securitate personală şi socială, confidenţă;
b) muncă, educaţie;
c)asistenţă medicală;
d) căsătorie.
14. Dacă asistenta medicală are o expunere accidentală la sânge prin înţepare cu un instrument
tăios sau
cu un ac procedează astfel:
a) cere consimţământul persoanei de ia care a provenit sângele pentru a fi testat HIV;
b) cere consimţământul aparţinătorilor în cazul în care persoana de la care a provenit
sângele este un copil sau în stare de inconştienţă;
c) nu se alarmează, necunoscând anterior că sursa este seropozitivă.
15. Problemele pacientului cu SIDA pot fi:
a) hipertermia;
b) dezechilibrul hidroelectrolitic;
c)izolarea socială.
16. Obiectivele de îngrijire pentru o persoană infectată HIV vizează:
53a) scăderea febrei;
b) educarea persoanei pentru prevenirea infecţiilor oportuniste;
c)susţinerea psihologică a persoanei.
17. Obiectivele de îngrijire a persoanei cu SIDA vizează:
a) scăderea febrei;
b) reechilibrarea hidroelectrolitică;
c)suplinirea pacientului pentru satisfacerea nevoilor sale.
18. Pentru îngrijirea pacientului cu SIDA, asistenta medicală aplică îngrijiri de confort şi de
educaţie:
a) asigură condiţii de microclimat în salon;
b) asigură alimentele necesare pentru 24 de ore;
c)îl învaţă să facă exerciţii respiratorii când starea lui îi permite.
19. Pentru diminuarea anxietăţii pacientului cu SIDA, asistenta medicală asigură:
a) vizitarea pacientului de către familie, prieteni;
b) pacientul să comunice, să-şi practice religia;
c)medicaţia sedativă.
20. Pacientul cu SIDA la externarea din spital trebuie să ştie că:
a) nu are voie să frecventeze localuri publice;
b) nu are voie să doneze sânge;
c)are obligaţia să-şi informeze partenerul despre boala sa.
2.5.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni dermatologice.
Testul A
1. Pentru prevenirea bolilor de piele orice persoană trebuie să ştie:
a) tegumentele se menţin curate, ferite de acţiunea agenţilor microbieni, chimici şi traumatici;
b) să-şi asigure alimentaţie echilibrată şi hidratare corespunzătoare;
c)ambele.
2 Persoanele expuse apariţiei bolilor de piele sunt:
a) cei care lucrează în contact cu alergeni de origine animală sau vegetală;
b) persoanele care fac tratamente medicamentoase frecvente;
c)persoane cu tulburări glandulare.
3 Vezicula, ca manifestare a bolilor de piele, poate fi definită:
a) ridicătură a epidermului, de dimensiune mică, plină cu lichid clar;
b) abcese mici, pline cu puroi;
c)ridicătură circumscrisă, solidă, a pielii.
4. Pentru stabilirea diagnosticului în bolile de piele se pot face următoarele examene:
a) citologice, micologice ale pielii, părului, unghiilor;
b) biopsie cutanată;
c)scintigramă.
5. Problemele mai frecvente ale pacientului cu boli de piele pot fi:
a) alterarea integrităţii pielii;
b) alterarea nutriţiei;
c)potenţial de suprainfectare a erupţiei cutanate.
6. Compresele medicamentoase aplicate pe tegumente au următoarele efecte:
a) dezinfectant, antiinflamator;
b) sicativ, antipruriginos;
54c)ambele.
7. Aplicarea soluţiilor medicamentoase pe piele se poate realiza prin:
a) badijonare, compresă medicamentoasă;
b) întindere cu mâna protejată de mănuşă;
c)întindere cu spatula.
8. Rolul băilor medicamentoase în bolile de piele poate fi:
a) îndepărtarea crustelor, dezinfecţia tegumentelor;
b) răcorirea pielii;
c)ambele.
9. Pentru reducerea pruritului tegumentar, asistenta efectuează următoarele îngrijiri:
a) aplică pudre calmante;
b) reducerea temperaturii din încăpere;
c) aplică comprese medicamentoase.
10. Prevenirea suprainfectării leziunilor cutanate se realizează prin:
a) igiena riguroasă a tegumentelor intacte, tăierea unghiilor;
b) administrarea antibioticelor;
c)izolarea pacientului.
11. Pentru întocmirea planului de îngrijire al unui pacient cu alergie cutanată se vor pune
întrebări
referitoare la cauzele bolii:
a) medicamentele utilizate de pacient;
b) pudre, creme, şampoane utilizate;
c)existenţa bolii la alţi membri ai familiei.
12. Leziunile primare cutanate sunt:
a) macula, papula, vezicula;
b) scuama, crusta, cicatricea;
c)bula, pustula.
13. Pacientul cu dermatoze inflamatorii neinfecţioase ale pielii prezintă ca probleme psihologice:
a) izolare socială;
b) pierderea imaginii de sine;
c)ambele.
14. Pentru îngrijirea pacientului cu pemfigus, intervenţiile autonome ale asistentei sunt:
a) menţinerea igienei cavităţii bucale;
b) hidratarea corectă şi susţinerea morală a pacientului;
c)aplicarea tratamentului local.
15. Pentru prevenirea micozelor cutanate, pacientul trebuie să ştie:
a) cum să-şi păstreze igiena personală şi a picioarelor îndeosebi;
b) să utilizeze lenjerie intimă din bumbac;
c)să poarte numai încălţăminte din cauciuc.
2.6. Sexualitatea şi reproducerea
2.6.1. Îngrijiri acordate în obstetrică
Testul A
încercuiţi răspunsul corect:
1. În timpul sarcinii apar modificări morfofuncţionale, pe care asistenta medicală trebuie să le
cunoască:
a) modificări generale ale organismului;
b) modificări locale la nivelul aparatului genital feminin;
c)ambele.
552. Metabolismul se modifică în timpul sarcinii astfel:
a) creşte; b) scade; c) se menţine constant.
3 Aparatul cardiovascular suferă cele mai multe modificări anatomice, funcţionale,
hemodinamice în
timpul sarcinii:
a) creşte ritmul cardiac;
b) scade volumul sanguin;
c)creşte presiunea venoasă în membrele inferioare, creşte coagulabilitatea sângelui, predispunând
la tromboză.
4. La nivelul aparatului excretor apar următoarele modificări în sarcină:
a) oligurie, polakiurie;
b) polakiurie;
c)poliurie, polakiurie.
5. La nivelul glandei mamare în timpul sarcinii se produc:
a) creşteri de volum ale sânilor cu dezvoltarea reţelei vasculare Haller şi modificări
pigmentare:
b) apare secreţia lactată;
c)apare secreţia de colostru.
6. Uterul se modifică în timpul sarcinii:
a) creşte volumul său;
b) pereţii uterini cresc în primele două luni de la 10-15 mm la 19 mm;
c)pereţii uterini se subţiază în primele două luni.
7. Pentru stabilirea diagnosticului de sarcină prin testul imunologic se recoltează:
a) urina femeii gravide; . b) 15 ml sânge venos; c) sânge capilar.
8. Consultaţia prenatală are drept scop:
a) educarea gravidei pentru a respecta regulile de igienă în timpul sarcinii:
b) supravegherea medicală a evoluţiei sarcinii;
c) pregătirea fizică şi psihică a gravidei pentru naştere.
9. Ritmul consultaţiilor prenatale pentru gravide fără ROC este:
a) lunile I-VI lunar; lunile VII-VIII bilunar; luna a IX-a săptămânal:
b) lunile I-VIII lunar; luna a IX-a săptămânal;
c)lunile l-ll lunar: lunile IV—VII bilunar; lunile VIII—IX săptămânal.
10.Problemele gravidei legate de sarcină pot fi:
a) alterarea confortului, manifestată prin greţuri, vărsături;
b) alterarea eliminărilor urinare, manifestată prin polikiurie;
c)deficit de cunoştinţe privind autoîngrijirea.
11. Corelaţi valorile în cm cu diametrele externe ale bazinului:
a) bispinos; 1
= 32 cm;
b) bicrest; 2 = 20 cm;
c) bitrohanterian; 3 = 24 cm;
d) anteroposterior; 4 = 28 cm.
12. La sfârşitul lunii a lll-a uterul este situat astfel:
a) ca organ pelvin;
b) la 8 cm deasupra simfizei pubiene;
c)la jumătatea distanţei ombilic - simfiza pubiană.
13. Stabilirea vârstei sarcinii se face luând în considerare următoarele criterii:
a) data ultimei menstruaţii, data primelor mişcări fetale, înălţimea fundului uterin;
b) data ultimei menstruaţii şi a primelor mişcări fetale;
c)data ultimei menstruaţii şi înălţimea fundului uterin.
14. Calculaţi vârsta sarcinii, la data de 30 august 2000, pentru doamna I. J., de 24 ani, primipară,
care
56afirmă următoarele:
a) data ultimei menstruaţii pe 20 martie 2000;
b) data primelor mişcări fetale - 15 august 2000.
Calculaţi data aproximativă a naşterii.
15. Primele mişcări fetale se percep la gravide astfel:
a) la primipare la 4 1/2 luni;
b) la multipare la 4 luni;
c)ambele.
16. Pentru stabilirea vârstei sarcinii în funcţie de înălţimea fundului uterin se foloseşte următorul
calcul:
înălţimea fundului uterin
a) vârsta sarcinii = ———————————— + 1
4
b) înălţimea fundului uterin : 4;
c) nu este valabilă nici o variantă.
17 Cu ocazia consultaţiilor prenatale, asistenta medicală aplică următoarele intervenţii autonome:
a) măsoară TA, puls, greutate corporală, înălţimea fundului uterin;
b) administrează tratamentul cu preparate de Fe şi Ca;
c)educă gravida cu privire la autoîngrijire.
18 În ultimul trimestru de sarcină, asistenta medicală educă gravida, privind naşterea, să
recunoască:
a) declanşarea travaliului;
b) semnele de rupere a membranelor;
c) semnele expulziei fătului.
19. În perioada de pretravaliu, intervenţiile asistentei medicale constau în:
a) asigurarea igienei gravidei, golirea vezicii urinare, clisma evacuatoare;
b) urmărirea ritmicităţii contracţiilor uterine şi a BCF;
c)supravegherea poziţiei pacientei.
20. Pentru asistarea naşterii în condiţii de asepsie se urmăreşte:
a) mediu ambiant dezinfectat, materiale şi instrumente sterile;
b) mediu ambiant dezinfectat, dezinfecţia persoanei care asistă naşterea;
c)ambele.
21. În primele două ore după naştere, lăuza poate prezenta ca manifestări normale:
a) oboseală, tendinţă la somn, bradicardie;
b) tahicardie, hipotensiune arterială;
c)uter dur, contractat.
22. Involuţia uterină în primele 12 zile după naştere este supravegheată zilnic. Asistenta
medicală
constată în lăuzia fiziologică: a. involuţie cu 1-1,5 cm/zi;
b. involuţie cu 2 cm/zi;
c. involuţie nesemnificativă.
23. Mobilizarea lăuzei cu naştere eutocică, fără intervenţii obstetricale se face astfel:
a) precoce, primele 6-12 ore;
b) la 4 zile după naştere;
c) nu prezintă importanţă timpul când se mobilizează.
24. Pentru alimentaţia lăuzei se fac următoarele recomandări:
a) să consume lichide în primele 24 de ore;
b) să evite alimentele flatuiente;
c)nu sunt restricţii alimentare.
25. Toaleta locală a lăuzei cu evoluţie fiziologică constă în:
a) toaletă externă vulvo-perineală de două ori/zi;
b) spălătură vaginală cu soluţie de cloramină 1%, zilnic;
c)nu se face toaleta timp de 1 săptămână.
26. Gravidei cu disgravidie precoce, asistenta medicală îi acordă următoarele îngrijiri:
57a) supraveghează pierderile de sânge din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
b) observă aspectul tegumentelor, măsoară TA, greutatea corporală;
c)asigură repausul total la pat.
27. Pentru prevenirea eclampsiei, în cazul gravidei cu disgravidie tardivă se recomandă:
a) alimentaţie desodată;
b) asigurarea unui regim desodat cu reducerea lichidelor;
c)internarea gravidei în spital pentru supraveghere.
28. Manifestările de dependenţă: edeme, HTA, albuminurie se întâlnesc în:
a) disgravidie precoce;
b) iminenţă de avort;
c)disgravidie tardivă.
29. Dna M. V., 30 de ani, este lăuză cu operaţie cezariană de două zile. Se constată că involuţia
uterină
este 1,5 cm în două zile. Cum apreciaţi aceasta:
a) normală;
b) subinvoluţie;
c)rapidă.
30. Faceţi concordanţa între zilele de lăuze şi aspectul lohiilor:
a) zilele 1-3 1. Gălbui;
b) zilele 4-6 2. Serosanguinolente;
c) zilele 10-21 3. Sanguinolente.
Testul B
1. Furia laptelui" este însoţită de creşterea temperaturii până la 37,5°C.
2. pentru refacerea funcţională pelviperineală şi redarea elasticităţii musculare generale, după
naştere
sunt necesare exerciţii de gimnastică.
3. Prelungirea suptului favorizează apariţia ragadelor.
4 Expulzia fătului începe după dilataţia completă şi ruperea membranelor.
5.Delivrenţa placentei urmează la 1-2 ore după expulzia fătului.
6.Perioadele naşterii sunt: perioada de dilataţie, de expulzie şi de delivrenţa.
7.În timpul sarcinii gravida nu trebuie să facă spălaturi vaginale.
8.Îmbrăcămintea şi încălţămintea gravidei pot deveni SD pentru satisfacerea respiraţiei şi
circulaţiei.
9.Pregătirea mameloanelor în vederea alăptării se face în ultima luna de sarcină.
10. Amenoreea este un semn sigur de sarcină.
11. Gravida cu risc obstetrical crescut necesită supraveghere din partea reţelei de obstetrică, dar
şi a
altor sectoare medicale.
582.6.2. Îngrijirea ginecopatei
Testul A
1 Testul cu Lugol (Lahm - Schiller) detectează:
a) leziuni posibil precanceroase ale colului uterrn;
b) sarcina extrauterină;
c)evidenţiază permeabilitatea trompelor uterine.
2. Histerosalpingografia reprezintă:
a) examen endoscopic al cavităţii uterine;
b) examen radiologie al corpului şi istmului uterin;
c) examen cu ultrasunete pentru evidenţierea unor tumori.
3. Examenul clinic general are importanţă pentru stabilirea diagnosticului bolilor ginecologice şi
foloseşte:
a) inspecţia, palparea;
b) inspecţia, percuţia, palparea;
c)palparea.
4. Durerea în afecţiunile ginecologice are caracteristicile următoare:
a) este localizată în hipogastru, nu iradiază;
b) este localizată în hipogastru şi fosele iliace, iradiază către vulvă, vagin;
c) este generalizată în tot abdomenul.
5. Hemoragia în bolile ginecologice prezintă unele caracteristici; faceţi asociere între aceste
caracteristici ale hemoragiei şi afecţiunea în care e întâlnită:
a) sarcina extrauterină 1. Sânge roşu deschis;
b) cancer uterin 2. Sânge negricios;
c) fibrom uterin 3. Sânge spălăcit.
6. Leucoreea reprezintă: a. scurgere vaginală albicioasă, gălbuie, în cantitate redusă;
b.scurgere uşor roşiatică premenstrual;
c. pierdere abundentă de sânge menstrual.
7. Tulburările de flux menstrual sunt: a. dismenoreea;
b. hipermenoreea;
c. hipomenoreea.
8. Pacienta cu inflamaţii genitale poate prezenta ca probleme:
a) leucoree, febră, tulburări urinare;
b) dureri în hipogastru;
c)ambele.
9. În vederea recoltării secreţiilor vaginale, ginecopata este pregătită astfel:
a) se face spălătura vaginală cu două ore înainte;
b) cu două zile înainte se întrerupe tratamentul local;
c)nu se face pregătire.
10. Repausul la pat este obligatoriu în: a) chistul ovarian;
b) inflamaţiile acute genitale, sângerări;
c) prolaps genital gradul I.
11. Secreţia vaginală se recoltează pentru examene de laborator:
a) hormonal, bacteriologic; b) parazitologic; c)
hematologic.
12. Asistenta educă pacienta pentru prevenirea bolilor transmise pe cale sexuală:
a) să respecte controalele medicale periodice;
b) să evite contactele sexuale cu parteneri multipli;
59c)să păstreze măsurile igienice.
13. Tulburări mai frecvente de eliminare urinară întâlnite în bolile ginecologice sunt:
a) disurie, polakiurie; b) poliurie; c) anurie.
14. Tratamentul local în bolile ginecologice se aplică prin:
a) tampoane vaginale, ovule, spălaturi vaginale;
b) cauterizare;
c)ambele.
15.Pentru intervenţiile chirurgicale ginecologice, pe cale abdominală, pregătirea preoperatorie
locală
constă în:
a) supravegherea funcţiilor vitale;
b) îndepărtarea pilozităţii, spălarea tegumentelor şi dezinfecţia lor;
c)golirea vezicii urinare.
16. Combaterea meteorismului abdominal în perioada postoperatorie se realizează astfel:
a) alimentaţie bogată în celuloză;
b) mobilizare precoce;
c)introducerea tubului de gaze.
17. Alimentaţia postoperatorie după intervenţii chirurgicale ginecologice va fi în primele zile:
a) bogată în celuloză în intervenţii pe perineu şi vagin;
b) mai abundentă şi variată după reluarea tranzitului intestinal;
c) fara restricţii în toate situaţiile;
d) cu multe lichide în intervenţiile pe perineu şi vagin.
18. Supravegherea eliminărilor în perioada postoperatorie histerectomie constă în:
a) verificarea permeabilităţii sondei urinare permanente;
b) asigurarea unui aport suficient de lichide;
c)măsurarea TA, pulsului.
19. După intervenţiile chirurgicale ginecologice pot apărea probleme ale pacientei:
a) pierderea imaginii de sine;
b) tulburări de gândire;
c)alterarea dinamicii familiale.
20. Prin autoexaminarea sânului se pot depista:
a) tumori în stadiile incipiente;
b) apariţia unei secreţii mamelonare;
c)modificări ale conturului sânului.
Testul B
1. Educaţia pentru sănătatea femeii începe cu educaţia mamei pentru a forma fetiţei deprinderi şi
comportamente igienice.
2. Perioada de activitate genitală încetează o dată cu instalarea menopauzei.
3. Mamografia reprezintă principala metodă de depistare a cancerului de sân.
4. Autoexaminarea sânilor este obligatorie după vârsta de şase ani.
5. După mastectomie, pacienta este învăţată să execute mişcări care să prevină anchiloza şi
atrofia
musculară.
6. Pentru cercetarea frotiului cito-vaginal, secreţia vaginală se recoltează în orice zi a ciclului
ovarian.
7. Măsurarea temperaturii bazele (măsurate bucal sau rectal) poate decela momentul ovulaţiei.
8. Colposcopia = explorare prin care se măsoară cavitatea uterină.
9. În vederea examenului ginecologic, ginecopata va fi pregătită cu o spălătură vaginală.
10. În bolile ginecologice pot apărea ca probleme alterarea eliminărilor intestinale si urinare.
602.7. Cunoaşterea şi percepţia
2. 7. 1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni neurologice
1. Pneumoencefalografia reprezintă:
a) examen radiologie al spaţiilor subarahnoidiene, folosind ca substanţă de contrast
aerul;
b) examen radiologie al spaţiilor subarahnoidiene, folosind ca substanţă de contrast
iodul;
c)examen radiologie ce realizează imagini ale circulaţiei cerebrale.
2. Pentru efectuarea pneumoencefalografiei, asistenta va pregăti următoarele materiale:
a) electroencefalograful;
b) seringi, ace, tăviţa renală, soluţii dezinfectante;
c)nu sunt necesare materiale.
3. EEG reprezintă: a) înregistrarea biocurenţilor produşi de creier;
b) înregistrarea biocurenţilor produşi de muşchi;
c) examen radiologie al conţinutului cranian.
4. Pentru înregistrarea EEG, pacientul necesită următoarele pregătiri:
a) trei zile regim alimentar hiposodat;
b) spălarea părului;
c)întreruperea medicaţiei sedative sau excitante.
5. Următoarele manifestări de dependenţă sunt tulburări ale mersului şi ortostaţiunii:
a) tremurăturiie, convulsiile;
b) ataxia statică şi locomotorie;
c)monoplegia.
6. Tulburările de sensibilitate, subiective sunt: a) anestezia, hipoestezia, hiperestezia;
b) paresteziile;
c) ambele.
7. În leziunile nervului I cranian, pacientul prezintă ca problemă ca problema de dependenţă:
a) anosmie, hiposmie; b) lipsa vederii; c) midriază.
8. Vărsăturile în cazul HTIC au următoarele caracteristici:
a) au totdeauna conţinut alimentar;
b) sunt spontane, în jet, neprecedate de greţuri;
c)sunt precedate de greţuri.
9. Problemele pacientului cu maladie Parkinson sunt:
a) diminuarea mobilităţii;
b) eliminări necontrolate de urină;
c)euforie;
d) alterarea comunicării verbale şi în scris.
10. Factorii declanşatori ai crizei de epilepsie pot fi:
a) stimuli din mediu - sonori, luminoşi;
b) alimentaţia bogată în glucide; .
c)nerespectarea tratamentului.
11. Intervenţiile asistentei în faza tonicoclonică a crizei epileptice sunt următoarele, în afară de:
a) se decleştează dinţii, se pune un rulou între dinţi;
b) se lărgesc hainele prin descheierea nasturilor;
c)se aşază apărători laterale la paturi pentru a preveni accidentele.
6112. Problemele pacientului în timpul crizei epileptice pot fi:
a) oprirea respiraţiei;
b) riscul de traumatizare;
c)depresia.
13. În comoţia cerebrală, pacientul prezintă:
a) stare comatoasă profundă;
b) pierderea conştientei pentru scurt timp;
c)pareze, paralizii.
14. În traumatismele craniocerebrale în care se scurge LCR prin nas, urechi, plaga craniană, se
va
proceda: a) aplicarea unui pansament compresiv;
b) dezinfecţia plăgii craniene şi la tamponarea ei;
c) nu se efectuează tamponare.
15. În acordarea primului ajutor unui pacient cu TC se fac următoarele manevre, în afară de:
a) ridicarea pacientului pentru a-i observa mersul;
b) observarea stării de conştientă;
c)examinarea plăgilor craniene;
d) evidenţierea parezelor şi paraliziilor.
16 Domnul I.V., 75 de ani, cu diagnosticul AVC, prezintă ca MD specifice AVC:
a) hipotensiune arterială;
b) ameţeli, vărsături, urmate de stare comatoasă;
c)hipotermie;
d) hemiplegie.
17. Recuperarea deficitului motor se va face în cazul dlui LV. astfel:
a) imediat după producerea accidentului;
b) în următoarele 7-8 zile în funcţie de evoluţie;
c)la 1-2 luni de la debut.
18. Pregătirea locală în vederea intervenţiilor chirurgicale craniene constă în:
a) spălarea părului;
b) raderea părului pe toată suprafaţa craniană;
c)raderea părului numai în zona în care se va face operaţia.
19. Poziţia în pat a pacientului comatos neintubat în perioada postoperatorie este:
a) decubit dorsal;
b) decubit lateral sau semidecubit ventral;
c)Trendelenburg.
20. In stabilirea căii de alimentare a pacientului operat pe craniu se va ţine seama de:
a) preferinţele pacientului;
b) prezenţa reflexului de deglutiţie;
c)starea de conştientă a pacientului.
21. Pentru reducerea HTIC, asistenta va aplica pacientului următoarele intervenţii autonome:
a) linişteşte pacientul, îl educă pentru a evita mişcările în pat;
b) limitează consumul de lichide;
c) instalează perfuzie cu soluţie de manitol, glucoza.
22. Problemele pacientului în fazele tardive ale sclerozei în plăci sunt:
a) pierderea controlului sfincterelor;
b) hipertermie;
c)alterarea tranzitului intestinal.
23. Pentru stabilirea gradului de comă se utilizează scala Glasgow, care constă în:
a) examinarea reacţiei oculare la diverşi stimuli;
b) examinarea controlului eliminărilor;
c)examinarea răspunsului verbal, motor la un stimul.
24. Îngrijirea mucoaselor oculare la un pacient comatos constă în:
62a) instilarea soluţiilor de antibiotice;
b) acoperirea ochiului cu o compresă îmbibată în ser fiziologic;
c)instilarea „lacrimilor artificiale".
25. Aşezaţi în ordine primele îngrijiri ce se acordă pacientului comatos:
a) recoltarea produselor pentru examene de laborator;
b) curăţarea cavităţii bucale;
c)introducerea pipei Gueddel;
d) măsurarea TA, pulsului;
e) instalarea unei perfuzii.
26. Pentru efectuarea puncţiei rahidiene unui pacient comatos i se va da poziţia:
a) decubit lateral cu membrele inferioare flectate pe abdomen;
b) şezând, susţinut de două persoane;
c)decubit lateral cu bărbia în piept şi membrele inferioare flectate pe abdomen.
27. Starea de comă se defineşte astfel:
a) pierderea parţială sau totală a conştientei;
b) pierderea parţială sau totală a conştientei cu alterarea funcţiilor vitale;
c)pierderea parţială sau totală a conştientei, motilităţii, sensibilităţii cu conservarea celor mai
importante funcţii vegetative.
28. Leziunile nervului II cranian (optic) se manifestă prin:
a. ambliopie, amauroză
b. îngustarea câmpului vizual
c. ambele
29. Pacientul care prezintă paralizia nervului facial are ca manifestări de dependentă:
a. asimetrie facială
b. pacientul nu poate fluiera, sufla
c. afazie
30. Obiectivele imediate ale îngrijirii pacientului cu HIC constau în:
a. menţinerea funcţiilor vitale şi vegetative în limite normale
b. prevenirea complicaţiilor
c. reducerea presiunii HIC
2.7.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni/deficienţe psihice.
1. Pentru stabilirea manifestărilor de dependenţă în afecţiunile psihice, asistenta evaluează:
a) nivelul de conştientă a pacientului;
b) procesele psihice (atenţie, memorie, gândire);
c)comportamentul şi înfăţişarea.
2. Următoarele tulburări sunt manifestări de dependenţă ale stării de '' conştientă, cu excepţia:
a) dezinteres faţă de lumea exterioară şi faţă de sine;
b) dezorientare, confuzie;
c)hiperestezie.
3 Care din următoarele manifestări de dependenţă reprezintă tulburări ale gândirii?
a) idei delirante legate de propria persoană sau de mediul înconjurător;
b) lipsa coerenţei în vorbire;
c)diminuarea sau accelerarea mişcărilor.
4. Următoarele manifestări de dependentă reprezintă tulburări ale afectivităţii, cu excepţia:
a) agresivitate, violenţă;
b) apatie, furie;
c)însuşirea cu uşurinţă a convingerilor celor din jur.
635. Tulburările de comunicare (verbală sau scrisă) sunt reprezentate de următoarele MD:
a) logoree, mutism, bâlbâială;
b) tonul prea ridicat sau prea monoton;
c)deficienţe de caligrafie.
6. Tulburările de comportament instinctual sunt:
a) exagerarea sau diminuarea instinctului alimentar;
b) perversiunile sexuale;
c)exagerarea sau scăderea instinctului matern.
7. Pentru ca relaţia asistent-pacient să fie bazată pe încrederea deplină a pacientului, asistenta
trebuie:
a) să asculte cu atenţie, fără întreruperea expunerii;
b) sa respecte intimitatea pacientului, realizând interviul fără prezenţa altor persoane;
c) să utilizeze un vocabular adecvat, accesibil pacientului.
8. Pentru stabilirea diagnosticului în bolile psihice, sunt importante următoarele examinări
paraclinice:
a) radiologice;
b) EEG;
c)genetice.
9. Problemele pacientului cu tulburări psihice sunt următoarele, cu excepţia:
a) alterarea nutriţiei;
b) potenţial de alterare a integrităţii fizice;
c)pneumonia.
10. Alterarea integrităţii fizice poate avea drept surse de dificultate:
a) depresia;
b) demenţa;
c)comportamentul psihotic.
11. Anxietatea - problemă aproape constantă în afecţiunile psihotice poate avea drept cauze:
a) incapacitatea de adaptare la mediu;
b) dificultatea de exprimare a nevoilor;
c)stresul excesiv.
12. Obiectivele vizate în îngrijirea pacientului cu afecţiuni psihice sunt:
a) liniştirea pacientului;
b) asigurarea unui aport alimentar în funcţie de necesităţi;
c)prevenirea accidentării.
13. Sindromul disociativ prezent în schizofrenie cuprinde tulburări:
a) ale câmpului conştientei;
b) de desfăşurare a gândirii;
c)de dezorganizare a vieţii afective.
14. Sindromul delirant paranoid cuprinde:
a) trăirile delirante (delirul de influenţă, depersonalizare);
b) delirul autist consecutiv;
c)ambele.
15. In schizofrenie, tulburările de percepţie sunt reprezentate de:
a) halucinaţii auditive;
b) halucinaţii corporale;
c)ambele.
16. Tulburările de gândire în schizofrenie sunt reprezentate de urmă-toarele, cu excepţia:
a) delirul de influenţă;
b) delirul de persecuţie;
c)verbigeraţia.
6417. Schizoafazia reprezintă:
a) o tulburare de gândire;
b) o tulburare de mişcare;
c)o tulburare de vorbire constând într-o înşiruire de expresii şi fraze fără nici o legătură între
ele.
18. Tulburările de afectivitate în schizofrenie sunt reprezentate de:
a) lipsa legăturii afective între trăirile delirante ale pacientului şi comportamentul său;
b) scăderea sau pierderea afecţiunii pentru cei apropiaţi;
c)inversiunea afectivă.
19. Comportamentul catatonic se manifestă prin:
a) stereotipii de poziţie (semnul pernei psihice);
b) stereotipii de expresie (botul schizofren);
c)stereotipii de mişcare, vorbire, scris.
20. Tulburările de personalitate în schizofrenie sunt reprezentate de:
a) fenomene de depersonalizare;
b) dedublarea personalităţii;
c)fenomene de derealizare.
21. Toxicomania este o autointoxicaţie:
a) conştientă;
b) inconştientă;
c)ambele.
22. Toxicomaniile cu răspândirea cea mai mare sunt:
a)alcoolomania;
b)morfinomania;
c)cocainomania.
23. Manifestările neurologice în alcoolomanie sunt:
a)tulburări de echilibru în mers;
b)parestezii la nivelul extremităţilor;
c)exagerarea ROT şi crampe musculare.
24. Delirium tremens este o complicaţie a alcoolomaniei:
a) acută;
b) subacută;
c) cronică.
25. Delirium tremens se manifestă prin:
a)confuzie cu delir acut;
b)febră ridicată;
c)tahicardie, hipertensiune arterială.
652.7.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ORL
1. În plăgile pavilionului urechii asistenta aplică următoarele intervenţii:
a) spală tegumentele sănătoase din jurul plăgii;
b) dezinfectează plaga prin turnarea unei soluţii de cloramină 5 g %0;
c)dezinfectează plaga prin tamponare cu H2O2.
2. Copilul I.C., 7 ani, prezintă de 24 ore durere otică stângă, febră 39°C, frisoane; asistenta face
următoarele recomandări mamei:
a) să aplice comprese reci în regiunea urechii stângi;
b) să se prezinte de urgenţă la medicul specialist ORL;
c)să instileze soluţie călduţă de boramid.
3. Îngrijirile autonome ale asistentei în cazul unui pacient cu sinuzită acută constau în:
a) repaus la pat, în camere cu temperatura de 20°C;
b) repaus vocal, obligatoriu;
c)asigurarea unui aport crescut de lichide.
4. După amigdalectomie, poziţia pacientului poate fi:
a) şezând cu capul aplecat în faţă;
b) în decubit dorsal;
c)în decubit ventral, cu capul sprijinit pe antebraţ.
5. Copilul cu vegetaţii adenoide prezintă ca probleme de dependenţă:
a) toleranţa scăzută la activitatea fizică;
b) comunicarea ineficientă senzorială şi afectivă;
c)tulburări de deglutiţie.
6 Explorarea acuitatii auditive se realizeaza prin:
a) acumetrie fonică, instrumentală;
b) audiometrie;
c)otoscopie.
7. În afecţiunile urechii externe, pacientul prezintă următoarele manifestări de dependenţă, cu
excepţia:
a) hipoacuzie, ameţeli, disconfort auricular;
b) secreţii purulente;
c)tulburări de echilibru.
8. Pentru recoltarea secreţiei otice, în cazul unui pacient cu otită supurată, asistenta
pregăteşte:
a) seringa de 5 ml;
b) tampon montat pe port tampon;
c)ansa de platină.
9. Pacientului cu laringită acută i se recomandă:
a) repaus vocal în camere aerisite, încălzite;
b) aport crescut de lichide reci;
c)să renunţe la fumat, alcool.
10. În perioada postoperatorie, pacientul amigdalectomizat va fi alimentat:
a) cu lichide reci după atenuarea durerii şi oprirea hemoragiei;
b) cu paiul;
c)prin înghiţituri mari.
662.7.4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni oftalmologice.
1. Determinarea acuităţii vizuale se face la optotip. Ochiul emetrop:
a) vede de la 5 m - ultimul rând al optotipului;
b) vede de la 10 m - ultimul rând al optotipului;
c)vede de la 5 m - penultimul rând al optotipului.
2. Scăderea acuităţii vizuale în mod brusc poate fi determinată de:
a) traumatisme oculoorbitale;
b) cataracta senilă;
c) glaucom acut.
3. Pacientul cu miopie prezintă ca manifestare de dependenţă:
a) depărtarea obiectelor de ochi, pentru a le vedea;
b) apropierea obiectelor de ochi, pentru a le vedea;
c)ţinerea obiectelor la 30 cm de ochi pentru a le vedea.
4. Infecţiile ochiului se previn prin:
a) respectarea igienei personale;
b) evitarea mediului cu praf;
c)administrarea preventivă de antibiotice.
5. Pansamentul ochiului în perioada postoperatorie după extracţia cristalinului este:
a) monoocular;
b) biocular;
c)nu se aplică pansament.
6. Asistenta medicală intervine astfel în cazul unui pacient cu un corp străin corneean:
a) îl îndepărtează cu ajutorul instrumentelor;
b) trimite pacientul la medicul specialist;
c)spală ochiul cu apă din abundenţă.
7. Pentru igiena vederii asistenta recomandă pacienţilor ca:
a) sursa de lumină să vină din partea stângă în timpul scrisului, cititului şi lucrului;
b) distanţa pentru scris-citit să fie de 50 m;
c)distanţa pentru scris-citit să fie de 25-30 cm.
8. Pacientul cu cataractă senilă prezintă ca manifestări de dependenţă:
a) scăderea progresivă a acuităţii vizuale;
b) secreţie oculară purulentă;
c)dureri oculare şi perioculare vii.
9. Pacientul cu glaucom cronic necesită următoarele îngrijiri:
a) alimentaţie hiposodată;
b) alimentaţie hiposodată, cu reducerea cantităţii de lichide;
c)regim de viaţă fără restricţii;
d) odihnă, somn cu capul aşezat pe 2-3 perne.
10. Pentru determinarea tensiunii intraoculare, pacientul se pregăteşte astfel:
a) două zile nu se instilează medicamente în ochi;
b) se face anestezie locală;
c)nu se face pregătire.
672.8. Creşterea şi dezvoltarea.
2. 8. 1. Îngrijirea nou născutului, sugarului, copilului
mic, şcolarului,
adolescentului
Testul A
1. Perioada de nou-născut este cuprinsă între:
a) 0-5 zile;
b) 0- 1 an;
c)0 - 28 zile;
d) 0 - 3 luni;
2. Nou-născutul normoponderal are la naştere o greutate cuprinsă între:
a) 2000-2500 g;
b) 3000-4000 g;
c) 2500 - 3000 g;
d) 3000 - 3500 g.
3. Lungimea unui nou-născut la termen este de:
a) 52-55 cm; b) 38 -42 cm; c) 48-52 cm.
4. Ligatura cordonului ombilical se efectuează:
a) la 2 - 3 cm distanţă de tegument;
b) la 5 - 8 cm distanţă de tegument;
c) cu clamp ombilical;
d) „în dop de şampanie".
5. Frecvenţa pulsului la nou-născut este cuprinsă între:
a) 80-100p/min;
b) 130-140p/min;
c) 60 - 80 p/min.
6. Frecvenţa respiraţiei la nou-născuti este cuprinsă între:
a) 40-60r/min;
b) 16-i8r/min;
c) 35-45r/min;
d) 25-35r/min.
7. Indicaţi ordinea corectă prin notare cifrică a primelor îngrijiri acordate n.n. în sala de naştere:
a) secţionarea şi Iigaturarea cordonului ombilical;
b) dezobstruarea căilor respiratorii superioare;
c) aprecierea scorului APGAR;
d) profilaxia oftalmiei gonococice;
e) curăţirea tegumentelor şi înfăşarea;
f) pansarea bontului ombilical.
8. Căderea bontului ombilical se produce între;
a) zilele 2 - 5 de viaţă;
b) zilele 5 - 10 de viaţă;
c) zilele 10 - 14 de viaţă.
9. Prin scorul APGAR nu se urmăreşte:
a) reflexele arhaice;
b) frecvenţa cardiacă;
c) mişcările respiratorii;
d) culoarea tegumentelor;
e) greutatea la naştere;
f) tonicitatea musculară.
10. Alimentaţia la sân a nou-născutului normoponderal este corect să fie instituită:
a) după 24 ore;
b) în primele 6-12 ore;
c)în primele 4 ore.
11. Îngrijirile acordate nou-născutului în:
A. Asfixia albastră 1. Respiraţie artificială.
2. Dezobstruarea căilor respiratorii superioare.
3. Intubaţie orotraheală.
B. Asfixia albă 4. Masaj cardiac extern.
5. Administrarea O2.
6. Cateterizarea arterei sau venei ombilicale.
7. Monitorizarea funcţiilor vitale.
8. Aşezarea nou-născutului în poziţie decliva.
Faceţi corespondenţa între cifre şi litere.
12. Compozitia în factori de nutritie:
A. Lapte de femeie 1. P - 34g/l 4. P-17 g/l
2. G - 68 - 70 g/l 5. L - 54 g/l
B. Lapte de vacă 3. L - 34 g/l 6. G - 48 g/l
Faceti corespondenţa între cifre şi litere.

13. Principalul icter al nou-născutului este:
a) icterul hemolitic;
b) icterul fiziologic;
c)icterul mecanic.
14. Imediat după supt, sugarul trebuie:
a) culcat în decubit ventral;
b) ţinut în poziţie verticală cu capul sprijinit şi bătut uşor pe spate pentru favorizarea
eructaţiei;
c)culcat în decubit lateral;
d) ţinut în braţe şi legănat uşor.
15. Profilaxia oftalmiei gonococice se face nou-născutului la naştere cu:
a) nitrat de argint în soluţie 1% instilat în sacul conjunctival;
b) azotat de argint soluţie 1% instilat în sacul conjunctival;
c)se administrează antibiotice parenteral.
16. Scăderea fiziologică în greutate este de:
a) 6 - 10% din greutatea la naştere;
b) până la 5% din greutate;
c)nou-născutul nu scade în greutate.
17. Prima baie a nou-născutului se face:
a) imediat după naştere;
b) la 2-3 zile după căderea bontului ombilical;
c)la 7 - 8 zile de la naştere;
d) la 30 zile de la naştere.
18. Indicaţiile alimentaţiei mixte sunt:
a) curba ponderală descrescătoare;
b) starea febrilă a sugarului;
c) hipogalactia reală a mamei;
d) diareea sugarului.
19. Cicatrizarea completă a plăgii ombilicale se produce:
a) după 14 zile de la naştere;
b) după 21 de zile de la naştere;
c) după 30 zile de la naştere.
20. Este considerat prematur:
a) nou-născutul cu greutate sub 2500 g şi vârsta gestaţională sub 37 săptămâni;
b) nou-născutul cu greutate sub 3000 g;
c)nou-născutul cu vârsta gestaţională sub 37 săptămâni.
21. Alimentaţia artificială constă în:
a) alimentarea sugarului în primele 3-4 luni cu un alt lapte decât cel de femeie;
b) alimentarea sugarului cu lapte de mamă şi un alt preparat din lapte;
c)alimentarea sugarului cu preparate necorespunzătoare vârstei.
22. Laptele de mamă nu conţine:
a) antigene;
b) anticorpi;
c)vitamina D;
d) fermenţi.
23. Colostrul este:
a) lapte de femeie secretat în prima lună;
b) lapte de femeie secretat în primele 3-4 zile;
c)lapte de femeie secretat în primele ore după naştere.
24. Dezavantajele alimentaţiei artificiale sunt:
a) intoleranţa la lapte;
b) posibilitatea apariţiei infecţiilor digestive;
c)subalimentaţia;
d) supraalimentaţia.
25. Indicaţiile probei suptului sunt:
a) diareea sugarului;
b) plânsul, agitaţia la puţin timp după supt;
c) curba ponderală, staţionară sau în scădere;
d) starea de sănătate a mamei.
26. Efectuarea probei suptului constă în:
a) cântărirea sugarului după suptul de la ora 7;
b) cântărirea sugarului înainte şi după toate supturile dintr-o zi;
c) cântărirea sugarului înainte şi după toate supturile fără a-l schimba intre aceste doua
cântăriri.
27. Laptele de vacă se administrează în următoarele diluţii:
A. luna I 1. Diluţii 1/2 în M.O. 2% , 5% zahăr
B. luna || 2. Nu este indicat
C. lunile III-IV 3. L.V. integral
D. luna V 4. Diluţii 2/3 în M.O. 3%, 5% zahăr
5. Integral 5% zahăr.
28 Laptele praf se administrează în următoarele concentraţii:
A luna I 1. LP. 10% în M.O. 3%, 5% Z
B lunile II-III 2. LP. 8% în M.O. 2%, 5% Z
C. luna IV 3. L.P. 12,5% în M.O. 3%, 5% Z
29. Meconiul este:
a) o malformaţie congenitală;
b) scaunul nou-născutului în primele 2-3 zile;
c) scaun cu mucozităţi şi celule descuamate de culoare verde.
30. Indicele ponderal este:
a) raportul dintre greutatea reală şi greutatea ideală;
b) raportul dintre greutatea ideală şi greutatea reală;
c)raportul dintre greutatea reală şi greutatea ideală corespunzătoare vârstei.
7031. Primo-profilaxia TBC se face în maternitate cu vaccin:
a) DTP;
b) BCG;
c) PPD
d) AP.
32. Prima vaccinare BCG se face în maternitate:
a) la nou-născuţii sănătoşi cu greutate peste 2500 g în primele 4-8 zile;
b) la toţi nou-născuţii, fără excepţie;
c)după aprecierile medicului.
33. La un sugar de 7 luni în convulsii, cu temperatura 40°C, se acordă următoarele îngrijiri:
a) administrare de oxigen;
b) hidratare pe cale orală;
c) administrare Diazepam 0,10 - 1/2 fiolă;
d) anunţarea medicului;
e) administrare de supozitor antitermic;
f) administrare de antibiotice;
g) administrare Fenobarbital o tabletă per os.
34. Sugarul cu malnutriţie protein-calorică prezintă:
a) facies de bătrân, piele zbârcită;
b) facies de lună plină;
c) apetit exagerat;
d) toleranţă digestivă prăbuşită;
e) activitate motorie normală.
35. Criza convulsivă se manifestă prin:
a)plafonarea privirii;
b)maxilare încleştate;
c)triada: cefalee - vărsătură - dispnee;
d)mialgii;
e)contracţii musculare tonico-clonice generalizate.
36. Poziţia în care trebuie aşezat copilul în convulsii este:
a)decubit lateral;
b)şezând;
c)decubit dorsal.
37. Pansamentul bontului ombilical se face cu comprese sterile îmbibate în:
a)tinctura de iod;
b)alcool 70°:
c)Rivanol 1%0.
38. Greutatea la naştere a prematurului poate fi:
A. prematur gradul I 1. 1000 - 1500 g;
B. prematur gradul II 2. 1500 - 2000 g;
C. prematur gradul III 3. sub 1000 g;
D. prematur gradul IV 4. 2000 - 2500 g.
39. Distrofia se caracterizează prin:
A. gradul I 1. indice ponderal între 0,75 - 0,60
B. gradul II 2. indice ponderal sub 0,60
C. gradul III 3. indice ponderal între 0,90 - 0,75
4. deficit ponderal sub 25%
5. deficit ponderal între 25% - 40%
6. deficit ponderal peste 40%
7. scăderea rezistenţei la infecţii
8. toleranţă digestivă scăzută.
Faceţi corespondenţa intre cifre şi litere.
7140. Nou-născuţii pot fi îngrijiţi în pătut, cu excepţia:
a) prematurilor de grad IV;
b) nou-născuţilor cu suferinţă fetală;
c) prematurilor de gradul I;
d) nou-născutilor cu malformaţii congenitale.
41. Incubatorul nu poate asigura:
a) temperatura constantă;
b) toaleta tegumentelor;
c) monitorizarea;
d) izolarea de sursele potenţiale de infecţii;
e) schimbarea pansamentului ombilical.
42. Pot fi puşi la sân sau pot fi alimentaţi cu biberonul prematurii:
a) de orice grad;
b) de gradul I;
c) de gradul I şi li.
43. Reflexul de supt şi de deglutiţie lipseşte:
a) în prima zi după naştere;
b) la prematurii cu greutate sub 1500 g;
c) la nou-născuţii agitaţi.
44. Prematurii de gradul III şi IV sunt alimentaţi:
a) cu biberonul;
b) la sân;
c) cu linguriţa;
d) prin gavaj.
45. Alimentaţia naturală constituie:
a) alimentarea sugarului cu lăpturi umanizate;
b) alimentarea sugarului exclusiv cu lapte matern în primele 3-4 luni de viaţă;
c) alimentarea sugarului cu lapte matern în primul an de viaţă.
46. Tehnica alimentaţiei naturale constă în:
a)alăptarea la sânul mamei;
b)administrarea laptelui matern cu linguriţa sau biberonul;
c) alimentarea cu alimente corespunzătoare vârstei.
47. Alimentaţia naturală prezintă avantaje cu excepţia:
a) raportul dintre calciu şi fosfor este cel fiziologic;
b) asigură necesarul de vitamina D;
c) laptele de femeie este un aliment „viu".
48. Contraindicatele alăptării sunt:
a)mamelon ombilicat;
b)gură de lup;
c)stare febrilă a sugarului;
d)diareea sugarului.
49. Carenţa vitaminei D la sugar şi copilul mic se numeşte:
a)scorbut;
b)rahitism;
c)pelagră.
50. Baia generală a sugarului se efectuează:
a)seara, după ultima masă;
b)în cadă specială;
c)în cada adulţilor;
d)cu apă caldă;
e) cu apala37°-38°C.
7251. Îngrijirile plăgii ombilicale care prezintă granulom se realizează prin:
a) badijonări cu tinctură de iod;
b) toaleta plăgii ombilicale cu apă oxigenată;
c) atingeri cu nitrat de argint 5%;
d) se introduce pulbere de sulfamidă în plagă.
52. M.P.C. este:
a) diaree postprandială;
b) distrofie grad III;
c) avitaminoza B.
53. Măsurarea temperaturii la copilul 0-3 ani se face:
a) în rect, cu termometru individual lubrifiat;
b) în plică axilară;
c) în cavitatea bucală, cu termometru special.
54. Zonele predispuse la intertigo sunt următoarele, cu excepţia:
a) plicile inghinale;
b) regiunea fesieră;
c) zona ombilicală;
d) plicile membrelor.
55. Un copil cu deshidratare acută prezintă:
a) tegumente şi mucoase umede;
b) persistenţa plicii cutanate;
c) deprimarea fontanelei;
d) cianoza peri-oro-nazală;
56. Calea fiziologică de rehidratare este:
a) orală; b) parenterală; c) subcutanată.
57. În boala diareică acută sugarul prezintă:
a) tenesme vezicale;
b) scaune lichide şi/sau mucoase;
c) colici abdominale;
d) edeme.
58. Temperatura copilului măsurată în rect este:
a) egală cu cea măsurată în axilă;
b) mai mică decât cea măsurată în axilă;
c) mai mare cu 0,3°-0,5°C.
59. Diversificarea alimentaţiei sugarului presupune:
a) introducerea de noi alimente, în afară de lapte, la vârsta de 3-4 luni;
b) alimentarea sugarului cu regimurile alimentare ale adulţilor;
c) introducerea în alimentaţie a sucurilor de fructe.
60. Prima vaccinare antihepatitică se efectuează:
a) la vârsta de 6 luni;
b) la nou-născut în maternitate;
c) ambele răspunsuri sunt corecte.
61. Eritemul fesier al sugarului se previne prin:
a) aplicaţii de unguente protectoare;
b) toaleta locală cu apă şi săpun;
c) toaleta parţială după fiecare scaun, aplicare de unguent protector în regiunea fesieră şi
schimbarea ritmică a lenjeriei de corp.
62. Asigurarea condiţiilor de mediu pentru sugar presupune:
a) o temperatură constantă în cameră de 21°-22
C
C;
b) semiobscuritate în cameră;
c) umiditate corespunzătoare prin plasarea de vase cu apă pe sursa căldură.
63. Scaunele sugarului se notează în foaia de temperatură astfel:
a) scaunul grunjos cu X, scaunul mucos cu Z, scaunul meconiu cu
b) scaunul meconiu cu M, scaunul grunjos cu X, scaunul mucos cu 7
c) scaunul grunjos cu Z, scaunul mucos cu X, scaunul lichid cu scaunul normal cu I, scaunul
meconiu cu M.
64. Regimul de viaţă al femeii care alăptează constă în:
a) regim alimentar echilibrat, bogat în lichide şi vitamine:
b) somn corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
c) plimbări zilnice în aer liber;
d) nu prezintă importanţă pentru sugar.
65. Intertigo-ul se defineşte ca fiind:
a) o zonă erimato-pultacee;
b) zone de placarde eritematoase, zemuinde, care dau o senzaţie de usturime şi localizate la
un pliu cutanat;
c) necroza tegumentelor din regiunea fesieră.
66. Oul se administrează sugarului mic:
a) integral, fiert moale;
b) ochi românesc;
c) numai gălbenuşul fiert tare.
67. Principiile diversificării sunt următoarele, cu excepţia:
a) selectivitatea;
b) tatonarea toleranţei digestive a sugarului;
c) progresivitatea;
d) introducerea a două alimente noi o dată;
e) primul aliment este obligatoriu făinosul în lapte.
68. La nou-născut şi sugarul în primele luni de viaţă pulsul se poate măsura:
a) la artera pedioasă;
b) la artera radială;
c) la nivelul fontanelei anterioare.
69. La sugarul eutrofic, păstos, diversificarea începe la 3 - 3 1/2 luni cu:
a) făinos în lapte;
b) supă de zarzavat;
c) mere rase cu brânză de vaci.
70. La sugarul distrofic, diversificarea începe la 3 - 3 1/2 luni cu:
a) făinos în lapte;
b)orez pasat cu brânză de vaci;
c) mere rase cu biscuiţi.
71. Primele semne de rahitism se manifestă la vârsta:
a) 8-12 luni;
b) 3-6 luni;
c) când sugarul se ridică în picioare.
72 Criza de astm bronşic la copil se manifestă prin:
a) dispnee inspiratorie;
b) wheezing;
c) cianoza peri-oro-nazală;
c) agitaţie, anxietate.
73. Cauzele diareei acute la sugar pot fi următoarele, cu excepţia:
a) infecţii acute digestive, respiratorii;
b) supraalimentaţia;
c) alimentaţia cu lapte praf;
d) administrarea unor antibiotice pe cale orală.
7474. Cauzele vărsăturilor pot fi următoarele, cu excepţia:
a) boli ale tubului digestiv;
b) stenoză hipertrofică de pilor;
c) administrarea medicamentelor pe cale parenterală;
d) ingerarea unor medicamente.
75. Cantitatea de lichide necesară sugarului este:
a) 150 - 200 ml/kg corp/24 h;
b) 100 - 150 ml/kg corp/24 h;
c) diferă de la un sugar la altul.
76. Sugarul creşte în greutate astfel:
a) 250 g/trimestru;
b) dublează greutatea de la naştere la 4 luni;
c) 500 g/lună;
d) triplează greutatea de la naştere la un an;
e) 140 - 200 g/săptămână (în medie).
77. Sugarul stă în şezut la vârsta de:
a) 6 luni;
b) 7-8 luni;
c) 4 luni.
78. Sugarul merge în picioare la vârsta de:
a) 1 an;
b) 8 - 10 luni;
c) 16- 18 luni.
79. Erupţia primilor dinţi începe:
a) în jurul vârstei de 6 luni;
b) la 8- 10 luni;
c) la 4 - 6 luni.
80. La copilul mic spălătura gastrică se face în următoarele cazuri, cu excepţia:
a) intoxicaţiei medicamentoase;
b) intoxicaţiei cu sodă caustică;
c) vărsături în zaţ de cafea;
d) scaune diareice.
81. Spălătura gastrică se efectuează cu:
a) apă simplă;
b) suspensie de cărbune vegetal sau animal concentraţie 5%;
c) soluţie cloruro-sodică 9%o;
d) soluţie alcalină.
82. Diabetul zaharat al copilului este:
a) diabet zaharat tip I insulino-dependent;
b) diabet zaharat tip II insulino-independent;
c) ambele răspunsuri sunt bune.
83. Cea mai frecventă formă de anemie întâlnită la sugar este:
a) anemia posthemoragică;
b) anemia feriprivă prin carenţă de fier exogenă;
c) anemia hemolitică.
84. Alimentele cele mai bogate în fier sunt:
a) laptele de vacă;
b) brânza de vaci;
c) ficatul de vită.
7585. Locul de elecţie al injecţiei intramusculare la sugar este:
a) musculatura fesieră;
b) musculatura coapsei;
c) în muşchiul deltoid.
Testul B
1 Prima măsură de îngrijire a nou-născutului imediat după naştere este curăţirea tegumentelor.
2 La naşterea la termen nou-născutul are perimetrul cranian egal cu perimetrul toracic.
3 Reflexul de supt la nou-născutul normoponderal sănătos este prezent la naştere.
4. Prima protecţie a prematurului trebuie făcută împotriva tendinţei la hipotermie.
5. înţărcarea sugarului nu se recomandă niciodată sub 6 luni şi nici peste 1 an.
6. Supa de morcov nu este indicată în dieta de tranziţie a diareei simple la sugar.
7. Mucilagiul de orez este utiiizat doar pentru completarea nevoilor de lichide.
8. Primele infecţii cutanate la nou-născut sunt piodermitele.
9. Manevrele de reanimare cardio-respiratorie la nou-născut încep cu dezobstruarea căilor
respiratorii superioare prin aspiraţie.
10. Profilaxia rahitismului se începe din ultimul trimestru de sarcină a mamei - profilaxia
prenatală.
11. Distrofia de gradul III sau atrepsia este forma cea mai severă.
12. Jratamentul parazitozelor este acelaşi pentru toţi paraziţii.
13. în criza de convulsii se administrează fenobarbital asociat cu diazepam.
14. SIDA se poate transmite direct de la mama bolnavă la făt.
15. Copiii politransfuzaţi nu pot fi purtători de HIV.
2.8.2. Nursing geriatric
Testul A
1. Consecinţele „căderilor" la persoanele vârstnice afectează următoarele planuri:
a) somatice, funcţionale;
b) psihice;
c) psihologice şi sociale.
2. Factorii favorizanţi ai SIV (sindromul de imobilizare al vârstnicului) sunta) vârsta;
b) tipologia neuropsihică;
c) conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală.
3. Factorii determinanţi ai SIV sunt:
a) accidentele vasculare cerebrale şi cardiace;
b) anxietatea, stresul;
c) fracturile, intervenţiile chirurgicale.
4. Factorii determinanţi ai insuficientei sfincteriene anale sunt:
a) modificări în centrii superiori ai SNC, care comandă continenţa (demenţa, AVC, afecţiuni
ale măduvei spinării);
b) modificări ale căilor nervoase (polinevrite, atingeni ai nervilor sacrali);
c) modificări ale receptorilor anali (procese degenerative şi inflamatorii).
5. După modul de producere, incontinenţa anală poate fi:
a) simptomatică;
b) falsă diaree;
c) neurogenă.
766. Incontinenţa urinară poate fi:
a) de stres sau de efort;
b) tranzitorie;
c) permanentă - vezică neurogenă.
7. Grupele de vârstnici cu risc suicidar crescut sunt:
a) vârstnicii depresivi;
b) persoanele suferinde de boli cronice, izolate şi cu stare materială deficitară;
c) persoanele aflate în situaţii de criză emoţională.
8. Asistenţa în stările terminale vizează următoarele obiective, cu excepţia:
a) menţinerea vârstnicului în ambianţa obişnuită;
b) instituţionalizarea pentru o mai bună supraveghere medicală;
c) înlăturarea suferinţelor fizice - controlul durerii.
9. Moartea geriatică poate fi:
a) evitată;
b) prevenită;
c) asumată.
10. Asistenţa muribundului vârstnic trebuie să răspundă:
a) nevoilor sale fundamentale;
b) nevoilor specifice;
c) nevoilor personale (comunicare afectivă).
11 Comunicarea verbală şi nonverbală vizează următoarele obiective:
a) diminuarea angoasei prin răspuns la întrebări:
b) stabilirea dorinţelor muribundului;
c) favorizarea relaţiilor cu ceilalţi - împăcare, evitarea rivalităţilor.
12. Carta drepturilor muribundului cuprinde:
a) dreptul de a fi tratat ca o persoană în viaţă, până la sfârşit;
b) dreptul la îngrijiri sigure pentru a-i întreţine speranţa;
c) dreptul de participare la decizii şi ajutor spiritual.
13. Deficienţele senzoriale vizuale la persoana vârstnică constau în:
a) vedere diurnă redusă;
b) presbiţie;
c) alterarea percepţiei culorilor.
14. Deficienţele senzoriale ale vârstnicului pot fi la nivelul:
a) văzului, auzului;
b) simţului tactil;
c) fonaţiei.
15. Deficienţele auzului la persoana vârsnică constau în:
a) hipoacuzie;
b) nu se distinge vocea de alte zgomote din mediu;
c) ambele.
16. Problemele vârstnicului, ce sunt consecinţe ale deficienţelor senzoriale, sunt:
a) izolarea;
b) anxietatea;
c) euforia.
17. Persoana vârstnică este expusă pericolelor pentru că:
a) prezintă mobilitate redusă;
b) prezintă deficienţe senzoriale;
c) ambele.
7718. Pentru a aprecia independenţa şi dependenta vârstnicului se iau în calcul şase activităţi
zilnice
ale persoanei:
a) spălat, îmbrăcat, mers la toaletă;
b) deplasare, continenţă, hrănire;
c) comunicare eficientă verbală.
19. Minigrila pentru aprecierea statusului mental al vârstnicului ia în calcul:
a) deplasarea;
b) orientarea, memoria, atenţia;
c) rememorarea, limbajul.
20. Nevoile muribundului, pornind de la piramida Maslow, sunt:
a) fiziologice (de bază), de securitate;
b) afecţiune, respect, împlinire;
c) de recreare.
21. IN pentru satisfacerea nevoilor de bază, fiziologice ale muribundului constau în:
a) ferirea de suferinţă, durere;
b) ascultarea şi înţelegerea pacientului;
c) conservarea energiei.
22. Puneţi în ordine etapele de adaptare la moarte după Elisabeth Kubler-Ross:
negociere, negare, furie-mânie; acceptare, depresie.
23. Cauzele crizelor de adaptare ale vârstnicilor sunt:
a) schimbarea locuinţei - preluarea în locuinţa copilului;
b) mutarea în instituţii de ocrotire - moarte familială;
c) internarea în spital.
24. Neadaptarea la noile schimbări determină o serie de tulburări psihice, cu excepţia:
a) criză confuzională de internare;
b) stare de agitaţie, nelinişte;
c) scădere în greutate.
25. Tulburările la nivelul aparatului cardiovascular (în criza de adaptare) sunt:
a) palpitaţii, ameţeli;
b) dureri precardiale;
c) apatie.
Testul B
1. Dissomnia reală a vârstnicului, care trebuie diferenţiată de falsa insomnie, cuprinde tulburări
cantitative (hiposomnia), dar şi tulburări ale ritmului normal (somn nocturn, veghe diurnă), în
sensul
inversării.
2. Igiena somnului va avea în vedere culcarea la aceeaşi oră, după o perioadă de mişcare-
plimbare
scurtă în aer liber.
3. Fumatul are un efect calmant prin stimularea secreţiei de adrenalină.
4. O baie caldă are efect sedativ calmant, favorizând somnul.
5. Din punct de vedere geriatrie, căderile sunt considerate ca aspecte ale senescenţei, posturii
şi echilibrului şi nu ca accidente întâmplătoare.
6. Consecinţele căderilor nu sunt importante, deoarece nu afectează autonomia vârstnicului.
7. Factorii de risc al căderilor includ pe primul loc vârsta înaintată. La vârstele mici domină
factorii
de mediu, la cele mari, factorii patologici.
8. Căderile repetate nu fac obiectul sindromului de cădere.
9. În criza de adaptare a vârtsnicului se produc modificări nutriţionale din cauza diminuării
apetitului
şi a hipometabolismului.
10. Criza de adaptare apare frecvent la persoanele cu nivel socio-cultural ridicat, emotive,
hipersensibile.
78Capitolul III
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR
CU URGENŢE
MEDICO-CHIRURGICALE
Testul A
1. Hemoragiile arteriale pot fi recunoscute după:
a) culoarea sângelui şi presiunea de scurgere a acestuia;
b) cantitatea de sânge pierdut;
c) starea generală a pacientului.
2. Compresiunea ca metodă de hemostază provizorie se face:
a) prin compresiune la distanţă manuală sau digitală;
b) direct pe plagă prin pansament compresiv;
c)cu garoul pe traiectul vasului;
d) prin ligatura vasului.
3. In efectuarea hemostazei provizorii cu garoul, pentru eficienţa sa se respectă următoarele
principii: a) garoul se aşază pe traiectul vasului, pe un rulou de faşă;
b) garoul se aşază pe traiectul vasului, pe un rulou de faşă, se menţine maximum 2 h,
desfăcându-se lent din 20 în 20 min, pentru 1-2 min;
c) garoul se menţine 6 h, desfăcându-se din 2 în 2 h.
4. Hemostaza provizorie prin compresiune se realizează prin:
a) compresiune manuală sau digitală;
b) pansament compresiv;
c) aplicarea antipirinei pe plagă.
5. Manifestările de dependentă prezentate de pacientul cu hemoragie internă sunt:
a) stare de lipotimie;
b) tahicardie, tegumente reci, palide, hipotensiune arterială;
c) hipertensiune arterială, bradicardie.
6. Melena reprezintă hemoragia internă exteriorizată prin:
a) scaun acoperit cu sânge roşu;
b) scaun negru lucios ca păcura;
c) prin vărsătură.
7. Faceţi corespondenţa datelor între prima şi a doua coloană:
a)melenă 1) vărsătură
b)hematemeză 2) spută
c)hemoptizie 3) urină
d)hematurie 4) scaun
8. Aşezaţi semnele următoare pe două coloane (semne de certitudine şi semne de probabilitate
ale
fracturii):
a)mobilitate anormală; e) deformarea regiunii;
b)crepitaţie osoasă;* f) întreruperea continuităţii osului;
c)impotentă funcţională; g) durere;
d)netransmisibilitatea mişcării, h) tumefacţia regiunii.
9. Imobilizarea provizorie a fracturilor are drept scop:
a) prevenirea complicaţiilor - paralizii, hemoragii;
b) înlăturarea anxietăţii pacientului;
c) reducerea durerii.
7910. Pentru imobilizarea provizorie a fracturilor membrului superior putem utiliza:
a) atele Kramer sau din lemn;
b) basma;
c) ambele procedee.
11. Tratamentul de urgentă în cazul unei fracturi de coastă vizează:
a) imobilizarea cât mai solidă a fracturii;
b) transportul accidentatului în poziţie şezând care să-i favorizeze respiraţia;
c) calmarea durerii.
12. În fracturile costale cu volet costal se intervine astfel:
a) pansament strâns în jurul toracelui;
b) aşezarea pacientului în decubit lateral pe partea bolnavă;
c) nu se face imobilizare, se aşează pacientul în semişezând.
13. Transportul unui accidentat cu fractură de coloană vertebrală se face:
a) pe targa rigidă în decubit dorsal;
b) în decubit ventral pe o targa obişnuită;
c) semişezând cu spatele sprijinit.
14.MD ce caracterizează stopul cardiorespirator sunt următoarele, cu excepţia:
a) midriază, oprirea respiraţiei şi circulaţiei;
b) relaxare sfincteriană, paliditate, cianoză, pierderea conştientei;
c) hipotensiune arterială, tahicardie.
15. Prima manevră necesară pentru efectuarea respiraţiei artificiale constă în:
a) introducerea pipei Gueddel;
b) hiperextensie a capului;
c) eliberarea căilor respiratorii.
16. Respiraţia artificială se poate realiza la locul accidentului astfel:
a) prin metode interne - gură la gură, gură la nas;
b) cu burduful Ambu, Ruben;
c) cu aparatul Potain.
17. Pentru masajul cardiac extern pacientul este aşezat:
a) în decubit lateral stâng;
b) în decubit dorsal pe un plan dur;
c) în poziţie Trendelenburg.
18. Compresiunea sternului cu podul palmei pentru masajul cardiac extern se face:
a) în 1/3 medie a sternului;
b) în 1/3 superioară a sternului;
c) în 1/3 inferioară a sternului.
19. In stopul respirator, respiraţia artificială gură la gură se face într-un ritm de:
a) 60-80 respiraţii/min;
b) 14-16 respiraţii/min;
c) 20-25 respiraţii/min.
20. În stopul cardiorespirator, când acţionează doi salvatori, unul face masajul cardiac, iar
celălalt
respiraţia artificială, în ritmul:
a) o respiraţie la 5 compresiuni sternale;
b) o respiraţie la 10 compresiuni sternale;
c) o respiraţie la 8 compresiuni sternale.
21. Controlul eficienţei manevrelor de resuscitare cardiorespiratorie se face la două minute de la
începerea reanimării prin:
a) cercetarea pulsului la artera carotidă;
b) cercetarea pulsului la artera pedioasă;
c) observarea mişcărilor cutiei toracice.
8022. Semnele sigure de moarte sunt:
a) absenţa activităţii electrice a inimii timp de 15 min;
b) absenţa activităţii electrice a inimii timp de 60 min;
c) midriază, opacitatea corneei;
d) mioză;
e) cianoză cu lividităţi.
23. Arsura electrică prezintă următoarele caracteristici:
a) este rotundă sau ovalară, puţin dureroasă;
b) apare la locul de intrare a curentului electric;
c) ambele.
24. Pentru acordarea corectă a primului ajutor în electrocutare se are în vedere:
a) să fie acordat în primele 5 min de la producere;
b) sursele de curent nu se ating cu mâna neprotejată;
c) sursa de curent se îndepărtează cu orice obiect în timp util.
25. Într-o încăpere închisă, încălzită cu gaz metan, sunt găsite în stare de inconştienţă două
persoane. Care este prima măsură luată?
a) examinarea victimelor;
b) deschiderea ferestrelor;
c) închiderea surselor de încălzire.
26. Indicaţi ordinea corectă a timpilor de tratare a unei plăgi recente. Notaţi cu cifre alături de
litere:
a) dezinfecţia plăgii;
b) dezinfecţia tegumentelor din jurul plăgii;
c) calmarea durerii;
d) acoperirea plăgii;
e) fixarea pansamentului;
f) spălarea tegumentelor din jurul plagii
27. Un bun pansament este acela care:
a) este executat în condiţii de asepsie;
b) foloseşte pentru tratarea plăgii soluţie de antibiotice;
c) protejează plaga de agenţi termici, mecanici, microbieni.
28. Pentru aseptizarea unei plăgi se pot folosi ca soluţii antiseptice:
a) H2O2, rivanol 1%o;
b) tinctură de iod, alcool 70°;
c) cloramină 1-2 g %.
29. În acordarea primului ajutor în cazul unei plăgi penetrante se aplică următoarele îngrijiri, cu
excepţia: a) se aseptizează pielea din jur;
b) se toarnă apă oxigenată în plagă pentru scoaterea corpilor străini;
c) se aplică pansament steril.
30. Care din următoarele manevre nu se execută în acordarea primului ajutor în cazul plăgilor?
a) explorarea plăgilor;
b) aşezarea regiunii interesate în repaus;
c) scoaterea corpilor străini din plagă;
d) vaccinarea antitetanică.
31. Dl I. C. este victima unuia accident la locul de muncă: explozia unei instalaţii. Asistenta
sosită cu
salvarea constată prezenţa arsurilor la faţă, mâini, antebraţe. Hainele sunt arse pe toracele
anterior.
Execută imediat:
a) dezbrăcarea hainelor arse;
b) acoperirea suprafeţelor arse ale mâinilor cu comprese sterile ;
c) transportul pacientului la spital.
32. La serviciul de chirurgie plastică se face prelucrarea chirurgicală primară a arsurii. Se
constată
arsuri de gradul II la fată şi de gradul III la ambele mâini şi antebraţe. De asemenea, gradul III pe
trunchiul anterior. Calculaţi indicele prognostic.
8133. Parametrii de apreciere a gravităţii unei arsuri sunt:
a) suprafaţa arsă, cauza arsurii;
b) gradul de alterare a funcţiilor vitale;
c) suprafaţa arsă şi profunzimea arsurii.
34. Toaleta chirurgicală primară a arsurii are drept scop:
a) îndepărtarea zonelor arse şi a corpilor străini;
b) aplicare soluţiilor antibiotice;
c) prevenirea infecţiilor.
35. Salonul în care e supravegheat şi îngrijit pacientul cu arsuri necesită următoarele condiţii:
a) temperatură 23°-24° C;
b) temperatură 23°-24° C, lenjerie sterilă de pat;
c) umiditatea aerului 75%.
36. Ritmul administrării soluţiilor perfuzabile/24 ore pentru prevenirea şocului hipovolemic se va
planifica astfel: a. 50% din cantitatea/24 h în perioada 600-1400;
b. 50% din cantitatea/24 h în perioada 1400-2200;
c. 25% din cantitatea/24 h în perioada 2200-600;
d. 25% din cantitatea/24 h în perioada 14OO-22O0.
37. Pentru profilaxia degeraturilor e necesar: a. menţinerea căldurii corpului;
b. menţinerea mişcării;
c. ambele.
38. Pacientului care a ingerat sodă caustică în urmă cu 3 ore i se acordă primul ajutor care constă
în: a. spălătură gastrică cu apă acidulată;
b. provocare de vărsătură;
c. administrare de analgezice.
39. Pentru epurarea toxicului ingerat voluntar sau accidental se procedează astfel:
a) se provoacă vărsătura;
b) se administrează antidoturi specifice;
c) se efectuează spălătură gastrică în primele ore;
d) se administrează antidoturi generale.
40. În intoxicaţiile cu substanţe necunoscute se utilizează pentru neutralizarea toxicului
următoarele
antidoturi: a. alcool etilic;
b. cărbune animal;
c. apă albuminoasă.
41. Pacientul cu hemoragie acută se transportă în poziţie:
a) şezând, cu spatele sprijinit;
b) decubit lateral;
c) Trendelenburg.
42. Faceţi asocieri între prima şi a doua coloană privind traumatismul şi poziţia accidentatului pe
targa:
a) traumatism cranian 1) şezând, spate sprijinit
b) traumatism toracic 2) decubit dorsal, capul într-o parte
c) traumatism al coloanei vertebrale 3) decubit dorsal pe plan dur
d) traumatism al feţei 4) şezând cu capul aplecat în faţă
e) traumatism abdominal 5) decubit dorsal cu genunchii flectaţi
42. Faceţi asocieri între prima şi a doua coloană privind traumatismul şi poziţia accidentatului pe
targa:
a) traumatism cranian 1) şezând, spate sprijinit
b) traumatism toracic 2) decubit dorsal, capul într-o parte
c) traumatism al coloanei vertebrale 3) decubit dorsal pe plan dur
d) traumatism al feţei 4) şezând cu capul aplecat în faţă
e) traumatism abdominal 5) decubit dorsal cu genunchii flectaţi
8243. În insuficienţa respiratorie acută oxigenoterapia se aplică în toate formele respectând
următoarele
principii:
a. dezobstruarea căilor respiratorii
b. introducerea sondei nazale pe o lungime de 2-3 cm
c. umidificarea oxigenului
d. introducerea sondei nazale pe o lungime egală cu distanţa dintre tragus şi fosa nazală
e. stabilirea debitului pe minut.
44. Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile subglotice se realizează:
a) prin poziţie de drenaj postural
b) aspirarea secreţiilor cu seringa Guyon
c) aşezarea pacientului în decubit dorsal cu capul în hiperextensie.
45. Obiectivele intervenţiilor de urgenţă în criza de astm bronşic constau în:
a) asigurarea şi menţinerea în poziţie şezând a pacientului
b) O2 terapia
c) asigurarea poziţiei decubit dorsal.
46. Conduita de urgenţă în criza de astm bronşic constă în:
a) sângerare 300 ml
b) O2 terapia
c) administrarea medicamentelor bronhodilatatoare şi antialergice.
47. Intervenţiile autonome ale asistentei medicale în cazul unui pacient cu dureri abdominale
difuze,
greţuri, vărsături, absenţa scaunului şi a eliminării gazelor sunt:
a) clisma evacuatoare
b) administrarea medicaţiei antialgice
c) transportul de urgenţă la spital.
48. Manifestările de dependenţă în insuficienţa respiratorie acută a copilului sunt:
a) dispnee cianoză;
b) acces paroxistic astmatiform;
c) diaree post prandială.
49. Conduita de urgenţă în colapsul vascular al copilului constă în:
a) comprese calde pe abdomen;
b) permeabilizarea căilor respiratorii;
c) O2 terapie;
d) abordarea uneia sau mai multor vene periferice şi instituirea unei perfuzii.
50. În sarcina extrauterină apar ca manifestări de dependenţă:
a) durere acută în fosa iliacă;
b) metroragie;
c) retenţie acută de urină;
d) lipotimie.
51. În vederea stabilirii diagnosticului de sarcină extrauterină asistenta medicală pregăteşte:
a) materiale pentru puncţia rahidiană;
b) materiale pentru puncţia fundului de sac Douglas;
c) ambele.
52. Accesul eclamptic în faza de convulsii tonice se caracterizează prin:
a) convulsii cu durata de 30";
b) contractura generalizată - inclusiv a muşchilor respiratori;
c) trismus;
d) hipotensiune;
e) relaxare musculară.
53. În fracturile de coloană cervicală se aplică următoarele măsuri de urgenţă:
a) fixare suplimentară pe targa a capului faţă de trunchi;
b) confecţionarea unui guler rigid aşezat în jurul coloanei cervicale;
c) asigurarea poziţiei semişezând.
8354. În intoxicaţiile cu substanţe organofosforate asistenta medicală pregăteşte ca antidot
specific:
a. cărbune animal;
b. atropină;
c. apă bicarbonată 10%.
55. Problemele pacientului cu intoxicaţie cu ciuperci sunt:
a) risc de deshidratare;
b) disconfort abdominal;
c) alterarea conştientei.
56. În cazul unui accident colectiv de muncă pentru a evalua ordinea de acordare a primului
ajutor,
asistenta medicală foloseşte următoarele acţiuni:
a) priveşte victimele;
b) priveşte şi ascultă victimele;
c) priveşte, ascultă, atinge (simte) victimele.
57. În cazul unui accident colectiv sunt primii cărora li se va acorda primul ajutor:
a) cei care ţipă, strigă după ajutor;
b) cei inerţi;
c) nu au importanţă aceste elemente.
58. Pentru a interveni în mod eficient în cazul unei persoane ce pare „lipsită de viaţă" e necesar:
a) să te asiguri că locul e sigur;
b) să nu te supui unui pericol vital, să te protejezi;
c) să-ţi rişti propria viaţă pentru a salva pacientul.
59. Pentru a verifica dacă o persoană inconştientă respiră poţi acţiona astfel:
a) priveşti dacă toracele se ridică;
b) asculţi dacă se aude respiraţia şi simţi respiraţia pe obrazul tău;
c) ambele.
60. Semnele specifice prezenţei unui corp străin în căile respiratorii superioare sunt:
a) pacientul nu poate vorbi, tuşi, respira;
b) pacientul e cuprins de panică;
c) pacientul duce mâna la gât.
61. Primul ajutor în cazul corpilor străini supraglotici constă în:
a) prinderea victimei din spate cu pumnul în regiunea epigastrică şi apăsarea regiunii (manevra
Heimlich);
b) aşezarea victimei în decubit lateral stâng;
c) aplicarea unei lovituri interscapular.
62. Semnele sigure ale unei crize de epilepsie sunt:
a. pierderea conştientei în mod brusc, cădere;
b. contracţii tonico-clonice;
c. prezenţa vărsăturilor spontane.
63. Primul ajutor psihologic în cazul unui accident este important pentru că:
a. reacţiile psihice ale pacientului pot agrava starea fizică a pacientului;
b. reacţiile psihice pot determina manifestări psihice severe;
c. reacţiile psihice nu au importanţă în evoluţia ulterioară.
64. Ajutorul psihologic constă în: a. minimalizarea situaţiei existente a pacientului;
b. explicarea manevrelor de prim ajutor
aplicate;
c. exagerarea situaţiei existente a pacientului.
65. Intervenţiile autonome ale asistentei medicale în cazul unui pacient cu epistaxis sunt:
a) aşezarea pacientului în decubit dorsal lateral pe partea afectată;
b) aplicarea unui tampon compresiv în fosa nazală pe unde se scurge sângele;
c) compresiunea digitală a narinei pe septul stâng.
84Testul B
1. La locul accidentului, ca prim ajutor, se aplică unguent pe arsură.
2. Flictenele nu se sparg în acordarea primului ajutor în arsuri.
3. Dacă pacientul cu arsuri prezintă sete, i se vor da să bea lichide dulci cât doreşte.
4. În timpul transportului pacientului cu arsuri, în ambulanţă i se poate instala o perfuzie cu ser
fiziologic.
5. Profilaxia antitetanică în cazul arsurilor nu este obligatorie.
6. Colapsul vascular are drept cauză dezechilibrul dintre volumul de sânge circulant şi
capacitatea
vaselor.
7. Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile supraglotice se realizează prin aşezarea
victimei
în poziţie de drenaj postural.
8. Oxigenoterapia se utilizează în toate formele de insuficienţă respiratorie după permeabilizarea
căilor respiratorii.
9. Prima măsură în cazul şocului traumatic o constituie înlăturarea agentului agresor.
10. Pacientului cu traumatism craniocerebral care prezintă scurgeri de lichid cefalorahidian prin
urechi şi nas i se aplică tampoane compresive.
11. Pentru evidenţierea fracturilor feţei în cazul unor traumatisme faciale se palpează simetric
faţa,
depistând denivelările osoase, mobilitatea patologică, durerea.
12. Fracturile oaselor bazinului se recunosc după poziţia caracteristică „de broască" a victimei.
13. Durerea precordială care cedează după administrarea unei tablete de nitroglicerină este
caracteristică pentru IMA.
14. Pacientul cu edem pulmonar acut prezintă spută rozată.
15. Pentru a reduce dispneea, pacientul în criză de astm bronşic ia poziţia decubit dorsal.
85Capitolul IV
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR
ÎN STARE GRAVA.
Testul A
1. Culegerea datelor în cazul pacienţilor în stare gravă se face operativ. Se culeg date privind:
a) funcţiile vitale;
b) starea somatică a pacientului;
c) starea de conştientă;
d) mobilitatea;
e) date de identitate;
f) date de stare civilă.
Indicaţi ordinea de culegere a datelor.
2. Supravegherea continuă a pacientului în stare gravă se realizează prin:
a) monitorizare clinică;
b) monitorizare biologică şi instrumentală;
c) ambele.
3. Monitorizarea clinică reprezintă:
a) supravegherea unor constante clinice: funcţii vitale, culoare tegumentelor, durere, după un
orar stabilit;
b) recoltarea unor produse pentru examene de laborator după un orar stabilit;
c) supravegherea mobilizării pacientului.
4. Respiraţia ineficientă în stările grave poate avea diferite cauze:
a) pierderea stării de conştientă;
b) alterarea funcţiei centrului respirator;
c) obstrucţia căilor respiratorii, modificarea integrităţii cutiei toracice;
d) diminuarea stării de confort.
5. Circulaţia inadecvată la stările grave se poate manifesta:
a) facies palid, tegumente hiperemice, vărsături;
b) tahicardie, hipotensiune arterială, polipnee, paliditate;
c) hipotensiune arterială.
6. Circulaţia inadecvată care are drept cauză hipovolemia posthemoragică se manifestă prin:
a) paloare, ameţeli, lipotimie;
b) facies palid, ochi înfundaţi în orbite;
c) hipotensiune arterială, tahicardie.
7. Colapsul vascular se caracterizează prin:
a) tegumente calde, hiperemice;
b) hipotensiune arterială, sub 70 mm Hg;
c) hipertermie.
8. Şocul reprezintă:
a) stare gravă în care se produc tulburări la nivel celular - anoxie şi acumularea produselor de
catabolism;
b) tulburarea conştientei;
c) un dezechilibru între capacitatea vaselor şi masa de sânge circulant.
9. Rolul asistentei în supravegherea pacientului cu sonda â demeure constă în:
a) notarea pulsului, temperaturii, TA, respiraţiei;
b) supravegherea poziţiei tuburilor prelungitoare, a sacului colector;
c) introducerea medicamentelor în vezica urinară prin sondă.
8610. Pentru întreruperea ventilaţiei mecanice, asistentul medical are în vedere:
a) pacientul să fie în inspiraţie;
b) să nu se fi administrat medicamente sedative cu 6 ore înainte;
c) să se facă în prezenţa medicului;
d) să se scadă treptat cantitatea de oxigen.
11. Pentru îngrijirea pacientului cu cateter venos, asistenta aplică următoarele îngrijiri:
a) ridică regiunea la 30° fată de corp;
b) administrează soluţii uşor încălzite şi supraveghează ritmul perfuziei;
c) administrează medicamente anticoagulante.
12. Aveţi de administrat la ora 12 penicilină şi gentamicina unui pacient care are o perfuzie cu
glucoza 5%. Cum procedaţi?
a) injectaţi intramuscular separat de cele două antibiotice;
b) asociaţi cele două soluţii de antibiotice şi le injectaţi intramuscular;
c) introduceţi soluţia de antibiotice în punga cu glucoza.
13. Sunteţi în faţa unui pacient cu şoc antifilactic la penicilină. Ce măsuri de urgenţă aplicaţi:
a) transportul la spital;
b) administraţi medicaţie antihistaminică;
c) administraţi medicaţie tonică cardiacă.
14. Asociaţi prima coloană - problema pacientului grav, cu cea de-a doua - MD:
a) alterarea termoreglării 1. Obnubilare 5. Constipaţie
b) eliminări inadecvate 2. Oligurie 6. Apatie
c) comunicare inadecvată 3. Insomnie 7. Hipertermie
d) alterarea somnului 4. Hipotermie 8. Euforie .
15. Pentru metabolizarea glucozei administrată prin perfuzarea glucozei în soluţie hipertonă se
recomandă adiţionarea insulinei: a. 1 u insulina la 5 g glucoza;
b. 2 u insulina la 2 g glucoza;
c. 5 u insulina la 5 g glucoza.
16. Alimentaţia pe cale naturală a pacientului în stare gravă se reia atunci când:
a) reflexul de deglutiţie e prezent;
b) după ieşirea pacientului din STI;
c) imediat ce pacientul a ieşit din starea gravă.
17. Alimentaţia pacientului grav pe cale parenterală se realizează cu:
a) soluţii.nutritive calorice de glucoza;
b) soluţii nutritive de aminoacizi, lipide, plasmă, sânge;
c) ser fiziologic.
18. Pentru a aprecia bilanţul zilnic al apei, intervenţiile asistentei sunt:
a) colectarea şi notarea vărsăturilor, aspiraţiilor, diurezei, scaunului;
b) măsurarea lichidelor ingerate;
c) măsurarea temperaturii corporale.
19. Ce antibiotic asociat cu gentamicina îi scade eficacitatea cu 50%?
a) penicilina; b) tetraciclină; c) ampicilina.
20. Pacientul cu tulburări de conştientă, care nu comunică verbal, reacţionează la:
a. mângâiere afectivă b. stimuli dureroşi c. ambele.
21. Pentru intervenţii de urgenţă în cazul pacienţilor în stare gravă, asistentul medical trebuie să
cunoască manevrarea unor aparate: a. pentru ventilaţie artificială, pentru defibrilare;
b.pentru aspiraţie;
c. pentru administrarea aerosolilor.
20. Pacientul cu tulburări de conştientă, care nu comunică verbal, reacţionează la:
b. mângâiere afectivă b. stimuli dureroşi c. ambele.
8721. Pentru intervenţii de urgenţă în cazul pacienţilor în stare gravă, asistentul medical trebuie
să
cunoască manevrarea unor aparate: a. pentru ventilaţie artificială, pentru defibrilare;
b. pentru aspiraţie;
c. pentru administrarea aerosolilor.
22. Intervenţiile autonome ale asistentei medicale acordate unui pacient în stare de şoc sunt:
a) psihoterapia;
b) O2 terapia;
c)abordul venos periferic şi instituirea unei perfuzii;
d)monitorizarea pulsului şi a TA;
e)administrarea medicaţiei (adrenalină, dopamină etc).
23. În timpul transportului unui pacient comatos asistenta medicală urmăreşte:
a) asigurarea poziţiei de siguranţă - decubit cu înclinarea capului la 30°;
b) starea de conştientă;
c) scorul GCS (Glasgow Come Scale);
d) coloraţia tegumentelor;
e) frecvenţa cardiacă, respiratorie, TA.
24. Manifestările de dependenţă specifice hipoglicemiei sunt următoarele, cu excepţia:
a) astenie intensă, confuzie;
b) tulburări de comportament: pseudoebrietate, agitaţie psihică;
c) contracţii clonice, convulsii, hipertonie;
d) midriază.
25. În toate cazurile de hipoglicemie intervenţiile autonome ale asistentei medicale sunt
următoarele, cu excepţia:
a) prelevează sânge pentru determinarea glicemiei;
b) abordează o venă periferică şi instituie perfuzie cu glucoza 10%;
c) monitorizează pulsul, TA;
d) administrează O2;
e) hidratează pe cale orală cu substanţe zaharoase indiferent de starea de conştientă a
pacientului.
26. Administrarea îngrijirilor paliative în stările terminale comportă următoarele acţiuni:
a. controlul durerii b. nursingul c. acompaniamentul relaţional.
27. Acompaniamentul relaţional reprezintă: a. expresia solidarităţii şi a respingerii
abandonului;
b. o terapie morală;
c. ambele.
28. Asistenţa medico-psihologică a bolnavului muribund este centrată pe:
a) empatie;
b) reducerea simptomelor chinuitoare;
c) îndeplinirea ultimelor dorinţe ale pacientului.
29. Starea comatoasă poate avea drept cauze endogene: a. diabetul zaharat;
b. insuficienţa renală acută;
c. intoxicaţiile cu barbiturice;
d. tulburările circulatorii cerebrale.
30. Alterarea conştientei se poate manifesta în stările grave prin:
a) agitaţie sau apatie;
b) delir, confuzie, comă;
c) dezorientare temporospaţială;
d) euforie.
31. În stările grave determinate de HDS obiectivele imediate de îngrijire au drept scop:
a) susţinerea respiraţiei, circulaţiei, excreţiei;
b) combaterea volemiei;
c) asigurarea aportului nutritiv pe cale naturală.
8832. Pentru permeabilizarea căilor respiratorii asistenta medicală aplică aspirarea secreţiilor
nazale şi
traheobronşice:
a)cu o sondă de unică folosinţă;
b)cu seringa;
c)cu o sondă ţinută într-un borcan cu ser fiziologic şi un antiseptic slab.
33. Dacă în timpul unei perfuzii medicamentoase starea pacientului se modifică brusc, asistenta
medicală acţionează astfel:
a) întrerupe perfuzia, scoate acul de puncţie;
b) întrerupe perfuzia şi înlocuieşte flaconul respectiv cu ser fiziologic;
c) anunţă imediat medicul.
34. Riscul mai mare de producere a tromboflebitelor ca urmare a perfuziilor îl constituie:
a) perfuziile în venele membrului pelvin;
b) perfuziile pe cateter;
c) ambele.
35. Pentru aprecierea gradului de comă după scala Glasgow se acordă note pentru următoarele
stări
clinice:
a) deschiderea ochilor (spontan, la cerere, la stimuli);
b) cel mai bun răspuns verbal şi motor;
c) valorile TA şi pulsul.
Testul B
Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. Notaţi-te cu A sau B:
1. Şocul hipovolemic apare din cauza unor boli cardiace.
2. Defibrilarea este o metodă de tratament aplicată bolnavului în stare de şoc.
3. Coma de gradul II se caracterizează prin conştientă pierdută, reflexe abolite, perturbarea
circulaţiei şi respiraţiei, midriază.
4. Monitorizarea biologică se referă la supravegherea comportamentului pacientului, a funcţiilor
vitale, după un orar stabilit.
5. Lipsa de agitare a unor pungi cu soluţii perfuzabile în care s-au adiţionat unele medicamente
poate determina accidente.
6. Vitamina C se poate asocia cu Miofilin, Hemisuccinat de Hidrocortizon.
7. Factorii care favorizează apariţia tromboflebitelor în cazul cateterului venos sunt: cateterele
scurte, rigide.
8. Ritmul rapid de administrare a soluţiilor poate determina accidente grave, stop cardiac.
9. Extravazarea soluţiilor perfuzabile nu prezintă importanţă clinică.
10. Spasmul venos poate avea drept cauză administrarea intravenoasă a unor soluţii reci.
89Capitolul V
NURSING COMUNITAR.
1. Comunitatea reprezintă:
a) ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat;
b) ansamblul unei populaţii legate prin interese şi valori comune;
c) membrii comunităţii au interrelaţii sociale şi economice.
2. Nursingul comunitar are drept scop:
a) tratarea numai a îmbolnăvirilor;
b) menţine şi stimulează sănătatea populaţiei;
c) asigură continuitatea îngrijirii.
3. Îngrijirea comunitară este orientată:
a) spre individ;
b) spre familie sau un grup social;
c) ambele.
4. Asistenta care lucrează în comunitate are ca sarcini de îngrijire:
a) numai îngrijirea persoanelor bolnave;
b) prevenirea îmbolnăvirilor şi educarea populaţiei pentru a-şi menţine sănătatea;
c) observarea individului împreună cu mediul său social, afectiv şi fizic.
5. Într-o familie tradiţională asistenta din comunitate acordă îngrijiri:
a) părinţilor şi copiilor;
b) bunicilor (persoane vârstnice);
c) numai adulţilor.
6. Îngrijirile primare de sănătate ca îngrijiri de sănătate comunitară presupun:
a) acordarea îngrijirilor de menţinere a sănătăţii de către personalul medical;
b) asigurarea responsabilităţii indivizilor, familiei sau grupului social pentru a-şi menţine
propria sănătate;
c) ambele.
7. Nivelurile de intervenţii de îngrijiri primare de sănătate sunt:
a) îngrijiri de prevenire primară şi secundară;
b) îngrijiri terţiare;
c) îngrijiri de prevenire primară, secundară, terţiară şi cuaternară.
8. Îngrijirile de prevenire primară constau în:
a) îngrijiri pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii;
b) îngrijiri de prevenire specifică (vaccinări);
c) educaţia populaţiei.
9. Îngrijirile de prevenire secundară urmăresc:
a) recuperarea pacientului;
b) tratamentul bolilor pentru prevenirea complicaţiilor;
c) susţinerea familiei în fazele terminale ale pacientului.
10. Pentru eficienţa îngrijirilor în comunitate - satisfacerea nevoilor de sănătate ale familiei şi
individului, asistenta va aplica procesul de îngrijire astfel:
a) formulează problemele de sănătate ale individului, familiei sau grupului social;
b) stabileşte obiectivele îngrijirii şi intervenţiei prin care sunt atinse obiectivele;
c) evaluează periodic.
9011. Problemele de sănătate ale familiei sunt în relaţie cu:
a) stadiul de dezvoltare în care se află familia;
b) trecerea de la o fază la alta a dezvoltării;
c) ambele.
12. Educaţia pentru sănătate în familie privind sănătatea copiilor se referă la:
a) alimentaţia echilibrată, în funcţie de vârstă;
b) prevenirea cariilor dentare;
c) călirea organismului prin aer, apă, soare.
13. Asistenta învaţă mama unui sugar:
a) cum să-l alăpteze sau să-i prepare alimentaţia artificială, dacă este cazul;
b) cum să-i menţină igiena corporală şi să-l ferească de îmbolnăviri;
c) cum să-l înveţe să comunice.
14. Pentru prevenirea oboselii şcolarului se recomandă:
a) respectarea normelor igienice de scris, citit;
b) organizarea unui program suplimentar de pregătire şcolară la domiciliu;
c) program raţional, odihnă - activitate şcolară.
15. Adolescentul, tânărul este educat pentru păstrarea sănătăţii:
a) să nu consume droguri, alcool, să nu fumeze;
b) să nu întreţină relaţii sexuale neprotejate şi întâmplătoare;
c) să-şi înceapă viaţa sexuală cât mai devreme.
16. Pentru o bună dinamică familială se recomandă tinerilor:
a) să-şi întemeieze o familie după vârsta de 25 ani;
b) să se cunoască bine înaintea întemeierii familiei;
c) să cunoască metodele de planning familial.
17. Pentru a evita situaţiile de criză în familie, tinerii căsătoriţi vor cunoaşte:
a) rolul fiecăruia în familie;
b) că trebuie să-şi asume în egală măsură calitatea de părinte, când familia are copii;
c) cum să stabilească relaţii armonioase şi să aplaneze conflictele familiale.
18. În familia tradiţională (părinţi, copii, bunici), scopul intervenţiilor de nursing este:
a) să stabilească un nou echilibru atunci când apar probleme;
b) să rezolve problemele de sănătate;
c) nu sunt necesare intervenţii de nursing.
19. Pentru rezolvarea problemelor care tulbură echilibrul familiei, asistenta trebuie să
privească
familia ca pe un sistem, astfel:
a) cunoaşte relaţiile reciproce în familie;
b) atrage în activitatea ei pe acei membrii ai familiei care au influenţă considerabilă în
problema respectivă;
c) nu se implică.
20. Vârstnicul (bunicul, bunica) pentru a se simţi utili vor fi implicaţi în îngrijirea nepoţilor,
pentru
prevenirea unor incidente vor fi învăţaţi:
a) cum se prepară alimentele pentru un sugar;
b) cum şi cât să ajute nepoţii la lecţii;
c) să fie foarte toleranţi fată de greşelile nepoţilor.
21. Îngrijirile la domiciliu ca îngrijiri comunitare au ca avantaje:
a) beneficiarii acestor servicii îşi pot desfăşura activităţile cotidiene;
b) recuperarea beneficiarilor este mai rapidă;
c) sunt decongestionate serviciile spitaliceşti.
9122. Îngrijirile comunitare la domiciliu se adresează:
a) persoanelor sănătoase;
b) vârstnicilor dependenţi şi persoanelor în perioada de convalescenţă;
c) pacienţilor în stadiile terminale.
23. Pentru realizarea îngrijirilor comunitare la domiciliu, asistenta colaborează cu:
a) asistenţi sociali;
b) personal neinstruit în acest domeniu;
c) medici, kinetoterapeuţi;
d) familia.
24. Îngrijirile comunitare la domiciliu adresate convalescenţilor se referă la:
a) convalescenţi după intervenţii chirurgicale mari;
b) convalescenţi cu pareze şi paralizii;
c) convalescenţi după boli infecţioase acute.
25. Îngrijirea persoanelor cu handicap fizic în comunitate prezintă ca avantaje:
a) alternativa la instituţionalizare;
b) păstrarea tonusului psihic al persoanei;
c) cost social diminuat.
22. Îngrijirile comunitare la domiciliu se adresează:
a) persoanelor sănătoase
b) vârstnicilor dependenţi şi persoanelor în perioada de convalescenţă
c) pacienţilor în stadiile terminale.
23. Pentru realizarea îngrijirilor comunitare la domiciliu, asistenta colaborează cu:
a) asistenţi sociali;
b) personal neinstruit în acest domeniu
c) medici, kinetoterapeuţi
d) familia.
24. Îngrijirile comunitare la domiciliu adresate convalescenţilor se referă la:
a) convalescenţi după intervenţii chirurgicale mari
b) convalescenţi cu pareze şi paralizii
c) convalescenţi după boli infecţioase acute.
25. Îngrijirea persoanelor cu handicap fizic în comunitate prezintă ca avantaje:
a) alternativa la instituţionalizare
b) păstrarea tonusului psihic al persoanei
c) cost social diminuat.
26. La prima consultaţie prenatală a gravidei asistenta medicală va consemna:
a) datele despre starea de sănătate a femeii
b) datele despre cuplu
c) datele privitoare la starea economică, culturală a gravidei.
27. La prima consultaţie prenatală a gravidei asistenta medicală va evalua cunoştinţele gravidei
despre:
a) sarcină;
b) alimentaţia în timpul sarcinii
c) regimul de viaţă şi regimul de stres.
28. Pentru recâştigarea formei fizice după naştere asistenta medicală recomandă lăuzei în prima
săptămână:
a) să facă exerciţii pentru întărirea musculaturii perineului şi abdomenului
b) să execute exerciţii de ghemuire
c) să execute înclinări laterale.
29. Camera nou-născutului oferă condiţiile următoare:
a) luminozitate, temperatură optimă 24-25°C
92b) este locuită de toţi membrii de familie
c) are un mobilier specific îngrijirii.
30. La vizitele la domiciliul sugarului asistenta medicală evaluează:
a) dezvoltarea neuropsihică a sugarului
b) dezvoltarea ponderală, fizică
c) dezvoltarea vocabularului.
31. Aprecierea stării de sănătate a preşcolarului se realizează prin examenele medicale de bilanţ
obligatoriu:
a) la vârsta de 3 ani
b) la vârsta de 5, 7 ani
c) anual.
32. Problemele potenţiale ale unui şcolar care nu are un program adecvat de odihnă, activitate,
pot fi:
a) oboseala
b) surmenajul
c) tulburări de comportament.
33. Pentru asigurarea îngrijirilor paliative la domiciliu asistenta medicală va evalua:
a) nevoile pacientului
b) reacţia familiei
c) existenţa unor servicii specializate pentru îngrijiri.
34. Terapia simptomelor unui pacient îngrijit la domiciliu presupune din partea medicului şi a
asistentei
medicale:
a) cunoaşterea etiologiei fiecărui simptom
b) administrarea unui tratament specific şi evaluarea eficienţei lui
c) ambele.
35. Munca de îngrijire a unui pacient în fazele terminale la domiciliu este munca în echipă şi
cuprinde:
a) medicul şi asistenta medicală
b) medicul şi familia pacientului
c) medicul, asistenta medicală, aparţinătorii.
Testul B
1. Asistenta care lucrează la nivelul dispensarului medical îngrijeşte numai copilul mic şi adultul.
2. Gravida, ca persoană sănătoasă, trebuie luată în evidenţa dispensarului medical din luna a IV-
a
de sarcină.
3. După externarea din maternitate asistenta din dispensar supraveghează atât nou-născutul,
cât
şi mama.
4. Vizita asistentei medicale la domiciliul mamei care alăptează are drept scop învăţarea mamei
cum
să alăpteze nou-născutul.
5. La prima vizită la domiciliul nou-născutului asistenta medicală urmăreşte numai starea de
nutriţie
şi de igienă a nou-născutului.
6. În cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, asistenta medicală se supune acestei
situaţii.
7. Cu prilejul vizitelor la domiciliu asistenta medicală din dispensar evaluează starea copilului,
adultului, vârstnicului.
8. În cadrul comunităţii asistenta medicală îşi poate desfăşura activitatea în creşă, şcoală,
întreprinderi, instituţii.
9. În apariţia unui focar de boală infecţioasă într-o şcoală asistenta medicală va supraveghea
întreaga colectivitate şcolară pe toată durata de incubaţie a bolii.
10. Asistenta medicală din şcoală are obligaţia de a face educaţie pentru sănătate copiilor de
diferite
vârste.
93REZOLVAREA TESTELOR.
CAPITOLUL I
1.1. Conceptul de îngrijire holistică.
1. a, b,c 4. a, b 7. c 10. b
2. a, b, c 5. a, b 8. a, b
3. c 6. a, b, c 9. a, b
1.2. Nevoile fundamentale umane.
1. b 23. b 41. a 63. b 85. a
2. a 24. b 42. c 64. c 86. a, b, c
3. b . 25. a = 1,5,9 43. c 65. a 87. a, b
4. a b = 3, 4, 7, 44. b 66. b 88. b, c
5. a 11, 12 45. b 67. c 89. a, b, c
6. b c = 2, 6, 8, 46. a 68. a, b 90. a, c
7. a, d, e, b, c 10 47. b 69. a, b, c
8. a 26. c 48. a, b 70. a
9. b 27. c 49. c 71. c
10. c 28. a 50. c 72. a, b
11. a 29. b 51. c 73. a
12. b 30. a 52. a 74. a, b, c
13
a
31. a, b 53. a 75. a, c
14. c 32. a 54. a, c 76. b, c
15. a 33. b 55. c 77. c
16. a 34. b 56. c 78. b
17. c 35. a 57. c 79. a, b, c
18. b 36. a, b, c 58. c 80. c
19. c 37. a, c 59. c 81. c
20. a 38. b, c 60. a, c 82. c
21. c 39. a 61. a, b 83. c
22. b 40. b, c 62. c 84. a
1.3. Procesul de nursing.
Testul A
1. c 5. c 9. b 13. a 17. a,c,b,e,d
2. a, c, d 6. b 10. a 14. a, c 18. a,b,c
3. c, b 7. c 11. b 15. c 19. a,b,c
4. c 8. c 12. b 16. a 20. a
94Testul B
1. - F 4. - A 7. - F 10. - F
2. - A 5. - A 8. - A
3. - A 6. - A 9. - A
1.4. Administraţie şi conducere în nursing
1. c 5. c 9. b 13. a,b
2. a,b,c 6. a,b 10. a,c 14. a,b,c
3. a,b 7. a,b,c 11. a,b 15. a,b,c
4. a,c 8. a,b 12. a,b,c
1.5. Etica în nursing
Testul A
1. a,b,c 8. a,b,c 15. a,b,c 22. c
2. a,b,c 9. b 16. a,b,c 23.
2,1,4,3
3. c 10. a,b,c 17. a,b,c 24. a
4. a,b,c 11. c 18. a,b,c 25. b
5. c 12. a,b,c 19. a,b,c
6. c 13. c 20. a,b,c
7. c 14. c 21. a,b,c
Testul B
1 - A 5 - A 9 - A 13 - A
2 - A 6 - A 10 - A 14 - F
3 - A 7 - A 11 - A 15 - A
4 - A 8 - F 12 - F
1.6.1. Metode de prevenire a infecţiei.
Testul A
1. a 7. a, c, 13. b 19. a, c
2. b 8. a 14. d, b, a, c, e,f 20. b
3. a 9. a, c 15. b 21. a
4. c 10. a 16. a 22. c
5. a 11. a 17. a 23. a,b
6. a. 1, b. 3, c. 2 12. c 18. a, b 24. a,b
25. a,b,c
Testul B
1. - A 4. - F 7. A 10. - F
2. - A 5. - A 8. A
3. - A 6. - A 9. A
951.6.2. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenta medicală.
1.a, b 21. a, b, c 41. a, c 61. a, b
2. a, b, c 22. a, b 42. c 62. c
3. c 23. a, b 43. b, c 63. a, b
4. a, b 24. a, b, c 44. a, b 64. c
5. a, b 25. a, c 45. b 65. c
6. c 26. b, c 46. b 66. a, b, c
7. a,b 27. a, b, c 47. b, c 67. c
8. a 28. a 48. c 68. a, b, c
9. a, b 29. a, b, c 49. a, b 69. a, b, c
10. a 30. a, c 50. b 70. a, b
11. a, b 31. a, b 51. c 71. a, b, c
12. c 32. a, b 52. a 72. a, b, c
13. a, b 33. c 53. a, b 73. c
14. a, b 34. a, c 54. a, b, 74. c
15. a, b 35. c 55. c 75. a, b, c
16. a, b 36. c 56. a, b 76. c
17. a, b, c 37. a 57. b 77 a, b
18. b 38. a 58. a 78. a, b
19. b 39. a, c 59. a, b 79. a, b,c
20. a, b, c 40. a 60. a, b 80. a,b,c
81. a, b, c 89. a, b, c 97. a 105. b
82. a, b, c 90. c 98. a 106. b, c
83. a, b, c 91. a, b, c 99. a 107. c
84. c 92. b, a (dacă e stângaci) 100.b 108. a,b,c
85. a, b, c 93. a, b, c 101. c 109. a,b
86. a, b, c 94. c 102 a 110.c
87. c 95. 103. c
88. c 96. 104. b
961.6.3. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii.
1. a, b, c 8. a, b, c 15. a, b, c 22. b
2. c 9. a, b, c 16. c 23. a
3. a, b, c 10. a, b, c 17. a, b, c 24. a
4. a, b 11. a, b, c 18. a, b, c 25. b
5. c 12. a 19. c
6. a, b, c 13. a, b 20. a
7. a, b, c 14. a, b 21. b, c
CAPITOLUL II
2.1.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ale aparatului locomotor.
1.a, d, e 8. a 14. a, b 20. c
2.b, c 9. a, c 15. c 21. a, b
3. b 10. b 16. a 22. b, c
4. b 11.b 17. c 23. a, b, c
5. a, b, d 12. a 18. b
24. a - 4; b - 5; c - 2;
d - 1; e - 3.
6. c, d 13. a, b 19. a 25. a, b
7. a
2.1.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni reumatismale.
Testul A
1. a, c 5. a. 2,4; b. 1; c. 3 9. a, b 13. a
2. b
6. a. 1, 2, 3
b. 3, 4 ; c. 3, 4
10. a, c 14. c
3. a 7. a, c 11. b 15. b
4. c 8. b 12. b
Testul B
1. - F 4. - A 7. - A
2. - A 5. - A 8. - F 10. - A
3. - F 6. - F 9. - A
972.2.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii.
Testul A
1. a, b
2. c, b
3. a
4. a, b
5. b,c
6. c
7. b, c
8. b
9. a,b, c
10. a
11. b, c, e
12. a
13. b,c
14. c
15. a
16. a, c
17 a. 2, 5, 4, 6,9;
b. 1,3,7
c. 8, 10
18. a, b
19. c
20. a
Testul B
1. - A
2. - F
3. - F
4. - A
5. - F
6. - A
7. - F
8. - F
9. - A
10. - A
2.2.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare.
Testul A
1. b, c
2. a. 2, b. 1,
c. 3
3. b
4. a, c
5. a
6. b, c
7. b, c
8. a, b
9. a, b
10. a, b, d
11. a
12. b
13. b
14. a,b
15. b
16. a, b
17. b,c
18. b, c
19. a
20. b, c
21. a, c
22. c
23. a,b,c
24. a,b
25. c
Testul B
1. - A
2. -F
3. - A
4. - F
5. - F
6. - A
7. - F
8. - A
9. - A
10. - A
2.2.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni hematologice
1. a 6. a 11. a, c
2. a, b 7. a 12. b
3. b 8. b 13. a
4.
a. 1, 2, 3, 5, 9
b. 1, 6, 7, 10
c. 1, 3, 4, 8
9. b 14. a, c
5. b,c 10. c 15. a, d
2.3.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni digestive şi glandelor anexe.
1. a, b 9. 1. a, e, g 16. a, b 24. a
2. a 2. c, d; 17. a, b 25. a, b, c
3. c 3. b, f 18. a, b, c 26. c
4. b 10. a, c 19. a, b 27. b, c
5. c 11. a, c 20. b 28. c
6. b 12. b,c 21. a 29. a, b, c
7. c 13. c 22. b 30. c
8. a 14. a 23: a. 2, b. 3,
15. a c. 1
98Testul B
1. - A 4. - A 7. - A 10. - F
2. - F 5. - F 8. - A
3. - F 6. - F 9. - A
2.3.2. Îngrijirea pacienţilor cu tulburări hidroelectrolitice
1. a, b 6. a 11. c 16. c
2. b 7. b, c 12. a 17. c
3. b, c 8. a, b 13. a, c 18. b, c, d
4. b 9. a 14. a, c 19. c
5. b, c 10. b, c 15. a, c 20. c
2.3.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni de nutriţie şi metabolism
1. a 5. a 9. a 13. b
2. c 6. a 10. b 14. a
3. b 7. b, e, f 11. a, d 15. a
4. c 8. b 12. a
2. 3. 4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni endocrine.
1. a 7. a 10. a 16. a
2. a, b 8. a,b 11. b 17. b,c
3. b, c 9. a. 3, b. 4, 12. a 18. c
4. a c. 2, d. 5, 13. a,b,c 19. c
5. a e. 1 14. a 20. b, c
6. a 15. a, c
2.4.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni renale.
Testul A
1. a 6. a 11. a, b, c 16. b, c
2. c 7. b 12. b, c 17. a, c
3. a 8. b, c 13. b 18. b
4. c 9. c 14. b 19. b
5. b 10. a 15. a, c 20. a
Testul B
1. - F 4. - F 7. - F 10. - F
2. - F 5. - A 8. - A
3. - A 6. - A 9. - F
2.5.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni infecto-contagioase.
Testul A
1.b 11. c, d 21. c 31. a, b, c
2. c 12. a, c 22. a, b 32. c
3. b 13. b, c, e 23. a, e 33. c
4. a,b,d 14. a, c 24. a 34. c
5. b 15. b 25. c 35. c
6. c 16. b 26. b, c 36. a, b
7. c 17. a 27. c 37. a, b, c
8. a, b, c 18. c 28. a 38. c
9. c, d 19. c 29. a 39. a, b
10. b, c, d 20. c 30. a, b, c 40. a, b, c
99Testul B
1. - A 4. - A 7. - A 10. - A
2. - F 5. - F 8. - F
3. - F 6. - F 9. - A
2.5.2. Îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA.
1. a, b 6. a, b, c 11. c 16. b, c
2. a, b, c 7. c 12. c 17. a, b, c
3. a, b, c 8. d 13. a, b, c, d 18. a, c
4. a 9. a 14. a, b 19. a, b
5. e, f 10. b, d 15. a, b, c 20. b, c
2.5.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni dermatologice.
1. c 5. a, c 9. a, b, c 13. c
2. a, b 6. c 10. a 14. a, b
3. a 7. a, b 11. a, b 15. a
4. a, b 8. a 12. a, c
Testul A
1. c 10. a, b, c 15. c 24. a, b
2. a 11. c - 32 cm; 16. a 25. a
3. a, c d - 20cm 17. a, c 26. b
4. c a - 24 cm; 18. a, b 27. b, c
5. a, c b - 28cm 19. a, b 28. c
6. a, b 12. b, c 20. c 29. a
7. a 13. a 21. a, c 30. 1 = c;
8. a, b, c 14.30 dec. 2000 22. a 2 = b;
9. a 23. a 3=a
Testul B
1. - A 4. - A 7. - A 10. - F
2. - A 5. - F 8. - A 11. - A
3. - A 6. - A 9. - F
2.6.2. Îngrijirea ginecopatei.
Testul A
1.a 5. 1=c;2 = a; 10. b 16. b, c
2. b 3 = b 11. a, b 17. b, d
3. b 6. a 12. a, b 18. a, b
4. b 7. b, c 13. a 19. a, c
8. c 14. c 20. b, c
Testul B
1. - A
2. - A
3. - A
4. - F
5. - A
6. - F
7. - A
8. - F
9. - F
10. - A
1002 7.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni neurologice.
1. a 8. b 15. a 22. a
2. b 9.a,d 16. b, d 23. b, c
3. a 10. a, c 17. b 24. b, c
4. b, c 11. a 18. b, c 25. b, c, d, a, e
5. b 12. a, b 19. b 26. c
6. b 13. b 20. b, c 27. c 29. a,b
7. a 14. c 21. a, b 28. c 30. a,b,c
2.7.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni/deficienţe psihice.
1.a, b, c 8. a, b, c 15. c 22. a, b, c
2. c 9. c 16. a 23. a, b, c
3. a, b 10. a,b,c 17. c 24. a
4. c 11.a,b,c 18. a, b, c 25. a, b, c
5. a, b, c 12. a,b,c 19. a, b, c
6. a, b, c 13. a,b,c 20. a, b, c
7. a, b, c 14. c 21. a
1. a, c 4. a, c 7. c 10. a, c
2. b, c 5. a, b 8. b
3. a, c 6. a, b 9. a, c
2.7.4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni oftalmologice
1. a 4. a, b 7. a, c 10. b
2. a, c 5. b 8. a
3. b 6. b 9. b, d
2.8.1. Îngrijirea nou-născutului, sugarului, copilului mic, şcolarului, adolescentului.
Testul A
1. c
2. d
3. c
4. a, c, d
5. b
6. c
7. a=3; b=1;
c=2;d=6;
e=5; f=4
8. b
9. a, e
10. b
11. a = 1,
2,
5, 8;
b = 1, 3,
4, 5,
6, 7
12. a = 2,
3,
4;
b= 1,3, 6
13. b
14. b
15. a
16. a
17. b
18. a, c
19. c
20. a
21. a.
22. a, c
23. b
24. a, b
25. b, c
26. c
27. a = 2
excepţional 1;
b = 4;
c = 4; d = 5
28. a = 2;
b = 1; c = 3
29. b
30. c
31. b
32. a
33. c, d, e
34. a, d
35. a, b, e
36. c
37. b
38.
a = 4; b = 2;
c = 1: d = 3
39. a = 3, 4, 7
b = 1, 5, 7, 8;
c = 2, 6, 7, 8
40. a, b
41. b, e
42. b
43. b
44. d
45. b
46. a, b
47. b
48. a, b
49. b
50. b, e
51. b, c
52. b
53. a
54. b, c
55. b, c
56. a
57. b, c
58. c
59. a
60. b
61. c
62. a, c
63. c
64. a, b, c
65. b
66. c
67. d, e
68. c
69. b
70. a
71. b
72. b, d
73. c
74. c
75. a
76. b, d, e
77. a
78. a
79. a
80. b, d
81. b, c
82. a
83. b
84. c
85. a
101Testul B
1. - F 5. - A 9. - A 13. - F
2. - F 6. - F 10. - A 14. - A
3. - A 7. - F 11. - A 15. - F
4. - A 8. - A 12. - F
2.8.2. Nursing geriatric.
Testul A
1. a, b, c
2. a, b, c
3. a, c
4. a, b, c
5. a, b, c
6. a, b, c
7. a, b, c
8. b
9. c
10. a, b, c
11.
a, b, c
12.
a, b, c
13.
b, c
14.
a, b
15. c
15.
a, b
17. c
18.
a, b
19.
b, c
20.
a, b
21. b, c
22. 1. negare;
2. furie - mânie;
3. negociere;
4. depresie;
5. acceptare
23. a, b, c
24. c
25. a, b
Testul B
1. - A
2. - A
3. - F
4. - A
5. - A
6. - F
7. - A
8. - F
9. - A
10. - A
CAPITOLUL III
Îngrijirea pacienţilor cu urgenţe medico-chirurgicale.
Testul A
1. a
2.a, b, c
3.b
4.a,b
5.a, b
6.b
7. a.4, b. 1, c. 2, d. 3
8. I - a, b, d, f,
II - c. e, g, h
9. a, c
10. c
11. b, c
12. c
13. a, b
14. c
15. b
16. a, b
17. b
18. c
19. b
20. a
21. a, c
22. b, c, e
23. c
24. a,b
25. b
26. f, b, a, d, e, c
27. c
28. a, c
29. b
30. a, c
31. b, c
32 4,5 x 2 = 9 faţa
4,5 x 2x 3 = 27 mâna şi
antebraţ
18x3 = 54 torace
IP = 90%
33. c
34. c
35. b
36. a, c, d
37. c
38. c
39. a, c
40. b, c
41. c
42. a -2, b -1 c -3, d -4, e -5
42. a,c,d,e
43. a,b
44. a,b
45. b,c
46. c
47. a,b
48. b,c,d
50. a,b,d
102Testul B
1. - F 5. - F 9. - A 13. - F
2. - A 6. - A 10. - F 14. - A
3. - F 7. - F 11. - A 15. - F
4. - A 8. - A 12. - A
CAPITOLUL IV
Îngrijirea pacienţilor în stare gravă.
Testul A
1. c, a, d, b, e, f
2. c
3. a
4. b, c
5. b
6. a, c
7. b
8. a
9. b
10. c, d
11. a,b
12. a
13. a, b
14. a = 4, 7;
b = 2, 5;
c = 1,6, 8;
d=3
15. a
16. a
17. a, b
18. a, b, c
19. c
20. c
21. a, b,c
22. a,b,c,d
23. a,b,c,d,e
24. d
25. e
26. a,b,c
27. c
28. a,b,c
29. a,b,d
30. a,b,c
31. a,b
32. a,c
33. b,c
34. c
35. a,b
Testul B
1. - F
2. - F
3. - F
4. - F
5. - A
6. - F
7. - A
8. - A
9. - F
10. - A
CAPITOLUL V
Nursing comunitar.
1. a, b, c
2. b, c
3. c
4. b, c
5. a, b
6. c
7. c
8. a, b, c
9. b
10. a, b, c
11. c
12. a, b, c
13. a, b
14. a, c
15. a, b
16. b, c
17. a, b, c
18. a, b
19. a, b
20. a, b
21. a, b, c
22. b, c
23. a, c, d
24. a, b
25. a, b, c
26. a,b,c
27. a,b,c
28. a
29. a,c
30. a,b,c
31. b
32. a,b
33. a,b,c
34. c
35. c
Testul B
1–F2–F3–A
1034 – A
5–F
6–F
7–A
8–A
9-A
10 - A
104BIBLIOGRAFIE
1. Dan Enăchescu - Sănătate publică şi management sanitar- Editura ALL, 1995
2. Măriuca Ivan - Administraţie şi conducere în nursing - Editura Viaţa Medicală Românească,
1997
3. Georgeta Baltă - Îngrijirea bolnavului - tehnici generale - Editura Didactică şi Pedagogică,
1991
4. Georgeta Baltă - Îngrijirea bolnavului - tehnici speciale - Editura Didactică şi Pedagogică,
1991
5. Nursing comunitar - note de curs - Atelier nursing, 1995
6. Lucreţia Titircă - Urgenţe medico-chirurgicale - Editura Medicală, 1998
7. Lucreţia Titircă - Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri speciale - Editura Viaţa Medicală
Românească, 1998
8. Sub redacţia L. Titircă - Ghid de nursing - Editura Viaţa Medicală Românească 1996
9. Sub redacţia L. Titircă - Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate de asistentii medicali -
Editura
Viaţa Medicală Românească, 1997
10. Sub redacţia L. Titircă - Îngrijiri speciale acordate de asistenţii medicali - Editura Viaţa
Medicală
Românească, 1998
11. Florin Ghiru - Ghid practic de neurologie - Editura Cison, Bucureşti, 1996
12. A. Fran de Brug - Manual de nursing psihiatric - Ermelo Olanda, 1996
13. Constantin Bogdan, Şerban Stoianovici - Ghid de nursing geriatrie - Editura Zecasim, 1997
14. Baylor University Medical Center - Program de continuare a educaţiei - Dallas Texas, 1992
15. Grupul naţional de etică în nursing - Cod de etică pentru asistenţii medicali, 1998
16. Grupul naţional de etică în nursing - Glosar de etică pentru asistenţii medical 1998
17. Dicţionarul Bailfiere de nursing Weller- Wells, 1999
18. Ruth Craven Constance Hionle - Study Guide to Accompany of Nursing, 1992
19. Dr. M.l. Geormăneanu - Pediatrie de urgenţă- Editura Medicală - ediţie revizuită de dr.
Sabina
Roşianu, 1981
20. Dr. Şerban Creţu - Copilul sănătos şi bolnav- Editura Scrisul românesc, 1982
21. Micheline Ribaut - Le DE dans la poche - Sujets et corriges 1992 - Editions Lamarre
22. Grupuş naţional de etică în nursing - Ghid de etică în nursing pentru asistent medicali -1999
23. Dr. Şerban Creţu - Copilul sănătos şi bolnav - Ed. Scrisul românesc - 1982.
24. Mircea Maiorescu - Tendinţe moderne în pediatrie - Ed. Medicală, Bucureş 1982.CUPRINS
Capitolul I - Bazele conceptuale ale nursingului .................................................................... 1
1.1.Conceptul de îngrijire holistică
1.2.Nevoile fundamentale umane
1.3.Procesul de nursing
1.4.Administraţie şi conducere în nursing
1.5.Etica în nursing
1.6.Tehnici de nursing clinic
1.6.1. Metode de prevenire a infecţie
1.6.2. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenta medicală
1.6.3. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii
Capitolul II - Funcţiile umane şi îngrijirea pacienţilor cu diferite afecţiuni .......................... 27
2.1. Locomoţia
2.1.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ale aparatului locomotor
2.1.2 Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni reumatismale
2.2. Circulaţia şi respiraţia
2.2.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii
2.2.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare
2.2.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni
2.2.4. Nutriţia şi metabolismul
2.2.5. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni digestive şi glandelor anexe
232 Îngrijirea pacienţilor cu tulburări hidroelectrolitice
2 3.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni de nutriţie şi metabolism
2 3.4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni endocrine
2.4. Eliminarea
2.4.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni renale
25 Protecţia şi apărarea organismului împotriva infecţiilor
2.5.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni infecto-contagioase
2.5.2. Îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA
2.5.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni dermatologice
2.6. Sexualitatea şi reproducerea
2.6.2. îngrijirea ginecopatei
2.7. Cunoaşterea şi percepţia
2.7.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni neurologice
2.7.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni/deficienţe psihice
2.7.4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni oftalmologice
2.8. Creşterea şi dezvoltarea
2.8.1. Îngrijirea nou-născutului, sugarului, copilului mic, şcolarului, adolescentului
2.8.2. Nursing geriatrie
Capitolul III - Îngrijirea pacienţilor cu urgenţe medico-chirurgicale .................................... 77
Capitolul IV - Îngrijirea pacienţilor în stare gravă .............................................................. 82
Capitolul V - Nursing comunitar ............................................................................................ 85
Rezolvarea testelor ............................................................................................................... 88
Bibliografie ........................................................................................................................... 98
Cuprins .................................................................................................................................... 99
5. PNEUMOTORAXUL
5.1* Pneumotoraxul spontan primar apare la:

A. Bolnavi care au suferit un traumatism toracic
B. Bolnavi cu boli pulmonare obstructive cronice
C. Indivizi fără afecţiuni pulmonare cunoscute
D. La nefumători
E. La pacienţi care au fost supuşi unei toracenteze
Răspuns corect: C (Harrison, ediţia a IIa, pag.1626)
5.2 Următoarele manevre sînt folosite în tratamentul pneumotoraxului spontan

primar:
A. Toracostomia
B. Toracotomia cu abraziune pleurală
C. Pneumectomia
D. Aspiraţia simplă
E. Instilarea unui agent sclerozant
Răspuns corect: A, B, D, E (Harrison, ediţia a IIa, pag.1626)
5.3 În pneumotoraxul spontan, toracotomia cu rezecţie şi abraziune pleurală se

indică în următoarele situaţii:
A. Înainte de instilarea unui agent sclerozant
B. Dacă plămînul nu s-a reexpansionat după 5 zile de la toracostomie
C. În caz de persistenţă a fistulei pleuro-pulmonare
D. În prevenirea recurenţelor
E. La toate cazurile de pneumotorax, ca tratament iniţial
Răspuns corect: B, C, D (Harrison, ediţia a IIa, pag.1626)
5.4 Cauzele cele mai frecvente de pneumotorax iatrogen sînt:
A. Toracenteza
B. Bronhoscopia
C. Biopsia transtoracică
D. Montarea de catetere venoase centrale
E. Traheostomia
Răspuns corect: A, C, D (Harrison, ediţia a IIa, pag.1627)
5.5* Tratamentul pneumotoraxului traumatic constă în:

A. Aspiraţia simplă
B. Toracostomia cu tub de dren
C. Instilarea de Doxiciclină
D. Bronhoaspiraţia
E. Observaţia simplă
Răspuns corect: B (Harrison, ediţia a IIa, pag.1627)
5.6 Următoarele afirmaţii sînt corecte privind pneumotoraxul compresiv:

A. Presiune negativă întrapleurală
B. Ventilaţia este sever compromisă
C. Scade întoarcerea venoasă
D. Creşte debitul cardiac
E. Apare de obicei la ventilarea mecanică sau la manevre de resuscitare
Răspuns corect: B, C, E (Harrison, ediţia a IIa, pag.1627)
5.7 Diagnosticul pneumotoraxului compresiv se bazează pe:

A. Examenul fizic al pacientului
B. Eliminarea unei cantităţi mari de aer pe acul de puncţie
C. Absenţa murmurului vezicular pe un hemitorace
D. Scăderea debitului cardiac
E. Aspirarea mediastinului către partea afectată
Răspuns corect: A, B, C, D (Harrison, ediţia a IIa, pag.1627)
5.8* Scăderea întoarcerii venoase şi scăderea debitului cardiac se produc în:

A. Pneumotoraxul spontan primar
B. Pneumotoraxul spontan secundar
C. Pneumotoraxul iatrogen
D. Pneumotoraxul compresiv
E. Pneumotoraxul recidivant
Răspuns corect: D (Harrison, ediţia a IIa, pag.1627)
5.9 * Instilarea de Doxiciclină sau Talc este indicată de primă intenţie în
următoarele tipuri de pneumotorax:
A. Pneumotoraxul traumatic
B. Pneumotoraxul iatrogen
C. Pneumotoraxul spontan secundar
D. Pneumotoraxul spontan primitiv
E. Pneumotoraxul compresiv
Răspuns corect: C (Harrison, ediţia a IIa, pag.1626-1627)
5.10 În pneumotoraxul compresiv:

A. Murmurul vezicular este înnăsprit
B. Mediastinul este împins către partea opusă
C. Dispneea este moderată
D. Presiunea intrapleurală este pozitivă în inspir şi expir
E. Ventilaţia mecanică este tratamentul de elecţie
Răspuns corect: B, D, (Harrison, ediţia a IIa, pag.1627)
LUCRARE DE DIPLOMA
INGRIJIREA BOLNAVULUI CU
INSUFICIENTA CARDIACA
GLOBALA
ARGUMENT
Setea de cunostinte a oamenilor in domeniul medical este nepotolita. Este
vorba despre o necesitate pe deplin justificata, a carei satisfacere trebuie cat mai
mult sprijinita, rezultand din dreptul la sanatate al fiecaruia.
De altfel, preocupari pentru a dobandi cat mai multe cunostinte medicale, pentru
pastrarea sanatatii si prelungirea vietii, au aparut din cele mai vechi timpuri. Sfaturi si retete in
acest sens se intalnesc in vechea cultura egipteana, in cartile hipocratice ale Greciei antice,
precum si in cartile medicilor arabi. Unele din acestea isi pastreaza, nestirbita, valoarea si in
zilele noastre.
Pe de alta parte, multe din sfaturile si retetele de alta data, lipsite de orice fundament
stiintific, au cazut in uitare si au fost parasite. Intre timp, medicina moderna a progresat enorm,
omenirea imbogatindu-se cu o cantitate considerabila de cunostinte despre sanatate si boala,
cu noi descoperiri, remedii si perfectionari tehnice.
Am ales pentru a trata „Insuficienta cardiaca globala” , deoarece este o afectiune des
intalnita, care afecteaza sanatatea si implicit viata cotidiana a celor bolnavi.
Oferind cunostinte care servesc la pastrarea sanatatii, la recunoasterea timpurie a bolii

si la tratarea in bune conditii a insuficientei cardiace, constituie un principal obiectiv.
PLANUL LUCRARII
CAP. 1 NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI

CARDIOVASCULAR
1.1. NOTIUNI DE ANATOMIE
1.2. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE
CAP. 2 INSUFICIENTA CARDIACA.DEFINITIE. TABLOU CLINIC
2.1. DEFINITIE
2.2. ETIOPATOLOGIE
2.3. CLASIFICAREA INSUFICIENTEI CARDIACE
2.4. INSUFICIENTA CARDIACA STANGA
2.5. INSUFICIENTA CARDIACA DREAPTA
2.6. INSUFICIENTA CARDIACA GLOBALA
2.7. EVOLUTIA SI COMPLICATIILE INSUFICIENTEI CARDIACE
2.8. TRATAMENTUL SI INTERVENTII SPECIFICE IN INSUFICIENTA

CARDIACA
CAP. 3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA BOLNAVULUI CU

3.1. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INVESTIGATIILE PARACLINICE
3.2. DEFINITIA NURSING-ULUI
3.3. FUNCTIILE ASISTENTEI MEDICALE
3.4. APLICAREA NORMELOR DE CONDUITA TI TEHNICA SECURITATII DE

MUNCA
3.5. CALITATILE ASISTENTEI MEDICALE
3.6. LOCUL DE MUNCA AL ASISTENTEI MEDICALE
3.7. TINUTA ASISTENTEI MEDICALE
3.8. OBIECTIVELE ASISTENTEI IN SATISFACEREA NEVOILOR

FUNDAMENTALE
1. ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN REGATIREA

BOLNAVULUI PENTRU RECOLTAREA DE PRODUSE BIOLOGICE SI PATOLOGICE
2. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORARI RADIOLOGICE
3. PTREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU ELECTROCARDIOGRAMA

4. . ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN SATISFACEREA
NEVOII DE A SE MISCA SI A MENTINE O BUNA POSTURA
5. ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN SATISFACEREA

NEVOII DE A SE ALIMENTA

NEVOII DE A RESPIRA

NEVOII DE A ELIMINA
8. ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN OBSERVAREA

EDEMELOR

NEVOII DE A SE ODIHNI
10. ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN EFECTUAREA

TRATAMENTULUI
CAP .4. PROCESUL DE INGRIJIRE NURSING
CAP. 5. PROFILAXIA SI EDUCATIA SANITARA
CAP.6. FISA TEHNOLOGICA : MASURAREA SI INREGISTRAREA RESPIRATIEI
CAP.7. CONCLUZII
CAP.8. BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1
NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI CARDIOVASCULAR
1.1. NOTIUNI DE ANATOMIE
Inima este un organ situat in mediastin, orientat cu varful in stanga, in jos si inainte si cu
baza in sus, la dreapta si inapoi. Din punctele de vedere anatomic ,fiziologic si patologic se
deosebesc o inima (cord) si o inima dreapta.
Inima stanga este alcatuita din atriul si ventriculul stang, separate prin orificiul
atrioventricular. Orificiul atrioventricular stang sau mitral este prevazut cu doua valve care il
inchid in timpul sistolei si il lasa deschis in timpul diastolei.
Ventriculul stang primeste in diastola sangele care vine din atriul stang , iar in sistola il
evacueaza in artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve de aspect semilunar (valvula
sigmoida aortica) .
Orificiul mitral si cel aortic constituie sediul de electie al cardiopatiilor reumatismale
( stenoza mitrala si insuficienta aortica ).
Inima dreapta este alcatuita din atriul si ventriculul drept , separate prin orificiul
atrioventricular drept.
Atriul drept primeste sange din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si ale
venei cave inferioare.
Orificiul atrioventricular drept sau orificiu tricuspid este prevazut cu trei valve, care inchid
orificiu in sistola si il deschid in diastola.
Ventriculul drept primeste sange din atriu drept in timpul diastolei si il evacueaza in timpul
sistolei in artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevazut ca si orificiu aortic cu trei valve de
aspect semilunar.
Inima dreapta este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulatie sau circulatie
sistemica si o mica circulatie sau circulatie pulmonara. Peretii atriilor si ventriculilor se contracta
ritmic: mai intai cele doua atrii , apoi cei doi ventriculi , sincron , expulzand aceeasi cantitate de
sange pe care o primesc. Atriul drept primeste sangele venos din intreg organismul prin venele
care il imping in atriul stang , de unde, prin arterele pulmonare , ajunge in atriul stang de unde
trece in ventriculul si de aici prin artera aorta este distribuit in toate tesuturile si organele. Inima
este alcatuita din trei tunici: endocardul , miocardul si pericardul.
- Endocardul sau tunica interna captuseste interiorul inimii, iar pliurile sale formeaza
aparatele valvulare.
- Miocardul sau muschiul cardiac este tunica mijlocie sau muschiul cardiac este tunica
mijlocie , fiind alcatuit din miocardul propriu-zis saumiocardul contractil si din tesutul specific
sau excitaconductor. Miocardul contractil are o grosime diferita in cei doi ventriculi. Astfel ,
ventriculul stang cu rolul de a propulsa sangele in tot organismul are un perete mult mai gros
decat cel drept, care impinge sangele numai spre cei doi plamani .Atriile au un perete mult mai
gros decat al ventriculilor. Tesutul specific este alcatuit dintr-un muschi cu aspect embrionar
foarte bogat in celule nervoase si cuprinde :
a) nodul sino-atrial Keith-Flack situat in peretele atriului drept, aproape de orificiu de

varsare al venei cave superioare.
b) sistemul de conducere atrio-ventricular , alcatuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-

Tawara, situat in partea postero-inferioara a septului interatrial, si fasciculul His, care ia
nastere din nodul Aschoff-Tawara , coboara in peretele interventricular si se imparte in
miocardul ventricular.
-Pericardul este tunica externa a inimii – o seroasa care cuprinde,ca si pleura doua foi:
una viscerala, care acopera miocardul si alta parietala, care vine in contact cu organele din
vecinatate . Intre cele doua foi se afla cavitatea pericardica.
In stare patologica, cele trei tunici pot fii afectate separat ( miocardita,
endocardita sau pericardita) sau simultan ( pancardita) .
Vascularizatia inimii este asigurata prin cele doua artere coronare. Venele coronare
urmeaza traiectul arterelor si se varsa in sinusul coronar, care se deschide in atriu drept.
Inervatia inimii se face prin firisoarele nervoase primite de la sistemul simpatic si parasimpatic.
2.1. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE
Revolutia cardiaca –reprezinta trecerea sangelui din atrii in ventriculi si apoi in arborele

vascular impreuna cu fenomenele care determina si insotesc aceasta deplasare de sange.
Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde si cuprinde contractia atriilor sau sistola atriala, care
dureaza 0,1 secunde , contractia ventriculilor sau sistola ventriculara care dureaza 0,3
secunde ,relaxare (repausul) intregii inimi sau diastola generala care dureaza circa 0,4
secunde. Inima este o pompa aspiratoare- respigatoare, circulatia sangelui fiind posibila datorita
contractiilor ei ritmice. Revolutia cardiaca incepe cu umplerea atriilor in timpul diastolei atriale,
sangele venos din venele cave patrunzand in atriu drept, iar sangele din venele pulmonare , in
cel stang. Patrunderea sangelui destinde peretii relaxati ai atriilor, pana la o anumita limita,
cand incepe contractia atriala, deci sistola atriala, care evacueaza tot sangele atrial in ventriculi.
Acumularea sangelui in ventricul duce la cresterea presiunii intraventriculara si

inceperea sistolei ventriculare (contractia ventriculelor ). In timpul sistolei ventriculare datorita
presiunii ridicate din ventriculi care depaseste presiunea din artera pulmonara si aorta, se inchid
valvulele atrioventriculare si se deschid valvulele sigmoide .Dupa expulzarea sangelui din
ventriculi , peretii acestora se relaxeaza si incepe diastola ventriculara, cand, datorita presiunii
scazute din ventricul, se inchid valvulele sigmoide si se deschid cele atrio-ventriculare. La
inceputul diastolei ventriculare, sangele este aspirat din atrii de catre ventriculi. La sfarsitul
diastolei ventriculare, contractia atriala contribuie la varsarea in ventriculi a restului de sange din
atrii. Rezulta ca in timpul revolutiei cardiace, atriile si ventriculii prezinta sistole si diastole
succesive, care se efectueaza in acelasi timp in cavitatile drepte si cele stangi.
La individul normal au loc 70- 80 revolutii cardiace/ minut care reprezinta de fapt bataile
inimii. Contractiile cardiace sunt sub dependenta a doua mecanisme reglatoare : unul
intracardiac si altul extacardiac. Mecanismul intracardiac are suport tesutul specific. Se stie ca
proprietatile miocardului sunt: automatismul , excitabilitatea , conductibilitatea si
contractibiltatea.
Automatismul si conductibilitatea se datoresc tesutului specific si explica activitatea

ritmica , regulata a inimii.
Frecventa batailor cardiace (70-80/minut) este realizata de nodul Keith-Flack, denumit si

nod sinuzal, care emite stimuli cu aceasta frecventa. De aceea ritmul cardiac normal se mai
numeste si ritm sinuzal.
Mecanismul cardiac are ca suport stimulul nervos simpatic si parasimpatic- simpaticul

accelereaza ritmul cardiac, iar parasimpaticul il rareste.
CAPITOLUL 2
DEFINITIE SI TABLOU CLINIC

2.1. DEFINITIE
Insuficienta cardiaca este un sindrom clinic care rezulta din imposibilitatea de a expulza
intreaga cantitate de sange primita si de a mentine astfel un debit sanguin corespunzator
nevoilor organismului , in conditiile unei umpleri venoase satisfacatoare.
Termenul de insuficienta cardiaca are doua componente: una arteriala si una venoasa.
Din punct de vedere al componentei arteriala inima insuficienta este incapabila ca prin
contractie sa expedieze o cantitate suficienta de sange. Din aceasta definitie reiese conceptul
dinamic asupra insuficientei cardiace care nu tine seama numai de debitul cardiac propriu-zis la
un moment dat, ci de raportul acestuia cu necesitatile metabolice. O aplicare concreta a acestui
concept o constituie descrierea unor forme de insuficienta cardiaca cu debit crescut: cele din
anemie , hipertiroidie, fitulele arteriovenoase, etc.
Din punct de vedere al componentei venoase, insuficienta cardiaca se caracterizeaza

prin incapacitatea inimii de a accepta intregul volum sanguin rezultat din intoarcerea venoasa.
In concluzie , putem defini din nou insuficienta cardiaca fiind un sindrom clinic
caracterizat prin simptome si semne distincte, consecinta a perturbarilor in asigurarea debitului
cardiac si in asigurarea intoarcerii venoase.
2.2 ETIOPATOLOGIE
Din punct de vedere etiopatogenic se deosebesc factori clinici care declanseaza

insuficienta cardiaca si cauze profunde ale insuficientei cardiace .
I.) Factori clinici care declanseaza insuficienta cardiaca sunt urmatorii:
a) Infectiile (cum ar fi infectiile acute ale cailor aeriene superioare )pot determina

febra , tahicardia, cresterea nevoilor metabolice. Acesti factori constituie o
suprasolicitare a inimii unui bolnav, cu o cardiopatie cronica, putand determina
decompensarea.
b) Emboliile pulmonare , mai frecvente la cardiopatii nevoiti sa-si restranga

activitatea fizica, duc hipertensiune pulmonara cu suprasolicitare a ventriculului
drept si cu declansarea decompensarii sau cu intarzierea recompensarii.
c) Anemia severa , mai ales cand este rapid instalata ( in urma unei hemoragii
digestive) constituie o intensa solicitare pentru inima care incearca sa asigure
nevoile in oxigen ale tesuturilor printr-o crestere a debitului; o inima lezata in
prealabil, aprovizionata ea insasi cu oxigen in conditii precare si in plus
suprasolicitata , sfarseste prin a ceda .
d) Insuficienta debitului coronarian – la un vechi valvulopat cu hipertrofie

cardiaca ( deci un aport de oxigen insuficient), aparitia aterosclerozei
coronariene, cu scaderea consecutiva a debitului coronarian, constituie un factor
important in aparitia manifestarilor insuficientei cardiace.
e) Tulburari de ritm ale inimii –deseori insuficienta cardiaca a unui bolnav cu
inima lezata in prealabil, poate fi declansata de o tahicardie peroxistica
supraventriculara sau ventriculara , fibrilatie atriala sau de flutter-ul atrial. Aceste
tulburari de ritm pot duce la decompensare prin : cresterea nevoilor inimii,
scurtarea diastolei ca o umplere ventriculara deficitara.
f) Solicitarile fizice si psihice- eforturile fizice mari, caldura excesiva a mediului

ambiant si emotiile puternice pot determina o decompensare cardiaca. La
decompensarea inimii mai contribuie si ingestia unei cantitati mari de sare,
suprimarea intempesiva a digitalei si diureticilor , transfuziile de sange si
perfuziile saline.
g) Tireotoxicoza si sarcina - hipertiroidia si sarcina solicita un debit cardiac

crescut, putand declansa o insuficienta cardiaca la un vechi valvulopat.
II.) Cauzele profunde ale insuficientei cardiace sunt reprezentate de bolile care lezeaza
miocardul:
II.1. Cauzele insuficientei cardiace stangi sunt:
a) hipertensiunea arteriala
b) bolile valvulei aortice
c) bolile coronarelor
d) insuficienta mitrala
e) miocarditele
f) unele cardiopatii congenitale
II.2. Cauzele insuficientei cardiace drepte pot fi grupate astfel:
a) bolile ce constituie cauze ale insuficientei ventriculare stangi, acestea

determinand o congestie si o hipertensiune pulmonara si realizand
supraincarcarea ventriculului drept. Astfel hipertensiunea arteriala, bolile
coronarelor, bolile mitrale si bolile valvelor aortice determina mai intai o
insuficienta ventriculara stanga , iar ulterior si insuficienta ventriculara dreapta.
b) bolile ce efectueaza intregul miocard, dar care pot determina cu

precadere o insuficienta ventriculara dreapta. Dintre aceste boli amintim:
miocarditele. anemiile severe, fistulele arteriovenoase, avitaminoza B1.
c)bolile primitive ale plamanului, vaselor pulmonare si valvulelor

pulmonare. Dintre acestea cele mai importante sunt bolile pulmonare, si anume
brohopneumopatia obstructiva cronica.
Alaturi de cauzele prezentate mai sus, care sunt cele mai frecvent intalnite, la
producerea insuficientei cardiace drepte mai pot contribui: stenoza triscupidianasi
mixomul atrial drept, inima dreapta ( pericardita constructiva), tahicardiile
heterotrope prelungite.
2.3. CLASIFICAREA INSUFICIENTEI CARDIACE
A.) Dupa localizare se deosebesc:
- o insuficienta cardiaca stanga
- o insuficienta cardiaca dreapta
- o insuficienta cardiaca globala
B.) Dupa debut se deosebesc :
- o insuficienta cardiaca acuta ( stanga sau dreapta )
- o insuficienta cardiaca cronica( stanga sau dreapta )
C.) Dupa toleranta de efort se clasifica in patru stadii: in primul stadiu la efort nu apare
nici un semn de insuficienta cardiaca, in stadiul al patrulea simptomele de
insuficienta apar si in repaus, iar in stadiile doi si trei reprezinta forme intermediare.
D.) Din punct de vedere al debitului cardiac se deosebesc:
- o insuficienta cardiaca cu debit scazut (cea din diversele valvulopatii, hipertensiune)
- o insuficienta cardiaca cu debit crescut ( hipertiroidie, anemie severa).
2.4.INSUFICIENTA CARDIACA STANGA

Insuficienta cardiaca stanga se datoreste scaderii debitului inimii stangi, cu staza si

hipertensiune in mica circulatie.
Simptomatologia este dominata de disconfortul respirator, care imbraca diferite aspecte

de dispnee.
A.)Dispneea este simptomul cel mai precoce si cel mai constant si se caracterizeaza prin
respiratii frecvente si superficiale. La inceput apare la eforturi mari , apoi progresiv, pe
masura cedarii miocardului, la eforturi din ce in ce mai mari.
A.1. O forma de dispnee de efort este dispneea vesperala, minima dimineata, accentuandu-
se spre seara. In forme avansate de insuficienta stanga, dispneea apare si in repaus,
bolnavul luand o pozitie semisezanda. Aceasta dispnee se numeste ortopnee.
A.2. Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistica nocturna ce apare sub forma unor crize
ce survin dupa una, doua ore de somn – bolnavul se trezeste cu sete de aer, este anxios,
se ridica in pat in pozitie sezanda sau coboara si deschide fereastra sa respire aer proaspat.
Dispneea imbraca aspectul de tahipnee superficiala , regulata, crizele dureaza aproximativ
20 de minute pana la o ora terminandu-se de multe ori cu cateva chiute de tuse,cu
eliminarea unei expectoratii mucoase.
B.)Edemul pulmonar acut –este cea mai grava,dar si cea mai caracteristica manifestare a
insuficientei cardiace stangi. Apare in atacuri bruste, brutale , de obicei nocturne sau dupa
efort mai mare, uneori dupa incarcarea cu lichide a organismului. Se manifesta cu o dispnee
extrema cu ortopnee stringenta. Bolnavul este socat, anxios agitat, palid, cu buze usor
cianotice , cu transpiratii reci. El prezinta hipnee ampla zgomotoasa si tahipnee de 30-40
respiratii /minut .Apare tusea care la inceput este seaca , apoi apare o expectoratie
serioasa, spumoasa, albicioasa, iar in cele din urma devine rozata, expresie de transvazarii
sangelui din alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiaca trebuie
deosebit de edemul pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrala sau de
edemul pulmonar al fenalilor.
C.) Respiratia Cheyne-Stockes- se caracterizeaza prin succesiunea unor perioade de

apnee si de hiperventilatie. Se intalneste in special la varstnici , hipertensivi si sclerotici.
D.) Tusea- este un simptom intalnit frecvent la bolnavii cu insuficienta cardiaca stanga,

producandu-se mai ales cu prilejul crizelor de dispnee paroxistica nocturna, dar si in afara
lor. Tusea poate imbraca mai multe forme: tuse de efort, tuse seaca cu senzatie neplacuta
de iritatie la nivelul traheei si laringelui, tuse de decubit , tuse umeda cu expectoratie
mucoasa, hemoragica sau mucopurulenta.
E.)Hemoptizia- bolnavii pot avea o expectoratie rozata si spumoasa in cazurile edemului

pulmonar acut sau franc sangvinolent in cazul infarctului pulmonar. In insuficienta
pulmonara stanga sau in insuficienta atriala stanga, bolnavii pot expectora spute ruginii ce
contin” celule de insuficienta cardiaca”.
2.5. INSUFICIENTA CARDIACA DREAPTA
Insuficienta ventriculului drept determina scaderea relativa a debitului sanguin din sistemul
arterei pulmonare si staza in sistemul venelor cave. Simptomatologia insuficientei cardiace
drepte , care constituie si criteriile sale de diagnostic, cuprinde urmatoarele:
a.)Hepatalgia hepatomegalia de baza - cresterea de volum a ficatului, se manifesta
prin :
- dureri in hipocondrul drept (hepatalgia), care la inceput apar dupa eforturi, apoi devin
persistente.
- constatarea marimii anatomice a ficatului ( hepatomegalia). Hepatomegalia de staza trebuie

diferentiata de alte cauze de marirea ficatului (hepatite acute / cronice, ciroze hepatice , tumori
hepatice etc.)
b.) Cianoza – incetinirii vitezei in mica circulatie este generalizata
cu predominanta la extremitati si proeminente( buze , urechi, pometi, maini, picioare,
etc.). Tegumentele sunt ceva mai rosii si mai calde , cu transpiratii ( mai ales la palme ), daca
debitul cardiac este crescut, mai palide si mai reci daca debitul cardiac este scazut.
c.) Turgescenta venelor superficiale mai ales jugulare – expresia hipertensiunii
din sistemul venos si este mai evidenta la nivelul venelor gatului, deoarece aceste vene mari
sunt foarte apropiate de atriul drept, au peretii subtiri, iar in mod normal sunt turtite, avand o
presiune relativ negativa.
d.) Fenomenele de staza renala – apar ca urmare a cresterii presiunii in venele renale

si scaderii gradientului de presiune dintre artere si vena renala. Se manifesta prin nicturie,
oligurie cu urina normal concentrata, iar in stazele mai avansate poate aparea o discreta
proteinurie.
e. ) Fenomenele de staza portala – se manifesta prin materism , constipatie ,

inapetenta, greata, iar in cazul cu aliura mai rapida prin varsaturi si diaree.
f.) Fenomenele de staza cerebrala - expresia congestiei venoase a encefalului, a

scaderi relative a debitului arterial a hipoxiei si a . Aceasta encefalopatie se manifesta cu
:somnolenta diurna si adesea somnolenta nocturna, apatie si torpoare , uneori evolueaza pana
la coma , alteori agitatie ( delir cardiac).
g.) Edeme cardiace – fac parte din manifestarile cele mai caracteristice ale insuficientei
cardiace drepte. Natura cardiaca a edemelor se cunoaste prin caracterul lor generalizat,
predominant declin, progresiv,la inceput vesperale, apoi permanente, cu extindere de la partile
cele mai joase ale corpului ( maleole si gambe, regiunea sacrala) in sus.
h.) Hidrotoracele – pentru insuficienta cardiaca dreapta este caracteristic

hidrotoracele drept sau in cazuri severe ,hidrotoracele bilateral.
O complicatie a insuficientei cardiace drepte este cordul pulmonar cronic. Apare dupa
unele boli pulmonare cronice si in special dupa bronhopneumopatia obstructiva cronica. Cele
mai obisnuite cauze sunt: emfizemul pulmonar obstructiv , astmul bronsic ,bronsitele
cronice,diferite scleroze pulmonare.
Simptome: tabloul clinic reuneste semnele bolii cauzale , semne de insuficienta

respiratorie si semne de insuficienta cardiaca dreapta. Boala evolueaza in trei stadii:
- Stadiul de pneumopatie cronica in care sunt prezentate semnele bolii pulmonare si ale
insuficientei respiratorii,dar lipsesc semnele unei insuficiente cardiace. Boala se manifesta in
acest stadiu prin dispnee de efort, tuse cu expectoratie si daca este prezenta insuficienta
respiratorie prin cianoza. In acest din urma caz, in sangele arterial scade oxigenul si creste
dioxidul de carbon.
- Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare dupa ani de evolutie, sub influenta
evolutiilor acute bronhopulmonare si a fumatului. Dispneea se accentueaza si se instaleaza la
cel mai mic efort. Cianoza apare chiar si in repaus, fiind foarte intensa. Poliglobulia si degetele
hipocratice devin manifeste . Apar semne de hipertrofie si de dilatare a inimii drepte.
- Stadiul al treilea se caracterizeaza prin aparitia semnelor de insuficienta cardiaca
dreapta, constituind cordul pulmonar cronic decompensat. Cianoza este intensa, nuanta
pamantie, de unde si denumirea de „cardiaci negri” data acestor, bolnavi. Dispneea este foarte
pronuntata, la fel poliglobulia si degetele hipocratice. Uneori apar dureri anginoase si
somnolenta care poate merge pana la coma.
Semnele insuficientei cardiace drepte devin evidente :jugulare turgescente, edeme ale
gambelor, tahicardie,hepatomegalie, uneori ascita. Prognosticul este in general
grav,insuficienta respiratorie odata aparuta evolutia acestei boli este invariabil catre agravare.
Aparitia insuficientei cardiace agraveaza si mai mult diagnosticul.
2.6.INSUFICIENTA CARDIACA GLOBALA
Prin insuficienta cardiaca globala sau de tip biventricular se inteleg acele cazuri care
prezinta manifestari evidente clinic atat de insuficienta cardiaca stanga cat si de insuficienta
cardiaca dreapta.
In consecinta tabloul clinic prezinta:
a) Fenomene de staza pulmonara : dispnee de tip cardiac,raluri de staza, aspect

radiologic de „ hil de staza” ,eventual chiar atacuri de edem pulmonar si astm cardiac.
b) Fenomenele de staza in sistemul venelor cave: hepatomegalie de staza, edeme de

tip cardiac, cianoza, oligurie, hipertensiune venoasa periferica si centrala, etc..
Insuficienta cardiaca globala poate fi:
- Primara, cand manifestarile de insuficienta ale celor doi ventriculi apar si evolueaza

simultan. Acesta este cazul insuficientei cardiace in miocardite si miocardiopatii distrofice,
ischemice, unde se produc leziuni difuze si proportionale in intregul miocard, ceea ce determina
decompensarea in acelasi timp a ambilor ventriculi.
- Secundara, atunci cand intr-o prima faza se manifesta numai insuficienta unuia din
ventriculi si mai tarziu, intr-o a doua faza apar si semnele decompensarii si celuilalt ventricul. In
acest tip de insuficienta se pot remarca: tabloul clinic tinde sa fie dominat de semnele
insuficientei cardiace drepte si pe masura ce afectiunea cardiaca se agraveaza, se accentueaza
si gradul de predominanta a semnelor de insuficienta cardiaca dreapta. De aceea ,e multe ori,
afectiunea pare ca o insuficienta cardiaca dreapta cu toate semnele tipice descrise, la acre se
constata in plus raluri de staza, ca semn al coexistentei unei insuficiente cardiace stangi.
In cadrul insuficientei globale se pot distinge doua variante aparte, caracterizate prin
particularitati fiziopatologice specifice si care se oglindesc in unele caractere ale
simptomatologiei:
a.)Insuficienta cardiaca congestiva consecutiva reducerii reintoarcerii venoase la inima si

scaderii debitului cardiac, este asa-numita insuficienta cardiaca de tip hipodiastolic. Acesta este
cazul in pericardita consecutiva , in sindroamele de restrictie cardiaca ( hipertrofii concentrice,
fibroza, tumori cardiace mai mari, etc.), in insuficienta cardiaca din unele tahicardii excesive si
prelungite. In aceste cazuri, pe langa tabloul cunoscut al insuficientei cardiace globale (cu
predominanta dreapta) se mai constata urmatoarele particularitati:
- tegumentele sunt reci si palide , cu transpiratii reci;
- tensiunea arteriala este mica , iar formula tensionala este convergenta prin scaderea
presiunii sistolice;
- timpul de circulatie este in general mai prelungit decat in alte cazuri de insuficienta
cardiaca;
- masurarea debitului cardiac arata o scadere evidenta a acestuia in valoare absoluta.
E.) Insuficienta cardiaca congestiva consecutiva cresterii reintoarcerii venoase la inima

si cresterii debitului cardiac , este asa - numita insuficienta cardiaca de tip hiperdiastolic care
insoteste sindroamele cardio-circulatorii hiperkinetice, hipertiroidismul, anemiile severe, unele
cazuri de cord pulmonar cronic cu insuficienta respiratorie pronuntata, in miocardiopatia din
boala Paget, etc..
In aceste cazuri, pe langa tabloul cunoscut al insuficientei cardiace globale (cu

predominanta dreapta) , se mai constata urmatoarele particularitati:
- tegumentele sunt calde , cu transpiratie apoasa alba, cu roseata generalizata, dar mai
exprimata in palme ;
- pulsul este tahicardic , dar plin , amplu, uneori cu caracter saltaret;
- tensiunea arteriala sistolica este mai adesea crescuta, formula tensionala fiind
divergenta;
- timpul de circulatie este , in general, mai scurt decat in alte cazuri de insuficienta
cardiaca;
- masurarea debitului cardiac arata valori absolute crescute uneori considerabil, dar debitul
este totusi mai mic decat ar fi in acelasi caz in lipsa unei insuficiente cardiace.
2.7. EVOLUTIA SI COMPLICATIILE INSUFICIENTEI CARDIACE
Evolutia insuficientei cardiace depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale si de prezenta

sau absenta complicatiilor.
La unii bolnavi, insuficienta cardiaca stanga poate evolua un numar relativ mare de ani
(10 ani sau peste), fara a aparea insuficienta cardiaca dreapta.
In cazul unei cardiopatii cu insuficienta de cord drept supravietuirea, care in urma a doua
decenii era de numai 1-2 ani,a devenit astazi de 5- 10 ani si chiar mai mult.
Complicatiile insuficientei cardiace sunt urmatoarele:

- trombozele venoase ale membrelor inferioare;
- emboliile pulmonare ( secundare trombozelor venoase);
- emboliile arteriale ( ca urmare a formarii unor trombi in atriul stang sau in ventriculul
stang);
- complicatiile pulmonare – edemul pulmonar acut, bronhopneumonia;
- complicatiile cerebrale – tromboza sau embolie cerebrala;
- ciroza cardiaca;
- insuficienta renala ;
- endocardita bacteriana subacuta.
2.8. TRATAMENTUL SI INTERVENTII SPECIFICE

IN INSUFICIENTA CARDIAC
Tratamentul insuficientei cardiace are trei obiective importante:
- usurarea activitatii inimii( repaosul fizic constitue una din principalele masuri prin care
se urmareste realizarea acestui obiectiv ; tratamentul hipotensor este extrem de util in cazul
bolnavilor hipertensivi, la care au aparut manifestarile clinice ale insuficientei cardiace stangi);
- marirea fortei de contractie si a eficientei miocardului ( cu ajutorul tratamentului

tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin ( prin dieta hiposodata si prin tratamentul cu

diuretice).
A. Tratamentul igieno-

dietetic - Tratamentul igieno-dietetic
consta in primul rand in repaus si in dieta saraca in sodiu.
Repausul-durata si gradul repausului depind de afectiunea cauzala; el este util in toate

formele de insuficienta cardiaca. Prin repausul fizic se realizeaza urmatoarele: scaderea
tensiunii arteriale, diminuarea travaliului muschilor respiratori, rarirea alurii ventriculare.
Alaturi de repausul fizic , un rol important il au repausul psihic si moral. In insuficienta

cardiaca repausul la pat va fi mentinut acasa sau la spital timp de 1-2 saptamani. In acest
interval bolnavul se va gasi in pozitia semisezanda in pat sau in fotoliu, aceasta pozitie fiind
convenabila mai ales pentru bolnavii cu insuficienta cardiaca stanga. Se va evita , in masura
posibilului imobilizarea absoluta si prelungita Reluarea
activitatii se face in functie de reducerea semnelor de insuficienta cardiaca si de posibilitatea
controlarii acesteia printr-un tratament de intretinere: reluarea activitatii se va face in etape
progresive.
Unii bolnavi isi pot prelua serviciu, dar cei care au de facut eforturi fizice trebuie sa-si
schimbe locul de munca. In orice caz, tuturor bolnavilor li se recomanda un program de munca
redus, cu perioade de odihna in timpul zilei si cu repaus la pat in cele doua zile de la
sfarsitul saptamanii.
Dieta saraca in sodiu reprezinta, de asemenea un mijloc de mare importanta in

tratamentul insuficientei cardiace. De altfel in formele usoare de insuficienta cardiaca, dieta
hiposodata plus repausul fizic determina o neta ameliorare.
Gradul de restrictie al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficientei cardiace. In

insuficienta cardiaca severa se recomanda o restrictie mare a ingestiei de sare ( sub 1 gr/ zi)
ceea ce se poate realiza prin regimul Kempner ( 1 kg . de fructe, 200 gr orez, 30-50 gr .zahar,
300 gr compot cu un continut de 0,5 gr de NaCl ) sau prin regimul Carel ( 800 ml lapte cu un
continut de 1 gr de NaCl ). In general, in cadrul regimului hiposodat se evita alimentele cu sodiu
( branza , mezeluri , cereale , paine , etc.).
Restrictia de lichide nu este necesara in mod obisnuit. In conditiile unei diete

hiposodate, bolnavul cu insuficienta cardiaca poate bea apa dupa nevoi, adica 1,5-2 l in 24
h. In cazul hiponatremiei de dilutie , aparuta tardiv la bolnavii cu insuficienta cardiaca ce isi
pierd capacitatea de a excreta apa , se recomanda o restrictie a ingestiei de apa.
Regimul alimentar consta intr-o alimentatie variata si bogata in vitamine, mese

fractionate , regim hipocaloric la obezi, hipertensivi si coronarieni. Se va urmari greutatea
bolnavului sa nu depaseasca valoarea normala. Alcoolul , cafeaua si ceaiul sunt permise in
cantitati mici, fumatul trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente (1 gr/kilocorp ),
cantitatea de lipide va fi redusa, iar fructele, sucurile, zarzavaturile si zeama de fructe vor fii
administrate in cantitati mai mari. Se reduce sarea, in formele severe se permit 1 -1,5 gr sare
de bucatarie/ zi, iar in unele cazuri ( Nefrix ) se permit 3 gr sare; cantitatea de lichide zilnica nu
va depasii 1-1/2 litri lichid-iarna si 2 litri -
vara . Regimul va fi normocaloric, hipocaloric
sau hipercaloric, in functie de necesitatile bolnavului in cauza. Trebuie sa fie bogata in vitamine,
sa contina proteine (se administreaza multe fructe si legume ) , deoarece pierde potasiu prin
diuretice si va contine 1 gr proteine/ kg corp, fiind echilibrat in glucide si moderat in lipide.
Mesele vor fi mici si fractionate ( 4-5 / zi), ultima masa va fi luata inainte de culcare.
A. Sunt permise urmatoarele alimente
- laptele ( numai in limita cantitatii permise) , cas, urda, branza;
- carne de vaca, pasare slaba in cantitate limitata cca . 100 -150 gr/ zi; pestele de rau slab, fiert,
fript sau copt;
- paine alba fara sare;
- grasimile - untul nesarat, smantana, frisca, uleiul vegetal;
- fructele fierte in compoturi, sucuri de fructe;

- legume sub forma de salate, piureuri, budinci , evitand pe cele care produc meteorisme si cele
bogate in sodiu ( varza, telina, spanacul);
- bauturile sub forma de ceaiuri de plante, sucuri de fructe.
B. Sunt interzise urmatoarele alimente:
- branzeturi grase ( cascaval, branzeturi topite);
- carnea grasa de porc, gasca, rata, mezelurile , pestele sarat;
- ouale in cantitate excesiva;
- painea cu sare sau fainoasele preparate cu bicarbonat sau sare;
- legumele bogate in sodiu: telina, sfecla, spanac;
- dulciuri preparate cu sare sau cu multa grasime;
- bauturi: alcoolul sub orice forma , apele minerale, iaurtul, ceaiul tare, cafeaua;
- condimentele cele iuti, boiaua piperul;
- mustarul cu sare, ceapa, usturoiul.
B. Tratamentul medicamentos
a) Tonicardiace- sunt substante obtinute din unele plante si anume: Digitalis purpureea,

Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicatia tonicardiaca reprezinta
medicatia de baza a insuficientei cardiace. Se administreaza ori de cate ori insuficienta cardiaca
nu se compenseaza prin repaus si regim desodat.
Preparatele digitalice actioneaza imbogatind metabolismul miocardului, marind forta de

contractie a inimii, scazand frecventa cardiaca. Datorita acestor actiuni creste debitul cardiac,
scade presiunea venoasa , se reduce volumul inimii, creste diureza si se diminua edemele.
Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala si Strofantina . Strofantina are o
actiune rapida si de scurta durata fiind utilizata in formele acute, dar nu este recomandata in
tratamentul cronic. Digitala actioneaza mai lent, are o durata de actiune mai lunga si se
acumuleaza in organism.
Cele mai cunoscute preparate de Strofantina sunt: SROFANTINA KOMBETINUL si

DUABAINA. Se administreaza numai intravenos, fiind indicate doar in cazurile de urgenta.
Nu se administreaza imediat dupa Digitala, ci dupa o pauza de 1-2

zile. Preparatele de Digitala sunt extrase din Digitalis purpureea
sau din Digitalis lanta (Lanatosid-C, Digoxin, Dezlanosid, Cedilanide- substante care se
administreaza fie pe cale intravenoasa , fie oral).
-Lanatosid- C ( 0,4 mg /fiola) isi manifesta efectul dupa 10 min. ,cu intensitatea maxima de 1-2 h
. In tratamentul de atac se folosesc intravenos 1,8- 1,6 mg /zi, administrate in 4 prize sau per os
1-2 mg ( de 3 ori /zi ,I zi cate 12-25 picaturi sau 4-8 drajeuri). Tratamentul de intretinere se
realizeaza cu picaturi sau drajeuri cu doza ce reprezinta aproximativ ½ din doza tratamentului
de atac ( 0,5 – 1 mg /zi ).
Digoxin- se prezinta sub forma de comprimate ce contin 0,25 mg glicozid si sub forma de solutie
alcooloica glicerinata ce contine 0,5 mg glicozid. La adulti in tratamentul de atac se folosesc 0,5
mg/ zi, administrat oral, pana la compensare ( cateva zile) , apoi intretinere cu 0,125- 0,5 mg /
zi; in urgente ,daca pacientul nu i s-a mai administrat digitala, se injecteaza intravenos lent 0,5
– 1mg, repetand la nevoie dupa 4-8 ore inca 0,5 mg. La copii se administreaza oral 0,025mg/
kilocorp la 8 ore in 2-4 doze pentru digitalizare, apoi intretinere cu 0,0125mg/kilocorp si pe zi.
-Nidacil- in tratamentul de atac se foloseste doza de 0,6-1mg/zi timp de 3-5 zile, iar in
tratamentul de intretinere doza de 0,1-0,2mg/zi.
-Dezlanosid- se prezinta sub forma de fiole a 2ml solutie injectabila continand

dezacetillanatozida 0,4 mg . Are actiune rapida , isi manifesta efectele dupa 10 -30 min.,
intensitatea maxima fiind realizata dupa 1-2 h . Pentru digitalizarea rapida se foloseste doza de
0,8-1,6 mg ( 2-4 fiole/zi), dozele fiind fractionate si administrate la 4-6 h interval.
- Digitalina – se prezinta sub forma de solutie hidroalcoolica gicerinata continand digitoxina 1

mg /ml sau 50 picaturi. Se administreaza la adulti oral 0,2-0,5 mg /zi ( 10-15 picaturi), pana la
corectarea tahicardiei si compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3-6 zile . La copii , dupa varsta , in
prima zi se administreaza 0,1 -0,4 mg, in 2-3 zi 0,1-0,2 mg, apoi intretinere cu 0,025- 0,05 mg
zilnic sau la 12 zile .
Contraindicatiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj digitalic si de

cazurile de soc sau colaps. Intoxicatia cu Digitala se manifesta prin tulburari de ritm si
conducere ( extrasistola, tahicardii paroxistice), tulburari gastrointestinale ( greturi, varsaturi,
anorexie).In caz de supradozare principala masura consta in oprirea tratamentului cu Digitala,
apoi incetarea administrarii de diuretice , limitarea efortului fizic, sarii de potasiu, chinidinei.
In tratamentul cu Digitala foarte util este sa se masoare in fiecare zi pulsul pentru a
aprecia rezultatele terapeutice si pentru a surprinde eventualele fenomene de intoxicatie.
B .Diureticele- reprezinta o medicatie importanta avand drept scop eliminarea de sodiu

si de apa din organism ameliorand munca inimii. Ele pot fi administrate in orice forma de
insuficienta cardiaca, avand o toxicitate slaba, efect diuretic prelungit si important, fara reactii
adverse deosebite si fara grave tulburari electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se previne
administrand concomitent clorura de potasiu.
Dintre diureticele tiazidice fac parte: Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putand fi administrate
in orice insuficienta cardiaca.
- Nefrix- se administreaza pe cale orala 2-4 tablete zilnic( 50-100 mg )sau 2-3 ori /
saptamana.
- Furosemid- se prezinta sub forma de fiole a 2 ml solutie apoasa continand furosemid

20 mg. Prezinta un efect important , imediat si rapid. Se administreaza intravenos lent ( 1-3 fiole
a 20 mg) sau 1-3 comprimate a 40 mg /zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace 1 doza,
de 40 mg, poate duce la pierderea de pana la 8 litri de apa. Furosemidul este eficace la bolnavii
rezistenti la diuretice tiazidice. Poate fi utilizat in doze de 40 mg pana la 500 mg. Poate produce
dezechilibre electrolitice: hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie, accidente alergice si
tulburari digestive.
- Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului ( Aldactana, Spironolactona), acidul

etacrinic cu efect important si rapid, se administreaza comprimate de 0,050 g , 1-4 /zi , dupa
mese si fiole de 0,025 g, 1-4 /zi – intravenos.
In insuficienta cardiaca refractara la tratament se administreaza cure discontinue de

corticoizi ( Prednison).
C. Alte tratamente:
- Oxigenoterapia este indicata in cazurile acute si in vazurile cronice cu leziuni pulmonare;
- Emisia de sange (300-500 ml) se practica in insuficienta cardiaca acuta si forma cronica
severa cu edeme mari;
- Evacuarea colectiilor lichidiene cand respiratia este stanjenita;
- Morfina se face in edemul pulmonar acut si cordul pulmonar acut , iar anticoagulantele, in
formele cu accidente tromboembolice.
C . TRATAMENTUL COMPLICATIILOR
Tratamentul edemului pulmonar acut se aplica de urgenta in urmatoarea succcesiune:

pozitia sezanda cu membrele inferioare in pozitie declina, garouri prin rotatie ( la 5 minute ) la
cele 4 extremitati, oxigen prin sonda nazala, Morfina intravenos (1-2cg),sangerare (300-500ml
in 5 minute), diuretice ( Furosemid – 2 fiole, 0,40mg intravenos sau Edecrin 50 mg in perfuzie),
tonicardiace ( Lanatosid-C intravenos 1 fiola, Digoxin sau Strofantina intravenos), Miofilin
intravenos.
Daca tensiunea artiala este scazuta se administreaza tonicardiace Isuprel 2-8 fiole de
0,2mg in 250ml ser glucozat 5%, oxigen, Morfina, HHC, Dextran. In E.P.A. de origine
infectioasa se face sangerare si se administreaza HHC, tonicardiace si oxigen. In E.P.A. din
marile hipertensiuni se combate energic hipertensiunea cu Raunervil (1 fiola intravenos lent),
Catapresan sau Regitina.
B) Tratamentul insuficientei cardiace congestive rapid instalate implica repaus la pat ( nu

absolut) , oxigen, restrictie mare de sare, Furosemid, Acid etacrinic, Lanatosid-C (3-4 fiole
intravenos pe zi).
c.) Tratamentul cordului pulmonar acut: oxigen pe cale nazala, analgetice ( Algocalmin,
Mialgin ), Atropina , in caz de bradicardie si hipotensiune ; Papaverina intravenos , Izoproterenol
in perfuzie, Noradrenalina in caz de soc , digitalice injectabile (Lanatosid –C ), asociat cu
Furosemid intravenos tratament anticoagulant sau trombolitic ,antibiotice in zilele urmatoare.
Tratamentul cordului pulmonar cronic se adreseaza, in primul rand, bolii pulmonare
cauzale .Se administreaza antibiotice ( Tetraciclina 2gr/zi sau Ampicilina 4gr/zi ),
bronhodilatatoare ( Miofilin 1-2 fiole intravenos lent ), Bronhpdilatin sau Alupent; corticoterapie
oral sau H.C.C.; se urmareste dezobstruarea cailor aeriene prin eliminarea secretiilor bronsice,
prin hidratare corecta, cu Trecid, Bisolvol, oxigen intermitent, antitusive cu prudenta; in stadiul
de insuficienta cardiaca: sangerare, diuretice, tiazidice (Nefrix ) si tonicardiace.
CAPITOLUL 3
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
BOLNAVILOR CU INSUFICIENTA CARDIACA
La bolnavii cu insuficienta cardiaca forta de contractie a inimii este scazuta si nu poate

asigura debitul de sange necesar functiilor normale ale organismului. Din aceasta cauza,
aportul deficitar de substante nutritive si oxigen creeaza grave tulburari ale metabolismului
tisular, care reduce la randul sau forta de contractie a inimii si staza in circulatia de intoarcere.
Aceasta categorie de bolnavi necesita o ingrijire speciala care are ca scop :
a) reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face fata imbolnavirilor,
deci , pentru a scadea fortul cardiac;
b) marirea fortei de contractie a inimii, marindu-se astfel capacitatea functionala.
Asistenta medicala detine o pozitie importanta in ingrijirea acestor categorii de bolnavi.

Pentru a-si indeplinii menirea nu trebuie sa se multumeasca sa cunoasca si sa aplice, chiar
perfect, diferite tehnici de ingrijire a bolnavului , ci trebuie sa cunoasca si notiuni teoretice
care sa-i permita depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia si chiar, daca este
nevoie, interventia in situatiile in care viata bolnavului depinde de cunostintele sale.
1.Asigurarea repausului fizic
- asistenta se va ingrijii ca bolnavii sa aiba maxim de confort, sa evite efortul fizic ,

saloanele sa aiba o ambianta placuta.
- bolnavii cu insuficienta cardiaca fiind dispneici, vor fi tinuti in pozitie sezanda
sau semisezanda, asistenta medicala va avea grija sa le asigure aceasta pozitie.
- patul va fi prevazut cu utilaj auxiliar , precum si cu un numar mare de perne. In cursul
zilei patul va fi inlocuit cu un fotoliu avand grija ca bolnavul sa aiba sprijin sub picioare
2. Asigurarea repausului psihic
- asistenta medicala va avea grija sa fereasca bolnavul de tot ceea ce ar putea tulbura
echilibrul nervos, trebuie sa castige increderea bolnavului printr-o buna pregatire profesionala.
- pentru a evita starile de neliniste va administra la timp medicamentele prescrise de medic si

va raspunde prompt la orice solicitare a bolnavului.
- asistenta medicala va insotii bolnavii la consultatiile de specialitate ( examinari radiologice,
EKG.); va examina starea psihica a bolnavilor, vizitandu-l cat mai des si va instrui vizitatorii
asupra modului de comportare fata de bolnav.
3. Asigurarea igienei personale a bolnavului
- Asistenta medicala va executa zilnic toaletele bolnavului fara ca acesta sa faca eforturi prea
mari, va face apoi o frectie cu alcool diluat pentru a imbunatatii circulatia periferica. Pielea
trebuie mentinuta in permanenta curata si uscata , deoarece pielea umflata se infecteaza usor.
- Se va schimba lenjeria de pat si de corp zilnic.
4. Prevenirea formarii trombozelor
- Asistenta medicala va executa zilnic masajul membrelor inferioare, in directia curentului venos.
- In acelasi scop, asistenta medicala va asigura ridicarea membrelor inferioare la 35 grade prin
ridicarea patului sau prin asezarea unor suluri sub picioarele bolnavului.
- Bolnavul va fi ajutat sa execute muscari de flexie si extensie a membrelor inferioare prin care
se impiedica trombozarea si se elimina edemele.
5. Urmarirea functiilor vitale si vegetative
- Asistenta medicala va urmarii zilnic T.A. , pulsul central si periferic, respiratia, diureza, tranzitul
intestinal, temperatura.
- Se urmareste bolnavul cu atentie pentru a observa semnele de agravare si complicatiile care

pot aparea ( edem pulmonar, embolie pulmonara, tromboflebita) si va anunta imediat medicul.
Starile de constipatie vor fi combatute cu purgative.
- Asistenta medicala va tine evidenta exacta a lichidelor consumate si eliminate de bolnav, va

urmari zilnic greutatea corporala dupa eliminarea scaunului si a urinei inainte de masa.
6. Regimul alimentar
- Asistenta medicala va urmari cu strictete respectarea regimului alimentar care va fi

hipocaloric pentru mentinerea greutatii corporale; hiposodat pentru a impiedica retinerea apei in
organism, contribuind la reducerea edemelor. Se vor evita alimentele care contin natriu :
salicilat de sodiu; cantitatea de lichide zilnica nu va depasi 1-2 l/24h . Ratia zilnica de alimente
va fi impartita in 4 -5 mese, iar ultima masa se va lua cu 3 ore inainte de culcare.
7. Administrarea tratamentului medicamentos
- Asistenta medicala va administra medicatia prescrisa de medic; medicatia folosita consta in

cardiotonice , cel mai frecvent e Digitala care se administreaza per os si daca nu se
administreaza dupa prescriptia medicala da fenomene de supradozare. Se administreaza si
diuretice: Furosemid, Ederen, Nefrix, iar asistenta va avea grija sa urmareasca diureza.
- Reducerea edemelor si masei sangelui circulant se mai poate face si prin atarnarea
membrelor inferioare, reducand astfel fluxul venos spre inima.
- Oxigenoterapia este indicata si usureaza starea bolnavilor cu insuficienta cardiaca.
8 Educatia sanitara
- Asistenta medicala contribuie la educarea bolnavului asupra noului regim de viata, dupa
externare bolnavul va duce o viata ordonata evitand suprasolicitarile; se va evita munca fizica.
Se respecta regimul dietetic, numarul meselor, se reduce sarea , cafeaua , alcoolul, tutunul. In
caz de imbolnaviri respiratorii: viroze, gripe, vor fi tratate imediat, deoarece orice neglijenta,
poate agrava boala.
3.1ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INVESTIGATIILE PARACLINICE
Colaborarea cu medicul la examinarea paraclinica este una din sarcinile importante ale
asistentei medicale.
Sarcinile asistentei medicale in pregatirea si asistarea unui examen paraclinic sunt

urmatoarele:
- pregatirea psihica a bolnavului : i se explica bolnavului in ce consta examenul care

trebuie sa i se faca, caracterul inofensiv al examinarii;
- pregatirea si verificarea instrumentarului necesar efectuarii examinarii sau recoltarii;
- dezbracarea si imbracarea bolnavului – Imbracarea si dezbracarea bolnavului se face

la solicitarea medicului si trebuie efectuata cu mult tact si finete, pentru a nu provoca dureri sau
miscari inutile ;
- aducerea bolnavului in pozitiile adecvate examinarilor si sprijinirea lui;
- servirea medicului cu instrumentele necesare examinarii si ajutarea medicului in

efectuarea tehnicii;
- recoltarea produselor patologice si a analizelor biologice.
A. Examenele paraclinice cuprind:
- examene de laborator care constau in recoltarea de sange pentru determinarea V.S.H.

–ului ( valori normale 5-10 mm /h, sau 20-50 mm/24 h ), glicemiei ( valori normale 65-100 mg
%) , lipidemiei ( normal 500- 700 mg% ) , colesterolul ( normal 150-259 mg % ).
- examen radiologic prin care se pot evidentia aspecte utile pentru diagnostic. Astfel se
observa o silueta cardiaca marita cu o configuratie ce depinde de boala cauzala, iar la
examenul plamanilor, se constata o crestere a dimensiunilor arterelor pulmonare, dar
transparenta pulmonara, nu este redusa.
- explorari hemodinamice care sunt utile atat pentru diagnostic cat si pentru urmarirea
insuficientei.
In insuficienta cardiaca stanga, viteza de circulatie este incetinita, constatandu-se:
1.timpul brat-limba este crescut cu mult peste limita superioara a normalului ( 16 secunde),
atingand 30 secunde;
2. timpul brat-plaman este normal.
In insuficienta cardiaca dreapta viteza de circulatie este incetinita, constatandu-se:
- timpul brat-limba este prelungit( poate atinge sau depasi 24 secunde);
- timpul brat-plaman este prelungit( peste valoarea normala de 8 secunde).
Presiunea venoasa determinata la nivelul venelor de la plica cotului este mult crescuta.
3.2.DEFINITIA NURSING-ULUI
Nursing-ul a primit foarte multe definitii, dar cele mai importante sunt definitia O.M.S.-
ului, definitia Virginiei Henderson si definitia consiliului I.N.( C.I.N.).
Definitia prezentata de O.M.S. stabileste ca nursing-ul este o parte importanta a

sistemului de ingrijire a sanatatii cuprinzand :
- promovarea sanatatii ;
- promovarea bolilor;
- ingrijirea persoanelor bolnave fizic-mintal, handicapate.
Cea mai acceptata definitie a fost a Virginiei Henderson; ea defineste nursing-ul astfel:
„ Sa ajuti individul fie acesta bolnav sau sanatos, sa-si afle calea spre sanatate sau recuperare,
sa ajuti individul fie bolnav sau sanatos, sa-si foloseasca actiunile pentru promovarea sanatatii
sau recuperare, cu conditia ca acesta sa aiba vointa, taria sau cunoasterea necesare pentru a o
face,si sa actioneze in asa fel incat sa-si poata purta singur de grija cat mai curand posibil.”
Definitia prezentata de C.I.N. :
„ Nursing-ul ca o parte integrala a sistemului de asistenta sociala cuprinde ocrotirea

sanatatii, prevenirea bolilor si ingrijirea bolnavilor fizic-psihic si a celor infirmi de toate varstele in
toate formele de asistenta sociala si asezari comunitare.

3.3. FUNCTIILE ASISTENTEI MEDICALE sunt:
1. de natura independenta
2. de natura dependenta
3. de natura interdependenta
1. Cele de natura independenta se refera la faptul ca asistenta asista sau ingrijeste pacientul
din proprie initiativa, temporal sau definitiv. Aceste ingrijiri sunt:
a.) De confort – atunci cand persoana bolnava nu-si poate indeplini aceste functii. Ingrijirile de
confort sunt in functie de varsta pacientului, de natura bolii si de alte dificultati fizice, psihice,
sociale.
b.)Asistenta stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii.
c.) Le transmite informatii, invataminte, asculta pacientul si il sustine.
d.) Este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata si
sanatate.
2. Cele de natura dependenta se refera la faptul ca asistenta la indicatia medicului aplica

metodele de observatie, de tratament sau de readaptare, observa la un pacient modificarile
provocate de boala sau tratament si le transmite medicului.
3.Cele de natura interdependenta – in cadrul acestei functii asistenta colaboreaza cu alti

profesionisti din domeniul sanitar, social – educativ, administrativ si participa la activitati
interdisciplinare, de exemplu:
- actiunea de depistare a tulburarilor de ordin fizic, psihic, social.
- actiunea de educatie pentru sanatate si sensibilizare asupra responsabililor si asupra

drepturilor pe care le are populatia in materie de sanatate.
- actiuni de rezolvare a problemelor psiho - sociale.
- participa la organizarea sau gestionarea centrelor sau unitatile de ingrijire.
Mai exista o serie de functii care de fapt se regasesc in cele anterior amintite:
1.Functia profesionala – este rolul cel mai important al asistentei,acela de a se ocupa de

pacient in scopul mentinerii echilibrului sau de a face pentru pacient ceea ce el nu poate sa
faca; aici intra functia tehnica, de grup psiholog, preventiva; tot aici intra promovarea mentinerii
sanatatii,prevenirea imbolnavirilor si ingrijirea in situatii de imbolnaviri si recuperare.
2.Functia educativa – presupune alaturi de calitati psihologice si aptitudini pedagogice, de a sti

sa comunice, de a sti sa fie convingator.
3.Functia de cercetare – aceasta functie impune dezvoltarea unor calitati specifice, dar si
acestea pe fondul unei pregatiri profesionale si morale superioare. Asistenta ca participanta in
echipa de cercetare alaturi de medic, devine o parte componenta si poate sa-si aduca aportul la
dezvoltarea stiintelor medicale.
3.4.APLICAREA NORMELOR DE CONDUITA SI TEHNICA SECURITATII IN MUNCA
Ingrijirea bolnavilor este o munca de mare raspundere, personalul mediu sanitar

(asistenta) isi desfasoara activitatea in vederea prevenirii si tratarii unor boli, iar timpul pe care il
petrece la patul bolnavului este in general de 8-12 ore. Datorita misiunii delicate personalitatea
asistentei medicale trebuie sa fie marcata de sensibilitate impletita cu tarie de caracter
fundamentata pe o complexa pregatire profesionala, de gradul de constiinciozitate depind vieti
omenesti. Pentru exercitarea meseriei de asistenta este necesar a fi inzestrat cu anumite
inclinatii si aptitudini care printr-o pregatire temeinica se dezvolta in trasaturi morale ce vor
influenta in mod pozitiv conduita personalului mediu sanitar. Cunostintele si baza pregatirii
teoretice a unei asistente se castiga in scoala prin verigile din lanturi disciplinare care contribuie
la pregatirea profesionala. Dupa terminarea scolii, dezvoltarea cunostintelor profesionale nu
trebuie sa se opreasca nici un moment, trebuie sa fie autodidacta si pentru acest lucru are la
dispozitie reviste, carti, simpozioane, cursuri de pregatire profesionala

3.5. CALITATILE ASISTENTEI MEDICALE
Calitatile asistentei medicale se impart in 3 mari categorii:
1. Calitati morale
2. Calitati fizice
3. Calitati de bun tehnician
1. Calitatile morale cuprind:
- stapanire de sine, rabdare datorita carora asistenta poate sa depaseasca momentele critice
create de starea psihica si fizica a bolnavului
- optimism, seninatate
- calitatea de a se apropia de bolnav, de apartinatorii acestuia, de a castiga increderea si

pentru a le oferi un confort medical
- constiinciozitate – de care depinde nu numai evolutia bolii, dar si viata bolnavului
- punctualitate in toate sarcinile de serviciu
- devotament fata de bolnav dus pana la abnegatie

- promptitudine in luarea deciziilor, ingeniozitate, luciditate, initiativa in fata unor situatii
problema
- pastrarea secretului profesional
- atitudine principala fata de tovarasi, de munca sau fata de echipa in care lucreaza.
2. Calitati fizice
Asistenta trebuie sa aiba forta fizica pentru a face fata unor actiuni ca:
- transportul, mobilizarea bolnavului
- rezistenta fizica necesara activitatii in ture si in timpul indelungat petrecut de asistenta

in picioare pe parcursul orelor de munca
- miscari sigure si coordonate
3.Calitati de bun tehnician – se refera la cunoasterea functionalitatii aparaturii medicale, se

utilizeaza in investigatii, tratamente, sali de sterilizare, avand in vedere tehnicile moderne care
patrund si in domeniul aparaturii medicale.

2.6. LOCUL DE MUNCA AL ASISTENTEI MEDICALE
Locul de munca al asistentei medicale este cuprins in:
- spitale
- policlinici
- circumscriptii sanitare
- crese, gradinite, centre de recoltare si conservare
Spitalul este unitatea sanitara care asigura asistenta sociala completa de

specialitate, preventiva, curativa si de recuperare a bolnavilor.
Spitalul ingrijeste anumite categorii de bolnavi:
- bolnavi in stare grava care au nevoie de o permanenta supraveghere

- ingrijeste imbolnaviri, cazuri rare care se diagnosticheaza mai greu si este nevoie de
tot felul de investigatii si supraveghere
- bolnavii care necesita interventii chirurgicale
- bolnavii cu boli infecto – contagioase pentru a fi izolati de restul populatiei
Spitalul este amplasat sub forma de:
a.) spital pavilion
b.) spital bloc
Spitalul pavilion – asigura mai multa liniste pentru bolnav, previn infectiile intra –
spitalicesti ( nozocomiale).Dezavantajul este ca intretinerea lor este mai costisitoare, necesita

mai mult personal, colaborarea dintre sectii este mai greu de realizat
Spitalul bloc – avantajele sunt tocmai dezavantajele spitalului pavilion. Atat la spitalul pavilion,
cat si la cel bloc se intalnesc mai multe componente functionale:
- serviciul de primire
- sectie de spital
- servicii de diagnostic si tratament ( laborator, serviciul de radiologie, explorari

functionale)
- serviciul administrativ gospodaresc.

2.7. TINUTA ASISTENTEI MEDICALE
Tinuta asistentei medicale, echipamentul de protectie trebuie sa fie totdeauna curat

apretat, calcat, adecvat cu statura fiecaruia.
Durata purtarii aceluiasi echipament nu trebuie sa depaseasca 3 zile ( dar poate fi

schimbat ori de cate ori este nevoie).Halatul si boneta trebuie sa fie adaptate la statura
asistentei pentru a avea prestanta, pentru a fi ordonata in fata bolnavilor si a intregului personal
medico – sanitar, pentru a castiga increderea, nu dispretul.
Asistenta inainte de a-si lua echipamentul, verifica integritatea si curatenia acestuia.

Halatul se imbraca dupa ce au fost scoase hainele de strada . Boneta va fi aranjata incat sa
acopere foarte bine parul. Ghetele vor fi curate, comode si silentioase. Mastile de tifon care
protejeaza gura vor fi curate, dezinfectate prin sterilizare si vor cuprinde 4 -5 straturi de tifon.
Aceste masti sunt purtate in saloanele de nou – nascuti, sali de operatie, sali de nastere, la
bolnavii contagiosi la care asistenta executa diverse tehnici. Manusile sunt de cauciuc si sunt
indispensabile diverselor tehnici ( recoltat de analize, pansat de plagi, transport de produse
patologice ale bolnavului) si alte tehnici de ingrijire a bolnavilor
.Asistenta este obligata sa poarte echipament de protectie in timpul serviciului si sa

pastreze toate regulile de igiena personala.
2.8. OBIECTIVELE ASISTENTEI ]N SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE
In modelul conceptual al Virginiei Henderson se enunta faptul ca orice fiinta umana

indiferent de varsta, sex, are o serie de necesitati care trebuie satisfacute. Cadrul conceptual
al Virginiei Henderson se bazeaza pe definirea a 14 nevoi fundamentale cu corespondentele
lor bio- psiho- sociale. Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea nevoilor este
telul profesiei de asistent. In conceptul Virginiei Henderson asistenta trebuie sa stie ca o nevoie
fundamentala este o necesitate vitala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de bine in
apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale in conceptul Virginiei Henderson sunt:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a alimenta si hidrata
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se misca si a avea o buna postura
5. Nevoia de a dormi ;i a se odihni
6. Nevoia de a se imbraca si dezbraca
7. Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale
8. Nevoia de a fi curat, de a-si proteja tegumentele
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a actiona dupa credintele si valorile sale
12. Nevoia de a se realiza
13. Nevoia de a se recrea
14. Nevoia de a invata
Toate aceste 14 nevoi comporta diferite dimensiuni ale fiintei umane. Prima dimensiune
cea biologica,psihologica,culturala si spirituala . In afara de Virginia Henderson s-a mai facut o
clasificare a nevoilor umane conform teoriei lui Maslow. Maslow a fost psiholog si umanist
american care afirma ca exista 5 categorii de nevoi umane ierarhizate in ordinea prioritatilor.
Aceste 5 nevoi sunt:
1. Nevoi fiziologice
2. Nevoi de securitate
3. Nevoi de apartenenta
4. Nevoi de cunoastere
5. Nevoia de realizare
Dupa teoria lui Maslow trebuie satisfacute mai intai nevoile de baza, fiziologice,
securitate, ca persoana sa poata tinde spre celelalte nevoi din cele 14. Ca sa mentina un
echilibru fiziologic si psihologic pacientul si individul in general trebuie sa atinga un nivel minim
in satisfacerea nevoilor sale.
1.ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN

PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU RECOLTAREA DE PRODUSE
BOILOGICE SI PATOLOGICE
Produsele recoltate pentru analiza de laborator constituie materialul de analizat. Ele pot
fi produse normale sau patologice. Pentru recoltarea acestor produse provenite de la individ e
nevoie sa se respecte o serie de reguli si conditii de recoltare. Examenul de laborator exprima
in ceea ce priveste morfologia,fizionomia si biochimia acestuia. Examenele de laborator
efectuate produselor biologice ( normale) si patologice, completeaza simptomatologia bolii cu
elemente obiective, reflectand modificarile aparute in organism.
Analizele de laborator pot confirma sau infirma diagnosticul clinic.
- reflecta evolutia bolii
- reflecta eficienta tratamentului
- confirma vindecarea
- semnaleaza aparitia unor complicatii
De asemenea, examinarile de laborator permit depistarea unor cazuri de boli infectioase

precum si persoanele purtatoare de germeni patogeni,ele avand rol in profilaxia bolilor
contagioase.
Utilitatea si obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul cum se

efectueaza examenul de laborator. Dupa modul de efectuare a analizelor intra in sarcina
personalului de laborator, recoltarea produselor este efectuata de asistenta medicala, in
majoritatea situatiilor.
Pentru a se realiza in conditii optime recoltarea, asistenta trebuie sa respecte
urmatoarele norme:
1. Orarul recoltarii
2. Efectuarea pregatirii psihice si fizice a bolnavului
3. Pregatirea instrumentarului si a materialului necesar pentru recoltare.
4. Tehnica recoltarii propriu-zise
5. Completarea buletinului de trimitere la laborator si etichetarea produsului

recoltat
6. Pastrarea si transportarea produsului recoltat
Efectuarea pregatirii psihice
Pregatirea psihica va fi facuta cu mare atentie si consta in instruirea lui privind

comportamentul sau in timpul recoltarii, colaborand cu asistenta pentru reusita recoltarii si
inlaturarea starii de teama. Din punct de vedere fizic, bolnavul este pregatit fie printr-un regim
alimentar, fie printr-un repaus la pat asezandu-l intr-o anumita pozitie, fie prin intreruperea unui
tratament medicamentos care ar putea influenta rezultatul analizelor.
Completarea imediata a buletinelor de analiza si etichetarea produselor, asigura evitarea

inlocuirii rezultatelor intre ele,de fapt, ce ar putea duce la grave erori.
Buletinul de analiza se completeaza cu numele,prenumele bolnavului,sectia si numarul

salonului,natura produsului,analiza ceruta,data recoltarii,numele celui care a recoltat. Pentru
anumite examinari ( serologice) se mai completeaza sexul, varsta,dispensarul medical si
intreprinderea unde lucreaza.
Etichetarea produselor se face prin scrierea unor etichete cu datele bolnavului care se
lipesc pe recipientele respective.
Un produs neetichetat nu poate fi utilizat pentru analiza. Recoltarea unor produse in

conditii sterile urmareste ca produsul recoltat sa nu fie suprainfectat- introducerea in produs a
unor germeni introdusi din afara. Suprainfectarea produsului se poate face cu germeni straini
proveniti de la bolnavi, de la asistenta, din aer sau din instrumentarul folosit. Asistenta va
transporta produsele recoltate astfel incat ele sa ajunga la laborator cat mai repede si-n starea
in care au fost in organism. Se trimit imediat pentru a evita alterarea. Cand se transporta de la
un spital la altul sau dintr-o localitate in alta,se ambaleaza astfel incat sa nu se sparga, sa nu se
deterioreze. Aceeasi grija o va avea asistenta si pentru transportul de pe sectie la laborator.
Recoltarea sangelui pentru examene hematologice si biochimice
Recoltarea se face prin intepare( la adult pulpa degetului sau lobul urechii, la copil fata
plantara a halucelui sau calcai ) prin punctie venoasa,punctie arteriala.
Pentru majoritatea recoltarilor de sange este necesar ca bolnavul sa fie nemancat(nu a
ingerat nici un aliment solid sau lichi timp de 12 ore). In practica se recomanda bolnavului sa nu
mai manance nimic de la cina pana dimineata cand se face recoltarea.
Materiale necesare: tava medicala acoperita cu camp steril, doua seringi de 10 cm

sterilizate, trei ace de punctie venoasa cu mandren sterilizate, uscate si verificate,
alcool,tinctura de iod, tampoane de vata, garou de cauciuc, casoleta cu compuse sterile,
leucoplast, musama, perna tare elastica pentru articulatia cotului, recipienti de recoltare,
eprubete si flacoane sterile, uscate, goale sau cu substante chimice, anticoagulante sau de alta
natura in functie de felul analizei pentru care se face recoltare, numerotate cu creion, medii de
cultura,tavita renala.
Etape de executie:
1. Pregatirea instrumentelor si a materialelor necesare:
- se aleg materialele necesare si se aseaza pe tava;
- se transporta tava cu materialele in apropierea bolnavului.
2. Pregatirea fizica si psihica a bolnavului:
- se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii
- se aseaza bolnavul in pozitia necesara ( in functie de locul punctiei);
- se dezbraca bratul ales astfel ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere;
- se aseaza sub bratul bolnavului perna elastica si apoi musamaua;
- se solicita bolnavului sa mentina bratul in pozitia necesara.
3. Se monteaza seringa.
4. Stabilirea locului punctiei:
- se stabileste bratul la care se face punctia;
- se examineaza calitatea si starea venelor de la plica cotului;
- se stabileste locul de executare a punctiei.
5. Executarea punctiei:
- se aplica garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a bratului;
- cu indexul mainii stangi se palpeaza locul pentru punctie;
- se dezinfecteaza locul punctiei;

- se cere bolnavului sa inchida si sa deschida pumnul de cateva ori si sa ramana cu el
inchis ;
- avand seringa in mana dreapta intre police si celelalte degete, cu indexul se fixeaza
amboul acului atasat;
- cu policele mainii stangi fixeaza vena la 4-5 cm sub locul punctiei si executa o
compresiune si o tractiune in jos asupra tesuturilor vecine;
- se introduce acul in mijlocul venei in directia axului longitudinal al venei si se impinge

de-a lungul ei la o adancime de 1-1,5 cm;
- cu mana stanga se trage incet pistonul, aspirand sange ( sangele trebuie sa apara in
seringa);
- se continua aspirarea sangelui in seringa pana se extrage cantitatea de sange

necesara;
- se desface garoul si bolnavul deschide pumnul;
- se aplica un tampon de vata uscat peste locul unde este acul si se retrage acul printr-o
miscare rapida;
- se dezinfecteaza locul punctiei cu un tampon cu alcool sau tinctura de iod care va fi

mentinut la bolnav timp de 5-10 minute, pentru hemostaza;
- se scoate acul de la seringa si sangele recoltat se goleste in recipientul pregatit;
- spalare pe maini cu apa curenta si sapun.
6. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica; reorganizarea locului de munca si pregatirea

sangelui recoltat pentru laborator.
Din sangele recoltat se fac urmatoarele analize:
V.S.H.- ul
Se va recolta prin punctie venoasa, fara staza. Pentru aceasta se aspira in prealabil in
seringa 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% si se recolteaza 1,6 ml sange. Valorile normale:5-10 mm/h
sau 20-50 mm/24 h. La femei valoarea este cu 1 sau cu 3 mm mai crescuta fata de barbat.
Analize biochimice
Lipidemia – se recolteaza dimineata pe nemancate, 2-5 ml de sange fara substanta

anticoagulanta prin punctie venoasa.
Valori normale:500-700 mg%

Colesterol - se recolteaza dimineata pe nemancate 2-5 ml sange prin punctie venoasa
fara substanta anticoagulanta.
Valori normale:150-250 mg%
Glicemia – se recolteaza sange prin punctie venoasa 2 ml sange pe substanta

anticoagulanta(florura de natriu) 4 mg si se va trimite la laborator.
Valori normale: 1 g‰ -1,20g‰.
2.PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORARI RADIOLOGOCE
Examenul radiologic al inimii cuprinde :radiografia , radioscopia, kimografia,

radiocardiograma, angiocardiografia.
In practica obisnuita se intrebuinteaza examenul radiologic si radioscopic.
Radioscopia- examen direct, proiectandu-se silueta cardiovasculara pe un ecran fluorescent.

Permite examenul in miscare, dar ramane un examen subiectiv, care nu permite comparatia an
timp.
Radiografia- ofera o imagine obiectiva, care permite comparatia in timp , sesizeaza numeroase

amanunte care scapa radioscopiei si prezinta un grad mai redus de periculozitate pentru medic.
Etapele de executie:
1. Pregatirea psihica a bolnavului- bolnavul este anuntat si i se explica conditiile in care se

realizeaza (camera in semiobscuritate ):
- va fi condus la serviciu de radiologie;
- se explica bolnavului cum trebuie sa se comporte in timpul expunerii ( va executa

cateva miscari de respiratie, iar radiografia se va face in apnee dupa o respiratie
profunda).
2. Pregatirea fizica
- asistenta ajuta bolnavul sa se dezbrace complet in zona toracica;
- se departeaza obiectele radioopace ;
- se aseaza bolnavul in pozitie ortostatica cu mainile pe solduri si coatele aduse inainte fara

sa ridice umarul cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poarta filmul in spatele ecranului.
Cand pozitia verticala este contraindicata se aseaza bolnavul in pozitie sezanda sau decubit.
Asistenta are rolul de a ajuta bolnavul in timpul examinarii , sa ia pozitiile ceruta de medic.
3. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica

Bolnavul va fi ajutat sa se imbrace , va fi condus la pat, medicul va nota in foaia de
observatie examenul radiologic si data.
3.PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU ELECTROCARDIOGRAMA
Electrocardiograma reprezinta inregistrarea grafica a rezultantei fenomenelor

bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Ea reprezinta o metoda de investigatie extrem de
pretioasa in diagnosticul unei cardiopatii, in general, in suferintele miocardului si este o
metoda care recunoaste o boala de inima cu evolutie lenta atunci cand EKG se efectueaza
la efort. Inregistrarea electrocardiogramei se face cu ajutorul unor aparate speciale numite
electrocardiograme de tipuri diferite. Bolnavul este racordat la aparat printr-un cablu cablu –
bolnav; la extremitatea distala a cablului sunt atasate niste placute metalice numite
electrozi in numar de 10, necesare pentru a inregistra 4 derivatii standard si unipolare si 6
derivatii precordiale notate cu V1-V6.
Etapele de executie:
1. Pregatirea bolnavului
- asistenta pregateste bolnavul din punct de vedere psihic pentru a inlatura factorii
emotionali;
- se transporta bolnavul in sala de inregistrare, de obicei cu caruciorul, cu 10-15

minute inainte de a inregistrare;
- bolnavul va fi dezbracat in partea superioara a corpului si la nivelul membrelor

inferioare;
- va fi culcat pe canapea si rugat sa-si relaxeze musculatura.
2. Montarea electrozilor
Placile electrozilor se monteaza pe partile moi, sub placa de metal a electrozilor se

aseaza o panza inmuiata intr-o solutie de electrolit( o lingura sare la un pahar de apa) , iar la
aparatele noi se foloseste o pasta speciala. Cei 10 electrozi( 4- pentru membre si 6-
pectorali) se fixeaza pe bolnav in felul urmator:
a) Montarea electrozilor pe membre:
- rosu-mana stanga
- galben-mana dreapta
- verde-picior stang
- negru-picior drept
b) La nivel precordial derivatiile precordiale se noteaza cu V1-V2;V3-V4;V5-V6.

V1- in spatiul 4 intercostal pe marginea dreapta a sternului (rosu);
V2- spatiul 4 intercostal pe marginea stanga a sternului(galben);
V3- intreV2-V4(verde);
V4- spatiul 5 intercostal stang pe linia medioclaviculara(maro);
V5- intersectia de la orizontala dusa din V4 si linia anterioara axilara stanga(negru);
V6- intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie stanga(verde).
O electrocardiograma normala cuprinde undele numite conventional P,Q,R,S,T,U;

segmentele - distanta dintre doua unde(PQ si ST), iar intervalele sunt portiuni de traseu
care cuprind unde si segmente P-Q si Q-T. In practica, electrocardiograma este foarte utila
pentru diagnosticul tulburarilor de ritm, tulburarilor de conducere, cardiopatiilor ischemice
coronariene, intoxicatii cu unele droguri ( Chinidina, Digitala).
4.ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI
IN SATISFACEREA NEVOII DE A SE MISCA SI DE A MENTINE O BUNA POSTURA
Scopul este de a cunoaste care sunt pozitiile pe care le ia bolnavul in pat sau in care
acestia trebuie asezati pentru ingrijiri, examinari speciale si alte acte medicale.
Pozitia bolnavului in pat este determinata de boala si starea lui generala. In functie de
aceasta bolnavul poate avea:
1. Pozitia activa – reprezinta pozitia pe care o ia bolnavul singur, se misca singur, nu are
nevoie de ajutor.
2. Pozitia pasiva – in stare grava, bolnavul este lipsit de forta fizica si are nevoie de ajutor
pentru miscare si pentru a-si schimba pozitia.
3. Pozitia fortata – este o pozitie neobisnuita impusa de bolnav.
Pozitiile in care poare fi asezat un bolnav sunt:
- pozitia decubit dorsal
- pozitia semisezanda
- pozitia sezanda
- pozitia decubit lateral
- pozitia trendelemburg (declina)
- pozitia decubit ventral
- pozitia ginecologica
- pozitia genu-pectorala
La bolnavii cu insuficienta cardiaca pozitia indicata este cea sezanda cu gambele
atarnate ce se realizeaza aducand bolnavul sezand pe marginea patului, iar sub picioare
asezandu-se un taburet, bolnavul fiind invelit cu o patura.
5.ROLUL PROPRIU SI DELEGAR AL ASISTENTEI
IN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ALIMENTA
Alimentatia constituie substratul vietii fiind realizata prin aportul permanent de substante
nutritive. La omul bolnav alimentatia are in vedere stabilirea unui regim echilibrat corespunzator
bolii.
Alimentatia rationala reprezinta aportul unor alimente in concordanta cu nevoile

organismului, diferite dupa varsta, munca, starea de sanatate sau boala, starea fiziologica.
Alimentatia rationala la bolnav trebuie sa cuprinda:
- inlocuirea cheltuielilor energetice de baza ale organismului necesare cresterii la copil sau
refacerii pierderilor prin consum exagerat la adulti;
- asigurarea aportului de vitamine si saruri minerale necesare metabolismului normal si

celorlalte functii;
- favorizarea procesului de vindecare prin crutarea organelor bolnave;
- prevenirea unei evolutii nefavorabile in bolile latente transformand bolile acute in boli cronice si
aparitia recidivelor;
- consolidarea rezultatelor terapeutice obtinute prin alte tratamente.
Ratia alimentara reprezinta proportia alimentelor de origine animala sau vegetala in 24

ore. Ratia alimentara este variabila dupa varsta, munca prestata, starea de sanatate sau de
boala. Ea trebuie sa corespunda atat calitativ, cat si cantitativ. Ratia se masoara in calorii, la
ratia minima de 1600 calorii necesara organismului in repaus, se adauga ratia care trebuie sa
acopere necesarul de calorii pentru munca depusa in plus. Un bolnav in repaus absolut la pat
necesita 25 calorii/kg corp in 24 ore.
Valoarea nutritiva a principiilor alimentare este:
-1 g glucide = 4,1 calorii;
-1 g proteine = 4,1 calorii;
-1 g lipide = 9,3 calorii.
Foaia de alimentatie zilnica este un document in care se centralizeaza regimurile

alimentare zilnice prescrise de medic fiecarui bolnav in parte in scop terapeutic. In timpul vizitei,
medicul prescrie regimul alimentar al bolnavului consemnand in foile de alimentatie clinica
medicala; in acelasi timp asistenta de salon noteaza in caietul propriu si in caietul de activitate
al sectorului regimul alimentar, mentionand numarul salonului, numele bolnavului si tipul de
regim.
Regimul cardiovascular are doua variante in functie de bolile inimii si ale sistemului

circulator:
Varianta I – normocaloric, normoglucidic, hidroprotidic,hiposodat. Este compus din: iaurt,

branza de vaca, branza desarata, supe, creme, legume, pireuri, fainoase cu lapte, salate de
morcovi, sfecla rosie, carne fiarta, tocata, biscuiti, galuste.
Varianta II – normohipocaloric, normoprotidic, normohipoglucidic, normohipolipidic,

hiposodat. Este compus din: iaurt, lapte, carne alba, fiarta, peste, paine alba fara sare, legume
crude, pireuri, fructe crude sau coapte, compot, biscuiti, dulceata, unt 10 g/zi, ulei 30 g/zi.
Regimul bolnavilor cu insuficienta cardiaca va fi hipoaloric sau hipercaloric,

normocaloric; bogat in vitamine, sa contina proteine, bogat in legume si fructe; echilibrat in
glucide si moderat in lipide. Mesele vor fi mici si fractionate (4-5 /zi), ultima masa fiind inainte de
culcare.
Se dau urmatoarele alimente: lapte, iaurt, branza, carne de vaca, peste de rau slab, fiert
sau copt, paine alba fara sare, legume crude, pireuri, fructe crude sau coapte, dulceata, ceaiuri
de plante, sucuri de fructe.
In functie de starea bolnavului alimentatia se face astfel:
a). activ – bolnavul mananca singur in sala de mese;
b). pasiv sau dependenta –bolnavul este ajutat sa manance;
c). artificial – in care alimentele sunt introduse artificial in organism in conditii nefiziologice.
6. ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI
IN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA
Respiratia este o nevoie esentiala a fiintei umane, este o functie vitala a organismului,
prin care organismul isi asigura procesele de oxigenare si eliminare a dioxidului de carbon.
Scopul il constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evolutia bolii,

recunoasterea complicatiilor, prognosticul bolii.
Materialele necesare pentru masurarea respiratiei sunt: ceas cu secundar, pix albastru,
foaia de temperatura.
Etapele:
1.Se pregatesc materialele si se transporta langa bolnav.

2.Pregatirea fizica si psihica – bolnavul este asezat in decubit dorsal, nu se anunta bolnavul
deoarece pe baza emotiilor se modifica ritmul respirator si nu se obtin valorile reale.
3. Efectuarea tehnicii: asistenta numara frecventa miscarilor respiratiei prin inspectie cand
bolnavul este treaz, constient sau cand doarme prin asezarea mainii cu fata palmara pe
suprafata toracelui bolnavului. Se numara inspiratiile (miscarile de ridicare a cutiei toracice) pe
timp de 1 minut.
4. Notarea cifrica – asistenta noteaza in cifre in carnetul propriu valoarea frecventei respiratiei,
numele si prenumele bolnavului.
5. Notarea grafica – se noteaza grafic in foaia de temperatura, cu un punct de culoare albastra

si se uneste printr-o linie cu valoarea anterioara.
Valorile normale ale respiratiei sunt:
- femei – 18 respiratii/minut;
- barbati – 16 respiratii/minut.
Bolnavii cu insuficienta cardiaca prezinta tulburari grave respiratorii care constau in

diferite forme de dispnee (respiratie dificila).
Dispneea se caracterizeaza prin respiratii frecvente si superficiale, care la inceput apar

la eforturi mari, apoi progresiv, pe masura cedarii miocardului la eforturi din ce in ce mai mici.
O alta forma de dispnee de efort este dispneea vesperala, minima dimineata,

accentuandu-se spre seara. In formele avansate de insuficienta cardiaca stanga, dispneea
apare si in repaus, bolnavul luand o pozitie semisezanda, aceasta dispnee purtand numele de
ortopnee.
Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistica nocturna ce apare sub forma unor ce
survin dupa una-doua ore de somn – bolnavul se trezeste cu sete de aer, este anxios, se ridica
in pozitie sezanda sau coboara si deschide fereastra sa respire aer curat. Dispneea imbraca
aspectul de tahipnee superficiala
Scopul consta in obtinerea de informatii privind starea morfofunctionala a aparatului

urinar si a intregului organism; calitatea si cantitatea urinei furnizeaza date importante in
stabilirea diagnosticului, a prognosticului, urmarirea evolutiei bolii si-n stabilirea bilantului nutritiv
in bolile metabolice.
Ritmul fiziologic este de 5-6 mictiuni/24 ore la barbati si 4-5 mictiuni/24 ore la femei.
Exista insa o serie de tulburari de mictiune:
- polikiuria – cantitati frecvente, iar ca si cantitate, scazuta;
- iskiuria – retentie de urina (imposibilitatea de a urina);
- disuria – durere in timpul eliminarii;

- enurezisul – eliminarea involuntara a urinei in timpul noptii, mai frecventa la copiii cu tulburari
nevrotice si dupa varsta de 3 ani;
- nicturia – inversarea sau egalarea dintre raportul numarului de mictiuni si cantitatea de urina
emisa ziua fata de cea emisa noaptea.
Valorile fiziologice ale volumului de urina sunt:
-1000-1400 ml/24 ore – la femei;
-1200-1800 ml/24 ore –la barbati.
Valorile patologice ale volumului de urina sunt:
- poliurie – cresterea volumului de urina peste 3000 ml/24 ore
- oligurie – volum sub valoarea normala (mai mic de 1000 ml/24 ore)
- anurie –lipsa urinei din vezica.
La bolnavii cu insuficienta cardiaca dreapta, datorita fenomenelor de staza renala ce

apar ca urmare a cresterii presiunii in venele renale si scaderii gradientului de presiune dintre
artere si vena renala, apare nicturie, oligurie cu urina normal concentrata, iar in stazele
avansate poate apare o discreta proteinurie.
Scaunul face si el parte din nevoia de a elimina din organism resturile alimentare supuse
procesului de digestie, eliminate din organism prin anus prin actul de defecatie. Valorile normale
sunt: 1-2 scaune/zi, iar valorile patologice constau in 3-6 scaune/zi.
Diareea se caracterizeaza printr-un aspect deosebit si o culoare de la galben pana la

negru in functie de afectiune (20-30 scaune pe zi in sindromul dizenterie). Constipatia consta in
scaune la 2-4 zile. La bolnavii cu insuficienta cardiaca dreapta datorita fenomenelor de staza
portala apare meteorismul, constipatia, inapetenta, greata, iar in cazurile cu aliura mai rapida
prin varsaturi si diaree.
Expectoratia face parte din actul de a elimina si reprezinta actul de eliminare pe gura
dupa tuse a produselor formate in caile respiratorii. Bolnavii pot avea o expectoratie rozata si
spumoasa (hemoptizia) in cazurile edemului pulmonar acut sau franc sangvinolent in cazul
infarctului pulmonar. In insuficienta ventriculara stanga sau insuficienta atriala stanga bolnavii
pot expectora spute ruginii ce contin „celule de insuficienta cardiaca”.
IN OBSEVAREA EDEMELOR
Edemul reprezinta o acumulare de lichid seros in tesuturi si se manifesta prin:
- cresterea in volum a regiunii edematiate;

- pielea devine palida, lucioasa, stravezie;
- pierderea elasticitatii tesutului edematiat – tesutul pastreaza urma presiunii

digitale, situatie denumita semnul godeului.
Edemul pulmonar acut este cea mai grava, dar si cea mai caracteristica manifestare a
insuficientei cardiace stangi. Apare in atacuri bruste, brutale, de obicei nocturne sau dupa fort
mai mare, uneori dupa incarcarea cu lichide a organismului. Se manifesta cu o dispnee
extrema, cu o ortopnee stringenta. Bolnavul este socat, anxios, agitat, palid, cu buze usor
cianotice, cu transpiratii reci. El prezinta hipernee ampla, zgomotoasa si tahipnee de 30-40
respiratii/minut. Apare tusea care la inceput este seaca, apoi apare o expectoratie serioasa,
spumoasa, alicioasa, iar in cele din urma devine rozata, expresie a transvazarii sangelui din
alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiaca trebuie deosebit de edemul
pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrala sau de edemul pulmonar al fenalilor.
Dintre manifestarile cele mai caracteristice ale insuficientei cardiace drepte fac parte
edemele cardiace. Natura cardiaca a edemelor se cunoaste prin caracterul lor generalizat,
predominant declin, progresiv, la inceput vesperale apoi permanente, cu extindere de la partile
cele mai joase ale corpului (maleole si gambe, regiunea sacrala) in sus. O alta manifestare
importanta la bolnavii cu insuficienta cardiaca dreapta o reprezinta cianoza ce reprezinta
expresia incetinirii vitezei in mica circulatie ce este generalizata cu predominanta la extremitati
si proeminente (buze, urechi, pometi ,nas, maini, picioare). Tegumentele sunt ceva mai rosii si
mai calde cu transpiratii (mai ales la palme) daca debitul cardiac este crescut, mai palide si mai
reci daca debitul cardiac este scazut.
8.ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI
IN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ODIHNI
Este o nevoie a fiecarei fiinte de a dormi si a se odihni in bune conditii timp suficient
incat sa-i permita organismului sa obtina randament maxim.
Odihna este perioada in care se refac structurile alterate ale organismului, se

completeaza resursele energetice folosite, se transporta produsii formati in timpul efortului, fie
ficat (acid lactic), fie rinichi (produsi de excretie). Somnul este forma articulara de odihna prin
absenta starii de veghe; somnul elibereaza individul de tensiuni psihologice si fizice si permite
sa regaseasca energia necesara activitatii cotidiene.
La bolnavii cu insuficienta cardiaca dreapta apar fenomene de staza cerebrala –

expresie a congestiei venoase a encefalului, a scaderii relative a debitului arterial, a hipoxiei si a
hipercapniei, apar de obicei in stadii mai avansate ale insuficientei cardiace drepte. Aceasta
encefalopatie se manifesta prin somnolenta diurna si adesea prin insomnie nocturna, apatie,
care uneori evolueaza pana la coma, alteori agitatie (delir cardiac).
Durata somnului la persoanele varstnice este de 6-8 ore. Somnul trebuie sa fie odihnitor,
fara intreruperi, fara cosmaruri, sa adoarma cu usurinta, sa se trezeasca odihnit. Daca exista
perturbari ale somnului apar urmatoarele probleme: insomnia, hipersomnia, oboseala. Insomnia
reprezinta dificultatea de a dormi.
Bolnavii cu insuficienta cardiaca supusi la eforturi fizice mari, caldura excesiva a
mediului ambiant si emotii puternice pot determina o decompensare cardiaca. Totodata la
decompensarea inimii mai contribuie si ingestia unei cantitati mari de sare, suprimare
intempestiva a digitalei si diureticelor, transfuziilor de sange si perfuziile saline. Asistenta se va
ingriji ca bolnavii sa aiba maxim de confort, sa evite efortul fizic; sa fereasca bolnavul de tot
ceea ce ar putea tulbura somnul.
IN EFECTUAREA TRATAMENTULUI
Tratamentul insuficientei cardiace are trei obiective importante:
- usurarea activitatii inimii (repaosul fizic reprezinta una dintre principalele masuri prin
care se urmareste realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de util in cazul
bolnavilor hipertensivi, la care au aparut manifestarile clinice ale insuficientei cardiace stangi);
- marirea fortei de contractie si a eficientei miocardului (cu ajutorul tratamentului

tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodata si prin tratamentul cu diuretice);
Medicamentele sunt substante de origine minerala, animala, vegetala si chimica de

sinteza, transformate prin operatii farmaceutice intr-o forma de administrare (comprimate, fiole)
folosite pentru prevenirea tratarea sau ameliorarea bolilor.
Caile de administrare a medicamentelor sunt:
1) cai directe (calea bucala sau mucoasa)
2) cai indirecte (parentale) ce intereseaza tesutul celular, intravenos, intradermic,

muscular.
Deoarece medicamentul poate deveni toxic, asistenta trebuie sa cunoasca doza de

administrare:
a) doza terapeutica – cantitatea utilizata pentru obtinerea efectului terapeutic dorit;
b) doza maxima – cantitatea cea mai mare suportata de organism fara aparitia unor
fenomene toxice;
c) doza toxica – cantitatea care provoaca o reactie periculoasa pentru organism;
d) doza letala – cantitatea care provoaca moartea.
Asistenta medicala are obligatia sa cunoasca si sa respecte urmatoarele reguli de

administrare a medicamentelor:
1. respectarea medicamentului prescris;

2. Identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei inainte de
administrare sau a medicamentului insusi;
3. verificarea calitatii medicamentului;
4. respectarea caii de administratie;
5. respectarea orarului de administratie;
6. respectarea dozei prescrise;
7. respectarea somnului fiziologic al bolnavului;
8. evitarea incompatibilitatii intre medicamente;
9. servirea bolnavului cu doza unica de medicament prescris;
10. respectarea succesiunii in administrarea medicamentelor;
11. lamurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
12. anuntarea imediata a greselilor de administratie a medicamentelor;
13. administrarea imediata a medicamentelor deschise;
14. prevenirea infectiilor intraspitalicesti.
Asistenta medicala va administra medicatia prescrisa de medici bolnavilor cu insuficienta

cardiaca, medicatie ce consta in cardiotonice, cel mai frecvent fiind Digitala ce actioneaza mai
lent, are o durata de actiune mai lunga si daca nu se administreaza dupa prescriptia medicala
da fenomene de supradozare. Se mai administreaza diuretice: Furosemid , ce se administreaza
intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg sau 1-3 comprimate a 40 mg); Nefrix – pe cale orala se
administreaza 2-4 tablete/zi (50-100 mg) sau de 2-3 ori pe saptamana.
Reducerea edemelor si a masei sangelui circulant se face prin atarnarea membrelor

inferioare, reducand astfel fluxul venos spre inima. Oxigenoterapia este indicata in cazurile
acute si in cazurile cronice cu afectiuni pulmonare.
Emisia de sange (300-500 ml) se face in insuficienta cardiaca acuta si in forma cronica
severa cu edeme mari. Morfina se face in edemul pulmonar acut si cordul pulmonar acut, iar
anticoagulantele in formele cu accidente tromboembolice.
CAPITOLUL 4
PROCESUL DE INGRIJIRE NURSING
Procesul de ingrijire este o metoda organizata, sistematica, care permite acordarea de

ingrijiri individualizate.
Planul de ingrijire astfel conceput este centrat pe reactiile particulare ale fiecarui individ sau
grup de indivizi la o modificare reala sau potentiala de sanatate.
Demersul nu poate fi definit ca un proces fara gandire deoarece el este compus din diverse
etape logic structurate avand ca scop obtinerea unei mai bune stari a pacientului sau demersul
mai poate fi definit ca aplicare a modului stiintific de rezolvare a problemelor, de analiza a
situatiilor, de ingrijire care sa corespunda nevoilor fiziologice, psihosociale ale persoanei.
Procesul de ingrijire este un mod de a gandi logic care permite interventia constienta,
planificata a ingrijirilor in scopul protejarii si promovarii starii de sanatate a individului.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson in procesul de ingrijire usureaza

identificarea problemelor pacientului in plan bio, psiho, social si cultural gasind sursele de
dificultate care impiedica satisfacerea nevoilor. Permite stabilirea interventiilor capabile sa
reduca influenta acestor surse cu scopul de a ajuta persoanele sa-si recapete autonomia pe cat
posibil.
Procesul de ingrijire cuprinde 5 etape:
1.Culegerea datelor – permite sa se faca o inventariere a tuturor aspectelor privind pacientul in

globalitatea lui. Se poate spune ca ele ne informeaza asupra ce este pacientul, asupra
suferintei, asupra modului sau de viata, asupra modului de satisfacere a nevoii.
2.Analiza si interpretarea datelor – (problema sau diagnosticul de ingrijire) ne permite sa punem

in lumina problemele specifice de dependenta si sursa de dificultate care i-a generat, adica
„elaborarea diagnosticului de ingrijire”.
3.Planificarea ingrijirilor – ne permite determinarea obiectivelor care trebuie urmarite si stabilirea

mijloacelor pentru rezolvarea acestor obiective.
4.Realizarea interventiilor – aici asistenta va executa toate ingrijirile ce trebuie acordate

bolnavilor fie prin actiuni autonome, fie prin actiuni delegate. Interventia presupune realizarea
obiectivului propus.
5.Evaluarea – este ultima etapa si consta in analiza rezultatului obtinut si daca au aparut noi
date in evolutia pacientului.
Procesul de ingrijire constituie un instrument de individualizare si de personalizare a

ingrijirilor.
PLAN DE INGRIJIRE AL BOLNAVULUI
CAZ NR.1
NUME SI PRENUME: Buzatu Dumitru
DATA NASTERII: 5 mai 1942
DOMICILIUL: Drobeta Turnu Severin
DATA INTERNARII: 1martie 2004, ora 22.
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienta cardiaca clasa functionala 2/3;
Cardiopatie ischemica dureroasa;
Fibrilatie arteriala.
MOTIVELE INTERNARII: Dispnee la efort mic, precordialgii, edeme gambiene,
palpitatii.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neaga.
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor de efort
ISTORICUL BOLII: Bolnav cunoscut cu cardiopatie ischemica cronica dureroasa;
Fibrilatie arteriala – se interneaza pentru precordialgii;
Dispnee cu ortopnee, palpitatii edeme gambiene, simptome ce

au debutat in urma cu doua saptamani si s-au
accentuat progresiv.
Zi Problema Obiective Interventii Evaluare

2 Dispnee de Combaterea Am pozitionat bolnavul in pozitie Reducerea in
efort mic dispneei prin semisezanda. Am aerisit salonul. I intensitate a
m asigurarea se cere bolnavului sa evite efortul dispneei.
oxigenului fizic si psihic si sa stea la pat.
a necesar
respiratiei
r Precordialgii Combaterea Repausul absolut la pat. Am Se observa o
–intensitate durerii administrat 1 f/i.m.algocalmin. scadere in
t mica intensitate a durerii.
Cianoza Asigurarea unei Oxigenoterapia prin administrare Cianoza scade in
i accentuata oxigenari de oxigen cu ajutorul sondei intensitate.
periorona- corespunzatoare. nazofaringiene 4-5 l/minut.
e Schimbarea lenjeriei de corp si de
zala cu Scaderea pat.
2 tegumente debitului cardiac
umede.
0 Edeme Combaterea Am urmarit daca bolnavul respecta Edemele persista in
gambiene. edemelor. regimul desodat prescris. Am continuare.
0 asigurat masajul membrelor in
directia curentului venos. Am
4 indicat bolnavului sa tina ridicate
partile edematiate punandu-si sub
picioare o patura si sa execute
miscari active cu membrele
inferioare. La indicatia medicului
am administrat 1 fiola Furosemid.
Masurarea, Masurarea, observarea si notarea T.A. = 180/70 Hg
observarea si T.A.
notarea T.A.
Tensiunea arteriala reprezinta
presiunea exercitata de peretii
arteriali asupra presiunii sangelui
circulant. T.A. se masoara cu
stetoscopul si tensiometrul cu
mercur (Riva-Rocci) a carui
manseta se aseaza pe bratul
bolnavului sprijinit si in extensie.
Masurarea, Pulsul arterial este senzatia de soc A.V.=80/minut
observarea si perceputa la palparea unei artere neregulat
notarea pulsului. superficiala, comprimata
incomplet pe un plan rezistent.
Pulsul se masoara in artera radiala
prin comprimarea arterei pe un
plan dur.
Masurarea, Diureza reprezinta procesul de Diureza=600 ml/24
observarea si formare si eliminare a urinei din ore
notarea diurezei. organism timp de 24 ore. Urina se
colecteaza in recipiente, apoi se
citeste gradatia de pe vas care
indica urina pe 24 ore.
Masurarea, Respiratia reprezinta functia prin Respiratie = 15
observarea si care se realizeaza aportul de respiratii/ min
notarea oxigen necesar proceselor vitale
respiratiei ale organismului paralel cu
eliminarea in atmosfera a CO2
rezultat din arderi. Se masoara
notand inspiratiile (miscari de
ridicare a cutiei toracice) timp de 1
minut.
Masurarea, Temperatura reprezinta rezultatul Temperatura = 37
observarea si proceselor oxidative ale grade Celsius
notarea organismului generatoare de
temperaturii caldura prin degradarea
alimentelor energetice. Se masoara
prin aplicarea termometrului in
axila, timp de 10 minute.
Masurarea, Scaunul reprezinta resturile Scaun normal
observarea si alimentare supuse procesului de
notarea digestie, eliminate din organism
scaunului. prin anus prin actul defecatiei.
Insomnie Combaterea Am supravegheat starea psihica a
datorata insomniei si bolnavului, vizitandu-l cat mai des,
anxietatii linistirea am administrat o tableta
bolnavului de Diazepam inainte de culcare.
Urmarirea Masurarea, observarea si notarea Temperatura = 37
functiilor vitale T.A., pus, respiratie, diureza, grade C.
scaun, cantarire. Dupa masurarea
temperaturii, termometrul se T.A.=180/70
dezinfecteaza si se pastreaza
separat in solutia dezinfectanta mm/Hg
care se schimba zilnic.
A.V.= 80/min.
Neregulat
Scaun normal
Diureza= 600 ml/24

ore
Greutate=80kg
Pregatirea Am pregatit materialele necesare
bolnavului in recoltarii, le-am transportat la patul
vederea bolnavului cu masa de tratament
recoltarii (materialele fiind sterile). In
probelor prealabil am facut pregatirea fizica
biologice si si psihica a bolnavului,
efectuarea EKG. atentionandu-l ca analizele se
recolteaza. Am recoltat sange
pentru VSH, lipomie, colesterol,
glicemie, HT, Hb, timol. Apoi am
explicat bolnavului in ce consta
tehnica EKG
Educatia Schimbarea lenjeriei de pat. Am Bolnavul se simte
sanitara privind ajutat bolnavul sa-si faca toaleta pe mai bine.
igiena personala regiuni (pielea trebuie mentinuta
a bolnavului. uscata si curata pentru ca cea
edematiata se infecteaza usor).
Administrarea Am administrat Digoxin 2tb. Stare generala
tratamentului (1/zi), Dipiridamol 6 tb. (3/zi ameliorata.
medicamentos. inainte de masa), Malsidolat 4 tb.
(2/zi),vitamina B1 6 fiole
(3/zi), vitamina B6 6 fiole (3/zi).
Notarea in F.O. VSH=36mm/h
a analizelor
biologice. Colesterol=230mg%
Lizemie=600mg%
Glicemie=100mg%
Timol= 5 UML
HT= 38%
Leucocite=4300
HB= 14 -16 g
5/6 Pregatirea Am insotit medicul la Vizita medicala a decurs
documentelor si vizita, notand normal.
m a salonului recomandarile. Am
pentru vizita transportat mancarea la
a medicala. patul bolnavului si l-am
Asigurarea ajutat sa se alimenteze.
r alimentatiei.
Urmarirea Masurarea, notarea si Temperatura=37,2gradeC
t functiilor vitale. inregistrarea TA, pus,
diureza. Am cantarit Av=65/min regulat
i bolnavul. Am masurat TA
cu tensiometrul si cu TA=140/80mm Hg
e stetoscopul.
Diureza=1000ml/24ore
2
Greutate=84 Kg
0 Administrarea Am Stare generala
tratamentului administrat Digoxin 2tb. ameliorata.
0 medicamentos (1/zi),Dipiridamol 6tb.(3/zi
inainte de
4 masa), Malsidolat 4tb.
(3/zi), vitamina B6 6 fiole
(3/zi).
Dureri in Calmarea durerii Se administreaza o Diminuarea durerii.
hipocondrul fiola algocalminI.M. pentru
drept indepartarea durerii.
Ameteli. Imbunatatirea Am cerut bolnavului sa stea TA=158/80mm Hg
starii bolnavului. linistit in pat. La cerea
acestuia am masurat T.A.
Crearea Am aerisit salonul, am
conditiilor de efectuat toaleta pe regiuni a
bolnavului, l-am ajutat sa
Mediu schimbe lenjeria de corp.
Am schimbat lenjeria de
pat.
Alimentatia Am servit bolnavul la pat cu Bolnavul accepta
pasiva. alimentele indicate de alimentatia. Bolnavul
Administrarea medic. Am este multumit de felul
tratamentului administrat: Digoxin 2tb. cum i-a fost administrat
medicamentos. (1/zi),Dipiridamol 6tb. (3/zi tratamentul.
inainte de
masa), Lasilactoza 4 tb.
(3/zi), vitamina B6 12 fiole
(3/zi)

7/10 Observarea, Am masurat TA, pulsul, TA=150/80 mmHg
masurarea si diureza. Am masurat TA cu
m notarea functiilor ajutorul tensiometrului si al AV= 80/minut
vitale stetoscopului. Pulsul l-am
a masurat prin comprimarea Temp.= 37grade C
arterei radiale.
r Diureza=1100ml/24ore
t Scaun normal.
i Respiratie
normala=18/minut
e Crearea Am aerisit salonul. Am
conditiilor de schimbat lenjeria de corp si
2 mediu pat.
Usoara tuse Calmarea, A administrat bolnavului Bolnavul nu mai tuseste.
0 prevenirea pentru combaterea
agravarii tusei tusei Trecid 3 tb./zi.
0
11 martie 2004:
La cererea bolnavului s-a facut externarea, cu urmatoarele instructiuni:
- sa duca o viata ordonata, evitand efortul;
- sa respecte regimul prescris de medic;
- se instruieste asupra modului cum se administreaza medicamentele;
- se va prezenta periodic la medic.

CAZ NR. 2
NUME SI PRENUME: Vladescu Maria
DATA NASTERII: 3 ianuarie 1955
DATA INTERNARII: 4 februarie 2004
DIAGNOSTIC: Insuficienta cardiaca decompensata;
Fibrilatie arteriala la ritm scazut.
MOTIVELE INTERNARII: Dispnee cu oropnee, edeme gambiene masive, palpitatii

si
dureri retrosternale.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neaga.
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor la efort.
ISTORICUL BOLII: Cunoscuta ca fiind bolnava de 3 ani datorita nerespectarii regulilor de

igiena si alimentatie, se interneaza pentru precardialgii, dispnee cu ortopnee, edeme
gambiene masive, simptome ce au aparut in urma cu 10 zile.
z Problema Obiective Interventii Evaluare

i
4 Dispnee cu Combaterea Am pozitionat bolnava in pozitie Usoara reducere
ortopnee dispneei prin semisezanda. Am aerisit salonul. I- a dispneei
f asigurarea am cerut bolnavei sa evite efortul
oxigenului necesar fizic, psihic si sa stea in pat.
e respiratiei
Precardialgi Combaterea durerii I-am recomandat bolnavei sa stea Usoara reducere
b i la efort numai in pat cu administrarea 1 a durerii.
mic fiola de Algocalmin I.V.
r Insomnie Combaterea Am supravegheat starea psihica a Bolnava poate sa
datorata insomniei si bolnavei; am purtat discutii adoarma.
u anxietatii linistirea bolnavei incurajand-o si i-am administrat 1
tb. de Diazepam.
a Edeme Combaterea Am urmarit daca bolnava respecta Din cauza starii
gambiene edemelor regimul desodat prescris de medic. generale usor
r Am efectuat masajul membrelor alterate, edemele
inferioare in directia curentului persista in
i venos. Am indicat bolnavei sa tina continuare.
ridicate partile edematiate punandu-
si sub picioare o patura si sa
execute miscari active cu membrele
inferioare. La indicatia medicului
am administrat 1 fiola Furosemid.
Urmarirea Masurarea, observarea si notarea Temp.=37gradeC
functiilor vitale T.A., puls, respiratie, diureza, scaun,
cantarire. Greutate=70Kg
Dupa masurare, termometrul se T.A.=140/80mm

dezinfecteaza si se pastreaza intr-o
solutie dezinfectanta. Hg
A.V.=80/min.
e
Neregulat
2
Diureza=500ml
0 Administrarea La indicatia medicului i se Starea bolnavei
tratamentului administreaza 1 tb.Digoxin, 1 nu prezinta nici o
0 medicamentos. f Furosemid si 3 tb. de Nifedipin. schimbare.
Pregatirea Am insotit medicul care a efectuat o Vizita medicala a
4 documentelor si a vizita speciala, data fiind starea decurs normal.
salonului pentru bolnavei si am notat toate datele
vizita medicala. importante.

5 Dispnee Asigurarea Am asezat bolnava in pozitie Se constata o usoara
cu oxigenului semisezanda. I-am administrat imbunatatire a starii
f oropnee necesar bolnavei necesarul de oxigen, bolnavei.
persistenta respiratiei. indispensabil pentru respiratie.
e Am aerisit salonul pentru o mai
buna ventilatie a aerului.
b Edeme Combaterea Am efectuat masajul membrelor Bolnava respecta fara
gambiene edemelor inferioare in directia curentului a crea probleme
r venos si am supravegheat regimul prescris de
respectarea regimului desodat medic
u prescris bolnavei de catre medic.
a Astenie Reducerea Bolnava va sta permanent in Se constata o usoara

asteniei repaus absolut la pat, iar pentru ameliorare in starea
r nevoi fiziologice va fi ajutata sau bolnavei.
servita la pat.
i Urmarirea Masurarea, observarea, notarea si Temp.=37gradeC
functiilor vitale inregistrarea in F.O. a T.A., puls,
diureza, scaun, temperatura.
T.A.=150/95mmHg
A.V.=80/minut
regulat
Diureza=600ml/24ore
Scaun normal
Anxietate Combaterea Pentru combaterea starii de Starea bolnavei se
anxietatii anxietate i-am administrat imbunatateste.
bolnavei Diazepam,dimineata si
seara.
Pregatirea Am pregatit materialele sterile
bolnavului in necesare recoltarii, le-am
vederea recoltarii transportat la patul bolnavei cu
probelor masa de tratament si am recoltat
biologice. sange pentru VSH, HL, HB, HT,
e colesterol, lipemie, glicemie si
urina pentru examenul de urina.
2 Administrarea La indicatia medicului i-am
tratamentului administrat 1 tb de Digoxin, 1 f
0 medicamentos de Furosemid, 3 tb. deNifedipin.
Pregatirea Am insotit medicul la vizita Vizita medicala a
0 documentelor si a medicala, am notat indicatiile decurs normal.
salonului pentru date de medic.
4 vizita medicala
Educatia sanitara I-am explicat bolnavei ca trebuie Bolnava respecta
in privinta sa respecte un regim alimentar indicatiile date fara
regimului cedesodat monocaloric, bogat in nici o impotrivire.
trebuie respectat proteine. Alimentele vor trebui
impartite in 4-5 mese mai mici,
ultima masa fiind luata cu mai
multe ore inainte de culcare.
6- Dispnee Asigurarea I-am administrat bolnavei Se observa o usoara
usoara oxigenului oxigenul necesar, de asemenea am imbunatatire a starii
8 necesar aerisit salonul pentru o mai buna bolnavei.
respiratiei ventilatie a aerului si am asigurat
f bolnavei o pozitie favorabila.
Edeme Combaterea Am efectuat masajul membrelor Bolnava nu ridica nici
e usoare edemelor inferioare in directia curentului o problema.
venos si am administrat 1
b f Furosemid.
Educatia sanitara Am schimbat lenjeria de corp si
privind igiena de pat. Am ajutat bolnava sa-si
personala a efectueze toaleta pe regiuni.
bolnavei.
Urmarirea Masurarea, notarea si inregistrarea Temp.=37grade C
functiilor vitale T.A. puls, diureza, scaun,
temperatura. A.V.=75/minut
regulat
T.A.=150/95mm Hg
Diureza=900ml/24ore
Scaun normal.
Administrarea Am administrat tratamentul Bolnava este
tratamentului prescris de medic: multumita de felul
medicamentos cum i s-a efectuat
Digoxin 3 tb. (1/zi), tratamentul.
r Furosemid 3f(1/zi),
u Miofilin 6tb(2/zi),
a Trecid 9tb(3/zi),
r Spironolactoza 3 (1/zi),
i Dipiridamol 9dj(3/zi), inainte de
masa.
e
Tuse Combaterea tusei In dupa amiaza zilei de 6 februarie Dupa administrarea
2004 bolnava a manifestat accese tabletelor de Trecid
2 de tuse, i-am administrat Trecid. starea bolnavei se
imbunatateste.
0
9- Notarea in F.O. a VSH=10mm/h
analizelor
10 biologice Colesterol=160mg%
f Lipemie=450mg%
e Glicemie=100mg%
b Timol=9 UML
r HT=45%
u HB=15,62 g
a HL=4000 lc
Asigurarea Am transportat la pat mancarea Bolnava a acceptat
r alimentatiei bolnavei si am ajutat-o sa alimentatia.
manance.
i Urmarirea Am urmarit temperatura, pulsul, Temp.=36,8gradeC
functiilor vitale T.A., am cantarit bolnava.
e T.A.=150/80mm Hg
2 A.V.=68/minut
0 Diureza=1200ml/24ore
0 Greutate=70 kg
Administrarea Am administrat tratamentul Starea bolnavei se
4 tratamentului prescris de medic: amelioreaza.
medicamentos
Digoxin 3tb(1/zi)
Crearea
conditiilor de Furosemid 3f(1/zi)
mediu
Miofilin 6tb(2/zi)
Dipiridamol 9dj(3/zi)
Spironolactoza 3 (1/zi)
Am aerisit salonul pentru o mai

buna ventilatie a aerului, am
schimbat lenjeria de corp si de
pat a bolnavei, am ajutat sa-si
efectueze toaleta pe regiuni.
Participarea la Am participat la vizita medicala, Vizita medicala a
vizita medicala am notat indicatiile date de decurs normal.
medic, de asemenea datorita
imbunatatirii starii de sanatate a
bolnavei, medicul a hotarat sa o
externeze.
10 februarie 2004
Externarea bolnavei s-a facut cu urmatoarele recomandari:
- sa duca o viata ordonata evitand efortul;

- se instruieste asupra modului cum se iau medicamentele;
- se va prezenta periodic la control.
CAZ NR. 3
NUME SI PRENUME: Popescu Gheorghe
DATA NASTERII: 5 august 1945
DATA INTERNARII: 14 mai 2004, ora 9
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienta cardiaca clasa functionala 2/3;
Cardiopatie ischemica cronica;
Aritmie extrasistolica.
MOTIVELE INTERNARII: Dispnee, palpitatii, tuse seaca.
ANTECEDENTE HEDEROCOLATERALE: Neaga.
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor la efort.
ISTORICUL BOLII: cunoscut cu cardiopatie ischemica dureroasa, se interneaza cu
oropnee, palpitatii, tuse seaca – simptome ce au debutat in urma
cu o saptamana.

1 Anxietate Comunicarea cu Pentru inlaturarea singuratatii Bolnavul este mai
bolnavul am discutat cu bolnavul, i-am linistit.
4 explicat despre boala si i-am
administrat 2tb deNitrozepam,
m dimineata si seara.
Tuse seaca cu Calmarea tusei Pentru a –i combate tusea, i-am Tusea persista, dar de
a iritarea administrat Codenal, cate 2tb, intensitate mai mica.
esofagului de 3 ori pe zi.
i Dispnee cu Combaterea La indicatia medicului am Reducerea in
oropnee dispneei prin pozitionat bolnavul in pozitie intensitate a dispneei.
asigurarea semisezanda; de asemenea am
oxigenului aerisit salonul.
necesar
Inapetenta Educatie sanitara I-am explicat bolnavului ca Bolnavul intelegand
in privinta trebuie sa respecte un regim necesitatea respectarii
regimului alimentar strict desodat regimului, nu ridica
alimentar ce monocaloric, bogat in proteine. nici o problema cu
trebuie respectat Alimentele vor trebui impartite privire la dieta.
in 4-5 mese mici, ultima masa
trebuie luata cu cateva ore
inainte de culcare.
Urmarirea Am masurat T.A. cu ajutorul T.A.=160/80mmHg
functiilor vitale tensiometrului, am masurat
pulsul prin comprimarea arterei A.V.=80/min regulat
radiale pe un plan dur osos si
am recoltat urina/24 ore, Diureza=900ml/24ore
precum si scaunul; de asemenea
am masurat temperatura in Temp.=37gradeC
axila.
Scaun normal
Pregatirea Am pregatit psihic si fizic Se observa o usoara
bolnavului in bolnavul. Prin punctie venoasa ameliorare a starii
vederea recoltarii am recoltat sange pentru bolnavului.
2
probelor determinarea VSH, lipemie,
biologice si HT, HV, timol. Am explicat
0
efectuarea EKG tehnica efectuarii EKG si am
ajutat medicul la efectuarea
0
Administrarea procedurii. Am cerut bolnavului
tratamentului ca a doua zi sa urineze in
4
medicamentos recoltator pentru un examen de
urina.
La indicatia medicului am
administrat:
Furosemid 1f I.V.
Dipiridamol C 200 3dj/zi
inainte de masa
Nitropector 2tb/zi
Chinidina sulfurica 2tb/zi
Facies anxios Linistirea Am stat de vorba cu bolnavul Bolnavul s-a linistit.
bolnavului linistindu-l, explicandu-i ca
numai respectand indicatiile
medicului i se va imbunatati
starea. Am
administrat Nitrozepam 2tb,
dimineata si seara.
Tuse seaca Combaterea Am continuat sa Se constata o usoara
iritativa tusei administrez Codenal 2tb de 3 ori diminuare a tusei.
pe zi pentru a-i combate
bolnavului tusea.
Dispnee cu Asigurarea La indicatia medicului am Respiratia bolnavului
ortopnee oxigenului pozitionat bolnavul in pozitie devine normala.
necesar semisezanda; de asemenea am
respiratiei aerisit salonul pentru o mai buna
ventilatie a aerului.
Urmarirea Am indicat bolnavului sa stea cat T.A.=150/90mmHg
functiilor vitale mai relaxat pentru masurarea
pulsului, T.A., temperaturii. A.V.=80/min
Temp.=36,8 gradeC
Educatie Am ajutat bolnavul sa-si
sanitara privind efectueze toaleta pe regiuni; am
igiena schimbat lenjeria de corp si de
personala a pat.
bolnavului
Notarea in F.O. VSH=36mm/h
a analizelor
biologice Colesterol=260mg%
Lipemie=600mg%
Timol=4 UML
HT= 38%
HB= 12,68 g
Administrarea La indicatia medicului i-am Starea bolnavului s-a
tratamentului administrat bolnavului: ameliorat.
medicamentos
Nitropector 4tb (2/zi)
Chinidina sulfurica 4tb (2/zi)
Dipiridamol C drajeuri (3/zi)
Furosemid 2f (1/zi) I.V.

1 Usoara Asigurarea La indicatia medicului am Respiratia bolnavului
dispnee oxigenului pozitionat bolnavul in pozitie devine normala.
8 necesar semisezanda si am aerisit
respiratiei salonul.
m Constipatie Combaterea La ora 9 bolnavul mi-a relatat Starea de constipatie s-
constipatiei ca este constipat. I-am indicat a diminuat dupa
a sa consume multe lichide efectuarea clismei
(ceaiuri, sucuri), iar mai tarziu evacuatoare.
i i-am facut o clisma cu apa
calduta si sapun.
2 Insomnie Combaterea Am indicat bolnavului sa faca Bolnavul a depasit
insomniei plimbari seara inainte de starea de insomnie.
0 culcare prin curtea spitalului.
Am administrat la indicatia
0 medicului Diazepam 2tb
(1/zi)seara inainte de culcare.
4 Usoara tuse Combaterea La indicatia medicului i-am Tusea isi diminueaza
tusei administrat din intensitate.
bolnavului Codenal 2tb de 3 ori
pe zi pentru a-i combate tusea.
Urmarirea I-am masurat bolnavului T.A. Temp.=37,2gradeC
functiilor vitale cu ajutorul stetoscopului, am
masurat pulsul prin T.A.=120/80mmHg
comprimarea arterei radiale pe
un plan dur osos timp de un A.V.=75/min
minut, am masurat respiratia
prin masurarea inspiratiilor Diureza=1000ml/24ore
timp de 1 minut, am cantarit
bolnavul si am notat valorile Greutatea=64kg
obtinute in foaia de observatie a
bolnavului.
Crearea Am aerisit salonul pentru o mai
conditiilor de buna ventilare a aerului, am
mediu schimbat lenjeria de corp si de
pat a bolnavului, am
supravegheat alimentatia
bolnavului.
Anxietate Combaterea Pentru combaterea starii de Bolnavul a depasit
anxietatii anxietate am discutat cu starea de anxietate.
bolnavul si i-am administrat 2tb
de Nitrozepam dimineata si
seara.
Astenie fizica Combaterea Din cauza asteniei bolnavul Se constata o usoara
asteniei este mentinut in repaus absolut ameliorare a starii de
la pat,iar pentru nevoi astenie.
fiziologice este ajutat sau servit
la pat.
Administrarea La indicatia medicului i-am Bolnavul se simte mai
tratamentului administrat bolnavului bine.
medicamentos tratamentul ce consta in :
Dipiridamol 6dj (3/zi) inainte

de masa
Nitropector 4tb(2/zi)
Furosemid 2tb (1/zi)
Pregatirea Am participat la vizita Vizita medicala a
documentelor medicala, am notat indicatiile decurs normal.
si a salonului date de medic, am sustinut
pentru vizita bolnavul in pozitie de
medicala. examinare.
19 Anxietate Combaterea Pentru combaterea starii de Bolnavul a depasit
anxietatii anxietate am discutat cu bolnavul starea de anxietate.
- si i-am administrat 2tb
de Nitrozepam dimineata si seara.
20 Insomnie Combaterea Am indicat bolnavului sa faca Bolnavul a depasit
insomniei plimbari seara inainte de culcare starea de insomnie.
m prin curtea spitalului. Am
administrat la indicatia
a medicului Diazepam 2tb
(1/zi)seara inainte de culcare.
i Usoara tuse Combaterea La indicatia medicului i-am Tusea isi
tusei administrat diminueaza din
2 bolnavului Codenal 2tb de 3 ori pe intensitate.
zi pentru a-i combate tusea.
0 Crearea Am aerisit salonul pentru o mai
conditiilor de buna ventilare a aerului, am
0 mediu schimbat lenjeria de corp si de pat
a bolnavului, am supravegheat
4 alimentatia bolnavului.
Administrarea La indicatia medicului i-am Bolnavul se simte
tratamentului administrat bolnavului tratamentul mai bine.
medicamentos ce consta in :
Dipiridamol 6dj (3/zi) inainte de

masa
Nitropector 4tb(2/zi)
Furantril 2tb (1/zi)
Pregatirea Am participat la vizita medicala, Vizita medicala a
documentelor am notat indicatiile date de medic, decurs normal.
si a salonului am sustinut bolnavul in pozitie de
pentru vizita examinare. Deoarece starea de
medicala. sanatate a bolnavului s-a
imbunatatit, medicul a hotarat sa-l
externeze.
21 mai 2004
Externarea bolnavului s-a facut cu urmatoarele recomandari:
- sa duca o viata ordonata evitand efortul;
- se instruieste asupra modului cum se iau medicamentele;
- se va prezenta periodic la control.
CAPITOLUL 5
PROFILAXIA SI EDUCATIA SANITARA
Educatia sanitara a bolnavilor spitalizati presupune o munca continua serioasa si uneori

dificila din partea personalului sanitar mediu in scopul obtinerii colaborarii bolnavilor pentru
vindecarea lor cat mai rapida.
Ea trebuie efectuata in acelasi timp pentru prevenirea contaminarii de la un bolnav la altul

sau a personalului muncitor care ingrijeste bolnavii.
Succesul educatiei sanitare depinde in foarte mare masura de educatia anterioara a

bolnavului, de gradul sau de cultura precum si de calitatea asistentei medicale, de competenta
sa profesionala si de comportamentul la locul de munca, de interesul pe care il arata bolnavului
privind ingrijirile si tot ceea ce intreprinde pentru vindecarea bolnavului.
Educatia sanitara in spital are particularitatile sale, vizand intre altele:
a) Cooperarea stransa a bolnavului la tratamentul terapeutic
Asistenta medicala explica bolnavului importanta fiecarui medicament, orarul de

administrare si efectele lui, instruieste bolnavul despre doza ce i se administreaza, explicand
riscul nerespectarii acestuia.
Explica pericolul transmiterii medicamentelor de la unul la altul sau a altora introduse

in mod fraudulos de apartinatori; va colabora cu bolnavul pentru a cunoaste efectul medicatiei
prescrise.
Asistenta medicala va informa bolnavul despre regimul alimentar care trebuie sa-l
urmeze, de ce trebuie regimul prescris, care sunt alimentele admise si interzise, riscul
consumarii alimentelor interzise. Explica bolnavului importanta informarii de catre acesta asupra
modificarilor care apar in intensitatea simptomelor bolii pentru care a fost internat, simptomele
noi de insanatosire.
b) Asigurarea unei atmosfere morale care sa evite dezorientarea afectiva si

sentimentul de insingurare a celui internat.
c) Respectarea linistii bolnavului si crutarea sa de stres din partea familiei si a

vizitatorilor.
d) Asigurarea ordinei, curateniei in unitatea spitaliceasca.
e) Profitand de internare – administrarea unor lectii de educatie sanitara.
Educatia sanitara trebuie sa includa si notiunea de igiena a muncii intelectuale ca si

deprinderea unei bune imbinari a muncii cu repausul.
Asistenta medicala va explica bolnavului unele masuri de prevenire, de profilaxie care

constau in:
1. evitarea efortului fizic si psihic;

2. evitarea consumului de alcool, tutun, cafea si alimentatiei bogata in clorura de sodiu;
3. tratarea corecta a bolilor respiratorii.

CAPITOLUL 6
FISA TEHNOLOGICA. MASURAREA SI
INREGISTRAREA RESPIRATIEI

Respiratia este o functie importanta prin care se realizeaza aportul de oxigen necesar

proceselor vitale ale organismului, paralel cu eliminarea in atmosfera a dioxidului de carbon,
rezultat din arderi. Respiratia are mai multi timpi:
Primul timp – ventilatia adica circulatia aerului prin plamani ce se realizeaza prin cele
doua miscari ventilatorii de sens opus: inspiratia si expiratia.
Scopul – constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evolutia bolii,

recunoasterea complicatiilor, prognosticul bolii.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix albastru;
- foaia de temperatura;
- carnetelul propriu al asistentei.
ETAPA DE TIMPI DE EXECUTIE
EXECUTIE
1.Pregatirea materialelor Materialele necesare se transporta langa patul bolnavului.
2. Bolnavul va fi asezat in decubit dorsal; nu se anunta bolnavul
Pregatirea psihic timp deoarece pe baza emotiilor se modifica ritmul
a si fizica respirator si nu se mai obtin valorile reale.
a bolnavului
3. Efectuarea tehnicii Asistenta medicala numara frecventa miscarilor respiratiei
prin inspectie cand bolnavul este treaz, constient, cand
doarme sau prin asezarea mainii cu fata palmara pe suprafata
toracelui bolnavului. Se numara inspiratiile ( miscarile de
ridicare a cutiei toracice) pe timp de 1 minut.
4. Notarea cifrica Asistenta medicala noteaza in cifre in carnetul propriu,
valoarea frecventei respiratiei, numele si prenumele
bolnavului, salonul, patul.
5. Notarea grafica Se noteaza grafic in foaia de temperatura cu un punct de
culoare albastra si se uneste cu o linie cu valoarea anterioara.
Pentru fiecare linie orizontala se socotesc 2 respiratii/minut.
Valorile normale: 18 respiratii/minut – la femei
16 respiratii/minut – la barbati

CAPITOLUL 7
CONCLUZII
Insuficienta cardiaca este un sindrom clinic care rezulta din imposibilitatea de a expulza
intreaga cantitatea de sange primita si de a mentine astfel un debit sanguin corespunzator
nevoilor organismului, in conditiile unei umpleri venoase satisfacatoare.
Insuficienta cardiaca este de asemenea un sindrom clinic caracterizat prin simptome si

semne distincte, consecinta a perturbarilor in asigurarea debitului cardiac si in asigurarea
intoarcerii venoase.
La declansarea insuficientei cardiace contribuie o serie de factori clinici cum ar fi:
infectiile, in special cele acute ale cailor aeriene superioare; emboliile pulmonare, anemiile
severe, insuficienta debitului coronarian, tulburarile de ritm ale inimii, solicitarile fizice si psihice,
tireotoxicoza si sarcina precum si hipertensiunea arteriala, bolile valvulei aortice, bolile
coronarelor, insuficienta mitrala, miocarditele si unele cardiopatii congenitale.
Scaderea debitului cardiac, consecutiv scaderii fortei de contractie a miocardului, duce

la lipsa oxigenului in tesuturi si organe, in special la nivelul rinichiului, glandelor suprarenale si
hipofizei posterioare, determinand scaderea filtratiei glomerulare, cresterea reabsorbtiei
tubulare, hipersecretia de aldosteron si AND – fenomene ce explica retentia de apa si sare si
aparitiei edemelor.
Prin urmare, bolnavii cu insuficienta cardiaca necesita o ingrijire speciala care are ca
scop:
- reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face fata

imbolnavirilor, deci, pentru a scadea efortul cardiac
- marirea fortei de contractie a inimii, marindu-se astfel capacitatea functionala.
In concluzie, pentru reducerea muncii inimii se impune repaus psihic moral si-n
special repaus fizic, controlul retentiei hidro – saline prin restrictia aportului de sare,
administrarea de diuretice ca: Nefrix, Furosemid; cresterea eficientei inimii cu preparate digitale
ca: Digoxin, Lanatosid –C, Dezlanosid, Cedilanide. Evolutia insuficientei cardiace depinde de
gravitatea cardiopatiei cauzale si de prezenta sau absenta complicatiilor.
La unii bolnavi, insuficienta cardiaca stanga poate evolua un numar relativ mare de
ani ( zece ani sau peste ), fara a aparea insuficienta cardiaca dreapta. In cazul unei cardiopatii
cu insuficienta de cord, supravietuirea, care in urma cu doua decenii era de numai 1-2 ani, a
devenit astazi de 5-10 ani si chiar mai mult.
BIBLIOGRAFIE
1. „ DIAGNOSTUCUL BOLILOR CARDIOVASCULARE”
de Roman Vlaicu, Corneliu Dudea
2. „ GHID NURSING”
de Lucretia Titirca
3.„MANUAL DE INGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENTULUI

DE ASISTENTA MEDICALA”
de Lucretia Titirca
4.”PROFESIA DE ASISTENT”
de L. Clocotici
5. ” MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII”
de Constantin Borundel
6.” BREVIAR EXPLORARI FUNCTIONALE”
de Lucretia Titirca
7.” TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI”
de Carol Mozes
8.” TEHNICI DE EVALUARE
de Lucretia Titirca
LUCRARE DE DIPLOMA
INGRIJIREA COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE
MOTO:
„Cand sensibilitatea nursei catre nevoile umane este cumulata cu abilitatea de a gasi si
de a se folosi de opinie experta, cercetari raportate si cu explicarea practica a acestora,
cand sora medicala insasi foloseste metode stiintifice de investigatie, influenta sorei
medicale asupra ingrijirii medicale in intreaga lume nu cunoaste limite.”
VIRGINIA HENDERSON (1987)
CUPRINS
introducere
 Notiuni de anatomie si fiziologie a aparatului respirator.
CAP. I BRONHOPNEUMONIA – notiuni teoretice:
1. DEFINITIE
2. ETIOLOGIE
3. ANATOMIE PATOLOGICA
4. TABLOU CLINIC
5. FORME CLINICE
6. DIAGNOSTIC
7. COMPLICATII
8. EVOLUTIE
9. PRONOSTIC
10. TRATAMENT:
a. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
b. TRATAMENTUL INSUFICIENTEI RESPIRATORII ACUTE
c. TRATAMENTUL SINDROMULUI CARDIO-VASCULAR

d. TRATAMENTUL TOXI-INFECTIOS
e. TRATAMENTUL SIMPTOMATIC.
CAP. II ASPECTE ALE INGRIJIRII COPILULUI SPITALIZAT
 Rolul asistentei medicale in ingrijirea copilului cu bronhopneumonie
CAP. III PLANURI DE INGRIJIRE
 PLAN DE NURSING I
 PLAN DE NURSING II
 PLAN DE NURSING III
CAP. IV BIBLIOGRAFIE
CAP. V ANEXE – CONCLUZII FINALE

INTRODUCERE
MOTO:
„A sti inainte de a se intampla pentru
a indrazni cand se intampla”.
NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE
Aparatul respirator este alcatuit din caile respiratorii si cei doi plamani.
Caile respiratorii sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care aerul
patrunde in plamani, diferentiindu-se:
o Caile respiratorii superioare (cavitatile nazale);
o Caile respiratorii inferioare (faringele, laringele, traheea si bronhiile)
Plamanii alcatuiesc organele respiratorii propriu-zise in care au loc schimbarile
de gaze dintre organism si mediul ambiant.
Sunt asezati in cavitatea toracica de o parte si de alta a mediastinului (cavitate
delimitata anterior de peretele sterno-costal, posterior de coloana vertebrala, lateral de
fetele mediale ale celor doi plamani si inferior de diafragm). In jos, plamanii se intind
pana la diafragm, iar in sus, depasesc prima pereche de coaste.
Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con, cu baza spre
diafragm.
Capacitatea plamanului, volumul de aer pe care il contine, este de aproximativ
4500-5000 cm3.
Plamanul drept este mai mare, cu o greutate de 700 g, fiind alcatuit din 3 lobi:
superior, mijlociu si inferior; plamanul stang este mai mic, are 60 g si 2 lobi: superior si
inferior.
In alcatuirea plamanului se disting doua componente structurale si functionale:
arborele bronsic si tesutul pulmonar propriu-zis.
Arborele bronsic este format din caile respiratorii extra si intrapulmonare,
constituite dintr-un sistem de tuburi care servesc pentru tranzitul aerului.
In interiorul tesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se ramifica
progresiv in bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formeaza bronhiolele
terminale din care iau nastere bronhiolele respiratorii, care se continua cu canalele
alveolare ale caror pereti prezinta dilatatii in forma de saci – saci alveolari – in care se
deschid alveolele pulmonare.
Traheea si bronhiile extralobulare au in peretii lor inele cartilaginoase cu rolul de
a mentine deschise caile respiratorii, in conditiile variatiilor de presiune din inspiratie si
expiratie.
Bronhiolele terminale si respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, contin un strat
muscular dezvoltat, regland astfel circulatia aerului in caile respiratorii intrapulmonare.
Plamanul este constituit din urmatoarele unitati anatomice si functionale: lobi,
lobuli si acini pulmonari.
Lobii pulmonari sunt unitati morfologice mari, delimitate prin scizuri; ei sunt
organizati in segmente, unitati morfologice delimitate imperfect de septuri conjunctive.
Segmentele sunt alcatuite din lobuli.

Lobulul este o masa piramidala cu baza catre suprafata externa a plamanului,
constituita din ramificatii ale bronhiolelor si vase de sange inconjurate de tesut
conjunctiv.
Lobulul pulmonar este format din acini pulmonari, constituiti dintr-o bronhiola
respiratorie, impreuna cu canalele alveolare care deriva din ea si cu alveolele
pulmonare.
Acinul pulmonar constituie unitatea structurala si functionala a lobului pulmonar.
Acinul este un conglomerat dealveole.
Alveola, elementul functional respirator, este unitatea cea mai mica din
parenchim. In alveole au loc schimburile respiratorii.
Legatura dintre plamani si peretele toracic este realizata prin pleura, o seroasa
dubla:
 Parietala, in contact intim cu peretele toracic si
 Viscerala, care acopera plamanii, mulandu-se pe scizurile interlobare.
Intre cele doua foite se afla cavitatea pleurala, cu presiune usor negativa (mai
mica decat presiunea atmosferica) si continand o cantitate minima de lichid. Datorita
pleurei, plamanii sunt intim legati de peretele toracic, urmand miscarile acestuia.
Vascularizatia plamanului. Plamanul are o vascularizatie dubla: functionala si
nutritiva.
Vascularizatia functionala a plamanului este asigurata de artera pulmonara ce ia
nastere din ventriculul drept si se capilarizeaza la nivelul alveolei pulmonare. Circulatia

functionala de intoarcere se realizeaza prin venele pulmonare ce se varsa in atriul
stang.
Se inchide, astfel, circulatia mica, in care artera pulmonara continand sange cu
CO2 se intoarce prin venele pulmonare care contin sange oxigenat, in atriul stang.
Vascularizatia nutritiva a plamanului - face parte din marea circulatie. Aceasta
aduce plamanului sange incarcat cu substante nutritive si O 2. este asigurata de arterele
bronsice care iriga tot arborele bronsic. O parte din sange se intoarce in venele
bronsice, care se varsa in venele azygos, de aici in vena cava superioara si ajunge in
atriul drept. O alta parte din sange se intoarce prin venele pulmonare in atriul stang.
Circulatia limfatica este tributara:
- ganglionilor hilari
- ganglionilor traheobronsici
De aici, se varsa in final, in canalul toracic.
Inervatia plamanilor este:
 motorie, asigurata de simpatic (fibre postganglionare) si parasimpatic (nervul
vag).
Simpaticul are actiune:
- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;
- relaxeaza musculatura bronsica.
Parasimpaticul are actiune:
- bronhoconstrictoare si vasoconstrictoare ;
- hipersecretie de mucus.
 Senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului.
Cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura cu nervul vag.
Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de
O2 din aerul atmosferic pana la nivelul celulelor care il utilizeaza, cat si circulatia in sens
invers a CO2, produs al metabolismului celular.
Respiratia este un fenomen vital. Daca organismul poate rezista mai mult de 30 de zile
fara hrana, 3-4 zile fara apa, nu poate fi lipsit de O 2 mai mult de cateva minute (3
minute).
Respiratia cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin si tisular.
 Timpul pulmonar realizeaza primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul
membranei alveolo-capilare, O2trece din aerul alveolar in sange, iar CO 2 in sens
invers.
 Timpul sanguin realizeaza transportul gazelor intre plaman – organ de aport si
eliminare – si tesuturi, care consuma O2 si elibereaza CO2.
 Timpul tisular reprezinta al treilea moment al schimburilor gazoase – respiratia
interna. La nivelul capilarelor tisulare sange arterial cedeaza O 2 necesar
activitatilor celulare si se incarca cu CO2 rezultat al metabolismului celular.
Ventilatia este o succesiune de miscari alternative de inspiratie si expiratie. In
inspiratie, aerul atmosferic patrunde prin caile respiratorii pana la nivelul alveolelor
pulmonare, iar in expiratie, o parte din aerul alveolar este expulzata la exterior.
Inspiratia este un proces activ, care consta in contractia muschilor inspiratori si
are drept rezultat marirea volumului cutiei toracice prin cresterea celor 3 diametre:
- diametrul longitudinal se mareste prin contractia diafragmului, care isi
micsoreaza curbura, apasand asupra organelor abdominale, iar diametrele antero-
posterior si transversal se maresc prin orizontalizarea, ridicarea si rotatia coastelor, ca
urmare a contractiei muschilor intercostali externi.
In cursul inspiratiei, plamanii urmeaza miscarile cutiei toracice, datorita
contactului intim realizat prin pleura, si ca urmare se destind. Presiunea intrapulmonara
scade sub cea atmosferica si aerul intra in plamani.
Expiratia este un proces pasiv in conditii obisnuite, toracele revenind la
dimensiunile sale de repaus, ca urmare a relaxarii musculaturii inspiratorii.
Miscarile inspiratorie si expiratorie se succeda ritmic, fara pauza, in tot cursul
vietii.
Prin inspiratia normala se introduce in plamani un volum de 500 ml aer, care este
eliminat prin expiratie – volum curent (V.C.). Peste V.C., o inspiratie fortata poate
introduce in plamani inca ≈ 1500 ml de aer – volum inspirator de rezerva (V.I.R.), iar
printr-o expiratie fortata, care urmeaza dupa o expiratie obisnuita, se mai pot elimina din
plamani ≈ 1000-1500 ml aer – volum expirator de rezerva (V.E.R.)
V.C. + V.I.R. + V.E.R. = capacitatea vitala (C.V.)
Valoarea C.V. variaza in functie de varsta, sex, inaltime si gradul de
antrenament. Plamanii nu se golesc complet de aer nici dupa o expiratie fortata,
deoarece se gasesc intr-o usoara distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic decat
cel toracic. Volumul de ≈ 1500 ml aer, ramas in alveole, care poate fi expulzat din
plamani doar prin deschiderea toracelui, se numeste volum rezidual (V.R.).
C.V. + V.R. = capacitatea pulmonara totala (C.P.T.).
Cantitatea de aer mobilizata pe minut in repaus este denumita debit ventilator si
reprezinta produsul dintre volumul curent si frecventa respiratorie.
Reglarea respiratiei se face prin mecanisme nervoase si umorale in functie de
incarcarea tesuturilor si sangelui cu O 2 si CO2, precum si cu alti produsi rezultati din
degradarile metabolice.
CAPITOLUL I
BRONHOPNEUMONIA
1. Definitie
Bronhopneumonia este acea forma clinica de pneumonie bacteriana ale carei
procese inflamatorii multinodulare afecteaza concomitent bronhiile si alveolele unor
teritorii limitate, de obicei lobular, si se caracterizeaza clinic prin concordanta dintre
semnele functionale si obiective pulmonare si intinderea leziunilor pulmonare.
Face parte din pneumopatiile dispneizante si este caracteristica sugarului si
copilului mic.
2. Etiologie
Bronhopneumonia este anticipata si favorizata de catre infectiile virale, care
scad fortele de aparare ale organismului si exacerbeaza flora saprofita.
Sunt:
 Factori determinati:
o Flora microbiana gram pozitiva: pneumococ, streptococ, stafilococ patogen.
o Flora microbiana gram negativa: Haemopbillus influenzae, Pyoceanic, Proteus,
Salmonelle, Chlamidia, E. Colii etc.
o Diferite micoze.
 Factori favorizanti:
o Insuficienta mijloacelor de aparare mecanica si imunologica;

o Particularitatile morfo-functionale ale aparatului respirator al copilului mic (secretie
scazuta de IgA,tesut elastic mai redus, capilare largi pulmonare etc);
o Conditii de mediu: frig, umiditate, aer poluat;
o Varsta mica (sub 2 ani);
o Sugari cu teren deficitar (prematuri, distrofici), carente nutritionale (rahitism,
anemie);
o Apare la copii cu hospitalism, cu tratamente prelungite, cu SIDA, la cei care au
primit medicamente agresive pentru leucemie si cancer.
3. ANATOMIE PATOLOGICA
Se formeaza o leziune caracteristica nodului lui Charcot, un nodul de alveolita
centrat pe o bronsiola; se mai intalnesc si leziuni de alveolita (alveolele au lumenul
ocupat de un exudat inflamator abundent, cu numeroase leucocite) si exudat purulent in
bronhii. Leziunile sunt raspandite in ambii plamani, fiind separate de zone de parenchim
pulmonar normal.
Leziunile conflueaza uneori, ocupand aproape un lob ca in pneumonie.
4. TABLOU CLINIC
Debutul bolii poate fi brusc, cu temperatura 39-40°C, tahipnee 60-80
respiratii /min. tuse neproductiva obositoare, agitatie, uneori convulsii febrile sau
meningism, cianoza a extremitatilor cu tendinta la generalizare. In astfel de situatii
prognosticul este mai grav.

Mai frecvent, debutul este insa lent, insidios, ca o continuare a unei infectii a
cailor respiratorii superioare cu coriza, febra (care creste progresiv), frisoane repetate
(adeseori pot lipsi), transpiratii ale fruntii (semn de anoxie), tuse uscata chinuitoare,
astenie si adinamie pronuntata, dispnee cu caracter polipneic.
Uneori, simptomele sunt atat de minore incat debutul nu se poate preciza.
In perioada de stare, care apare de obicei inca din ziua a doua, starea generala
se altereaza, astenia si adinamia sunt extreme, uneori apar agitatie si delir. Febra se
mentine ridicata, dar neregulata, oscilanta.
In aceasta perioada pot fi prezente 3 sindroame.
1. sindromul respirator (al insuficientei respiratorii);
2. sindromul cardio-vascular;
3. sindromul toxico-septic.
In functie de rezistenta organismului copilului, aceste 3 sindroame pot evolua
rezumandu-se la unul (cel respirator) sau pot evolua concomitent.
1. Sindromul respirator este expresia clinica a insuficientei respiratorii:
- tahipnee – 80-100 respiratii /min.
- dispneea este fenomenul dominant. Este de tip expirator, insotita de atacuri
spastice, la sugarii mici si prematuri. Este foarte accentuata la efort sau plans.
- Geamat expirator caracteristic, inspir scurt, nari dilatate, batai ale aripilor nasului.
- Cornaj si tiraj mixt (inter- si subcostal), mai mult sau mai putin accentuat.
- Tuse maniliforma (tuse spasmodica care se succede in cascade scurte si care
fragmenteaza acelasi inspir) la inceput uscata si ulterior umeda.
- Cianoza perioronazala care se intensifica cu tusea, plansul sau alimentatie.
- Senzatie de asfixie, sete de aer.
- hipoxia se manifesta cu edem cerebral, agitatie, convulsii, epuizare, cu hipotonie
musculara.
- Copilul prezinta somnul „pistonului” – capul flectat in inspir si extensia in expir.
- Tulburarile de dinamica ale respiratiei si ventilatiei determina modificari ale
echilibrului acido-bazic.
Semnele stetoacustice sunt caracteristice si in concordanta intotdeauna cu
intensitatea sindromului functional, sediul si extinderea focarelor bronhopneumonice.
Semnele obiective constau in submatitate la percutie, iar la ascultatie raluri
subcrepitante fine „in ploaie”, accentuate de tuse si plans, prezente pe suprafetele
corespunzatoare focarelor de bronhopneumonie. Ele pot avea caracter fugace,
modificandu-se de la o zi la alta in concordanta cu evolutia leziunilor bronhoalveolare.
Exista bronhofonie, respiratie suflanta si/sau suflu tubar patologic.
2. Sindromul cardio-vascular
Reducerea suprafetei de hematoza pulmonara duce la staza, insuficienta
cardiaca, la inceput ventriculara si apoi globala, la soc toxic prin afectarea capilarelor
miocardului.
Apare in formele extinse si in cele toxice si se datoreaza:

 Actiunii directe a germenilor sau toxinelor acestora asupra miocardului si a
vaselor.
 Ca o consecinta a anoxemiei, hipercapniei si acidozei.
Include – ca simptome:
 Tahicardia – 180-200 batai /min.
 Tahipnee
 Cianoza de intensitate variabila
 Tiraj
 Dispnee expiratorie
 Cardiomegalie
 Hepatomegalie
 Uneori, apar edemele
 Colaps
3. Sindromul toxico septic este prezent intotdeauna, dar este nuantat dupa
toxicitatea germenului si teren.
Se caracterizeaza prin:
 febra 39-40°C (oscilanta, cu diferente mari intre zi si noapte si de la o zi la
alta), de tip septic; fiecare nou croset febril corespunde aparitiei de noi noduli
bronhopneumonici.
 Stare toxica cu palpare, facies pamantiu, cianotic-vultos.

 Modificari ale starii de constiinta cu somnolenta, obnubilare sau agitatie,
convulsii.
 Meteorism abdominal, varsaturi sau diaree.
 Deshidratare de obicei izonatremica, rar hiponatremica, lipsa de aport,
anorexie, tahipnee.
 Convulsii.
 Uneori tulburari de irigare renala: oligurie, albuminurie, hematurie.
5. FORME CLINICE
Dupa criterii anatomo-clinice bronhopneumoniile se impart in:
1. Forma comuna cu focare pulmonare.
2. Forma pseudolobara – la sugar si la copilul mic.
3. Forme cu evolutie lenta, subacuta la hiporeactivi.
Dupa semnele clinice predominante bronhopneumoniile se impart in (formula
memotehnica – MAPATACI):
1. Forma meningeala (hipoxie cerebrala).
2. Forma asfixica (cu cianoza intensa, crize de apnee).
3. Forma pulmonara (forma comuna).
4. Forma atona (cu meteorism, pareza intestinala).
5. Forma toxico-septica (cu tegumente cenusii, soc grav).
6. Forma astenica (semne clinice minore, cu focare paravertebrale, la malnutriti).

7. Forma cardiaca (mai rara).
8. Forma intestinala (cu varsaturi, diaree).
6. DIAGNOSTIC
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe simptomele clinice, examenul radiologic si
datele de laborator. Este uneori dificil, deoarece rar se intalnesc cele 3 sindroame. In
majoritatea cazurilor exista doar sindromul insuficientei respiratorii si acela, uneori, slab
manifestat. Exista si forme „mute” clinic, depistate doar radiologic, precum si forme
toxice si supraacute care pot duce la deces in 6 ore.
Laboratorul evidentiaza leucocitoza cu neutrofilie, adesea leucopenii cu elemente
tinere (meta- si promielocite), uneori trombopenii; VSH crescuta.
Examenul radiologic are o deosebita valoare, imaginile radiologice, de cele mai
multe ori, transpun fidel procesele patologice pulmonare. Sunt astfel puse in evidenta
focarele bronhoalveolare , usor de recunoscut prin opacitati micro- sau
macromonodulare, rotunde sau neregulate, de dimensiuni variabile, izolate sau grupate
sau diseminate. Ele corespund nodulilor lui Charcot si sunt de intensitate costala
(osoasa).
Imaginile radiologice prezinta o anumita particularitate care consta in faptul ca
ele se modifica relativ repede, prin stergerea si disparitia lor, precum si aparitia de noi
focare in raport cu evolutia bolii.
Radiologic exista urmatoarele aspecte:
- forma paravertebrala – mai frecventa la prematuri, distrofici, nou-nascuti.
- forma diseminata macronodulara.

- forma diseminata micronodulara.
- forma hilo-bazala.
- forma „pseudo-lobara” sau segmentara.
Diagnosticul diferential se face cu:
- bronsita acuta
- laringita acuta
- pneumonia interstitiala
- stafilococia pleuro-pulmonara
- atelectazii pulmonare
- bronhopneumonii cu alta etiologie (bronhopneumonia tuberculoasa).
7. COMPLICATII
Complicatiile bronhopneumoniei pot fi:
a) locale: pleurizii para- si metapneumonice, pneumotorax,
supuratii pulmonare, piopneumotorax.
b) generale: deshidratarea, otomastoidita, convulsii febrile,
diareea parenterala, septicemia.
8. EVOLUTIE
Doua elemente frapeaza in evolutia bronhopneumoniei: variabilitatea
simptomelor, care se schimba de la o zi la alta, in raport cu resorbtia unui infiltrat si

aparitia altuia si discordanta dintre starea generala grava a bolnavului si absenta sau
discretia semnelor, indeosebi obiective-fizice.
Evolutia bolii este variabila, fiind conditionata de o multime de factori. Ea depinde
in primul rand, de natura agentului cauzal si de posibilitatea stapanirii lui cu medicatia
antiinfectioasa.
Forma clinica a bronhopneumoniei si tulburarile complexe pe care le poate
determina detin, de asemenea, un rol important, ca si precocitatea aplicarii unui
tratament complex in care sa fie cuprinsa si corectarea corespunzatoare a tuturor
tulburarilor fiziopatologice si biologice survenite.
9. PROGNOSTIC
prognosticul este rezervat in complicatiile cerebrale, deshidratare hipernatremica,
la sugarii cu handicap biologic, in formele cu leucopenii importante.
Mortalitatea este mai ridicata la categoriile de copii cu risc biologic, cand poate
ajunge la 10-15% din cazurile de boala.
10. TRATAMENTUL
Tratamentul bronhopneumoniei este complex, cu ingrijiri mai deosebite, datorate
varstei si terenului.
Vizeaza:
- Tratamentul igieno-dietetic.
- Tratamentul sindromului respirator (al insuficientei respiratorii acute).
- Tratamentul sindromului cardio-vascular.

- Tratamentul simptomatic.
Tratamentul igieno-dietetic
1. Bolnavii vor fi izolati in saloane luminoase si bine aerisite unde temperatura va
fi de 18-21°C, cu o umiditate relativa (40%) a aerului prin plasare de vase cu apa pe
sursa de incalzire.
2. Pozitia in pat a copilului va fi cu trunchiul ridicat, la fel si umerii si va fi
manipulat cu grija. Baia i se va face cu o ora inaintea meselor, pentru a nu-l obosi.
Pozitia in pat va fi schimbata cat mai des, asezand copilul in decubit lateral, drept si
stang pentru a evita staza pulmonara si pentru a usura expectoratia.
3. Alimentatia ramane nemodificata daca copilul nu are anorexie sau dispnee
intensa si nici diaree si/sau varsaturi. In cursul perioadei febrile alimentatia va fi lichida
si semilichida (ceaiuri, sucuri de fructe, compoturi, lapte, iaurt, gris, orez, piure de
zarzavat sau cartofi, supe de legume).
Dupa defervescenta se adauga paine, fainoase, branza de vaci proaspata,
carne de pasare, trecand ulterior, progresiv, la alimentatia normala.
Copilul nu trebuie fortat sa manance, dar se va insista sa i se asigure
neconditionat cantitatea necesara de lichide, existand riscul deshidratarii prin pierderile
antrenate de polipnee si transpiratie.
4. Masurile speciale care se iau in tratamentul bronhopneumoniei se refera la:
a. Igiena bucala – prin indepartarea reziduurilor, gargarisme cu solutii
bicarbonate, precum si ungerea buzelor si limbii cu glicerina boraxata.

b. Igiena tegumentelor – prin spalare cu apa calda si frictiuni cu alcool
mentolat.
c. Prevenirea escarelor prin controlul asternutului (sa nu aiba cute), precum
si prin evitarea mentinerii indelungate a aceleiasi pozitii.
Tratamentul insuficientei respiratorii acute
1. Dezobstruarea cailor respiratorii prin aspiratie.
2. Aeroterapia – in formele usoare si medii de boala inlocuieste oxigenoterapia. Se
practica pe terase, in saloane sau camere „deschise” sau „din miscare” (mama plimba
copilul in brate).
Imbracat „dupa sezon”, daca vremea este buna, copilul va fi tinut afara, zilnic 4-
6 ore.
Aeroterapia nu se face cand temperatura exterioara este sub 10°C, este ceata
sau vant puternic sau starea generala este alterata.
3. Oxigenoterapia – scopul principal este ameliorarea oxigenarii sangelui.
a. Administrarea O2 produce urmatoarele efecte:
i. Micsoreaza anxietatea

ii. Scade travaliul si efortul respirator
iii. Scade rezistenta vasculara pulmonara
iv. Imbunatateste functia cordului si a vaselor

b. Concentratia de O2 – trebuie sa existe O2 in aerul inspirat in procentaj de
30-100%. Administrarea de O2se face prin: sonda nazofaringiana, masca
etansa, ochelari pentru O2 sau sub cort.
c. Deoarece O2 administrat pe masca, rece si uscat este iritant, el va fi
incalzit si umidificat (1/3 alcool sanitar + 2/3 apa sterila) –se trece printr-un
barbotor.
d. Indicatia majora a administrarii O 2 o reprezinta cianoza si „sindromul de
lupta pentru aer” (polipnee, „sete de aer”, transpiratii, agitatie). Pentru
sugar si copilul mic, administrand prin sonda, nivelul optim de O 2 este
apreciat la 2-4 l/min.
4. Ameliorarea ventilatiei consta in:
a. Aspirarea mecanica a secretiilor.
b. Drenajul postural – prin asigurarea unui drenaj optim pozitia corpului va fi
schimbata la 5-10 minute iar uneori sunt necesare si tapotari.
c. Terapia cu aerosoli – pe langa asigurarea unei umiditati crescute, permite
nebulizarea unor medicamente cu efect bronhodilatator (Salmetamol) sau
fludificant (Mucosolvin).
5. Reducerea edemului inflamator pulmonar si combaterea spasmului bronsic.
a. Administrarea de corticosteroizi reduce edemul inflamator al cailor
respiratorii. Se administreaza hemisuccinat de hidrocortizon (HHC)
10 mg/Kg c/zi, divizat in 4 prize sau Prednison 1-2 mg/kg c/zi, timp de 4-7
zile.
b. Administrarea bronhodilatatoarelor reduce bronhospasmul in circa 30 minute.
Se administreaza Miofilin 5-6 mg/Kg c, la 6 ore oral. Pentru administrarea i.v.
Miofilinul (1 fiola de 2 ml solutie 2,4%/1ml =24 mg) se dizolva in 10 ml
glucoza 5% sau ser fiziologic, administrandu-se 3-4 mg/kg c/doza, i.v. foarte
lent, la nevoie repetandu-se de 2-3 ori.
Tratamentul sindromului cardio-vascular
In cazul aparitiei semnelor si simptomelor insuficientei cardiace se modifiica
pozitia corpului, se reduc lichidele, regimul va fi desodat sau hiposodat si se vor
administra diuretice si tonicardiace.
- Furosemid 1-2 mg /kg c /zi i.v.
- Digoxin 0,04-0,06 mg /kg c/doza i.v., doza de digitalizare, apoi 1/3-1/5 doza de
intretinere, sau
- Hematozid C 0,04 mg /Kg c/zi – 3 prize i.v., prima priza se administreaza
jumatate din doza zilnica.
In caz de colaps se umple patul vascular si se administreaza vasoconstrictoare.
Umplerea patului vascular se face prin administrare i.v. de solutii macromoleculare
(dextran 70, dextran 40), vasoconstrictoare: Adrenalina, Efedrina – numai dupa
corectie volemica.
Sedarea blanda, oxigenoterapia si administrarea de diuretice sunt primele
gesturi terapeutice in caz de instalare a insuficientei cardiace la sugar (hepatomegalie,
crestere nejustificata in greutate).

Tratamentul sindromului toxi-infectios
Tratamentul sindromului toxi-infectios include medicatia antiinfectioasa si a
manifestarilor toxice (sindromul neurotoxic).
1. Tratamentul antiinfectios
a) Alegerea initiala a antibioticului depinde de agentul suspicionat si de varsta
copilului.
Dupa eventuala cunoastere a agentului incriminat (adesea dificila) si a
sensibilitatii acestuia se va putea trece la tratamentul tintit.
In formele usoare sau medii (fara sindrom neurotoxic) se poate incepe cu
Penicilina G 100.000-200.000 U.I. /Kg c/zi, sau Ampicilina 100-200 mg /Kg c/zi i.v. sau
i.m., divizat la 6 ore interval.
Se poate administra si o cefalosporina (Fortrum) si se pot face asociatii de
antibiotice:
Penicilina G + Kanamicina 15-20 mg/kg c/zi (2 prize)
Penicilina G + Gentamicina 5-7 mg/kg c/zi
Durata tratamentului este de 7-10 zile.
In cazul formelor toxice se va incepe cu Oxacilina 200 mg/kg c/zi divizat in prize
la 6 ore, i.v. + Cloramfenicol 50-75 mg/kg c/zi la 6 ore interval.
La nou-nascut se vor introduce la inceput doua antibiotice; se prefera
tratamentul asociat: Ampicilina + Gentamicina.
Durata antibioterapiei in formele toxice este de 2 saptamani pana la 3 saptamani.

b) Reguli de administrare a antibioticelor:
- In formele grave este recomandat, cel putin initial, ca antibioticele sa fie
administrate in perfuzie i.v. si la un interval mai scurt (uneori 4 ore).
- Daca dupa 2-3 zile de tratament (de administrare)m un antibiotic nu-si
dovedeste eficienta se poate asocia un al doilea antibiotic.
- Penicilina G se va dizolva 100.000 U.I. pentru 1 ml ser fiziologic (cel putin).
Solutiile mai concentrate produc pe langa durere intensa si o fibroza a
quadricepsului (cu schiopatare) care in timp va necesita corectie chirurgicala.
- In eventualitatea utilizarii a doua antibiotice, administrarea lor nu va fi oprita
deodata. Un antibiotic, de regula cel mai toxic, se va scoate din tratament mai
repede cu 2-3 zile.
- De cate ori este posibil sa se obtina antibiograma, este bine sa se administreze
antibioticul cu actiune tintita pentru a nu crea rezistenta si numai cand evolutia nu
este buna.
2. Fenomenele neurotixice vor fi combatute cu Hemisuccinat de hidrocortizon
sau cu Metilprednisalon i.v. si prin asigurarea a cel putin 10 g de glucoza /kg c/zi
(trebuie avut in vedere volumul de lichide care se administreaza, in special i.v.,
preferandu-se satisfacerea necesitatilor curente cu minime, deoarece alveolelor
afectate „nu le place” perfuzia bogata sau rapida, care poate duce la edem pulmonar
acut).
Tratament simptomatic
1. Combaterea febrei se va face numai daca temperatura (intrarectala) depaseste
38,5°C sau daca durata hipertermiei trece de 2-3 zile.
Se dau antipiretice:
o Paracetamol 10-15 mg /kg c –oral (sau rectal, daca este necesar), la
fiecare 4-6 ore.
o Aspirina 10-15 mg /kg c, la fiecare 4-6 ore, daca temperatura este de
peste 39,5°C
o Se mai poate administra Algocalmin oral, injectabil sau supozitoare.
o La copiii hipersensibili, cu crize convulsive in antecedente, spasmofilii, se
administreaza Fenobarbital 3-5 ctg/kg/zi oral sau/si Diazepam
0,3 mg/kg/priza.
Febra poate fi combatuta si prin mijloace nespecifice:
- „impachetari reci”, baie generala cu apa calda sau calduta, marirea aportului de
lichide.
Impachetarile
Prin impachetari se intelege invelirea completa a corpului in cearsafuri umede,
peste care se aplica unul uscat de flanela. Impachetarile reci au efect hipotermizant,
racoritor, calmant, stimulant si reglator al circulatiei.
Datorita acestor efecte, impachetarile reci se indica in stari febrile,
hiperexcitabilitate nervoasa, tulburari usoare de respiratie si de circulatie. Nu se vor

aplica impachetari la bolnavi in stare grava, debili, astenici, nici la bolnavi cardiaci sau
pulmonari cronici.
Tehnica impachetarilor
Patul se acopera cu o musama, pentru a feri saltelele de umezeala, peste care
se intinde o flanela dubla, care acopera complet musamaua, iar peste flanela, un
cearsaf umed (inmuiat in apa si stors partial). Acesta din urma trebuie sa fie destul de
mare, pentru a inveli complet copilul, insa mai mic decat flanela.
Copilul este dezbracat complet si culcat pe patul pregatit cu cearsaf umed.
Asistenta ridica mainile copilului in sus si inveleste trunchiul dedesubtul axilelor cu
jumatatea stanga a cearsafului umed, introducand partea ramasa in plus sub spate.
apoi, ridica membrul inferior drept si i se acopera cu partea inferioara a aripii stangi a
cearsafului aplicata pe trunchi membrul inferior stang, care ramane pe loc pe suprafata
patului. Ceea ce mai ramane din aceasta parte a cearsafului se aplica pe suprafata
patului sub membrul inferior drept, pe care asistenta il reaseaza la loc, intre cele doua
membre ramanand portiunea din cearsaful umed.
Asistenta reaseaza bratele ridicate ale copilului de-a lungul trunchiului si apoi le
acopera in intregime, pana la gat cu aripa dreapta a cearsafului. Astfel, suprafetele de
jonctiune dintre membrele inferioare, precum si cele dintre membrele superioare si
trunchi vor fi izolate cu cate un strat al cearsafului umed. Peste stratul umed se aplica
strans invelitoarea din flanela, avand grija sa fie aderenta in jurul gatului.
Partea de jos a invelitorii, care depaseste copilul, se introduce sub picioare.

Pentru ca impachetarea sa fie corect executata, stratul umed trebuie sa se lipeasca
bine de corp, sa nu existe spatii de aer intre cearsaf si suprafata corpului, iar cearsaful umed
sa nu fie cutat nicaieri. In special partea de sub copil si de la locurile de jonctiune a
suprafetelor membrelor trebuie sa fie bine intinsa, caci pielea macerata de umiditate face
mult mai usor escare.
In caz de hiperpirexie, impachetarea trebuie schimbata din cinci in cinci minute.
Repetarea impachetarilor se va face conform indicatiilor medicului.
Dupa terminarea impachetarii, copilul va fi sters cu prosoape uscate. Temperatura
minima se poate obtine ≈10 minute dupa despachearea bolnavului si poate fi cu 2-3°C mai
mica decat cea anterioara impachetarii reci.
2. Sedarea usoara a copilului se face cu Fenobarbital 2-10 mg/kg c sau Diazepam
0,3 mg/kg /priza.
3. Combaterea meteorismului abdominal.
Meteorismul abdominal determinat de starea toxica sau hipokalemie se combate cu
Miofstin (1 fiola de 1 ml=0,5 mg neostigmina sau ¼ -½ tableta de 5 ori/zi din care se
administreaza 0,2-0,3 ml i.m. sau s.c. (putandu-se repeta dupa 4 ore); sonda pentru
eliminarea gazelor, aplicarea de caldura umeda pe abdomen, administrarea de potasiu,
combaterea socului.
4. Suferinta cerebrala determinata de tulburari acidobazice si hidroelectrolitice, cu semne
de edem cerebral, se combate cu oxigen, Manitol, ser glucozat 10% i.v. etc.
5. Varsaturile se combat cu Metoclopramid picaturi sau supozitoare sau sub forma
injectabila.
6. Hipoxemia – administrare de O2 pe diferite cai (sonda, masca, incubatoare, aparate de
respiratie artificiala), aerisirea camerei.
7. Insuficienta cardiaca: cardiotonice majore, diuretice, O 2, in socul toxic dopaminergie si
cortizonice injectabile, timp de 24 h.

CAPITOLUL II
ASPECTE ALE INGRIJIRII COPILULUI SPITALIZAT
Frecventa bolilor respiratorii este cu atat mai crescuta cu cat copilul este mai
mic, ocupa primul loc printre factorii cu morbiditate infantila in tara noastra, in tarile cu
clima temperata si este explicata de particularitatile morfofunctionale ale aparatului
respirator a sugarilor si a copiilor mici, si anume:
- cavitatile nazale si coanele sunt inguste la sugar, cu tesutul cavernos al
mucoaselor putin dezvolt, fapt care explica frecventa inflamatiilor la acest nivel.
- Laringele este mai sus situat la sugar decat la adult si permite usor vizibilitatea
epiglotei, la examenul faringian, istmul glotic este ingust la copil. Laringele se dezvolta
mai repede la pubertate.
- Traheea, cu lungimea de 4,5 cm, saraca in tesut elastic si slab fixata, are
bronhia principala dreapta mai scurta, cu calibru mai mare, care explica patrunderea
mai usoara a corpilor straini in aceasta zona.
- Toracele este cilindric la sugar, cu diametrele aproape egale, cu unghiul
epigastric obtuz, coastele orizontale, respiratia de tip abdominal. Prin verticalitatea
corpului coastele devin oblice cu respiratie toraco-abdominala la baieti si costala la fete.
- Plamanii cantaresc 150 g la un an, 1000 g la pubertate. Epiteliul alveolar
pavimentos la sugar, cu spatiul intraalveolar mai jos, se subtiaza odata cu cresterea
tesutului elastic pulmonar.
Frecventa respiratorie: 40 respiratii/minut la 3 luni, 35 la 1 an, 30 la 3 ani si 25 la
5 ani.
Pentru un copil spitalizarea si boala sunt experiente stresante deoarece este
despartit de mediul sau obisnuit, de persoanele care-i sunt dragi si din cauza alterarii
starii de sanatate.
Reactia copilului la spitalizare si boala depinde de varsta, de experientele
anterioare intr-un spital, de sustinerea de care poate beneficia, de capacitatile de
adaptare si de gravitatea afectiunii.
Culegerea datelor:
 Varsta
 Dezvoltarea fizica si psihomotorie
 Reactia la spitalizare: neliniste, frica, plans, agresivitate fizica si verbala
 Antecedente medicale: se va aprecia gravitatea problemelor anterioare si
repercusiunile lor asupra obisnuintelor si posibilitatilor de crestere si dezvoltare.
 Spitalizari si experiente anterioare: reactia la spitalizarile anterioare; mod de
adaptare; efectele spitalizarii asupra comportamentului ulterior
 Sustinerea de care poate beneficia: in ce masura familia poate vizita copilul,
doreste sa o faca si sa participe la ingrijiri.
 Manifestari ale afectiunii prezente
Probleme:
1. potential de alterare a nutritiei: deficit.
Cauze: refuz de a se alimenta, greturi, varsaturi, durere, reactie la spitalizare.
2. potential de infectie
Cauze: deficienta sistemului imunitar, necunoasterea masurilor de protectie impotriva
agentilor patogeni.
3. potential de accidente:
Cauze: mediu necunoscut, constrangeri fizice, deplasare nesigura.
4. perturbarea somnului:
Cauze: mediu necunoscut, lipsa parintilor, durere, interventii, tratamente.
5. anxietate
Cauze: mediu necunoscut, tratamente injectabile, despartire de parinti.
6. probleme legate de afectiunea pentru care a fost spitalizat
Obiective:
Vizeaza:
 asigurarea conditiilor de mediu
 diminuarea nelinistii
 reducerea durerii fizice
 diminuarea manifestarilor de dependenta legate de boala
 promovarea cresterii si dezvoltarii
 prevenirea complicatiilor
 prevenirea accidentelor
Interventii
1. asigurarea conditiilor de mediu:

a. microclimat corespunzator (temperatura, luminozitate, umiditate).
b. Mediu securizant (plasarea patului la distanta de surse de caldura, plasarea
de bare laterale sau plase la paturi, indepartarea obiectelor taioase).
c. Lenjerie de corp si de pat curata.
d. Jucarii in functie de varsta.
2. abordarea copilului cu calm, blandete, rabdare.
3. asigurarea unui regim de viata echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie,
alimentatie in functie de varsta.
4. pregatirea copilului pentru interventii i tratamente:
a. explicarea tehnicilor pe intelesul copilului;
b. copilul va fi lasat sa manevreze anumite aparate si instrumente (fara a exista
pericolul desterilizarii) si sa le utilizeze ca pe o jucarie;
c. pe cat posibil se vor evita masurile de constrangere;
d. va fi felicitat si recompensat pentru comportamentul din timpul interventiei.
5. permiterea punerii in practica a abilitatilor dobandite: mers, imbracat, dezbracat,
alimentat singur (in masura permisa de boala si sub supraveghere).
6. oferirea de activitati de destindere utilizand materiale care pot fi aduse de parinti:
jocuri, carti, casete audio cu muzica sau povesti, casete video cu desene animate.
7. incurajarea comunicarii cu ceilalti copii din salon.
8. asigurarea ingrijirilor igienice:

a. indrumarea si supravegherea in cazul copiilor mari;
b. efectuarea acestora in cazul copiilor mici.
9. supravegherea copilului:
a. masurarea functiilor vitale si vegetative;
b. observarea tegumentelor si mucoaselor;
c. observarea starii generale;
d. aprecierea comportamentului
10. recoltarea produselor biologice si patologice.
11. asigurarea alimentarii copilului:
a. verificarea alimentelor primite de la bucataria dietetica daca corespund
regimului si daca au temperatura corespunzatoare).
b. Supravegheaza alimentatia celor care se autoservesc.
c. Alimenteaza sau ajuta in alimentatia copiilor mici.
d. Se acorda timp suficient alimentarii.
e. Se observa apetitul, cantitatea de alimente consumata si aparitia unor
simptome dupa alimentatie (greturi, varsaturi, diaree).
12. aplicarea tratamentului prescris.
13. aplicarea masurilor de prevenire a infectiilor nazocomiale
a. curatenie, dezinfectie, sterilizare, izolare;
b. purtarea echipamentului de protectie;

c. interzicerea vizitelor persoanelor straine;
d. respectarea circuitelor functionale.
14. participarea la examinarea medicala a copilului.
15. prevenirea accidentelor:
a. nu se vor lasa medicamente la indemana copilului;
b. se va verifica temperatura alimentelor si lichidelor ce urmeaza a fi oferite;
c. supravegherea atenta a copilului, trierea jucariilor.
16. educatia mamei privind ingrijirile ulterioare la domiciliu; se refera la:
a. semnele de recunoastere a complicatiilor (febra);
b. modificarea aspectului sputei;
c. intensificarea durerii;
d. necesitatea administrarii de lichide necesare fluidificarii secretiilor;
e. se explica necesitatea, obligativitatea efectuarii toaletei cavitatii bucale dupa
expectoratie.
f. Necesitatea unui program de viata echilibrat, cu alternarea perioadelor de
activitate, cu repaus.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE
SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE LA COPIL
Functiile vitale includ: respiratia, pulsul, tensiunea arteriala, temperatura. Ele sunt frecvent
utilizate ca indicatori ai starii de sanatate sau de boala.
Urmarirea functiilor vitale la copil este importanta, avand in vedere ca in legatura cu acestea se
inscriu debutul unei boli, stabilirea diagnosticului, evolutia bolii, complicatiile ce pot surveni.
Functiile vitale se masoara:
- cand intervine o schimbare in starea de sanatate a copilului;
- cand este admis intr-o unitate spitaliceasca (la internare, pe toata perioada spitalizarii si
la externare);
- inainte si dupa proceduri invazive de diagnostic;
- inainte si dupa administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator si

cardiovascular;
- inainte si dupa efectuarea interventiilor de ingrijire care pot influenta functiile vitale.
Rolul asistentei medicale in masurarea functiilor vitale:
1. sa pregateasca material si instrumentar corespunzator si in stare de functionare;
2. sa pregateasca copilul din punct de vedere fizic (pozitie corespunzatoare si in acelasi

timp comoda);
3. sa pregateasca psihic copilul (sa-i explice tehnica, sa-l convinga de necesitatea
efectuarii ei si sa-i solicite cooperarea);
4. sa asigure conditii de microclimat care sa nu influenteze functiile vitale (liniste,
temperatura optima, umiditate corespunzatoare);
5. sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale, in functie de varsta;
6. sa cunoasca antecedentele medicale ale copilului si tratamentele prescrise;
7. sa respecte frecventa de evaluare a functiilor vitale in raport cu starea copilului;

8. sa comunice medicului modificarile semnificative ale functiilor vitale.
I. Masurarea si notarea respiratiei
Scop – evaluarea functiei respiratorii a copilului fiind un indiciu al evolutiei bolii, al

aparitiei unor complicatii si al prognosticului.
Materiale necesare – ceas cu secundar, creion de culoare verde, foaia de temperatura.
Tehnica:
- se realizeaza prin inspectie, de regula in timpul somnului;
- se dezbraca fata anterioara a abdomenului si a toracelui si se aplica o mana pe toracele

copilului;
- se realizeaza numararea respiratiilor timp de un minut;
- respiratia se masoara in mod obisnuit, dimineata si seara, la orele la care se masoara

temperatura si pulsul, dar se masoara ori de cate ori este nevoie, la indicatia medicului.
Valorile normale ale respiratiei:
- la nou-nascut: 40-45 respiratii/minut
- la 1 an: 30-40 respiratii/minut
- la 2 ani: 25-35 respiratii/minut
- la 12 ani: 15-25 respiratii/minut
In plus se vor urmari:
- simetria miscarilor respiratorii;
- frecventa si ritmul respirator;
- amplitudinea miscarilor respiratorii;
- tipul respiratiei – care la copii este de tip abdominal.

Se consemneaza valoarea obtinuta si celelalte caracteristici in foaia de temperatura (cu
culoarea verde).
Notarea: se consemneaza valoarea obtinuta printr-un punct pe foaia de temperatura (fiecare

linie orizontala a foii reprezinta doua respiratii). Se uneste apoi valoarea prezenta cu cea
anterioara pentru obtinerea curbei. In alte documente medicale se poate nota cifric.
II. Masurarea si notarea pulsului
Scop: evaluarea functiei cardio-vasculare.
Materiale necesare: ceas cu secundar, creion rosu, foaia de temperatura.
Elemente de apreciat: ritmicitatea, frecventa, celeritatea, amplitudinea.
Tehnica:
- Pulsul se poate masura pe oricare artera accesibila palparii si care poate fi comprimata pe
un plan osos: artera radiala, femurala, humerala, carotida, temporala, pedioasa;
- Asigurarea repausului fizic si psihic 10-15 minute;
- Spalarea pe maini;
- Reperarea arterei;
- Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu varful degetelor;
- Numararea pulsatiilor timp de un minut.
La nou-nascut si sugar, in primele luni de viata, pulsul poate fi masurat in timpul
somnului la nivelul fontanelei.
La copil, in general, pulsatiile inimii se pot percepe si masura aplicand mana pe regiunea
precordiala (soc apexian in spatiul V intercostal stang, pe linia medioclaviculara). Se noteaza
valoarea obtinuta in foaia de temperatura printr-un punct, tinand cont ca fiecare linie orizontala a
foii reprezinta 4 pulsatii si apoi se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara.
Valori normale ale pulsului:

- la nou-nascut: 130-140 pulsatii/minut
- la copilul mic: 100-120 pulsatii/minut
- la 2 ani: 100-110 pulsatii/minut
- la 3-4 ani: 90-100 pulsatii/minut
- la 5-10 ani: 80-100 pulsatii/minut
- la 11-16 ani: 80 pulsatii/minut
III. Masurarea si notarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii, rezistenta

determinata de elasticitatea si calibrul vaselor).
Elemente de evaluat: tensiunea arteriala sistolica (maxima) si tensiunea arteriala

diastolica (minima).
Materiale necesare:
- aparat pentru masurarea T.A.
- cu mercur Riva-Rocci
- cu manometru
- oscilometru Pachon
- stetoscop biauricular
- tampon de vata
- alcool
- creion rosu
Metode de determinare: palpatorie, ascultatorie.
Tehnica: T.A. se masoara cu ajutorul tensiometrelor pentru copii, precedand ca si la

adult.
Masurarea tensiunii arteriale prin ascultatie:
- se pregatesc materialele necesare (tensiometru, stetoscop, creion rosu etc.).
- copilului, dupa repaus de 15 min. i se aplica manseta pneumatica pe 1/3 medie a bratului, care
va fi sprijinit si in extensie.
- asistenta se spala pe maini, isi fixeaza stetoscopul cu olivele in urechi si membrana pe artera
humerala, sub marginea inferioara a mansetei, percepand zgomotele pulsatile.
- se decomprima progresiv manseta pana cand percepe primul zgomot ritmic arterial care este
retinut ca valoare, reprezentand T.A. maxima (sistolica).
- se continua decomprimarea pana in momentul disparitiei ultimului zgomot a carui valoare este,
de asemenea, retinuta, reprezentand T.A. minima (diastolica).
- Se reorganizeaza locul de munca, se noteaza datele in F.T. (cu rosu).
Notarea – se noteaza pe F.T. valorile obtinute cu o linie orizontala, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloana de mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii verticale si se
hasureaza spatiul rezultat. Se poate inregistra si cifric.
La copil T.A: se poate calcula orientativ, dupa formula:
T = 80 + 2 A; A = varsta copilului.
Valori normale:
La 1-3 ani: T.A. max. – 75 - 90 mm Hg; T.A. min. – 50-60 mm Hg
La 4-11 ani: T.A: max. – 90-110 mm Hg; T.A. min. – 60-65 mm Hg
La 12-15 ani: T.A: max.– 100-120 mm Hg; T.A. min. – 60-75 mm Hg
IV. Masurarea si notarea temperaturii
Scop: evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza.
Locuri de masurare: axila, plica inghinala, cavitatea bucala, rect, vagin.
Materiale necesare: termometru maximal, casoleta cu tampoane de vata si comprese

sterile, recipient cu solutie dezinfectanta, tava medicala, lubrifiant, alcool medicinal, ceas.
Cea mai comoda si totodata cea mai obiectiva metoda de masurare a temperaturii la copil
este masurarea temperaturii rectale, stiind ca aceasta depaseste cu 0,3-0,5°C nivelul temperaturii
cutanate.
Masurarea temperaturii rectale:
Tehnica:
- asistenta se spala pe maini;
- se pregateste termometrul individual, se verifica daca mercurul este coborat, rezervorul
termometrului se sterge cu o compresa umeda sau este lubrefiat in strat foarte subtire cu o
substanta grasa, pentru a putea fi introdus in rect.
- Copilul este culcat pe spate si cu mana dreapta se tine termometrul, iar cu cea stanga se
apuca picioarele copilului de la nivelul gleznelor indoindu-le din articulatia soldului.
- Printr-o miscare de rotatie, rezervorul de mercur al termometrului se introduce in

intregime in rectul copilului; se lasa in aceasta pozitie tot timpul cat coloana de mercur urca.
- Dupa 3 min. el poate fi scos si se citeste temperatura.
- Se noteaza valoarea in F.T. (cu albastru):
- Notarea unui punct pe verticala, corespunzatoare datei si timpului zilei, socotind,

pentru fiecare linie orizontala a foii, doua diviziuni de grad.
- Se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara, pentru obtinerea curbei termice. Se
poate nota si cifric.
- Dupa citire, termometrul se sterge cu un tampon de vata sau cu o compresa sterila de

tifon, inmuiate in apa cu sapun sau alcool; termometrul se pastreaza intr-un borcan cu cloramina
1%.
- Temperatura (in care nu sunt indicatii speciale) se masoara de 2 ori in cursul a 24 h,
dimineata intre 6-7 si dupa-amiaza intre 16-17 (18-19).
V. Masurarea si notarea diurezei
Obiective:
- Obtinerea datelor privind starea morfofunctionala a aparatului renal si asupra altor
imbolnaviri.
- Cunoasterea volumului diurezei.
- Efectuarea unor determinari calitative (analize biochimice) din cantitatea totala de urina
emisa.
- Urmarirea bilantului circulatiei lichidelor in organism = bilantul lichidian (intrari-iesiri).
Materiale necesare: vase cilindrice gradate, cu gat larg, spalate si clatite cu apa
distilata (pentru a nu modifica compozitie urinei) si acoperite.
Diureza este masurata cantitativ la anumite intervale, urmarindu-se si caracteristicile

macroscopice; colectarea incepe dimineata la o anumita ora si se termina in ziua urmatoare la
aceeasi ora.
Diureza se noteaza in F.T. – prin hasurarea patratelelor corespunzatoare cantitatii de urina

si zilei respective. Spatiul dintre doua linii orizontale al foii corespunde la 100 ml de urina.
EXAMINARI PARACLINICE
Recoltarea probelor de laborator se realizeaza la indicatia medicului, cuprinzand

recoltarea de sange sau alte probe biologice patologice (urina, sputa, varsaturi, materii fecale
etc).
In bronhopneumonie se practica determinarea hemoleucogramei, fibrinogemului, VSH-

ului, examenul sumar de urina si radiografia pulmonara.
1. Recoltarea sangelui pentru hemoleucograma
- se face prin intepare: la adult – pulpa degetului, lobul urechii;

la copil – fata plantara a halucelui, calcai.
Materiale necesare: manusi de cauciuc, ace, tampoane de vata, seruri test, tava
medicala curata, camera umeda, lame uscate, curate, degresate, slefuite, pipete Potain, alcool 90°
Tehnica:
- se aseptizeaza pielea halucelui cu un tampon cu alcool 90°;
- se evita congestionarea printr-o frecare puternica si prelungita;

- se asteapta evaporarea alcoolului;
- cu o miscare brusca se inteapa pielea halucelui in partea laterala a extremitatii,

perpendicular pe straturile cutanate;
- se sterge cu un tampon uscat prima picatura, se lasa sa se formeze o alta picatura de
sange din care se recolteaza cu pipeta sau lama;
- se sterge cu un tampon cu alcool.
Pregatirea produsului pentru laborator – efectuarea frotiului
- la extremitatea unei lame se pune o picatura de 3-4 mm diametru;
- se aseaza o lamela cu marginile slefuite in unghi de 45° cu lama (picatura se intinde prin
capilaritate);
- lamela se trage catre partea libera a lamei, pastrand aceeasi inclinatie si antrenand toata
picatura fara sa o fragmenteze;
- se agita lama pentru uscare;
- se eticheteaza si se trimite la laborator.
2. Recoltarea sangelui pentru VSH
- se face prin punctie venoasa
Materiale necesare: seringa de 2 ml, solutie de citrat de Na 3,8%, ace pentru punctia
venoasa, stativ si pipete Westergreen, musama, eprubete, tavita renala, garou, vata, manusi
sterile, alcool 70°.
In dimineata recoltarii copilul nu trebuie sa manance.
Tehnica:
- asistenta se spala pe maini cu apa si sapun;
- imbraca manusi de cauciuc sterile;
- aspira in seringa 0,4 ml citrat de Na 3,8%;

- punctioneaza vena fara garou si aspira pana la 2 ml (1,6 ml);
- retrage acul si aplica tampon cu alcool.
- scurge amestecul sange-citrat in eprubeta si omogenizeaza lent.
- aseaza eprubeta in stativ, o eticheteaza si o trimite la laborator;
- ingrijeste pacientul.
3. Recoltarea sangelui pentru determinarea fibrinogenului
Prin punctie venoasa se recolteaza 4,5 ml sange peste 0,5 ml citrat de Na 3,8% tehnica
fiind aceeasi ca si la recoltarea sangelui pentru VSH.
4. Recoltarea urinei pentru examenul sumar de urina
Scopul este explorator – informeaza asupra starii functionale a rinichilor, cat si a

intregului organism.
Recoltarea urinei la sugar si copii se face in vase fixate pe organele genitale externe. La
baieti se fixeaza o eprubeta pe penis, iar la fete un balonas cu gat pe vulva cu ajutorul unei benzi
de leucoplast.
Pentru a preveni smulgerea recipientului de pe locul fixat si mai ales spargerea lui, este
bine ca membrele inferioare ale sugarului sau copilului mic sa fie imobilizate de marginile
patului. Copiii astfel pregatiti trebuie sa fie controlati cat mai des pentru a indeparta recipientul
imediat dupa urinare.
Din urina obtinuta se trimite un esantion la laborator.
5. Radiografia pulmonara
Arata contrastul intre spatiile aeriene traheo-bronho-alveolare si structura propriu-zisa a

plamanului. Spre deosebire de radioscopie, radiografia prezinta avantajul ca bolnavul este mai
putin iradiat, imaginea obtinuta este precisa si serveste drept element de comparatie in viitor.
Tehnica:
- in cazul copiilor mai mari, asistenta explica cum trebuie sa se comporte in timpul examinarii
(va efectua cateva miscari de respiratie, iar radiografia se face in apnee, dupa o inspiratie
profunda).
- Se dezbraca complet regiunea toracica; se indeparteaza obiectele radioopace;
- Copiii mai mari vor fi asezati in pozitie ortostatica, iar sugarii si copiii mici vor fi asezati in
decubit. Sugarii si copiii mici se fixeaza prin infasare pe un suport de scanduri sau se suspenda in
hamuri (pentru a nu se iradia persoana care l-ar sustine).
Examenul radiografic se noteaza in foaia de observatie.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Se realizeaza cu mare punctualitate, strict la indicatiile medicului, tratamentului

realizandu-se la pat, asistenta avand pregatite si medicamente pentru eventualele complicatii.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
Asistenta:
- respecta medicamentul prescris;
- identifica medicamentul;
- verifica calitatea;
- respecta caile de administrare prescrise de medic;
- respecta orarul si ritmul de administrare;
- respecta doza;
- respecta somnul fiziologic al pacientul;
- evita incompatibilitatile medicamentoase;
- serveste pacientul cu doza unica pentru administrarea orala;
- respecta succesiunea de administrare (solide, lichide, injectii, ovule vaginale,

supozitoare);
- informeaza pacientul asupra medicamentelor prescrise;
- anunta medicul privind greselile comise;

- administreaza imediat solutiile injectabile;
- respecta masurile de asepsie si igiena.
Administrarea medicamentelor la copil se efectueaza in conditii mai deosebite

determinate de varsta acestora. In administrarea medicatiei la copii se intampina greutati datorita
reactiilor de aparare si in marea majoritatea a cazurilor, a lipsei de colaborare din partea
copilului, inerente varstei si educatiei.
I. Administrarea medicamentelor pe cale orala
Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putandu-se
resorbi la nivelul mucoasei bucale si a intestinului subtire sau gros.
Forme de prezentare a medicamentelor:
- lichide: solutii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii.
- Solide: pulberi, tablete, drajeuri, granule.
Pregatirea in vederea administrarii medicamentelor:
- asistenta se spala pe maini;
- pregateste lingurita de dimensiuni adecvate;
- piseaza tabletele si drajeurile si le divide;
- corecteaza gustul neplacut prin adaos de zahar, miere, lichide cu gust placut, inglobate intr-
un aliment pastos;
- aseaza in jurul gatului copilul cu prosop curat;
- asistenta medicala asigura pozitia corespunzatoare varstei copilului, decubit dorsal cu

trunchiul usor ridicat pentru sugari si pozitie semisezanda pentru copilul mic;
- asigura imobilizarea copilului cu blandete si rabdare;
- se ia lingurita cu medicamentul pregatit pentru administrare si se asigura deschiderea

cavitatii bucale prin stimularea buzelor cu lingurita sau prin comunicare verbala;
- se introduce lingurita aproape de baza limbii si se varsa continutul, avand grija ca acesta sa
intre pe calea digestiva (nu se administreaza in timpul inspiratiei);
- permite inchiderea cavitatii bucale, retragand lingurita;
- urmareste deglutitia medicamentului prin observarea miscarilor de inghitire;
- se face controlul cavitatii bucale si se mai administreaza lichide copilului (ceai, suc de
fructe);
- se repune copilul in pozitie comoda si se supravegheaza pentru a vedea efectul imediat al
medicamentului;
- reorganizeaza locul de munca, se dezinfecteaza si se spala pe maini.
II. Administrarea medicamentelor pe cale parenterala
Calea parenterala este calea injectabila de administrare a medicamentelor. Injectia consta in

introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism, prin intermediul unor ace care
traverseaza
Pregatirea injectiei:
1. Materiale:
- Seringi sterile cu o capacitate in functie de cantitatea de solutiei, medicamentoasa (pentru

injectia i.v., seringa cu amboul situat excentric); se prefera seringa de unica folosinta, in ambalaj
individual.
- Acele se gasesc impreuna cu seringa in acelasi ambalaj sau in ambalaje separata. Se

pregateste un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare.
2. Medicamentul prescris se poate prezenta:
- ca medicament direct injectabil, in fiole sau flacoane cu doza unica sau mai multe doze, si
seringa gata pregatita de intrebuintare.
- ca medicamente indirect injectabile – pudre sau produse liofilizate in fiole sau flacoane cu
dop de cauciuc, insotite sau nu de solvent.
3. Alte materiale
- tampoane sterile de vata si tifon, solutii dezinfectante (alcool), pile din metal pentru
deschiderea fiolelor, lampa de spirt, tavita renala, garou din cauciuc, pernita, musama.
Incarcarea seringii:
- se spala mainile cu apa curenta, se verifica seringa si acele – capacitatea, termenul de
valabilitate al sterilizarii.
- se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor, eticheta, doza, termenul de valabilitate,
aspectul solutiei.
- se indeparteaza ambalajul seringii, se adapteaza acul pentru aspirat solutia, acoperit cu
pectoralul si se aseaza pe o compresa sterila.
a) Aspirarea continutului fiolelor
- se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie;
- se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat cu alcool;
- se flambeaza pila de otel si se taie gatul fiolei;
- se deschide fiola astfel: se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii drepte,
protejate de o compresa sterila, se deschide partea subtiata a fiolei;
- se trece gura fiolei deschise deasupra flacarii;
- se introduce acul in fiola deschisa, tinuta intre police, index si degetul mijlociu al mainii
stangi, seringa fiind tinuta cu mana dreapta;
- se aspira solutia din fiola, retragand pistonul cu indexul si policele mainii drepte si avand
grija ca bizoul acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat; fiola se rastoarna progresiv
cu orificiul in jos;
- se indeparteaza aerul din seringa, fiind in pozitie verticala cu acul indreptat in sus, a
impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
- se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face.
b) Dizolvarea pulberilor

- se aspira solventul in seringa;
- se indeparteaza capacelul metalic al flaconului, se dezinfecteaza dopul de cauciuc si se

asteapta evaporarea alcoolului;
- se patrunde cu acul prin dopul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent prescrisa;
- se scoate acul din flacon si se agita pana la completa dizolvare.
c) Aspirarea solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc
- se dezinfecteaza dopul de cauciuc, se asteapta evaporarea alcoolului;
- se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza a fi aspirata;
- se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon pana la nivelul dopului si se introduce aerul;
- se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca continutul flaconului in seringa sub presiunea
din flacon;
- acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie.
Injectia intramusculara
1. alegerea locului injectiei
a. masa musculara fesiera, cadranul superoextern
b. fata externa a coapsei, in 1/3 mijocie
c. fata externa a bratului, in muschiul deltoid.
2. pregatirea injectiei
3. imobilizarea copilului (cu ajutor) – se aseaza copilul in decubit ventral, se fixeaza

membrele inferioare cu o mana, pe fata posterioara a articulatiei genunchiului si cealalta mana in
regiunea toraco-lombara.
4. executarea injectiei:
a. asistenta isi spala mainile si imbraca manusi sterile;

b. dezinfecteaza locul injectiei: dezinfectie tip II: se curata pielea cu un tampon steril
imbibat in dezinfectant, apoi se sterge cu unul curat. Se repeta manevra. Durata de actiune 30’’
pentru o manevra – deci 1 minut.
c. se intinde pielea intre indexul si policele mainii stangi si se inteapa perpendicular pielea
cu rapiditate si siguranta, cu acul montat la seringa.
d. Se verifica pozitia acului prin aspirare.
e. Se injecteaza lent solutia.
f. Se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul.
g. Se maseaza usor locul injectiei pentru a activa circulatia, favorizand absorbtia.
5. ingrijiri ulterioare – se aseaza copilul in pozitie comoda, se linisteste ramanand in

repaus fizic cateva minute.
Incidente si accidente ce pot apare in timpul injectiei i.m.:
- Durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale. Se retrage acul, se
efectueaza injectia in alta zona.
- Paralizia prin lezarea nervului sciatic. Se evita prin respectarea zonelor de electie a
injectiei.
- Hematom prin lezarea unui vas.
- Ruperea acului. Se recurge la extragerea lui manuala sau chirurgicala.
- Supuratie aseptica. Se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a patrunde
in masa musculara.
- Embolie prin injectarea accidentala intr-un vas a solutiilor uleioase. Se previne prin
verificarea pozitiei acului.
Injectia intravenoasa
1. Alegerea locului injectiei: venele de la plica cotului, venele antebratului, venele de pe

fata dorsala a mainii, venele maleolare interne, venele epicraniene
2. Executarea injectiei:
- se imobilizeaza cu blandete copilul pentru punctionarea venei (se face de catre o a doua
persoana);
- asistenta isi spala mainile si imbraca manusi sterile;
- se alege locul punctiei si se dezinfecteaza – dezinfectia pielii tip I: se aplica

dezinfectantul pe piele cu un tampon imbibat, asteptandu-se apoi 30’’ pana la evaporarea
dezinfectantului;
- se executa punctia venoasa: se aplica garoul la 7-8 cm superior locului de punctie ales.
Fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5 cm sub locul punctiei realizand o usoara
compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine. Cu seringa prinsa intre police si restul
degetelor, avand gradatiile si bizoul acului in sus, se patrunde pe traiectul longitudinal al venei
intepand tegumentul si peretele venos pana cand se invinge rezistenta elastica a acestuia. Cand
acul inainteaza in gol se patrunde 1-2 cm dupa care se controleaza valabilitatea tehnicii prin
aspiratie;
- se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului;
- se injecteaza lent, tinand seringa in mana stanga iar cu policele mainii drepte se apasa pe
piston;
- se verifica periodic daca acul este in vena;
- se retrage brusc acul cand injectia s-a terminat; la locul punctiei se aplica tamponul
imbibat in alcool, compresiv.
3. Ingrijiri ulterioare
- se mentine compresiunea la locul injectiei cateva minute (1-2’)
- se supravegheaza in continuare starea generala.
Incidente si accidente ce pot apare in timpul injectiei i.v.:
- injectarea solutiei in tesutul perivenos manifestata prin tumefierea tesuturilor, durere. Se

incearca patrunderea acului in lumenul vasului, continuandu-se injectia sau se incearca in
alt loc.
- flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante iritante.
- hematom prin strapungerea venei. Se intrerupe injectia.
- ameteli, lipotimie, colaps. Se anunta medicul
III. Administrarea medicamentelor pe cale rectala
Pregatirea administrarii supozitoarelor:
- asistenta se spala pe maini apoi imbraca manusi sterile.
- se dezbraca copilul observand zona perianala, se inspecteaza zona si daca este nevoie se
face toaleta regiunii perianale.
- dezambaleaza supozitorul.
- se aseaza copilul in decubit lateral, se indeparteaza usor cu mana stanga fesele copilului.
- se introduce cu mana dreapta supozitorul in orificiul anal, strange apoi fesele intre police
si degetele mainii drepte, asteptand circa 1 minut pentru a favoriza ridicarea supozitorului
in rect si depasirea sfincterului anal (in caz contrar supozitorul este eliminat prin reflexul
de evacuare).
- reorganizeaza locul de munca.
INTERVENTII PENTRU MOBILIZAREA SECRETIILOR
1. Hidratarea
- este eficace pentru functionarea sistemului mucociliar;
- la un copil cu o hidratare adecvata, tusea poate usor disloca secretiile;
2. Umidificarea
- consta in adaugarea vaporilor de apa in aerul inspirat;
- pastreaza caile aeriene umede si permite debarasarea secretiilor;
- se realizeaza cu pulverizatoare sau recipiente cu apa asezate pe o sursa de caldura;
3. Nebulizarea:
- consta in adaos de umiditate sau medicamente la aerul inspirat;
- se realizeaza prin pulverizare (folosind atomizorul) sau cu ajutorul aerosolilor = un

amestec de gaz cu un medicament dispersat in particule sferice de ordinul micronilor (antibiotice,
bronhodilatatoare, expectorante).
4. Drenajul postural:
- este un procedeu pozitional, care permite eliminarea secretiilor;
- pozitia pacientului se schimba la 20’-30’:
- decubit ventral cu perna sub abdomen;
- decubit ventral cu patul inclinat la 20°;
- decubit dorsal;
- decubit lateral stang;
- decubit lateral drept;
- pozitie sezand.
- se renunta la pozitiile in care copilul prezinta disconfort sau dispnee;
5. Tapotament:
- consta in lovirea usoara a peretelui toracic, cu mana, ritmic, pe toata suprafata, timp de 1-2
minute.
- incheietura mainii trebuie sa fie relaxata, iar cotul in flexie.
- copilul trebuie sa respire lent si adanc.

- toracele copilului trebuie sa fie acoperit.
- este contraindicat la pacientii cu osteoporoza sau coaste fracturate si la cei cu probleme de
sangerare.
INTERVENTII PENTRU MENTINEREA CAILOR RESPIRATORII LIBERE
1. Aspiratia orofaringiana sau nazofaringiana

Materiale necesare: dispozitiv de aspiratie, sonde sterile (Nelaton), manusi sterile,
solutie sterila pentru umectarea sondei, prosop.
Interventiile asistentei:
- se evalueaza semnele si simptomele care indica prezenta secretiilor in caile aeriene
superioare.
- se instaleaza pacientul in pozitie adecvata:
- semisezand, cu capul intr-o parte – pacienti constienti
- decubit lateral, cu fata la asistenta – pacienti inconstienti
- se protejeaza lenjeria de corp cu un prosop
- spalare pe maini si imbracarea manusilor sterile
- fixarea sondei la aparatul de respiratie
- masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus
- umectarea capatului liber al sondei
- introducerea sondei:
- pentru aspiratia orofaringiana sonda se introduce pe marginea gurii, lasand-o sa

alunece in orofaringe
- pentru aspiratia nazofaringiana, sonda se introduce in narina dirijand-o spre

centru, de-a lungul peretelui despartitor al foselor nazale
- se efectueaza aspiratia timp de 15 secunde, rotind sonda pentru a extrage secretiile de pe
toata suprafata
- se extrage sonda si se clateste in solutie sterila, efectuand o aspiratie
- daca pacientul are canula pentru oxigenoterapie se reamplaseaza
- se solicita copilului sa respire profund si sa tuseasca intre aspiratii (daca este posibil)
- dupa terminarea aspiratiei se efectueaza igiena bucala; se indeparteaza prosopul

- materialele utilizate se curata, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare.
INTERVENTII PENTRU FAVORIZAREA OXIGENARII TISULARE
– OXIGENOTERAPIA –
Oxigenoterapia reprezinta administrarea de O2 in cantitate crescuta prin respiratie, in scop

terapeutic.
Scopul este de a asigura o cantitate corespunzatoare de O 2 la tesuturi prin combaterea

hipoxiei determinata de: scaderea O2 alveolar, diminuarea Hb, tulburari in sistemul circulator,
probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara.
Surse de oxigen: statie centrala de oxigen, microstatie, butelie de oxigen
Metode de administrare a O2:
a) prin sonda nazala:
- este metoda ce mai frecvent utilizata
- permite administrarea O2 in concentratie de 25-45%
- poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
b) prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat):
- permite administrarea O2 in concentratie de 40-60%
- este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
- accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
c) ochelari pentru oxigen:
- sunt prevazuti cu 2 sonde care se introduc in ambele nari
- se utilizeaza la copii si pacienti agitati
- sunt mai bine tolerati de pacienti.
d) cortul de oxigen:
- frecvent utilizat la copii

- concentratia de O2 nu poate depasi 50%
- are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste si se supraincarca cu vapori

datorita faptului ca pacientul inspira si expira in acelasi mediu
- oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalatii de racire
- copiii vor fi supravegheati permanent pentru a nu disloca cortul
Echipamentul necesar administrarii O2:
- sursa de oxigen
- umidificator – administrarea O2 se face umidifiat – 2/3 apa sterila + 1/3 alcool sanitar
trecute prin barbotor (umidificator).
- sonda nazala, cateter, masca de O2 sau cort.
- material adeziv (leucoplast) pentru fixarea sondei.
Interventiile asistentei:
- asezarea copilului in pozitie corespunzatoare, pozitie semisezanda.
- asamblarea echipamentului.
- dezobstruarea cailor respiratorii.
- masurarea sondei, pe obraz, de la narina la tragus.
- sonda nu se unge cu substante grase (poate duce la explozia pacientului) dar se poate
lubrefia cu gel hidrosolubil anestezic pentru facilitarea insertiei si prevenirea lezarii
mucoasei.
- introducerea sondei in nara si fixarea acesteia pe obraz.
- fixarea debitului de administrare a O2, in functie de prescriptiile medicului.
- aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii O2, observarea culorii tegumentelor,

masurarea respiratiei si pulsului.
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de aparitie a unor

complicatii.
- supravegherea echipamentului de administrare a O2 (presiune, debit).

- mobilizarea periodica a sondei.
- scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara.
- curatarea echipamentului la terminarea tehnicii.
Incidente si accidente ce pot sa apara in timpul oxigenoterapiei
- daca recipientul pentru barbotarea oxigenului se rastoarna, lichidul poate fi impins de

O2 in caile respiratorii ale copilului, asfixiindu-l.
- in cazul utilizarii prelungite a O2, in concentratii mari sau la presiuni ridicate, pot aparea:
- iritare locala a mucoasei
- congestie si edemul alveolar
- hemoragie intraalveolara
- atelectazie
- contactul prelungit duce la leziuni corneene si chiar orbire.
- pot apare emfizeme masive subcutanate prin infiltratia oxigenului la nivelul tesuturilor.
- daca cateterul se introduce mai mult, oxigenoterapia este ineficienta.
- patrunderea gazului in esofag duce la distensie abdominala.

CAPITOLUL III
PLANURI DE INGRIJIRE
CAZ CLINIC NR. I
Sugarul R.A., in varsta de 4 luni (D.N. 10-XI-1999), din localitatea Saveni, judetul
Botosani, prezinta la data de 1-III-2000 febra 39°C, tuse productiva frecventa, obstructie nazala,
dispnee, motiv pentru care se interneaza la Spitalul de Copii Botosani cu diagnosticul medical –
bronhopneumonie.
Antecedente personale:
 copil nascut la 9 luni, cu greutatea de 2300 g, alimentat natural 2 luni, apoi artificial
cu lapte praf;
 a efectuat toate vaccinarile conform varstei.
Antecedente heredo-colaterale:
 neaga
Antecedente alergologice:
 nu se cunosc.
DIAGNOSTIC DE NURSING

1. Dificultate in respiratie datorita obstructiei cailor respiratorii manifestata prin:

dispnee, polipnee, tuse productiva, tiraj costal; alterarea circulatiei manifestata prin
cianoza perioronazala discreta, tahicardie –150 batai/minut.
2. Dificultate in alimentatie prin deficit manifestata prin : inapetenta, senzatie de greata,

meteorism abdominal.
3. Hipertermie datorita procesului inflamator pulmonar manifestata prin febra 39,2°C.
4. Dificultate in a dormi datorita obstructiei cailor respiratorii, dispneei si tusei,

manifestata prin insomnie, agitatie.
5. Alterarea integritatii tegumentelor manifestata prin eritem.

PLAN DE NURSING
Data: 3.02.2000
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENTIILE ASISTENTEI EVALUARE

NURSING GENERALE
1. Dificultate in Sugarul sa aiba o - sugarul va fi izolat intr-un salon Obiectiv
respiratie datorita buna respiratie. luminos, cu t° = 8-21°C, umiditate nerealizat, se
obstructiei cailor 40%. mentine
respiratorii dispneea,
manifestata prin: - se aseaza sugarul intr-o pozitie care polipneea, tirajul
- dispnee expiratorie sa-i favorizeze respiratie, cu trunchiul intercostal.
- polipnee 65 si umerii mai ridicati (se pune un sul
respiratii/minut sub umeri), in pozitie semisezanda.
- tiraj intercostal - dezobstruarea cailor respiratorii,
- tuse productiva. aspirarea secretiilor din fosele nazale
si orofaringe.
- administrez O2 umidifiat,
intermitent, 2-4 l/min, la indicatia
medicului.
- administrez medicatia prescrisa:
Miofilin i.v. 10 mg la 6 ore
H.H.C. i.v. 25 mg la 6 ore
aerosoli cu salbutanol
- monitorizez respiratia la indicatia
medicului
- notez frecventa respiratorie in foaia
de temperatura.
Circulatie inadecvata Sugarul sa aiba o - administrez O2 umidifiat Obiectiv
manifestata prin: buna circulatie. - se reduce aportul de lichide pana la realizat, dispare
120 ml/Kgc/zi cianoza.
- tahicardie 150 - monitorizez pulsul la intervale
batai /minut indicate de medic
- notez valoarea obtinuta in foaia de
- cianoza temperatura.
perioronazala discreta
2. Dificultate in Sugarul sa fie - incerc hidratarea orala a sugarului Obiectiv
alimentatie prin deficit alimentat si hidratat cu ceai, Gesol nerealizat in
manifestata prin: suficient. - administrez medicatie antiemetica, primele 6 ore; se
- inapetenta la indicatia medicului: mentine senzatia
- senzatie de greata Metoclopramid picaturi (4 picaturi) de greata,
- meteorism - combat meteorismul abdominal prin inapetenta;
abdominal. administrare de Miostin i.m. 0,3 ml - dispare
- institui o perfuzie cu glucoza 5% si meteorismul
electroliti, pentru hidratarea abdominal
sugarului, pe o durata de 6 ore, dupa
care reincerc hidratarea si alimentatia
orala.
1 2 3 4
3. Hipertermie datorita Sugarul sa prezinte - se asigura conditii de confort termic Proces evolutiv
procesului inflamator o temperatura in in salon; negativ,
pulmonar manifestata limitele normale. - sugarul va fi schimbat dupa fiecare raspunde
prin: val de transpiratie; inadecvat la
- febra 39,2°C - asigur hidratarea corecta; tratament,
- administrez antitermice la indicatia sugarul se
medicului mentine febril.
Paracetamol peros 60 mg la 4-6 ore
sau supozitoare
Aspirina peros 40 mg la 4-6 ore
Algocalmin peros, injectabil:
- se pot face impachetari reci.
- administrez medicatia antibiotica
conform indicatiei medicului:
Ampicilina i.v. 125 mg la 6 ore
Gentamicina i.v. 10 mg la 12 ore
- se previn convulsiile febrile prin
administrare de Fenobarbital i.m.
40 mg sau Diazepam 0,3 mg/priza
- masor t°, pulsul, T.A. si le notez in
foaia de temperatura;
- urmaresc si notez respiratia, diureza,
scaunul;
- fac bilantul lichidelor ingerat si
eliminate; calculez o pierdere de
500 ml apa/°C peste 37°C;
- recoltez produse pentru examene de
laborator (VSH, HL)
4. Dificultate in a Sugarul sa aiba un - asigurarea linistii nocturne si a Obiectiv partial
dormi datorita somn cat mai conditiilor de confort termic; realizat.
obstructiei cailor linistit. - planificarea ingrijirilor si
respiratorii, dispneei, interventiilor delegate, astfel incat
tusei manifestata prin: acestea sa fie minime in intervalul
- insomnie; 2400-600;
- agitatie. - aplicarea masurilor prevazute la
nevoia de a respira vor satisface
implicit si nevoia de a se odihni.
5. Alterarea integritatii Sugarul sa aiba - asistenta asigura igiena corporala, Obiectiv
tegumentelor tegumente curate, generala si locala, prin efectuarea baii realizat.
manifestata prin integre. partiale a sugarului si frictiunii cu
eritem. alcool mentolat.
- schimbarea lenjeriei sugarului ori de
cate ori este nevoie, cu efectuarea
toaletei locale;
- schimbarea pozitiei in pat la 1-2 ore
pentru prevenirea escarelor.
Data 4-III-2000
1 2 3 4
1. Dificultate in Sugarul sa - asez sugarul cu trunchiul si umerii Obiectiv

respiratie datorita prezinte o buna mai ridicati pentru a favoriza partial realizat.
obstructiei cailor respiratie. respiratia;
respiratorii manifestata - efectuez dezobstructia cailor
prin: respiratorii prin aspirarea secretiilor si
- dispnee la efort nebulizare;
- tiraj - schimb pozitia sugarului la 15-20’,
- tuse productiva. pentru a favoriza drenajul secretiei
bronsice;
- efectuez tapotamentul toracic;
- continui sa administrez medicatia
bronhodilatatoare si cortizonul;
- monitorizez functiile vitale si
vegetative;
- aduc la cunostinta medicului
eventualele schimbari survenit in
evolutia bolii.
2. Dificultate in Copilul sa fie - administrez alimentatia oral, in Sugarul
alimentatie prin deficit alimentat si hidratat pranzuri dese si in cantitate mai mica; primeste
datorita senzatiei de suficient: - suplimentez alimentatia cu aport de alimentatia
greata manifestata - rehidratarea orala. lichide oral: ceai indulcit; oral.
prin: - calculez bilantul ingesto-excreta.
- inapetenta.
3. Hipertermie Sugarul sa aiba - asigur conditii de confort termic in Usoara
datorata procesului temperatura salon; ameliorare,
inflamator pulmonar corpului in limitele - administrez lichide oral; febra scade –
manifestata prin: normale (sa - administrez antitermice si antibiotice t° = 38°C.
- febra 38,5°C. micsoram gradul in continuare;
febrei). - calculez bilantul ingesto-excreta;
- monitorizez functile vitale si
vegetative.
Data 5-III-2000
1. Dificultate in Sugarul sa aiba o - mentin pozitia semisezanda a Ameliorarea

respiratie datorita buna respiratie. sugarului; simptomatologiei.
obstructiei cailor - dezobstructia cailor respiratorii;
respiratorii. - nebulizare si aspirarea secretiilor;
- drenaj postural;
- tapotament toracic
1 2 3 4
- administrez medicatia
bronhodilatatoare:
Miofilin peros ¼ tb. la 12 ore
Brofimen peros 4 pic. X 3
Metilprednisolon
2. Hipertermie Sugarul sa aiba - asigur conditii de confort termic in Obiectiv realizat,

datorata procesului temperatura salon; febra scade,
inflamator pulmonar corpului in limite - schimb sugarul dupa fiecare val de t°=37,3°C.
manifestata prin: normale. transpiratie;
- febra 38°C - hidratez oral sugarul;
- administrez antitermice;
- administrez antibiotice, la indicatia
medicului:
Fortum i.m. 0,5 mg/8h
- calculez bilantul ingesto-excreta.
FISA DE ANALIZE
Data Examene de laborator Evaluare

3.III.2000 Hemoleucograma Hl =8,64g%
L =9200/mm3
E =4%, M =4%, L =44%, P =44%

VSH VSH=20 mm/h
Fibrinogen Fbg= 240 mg%
Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,5 mg/%
Fosfatemia= 6,30 mg%
F.A.= 79 U.I.
Exudat faringian Exudat faringian=> absent S.H. si S.P.
Examen sumar de urina Aspect clar; albumina, glucoza absenta; in
sediment – nimic patologic
Radiografie toracica Opacitati nodulare confluente retrocardiac
si intertraheobronsic.
FISA DE MEDICATIE
Medicatie Administrare Orar

Miofilin 25 mg Peros La 12 ore
Prednison 2,5 mg Peros La 6 ore
Brofimen 4 pic. Peros La 6 ore
Paracetamol 60 mg Peros La 6 ore
Metoclopramid 3 pic. Peros La 12 ore
Miofilin 10 mg i.v. La 6 ore
HHC 25 mg i.v. La 6 ore
Ampicilina 125 mg i.v., i.m. La 6 ore
Gentamicina 10 mg i.v., i.m. La 12 ore
Fortum 0,5 ml i.m. La 8 ore
Miostin 0,3 ml i.m. Doza unica
Fenobarbital 40 mg i.m. La nevoie
EVALUARE FINALA
Sugarul are o evolutie favorabila, reactioneaza la tratamentul medicamentos prescris.
Se continua administrarea de Miofilin, Prednison, Brofimen pana la data de 14-03-2000,

administrarea de Gentamicina pana la data de 10-03-2000, Ampicilina pana la data de 14-03-
2000 si Fortum pana la data de 18-03-2000.
Se externeaza pe data de 19-03-2000, cand se constata vindecarea clinica a sugarului.

CAZ CLINIC NR. II
Copilul P.R. in varsta de 8 luni (D.N. 14-V-1999), prezinta in urma cu 12 ore febra,
obstructie nazala, dispnee, tuse productiva, motiv pentru care se prezinta la Serviciul de Primire
al Spitalului de copii Botosani unde se interneaza cu diagnosticul medical –bronhopneumonie.
 copil nascut la 9 luni, cu greutatea de 3000 g, talia =50 cm, alimentat natural 3 luni,
apoi cu lapte vaca, in prezent alimentatie diversificata.
 neaga
 nu este alergic la substante medicamentoase sau alimente.


1. Dificultate in respiratie datorita obstructiei cailor respiratorii cu dispnee, polipnee,

tuse productiva, tiraj intercostal; circulatie inadecvata manifestata prin cianoza
perioronazala , tahicardie.
2. Dificultate in alimentatie prin deficit manifestata prin inapetenta, senzatie de greata,

varsaturi, scadere ponderala.
3. deshidratare datorata varsaturilor manifestata prin piele uscata cu turgor diminuat,

membrane si mucoase uscate, buze arse.
4. Hipertermie datorita procesului inflamator pulmonar manifestata prin febra 38,5°C.
5. Dificultate in a se odihni si a dormi datorita obstructiei cailor respiratorii, manifestata

prin insomnie.
6. Alterarea integritatii mucoasei bucale datorita deshidratarii manifestata prin ulceratii

ale mucoasei bucale.
PLAN DE NURSING
Data: 6.01.2000

NURSING GENERALE
1. Dificultate in Sugarul sa aiba o - asigur un mediu ambiant favorabil: Obiectiv

respiratie datorita respiratie normala. salon luminos, t°= 8-21°C, umiditate nerealizat, se
obstructiei cailor 40%. mentine
manifestata prin: - asigur pozitia adecvata: asez copilul polipneea,
- dispnee cu trunchiul si umerii mai ridicati tirajul.
- polipnee pentru a favoriza respiratie.
- tuse productiva. - efectuez dezobstructia cailor
- tiraj intercostal respiratorii: nebulizare si aspirarea
secretiilor din fosele nazale si
orofaringe.
- administrez O2 umidifiat, pe sonda
nazofaringiana, in debit de 2-4 l/min.
bronhodilatatoare si cortizon:
Miofilin peros 24 mg la 6 ore
peros
Prednison peros 2,5 mg la 6 ore
- administrez expectorante:
Brofimen 8 pic. la 6 ore peros
- monitorizez respiratia si celelalte
functii vitale; valorile obtinute le
notez in foaia de temperatura.
Circulatie inadecvata: Sugarul sa aiba o - administrez O2 umidifiat pe sonda Obiectiv

buna circulatie, sa nazofaringiana 2-4 l /min; realizat, dispare
- cianoza nu prezinte cianoza. - aplic tehnici de favorizare a cianoza.
perioronazala circulatiei (exercitii active, pasive,
- tahicardie masaje);
- monitorizez pulsul la intervalele
indicate de medic si notez valorile
obtinute in foaia de temperatura a
copilului;
- comunic medicului eventualele
schimbari survenite in evolutia bolii
1 2 3 4
2. Dificultate in Copilul sa fie - la indicatia medicului administrez Obiectiv

alimentatie prin deficit alimentat si hidratat medicatie antiemetica: nerealizat in
manifestata prin: suficient. Metoclopramid – picaturi primele 6 ore; se
- inapetenta - incerc hidratarea orala a copilului mentine senzatia
- senzatie de greata cu ceai, Gesol; de greata,
- varsaturi - in caz de esec, institui o perfuzie inapetenta si
- scadere ponderala. cu Glucoza 5% si electroliti; varsaturile.
- calculez numarul de calorii in
functie de starea patologica; adaog Copilul nu mai
13% pentru fiecare grad de t° peste varsa la 12-14 ore
37°; 20-30% pentru agitatie; de la instituirea
- calculez bilantul ingesto-excreta; tratamentului.
- corectez tulburarile
hidroelectrolitice si rezerva alcalina;
- rehidratarea orala va incepe incet,
cu cantitati mici de lichide, oferite
cu lingurita;
- monitorizez functiile vitale.
3. Deshidratare Copilul sa nu - masor si notez zilnic ingestia si Obiectiv partial

datorita varsaturilor prezinte semne de eliminarea; realizat in primele
manifestata prin: deshidratare. - cantaresc zilnic copilul; 6 ore; pierderile
- piele uscata cu turgor - monitorizez semnele vitale; sunt acoperite prin
diminuat; - mentin integritatea membranelor perfuzie.
- membrane si mucoase prin igiena riguroasa;
mucoase uscate; - ingrijesc tegumentele cu atentie Dupa 24 h de la
- buze arse. pentru evitarea atingerii integritatii instituirea
lor; tratamentului,
- inspectez zilnic zonele de presiune copilul nu mai
de pozitie si le masez la fiecare 2 prezinta semne de
ore. deshidratare.
- institui o perfuzie cu Glucoza 5%,
vitamine si electroliti;
- recoltez sange pentru examene de
laborator (Ht, Hb, HL);
2 3 4
1
Obiectiv
4. Hipertermie Copilul sa aiba - asigur conditii de confort termic in salon; partial
datorita procesului temperatura - mentin igiena tegumentelor; realizat; febra
inflamator pulmonar corpului in limite - asigur hidratarea corecta prin se mentine
manifestata prin: normale. administrarea corecta prin administrare de (38°C).]
- febra 38,5°C lichide suficiente cantitativ;
- aplic comprese reci sau impachetari reci;
- la indicatia medicului, administrez
antitermice:
Paracetamol peros 120 mg la 6ore
supozitoare
Algocalmin
- administrez antibiotice recomandate de
medic:
Ampicilina i.v. 125 mg la 6 ore
Gentamicina i.v. 16 mg la 12 ore
- notez t° in foaia de temperatura;
laborator (VSH, HL);
- calculez bilantul ingesto-excreta si adaug
500 ml apa pentru fiecare grad de
temperatura peste 37°C
5. Dificultate in a se Copilul sa aiba - asigur linistea nocturna si conditii de Obiectiv

odihni datorita un somn linistit, confort termic in salon; realizat.
obstructiei cailor sa fie odihnit. - planific ingrijirile si interventiile delegate
respiratorii astfel incat acestea sa fie minime la
manifestata prin intervalul 2400-600;
insomnie. - aplicarea masurilor prevazute la nevoia de
a respira, vor satisface implicit si aceasta
nevoie;
- la indicatia medicului administrez un
sedativ usor (Fenobarbital sau Diazepam).
6. Alterarea Copilul sa - efectuez alcalinizarea mediului bucal prin Obiectiv

integritatii mucoasei prezinte mucoasa administrare de solutii de bicarbonat de Na, partial
bucale datorita bucala integra, badijonaj bucal cu solutii de Stamicin, realizat.
deshidratarii fara ulceratii. Nistatin, Micostatin 100.000 U.I./ml, de 2-4
manifestata prin ori/zi;
ulceratii la nivelul - efectuez ungerea buzelor si a limbii cu
mucoasei bucale. glicerina boraxala 10-20%.

1 2 3 4
1. Dificultate in Copilul sa - asigur un mediu ambiant favorabil; Starea

respiratie datorita prezinte o - mentin pozitia semisezanda prin copilului se
obstructiei cailor respiratie punerea unui sul (patura sau cearsaf) sub amelioreaza.
respiratorii manifestata normala, cai umerii copilului;
prin: aeriene libere. - dezobstructia cailor respiratorii prin
- obstructie nazala; aspirarea secretiilor si nebulizare;
- tuse productiva. - administrez O2 umidifiat pe sonda
nazofaringiana;
- administrez in continuare
bronhodilatatoare si cortizon,
expectorante;
- monitorizez respiratia si celelalte
functii vitale; valorile obtinute le notez
in foaia de temperatura.
2. Hipertermie datorita Copilul sa - asigur conditii de confort termic in Obiectiv
procesului inflamator prezinte salon; realizat,
pulmonar manifestata t°corpului in - hidratez suficient copilul prin temperatura
prin cresterea t° limite normale. administrare orala de lichide; copilului este
copilului = 38°C. - administrez antitermice, antibioticele normala:
recomandate de medic; 37,3°C.
- masor t° copilului la intervalele cerute
de medic si notez valorile obtinute in
- calculez bilantul intrari-iesiri, adaug
500 ml apa pentru fiecare grad peste
37°C.
Data: 7-01-2000
FISA DE ANALIZE

6.I.2000 Hemoleucograma Hl = 10,24 g%
Leucocite = 12.000 /mm3
P =36%, E =4%, L =52%, M =8%

VSH VSH =20 mm/h
C.R.P. C.R.P. = pozitiva
Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,4 mg%
Fosfatemia = 5,50 mg%
F.A.= 57 U.I.
Radiografie toracica Opacitati micronodulare hilobazal drept.
Aspect difuz voalat drept.
FISA DE MEDICATIE

Ampicilina 125 mg i.v., i.m. La 6 ore
Gentamicina 10 mg i.v., i.m. La 12 ore
Miofilin 25 mg i.v. La 6 ore
HHC 25 mg i.v. La 6 ore

EVALUARE FINALA
Sugarul are o evolutie clinica favorabila, reactioneaza la tratamentul medicamentos

prescris.
Se continua administrarea de:
- Miofilin, Prednison pana la data de 12-01-2000;
- Gentamicina pana la data de 15-01-2000;
- Ampicilina pana la data de 15-01-2000.
Se externeaza pe data de 16-01-2000, cand se constata vindecarea clinica a copilului.

CAZ CLINIC NR. III
Copilul E.C. in varsta de 1 an si 5 luni (D.N. 29-VIII-1998), cu domiciliul in Botosani,

prezinta la data de 6-I-2000 obstructie nazala, stranut, tuse rara. Din data de 8-I-2000 prezinta
febra, tiraj intercostal, dispnee, motiv pentru care se prezinta la Serviciul de Primire al Spitalului
de copii Botosani unde este internat cu diagnosticul medical de bronhopneumonie.
 copil nascut la 9 luni, cu greutatea de 2500 g, talia 47 cm, alimentat natural 7 luni,
apoi cu lapte vaca.
 neaga
 nu se stie alergic.


1. Dificultate in respiratie datorita obstructiei cailor respiratorii manifestata prin:

dispnee, tiraj intercostal, polipnee, tuse productiva;
2. Dificultate in alimentatie datorita obstructiei cailor respiratorii manifestata prin

scadere in greutate;
3. Alterarea eliminarii intestinale: diaree manifestata prin scaune subtiri, apoase, in

numar de 5-6 /zi.
4. Hipertermie datorita procesului inflamator pulmonar manifestata prin febra = 39°C.

PLAN DE NURSING
Data: 8.01.2000

NURSING GENERALE
1. Dificultate in Copilul sa prezinte - asigurarea unui mediu ambiant: Obiectiv

respiratie datorita o respiratie salon luminos, t° = 8-22°C, umiditate nerealizat, se
obstructiei cailor normala. 40%. mentine
manifestata prin: - pozitionez corect copilul – cu polipneea, tusa
- dispnee trunchiul si umerii mai ridicati, productiva.
- polipnee pozitie semisezanda, care favorizeaza
- tiraj intercostal respiratia.
- efectuez dezobstructia cailor
- tuse productiva. respiratorii prin:
* aspirarea secretiilor cu o sonda
nazofaringiana sau orofaringiana;
* nebulizare;
* drenaj postural
- administrez O2 umidifiat, pe sonda
nazofaringiana, in debit de 2-4 l/min.
bronhodilatatoare:
Miofilin i.v. – o fiola de 2 ml se
dizolva in 10 ml glucoza 5% sau ser
fiziologic si se administreaza 3-
4 mg/Kg c foarte lent - la 6 ore;
H.H.C. – i.v. – 5 mg/kg c;
- administrez expectorante:
Brofimen - 10 pic. la 6 ore peros
vegetative la intervale stabilite de
medic.
2. Alimentatie Copilul sa fie - se micsoreaza cantitatea de lapte pe Obiectiv partial

inadecvata prin deficit alimentat si hidratat pranz si intervalul dintre pranzuri; realizat.
din cauza obstructiei suficient. - se suplimenteaza aportul oral cu
cailor respiratorii lichide, ceai indulcit pentru a preveni
manifestata prin deshidratarea;
scadere ponderala. - aplicarea masurilor de la nevoia de a
respira vor satisface implicit si
aceasta nevoie.
1 2 3 4
3. Alterarea eliminarii Copilul sa nu mai - suplimentez aportul de lichide, la Obiectiv

intestinale: diaree prezinte scaune nevoie institui o perfuzie cu glucoza partial realizat
manifestata prin diareice; sa se 5% si electroliti pentru a preveni in primele 12
scaune apoase, subtiri, previna deshidratarea; ore; scaunele
in numar de 5-6 pe zi. deshidratarea. - administrez copilului ceai neindulcit diareice se
(menta, coarne), supa de morcovi, mentin, dar se
zeama de orez; reduc ca
- treptat introduc in alimentatie branza numar.
de vaci proaspata, piureuri de legume
sau de cartofi, supe strecurate; Dupa 24 ore
- la indicatia medicului administrez copilul nu mai
medicamente simptomatice, prezinta
antimicrobiene; scaune
- curat si usuc regiunea anala, dupa diareice.
fiecare scaun;
- efectuez toaleta anusului de mai
multe ori pe zi si dezinfectez cu acid
boric 2-3%;
- hidratez copilul prin perfuzie de
glucoza 5% si electroliti;
- recoltez scaun pentru coprocultura;
vegetative si notez valorile obtinute in
- calculez cantitatea de lichide ingerate
si perfuzate si pe cea eliminata.
4. Hipertermie datorita Copilul sa aiba - creez conditii de confort termic in Obiectiv

procesului infectios temperatura salon; partial realizat;
pulmonar manifestat corpului in limite - schimb copilul dupa fiecare val de copilul se
prin febra 39°C. normale. transpiratie; mentine
- asigur o hidratare corecta; febril - 38°C
- administrez antitermice: Paracetamol
peros, 129 mg la 6 ore; Aspirina peros
80 mg la 6 ore; Algocalmin.
- la indicatia medicului administrez
antibiotice: Penicilina G i.m. 300.000
la 6 ore; Kanamicina i.m. 60 mg la 12
ore;
- calculez bilantul lichidian;
laborator (VSH, HL);
- monitorizez functiile vitale
- comunic din timp medicului
modificarile survenite in starea
copilului.
Data: 10-01-2000
1 2 3 4
1. Alterarea respiratiei Copilul sa - mentin pozitie copilului Starea copilului

datorita obstructiei prezinte o - efectuez dezobstructia cailor se imbunatateste.
cailor respiratorii respiratie normala, respiratorii prin nebulizare si
manifestata prin: cai aeriene aspirarea secretiilor; Se continua
- tuse productiva; permeabile. - efectuez drenajul postural si tratamentul.
- obstructie nazala. tapotament toracic;
bronhodilatatoare si cortizon, in
continuare;
- administrez expectorantele indicare
de medic;
vegetative; valorile se consemnez
in foaia de temperatura.
2. Hipertermie Copilul sa aiba o - conditii de confort termic in salon;

t°=38,3°C. temperatura - hidratez copilul oral sau prin
normala. instituire de perfuzie cu glucoza 5%;
- administrez antitermicele si
antibioticele indicate de medic;
- calculez bilantul lichidian; +500 ml
apa pentru fiecare grad peste 37°C;
vegetative;
- comunic medicului schimbarile
survenite in evolutia bolii
FISA DE ANALIZE

8.I.2000 Hemoleucograma Hl = 10,24 g%
Leucocite = 10.000 /mm3

VSH VSH =56 mm/h
C.R.P. C.R.P. = pozitiva
Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,2 mg%
Fosfatemia = 5,98 mg%
F.A.= 70 U.I.
Radiografie toracica Opacitati nodulare hilobazal drept si
parahilar bilateral.
FISA DE MEDICATIE

Penicilina G 300.000 u.i. i.m. La 6 ore
Kanamicina 60 mg i.m. La 12 ore

EVALUARE FINALA
Sugarul are o evolutie clinica favorabila.
Se continua administrarea de:
- Miofilin, Prednison pana la data de 12-01-2000;
- Kanamicina pana la data de 14-01-2000;
- Penicilina G pana la data de 17-01-2000.
Se externeaza pe data de 18-01-2000, cand se constata vindecarea clinica a copilului.

CAPITOLUL IV
BIBLIOGRAFIE
1. Dr. Roxana Maria Albu –
 „Anatomia si fiziologia omului” – Editura Corint, Bucuresti – 1997
2. Mircea Geormaneanu –
 „Pediatrie”, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1997 – vol. I.
3. Trifan N. Nicolae –
 „Puericultura si pedriatie” – Editura Medicala, Bucuresti, 1997
4. Lucretia Titirca –
 „Tehnici de evaluare si ingrijire acordate de asistentii medicali”, Editura Viata Medicala

Romaneasca, 1997 (vol. I)
5. Lucretia Titirca –
 „Manual de ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistentii medicali”, Editura Viata

Medicala Romaneasca, 1998
6. Corneliu Borundel –
 „Manual de medicina interna”
7. G. Blata, coordonator –
 „Tehnici de ingrijire generala a bolnavilor”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1983
8. Note de curs
CAPITOLUL V
CONCLUZII FINALE
 Rolul asistentei medicale este unic si consta in a ajuta bolnavul sau persoana sanatoasa in
a-si mentine sau recastiga sanatatea (sau sa-l asiste in ultimele sale clipe).
 Asistenta trebuie sa constituie o echipa cu medicul si cu tot personalul de specialitate
care sa acorde ingrijiri necesare recastigarii independentei persoanei bolnave.
 Procesul de nursing ofera o mai buna repartizare a sarcinilor si interventiilor. Fiecare

asistenta prin aceste planuri va observa cu mai multa precizie orice schimbare in evolutia
bolii sau insanatosire a persoanei.
 Orice persoana sanatoasa nu ar avea nevoie de ingrijire din partea asistentei, in nevoia de
a respira, de exemplu, daca boala nu ar impune aceste ingrijiri.
 Aceasta metodologie, acest program ar determina o schimbare fundamentala, radicala, as

putea spune, in ingrijirea bolnavului, dar si a omului sanatos, in toata asistenta medicala.
Totul consta in munca de echipa. In urma acestor planuri, ce este important este
redobandirea increderii in sine, a curajului de a lupta cu boala.
 Asistentei medicale ii revine sarcina sa-l ajute pe bolnav, cu tact, intelegere, delicatete si
atentie. Cine nu intelege bolnavul, nu-i cunoaste psihologia, manifestand intoleranta fata
de ciudateniile, reprosurile, criticile uneori nejustificate ale acestuia, dovedeste ca este
strain de profesiunea medicala, inutil
Asistenta trebuie sa constituie un „corp comun” cu bolnavul.

Teste Pe Afectiuni-Lucrari Astm-Insuf. Cardiaca

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste Pe Afectiuni-Lucrari Astm-Insuf. Cardiaca

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU

Notiuni de anatomie, fiziologie si semiologie.

CAPITOLUL II : ASTMUL BRONSIC

II.8. Examene paraclinice si de laborator

II.10. Diagnostic diferential

II.11. Evolutie. Prognostic. Complicatii

III. 1. Grila pentru culegerea datelor. Cazul 1

III.3. Grila pentru culegerea datelor. Cazul 3

'Nevoia de a respira este o necesitate a fiintei

Caile respiratorii permeabile (receptive)

NOTIUNI DE ANATOMIE FIZIOLOGIE SI SEMIOLOGIE

Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre

. cai respiratorii superioare : - cavitatea nazala;

. cai respiratorii inferioare : - laringe;

- este segmentul unde se incruciseaza calea digestiva cu cea respiratorie. Prin

- este segmentul care indeplineste pe langa functiile de cale respiratorie, de

TRAHEEA SI BRONHIILE EXTRALOBULARE

- au in peretii lor inele cartilaginoase cu rolul de a mentine deschise caile

- bronhia stanga se indreapta spre hilul plamanului stang, si are o lungime de 4-

PLAMANII - reprezinta organele de schimb ale aparatului respirator.

- sunt asezati in cavitatea toracica, avand fiecare cavitatea pleurala proprie;

- in jos, plamanii se intind la diafragm.

- la copii - este rosiatica;

Unui plaman i se descriu :

. trei muchii : - anterioara

Plamanul drept are doua scizuri care imparte plamanul in trei lobi:

Plamanul stang are numai o scizura care il imparte in doi lobi :

Un plaman este constituit din urmatoarele unitati anatomice si functionale:

1. Lobi pulmonari : - sunt unitati morfologice mari ;

- sunt delimitati prin scizuri ;

- sunt organizati in segmente.

2. Segmentele : - sunt alcatuite din lobuli.

- este alcatuit din mai multi acini ;

- reprezinta unitatea anatomica si fiziologica a segmentului pulmonar;

- sunt in numar foarte mare ;

- sunt unitari prin tesut conjuctiv fibroelastic, care reprezinta parenchinul

Bronhiile intralobulare se mai numesc si bronhiole. Ele se ramnifica in cate trei

3. Un acin pulmonar incepe cu o dilatatie, de la care pornesc 3-5 canale

4. Alveola pulmonara - reprezinta suprafata de schimb a plamanilor.

Reteaua sangvina este reprezentata printr-un sistem al circulatiei sangvine

Sistemul circulatiei sangvine functionale reprezinta mica circulatie a sistemului

1. ramuri ale arterei pulmonare - care aduc sangele neoxigenat ventriculului

Sistemul circulatiei sangvine nutritive reprezinta marea circulatic si este

. ramuri care iau nastere din artera aorta toracica.

Arterele bronsice duc sange incarcat cu oxigen si nutrimente in peretii

Plamanul este inervat de o retea nervoasa

. plexul pulmonar anterior ;

. plexul pulmonar posterior.

La exterior, plamanii sunt inveliti de o membrana seroasa numita pleura. Acesta

. pleura viscerala - este in contact intim cu plamanul;

- la nivelul hilului pulmonar se rasfrange si merg in

. pleura parietala - continua pleura viscerala incepand de la nivelul hilului

- este in contact direct cu peretii cavitatii toracice.

Intre cele doua foite pleurale se gaseste un spatiu virtual care poarta

Fetele foitelor pleurale care vin in contact, sunt umezite de un

FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Aceasta functie cuprinde trei timpi :

1. timpul pulmonar - realizarea primului moment al schimburilor gazoase. La

2. timpul sangvin - realizeaza transportul gazelor intre plaman si tesuturi, care

3. timpul tisular (respiratia interna) - la nivelul tesuturilor, oxigenul patrunde in

Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese care reprezinta

- este o succesiune de miscare alternative de inspiratie si expiratie care

- se elimina aerul pulmonar, sarac in oxigen si bogat in dioxid de carbon.