BUMERANGUL

Bumerangul este un instrument, de obicei confecționat din lemn care poate fi

lansat prin aruncare cu scopul de a lovi o țintă. Aruncat într-un anumit fel, dacă nu a
atins ținta, bumerangul revine la locul de lansare. Dispozitivele istorice asemănătoare
bumerangului au fost de asemenea fabricate din oase.
Își are originea în armele primitive utilizate de aborigenii australieni la vânătoare
şi în război. Deși în mod tradițional este considerat de origine australiană, bumerangul a
fost găsit și în Europa veche, Egipt și America de Nord. Un bumerang care a fost
descoperit în Pestera Obłazowa din Munții Carpați din Polonia a fost făcut din colț de
mamut și se crede că are o vechime de aproximativ 30.000 de ani. În Olanda, s-au găsit
bumeranguri în Vlaardingen și Velsen din primul secol, î.Hr. Regele Tutankhamon,
faimosul faraon al Egiptului, deținea o colecție de bumeranguri din soiul de vânătoare și
de returnare.
O distincție importantă ar trebui făcută între bumerangurile care se întorc și
bumerangurile care nu se întorc.
Un bumerang care face întoarcere are două sau mai multe aripi aranjate astfel
încât rotația creează forțe aerodinamice dezechilibrate care curbează traiectoria astfel
încât să se deplaseze într-o formă eliptică și să se întoarcă la punctul de origine, atunci
când este aruncat corect. Bumerangurile de vânătoare nu sunt fabricate ca să se întoarcă
neapărat.
Întoarcerea bumerangului este datorată diferenţei de lungime dintre cele două
braţe. Aici intervine momentul inerţial al unui obiect în rotaţie. Fiecare din cele două
braţe are un moment inerţial care depinde direct proporţional de masa braţului şi de
pătratul lungimii lui. Fizic, diferenţa ditre cele două momente inerţiale (în care diferenţa
de lungime contează la pătrat), înseamnă că cele două braţe opun rezistenţe diferite
forţelor care tind sa le modifice starea de rotaţie, generate de frecarea cu aerul şi de
raportul dintre portantă şi gravitaţie. Rezultatul acestei asimetrii este o traiectorie
nerectilinie care, depinzând de detaliile constructive, de acţiunea unor agenţi
atmosferici, şi nu în ultimul rând de priceperea aruncătorului, poate deveni o curbâ
închisă.
 Tipul cel mai recunoscut al bumerangului este cel care se întoarce, în formă de L.
Nimeni nu știe cu certitudine cum a fost inventat bumerangul care se întoarce, dar
unii producători moderni de bumerang speculează că s-a dezvoltat de la bastonul
aruncat, încă folosit de aborigenii australieni și de alte popoare indigene din întreaga
lume, inclusiv Navajo din America de Nord.
Bumerangul modern este adesea proiectat pe calculator, proiectat cu cilindri de
precizie. Numărul de "aripi" este adesea mai mare de 2, deoarece mai multă ridicare este
asigurată de 3 sau 4 aripi decât de 2.
Originea termenului „bumerang” este în mare parte sigură, însă mulți cercetători
au teorii diferite cu privire la modul în care cuvântul a intrat în vocabularul englez. O
singură sursă afirmă că termenul a intrat în limba respectivă în 1827, adaptat dintr-o
limbă aurindiană disparută din New South Wales, Australia, dar menționează şi o
variantă, wo-mur-rang, care datează din 1798.
Explicațiile bumerangurilor aruncate asupra animalelor, cum ar fi cangurii, apar
în unele dintre cele mai vechi arte rock din lume, arta indigenă de rock australian din
regiunea Kimberly, care poate avea o vechime de până la 50.000 de ani.
În 1992, astronautul german Ulf Merbold a realizat un experiment la bordul
spațiului Spacelabthat, care a stabilit că bumerangul funcționează în gravitație zero, așa
cum o fac pe Pământ. Astronautul francez Jean-François Clervoy la bordul lui Mir a
repetat acest lucru în 1997. În 2008, astronomul japonez Takao Doi a repetat din nou
experimentul la bordul Stației Spațiale Internaționale, iar rezultatul a fost acelaşi.