Unitatea de învăţare 5

PROIECTAREA CONSILIERII EDUCAŢIONALE ŞI METODE SPECIFICE

Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Etapele proiectării
5.3.2. Metode şi tehnici de consiliere educaţională
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere
Pentru dezvoltarea competenţelor necesare consilierii,
specialistul trebuie să cunoască reperele proiectării unor activităţi
de consiliere. Proiectarea este o metodă de formulare mai exactă şi
mai eficientă a problemei care necesită a fi abordată în cadrul
şedinţelor de consiliere, cât şi a abilităţilor, atitudinilor sau
cunoştinţelor ce urmează a fi dezvoltate la elevi. Proiectarea este
baza planului de intervenţie şi se realizează pe o problemă a
clasei/elevului identificată de consilier şi elevi/elev, pentru care
există motivaţia de diminuare, îmbunătăţire sau dezvoltare din
partea elevilor. De exemplu, se poate proiecta un modul de activităţi
care să vizeze abilităţile de comunicare şi rezolvare de conflicte
pentru un grup de elevi.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

• cunoaşterea modalităţilor de planificare a activităţii de
consiliere educaţională;
• cunoaşterea metodelor şi tehnicilor de lucru.

49
 Competenţele unităţii de învăţare:
• studenţii vor înţelege etapele de desfăşurare a demersurilor
de consiliere educaţională;
• studenţii vor recunoaşte metode şi instrumente de lucru
specifice consilierii educaţionale;
• studenţii vor aplica metode şi tehnici de lucru în situaţii
simulate.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Etapele proiectării
• Definirea problemei – presupune identificarea tipului de
problema cu care se confrunta cel consiliat. Exemple de probleme:
abilităţi sociale scăzute, strategii de învăţare insuficient dezvoltate,
dificultăţi de comunicare în situaţii de conflict, stil de viaţă nesănătos.
• Descrierea problemei – se realizează prin descrierea
comportamentală, cognitivă şi emoţională. Descrierea problemei se
va baza pe caracteristici comportamentale, cognitive şi emoţionale
prevalente şi cu o frecvenţă mai mare în grupul analizat.
• Identificarea posibililor factori de formare şi dezvoltare
a problemei. De cele mai multe ori, problemele au mai multe surse
de formare – rareori, un singur factor declanşează un comportament
neadecvat (de exemplu, în cazul fumatului la adolescenţi, pot
interveni: reclama, presiunea grupului, neîncrederea în sine, aderenţa
la normele de grup etc.). Identificarea cauzelor care au condus la
dezvoltarea unei probleme este un pas indispensabil în eliminarea ei.
Factorii de formare a problemei trebuie să fie identificaţi de grupul /
individul care se confruntă cu acea problema şi nu să i se impună un
punct de vedere din afară asupra cauzelor problemei.
• Identificarea factorilor de menţinere şi de activare a
problemei. Factorii de menţinere a problemei (exces/deficit
comportamental) împiedică formarea unor atitudini adecvate sau
abilităţi eficiente. De exemplu, utilizarea etichetelor şi a criticii în
comunicarea dintre elevi reduce posibilitatea de autocunoaştere,
încredere în sine şi exprimare asertivă.
• Planul de intervenţie este etapa cea mai importantă în
proiectarea şi desfăşurarea procesului de consiliere. Planul cuprinde
50
totalitatea modalităţilor de realizare a obiectivelor de intervenţie.
Intervenţia la şedinţa de consiliere este de grup sau individuală şi se
focalizează pe dezvoltarea unor abilităţi comune unui grup de elevi /
caracteristice elevului.
Etapele formulării planului de intervenţie sunt:
a) formularea obiectivului de lungă durată – exemple: formarea
unei stime de sine pozitive, dezvoltarea abilităţilor de management al
stresului, dezvoltarea abilităţilor de pregătire pentru examene;
b) formularea obiectivelor specifice se realizează în funcţie de
natura problemei şi obiectivul de lungă durată; obiectivele specifice
trebuie formulate în funcţie de componentele comportamentale,
cognitive sau emoţionale ale descrierii problemei;
c) strategiile de intervenţie sunt formulate pentru fiecare
obiectiv specific în parte şi sunt realizate prin mai multe activităţi
specifice.
• Evaluarea intervenţiei vizează aprecierea modificărilor
cunoştinţelor, atitudinilor şi abilităţilor vizate prin obiectivele
stabilite. Se realizează prin: chestionare de cunoştinţe, atitudini şi
abilităţi, grile de observare comportamentală, grile de autoevaluare
comportamentală sau alte modalităţi de evaluare (exemplu: realizarea
de către elevi a unor activităţi de voluntariat).

5.3.2. Metode şi tehnici de consiliere educaţională

Activităţile de consiliere se realizează prin strategii interactive,
având la bază convorbirea, metode grafice, chestionare, sociometrii,
joc de rol, exerciţii de grup etc. Pentru demersurile de consiliere
desfăşurate în clasă, de către profesor şi / sau consilier, este de men-
ţionat faptul că metodele de predare tradiţionale nu sunt adecvate.
Activităţile trebuie astfel realizate încât să îi ajute pe elevi să
înţeleagă că o bună parte din responsabilitatea orelor de consiliere,
respectiv, a atingerii obiectivelor acelor ore, le aparţine. Formarea
unui sistem de valori, convingeri şi atitudini sănătoase nu poate fi
realizată prin prelegeri. Clasica piramidă a învăţării active ilustrează
cu claritate tipurile de metode care se impun a fi utilizate pentru
activităţile de consiliere.
Piramida învăţării active
20% din ceea ce citim
30% din ceea ce auzim
40% din ceea ce vedem
50% din ceea ce spunem
60% din ceea ce facem
90% din ceea ce vedem, auzim, spunem şi punem în practică
ÎNVĂŢĂM ŞI REACTUALIZĂM.

Metodele interactive de grup, de tipul învăţare prin cooperare,

învăţare prin descoperire, problematizare, dezbatere, jocurile de rol
sunt cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor activităţilor de
consiliere. Interacţiunea consilier-elev şi, mai ales, elevi-elevi
51
 reprezintă principiul fundamental al oricărei metode de lucru în
consiliere. Elevii trebuie să fie deprinşi să respecte regulile de
comunicare în grup.

Reguli de comunicare şi interacţiune optimă în grup:

• Fiecare opinie trebuie ascultată;
• Nimeni nu este întrerupt;
• Toate întrebările au rostul lor;
• Nimeni nu este ridiculizat;
• Fiecare are dreptul să nu participe activ;
• Nimeni nu este criticat şi moralizat;
• Fiecare are dreptul să fie ascultat;
• Nimeni nu este blamat;
• Nimeni nu este obligat să îşi exprime punctul de vedere;
• Nimeni nu este judecat şi etichetat;
• Nimeni nu monopolizează discuţia.

Consilierul, la rândul său, trebuie să fie sensibil la formele sale

de comunicare şi să le evite pe cele ineficiente. Mai jos sunt
sintetizate formele incorecte / ineficiente de comunicare.

Căi de comunicare verbală ineficiente (de evitat):

• A da sfaturi
• A face morală
• A culpabiliza
• A compătimi
• A utiliza întrebarea DE CE?
• A divaga de la subiect
• A fi sarcastic
• A fi ironic
• A avea o exprimare autoritară, de superioritate

Căi de comunicare nonverbală ineficiente (de evitat):

• A nu privi interlocutorul în ochi
• A zâmbi sarcastic sau batjocoritor
• A te încrunta
• A căsca în faţa elevilor
• A folosi un ton ridicat
• A vorbi prea rapid sau prea lent
• A te uita frecvent la ceas
• A te uita pe geam, pe pereţi
• A gesticula exagerat

Metodele şi tehnicile de lucru cele mai eficiente pentru

activităţile de consiliere sunt redate mai jos. Trebuie să reţinem că
nicio metodă nu este perfectă şi infailibilă. Importantă este adaptarea
metodei sau tehnicii utilizate la obiectivele pe care le urmărim. Dacă
52
obiectivele activităţii sunt neclare şi confuze, atunci nici metodele
utilizate nu vor avea efectul dorit.

Metode şi tehnici de lucru eficiente în consiliere:

• Brainstorming
• Dezbaterea în grupuri şi perechi
• Problematizarea
• Jocul de rol
• Activităţi structurate
• Activităţi ludice de relaxare
• Exerciţii de învăţare
• Vizionare de filme şi comentarea lor
• Punerea în situaţie
• Reflecţia
• Argumentarea
• Comentarea unor texte şi imagini
• Completarea de fişe de lucru şi scale de autoevaluare
• Realizarea de colaje (individual sau în echipă)
• Imaginarea de situaţii
• Evaluarea unor situaţii problematice
• Elaborarea de proiecte / portofolii
• Studiul de caz
• Prelegerea

Metode de facilitare a interacţiunii şi comunicării dintre

elevi
Exerciţiile facilitatoare, numite şi exerciţii de „încălzire” sunt
utilizate, în general, la începutul oricărei şedinţe de consiliere. Aceste
exerciţii se folosesc în scopul realizării unei atmosfere relaxante şi
dezinhibante, care să faciliteze abordarea unor teme mai complexe.
Totodată, ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interperso-
nală şi în comunicare.
Exemple de exerciţii facilitatoare:
Jocul cu portocala: toţi elevii se aşează în cerc. Se trece,
pentru început, portocala sau mingea din mână în mână; ulterior
portocala se trece de la elev la elev, prinzând-o cu ajutorul gâtului.
Simbolul: fiecare elev îşi scrie prenumele pe o bucată de hârtie
şi un semn caracteristic pentru el (un desen reprezentativ), îşi prinde
hârtia în piept cu un ac de gămălie. Fiecare elev se prezintă clasei,
explicând semnificaţia simbolului ales.
• Ionel a spus să...: un elev voluntar dă comenzi celorlalţi
elevi. Ei trebuie să răspundă numai dacă elevul conducător spune
„Ionel a spus să...”. Între comenzile obişnuite („Ionel a spus să staţi
într-un picior!”) voluntarul va spune şi una sau două comenzi
neobişnuite, neacceptabile („Ionel a spus să-i dai o palmă colegului”).
• Ghicirea unui cuvânt: un elev se gândeşte la un cuvânt, iar
colegii lui trebuie să-l identifice prin întrebări închise şi deschise.

53