Pe baza acestor diametre se pot calcula indicii antropometrici

1. Indicele cranian, caracterizează forma generală a craniului văzut din norma

verticală şi reprezintă raportul lăţimii craniului faţă de lungimea sa:

eu – euX100
g - op

După acest indice, craniile se împart în dolico-, mezo- şi bra-hicrane, scara de

categorii de indici fiind următoarea :

Ultradolicran -64,9
Dolicocrane Hiperdolieocran 65-69,9
Dolicocran 70-74,9
Mezocrane 75-79,9
Brahicran 80-84,9
Brahicrane Hiperbrahicran 85-89,9
Ultrabrahicran 90-x

2. Indicele vertico-longitudinal caracterizează dezvoltarea relativă a înălţimii

craniului faţă de lungimea sa. Formula lui este:

ba – b X 100
g - op

Acest indice reflectă forma generala a craniului văzut din profil şi împarte
craniile în:

Camecran x - 69,9
Ortocran 70,0 - 74,9
Hipsicran 75,0 - x

În absenţa bazionului indicele se poate calcula după formula:

po – b X 100
g - op

1
 iar clasificarea va fi următoarea:

Camecran x - 57,9
Ortocran 59 - 62,9
Hipsicran 63 - x

3.) Indicele vertico-transvers reflectă dezvoltarea relativă a înălţimii craniului

faţă de lăţimea sa şi se calculează astfel:

ba - b x 100
eu - eu

După acest indice, craniile se clasifică astfel:

Tapeinocran x - 91,9
Metriocran 92,0 - 97,9
Acrocran 98,0 - x

Dacă basionul lipseşte, indicele se poate calcula după formula;

po – b X 100
eu - eu

iar clasificarea va fi următoarea:

Tapeinocran x - 79,9
Metriocran 80,0 - 85,9
Acrocran 86,0 - x

4. Indicele fronto-parietal reprezintă raportul dintre diametrul frontal minim

şi diametrul maxim, calculat după formula:

ft - ft x 100

2
 eu - eu

După acest indice, craniile se împart în:

Stenometope x- 65,9
Metriometope 66,0 - 68,9
Eurimetope 69,0 - x

5. Indicele facial exprimă raportul dintre înălţimea totală a feţei şi lăţime şi se

calculează astfel:

n - gn x 100
zy — zy

iar clasificarea va fi următoarea:

Hipereuriprosop x - 79,9
Joase
Euriprosop 80,0 - 84,9
Mijlocii Mezoprosop 85,0 - 89,9
Leptoprosop 90,0 - 94,9
Lungi
Hiperleptoprosop 95,0 - x

6. Indicele facial superior se calculează după formula:

n - pr x 100
zy – zy

iar clasificarea va fi următoarea:

Hipereurien x - 44,9
Eurien 45,0 - 49,9
Mesen 50,0 - 54,9
Lepten 55,0 - 59,9
Hiperlepten 60,0 - x

7. Indicele nazal se calculează după formula:

3
 lăţimea orificiului nazal x 100
n - sn
iar clasificarea va fi următoarea:

Hiperleptorin x - 42,9
Înguste
Leptorin 43,0 - 46,9
Mijlocii Mezorin 47.0 - 50,9
Camerin 51,0 - 57,9
Late
Hipercamerin 58,0 - x

Forma orbitei este arătată de indicele orbitar care se calculează după formula:

înălţimea orbitei x 100

lăţimea orbitei

După acest indice, orbitele se împart în joase, mijlocii şi înalte:

Cameconh x - 75,9
Mezoconh 76,0 - 84,9
Hipsiconh 85,0 - x

Pentru caracterizarea profilului orizontal, necesar diferenţierii tipului

europid de cel mongolid, se foloseşte indicele nazomalar.

Indicele nazomalar se obţine cu ajutorul următoarei formule:

înălţimea nazion pe linie fmo - fmo x 1OO

coarda fmo - fmo

La europizi indicele nazomalar este 20 şi uneori mai mare. La mongoloizi el

oscilează în jurul lui 15.

Măsurarea diametrelor craniene este completată cu date complementare

privind unghiurile, curbele, circumferinţele, capacitatea craniană, greutatea si
grosimea oaselor craniului. Unghiurile se măsoară aşezînd craniile pe orizontala de la

4
Frankfurf. Se folosesc de obicei două unghiuri: unghiul nasion - prostion şi unghiul
nasospinale - prostion. Primul reflectă profilul facial întreg, celălalt profilul alveolar.
Din acest punct de vedere, se poate face următoarea clasificare:

Prognatism x - 79,9°
Mezognatism 80,0° - 84,9
Ortognatism 85,0° - x

Capacitatea craniană poate fi determinată prin metode directe şi indirecte. În

primul caz capacitatea neuro-craniului se calculează prin umplerea craniului cu alice
de plumb sau cu apă. Rezultatele sînt relativ corecte şi uşor de obţinut. În practică se
folosesc însă mai des metodele indirecte, chiar dacă rezultatele sunt mai puţin exacte.
Ele prezintă în schimb avantajul că pot fi folosite pentru craniile vechi care de obicei
sunt incom- plete. Dintre acestea, amintim :

Metoda Manouvrier, după care capacitatea craniană se calculează conform

formulei:

1
/2 lungimea maximă x lărgimea maximă x înălţimea bazion - bregma
2

Produsul se înmulţeşte cu 1,14 dacă craniul este masculin, cu 1,08 dacă el este
feminin, şi cu 1,12 dacă sexul este incert.

În raport cu capacitatea craniană, avem următoarea clasificare a craniilor:

Bărbaţi Femei
Oligoencefal x - 1300 x - 1150
Euencefal 1301 – 1450 1150 - 1300
Aristencefal 1451 - x 1301 - x

5
 Datele metrice sînt completate apoi cu starea de conservare a craniului. După
integritatea acestuia, se fac următoarele notări:

Cranium craniul este complet conservat.

Calvarium craniul este complet, dar fără mandibulă.
Calvaria din craniu s-a păstrat doar porţiunea neurală.
Calva sau calota s-a păstrat doar neurocfaniul, însă fără bază.

Pentru determinarea sexului se urmăresc pe craniu gradul de dezvoltare a

apofizelor, a glabelei şi a arcadelor supraorbitare, bombarea frunţii, aplatizarea
suprafeţelor superioare ale apofizelor orbitare ale frontalului, dezvoltarea inserţiilor
musculare, dezvoltarea planului nucal, conformaţia mandibulei.
Pentru determinarea vîrstei se observă gradul de obliterare a suturilor calotei,
erupţia şi uzura dentiţiei. Pe baza acestor caractere, se deosebesc şase perioade
cronologice :

Infans I (inf. I) cuprinde perioada de la naştere pînă la apariţia primilor molari

permanenţi (0 - 7 ani).
Infans II (inf. II) include perioada dintre apariţia primilor molari permanenţi (7 ani)
şi cea a molarilor II permanenţi (12 - 13 ani).
Juvenilis (juv.) începe cu apariţia molarilor II permanenţi şi ţine pînă la osificarea
sincondrozei sfeno-occipitale (22 - 23 ani). În această perioadă cartilajele de creştere
sunt osificate.
Adultus (ad.) cuprinde perioada mai mult sau mai puţin uşor de determinat care
începe după osificarea sincondrozei sfeno-occipitale şi se termină în jurul vârstei de
40 de ani. Pe suprafaţa triturantă a dinţilor au apărut urme de tocire, iar suturile, cu
mici excepţii, sînt încă deschise. S-a închis numai o treime din sutura sagitală şi cel
puţin jumătate din cea coronară.
Maturus (mat.) cuprinde următiarele două decenii. Suturile sunt aproape complet
închise, iar uzura dinţilor este accentuată. Mulţi dinţi au căzut.

6
Senescens (sen.) se întinde de la sfârşitul maturităţii pînă la sfârşitul vieţii. În
structura oaselor apar modificări profunde.

Studiul antropometric al oaselor lungi aduce date mai puţin importante. Pentru
paleoantropologie prezintă interes doar următoarele oase: scapulele, humerusurile,
radiusurile, ulnele, femurele, tibiile, fibulele, astragalele şi bazinul osos (sacrul şi
coxalele).
Se prelevează lungimea, lăţimea, unghiurile, circumferinţa diafizei şi se stabileşte
indicele de robusticitate: circumferinta raportată la lungime.
Bazinul se măsoară după ce este reconstituit din ambele coxale şi sacrul. Cel mai
important este indicele de lăţime/înălţime care se foloseşte pentru stabilirea sexului.
La bărbaţi media are valoarea în jurul lui 80, iar la femei între 77 şi 76 (înălţimea
bazinului se măsoară de la cel mai ridicat punct al crestei iliace pînă la cel mai jos
punct al tuberozităţii ischiatice, iar lăţimea de la punctele cele mai îndepărtate ale
marginii externe ale crestei iliace).
Pentru stabilirea sexului se mai folosesc aspectele morfologice ale bazinului.
La femei arcul pubian este mare şi rotund, tub'erozităţile ischiatice sînt răsfrânte,
incizura sciaticii este largă, peste 75 mm, şi mai puţin adîncă, înălţimea simfizei
pubiene este mică, fosele iliace largi şi răsfrînte în afară.

Metodele de calculare a taliei după dimensiunile osoase

Tabele Manouvrier (1893) şi Pearson (1899). În tabelele lui Manouvrier există
pentru fiecare dimensiune a oaselor lungi o înălţime medie. Se adună aceste înălţimi,
se împart la numărul oaselor măsurate şi se obţine astfel înălţimea individului.
Se pare că cele mai bune rezultate se obţin folosind metoda preconizată de
Telkkă (1950).

Bărbaţi
169,4 + 2,8 (Humerus - 32,9) ± k 5,0 cm
169,4 + 3,4 (Radius - 22,7) ± k 5,0 cin

7
169,4 + 3,2 (Cubitus - 23,1) ± k 5,2 cm
169,4 + 2,1 (Femur - 45,5) ± k 4,9 cm
169,4 + 2,1 (Tibia - 36,2) ± k 4,6 cm
169,4 + 2,5 (Peroneu - 36,1) ± k 4,4 cm

Femei
156,8 + 2,7 (Humerus - 30,7) ± k 3,9 cm
156,8 + 3,1 (Radius - 20,8) ± k 4,5 cm
156,8 + 3,3 (Cubitus - 21,3) ± k 4,4 cm
156,8 + 1,8 (Femur - 41,8 ± k 4,0 cm
156,8 + 1,9 (Tibie - 33,1) ± k 4,6 cm
156,8 + 2,3 (Peroneu - 32,7) ± k 4,5 cm

Din media finală se scad 2 cm, deoarece indivizii vii erau cu 2 cm mai înalţi
decît valorile obţinute prin studiul scheletelor lor.

Pentru cefalometrie servesc unele puncte osoase, care au fost descrise la

craniometrie, precum şi o serie de puncte tegumentare:
1. Alaria (al), punctul cel mai lateral al aripii nasului.
2. Prosthion (pr), punctul cel mai anterior al apofizei alveolare, situat între cei doi
incisivi mediani superiori.
3. Pronasale (prn), este punctul cel mai anterior al vîrfului nasului.
4. Subnasale (sn), punctul situat în unghiul dintre marginea inferioară a despărţirii
nazale şi buza superioară.
5. Tragion (t), punctul situat deasupra tragusului şi tuberculului supratragic.
6. Vertex (v), punctul cel mai înalt al calotei craniene.
7. Trichion (tr) reprezintă locul de implantare al părului de pe cap pe linia mediană
frontală.

Diametrele cele mai importante ale capului sînt:

8
1. Circumferinţa orizontală cefalică.
2. Diametrul antero-posterior cefalic maxim.
3. Diametrul vertical total cefalic se întinde între vertex şi gnathion.
4. Lăţimea nasului se măsoară de la nasion la subnasale.
5. Înălţimea morfologică a feţei se întinde între nasion şi gnathion.
După scara Lebzelter-Saller, feţele se împart în: foarte joase, joase, mijlocii, înalte şi
foarte înalte.
9. înălţimea fizionomică a feţei se întinde de la trichion pînă la gnathion.
10. Diametrul bizigomatic corespunde lăţimii feţei (zy-zy).

Indici cefalici
1. Indicele cefalic:

eu – eu x 100
g – op

2. Indicele vertico-longitudinal se calculează după următoarea formulă:

înălţimea capului x 100

g - op

3. Indicele vertico-transversal se calculează după formula:

înălţimea capului x 100

eu - eu

4. Indicele facial se obţine prin formula:

n - gn x 100
zy — zy

5. Indicele nazal se calculează după formula:

al - al x 100
n - sn

9
 Măsurătorile corporale (somatometrie)
Individul este măsurat în poziţie verticală, cu călcîiele apropiate şi cu capul
orientat pe orizontala ochi-ureche. Toate măsurătorile se efectuează pe partea dreaptă
a subiectului.

Repere scheletice mai importante

1. Suprasternale (sst), punctul median situat pe marginea superioară a sternului.
2. Symphizion (simf.), punctul median de pe marginea superioară a simfizei pubiene.
3.Iliocristale (ic), punctul cel mai lateral al crestei iliace.
4. Iliospinale (is), punctul cel mai inferior al spinei iliace antero-superioare.
5. Acromion (a), punctul tegumentar care corespunde punctului celui mai lateral al
acromionului omoplatului.
6. Radiale (ra), cel mai înalt punct al marginii superioare a capului radial.
7. Dactylion (da), punctul situat la extremitatea distală a degetului mediu.
8. Stylion (sty), punctul cel mai inferior al procesului stiloid radial.
9. Punctul epigastric este situat la încrucişarea liniei mediane a corpului cu
orizontala care trece la marginea inferioară a coastei a X-a.
10. Sphyrion (sphy), punctul corespunzător vîrfului maleolei tibiale.

Cele mai importante metrii corporale:

1. Greutatea corporală.
2. Statura, adică distanţa de la sol la vertex.
3. Lungimea membrului superior, care este egală cu diferenţa dintre a-sol şi da-sol.
4. Lungime mîinii, egală cu distanţa dintre stylion şi dactylion.
5. Lungimea membrului inferior este egală cu distanţa de la is-sol, valoare din care se
extrag următoarele cifre :
6. Înălţimea şezîndă (lungimea trunchiului) este egală cu distanţa dintre vertex şi
suprafaţa de şedere.

Diametrele transversale şi circumferinţele se iau cu compasul şi cu

10
centimetrul.

1. Lărgimea umerilor (a - a)
2. Diametrul transvers toracic şi diametrul antero-posterior toracic se măsoară la
nivelul coastei a IV-a.
3. Perimetrul toracic se măsoară sub unghiul. omoplaţilor şi deasupra mameloanelor
în inspiraţie, expiraţie şi în repaus.
4. Diametrul biiliac (ic - ic).
5. Diametrul bitrochanterian (tro - tro).

Se mai măsoară circumferinţele: abdominală, a bazinului şi a coapsei.

Măsurătorile cefalometrice şi somatometrice sînt completate cu datele de

observaţie şi cu descrierea. Astfel, pentru examenul capului din profil, se analizează:
forma spatelui capului; direcţia şi curbura liniei creştetului; înălţimea, direcţia şi
profilul frunţii; poziţia rădăcinii nasului faţă de unghiul intern al ochiului şi faţă de
planul frontal; profilul nasului ca formă, orientarea şi lungimea septului nazal;
mărimea şi forma buzei der-mice superioare; forma şi poziţia buzei dermice
inferioare ; înălţimea, conturul, poziţia bărbiei şi direcţia marginii inferioare a
mandibulei.
Pentru examenul morfologic al capului din faţă, se analizează: conturul feţei
(oval, rotund, ascuţit etc.); deschiderea şi orientarea despicăturii palpebrale; forma
plicii palpebrale; mărimea rădăcinii nasului; orientarea orificiilor nazale; relieful şi
orientarea umerilor obrazului. "
La gură se apreciază pigmentaţia, grosimea şi forma buzelor, iar la ureche se ia
în considerare forma, lungimea, lăţimea şi poziţia ei. Pentru lobul urechii se apreciază
dezvoltarea, lăţimea şi lungimea lui.
Examenul acesta se încheie cu aprecierea culorii părului (cu ajutorul trusei
Fischer-Saller). Mostra de păr este aleasă din regiunea posterioară a capului. După
culoarea părului, indivizii au următoarele nuanţe de păr:

11
 Blond-
A
alburiu
Blond-
B-E
deschis
F-L Blond
M-0 Blond-închis
P-T Brun
U-Y Brun-negru
I-IV Roşu
V-VI Roşu-blond

Culoarea ochilor se apreciază cu ajutorul truselor de ochi. Dacă se urmăreşte

doar o grupare largă, indivizii pot avea ochi albaştri, ochi de culoare intermediară şi
ochi bruni.
Structura irisului se determină cu ajutorul unei lupe speciale, iar împărţirea pe
categorii de structuri se face după schema lui Ziegelmayer.
Pentru determinarea culorii pielii se foloseşte tabelul de culori ale pielii
(imprimat pe hîrtie) dat de Martin, care cuprinde o scară cu zece tonuri, şi anume:
albă palidă; albă-roz; albă-gălbuie; galbenă palidă (bob de grîu); galbenă intensă
(piele de porc); galbenă-brună; brună-roşcată; brună-ciocolatie; brună foarte închisă;
neagră.

12