Tudor Arghezi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search

Pagina „Arghezi” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Arghezi (dezambiguizare).
Tudor Arghezi

Date personale
Nume la naștere Ion N. Theodorescu
21 mai 1880
Născut
București, România
14 iulie 1967 (87 de ani)
Decedat
București, Republica Socialistă România
Părinți Nae Theodorescu și Maria
Constanța Zissu
Căsătorit cu
Paraschiva Burda
Eli Lotar (cu Constanța Zissu)
Copii Mitzura (cu Paraschiva Burda)
Barutu (cu Paraschiva Burda)
Naționalitate  România
Cetățenie România
Religie creștinism ortodox[*]
Ocupație poet, prozator, jurnalist
Pseudonim Tudor Arghezi
Limbi limba română[1] 
Studii Colegiul Național „Sfântul Sava” din București 
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1896 – 1967
Modernism, Simbolism
Mișcare/curent literar
Poporanism
Specie literară poezie lirică, ficțiune, satiră, pamflet, literatură pentru copii
1896[2] în ziarul "Liga ortodoxă":
Operă de debut * 25 iulie - proza „Din ziua de azi”
* 30 iulie - poezia „Tatal meu”
 „Flori de mucigai”, ”Ochii Maicii Domnului”, „Cuvinte potrivite”,
Opere semnificative
„Bilete de papagal”
Influențe[ascunde]
Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Alexandru Macedonski, Anton Pann
A influențat pe[ascunde]
Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction, Tudor Vianu, Mircea Cărtărescu
Note
Premiul Național pentru Literatură
Premii
Ordinul Meritul Cultural

Membru titular al Academiei Române

Semnătură

Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text 

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie
1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub
influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă
vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele
Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A
fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi
provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S.
Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române
între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a
doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.
După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi
adevărata mamă.[3]

Cuprins
 1 Biografie
o 1.1 Primii ani
 2 Perioada anilor 1910
 3 Interbelicul
 4 Interdicții și reabilitări
 5 Publicistul
 6 Desenatorul
 7 Premii și distincții
 8 Opere
 9 Fragmente audio
 10 Note
 11 Bibliografie
o 11.1 Selecție din bibliografia critică
 12 Legături externe
Biografie
Primii ani

S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[4], numele său fiind Ion
Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a
fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae
Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe
cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației
familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus
de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui
Macedonski îl va cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten
apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața
nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile
și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de
Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski
afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până
astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de
imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a
artei."[5]

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea

vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a
celui din urmă privind Literatura modernistă.[6] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a
stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă
proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.[7] Arghezi, Gala
Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei
lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.[8]

În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul
ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din
comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul
Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a
dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost
nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi
s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii
și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent
catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și,
ca să-și câștige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.[9]

În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub
supraveghere de autoritățile elvețiene.

În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

Timbru din 1980 reprezentându-l pe Tudor Arghezi

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în
revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala
Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri,
pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale,
politice și literare ale vremii.[10] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din
primele poeme ale poetului, Rugă de seară.[11]

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan
Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar
mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)[12]

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și
intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu,
Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru
Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă
Krikor Zambaccian.[13] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc
de întâlnire, Casa Capșa.[13] În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului
de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea,
Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă
Parcul Cișmigiu.[14] A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.[14]

Interbelicul
Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice
conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca
România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de
la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța
implicită cu Rusia Imperială.[15]

În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună
cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare,
deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima
sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete
de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane,
nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică
prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de
mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică
volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va
continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni",
"Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate
copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală
fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică
volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă
subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză.
În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete
usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în
care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von Killinger[16]. Ziarul e imediat confiscat,
scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târzi