Și n-am murit cum ei ne blestemară,

Mai facem umbră-n fiecare vară,

Ca iepurii fugirăm de-a lor pușcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i mușcă.

Pe urma noastră dacă vin și umblă,

Nu dau decît de o neutră umbră,
Cu bîrfe, cu cerneluri și cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.

Iubita mea, în lumea asta rece

Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie, amîndouă.

Și pe această îngerească apă

Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viața noastră agitată
Nu te-am îmbrățișat măcar odată.

Ci pururi între două fugi fusese

Iubirea noastră cu-ntreruperi dese.
Că noi am fost, iubito, fugăriții
Sortiții unei surde dispariții.

Și ne-am iubit mai scurt decît se poate

Ca doi acari ai căilor ferate
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Și să salute dînd din felinare.

Că ne-au pîndit ori bîrfitoare babe,

Ori am trăit sub coperișuri slabe.
Și cît am vrut, iubito, să ne vină
Măcar o săptămînă de lumină!

Să nu ne aibă nimenea în știre

S-avem o săptămînă de iubire
Și n-am putut și nu putem, iubito,
Lumea blestemă că am părăsit-o!

Atîta doar, sîntem ca prima oară

Și n-am murit precum ne blestemară
Și umbra noastră, cît am fi de iepuri,
Îi mușcă pe urmăritori din ierburi.

Eu nu mai pot, iubito, fără tine

Toate femeile îmi sînt străine
Și te iubesc cu viața mea, cu toată,
Cît ești de rea și rece cîteodată.

Jandarmi, care ne urmăriți prin lume,

Acarii - Adrian Păunescu

Și întrebați de ale noastre nume

Opriți-vă, nu ne intrați în soartă
Nu mai deschideți cea din urmă poartă.

Veți întîlni ceva ce vă consumă

Un fel de flacără, un fel de ciumă,
Aceia sîntem noi, mult-zăcătorii,
Rîzînd de toți jandarmii provizorii.

Aici e ciumă, este foc, se moare,

Este iubirea fără vindecare
Iubita mea, acar cu felinare,
Fă noaptea peste noi mai mare.

(Totuși, iubirea, 1983)