Sunteți pe pagina 1din 8

ADEVĂRATUL POST

Matei 6 : 16 – 18

16 Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele
ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
17 Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spalăţi faţa,
18 ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău,
care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Acest text care vorbeşte despre Adevăratul Post, ne arată două lucruri: că postul nu şi-
a atins în lumea Vechiului Testament aproape niciodată adevăratul scop pentru care a fost
predat şi că numai în Cristos noi îi descoperim adevărata interpretare şi valoare.
Să luăm mai întâi faptul că

I. POSTUL NU ŞI-A ATINS ÎN LUMEA VECHIULUI TESTAMENT APROAPE


NICIODATĂ ADEVĂRATUL SCOP PENTRU CARE A FOST PREDAT
Prin faptul că aproape toate popoarele antice posteau, cât şi după felul în care evreii
practicau postul, mulţi şi-au pus întrebarea: “Oare chiar Dumnezeu să fi inspirat postul în
Vechiul Testament sau israeliţii l-au împrumutat de la neamuri?" Este adevărat că postul
evreilor s-a asemănat foarte mult cu al neamurilor, dar aceasta nu însearmă că el este de
origine păgână. Dacă am pune aşa problema, atunci nici rugăciunea nu este de la Dumnezeu,
pentru că şi neevreii se rugau. Adevăul este că evreii n-au atins aproape niciodată scopul
predării postului de către Dumnezeu, pentru că ei l-au practicat ca celelalte popoare cu care a
ajuns în contact.
Postul evreiesc nu şi-a atins adevăratul lui scop fiindcă a avut la bază următoarele zece
roluri: patru laice şi şase religioase, deşi unele dintre ele erau bune.
1. Vom aminti mai întâi rolurie cu caracter laic.
a) Prirnul rol laic al postului era că el avea la evrei un caracter sanitar. Postul era bun în
vederea sănătăţii, îndeosebi pentru cei supra-alimentaţi.
b) Al doilea rol laic al postului era că el avea la evrei un caracter moral de autodisciplină,
ca omul să nu fie stăpân pe sine şi nu să-l robească anumite deprinderi rele. Adeseori se
întâmplă că un anumit lucru sau o anumită plăcere, robindu-ne, să ne devină o necesitate de
care nu putem scăpa. Dar postal ne poate elibera de asemenea deprinderi şi obişnuinţe
dăunătoare.
c) Al treilea rol laic al postului era că el se practica în vederea menţinerii şi chiar a
dezvoltării simţămintelor fizie şi spirituale. Orice obişnuinţă, şi cu atât mai mult, orice exagerare,
diminuează simţămintele, iar postul le menţine proaspete şi noi.
d) Şi al patrulea rol laic al postului era că el se ţinea la evrei ca doliu. De la ceasul morţii
şi până la înmormantare, membri familiei celui decedat nu aveau vaie să mănânce carne şi să
bea vin; ci dimpotrivă, în semn de durere şi mâhnire a inimii, ei trebuiau să se aşeze pe podea
şi să mânânce de pe un scaun ouă muiate în cenuşă şi sare (1).
2. Şi acum vom aminti pe scurt şi rolul postului cu caracter religios.
a) Primul rol al postului religios era că el se ţinea la evrei ca un act al pocăinţei în
vederea iertării păcatelor atât individual,cât şi colectiv şi chiar naţional. În Judecători 20:26
găsim scris cum întreaga naţiune a postit după dezastrul războiului civil dintre seminţiile lui
Israel. În 1 Samuel 7:6, de asemenea scrie cum Samuel a cerut poporului să postească fiindcă
s-a închinat la Baal. Şi în cartea lui Neemia 9:1 găsim la fel cum Neemia a cerut ca poporul să
postească în urma abaterii lui şi să-şi mărturisească păcatele. Naţiunea evreiască a postit
mereu ca semn de pocăinţă înaintea lui Dumnezeu.
b) Al doilea rol al postului religios era că el se ţinea la evrei cu scopul primirii unei
descoperiri. În Exod 24:18 găsim scris că Moise a postit pe muntele Sinai 40 de zile şi 40 de
nopţi înainte de a fi primit Legea. Şi în Daniel 9:3 citim cum Daniel a postit înainte de a fi primit
Cuvântul lui Dumnezeu.
c) Al treilea rol al postului religios era că el se ţinea la evrei cu scopul de a atrage atenţia
lui Dumnezeu şi de a-I stârni mila spre cel ce-şi chinuia sufletul. În Neemia 9:1 găsim scris cum
evreii posteau ca să stârnească mila lui Dumnezeu. Ei, în acest scop, se îmbrăcau în saci şi îşi
presărau ţărâna pe cap. În 2 Împăraţi 6:30 citim că ei îşi rupeau hainele. Şi în 2 Samuel 12:16 ni
se spune cum ei stăteau întinşi la pământ.
Numirile pe care le-au dat evreii postului ne arată că postul la ei era un act al smereniei
şi al zdrobirii inimii. Septuaginta a tradus aceste numiri evreieşti prin cuvintele greceşti
papeinoūn tēn phsychēn, "a smeri sufletul” (2).
Am vâzut în studiul trecut că atunci când Mântuitorul a zis să nu ne asemănăm cu
păgânii care cred că dacă bat cu rugăciunile lor de mai multe ori şi mai lung la uşa îndurării lui
Dumnezeu, Îl vor îndupleca mai uşor ca să-i asculte, ne-a învăţat că nimeni nu-L poate
îndupleca pe Cel Preaînalt prin mulţimea sau lungimea rugăciunilor sale oricât de atrăgătoare
sau supărătoare ar fi ele. Şi am mai văzut cum El a insistat să ne arate că noi trebuie să venim
întotdeauna înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui Tată plin de dragoste care este mai
degrabă gata să ne asculte, decât suntem noi dispuşi ca să ne rugăm. Atunci, cu cât mai
păgână este concepţia: ca să-L înduplecâm pe un asemenea Dumnezeu cu tot felul de chinuri
din posturi severe ca şi când El n-ar vrea să ne asculte şi ar fi fără milă!
Fiul Iui Dumnezeu ne arată din nou în acest text că nimeni şi nimic nu-L poate îndupleca
pe Dumnezeu ca să ne răspundă după plăcerea noastră împotrzva voii Sale: nici rugăciunile
lungi şi stăruitoare, şi nici chiar posturile multe, lungi şi rigide.
Pentru Domnul Isus, Tatăl şi voia Tatălui erau totul. El ne-a învăţat că numai făcând voia
lui Dumnezeu, sufletul nostru devine o mică părticică a Împărăţiei Sale, şi că în Împărăţia lui
Dumnezeu nu există nimic mai înalt şi sublim ca voia Sa. Atunci cum am putea noi să avem o
altă dorinţă care să nu corespundă voii Lui atâta timp cât ştim că voia Sa este întotdeauna în
cea mai mare concordanţă cu atotînţelepciunea Lui şi binele nostru!
Acesta este motivul pentru care un copil al lui Dumnezeu n-are voie să forţeze mâna
Tatălui ceresc prin rugăciune sau post, ci el trebuie întotdeauna să spună “facă-se voia Ta - şi
nu a mea!”
d) Al patrulea rol al postului religios era că el se ţinea la evrei ca să dovedească lui
Dumnezeu că pocăinţa celui care postea era reală. Este uşor de observat că aici era un alt
pericol. Cum, Dumnezeu nu ştia dacă pocăinţa cuiva era adevărată sau nu şi fără această
dovadă a postului? Sau că această dovadă era o demonstraţie a neprihănirii multor evrei
înaintea oamenilor?
Posturile, în ce priveşte modul în care se ţineau, erau de patru feluri: totale, parţiale,
scurte şi lungi. În posturile totale nu se consuma nici un fel de mâncare şi băutură. În posturile
parţiale se consumau unele mâncăruri. Posturile scurte ţineau o zi sau chiar câteva zile.
Acestea erau totale. Iar posturile lungi durau ani de zile, de aceea ele erau parţiale.
Într-o carte apocrifă intitulată Testamentul lui Ruben, scrie că Ruben a postit şapte ani
pentru că l-a vândut pe fratele său, Iosif; în care timp n-a băut vin, n-a mâncat carne şi nici un
(3)
alt fel de mâncare după poftă . Într-o altă carte apocrifă intitulată Mărturia lui Simeon, scrie că
(4)
Simeon, fratele lui Ruben şi-a chinuit sufletul cu post pentru acelaşi motiv, ţimp de doi ani . Şi
într-o altă carte, tot apocrifă, numită Testamentul lui Iuda, găsirn scris că Iuda fiindcă a păcătuit
cu Tamar, de asemenea a postit mult timp la bătrâneţe, n-a băut vin, n-a mâncat carne şi n-a
vrut să ia parte la nici un fel de plăcere şi petrecere (5).
e) Al cincilea rol al postului religios era că el se ţinea pentru mărirea meritelor înaintea
lui Dumnezeu. Pe timpul Mântuitorului era un singur post obligatoriu: postul din ziua lspăşirii
(Levit. 16:29-31). Legea cărturarilor a prescris că în ziua Ispăşiri era interzis mâncatul, băutul,
mirositul, scăldatul, ungerea cu ulei mirositor, purtatul sandalelor etc. Chiar şi copiii mici erau
instruiţi să ţină postul din ziua Ispăşirii.
Prin faptul că postul din ziua Ispăţirii era singurul care a fost obligatoriu în cursul unui an,
evreii evlavioşi au făcut uz de posturi voluntare. Ei au zis că nu toţi israeliţii pot posti, de aceea
s-au hotărât să postească în locul acestora ca o contabalansare a acestei deficienţe, cu scopul
de a-şi mări meritele înaintea lui Dumnezeu (6).
f) Şi ce a fost mai grav că al şaselea rol al postului religios evreiesc era o paradă jalnică
a neprihănirii. Marea majoritate a poporului de rând şi în special fariseii, au postit ca să atragă
atenţia oamenilor spre neprihănirea lor.
Evreii posteau de două ori pe săptămână: luni şi joi (Luca 18:12) (7). Într-un tratat talmudic
numit Taanit care înseamnă "post” scrie că rabinii au ales aceste zile fiindcă Moise s-a urcat pe
muntele Sinai într-o joi atunci când a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi când a primit
Legea, şi că s-a coborât într-o luni(8). Şi ei au stabilit piaţa pe toată ţara tot în zilele acestea. Nu
este greu de subînţeles cu ce scop ei au fixat piaţa în zilele de post.
Aceste zile erau însemnate şi pentru făţarnicii din provincie, dar ele erau cu atât mai
importante pentru ipocriţii din Ierusalim. Atunci ei aveau cea mai bună ocazie ca să –şi facă
parada evlaviei înaintea mulţimilor.
Toţi acesti făţarnici şi ipocriţi erau văzuţi pretutindeni pe străzi şi în pieţe cum păşeau
încet ca să arate că postesc, aveau feţe nespălate şi albite cu pudră ca să pară palizi de posturi
îndelungate, îşi zbârleau părul şi îl presărau cu cenuşă şi se îmbrăcau în haine murdare şi
zdrenţuroase. Adeseori nici cei care erau în posturi de doliu nu arătau mai amărâţi ca ei (9).
Erau un fel de farisei cu numele nikfi, care înseamnă “fariseii cu picioarele strâmbe”. Ei
erau numiţi şi astfel fiindcă mergeau pe străzi târându-şi picioarele şi izbindu-le de pietre (10).
De asemenea posturi, Mântuitorul a vrut să-Şi debaraseze urmaşii atunci când ne-a
predat adevăratul post. El ne-a zis: “Când postiţi, să nu vă luaţi o înfâţişare posomorâtă ca
făăţarnicii, care îşi sluţesc feţele ca să le arate că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat
răsplata. (17) Ci tu, când posteşti, ungeţi capul şi spală-ţi faţa (18) ca să te arăţi că posteşti nu
oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”
(v.16-18)
În al doilea rând,acest text ne arată că
.
II. NUMAI ÎN CRISTOS NOI DESCOPERIM ADEVĂRATA INTERPRETARE ŞI
VALOARE A POSTULUI
Postul conţine următoarele cinci elemente: timpul progremat, faptul de a nu mânca,
problema pentru care postim, a rugăciunea şi rezolvarea problemei în prezenţa lui Dumnezeu şi
sub prisma luminii Lui.
1. Am enunţat că primul element al postului este timpul programat. Este adevărat că
Domnul Isus era împotriva felului în care evreii ţineau postul, dar El a fost de acord cu durata
lui, de aceea n-a ridicat nici o obiecţiune împotriva acestui element al postului. Postul pe care îl
practica lumea Vechiului Testamnet şi pe care ni l-a recomandat Mântuitorul era de 12 ore (11).
(12)
Ziua la evrei nu avea 24 de ore ca la noi, ci 12: de la ora 6 dimineaţa la 6 seara . Acesta a
fost motivul pentru care Domnul Isus a zis ucenicilor cu ocazia învierii lui Lazăr: "Nu sunt
douăsprezece ceasuri în zi?" (Ioan 11:9). Şi aceasta este cauza pentru care noi ciştim în Biblie
cum evreii numărau ceasurile zilei începând de la ora 6 dimineaţa. Ei spuneau la ora 7 "primul
ceas”, la ora 9 "al treilea ceas” etc.
Din lipsă de ceas, poporul evreu postea de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui. Iar
iarna, când nu era soarele, ei posteau de la revărsatul zorilor şi până când începea să se
însereze.
Acesta era motivul că atunci când cineva postea câte 24 de ore se preciza că a postit un
număr de atâtea zile şi atâtea nopţi (Matei 4:2).
În cazuri speciale, postul putea să dureze mai multe zile, pentru că imperiozitatea
problemelor determina durata postului.
Iată de ce, primul lucru pe care trebuie să-l facem atunci când vrem să postim este
programarea unui anumit timp în care trebuie să abandonăm toate problemele noastre
vremelnice, oricât ne-ar fi de importante şi să-l petrecem în prezenţa lui Durnnezeu într-un mod
deosebit!
În Apocalipsa 1:10 ni se spune că atunci când Ioan Teologul era exilat pe insula Patmos,
unde a muncit din greu peste săptămână la o carieră de piatră, el a ales pentru post ziua
duminicii, pentru că atunci nu se lucra. El a zis: "În ziua Domnului eram în Duhul.”
2. Al doilea element al postului este faptul de-a nu mânca. Am văzut până acum că Fiul
lui Dumnezeu era împotriva chinuirii trupului şi a sufletului din timpul postulu şi că a fost de
acord cu durata lui de 12 ore.
Primul element al postului, care este timpul programat pe o durată de 12 ore, este de o
mare eficienţă asupra celui de-al doilea element de-a nu mânca. Iar al doilea element de-a nu
mânca, are o mare eficienţă asupra întregului post, deoarece acest element contribuie foarte
mult la stimularea facultăţilor mentale şi spirituale: ca ele să ajungă la capicitatea lor rnaximă.
Devreme ce un post lung care ne produce foame şi istovire, ne împiedică luciditatea minţii şi a
spiritului.
În timpul postului nu-i voie să ne fie foame, pentru că mintea şi sufletul trebuie să ne fie
foarte apte în vederea soluţionării problemei pe care o aducem înaintea lui Dumnezeu. Noi citim
despre Dornnul Isus că El a flămânzit de abia după cele 40 de zile de post.
3. Al treilea element al postului este problema pentru care postim. Am văzut că evreii
posteau luni şi joi, pentru că aşa le era obiceiul. Pe când, Domnul Isus era împotriva unui
asemenea post. El ne învaţă că nu obiceiul trebuie să ne determine postul, ci postul nostru
trebuie să fie determinat întotdeauna de o problemă imperioasă care ne mistuie.
Aşa se explică faptul că atunci când ucenicii lui Ioan Botezătorul au văzut că ucenicii
Mântuitorului nu posteau luni şi joi, se mirau mult şi L-au întrebat pe Domnul Isus: “De ce noi şi
fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postese de loc.” (Matei 9:14)
4. Al patrulea element al postului este rugăciunea. Dacă primele trei elemente sunt atât
de importante pentru post, atunci cu cât mai necesară ne este rugăciunea. Evreii obişnuiau să
se roage în zilele de post la ora 12 la amează, la 3 după masă şi la 6 seara.
Noi trebuie să ne rugăm pentru problema pentru care postim tot timpul postului şi să
medităm asupra ei sub prisma luminii lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Mântuitorul în pustia Iudeii
în timpul celor 40 de zile şi 40 de nopţi (13).
5. Şi al cincilea element al postului este rezolvarea problemei în prezenţa lui
Dumnezeu şi sub prisma luminii Lui. Fiul lui Dumnezeu ne învaţă în parabola Prietenului de
la miezul nopţii (Luca 11:5-13) şi în parabola Judecătorului nedrept (Luca 18:1-8), cum
Dumnezeu ne-a deschis prin rugăciune o uşă spre Sine. Iar în Ioan 14:13-14 ne îndeamnă să
intrăm pe această uşă cu problemele noastre în numele Lui.
Şi acum, dacă rugăciunea pe care o rostim în numele Mântuitorului, ne este o uşă
deschisă spre prezenţa Celui Preaînalt, atunci, cu atât mai mult, Mântuitorul ne învaţă că
Dumnezeu ne primeşte în prezenţa Sa când postim, stabilim un timp special pentru prezenţa
Sa, când abandonăm toate problemele noastre vremelnice şi ne pregătim inima şi urechea
sufletului pentru glasul Lui!
Mântuitorul ne-a dezvăluit din propriile Sale experienţe prin care a trecut că postul este
cel mai bun mijloc prin care putem rezolva problemele cele mai grele în prezenţa lui Dumnezeu
şi care Cel Preaînalt fie că ne dă lumină cum să scăpăm de ele, fie că ne dă putere ca să le
suportăm şi înţşelepciune să înţelegem de ce El ne lasă să trecem prin asemenea încercări.
Dacă punem cele cinci elemente ale postuli alături de scopul pentru care el ne-a fost
predat, îi vom descoperi atât însemnătatea cât şi valoarea.
Odată când ucenicii n-au putut să scoată un demon dintr-un tânăr şi când L-au întrebat
pe Domnul Isus: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Fiul lui dumnezeu scoţând în
evidenţă scopul înalt al postului pe care ni l-a predat Dumnezeu, a răspuns: „Acest soi de
demoni nu poate ieşiu decât prin rugăciune şi post.” (Marcu 9:28-29)
Am văzut că Mântuitorul ne-a învăţat că Dumnezeu ne-a deschis prin rugăciune o uşă
spre Sine. De aceea Îl găsim cum El petrecea mereu în prezenţa Tatălui, rugându-Se. Iar
rugăciunea din timpul postului nu numai că ne deschide uşa spre prezenţa lui Dumnezeu, dar
ne pune şi în contact cu Dumnezeu într-un mod special. Iată de ce, când Beelzebulul, împăratul
demonilor, căuta să dea Domnului Isus o lovitură de graţie după ceamai înaltă strategie,
Mântuitorul recurgea la post, ca prin post să intre în contact cu toată puterea şi înţelepciunea lui
Dumnezeu!
Aceasta a fost cauza pentru care Domnul Isus a răspuns Diavolului atunci când a vrut
să-L ispitească prin transformarea pietrelor în pâine, spunându-i: "Să nu ispiteşti pe Domnul,
Dumnezeul tău.” (Luca 4:12), Mântuitorul a fost foarte atent cum folosea minunile, ca nu cumva
să-L ispitească pe Dumnezeu prin ele, folosindu-I puterea în ceea ce Lui nu-I place.
Astfel, când Domnul Isus a vindecat pe acel tânăr stâpânit de un duh necurat şi când ne-
a atenţionat că în lume există multe soiuri de demoni, a răspuns ucenicilor că în lume lucrează
tot felul de demoni şi că ei n-au putut să alunge acel demon pentru că n-au intrat în relaţie cu
dumnezeu într-o măsură suficientă.
În concluzie, când Dumnezeu ne-a predat postul, era ca şi când ne-ar fi spus: “Opriţi-vă
din goană şi acordaţi-Mi şi Mie un anumit timp din viaţa voastră! Aduceşi-vă toate problemele
voastre grele înaintea Mea! Deschideţi-vă bine ochii şi urechile sufletului, şi pătrundeţi prin ei în
numele Fiului Meu în Mine şi atunci veţi vedea cum neputinţa voastră se va transforma într-o
putere dumnezeiască, cum îmţelepciunea Mea vă va strălucii ca cea mai frumoasă diademă şi
cum în voia Mea vă veţi zări cea mai mare glorie!”

1. Barclay, W., The Gospel of Matthew, Vol. I, p. 233.


2. Lopuhin, A.P., Comentar la Evanghelia după Matei, p. 178.
3. Testamentul lui ruben 1 : 10.
4. Mărturia lui Simeon 3 : 4.
5. Testamentul lui Iuda 15 : 4.
6. Barclay, W., The Gospel of Matthew, Vol. I, p. 233.
7. Bruce, F.F., The Training of the Twelve, p. 72.
Buxtorf, De Synagoga Judaica, c.xxx.
8. Lopuhin, A.P., Comentar la Evanghelia după Matei, p. 178.
9. Robertson, A.T., The Farisees and Jesus, p. 317.
Barclay, W., The Gospel of Matthew, Vol. I, p. 235.
Lopuhin, A.P., Istoria Biblică, Vol. V, p. 310.
10. Renan, E., Viaţa lui Isus, p. 199 – 200.
11. Barclay, W., The Gospel of Matthew, Vol. I, p. 233.
12. Barclay, W., The Gospel of Mark, p. 58 - 59.
13. Ryle, J.C., Matthew, p. 38.