Prof.univ.dr.habil.

Viorel ION USAMV București – Facultatea de Agricultură

Agricultura ecologică

Definirea agriculturii ecologice. Termenul de „agricultură ecologică” este atribuit

României de către Uniunea Europeană pentru definirea sistemului de agricultură ce vizează
obținerea de produse ecologice într-un mod durabil din punct de vedere ecologic, social şi
economic. Acest termen este similar cu termenii ”agricultură organică” sau ”agricultură
biologică” utilizaţi în alte state membre ale U.E.
Agricultura ecologică constituie un mod de producţie care presupune utilizarea de tehnici
de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor ce respectă echilibrul natural prin excluderea
utilizării produselor chimice de sinteză, promovarea şi sporirea biodiversităţii, promovarea şi
stimularea ciclurilor biologice şi limitarea utilizării de inputuri.
Federaţia Internaţională a Mişcărilor pentru Agricultură Organică (IFOAM) defineşte
agricultura ecologică ca fiind „o abordare globală a sistemului de management al producţiei, care
promovează şi întreţine dezvoltarea sănătoasă a agro-ecosistemelor, incluzând biodiversitatea,
ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului”.
Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură (FAO – Food and Agriculture Organisation)
şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) definesc agricultura ecologică în ”Codex
Alimentarius” ca fiind „un sistem integrat de gestionare a procesului de producţie, care
contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agro-ecosistemului, incluzând biodiversitatea,
ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului”.
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului defineşte producția ecologică ca fiind „un
sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară care combină cele mai bune practici
de mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor
standarde înalte privind bunăstarea animalelor și o metodă de producție care respectă preferințele
anumitor consumatori pentru produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale”.
Marca de ”produs ecologic” garantează că acel produs provine dintr-un mod de producţie
ce exclude utilizarea produselor chimice de sinteză şi protejează mediul înconjurător. Pentru ca
un produs să poată fi denumit ecologic, acesta trebuie să rezulte dintr-un mod de producţie în
care:
- nu se utilizează produse chimice de sinteză;
- se respectă un plan de conversie a terenului de 2 ani înainte de însămânţare pentru culturile
anuale şi de 3 ani înainte de recoltă pentru culturile perene;
- materia organică se reciclează în cadrul sistemului agricol;
 - se respectă rotaţia culturilor;
- se utilizează metode biologice de protecţie a culturilor;
- utilizarea de inputuri este limitată, fiind privilegiate inputurile naturale.
Agricultura ecologică se bazează pe reguli şi principii de producţie stricte, riguroase, prin
care se previne impurificarea şi degradarea mediului înconjurător cu întreg arsenalul chimic al
agriculturii contemporane, astfel încât produsele agricole să fie sigure pentru consumatori și
curate, mai potrivite metabolismului uman. Deci, prin practicarea agriculturii ecologice se
urmărește obţinerea de produse agricole sănătoase şi sigure pentru consumatori, în condiţiile
protecţiei mediului.
Situația agriculturii ecologice în România. Conform datelor Ministerului Agriculturii
și Dezvoltării Rurale (https://www.madr.ro/agricultura-ecologica/dinamica-operatorilor-si-a-
suprafetelor-in-agricultura-ecologica.html), situația agriculturii ecologice în România este
prezentată în tabelul următor.

Tabelul 3.1. Dinamica operatorilor și a suprafețelor în agricultura ecologică

Anul
Indicator
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Număr total de operatori certificați
3.155 9.703 15.544 15.194 14.470 12.231 10.562 8.434 9.008
în agricultura ecologică
Suprafața totală în agricultura
182.706 229.946 288.261 301.148 289.251 245.923 226.309 258.470 326.259
ecologică (ha)
Cereale - total (ha) 72.297 79.167 105.149 109.105 102.531 81.439 75.198 84.925 114.427
Leguminoase uscate și
proteaginoase pentru producția de
boabe (inclusiv semințe și 5.560 3.147 2.764 2.397 2.314 1.834 2.203 4.994 8.751
amestecuri de cereale și
leguminoase) (ha)
Plante tuberculifere și rădăcinoase -
504 1.074 1.124 740 626 667 707 665 505
total (ha)
Culturi Industriale (ha) 4.7815 47.879 44.788 51.770 54.145 52.583 53.396 72.388 80.193
Plante recoltate verzi (ha) 10.325 4.788 11.082 13.184 13.493 13.636 14.280 20.350 28.253
Alte culturi pe teren arabil (ha) 579 851 27 263 29 356 258 88 112
Legume proaspete (inclusiv pepeni)
734 914 896 1.067 1.928 1.210 1.175 1.458 983
și căpșuni (ha)
Culturi permanente: livezi vită-de-
3.093 4.166 7.781 9.400 9.438 11.117 12.019 13.165 18.569
vie, arbuști fructiferi, nuci etc. (ha)
Culturi permanente: pășuni și fânețe
31.579 78.197 105.836 103.702 95.684 75.853 57.611 50.685 66.890
(ha)
Teren necultivat (ha) 10.216 9.758 8.810 9.516 9.058 7.225 9.457 9.747 7.572
Sursa: Comunicări organisme de inspecție și certificare
Principiile generale IFOAM (International Federation of Organic Agriculture
Movements (IFOAM - Organics International) exprimă faptul că agricultura ecologică are

2
posibilitatea să îmbunătăţească situaţia agriculturii, la nivel global. Aceste principii generale
formulate de IFOAM sunt următoarele:
1. Principiul sănătăţii. Conform acestui principiu, agricultura ecologică trebuie să asigure şi să
îmbunătăţească starea de sănătate a solului, plantelor, animalelor, oamenilor şi a întregii
planete, ca un tot unitar şi indivizibil. Se pleacă de la premiza că pe solurile sănătoase și
culturile sunt sănătoase, care la rândul lor asigură sănătatea animalelor şi a oamenilor.
Agricultura ecologică are rolul de a produce alimente cu o calitate nutritivă superioară, care
contribuie la prevenirea bolilor şi la întreţinerea stării de bine.
2. Principiul ecologic. Conform acestui principiu, agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe
sistemele şi ciclurile ecologice vii, să lucreze cu acestea, să încerce să le stimuleze şi să le
susţină. Agricultura ecologică trebuie să asigure un echilibru ecologic prin organizarea
sistemelor de producţie agricolă, gospodărirea habitatelor şi întreţinerea diversităţii genetice
şi agricole. Pentru conservarea resurselor naturale, agricultura ecologică se bazează pe
reducerea inputurilor prin refolosirea, reciclarea şi managementul eficient al materialelor şi
energiei.
3. Principiul corectitudinii. Conform acestui principiu, agricultura ecologică trebuie să
dezvolte relaţii care să asigure corectitudinea în privinţa mediului înconjurător şi a
condiţiilor de viaţă. Această corectitudine se exprimată prin echitate, respect, dreptate şi
consideraţie faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile dintre oameni, cât şi în relaţiile
dintre oameni şi alte fiinţe vii. Resursele naturale şi de mediu utilizate în producţia agricolă
trebuie să fie gestionate într-o manieră corectă, din punct de vedere social şi ecologic,
avându-se în vedere responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare.
4. Principiul administrării. Conform acestui principiu, agricultura ecologică trebuie să fie
administrată într-o manieră prudentă şi responsabilă, pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea
generaţiilor actuale şi viitoare, precum şi a mediului. Prudenţa şi responsabilitatea reprezintă
elementele esenţiale ale strategiilor de management în agricultura ecologică. Ca atare,
agricultura ecologică trebuie să prevină apariţia unor riscuri majore, prin adoptarea unor
tehnologii corespunzătoare şi evitarea celor nesigure, precum ingineria genetică.
Obiectivele generale ale agriculturii ecologice conform Regulamentul (UE) 848/2018
al Parlamentului European și al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor
ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului sunt următoarele:
a. Aducerea unei contribuții la protecția mediului și a climei;
b. Menținerea fertilității pe termen lung a solurilor;
c. Aducerea unei contribuții la un înalt nivel de biodiversitate;

3
d. Aducerea unei contribuții semnificative la un mediu netoxic;
e. Aducerea unei contribuții la standarde înalte de bunăstare a animalelor și, în special,
satisfacerea nevoilor comportamentale ale animalelor specifice speciilor;
f. Încurajarea circuitelor scurte de distribuție și a producției locale în diferitele regiuni ale
Uniunii;
g. Încurajarea conservării raselor de animale rare și/sau a populațiilor locale în pericol de
dispariție;
h. Aducerea unei contribuții la dezvoltarea ofertei de materiale genetice vegetale adaptate la
nevoile și obiectivele specifice agriculturii ecologice;
i. Aducerea unei contribuții la un înalt nivel de biodiversitate, cu precădere prin utilizarea de
materiale genetice vegetale diverse, cum ar fi materiale eterogene ecologice și soiuri
ecologice adecvate producției ecologice;
j. Promovarea dezvoltării activităților de ameliorare a plantelor ecologice pentru a contribui la
perspectivele economice favorabile ale sectorului ecologic.
Regulile agriculturii ecologice. Principalele reguli ale agriculturii ecologice sunt
următoarele:
 Protecţia mediului înconjurător. În agricultura ecologică se urmăreşte reducerea sau
eliminarea practicilor care presupun utilizarea de produşi sintetici sau naturali care dăunează
organismelor utile din sol, epuizează resursele neregenerabile şi diminuează calitatea apei,
aerului şi a produselor agricole.
 Menţinerea şi creşterea fertilităţii solului. Solul este considerat un mediu viu, complex, care
interacţionează strâns cu plantele şi animalele, acesta fiind în centrul preocupărilor
agriculturii ecologice. Prin practicile sale specifice, agricultura ecologică are în vedere
intensificarea activităţii microbiologice a solului, în scopul creşterii fertilităţii acestuia.
 Respectul pentru sănătatea consumatorilor. Prin practicarea agriculturii ecologice se
urmăreşte obţinerea de produse agricole de calitate, fără reziduuri de pesticide, cu un
conţinut echilibrat de nutrieți (proteine, glucide, lipide, vitamine, acizi organici şi săruri
minerale).
 Menţinerea biodiversităţii ecosistemului agricol. Biodiversitatea este de importanţă majoră
pentru asigurarea durabilităţii agro-ecosistemului.
 Ferma ecologică trebuie să fie o unitate în echilibru. În agricultura ecologică se renunţă la o
specializare îngustă şi la o exploatare intensivă, unilaterală. Se are tot timpul în vedere faptul
că ferma ecologică este o componentă a ecosistemului.

4
 Reciclarea materiilor şi resurselor în interiorul exploataţiei agricole. Elementele nutritive
utilizate de către plante sunt realocate solului din surse provenind chiar din exploataţia
agricolă (resturi vegetale, îngrăşăminte organice, îngrăşăminte verzi).
 Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor în armonie cu legile naturale. În agricultura
ecologică, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor se face în armonie cu legile naturale,
folosind, protejând şi respectând natura.
 Obţinerea producţiei optime şi nu maxime. Producţiile maxime se obţin în majoritatea
cazurilor cu o utilizare abuzivă a resurselor şi degradarea mediului înconjurător. Sistemele
agricole ecologice urmăresc obţinerea de producţii optime, în condiţiile protecţiei mediului,
a produselor agricole şi conservării resurselor neregenerabile.
 Utilizarea de tehnologii potrivite sistemului de agricultură ecologică. Agricultura ecologică
utilizează tehnologii de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor specifice, bazate pe
înţelegerea sistemelor biologice naturale.
 Conservarea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi până la
comercializare. Produsele agricole ecologice, ca şi ingredientele, aditivii şi produsele
auxiliarele de transformare pe care le conţin, sunt produse, transformate, fabricate şi
manipulate în conformitate cu principiile producţiei şi transformării ecologice.
Etapele pentru a deveni fermier ecologic. Fermierii care doresc să practice agricultura
ecologică trebuie să știe că aceștia au nevoie de:
- cunoştinţe privind agricultura ecologică;
- o motivaţie puternică pentru a practica agricultura ecologică, care presupune un mod de
producţie în armonie cu legile naturii, care protejezează mediul înconjurător, sănătatea
agro-ecosistemului și a consumatorilor de produse agricole;
- convingerea fermierului, dar și a familiei acestuia, că ceea ce face este corect și bine;
- o exploataţie agricolă care să se preteze la agricultura ecologică, care să includă mai multe
culturi şi de preferat şi un sector zootehnic;
- o foarte bună organizare şi planificare a activităţilor agricole;
- investiţii suplimentare determinate de tehnicile de producţie specifice agriculturii
ecologice.
Având în vedere toate aceste cerințe, fermierii care doresc să practice agricultura
ecologică trebuie să urmeze următoarele etape:
 Descoperirea şi cunoaşterea agriculturii ecologice. Dorința de practicare a agriculturii
ecologice începe cu descoperirea şi cunoaşterea agriculturii ecologice. Acest lucru se
realizează prin acumularea de cunoştinţe şi informaţii specifice agriculturii ecologice,

5
 precum: legi, principii, particularităţi de organizare şi funcţionare, particularităţi ale
tehnologiilor de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor etc. Toate aceste cunoştinţe
se dobândesc din diferite surse de informare, precum: surse audio-vizuale (televiziune,
radio, filme de prezentare etc.), internet, cărţi, broşuri, pliante, participarea la simpozioane,
târguri şi expoziţii, demonstraţii, practic participarea la orice eveniment dedicat agriculturii
ecologice, dar mai ales prin participarea la cursuri de formare profesională.
 Asigurarea sprijinului familiei. Pentru a reuşi în practicarea agriculturii ecologice este
important sprijinul familiei, care se obţine prin informarea membrilor familiei cu privire la
decizia de a practica agricultura ecologică, convingerea şi motivarea lor pentru practicarea
acestui mod de producţie.
 Asigurarea resurselor financiare necesare începerii derulării activităţilor. Fermierii
trebuie să aibă în vedere că au nevoie să efectueze investiţii specifice determinate de
tehnologiile de producţie practicate în agricultura ecologică. În acest sens, trebuie asigurate
resursele financiare necesare. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, de obicei, cel
puţin pe perioada conversiei la agricultura ecologică, nivelul producţiilor se diminuează
comparativ cu producţia iniţială, ca urmare a renunţării la multitudinea de intervenţii
chimice ce ţin de fertilizare, combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor, reglarea sau
stimularea proceselor de creștere etc. (fig. 1). Producţiile vor începe din nou să crească,
apropiindu-se de nivelul iniţial, după ce se realizează o stabilizare ecologică a sistemului
agricol. Trebuie avut în vedere şi faptul că pe perioada de conversie la agricultura
ecologică, fermierul nu poate vinde produsele agricole ca fiind produse ecologice, deci nu
le poate vinde la un preţ mai ridicat.

Fig. 1. Producţia agricolă în perioada de conversie

 Proiectarea fermei ecologice. Ferma ecologică trebuie proiectată conform cerinţelor şi
regulilor agriculturii ecologice. Această organizare a fermelor trebuie să se bazeze pe o

6
 analiză SWOT (analiza punctelor forte – S = Strengths, a punctelor slabe – W =
Weaknesses, a oportunităţilor – O = Opportunities, şi a ameninţărilor – T = Threats).
 Intrarea în procesul de conversie. Pentru ca ferma să poată fi certificată ecologic,
fermierul trebuie să demareze procedurile de conversie. Pentru intrarea în procesul de
conversie, în primul rând trebuie selectat un organism de inspecţie şi certificare din lista
organismelor de inspecție şi certificare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale pentru efectuarea inspecţiei şi certificării produselor agroalimentare ecologice pe
teritoriul României. Împreună cu organismul de inspecţie şi certificare se încheie şi se
semnează contractul de certificare, se stabileşte planul de conversie şi se începe
implementarea acestuia în fermă.
 Înregistrarea producătorilor în agricultura ecologică. În fiecare an, până la data de 16 mai
(inclusiv), fermierii care practică agricultura ecologică, atât cei certificaţi cât şi cei aflaţi în
procesul de conversie la agricultura ecologică, au obligaţia de a-şi înregistra activitatea la
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a
municipiului Bucureşti. Înregistrarea fermierilor în agricultura ecologică este obligatorie în
fiecare an şi se face prin completarea fişelor de înregistrare în agricultura ecologică,
disponibile la direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, în
perimetrul cărora fermierii îşi desfăşoară activitatea. Procedura de înregistrare a
producătorilor în agricultura ecologică este reglementată prin Ordinul nr. 1253/2013 pentru
aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu
completările şi modificările ulterioare.
 Înscrierea într-o organizaţie profesională. Înscrierea într-o organizaţie profesională este
recomandată pentru ca fermierul să poată primi informații suplimentare şi sprijinul de care
are nevoie pentru realizarea conversiei şi după realizarea aceasteia, fiind consiliat de
specialiștii organizaţiei respective.
 Obţinerea certificării şi practicarea agriculturii ecologice. La sfârşitul perioadei de
conversie, atunci când toate cerințele standard au fost îndeplinite, ferma este certificată
ecologică, iar recolta şi produsele agricole pot fi comercializate ca fiind ecologice.
 Participarea la diferite evenimente de promovare (târguri, expoziţii) naţionale şi
internaţionale. Participarea la diferite evenimente de promovare, atât pe plan naţional cât şi
internaţional, îi dă posibilitatea fermierului pe de o parte să se facă cunoscut şi să-şi
promoveze produsele obţinute în cadrul fermei, iar pe de altă parte să se informeze şi să
stabilească contacte cu alţi fermieri şi instituţii din domeniu.

7
  Informare, documentare şi formare profesională continuă. Informarea, documentarea şi
formarea profesională continuă sunt necesare pentru actualizarea informaţiilor şi a
cunoştinţelor, pentru menţinerea la curent cu noile metode şi tehnologii de producţie
specifice agriculturii ecologice, precum şi pentru aflarea noilor reglementări şi norme.
Conversia de la agricultura convenţională la agricultura ecologică. Pentru obţinerea
de produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ”produs ecologic”, care poartă
etichetele şi siglele specifice, exploataţia agricolă trebuie mai întâi să parcurgă perioada de
conversie.
Conversia la agricultura ecologică reprezintă perioada de timp în care se face trecerea de
la sistemul de agricultură convențional la sistemul de agricultură ecologică. Pe parcursul acestei
perioade se aplică regulile specifice agriculturii ecologice.
Necesitatea conversiei. Conversia este necesară pentru a se face o trecere treptată de la
sistemul convenţional la cel ecologic, perioadă în care se acumulează cunoștințele necesare, se
reorganizează suprafețele de teren, se însușesc metodele și tehnologiile specifice de cultivare a
plantelor și de creșetre a animalelor, se asigură baza materială necesară etc. Cel mai important
aspect este că în perioada de conversie, terenul capătă caracteristicile tipice unui teren exploatat
în sistem ecologic: se elimină substanțele poluante din sol, apă și plante; microflora și
microfauna solului ajung la un echilibru specific; caracteristicile solului devin tipice unuia dintr-
o fermă ecologică.
Chiar dacă în fermă, până la conversie, nu s-au utilizat substanțe chimice de sinteză,
interzise în sistemul agriculturii ecologice, producția ecologică are standarde precise, prevăzute
de lege și nu se acceptă certificarea decât dacă se face dovada neutilizării produselor interzise în
sistemul agriculturii ecologice.
Condiţii specifice de conversie. Trecerea de la sistemul convențional la sistemul ecologic
constă într-o serie de măsuri manageriale, tehnico-economice și administrative prin care ferma
(terenul, animalele, culturile agricole) este pregătită pentru exploatarea în sistem ecologic. Toate
aceste măsuri sunt efectuate și înregistrate în conformitate cu un plan bine stabilit, denumit plan
de conversie, care trebuie să respecte legislația în vigoare.
Planul de conversie trebuie să cuprindă obiective, etape și activități de realizat, ca și
rezultate ce urmează a fi obținute, iar aceste elemente sunt încadrate într-un calendar care se
desfășoară pe întreaga perioadă de conversie. Planul de conversie se poate realiza la nivel de
fermă sau parcelă de teren bine delimitată și este evaluat în fiecare an, cu ocazia controlului.
Toate componentele planului de conversie se stabilesc de comun acord cu organismul de
inspecţie şi certificare, în conformitate cu legislația în vigoare.

8
 Pe perioada conversiei, planul de conversie trebuie pus în practică, iar toate acțiunile,
operațiile și activitățile menite să realizeze conversia sunt trecute într-un registru special denumit
“Jurnalul de fermă”. De asemenea, fermierii trebuie să-şi supună activitatea din fermă unor vizite
de inspecţie, care sunt realizate de organismul de inspecţie şi certificare în scopul controlului
conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică.
Punerea în practică a planului de conversie necesită din partea fermierului
profesionalism, seriozitate şi onestitate. Pentru reuşita conversiei către agricultura ecologică
fermierul trebuie să fie pe deplin convins că ceea ce face este bine, ca de altfel şi toată familia
acestuia. La aceasta trebuie să se adauge acumularea de cunoştinţe privind agricultura ecologică.
Se consideră că perioada de conversie este cea mai dificilă etapă din întreaga activitate de
obținere a produselor ecologice. Pe parcursul perioadei de conversie trebuie să se renunțe la
metodele și tehnicile utilizate în agricultura convențională și să se însușească și să se utilizeze
altele, specifice agriculturii ecologice. De asemenea, în timpul perioadei de conversie, fermierul
este supus unor restriciții, se confruntă cu anumite riscuri și probleme specifice tranziției de la un
sistem intensiv (convențional) la sistemul ecologic.
Durata conversiei. Procesul de conversie se realizează într-o perioadă suficientă de timp,
în care se produce o “adaptare” a ecosistemului, cât și a fermierului. Ca atare, conversia durează
atât cât este necesar ca să se producă trecerea de la un sistem la altul, până când terenul, culturile
agricole, recolta și animalele capătă calitățile specifice producției ecologice.
Perioada de conversie este de cel puțin doi ani înainte de însămânțarea culturilor sau, în
cazul pășunilor și al culturilor furajere perene, de cel puțin doi ani înainte de utilizarea acestor
produse ca furaje obținute din agricultura ecologică. În cazul culturilor perene, altele decât
culturile furajere (de exemplu plantaţiile pomicole şi viticole), perioada de conversie este de cel
puțin trei ani înainte de prima recoltă a produselor ecologice.
Pentru animale, perioada obligatorie de conversie este următoarea:
- 12 luni în cazul ecvideelor și al bovinelor, inclusiv speciile Bubalus și Bison, pentru
producția de carne și, în orice caz, cel puțin trei sferturi din durata lor de viață;
- 6 luni în cazul rumegătoarelor mici și în cazul porcinelor și al animalelor pentru producția de
lapte;
- 10 săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de carne, aduse pe exploatație
înainte de a împlini trei zile;
- 6 săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de ouă.
- 12 luni în apicultură, dacă familia de albine a fost cumpărată din stupini convenționale.

9
 Organismul de inspecție și certificare poate acorda derogări tranzitorii privind timpul de
conversie și mărimea efectivului aflat în conversie, în următoarele cazuri:
- evenimente neprevăzute, calamități naturale;
- schimbarea materialului biologic;
- extinderea considerabilă a activității de producție.
Perioada de conversie poate fi redusă de către organismele de inspecție și certificare dacă
sunt întrunite anumite condiții și, de asemenea, poate fi prelungită, dacă terenul a fost contaminat
cu produse neautorizate pentru producția ecologică.
În unele cazuri, se poate trece direct la producția ecologică, dacă parcelele de teren
supuse conversiei au fost suprafețe naturale sau agricole care nu au fost tratate cu produse
interzise în cadrul producției ecologice. În această situaţie, perioada de conversie poate fi luată în
considerare retroactiv numai în cazul în care s-au oferit dovezi satisfăcătoare autorității
competente care confirmă că au fost îndeplinite condițiile pe o perioadă de cel puțin trei ani.
Obţinerea certificării. Producția ecologică va fi certificată atunci când la sfârşitul
perioadei de conversie toate cerințele specifice agriculturii ecologice au fost respectate. Ca atare,
atunci când în urma controalelor efectuate de organismul de inspecţie şi certificare la care este
afiliat, fermierul a respectat toate regulile de producţie specifice agriculturii ecologice, acesta va
primi certificatul de produs ecologic şi îşi va putea eticheta produsele cu menţiunea „produs
ecologic”. Aceasta îi dă dreptul de a valorifica producția obținută la nivele de calitate specifice și
prețuri proprii produselor ecologice.
Etichetarea produselor agricole ecologice. Prevederile privind etichetarea produselor
obţinute în agricultura ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 848/2018 al Parlamentului
European și al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, precum şi în Regulamentul (CE) nr.
889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007
sunt foarte precise şi au în vedere oferirea încrederii depline a consumatorilor în produsele
ecologice, ca produse obţinute şi certificate în conformitate cu reguli stricte de producţie,
procesare, inspecţie şi certificare.
Pe eticheta care se aplică pe un produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni:
- referirea la modul de producţie ecologic;
- sigla națională și sigla comunitară;
- numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat
certificatul de produs ecologic.

10
 Sigla națională “ae” (fig. 2), specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară
(fig. 3) sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a
produselor obținute în conformitate cu metodele de producție ecologică.

Fig. 2. Sigla națională “ae” Fig. 3. Sigla comunitară

Sigla “ae” este proprietate a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și garantează

că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică și este certificat de un organism de
inspecție și certificare aprobat.
Aplicarea logo-ului Uniunii Europene pe produsele alimentare preambalate este
obligatorie începând cu data de 1 iulie 2010. Folosirea logo-ului comunitar trebuie să fie însoțită
de indicarea locului de producere a materiilor prime agricole. Această indicație poate fi de
forma:
- „Agricultură UE”, atunci când materia primă agricolă a fost produsă în UE;
- „Agricultură non-UE”, atunci când materia agricolă primă a fost produsă în țări terțe;
- „Agricultură UE/non-UE”, atunci când o parte din materia agricolă primă a fost produsă pe
teritoriul Comunității, iar altă parte a fost cultivată în țări terțe.
Indicația „UE” sau „non-UE” poate fi înlocuită sau completată cu numele unui stat, în
cazul în care întreaga materie primă agricolă din care se compune produsul a fost produsă în
statul respectiv.
Dreptul de utilizare a siglei “ae” pe produsele, etichetele și ambalajele produselor
ecologice îl au producătorii, procesatorii și importatorii înregistraţi la Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei “ae” de certificare și a
siglei “ae” de comunicare, solicitanţii vor completa și depune cererile de solicitare.

11
 Agricultura biodinamică

Agricultura biodinamică reprezintă un mod de cultivare a plantelor și de creștere a

animalelor după principii antroposofice (antroposofia este o concepție despre om și lume care
prin cercetarea spiritual-științifică oferă cunoștințe despre lumea spirituală).
Bazele agriculturii biodinamice au fost puse în anul 1924 de către Rudolph Steiner (1861-
1925, filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei,
pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice).
Agricultura biodinamică acordă o importanţă deosebită respectării legilor naturale ale
vieţii şi ale unităţii sol-plantă-animal-om. Aceasta se bazează pe utilizarea forţelor telurice şi
cosmice.
În agricultura biodinamică, exploataţia agricolă este considerată ca un organism viu în
cadrul căruia trebuie să existe un echilibru între cultura plantelor şi creşterea animalelor.
Agricultura biodinamică se bazează pe utilizarea a 9 preparate numerotate de la 500 la
508, care sunt folosite în scopul restabilirii echilibrului de moment dereglat în principal ca
urmare a intervenţiei omului şi a factorilor climatici. Preparatele sunt obţinute astfel:
1- preparatul 500: este obţinut din gunoi (sau balegă) de vacă proaspăt care este pus într-un
corn de vacă, de preferat proaspăt, ce este îngropat în sol într-un anumit moment
calendaristic, unde rămâne peste iarnă, iar în primăvară (de asemenea, într-un anumit
moment calendaristic) gunoiul de vacă este scos din corn și este bine amestecat şi diluat
până la concentraţii mici, de până la 1:1000;
2- preparatul 501: este obţinut din nisip de cuarţ; roca cristalină este măcinată până la o
pulbere fină, care este pusă într-un corn de vacă ce este îngropat în sol pe timpul lunilor de
vară, după care nisipul de cuarţ este bine amestecat şi diluat în apă;
3- preparatul 502: este obţinut din flori de coada şoricelului (Achillea millefolium);
4- preparatul 503: este obţinut din flori de muşeţel (Matricaria chamomilla);
5- preparatul 504: este obţinut din plante de urzică moartă (Urtica dioica);
6- preparatul 505: este obţinut din coajă de stejar (Quercus robur);
7- preparatul 506: este obţinut din flori de păpădie (Taraxacum officinale);
8- preparatul 507: este obţinut din suc de flori de valeriană (Valeriana officinalis);
9- preparatul 508: este obţinut din infuzie de coada calului (Equisetum arvense) şi suc de
urzică moartă (Urtica dioica).
Preparatul 500 este utilizat pentru stimularea activităţii biologice a solului (aplicat diluat
pe sol în doză de maximum 250 g/ha), preparatul 501 este utilizat pentru stimularea creşterii şi

12
fructificării (aplicat diluat pe sol în doză de 4 g/ha), iar preparatele 502-508 sunt utilizate pentru
compostarea gunoiului de grajd şi a resturilor vegetale (aplicat în doză de 2-3 g/10 tone de
compost).
Pentru efectuarea lucrărilor de semănat, plantat, dar şi pentru efectuarea lucrărilor solului,
combaterea buruienilor, bolilor, dăunătorilor şi recoltat se ţine seama de influenţele cosmice
exercitate în primul rând de către Lună, dar şi de către alte planete care au o influenţă asupra
solului şi asupra plantelor.
Ideile lui Steiner au fost preluate şi dezvoltate de către Ehrenfried Pfeiffer în Germania.
Acesta a lucrat iniţial în Germania şi Olanda, după care în Statele Unite ale Americi, publicând
lucrarea intitulată “Fecondité de la terre” în anul 1937.
Agricultura biodinamică poate fi considerată ca un tip particular de agricultură ecologică,
dar care este mai degrabă o filosofie de viață, un stil de viață sănătos ce se bazează pe o legătură
directă și în armonie cu natura.
Produsele agricole biodinamice se comercializează în Germania și alte țări europene sub
sigla Demeter, siglă pentru care un fermier poate obține dreptul de a o utiliza numai după ce s-a
obținut certificarea ecologică și după ce se parcurg etapele specifice certificării pentru
agricultura biodinamică.

13