TERMENI importanti pentru acest document

definirea conceptului de dezvoltare durabila :

CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA
conceptul de dezvoltare durabila : : patru scenarii
1.1. Prezentarea problemei
de dezvoltare durabila : managementul dezvoltarii
Expresia “dezvoltare durabila”
durabila :
(Sustainable Development) a fost folosita in anul
1987 in Raportul Comisiei Mondiale cu privire la Mediu si Dezvoltare, cunoscut sub denumirea de Raport
Brundtland. Raportul definea dezvoltarea durabila ca fiind dezvoltarea ce asigura nevoile prezentului
fara a compromite capabilitatea viitoarelor generatii de a-si asigura propriile nevoi.
Aceasta definitie a beneficiat de o larga acceptare, ca fiind cea mai putin controversata definitie,
dar reprezinta mai mult un obiectiv strategic decat un ghid practic de pus in aplicare. Multi autori au
prezentat diferite definitii in incercarea de a stabili si elemente cantitative care sa aduca conceptului
valente pentru orientari de natura politica.
Literatura de specialitate arata ca Pezzey in 1992, Morita Zhawashima in 1993, au gasit 61,
respectiv 41 d e diferite definitii de dezvoltare durabila.
 Subiectele abordate in diferite definitii se refera la protejarea biodiversitatii si a resurselor
naturale, la o balanta echilibrata intre activitatea economica si mediu, la egalitatea intre generatii, intre
regiuni, calitatea vietii, la valori sociale si culturale. Elementele comune acestor definitii functie de ceea
ce este durabil, pot fi sintetizate in urmatoarele trei aspecte principale:
- aspectul durabilitatii beneficiului economic al resurselor naturale. Ratiunea este aceea ca
beneficiul economic al resurselor naturale trebuie mentinut in siguranta pentru a putea fi impartit intre
generatiile prezentate si cele viitoare. In acest sens, El Sarafi, 1989, argumenteaza ca nu toate veniturile
din vanzarea resurselor naturale ar trebui tratate ca venit curent disponibil pentru consum.
- aspectul durabilitatii proprietatilor fizice ale mediului ambiant, acordandu-se valoare
absoluta pastrarii in conditii de siguranta si continuitate a functiei ecologice a mediului ambiant.
- aspectul durabilitatii utilitatii, in sensul ca nu trebuie sa se piarda functia de utilitate pentru
“calitatea vietii” cat si pentru “bunurile facute de om” fapt ce determina includerea, in definitia
dezvoltarii durabile a echitatii inter-regionale, a reducerii saraciei, a capitalului uman sau a
monumentelor istorice.
Conceptul de dezvoltare a contribuit mai mult ca oricare altul la apropierea disciplinelor din
domeniul stiintelor sociale. Ambiguitatea acestui concept a dus la utilizarea sa in multe domenii si teorii.
Ivit in domeniul stiintelor economice, conceptul depaseste acest cadru si patrunde in campul altor
discipline din domeniul stiintelor sociale. Din aceasta ambiguitate decurge o intreaga problematica care
i-a condus pe economisti sa faca distinctie intre „dezvoltare” si „crestere”, atribuind celei dintai o
amploare ce o transforma intr-o tema interdisciplinara. Spre deosebire de cresterea economica,
dezvoltarea are alaturi de dimensiunea economica dimensiuni sociale, culturale, umanitare, constituind
un proces de transformare a conditiilor vietii materiale si spirituale.
Dezvoltare durabila – DD – este conceptul de dezvoltare economico-sociala (fig.2.1. si fig.2.2.)
recomandat tuturor tarilor de catre ONU, prin care se cauta armonizarea a trei componente
fundamentale.

Fig. 1.1. Definirea conceptului dezvoltarii durabile - DD

Acest concept presupune corelarea a patru idei fundamentale, aparent independente, dar care
se afla intr-o stransa conditionare.
 1.
Indeplinirea cerintelor
prezente si viitoare
– care
stabilesc
scopul durabilitatii.

4.
Implementarea unui proces al
schimbarii – care confirma ca
definirea cerintelor si nevoilor
pentru dobandirea echilibrului
durabil se va schimba odata cu
situatiile, conditiile si timpul.
3.
Mentinerea compatibilitatii dintre
dimensiunea populatiei
capacitatea productiva a
eco-sistemului
– care recunoaste ca exista limite si
cerinte pentru
echilibru.
Fig. 1.2. Conceptul dezvoltarii durabile
2.
Indeplinirea nevoilor
si – care defineste scopul
dezvoltarii. Dezvoltarea care
raspunde necesitatilor prezentului
fara a compromite capacitatea de
a satisface necesitatile
generatiilor viitoare.
There are over 100 definitions a sustainability, bur the
best known is the World Commission on Environment and
Development's. This suggests that development is
sustainable where it „meets the needs of the present”
without compromising the ability of the future generations
to meet their own needs”

SUSTAINABILITY

Comisia a integrat „Dezvoltarea Durabila” in lumea economiei dupa cum urmeaza:

Dezvoltarea durabila este :”Un proces al schimbarii in care valorificarea resurselor, dirijarea
investitiilor, orientarea dezvoltarii tehnologice, schimbarilor institutionale si capacitatea
biosferei de a prelua efectele activitatilor umane sunt compatibile cu cerintele viitorului ca de
astfel si cu cerintele prezente”.
Ecodezvoltarea sublineaza necesitatea cautarii unor strategii concrete de dezvoltare capabile sa duca
la folosirea rationala si sanatoasa din punct de vedere ecologic a unui ecosistem dat, pentru
satisfacerea nevoilor fundamentale ale populatiei locale.
 Scopul Dezvoltarea durabila respecta principiile ciberneticii – corelatia
dezvoltarii durabile cantitativului cu calitativul si feet-back-ul intre acestea, minimizarea
entropiei informationale la nivelul interfetei sistem – mediu ecologic.
Scopul DD consta in asigurarea, eventual imbunatatirea conditiilor de
munca si viata pentru executanti si manageri in perspectiva cresterii
stabilitatii dinamice a intregului sistem.
Obiectivul A dobandi capacitatea ceruta de indeplinire a propriilor nevoi si aspiratii
generatiilor prin minimizarea eficacitatii si eficientei economiei naturale prin
prezente utilizarea resurselor de baza, fara impiedicarea oportunitatiilor pentru ca
generatiile viitoare sa dobandeasca capacitatea echivalenta de
indeplinire a propriilor nevoi si a propriilor aspiratii.
Incercarile diferitilor autori sunt indreptate pentru definirea conceptului de dezvoltare durabila
cu valente calitative si cantitative, cat si pentru definirea de indicatori ai durabilitatii.
Hicks, in 1946, asigura o baza a analizei economice pentru dezvoltarea durabila prin definirea
„venitului durabil”, ca fiind valoarea maxima pe care o tara poata sa o consume intr-o perioada, fara a se
inrautati la sfarsitul perioadei. Conceptul de venit Hicksian este considerat ca fiind de tip fuzzy, fie ca
acesta inseamna mentinerea sau nementinerea intacta a bunastarii. Astfel, in 1998, Peskin arata ca
aceasta definitie poate insemna o mentinere a proprietatilor fizice originale sau mentinerea valorii, fapt
ce deschide camp liber discutiilor privind tipul sau gradul durabilitatii – durabilitatea puternica, redusa,
etc.
In general, in cuantificarea conceptului de durabilitate se procedeaza mai intai la stabilirea unor
indicatori ai durabilitatii. Problemele complexe ale dezvoltarii durabile solicita gasirea unor seturi de
indicatori integrati sau interconditionati, precum si de indicatori agregati in indici.
Indicatorii traduc conceptul de dezvoltare durabila in termeni numerici, masuri descriptive, in
semnale ce orienteaza actiunile, facilitand o mai buna comunicare. Indicatorii simplifica fenomenele
complexe si fac posibila masurarea statutului general al unui sistem. Combinarea matematica a unui
grup de indicatori sau agregarea lor da nastere unui „indice”. Un indice poate fi el insasi un indicator ce
simplifica un complex de informatii, asa cum este indicele pretului de consum care combina preturile
unui grup de bunuri si servicii cumparate in mod obisnuit pentru a compara pretul mediu al bunurilor si
serviciilor dintr-un an fata de celalalt an.
Indicatorii dezvoltarii durabile combina tendintele sistemelor sociale, economice, de mediu, cu
modul in care aceste tendinte ilustreaza legaturile din si dintre sisteme. Proiectarea unor buni indicatori
ai dezvoltarii durabile este o sarcina departe de a fi usoara, generata de doua cerinte relativ contrare:
nevoia de complexitate si nevoia de simplitate.
Se considera ca incercarile de proiectare a unui singur indicator al dezvoltarii durabile reprezinta
un mit, dar totodata se recunoaste ca este util sa existe un numar cat mai redus de indicatori pentru a
avea decizii politice robuste de dezvoltare durabila.
Pana in prezent, incercarile de definire a dezvoltarii durabile in termeni cantitativi se
diferentiaza prin aceea ca unele concepte utilizeaza abordari multicriteriale, cu mai multe obiective, in
timp ce altele considera ca un singur criteriu este reprezentativ, respectiv un singur obiectiv. In studiile
de dezvoltare durabila este esential sa fie stabilite criterii cantitative deoarece acestea permit ca in final
sa se poata face distinctie intre scenariile „durabile” si scenariile „nedurabile”.
Intr-o abordare multicriteriala, de exemplu, toate scenariile care satisfac urmatoarele patru
criterii, sunt considerate scenarii de dezvoltare durabila:
- dezvoltarea economica – PIB/cap de locuitor se mentine pe intreg orizontul de timp de analiza de
exemplu secolul 21.
- inechitatea socio-economica intre regiuni este redusa semnificativ pe intreg orizontul de timp de
analiza (secolul 21), in sensul ca pana in 2100, rapoartele veniturile pe cap de locuitor intre toate
regiunile sunt aduse la nivelul celor existente astazi intre tarile OECD (echitate inter-regionala)
- rapoartele rezerve/productie ale purtatorilor de energie primara care se considera in pericol de
epuizare, nu scad substantial sub valorile actuale (echitate intre generatii)
- probleme de mediu pe termen lung sunt atenuate cu succes, de exemplu emisiile de carbon la sfarsitul
secolului 21 sa fie sub nivelul emisiilor de azi.
 Aplicarea a diferite seturi de criterii pentru definirea scenariilor de dezvoltare durabila este
deschisa si in principal este legata de posibilitatea transpunerii pe modele sau de rularea pe programe
software dedicate.
In anul 1996, un grup international de cercetatori din cinci continente s-au reunit la Centrul de
Studii si Conferinte a Fundatiei Rockfeller din Bellagio, Italia pentru a sintetiza eforturile pentru
dezvoltarea durabila si de a elabora in mod sintetic un set de principii. Setul de principii, cunoscut sub
numele de „principiile Bellagio” reprezinta un ghid pentru evaluarea progresului spre o dezvoltare
durabila, in sensul ca trebuie sa existe:
- viziune si obiective bine definite
- o perspectiva holistica:
·           revederea intregului sistem ca si a subsistemelor componente
·           analiza starii subsistemelor sociale, economice, de mediu, a tendintelor din si dintre acestea
·           luarea in considerare atat a consecintelor pozitive cat si a celor negative a activitatii umane intr-
un mod care sa reflecte costurile si beneficiile pentru sistemele umane si ecologice, in termeni monetari
si nemonetari.
I - un scop adecvat: adoptarea unui orizont de timp suficient de lung pentru a:
·           surprinde nevoile generatiilor prezente si viitoare cu scopul de redefinire a deciziilor pe termen
lung.
·           Impactul in plan local, regional, global asupra fiintei umane si a ecosistemului
·           anticiparea conditiilor viitorului pe baza datelor istorice si prezente – unde dorim sa mergem.
·           cadru organizatoric care leaga viziunea si obiectivele de indicatori si criterii de evaluare
·           un numar limitat de indicatori sau combinatii de indicatori care sa asigure un semnal clar pentru
progresul dezvoltarii durabile
·           masuratori standard, acolo unde este posibil, pentru a facilita comparatia.
- transparenta:
·           datele si metodele sa fie accesibile
·           ipotezele, judecatile, incertitudinile in termeni si interpretari sa fie explicite
- comunicare si larga participare:
·           care sa asigure o larga participare si o larga recunoastere a valorilor in schimbare
·           care sa asigure participarea factorilor de decizie in procesul de legare a politicilor adoptate de
rezultatele actiunilor.
- evaluarea continua:
·           dezvoltarea capacitatii pentru masuratori repetate de determinare a tendintelor
·           evaluarea progresului spre dezvoltare durabila trebuie sa aiba caracter iterativ, sa se adopte si sa
raspunda schimbarii si incertitudinii deoarece sistemele sunt complexe si se schimba mereu
·           ajustarea obiectivelor, indicatorilor
·           promovarea invatarii colective cu feed-back spre factorii de decizie
- capacitate institutionala:
·           alocarea de responsabilitati clare si de sprijin continuu in procesul de luare a deciziilor
·           asigurarea capacitatii institutionale pentru colectarea de date, gestionarea acestora si
documentare
·           sprijinul autoritatilor locale
Cadrul organizatoric pentru dezvoltare durabila s-a instituit in ultimul deceniu al secolului 20
prin infiintarea de comisii pentru dezvoltare durabila la nivelul guvernelor, organizatiilor
neguvernamentale, Bancii Mondiale, Organizatiei Natiunilor Unite, Consiliului si Parlamentului Europei,
Consiliului Mondial al Energiei, Institutii nationale si internationale de analiza, studii si cercetari au
elaborat studii si scenarii pentru dezvoltare si respectiv dezvoltare durabila pe intreg orizontul de timp
al secolului 21. In anul 2002, in luna septembrie, statele lumii se intalnesc la Johannesburg, in Africa de
Sud pentru a-si reinnoi angajamentul pentru dezvoltare durabila.
Summit-ul mondial reprezinta o provocare pentru Europa in sensul ca Strategia de dezvoltare
durabila a Europei va trebui sa impuna viziunea in care o Europa durabila va evolua fata de alte regiuni
ale lumii.
 Dezvoltarea durabila a devenit sinonima cu tranzactiile dorite pentru noul secol 21 si isi gaseste
reflectare in toate scenariile cu privire la sistemele de energie care iau de fapt in considerare conditii
pentru atingerea dezvoltarii durabile.
Pentru a evalua ce fel de dezvoltare este in cele din urma durabila, trebuie sa avem o
perspectiva globala si un foarte lung orizont de timp.
Pornind de la interpretarea notiunii de durabilitate ajungem la conceptul de dezvoltare durabila
in conceptia reingineriei industriale.
Durabilitatea unui material este calitatea acestuia de a fi durabil, trainic respectiv calitatea unui
material de a-si pastra proprietatile fizico-chimice si mecanice o perioada de timp indelungata.

Durabilitatea unui produs, este un indicator al duratei de operare asteptata a produsului.

De exemplu, firma Volvo face cunoscut in reclamele sale faptul ca automobilele sale au durata
medie de viata cea mai mare, lucru care justifica pretul ridicat ala acestora. Cumparatorii vor plati mai
mult pentru un produs cu o durabilitate mai mare. Dar si aceasta se intampla in anumite conditii.
Diferenta de pret nu trebuie sa fie exagerat de mare. Mai mult, produsul nu trebuie sa fie afectat de
moda si de uzura morala, caci este posibil ca oamenii sa nu mai achizitioneze produse cu viata
prelungita. Astfel, facand cunoscut faptul ca un calculator personal sau o camera de luat vederi are
durabilitatea cea mai mare, s-ar putea sa nu trezim interesul prea multora, deoarece caracteristicile si
performantele acestor produse sunt supuse unor schimbari rapide.
Durabilitatea unui sistem tehnic este perioada de timp cat poate fi utilizat un sistem tehnic in
serviciu, in conditii stabilite in prealabil produsului.
Durabilitatea organizatiilor privite ca sistem reprezinta capacitatea sistemelor de a evolua fara risc
spre tintele dorite pe baza atributelor acumulate in prealabil.
1.2. Indicatori specifici de dezvoltarii durabile
Determinantii dezvoltarii sistemelor de energie sunt fortele motrice ce actioneaza in mod
dinamic asupra sistemelor de energie pe intreg lantul de la resursele primare pana la consumul si
utilizarea energiei.
Indicatorii dezvoltarii sistemelor de energie sunt atributele calitative si cantitative care in
termeni descriptivi si normativi exprima tendintele in transformarea sistemelor de energie aflate sub
presiunea determinantilor – fortele motrice.
Determinantii – fortele motrice ale dezvoltarii sistemelor de energie sunt:
-                 populatia
-                 economia
-                 tehnologia
-                 baza de resurse energetice
-                 mediul inconjurator
iar tendintele dezvoltarii se exprima in principal prin indicatori de tipul:
-                 cresterea populatiei
-                 cresterea economica
-                 cresterea nevoii de energie
-                 cresterea disponibilitatii de resurse energetice
-                 constrangeri globale viitoare
-                 progresul tehnologic
-                 cresterea calitatii energiei
-                 reducerea poluarii cu carbon si sulf
-                 cresterea cerintelor de capital.
Caracteristicile majore ale mediului economic actual sunt:
· Univers economic transformat din complicat in complex;
· Importanta preponderenta a informatiei;
· Importanta crescanda a componentei ecologice;
· Delocalizarea industriala spre tarile cu manopera ieftina;
· Integrarea geo-strategica in dezvoltarea intreprinderii pe plan international;
· Luarea in considerare a economiei informale si a retelelor de afaceri pe plan international;
· Orientarea lenta dar inevitabila spre intreprinderea desalarizata si spre externarea sarcinilor si
functiilor;
· Capacitatea mai mare de acceptare a pietei pentru produse neasteptate, dar care inlatura
constrangerea vietii cotidiene “produse-remediu”;
· Tendinta noua a produselor care marcheaza o apartenenta culturala;
· Cresterea relativa a prestarilor de servicii care nu este lipsita de un anumit risc;
· Cresterea rolului economic al intreprinderilor mici si mijlocii.
Agregarea indicatorilor si determinantilor in modele pe baza unor ipoteze privind relatiile dintre
acestia decurgand din intelegerea istoriei si a situatiei curente in absenta sau cu luarea in considerare a
discontinuitatilor si a catastrofelor, permite elaborarea scenariilor de dezvoltare.
Elaborarea de scenarii de baza si alternative da posibilitatea trasarii de cai diferite de
desfasurare a viitorului, respectiv a unor cai diferite de actiune. Scenariile devin astfel instrumente de
surprindere a diferitelor relatii si evolutii a determinantilor si indicatorilor care determina viitoarele
traiectorii ale sistemelor de energie. Dar, numai pentru un numar redus de scenarii alternative va
conduce insa spre dezvoltarea durabila.
Determinantii din aceste scenarii vor trebui sa fie in armonie cu conceptul de dezvoltare
durabila, astfel incat scenariile sa nu aiba impacturi foarte periculoase de mediu sau alocari neechitabile
de resurse. Pot exista scenarii care sa combine diferiti determinanti si indicatori dar care sa aiba
rezultate similare. Astfel, pe un orizont de timp pana la mijlocul secolului 21 pot exista diferite cai de
dezvoltare economica care sa conduca la nevoi globale similare de energie. O lume cu o populatie
numeroasa si cu nivele relativ reduse de dezvoltare, poate avea aceleasi nevoi totale de energie ca si o
lume mai putin numeroasa, cu nivele ridicate de bunastare. Dar numai aceasta lume mai putin
numeroasa, cu nivele ridicate de bunastare poate oferi cai mai accesibile spre atingerea dezvoltarii
durabile. Atingerea dezvoltarii durabile se evalueaza prin indicatori specifici care stau si la baza
diferentierii scenariilor. Acesti indicatori specifici de durabilitate sunt:
-                 eradicarea saraciei
-                 reducerea diferentelor relative cu privire la venit, asigurarea accesului universal la energie.
-                 cresterea gradului de asigurare cu energie
-                 cresterea utilizarii surselor indigene de energie.
-                 imbunatatirea eficientei furnizarii energiei
-                 accelerarea raspandirii tehnologiei
-                 reducerea impacturilor negative asupra sanatatii
-                 reducerea poluarii aerului
-                 limitarea poluantilor cu viata lunga
-                 limitarea materialelor toxice
Utilizand o scara a impactului acestor indicatori specifici de durabilitate asupra scenariilor de
dezvoltare (impact scazut, mediu, inalt, foarte inalt) se realizeaza o apreciere a fiecarui scenariu din
punct de vedere al durabilitatii, cat si o diferentiere intre scenarii si fata de anul de referinta de la care
se porneste analiza.
1.3. Agregarea determinantilor si indicatorilor in modele de dezvoltare durabile
Conceptul de configurare a unui model de agregare a datelor si de simulare a acestora pe
orizontul de analiza, sta la baza evaluarii diferitelor masuri politice menite sa asigure dezvoltarea,
respectiv dezvoltarea durabila.
Populatia este principala forta motrice a cerintelor viitoare de energie, iar cresterea si
dezvoltarea economica sunt cerinte pentru atingerea unei cresteri in standardul de viata si echitate in
lume. De aceea, ipotezele privind cresterea populatiei si dezvoltarea economica sunt cei mai importanti
dar si cei mai incerti determinanti ai scenariilor sistemelor de energie.
Dezvoltarea economica si sociala are multe dimensiuni, fapt pentru care un numar important de
indicatori au fost elaborati pentru evaluarea progresului. Eradicarea saraciei este esentiala pentru
atingerea durabilitatii si dezvoltarii umane in general.
Dincolo de satisfacerea nevoilor de baza, problema a ceea ce constituie dezvoltare implica multi
factori economici, sociali, culturali, caracterizati prin valori, preferinte si politici.
Venitul nu este un scop in sine, ci doar un mijloc in atingerea nevoilor.
 Indicatorul venit pe cap de locuitor masurat prin Produsul intern Brut (PIB) pe cap de locuitor
este utilizat pentru exprimarea gradului de dezvoltare economica si se combina cu alti indicatori si
valente ai dezvoltarii, cum ar fi mortalitatea, nutritia, accesul la serviciile de baza – energia, etc.
Pentru configurarea unui model in vederea proiectarii de scenarii sunt de analizat relatiile cheie
intre determinantii dezvoltarii – populatia, economia, tehnologia, baza de resurse energetice, mediul
inconjurator si tendintele dezvoltarii, exprimate prin indicatori.
1.3.1. Populatia si economia
Proiectiile cresterii populatiei lumii sunt realizate de Banca Mondiala, Organizatia Natiunilor
Unite, Consiliul Mondial al Energiei, Institutul International de Analize ale Sistemelor Aplicate, institute
nationale si multinationale, guverne, organizatii neguvernamentale si altele.
Astfel, pentru orizontul de timp anul 2100, se prevad cresteri ale populatiei lumii de la 5,3 mld (1990) la:
-                      9 mld (2100) IIASA
-                      19 mld (2100) ONU
-                      12 mld (2100) Banca Mondiala
In scenariul Bancii Mondiale, populatia lumii se va dubla in 70 de ani, ajungand la 10,6 mld
(2060) – ultima dublare realizandu-se in numai 40 de ani; cresterea dupa 2050 va fi: semnificativ mai
scazuta, populatia lumii ajungand la cca. 12 mld. In 2100.
Scenariile referitoare la populatie iau in considerare ipoteze de genul:
-            pe masura ce populatiile devin mai bogate, ratele de crestere demografica scad
-            declansarea perioadei de crestere maxima a Produsului Intern Brut (PIB) are loc mai devreme in
tarile in curs de dezvoltare aflate in faze mai avansate de „tranzitie demografica”, respectiv cu rate mai
scazute de crestere a populatiei, (cazul Chinei care are in prezent rate de crestere a PIB de cca. 10% pe
an)
-            pentru tarile industrializate, ratele de crestere economica vor fi relativ mai mici decat pentru
regiunile cu populatie stabila sau in usoara crestere (cazul agoniei dupa 2050).
Pentru dezvoltarile viitoare ale sistemelor de energie, cele mai importante trei caracteristici ale
cresterii populatiei sunt:
- industrializarea
- urbanizarea
- concentrarea viitoarelor cresteri in tarile in curs de dezvoltare
Revolutiile si tranzitiile industriale si tehnologice din secolele XIX si XX au determinat:
- schimbari structurale in angajarea fortei de munca, in diviziunea muncii, in comertul international, care
asociate cu modernizarea structurilor economice si sociale au facut posibil sa apara si sa se dezvolte:
· industrializarea – miscarea de la agricultura la industrie si miscarea de la industria „cosului de fum” la
servicii de informatica
· urbanizarea – locul de realizare a celei mai mari parti a PIB
- schimbari structurale in sistemele de energie, pe intreg lantul de la resurse primare la cererea si
furnizarea energiei, facand posibil sa apara:
· cresterea calitatii energiei de la forma solida – carbune la reteaua de energie electrica
· descresterea intensitatii energiei; desi nevoile pe cap de locuitor au crescut, nevoile specifice de
energie pe unitate de activitate economica au scazut.
Revolutia industriala a inceput in Europa si s-a raspandit in lume cu viteze diferite ce au generat
inegalitati. Inegalitatile in distributia veniturilor, in cererea si consumul de energie sunt indicatorii ce se
transpun in modele diferite de desfasurare a viitorului. Diferentele intre nivelele de dezvoltare
economica, standardele de viata, accesul la serviciile de energie si nevoile globale de energie sunt
evidente la nivele ridicate de agregare sociala si devin accentuate pe masura ce consideram regiuni mai
dezagregate, tari individuale si chiar diferite straturi sociale din interiorul tarilor. Comparatia are la baza
PIB-ul care se calculeaza la rata de schimb valutara – PIB RSV, sau la puterea de cumparare – PIB PC daca se
corecteaza cu diferenta dintre preturile interne si internationale. Astfel, cea mai bogata regiune de 20%
din populatia lumii.
- produce si consuma 80% din valoaea tuturor bunurilor si serviciilor
- utilizeaza 55% din energia primara si finala
- utilizeaza 75% din intreaga electricitate.
 Cea mai saraca regiune de 20% din populatia lumii:
- dispune de 10% din PIB -ul lumii
- utilizeaza 5% din energia primara si finala
- utilizeaza mai putin de 3% din intreaga electricitate
Diferentele sunt de asemenea semnificative daca se are in vedere modul de calcul al PIB-ului.
Astfel, la nivelul anului 1990, tarile OECD aveau un PIB RSV = 80% din PIBRSV al lumii, respectiv un PIB PC =
55% din PIBPC al lumii. Inegalitatile regionale exprimate prin PIB RSV sau PIBPC pe cap de locuitor sunt
corelate cu diferentele din structura economica, astfel:
- valorile scazute ale PIB pe cap de locuitor sunt asociate zonelor agricole;
- valorile mari sunt asociate zonelor industriale, respectiv urbane;
- acolo unde participatia industriei scade, iar a serviciilor creste, se iveste economia post-industriala.
Mai mult de 80% din populatia tarilor industrializate traieste in zonele urbane, iar multe tari in
curs de dezvoltare au rate ridicate de urbanizare.
In conformitate cu baza de date a ONU, 2,2 mld din 5,2 mld (1990) locuiesc in zonele urbane, iar
scenariile pentru viitor arata ca 60% din populatia lumii va fi in zonele urbane in 2025, respectiv 75% in
2050. Proiectiile pana in 2100 arata ca populatia SUA, Canada si intreaga Europa va reprezenta numai
8% din populatia lumii.
Structurile economice si ale sistemelor de energie trebuie sa raspunda acestor realitati. Nevoile
globale de energie pe cap de locuitor in zonele urbane sunt mai ridicate decat media tarii, aceasta in
mare si datorita venitului mai ridicat. Consumatorul final de energie tinde sa devina independent de
activitate din amonte de sistemele de energie ale tarii respective.
Portofoliul energiei este dominat de energie de calitate crescanda, dependenta de sistem, cum
ar fi electricitatea, sistemul de incalzire centralizat, reteaua de gaze naturale, in timp ce participatia
combustibililor solizi este in declin. Infrastructurile de transformare a energiei si transportul energiei
trebuie sa raspunda nevoilor urbane, iar eficienta energetica trebuie sa creasca. Consecinta majora a
acestor tendinte este ca dezvoltarile viitoare se vor concentra in tarile in curs de dezvoltare, care vor
trebui sa-si intareasca capacitatea de a obtine si de a retine formele de energie comerciala si accesul la
tehnologie. Un indicator important ce caracterizeaza nevoia globala de energie este intensitatea
energiei IE.
Intensitatea energiei este cererea de energie pentru fiecare unitate de activitate economica,
putand fi exprimata in moduri diferite, dupa cum numaratorul include sau exclude energia
necomerciala, sau dupa cum numitorul este PIB RSV sau PIBPC. O caracteristica importanta este ca I E sun
mai scazute la valori mai mari ale PIB, ca urmare in primul rand a unei mai eficiente conversii a energiei
– tehnologiile devin mai disponibile venituri mari, iar in al doilea rand, datorita calitatii crescute a
purtatorilor de energie utilizati de sistemele de energie din economiile cu venituri ridicate.
Modelul global este:
- acolo unde economia este puternica, I E scade
- acolo unde economia este in stagnare IE stagneaza
- acolo unde economia este in cadere IE creste
Procesul cresterii economice este neuniform, dependent de timp si de tara. Intotdeauna exista o
convergenta in timp, respectiv economiile in dezvoltare sunt intr-un „proces de prindere” a economiilor
tarilor industrializate. Imediat ce un prag de dezvoltare este trecut, cresterea economica se accelereaza,
trece peste un maxim si apoi descreste imediat ce se stabilizeaza baza industriala si de infrastructura a
economiei. Datele istorice par sa sustina teza lui Rostov (1980) conform careia „saracii ajung bogati, iar
bogatii incetinesc”. Factorii care declanseaza demararea dezvoltarii economice sunt:
- factori intangibili – acordurile institutionale, orientarea catre piata a economiei si comertului,
educatia, tehnologia;
- factori traditionali – disponibilitatea si transferul tehnologiei, ratele de economisire, cresterea
productivitatii muncii.
Toate aceste elemente de crestere economica se au in vedere la elaborarea modelului si a
scenariilor. Factorii intangibili si traditionali complica formularea scenariilor de crestere a PIB. Astfel,
oricat de sarac ar fi o tara in resurse energetice primare, nu exista motiv pentru a se exclude
posibilitatea dezvoltarii de succes in viitor – cum este cazul succeselor istorice a celor mai multe tari din
Europa, Japonia, Tigrii Asiatici.
Problema si viteza demararii dezvoltarii economice este greu de apreciat. Ratele prezente de
crestere economica ale Chinei de 10% pe an sunt nivele de demarare care nu au putut fi prevazute cu
10-15 ani in urma. Inegalitatile existente intre Sud si Nord, Est si Vest iso au radacinile in ratele inegale
de crestere economica din diferite perioade istorice. In mai toate cazurile, programul si viteza
restructurarii si dezvoltarii economice urmeaza modelul celor mai bune exemple din istoria tarilor
dezvoltate, industrializate. Eforturile de promovare a echitatii economice internationale precum si a
protectiei mediului se reflecta in elementele de politica normativa.
1.3.2. Tehnologia
Tehnologia este o forta motrice a dezvoltarii economice care permite umanitatii sa-si ridice
standardele de viata si sa rezolve problemele apasatoare referitoare la mediul inconjurator.
Progresul tehnologic se bazeaza pe ingeniozitatea umana si este, deci, o resursa regenerabila
realizata de om pe masura cresterii educatiei. Educatia are insa un pret. Investitiile si inovatiile necesita
efort si investitii continue in cercetare, dezvoltare si demonstrare. Raspunderea tehnologiilor are loc
acolo unde sunt percepute oportunitatile si exista spirit antreprenorial. Scenariile de dezvoltare pe
termen lung extrag din baza de date toate informatiile referitoare la tehnologii sub forma de siruri de
date sau valori medii si traseaza asa numitele zone de oportunitate tehnologica, distingandu-se patru
clase de tehnologii de energie pentru:
- utilizatori finali
- centrale de producere
- productia de combustibili sintetici
- transportul si distributia
Pentru fiecare dintre aceste clase de tehnologii se traseaza domeniul de variatie intre minim si
maxim si valorile mediane, pe intreg orizontul de analiza. Schimbarile in tehnologie reprezinta inima
cresterii productivitatii muncii si cresterii economice. Costurile tehnologice si performanta se
imbunatatesc cu experienta si se poate aprecia ca este un model comun celor mai multe tehnologii.
Tehnologia are costuri ridicate in etapa cercetarii, dezvoltarii, demonstrarii, cand imbunatatirile sunt
mai modeste si inceteaza in momentul in care tehnologia isi incheie ciclul de viata. Modelul diminuarii
costurilor si cresterii performantei odata cu cresterea experientei, determina trasarea curbelor „de
invatare” sau ”de experimentare” care sunt caracteristice fiecarei tehnologii. Pe masura ce economia se
dezvolta in termeni pe cap de locuitor, respectiv PIB pe cap de locuitor creste, productivitatea muncii
creste, rata de circulatie a capitalului creste, se introduc tehnologii noi, iar intensitatea energetica se
imbunatateste. Deci ratele de descrestere a intensitatii energetice sunt legate de ratele de crestere a PIB
si intotdeauna exista o convergenta in timp si intre regiuni, in sensul ca o regiune la un nivel de PIB pe
cap de locuitor este de presupus sa atinga o intensitate energetica similara tarilor industrializate cand
acestea au avut niveluri similare de PIB pe cap de locuitor.
1.3.3. Baza de resurse energetice
Baza de resurse energetice se compune din rezerve si resurse. Rezervele se gasesc in depozite si
pot fi exploatate cu tehnologiile cunoscute la conditiile pietei. Resursele se gasesc fie in depozite incerte
din punct de vedere geologic, fie in depozite nefezabil de exploatat in prezent, dar care pot fi potential
atractive pe termen lung, de exemplu dupa anii 2020. Baza de resurse energetice include toate
depozitele exploatabile de carbune, titei si gaze naturale, resursele de titei neconventionale – sisturi
petroliere si bituminoase, titeiuri grele, precum si resursele de gaze naturale neconventionale – gaz in
sisturile din straturile din Devonian, in formatii nisipoase, in straturi sub presiune.
Cantitatile care nu pot fi potential exploatabile sunt clasificate ca „existente aditionale” si sunt
excluse din baza de resurse energetice. Sursele neconventionale difera de cele conventionale prin una
sau mai multe caracteristici:
- se gasesc in concentratii scazute
- necesita tehnologii extreme sau neuzuale de recuperat
- necesita capital intensiv pentru procesele de conversie in vederea utilizarii
- au implicatii semnificative asupra mediului.
 Baza de resurse fosile este apreciata la cca. 5.000 Gtone, din care rezervele reprezinta cca. 1.300
Gtone, fiind apreciate ca suficiente pentru mai mult de 100 de ani, chiar la rate ambitioase de
dezvoltare. Consumul unor astfel de cantitati uriase de combustibil fosil ar genera emisii de carbon de
cca. 6-7 ori valorile prezente, ceea ce ar reprezenta o provocare tehnologica si investitionala. In ceea ce
priveste uraniul, utilizarile viitoare vor depinde de rezolvarea controverselor privind securitatea
producerii si depozitarii deseurilor. Dezvoltarea de tehnologii care sa rezolve aceste probleme, va avea o
pondere mai mare decat constrangerile legate de resurse.
Sursele noi de energie sunt caracterizate prin uriase fluxuri anuale de energie disponibila in
mediul inconjurator, dar dispersate si difuze. Sursele noi de energie necesita sisteme elaborate de
conversie, transport si distributie a energiei.
Constrangerea cea mai mare in ceea ce priveste sursele noi se refera la stapanirea fluxurilor de
energie disponibile in mediul inconjurator si conversia lor in combustibili care sa asigure servicii de
energie.
Sursele noi de energie se caracterizeaza prin:
- asigurarea de servicii de energie nelimitate, daca nu perturba fluxurile naturale energetice;
- emisii neutre in sensul ca nu perturba ciclurile geo-chimice globale, fiind fara emisii de carbon;
- pot asigura energie pentru generatiile viitoare.
Dezvoltarea utilizarii surselor noi se poate realiza prin politici internationale dinamice, progres
tehnologic si efort de capital.
1.3.4. Mediul inconjurator
Impactul producerii si consumului de energie asupra mediului inconjurator se trateaza global,
regional, local si pe termen lung.
Dezvoltarea rapida a industriei si urbanizarea arata ca probleme ce in trecutul istoric apareau si
se tratau pe rand, acum apar si se trateaza simultan. Sunt trei mari implicatii asupra mediului care numai
printr-o abordare holistica si integrata pot fi rezolvate:
- poluarea aerului de interior si aerului in marile aglomerari urbane;
- incalzirea globala – efectul de sera, urmare a emisiilor de gaze (CO 2);
- acidificarea terenului in plan local si regional, urmare a emisiilor de sulf si azot.
Implicatiile in plan local si regional au si specificatii cum ar fi:
- poluarea „din saracie” - lipsa apei potabile, lipsa educatiei, lipsuri sanitare, lipsa masinilor de gatit,
arderea lemnelor si poluarea cu particole nearse (Africa, Cairo);
- poluarea „moderna” - trafic modernizat intens, concentratii ridicate de plumb, ozon si componente
organice volatile (Mexico City).
Problemele locale se rezolva prin solutii locale care pot varia de la rezolvarea gaturilor produse
de lipsa buteliilor de aragaz (India), pana la investitii de mediu cum ar fi rezolvarea functionarii cu grad
ridicat de eficienta a electrofiltrelor, tratarea gazelor arse, utilizarea pacurii cu continut redus de sulf si
metale grele. Reducerea de carbon sau decarbonizarea sistemelor de energie din 1850 pana in prezent
este relativ mica, de 0,3% pe an, dar tendinta este consistenta si in directie buna.
In ceea ce priveste emisiile de sulf, analizele arata ca daca pana in anul 2020 nu se actioneaza
pentru reducerea lor, depozitele de sulf in Europa ar depasi 16 gS/m 2 pe an, ceea ce ar reprezenta o
crestere cu 50% fata de valorile prezente. Acesta este un nivel foarte ridicat daca se au in vedere
prevederile Protocolului Conventiei Europene privind Poluarea Transfrontaliera (1994) pentru aplicarea
de masuri de reducere la maxim a depozitelor sub 3 gS/m 2 pe an.
In aceeasi ipoteza, emisiile din sudul si estul Asiei s-ar tripla pana in 2020, depozitele de sulf
ajungand la valori de 20 de ori mai mari decat in cea mai rea situatie din Europa Centrala si de Vest.
Ceea ce este cert, este ca depozitele de sulf depasesc, pentru ele mai multe ecosisteme
regionale din lume, sarcinile critice, respectiv maximul de nivele de depozite la care ecosistemele mai
pot functiona durabil.
Pentru a realiza incadrarea in prevederile protocolului mentionat mai sus, costurile de control al
sulfului ar putea reprezenta cca. 4,4% din PIB-ul regional din Asia, comparativ cu 0,2% din PIB-ul din
Europa.
 In Asia preocuparile pentru reducerea emisiilor de sulf si impactul lor asupra securitatii zonelor
agricole vor avea prioritate ata de chestiunile de mediu pe termen lung, contracararea efectului incalziri
globale.
In ceea ce priveste emisiile de carbon, se calculeaza concentratiile atmosferice si incalzirea
potentiala se calculeaza utilizand ciclul carbonului si modelele de schimbare a climei elaborate de
cercetatori in acest scop.
In baza cunostintelor prezente, o dublare a concentratiilor de CO2 ar putea conduce la o
crestere medie a temperaturii globale de cca. 2°C, iar nivelul marii ar creste cu 1/2 m.
Analiza efectului de racire al aerosolilor de sulf in cadrul unor scenarii alternative de dezvoltare
pe un orizont de timp de 100 de ani, sugerata ca strategie de contrabalansare a incalzirii globale, arata
ca o astfel de strategie nu produce efecte pozitive. Efectele de racire s-ar simti dupa mai bine de 50 de
ani, iar acidificarea terenurilor ar depasi cu mult sarcinile critice pentru produsele agricole si pentru
sanatatea oamenilor.