Virusul SARS-COV-2 – anticorpi IgG

SARS-CoV-2 (coronavirusul sindromului respirator acut sever 2) – ARN: Anticorpi IgG

COVID-19

Coronavirusurile (CoVs) sunt virusuri ARN aparținând ordinului Nidovirales,

familia Coronaviridae, subfamilia Orthocoronavirinae, care infectează omul și o varietate
largă de animale (păsări și mamifere)1. Denumirea acestora provine de la aspectul
virionilor în microscopia electronică, ce se remarcă prin prezența unor spiculi proeminenți,
de natură glicoproteică, dispuși sub formă de coroană la suprafața particulelor virale.
Spiculii au rolul de a se lega de anumiți receptori celulari, favorizând infecția celulelor
receptive².

CoVs sunt clasificate în patru genuri: Alfa-, Beta-, Delta și Gammacoronavirus. Numeroase

CoVs au fost detectate la lilieci care ar deține un rol crucial în evoluția acestor virusuri, în special
a genurilor alfa și beta-CoVs. Și alte specii de animale pot servi drept gazdă pentru CoVs și
rezervor pentru răspândirea la om1. Până în prezent sunt cunoscute 7 subtipuri de coronavirusuri
responsabile de infecții în populația umană. În timp ce alfa-CoV determină infecții
ușoare/moderate sau asimptomatice, beta-CoV pot produce afectări severe ale tractului respirator,
cu potențial letal3. Cele trei beta-Covs zoonotice care au traversat bariera de specie și au cauzat
pneumonie fatală la om în secolul 21 sunt: coronavirusul sindromului respirator acut sever
(SARS-CoV) responsabil de epidemia SARS declanșată în anul 2002 în provincia Guangdong din
China, coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) care a
determinat epidemia de infecție respiratorie izbucnită în 2012 în Peninsula Arabică și noul CoV,
denumit inițial 2019-nCoV și ulterior SARS-CoV-2, descoperit în decembrie 2019 în Wuhan,
provincia Hubei din China, secvențiat și izolat în ianuarie 2020, care a cauzat pandemia actuală
de pneumonie atipică4. SARS-CoV-2 aparține genului Betacoronavirus, subgenul Sarbecovirus,
ca și SARS-CoV cu care este strâns înrudit¹.

Genomul SARS-CoV-2 este constituit dintr-o singură moleculă de ARN monocatenar, cu

polaritate pozitivă, dimensiune de aproximativ 30 kb, care prezintă secvențe nucleotidice identice
cu SARS-CoV în procent de 79.5%. Genomul conține la capătul 5’ două cadre deschise de citire
(open reading frames, ORF), ORF1a și ORF1b, care codifică 16 proteine non-structurale (de
exemplu, ARN polimeraza ARN-dependentă, RdRp). La capătul 3’ al genomului se găsesc genele
care codifică 4 proteine structural majore: glicoproteina S (proteina structurală a spiculilor),
proteina E de înveliș, proteina M de membrană și proteina N a nucleocapsidei. Genomul ARN și
proteina N formează o nucleocapsidă cu simetrie helicoidală, înconjurată de învelișul extern.
ARN-ul este infecțios, servind atât ca genom, cât și ca ARNm viral 5,6. Glicoproteina S SARS-
CoV-2 permite virusului să pătrundă în celulele gazdă, utilizând enzima 2 de conversie a
angiotensinei (angiotensin convertaza 2, ACE2,) ca receptor de intrare, față de care prezintă o
afinitate mult mai mare, comparativ cu glicoproteina S SARS-CoV7. ACE2, similară ca structură
cu ACE, constituie un factor reglator negativ al sistemului renină-angiotensină-aldosteron8.
ACE2 este o proteină membranară integrală de tip I, care este exprimată și devine activă în mai
multe tipuri de celule, cum ar fi celulele epiteliale alveolare, enterocitele și celulele endoteliale
din rinichi și cord. Celulele epiteliale alveolare și enterocitele reprezintă ținte pentru SARS-
CoV9. Deoarece glicoproteina S este expusă la suprafața virionului și mediază pătrunderea în
celula gazdă aceasta devine ținta principală a anticorpilor neutralizanți produși de organism în
cursul infecției și reprezintă un element cheie pentru stabilirea strategiilor terapeutice, inclusiv
elaborarea unui vaccin4.
Din punct de vedere clinic, SARS-CoV-2 determină o infecție respiratorie denumită COVID-19
(Coronavirus infectious disease – 2019). Timpul dintre expunerea inițială la virus și debutul
simptomelor (perioada de incubație) este de 2-14 zile în 95% din cazuri, cu o medie de 5-6 zile,
ceea ce indică că este necesară o perioadă de carantină de minum 14 zile a contacților10.

Boala este caracterizată prin simptomatologie predominant respiratorie: febră, tuse seacă, dispnee
de severitate variabilă si poate evolua către pneumonie bilaterală interstițială, insuficiență
respiratorie sau detresă respiratorie acută (ARDS) care este principala cauză de mortalitate.
Persoanele cu vârstă peste 60 de ani, precum și cele cu comorbidități (cum ar fi, hipertensiune
arterială, diabet zaharat, boală cronică de rinichi) prezintă un risc mai mare de boală severă.
Există și cazuri cu manifestări gastrointenstinale (mai ales diaree), iar la unii pacienți (în special
la cei tineri) au fost semnalate hipo/anosmie (pierderea mirosului) și hipo/disgeuzie (pierderea
gustului) ca simptome precoce11. Fiziopatologia ARDS indus de SARS-CoV-2 este similară cu
cea a pneumoniei comunitare severe cauzată de alte virusuri sau bacterii. Producția excesivă de
citokine proinflamatorii (factorul de necroză tumorală alfa, interleukin 6 și interleukina 1 beta),
descrisă ca o “furtună de citokine” se asociază cu un risc crescut de hiperpermeabilitate vasculară
și insuficiență multiplă de organ, cu o rată mare de mortalitate12.

Diagnosticul de laborator al infectiei cu COVID-19 poate urma două căi:

– evidențierea virusului prin tehnici de amplificare a materialului genetic viral (teste RT-PCR)

– detecția anticorpilor specifici – care reprezintă răspunsul imun al organismului la virus.

 Testele serologice de detecţie a anticorpilor specifici

Aceste teste pot detecta în probe de sânge anticorpii de tip IgM și IgG produși de organismul
uman ca răspuns la infecția SARS-CoV-2.

Anticorpii detectați prin teste serologice indică faptul că o persoană a venit în contact cu SARS-
CoV-2, indiferent dacă aceasta prezenta simptome specifice infecției sau a fost asimptomatică11.

Un studiu recent privind răspunsul imun umoral într-un lot de 285 pacienți cu infecție SARS-
CoV-2 confirmată virusologic a arătat că în decurs de 19 zile de la debutul simptomelor toți
pacienții au prezentat un rezultat pozitiv la testarea anticorpilor IgG. Seroconversia IgM sau
IgG s-a produs simultan sau secvențial, iar titrurile anticorpilor au atins un nivel de platou în
decurs de 6 zile de la momentul seroconversiei. Interesant, testarea serologică suplimentară a 164
contacți ai pacienților cu COVID-19 a condus la identificarea unui procent mic de persoane
(4.3%) cu rezultate RT-PCR negative, la care au fost detectați anticorpi IgG sau IgM specifici
virusului, sugerând faptul că testele serologice ar putea fi utile în monitorizarea infecțiilor
asimptomatice la contacți13. Intr-un studiu similar efectuat pe 173 pacienți cu COVID-19 au fost
determinați prin metoda ELISA anticorpii totali cu ajutorul unor antigene recombinante ce conțin
domeniul de legare a receptorului din glicoproteina S SARS-CoV-2, anticorpii IgG cu folosirea
unei nucleoproteine recombinante și anticorpii IgM printr-o tehnică de captură. Pentru anticorpii
totali, IgM și IgG s-a obținut o rată de seroconversie pe perioada spitalizării de 93.1%, 82.7% și
respectiv 64.7%, cu o valoare mediană a intervalului până la momentul seroconversiei de 11, 12
și respectiv 14 zile. Combinarea RT-PCR cu diagnosticul serologic a îmbunătățit semnificativ
sensibilitatea pentru diagnosticul COVID-19, chiar și în prima săptămână de boală. În plus, un
titru mai mare de anticorpi a fost asociat cu un prognostic clinic mai sever14.
Fig. 1 Preluat https://www.who.int/docs/default-source/coronaviruse/risk-comms-
updates/update-24-immuniy-n-clinical-manifestations.pdf?sfvrsn=7c84a6bf_4

Prezența anticorpilor specifici de tip IgM sau titrul de anticorpi specifici tip IgG din faza de
covalescență de ≥4 ori mai mare comparativ cu titrul identificat în faza acută pot fi utilizate
drept criteriu de diagnostic pentru pacienții suspectați de infecție SARS-CoV-2 cu rezultate
negative la testele RT-PCR. Detecția anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 de tip IgM va
permite evidențierea infecțiilor acute, însă cu un interval timp de latență (minim 7 zile post-
infecție), față de detecția virusului prin teste RT-PCR. Pe de altă parte, testele IgM pozitive ar
trebui confirmate cu testele RT-PCR deoarece un test IgM pozitiv poate apărea și la persoane
vindecate, ceea ce limitează foarte mult utilitatea acestei metode pentru diagnosticul infecției și
reducerea transmiterii. Deoarece anticorpii IgM s-ar putea să nu se dezvolte precoce sau deloc la
pacienții infectați, acest tip de test de anticorpi nu este utilizat pentru a exclude SARS-CoV-2 la
un individ.

Prezența anticorpilor de tip IgG nu exclude pacienții cu infecții active, care pot fi încă contagioși.
Un rezultat negativ nu exclude prezența virusului – pacienții suspecți de COVID-19 trebuie
testați ulterior prin metoda PCR. Înlocuirea testelor de diagnostic molecular cu teste de detecție a
anticorpilor nu este recomandată, deoarece un test negativ poate induce o falsă senzație de
siguranță pacienților infectați din cauza apariției tardive a seroconversiei11.

Studiile publicate recent arata ca exista o corelație pozitivă puternică între titrul de anticorpi după
două săptămâni de la debutul simptomelor și severitatea clinică. Titruri ridicate de anticorpi
SARS-CoV-2 ar putea fi un factor de risc important pentru boala critică, aditional fata de factorii
de risc stabiliți anterior: vârstă, sex și afectiuni cronice asociate1.

Conform protocolului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de diagnostic al infecției SARS-

CoV-2 elaborat și publicat pe data de 2 martie 2020, studiile serologice pot fi utile în investigarea
pandemiei actuale și în evaluarea ratei de atac sau a extinderii acesteia. În situațiile în care testele
de amplificare a acizilor nucleici sunt negative și există o dovadă epidemiologică puternică a
infecției SARS-CoV-2 testarea unor probe de ser pereche, din faza acută și cea de convalescență,
utilizând teste serologice validate, poate susține diagnosticul COVID-19 15. În plus, rezultatele
testelor serologice pot ajuta la determinarea persoanelor care pot dona plasmă, ce poate servi
drept posibil tratament pentru cei cu forme severe de COVID-19.
În prezent, nu este dovedit faptul că persoanele care s-au vindecat de COVID-19 și prezintă
anticorpi sunt protejate de o a doua infecție16.

Pregătire pacient – testul nu necesită o pregatire prealabilă17.

Specimen recoltat – sânge venos17.

Recipient de recoltare  – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator17.

Prelucrare necesară după recoltare  – se separă serul prin centrifugare17.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian17.

Stabilitate probă – serul este stabil 2 zile la temperatura camerei; 2 zile la 2-8ºC; 6 luni la –
20ºC17.

Metodă  – chemiluminiscență pe bază de microparticule (CMIA)17.

Valori de referință și interpretarea rezultatelor – rezultatele sunt exprimate sub forma unui
index.

IgG <1.4 – Negativ

IgG > 1.4 – Pozitiv.

Un rezultat IgG pozitiv indică cel mai probabil o expunere anterioară față de infecția SARS-
COV-2, însă nu exclude posibilitatea unei infecții active. În funcție de contextul epidemiologic și
simptomatologia pacientului se recomandă testarea RT-PCR în vederea identificarii virusului.

Obținerea unui rezultat negativ indică absența expunerii anterioare la SARS-COV-2 și deci

susceptibilitatea față de infecție. Pacienții suspectați de COVID-19 cu rezultat negativ la
serologie trebuie testați și prin metoda RT-PCR17.