Cursuri Micro

Grupa bacililor Gram pozitivi,
sporulați, aerobi
Fam. Bacillaceae, Genul

Bacillus
Genul Bacillus
• Cuprinde peste 50 de specii, diferite (heterogene)
metabolic, cu o largă răspândire în natură,
saprofite, fiind prezente în sol, apă, alimente,
fecale, pe tegumente, în praf, bălegar, nămol, etc.
• Au aspectul de bacili drepți, de dimensiuni mari,
Gram pozitivi, așezați adesea în lanțuri, cu sporul
dispus central sau subterminal, fără să deformeze
forma vegetativă (bacteridie).
• Cele mai multe specii sunt nepatogene, un număr
redus fiind patogene pentru mamifere și insecte.
Taxonomie
• Specii patogene : - Bacillus anthracis ;

- Bacillus cereus.
Specii nepatogene (antracoizi) : B.subtilis,

B.mezentericus, B.megatherium, B. mycoides
Bacillus anthracis
• Istoric
Numele comun : bacilul antraxului (cărbunelui)
Singura specie patogenă ce produce îmbolnăviri
grave la animale, iar accidental se poate transmite
și la om. Numele de cărbune este dat de Hipocrat.
Înaintea epocii pasteuriene, erau cunoscute așa
numitele "câmpii blestemate", pa care animalele
domestice când ajungeau să pască erau rapid
decimate (datorită rezistenței sporului). Pasteur
prepară primul vaccin anticărbunos, prin cultivarea
bacteriei la 42-45°C (1881).
Ecologie
• B. anthracis se găsește sub formă sporulată în
sol. Se află în relație directă cu reacția alcalină
sau neutră, temperatura de 21-37°C și
umiditatea de 60 %. Din aceste considerente
incidența antraxului scade progresiv cu
creșterea altitudinii.
• În sol sporii se conservă peste 30 de ani, ia în
forma vegetativă se pare că se pot înmulți în
unele soluri cu umiditate și temperatură
convenabile.
Infecția naturală
• Boala numită antrax (cărbune sau dalac) are origine
telurică (se transmite prin sol), fiind necontagioasă.
• Ordinea receptivității : ovine, caprine, taurine,
cabaline care fac forme grave, septicemice, iar ca
forme localizate (edematoase) se întâlnește la
suine, carnasiere și șobolani (datorită glutamilazei).
• La om sunt descrise trei forme : cutanată (pustula
malignă sau buba neagră), digestivă și forma
pulmonară. Toate formele pot evolua spre
septicemie.
Edemul malign - este o variantă de evolutie
a antraxului cutanat. Se caracterizeaza prin
aparitia unui edem impresionant care
Anthrax cutanat - pustula
deformeaza regiunea afectata. Edemul este
moale, gelatinos. Daca este prezent la
nivelul gatului poate determina asfixie
Anthrax cutanat (escara) Anthrax - infectie oculara
Rezistență la factorii de mediu
• Formele vegetative au o rezistență asemănătoare cu
cea a bacteriilor nesporulate, fiind distruse la 55°C în
40 min., iar la 60°C în 30 min.
• Sporii prezintă o rezistență deosebită față de factorii
mediului ambiant, ei rezistând în sol zeci de ani. La
100°C rezistă 10 min., iar prin autoclavare (120°C, 1
atm.) sunt distruși instantaneu. Rezistența sporilor
este mai mare la temperatură uscată, fiind distruși
doar după 2 ore la 160°C. Rezistă bine și la
temperaturi scăzute, la -5 -10°C sporii ramân viabili
și după 10 ani. De asemenea pe blănuri, lână, piei
rezistă mulți ani, iar sărarea cărnii și tăbăcirea pieilor
nu distru sporii.
• În cadavrele nedeschise formele vegetative se
distrug în 5-7 zile, ca urmare a proceselor de
putrefacție, acesta fiind unul din principalele
motive pentru care se interzice deschiderea
cadavrelor suspecte de antrax.
• Substanțele dezinfectante în concentrații
uzuale distrug rapid formele vegetative, însă
sporii prezintă o rezistență crescută.
• Dezinfectantele cele mai active sunt formolul
(10%) și sublimatul coroziv (2%).
Sensibilitatea la antibiotice
• Formele vegetative sunt sensibile la majoritatea
antibioticelor. Cele mai eficiente s-au dovedit a fi
penicilina, eritromicina, ampicilina, eritromicina,
ampicilina, oxitetraciclina, gentamicina, etc. Față
de streptomicină majoritatea tulpinilor dau
mutante rezistente.
• Produșii de metabolism ai altor germeni inhibă
dezvoltarea bacilului printr-un fenomen de
antagonism bacterian (Pseudomonas
aeruginosa, Klebsiella pneumoniae).
Conduita diagnosticului bacteriologic
• La animalele în viață se fac hemoculturi abundente.
• În cazul cadavrelor nedeschise se fac frotiuri din
sânge colorate Giemsa (se pot observa bacili
capsulați), iar ca materiale patologice se pot recolta
porțiuni din ureche, os lung.
• În cazul cadavrelor deschise accidental se
recoltează os lung, organe interne (splină, ficat, alte
organe) din care se fac examene bacterioscopice
directe (colorate Gram sau Giemsa), însămânțări în
vederea izolării și reacția serologică Ascoli (din
splină sau alte organe splahnice)
Examenul bacteriologic
• Se fac însămânțări din măduva osoasă și din
organele interne pe medii de cultură uzuale. În
caz de antrax, se observă aspectele culturale și
morfologice caracteristice, însă trebuie avută
în vedere prezența germenilor antracoizi, care
se pot confunda cu B.anthracis.
• Pentru diferențiere de antracoizi, se urmăresc
caracterele specifice ale antracoizilor și anume
turbiditatea mai accentuată în bulion,
prezența mobilității, hemoliza pozitivă și lipsa
patogenității pentru animalele de laborator.
Cultivare și caractere culturale
• B. anthracis se dezvoltă pe medii uzuale, în condiții de
aerobioză, la temperatura de 35-37°C.
• În bulion se dezvoltă prin formarea unui depozit floconos la
fundul tubului, restul mediului ramânând limpede sau cu
turbiditate slabă. Depozitul este ușor omogenizabil, iar la
agitare se ridică sub forma unor flocoane de vată.
• Pe agar (geloză) se formează colonii mari, neuniforme,
opace, nepigmentate, de tip R (rugoase). Marginile
coloniilor au un aspect caracteristic, prezentând niște
expansiuni numite cornișoane care la examinarea cu lupa
au un aspect de păr ondulat.
• Pe medii semisolide se dezvoltă sub forma unui brad
răsturnat, datorită dezvoltării mai abundente în partea
superioară.
Caractere morfologice
• La microscop are formă de bacil mare, drept, cu
capetele retezate, dimensiuni 4-6/1 µm, dispus de
regulă în lanțuri. Este capsulat, sporulat, neciliat,
Gram pozitiv.
• Sinteza capsulei are loc în interiorul organismului, în
timp ce pe mediile de cultură germenii nu capsulează
decât în prezența substanțelor organice (ser, sânge,
lichid ascitic).
• Sporul este oval, așezat central și nu deformează
forma vegetativă (bacteridie). Sporogeneza se
produce în prezența oxigenului, la temperaturi
cuprinse între 12-42,5 °C. Sporii se pot evidenția prin
colorare cu verde de malachit. Sporularea nu are loc
în organism, producându-se numai pe medii de
cultură, în sol și în cadavre deschise accidental.
Bacillus anthracis. Microscopie optică
Caractere biochimice
• Fermentează fără producere de gaz zaharurile
(glucoza, zaharoza, fructoza, maltoza, trehaloza)
• Produce catalază, sunt negativi la testele indol,
hidrogen sulfurat, și urează.
• Reduce nitriții în nitrați, albastrul de metilen din
lapte, hidrolizează amidonul.
• Hemoliza este slabă sau absentă (nu produce
hemolizine)
Bacillus anthracis pe agar cu sânge
Caractere antigenice
• B.anthracis are o structură antigenică complexă.
• Posedă următoarele tipuri de antigene :
- capsulare, de natură polipeptidică, față de care
organismul sintetizează anticorpi;
- somatice, de natură polizaharidică;
- exogene, de natură proteică și polizaharidică
Caractere de patogenitate
• Antraxul este o infecție septicemică, germenii
multiplicându-se în sânge, de unde ajung în toate
organele.
• Elementele de patogenitate sunt asigurate de virulență
și un complex de factori toxici și agresinici.
• Virulența este dată în principal de prezența capsulei,
care prin acțiunea antifagocitară favorizează
multiplicarea rapidă a germenilor și dezvoltarea
formelor septicemice.
• La speciile care sintetizează gluatamilaza, enzimă ce
degradează capsula, antraxul evoluează numai localizat
(carnasiere, suine, șobolani).
• Virulența mai este sprijinită de lecitinază, proteaze și
colagenază
• Toxina cărbunoasă este o substanță complexă,
specifică, cu acțiune imunogenă, letală și
edematogenă. Este constituită din 3 fracțiuni :
- fracțiunea I conține fosfor, aminoacizi, glucide;
- fracțiunea II conține azot, glucide, fosfor, are
proprietăți imunogene (este antigenică);
- fracțiunea III de natură proteică, are efect letal.
Efectul toxic se exercită numai de toxina
completă, fiecare fracțiune luată separat fiind
lipsită de proprietăți toxice.
Infecția experimentală
• Cele mai sensibile sunt șoarecele, cobaiul și
iepurele. Inocularea se poate face pe diferite căi,
dar de obicei se preferă calea sc.
• Șoarecele sau cobaiul inoculați sc. fac o septicemie
mortală în 1-3 zile, cu prezența unui edem
pronunțat la locul de inoculare. La necropsie se
constată splina mărită foarte mult în volum
(splenomegalie), viscerele congestionate, sângele
de culoare închisă, necoagulat. La efectuarea
frotiurilor din sânge sau organe (splina) se constată
prezența bacililor capsulați.
Imunoprofilaxie
• Pentru prevenirea antraxului la animale se
utilizează vaccinul anticărbunos obținut de soții
Stamatin (1936), care prin pasaje pe sânge
defibrinat de cal au obținut tulpina mutantă 1190
R (acapsulogenă, apatogenă, edematogenă).
• Serul imun anticărbunos se prepară pe cai prin
hiperimunizarea acestora cu tulpina 1190 R. Serul
obținut se poate utiliza atât în scop curativ cât și
profilactic în foacarele de boală.
Bacillus cereus
• Ecologie : germen foarte răspândit în sol, apă, aer,
alimente.
• Infecția naturală.
Germene slab patogen, fiind izolat din mamite la
vaci, iar la om în cazul înmulțirii excesive paote
produce toxinfecții alimentare care pot evolua sub
două forme :
- una diareică, febrilă, ce seamănă cu toxinfecțiile
produse de Cl. perfringens, fiind determinată de
consumul produselor din carne, alimente vegetale,
sosuri, prăjituri;
- o formă afebrilă, cu vomismente asemănătoare cu
toxinfecțiile stafilococice, ce este determinată de
consumul produselor pe bază de orez.
• Se cultivă pe medii uzuale, agar cu sânge sau
medii cu ou.
• Este capabil să se dezvolte la 45°C, criteriu
diferențial față de B.anthracis.
• În bulion se constată turbiditate moderată sau
intensă, cu formarea unui inel la suprafață.
• Pe agar se formează colonii mari, neuniforme,
opace, de tip R, suprafața lor având uneori
aspect de ceară.
• Pe geloză cu sânge produce hemoliză beta .
• Bacil asemănător cu B.anthracis, cu deosebirea

că uneori este mai gros și are capetele rotunjite,
iar lanțurile sunt mai scurte.
• Este necapsulat, dar ciliat, criterii morfologice
majore de diferențere față de B.anthracis, cu
care se înrudește din punct de vedere antigenic.
• Este sporulat, Gram pozitiv.
• Caractere biochimice.
Fermenetează glucoza și lactoza, lichefiază gelatina,
reduce nitrații în nitriți. Se dezvoltă pe medii cu
NaCl (10%), și este intens hemolitic.
Pentru diferențierea de B.anthracis se

examinează următoarele caractere : dezvoltarea la
45°C, hemoliza, sensibilitatea la penicilină, infecția
experimentală pe șoarece, diferențe morfologice și
eventual testul de sensibilitate la bacteriofagi.
Genul Paenibacillus
• Cuprinde bacterii de formă bacilară, Gram pozitive,
unele Gram variabile, sporulate, ciliate, aerobe sau
strict anaerobe.
• Sunt inhibate de concentrații de 10% NaCl, se
dezvoltă la pH de 5,6 și la temperaturi de până la
50°C.
• Cuprinde mai multe specii din care mai importante
sunt : P. larvae, P. alvei., P.polimixa, P.
thiaminolyticus, P. apiarius, P. macerans.
• Unele dintre ele sunt implicate în patologia albinelor
respectiv P. larvae ce este considerat agentul
etiologic pentru loca americană a albinelor și P. alvei
ce se izolează din larvele albinelor bolnave de loca
europeană.
sporulați, anaerobi : Fam.
Clostridiaceae, Genul Clostridium
Cuprinde bacterii anaerobe, majoritatea
mobile, sporulate, Gram pozitive.
Sunt foarte raspândite în mediul exterior,
fiind prezente în sol,apă, produse alimentare.
De obicei pătrund în organism pe cale bucală
sub formă de spori și sunt eliminate în mediul
ambiant prin fecale. Produc infecții cu caracter
sporadic sau în anumite condiții mici enzootii.
• Genul Clostridium cuprinde specii patogene și
nepatogene. După acest criteriu se clasifică în :
- specii predominant sau exclusiv patogene
(Cl.tetani, Cl.botulinum);
- specii toxigene și virulente (Cl.chauvei,
Cl.septicum, Cl.novy, Cl.perfringens,
Cl.piliformis);
- specii ocazional patogene (Cl.histoliticum,
Cl.sporogenes, Cl.bifermentas, Cl.sordelli,
Cl.spiriforme, Cl.difficile);
- specii saprofite nepatogene (Cl.butiricum,
Cl.tetanomorphum, Cl.putrefaciens, etc)
Clostridium tetani (bacilul
tetanosului)
• Istoric.
Boală cunoscută din cele mai vechi timpuri datorită
simptomatologiei și evoluției foarte grave.
Hippocrate (375 î. Hr.) descrie evoluția bolii și
utilizează termenul de "tetanus" (gr. : contracție,
rigiditate).
Nicolaier (1884) demonstrează originea telurică a
infecției reproducând-o la iepure, cobai, șoarece.
Behring și Kitasato (1890) obțin serul antitetanic,
demonstrând efectul imunizant al toxinei.
Ramon (1923) descoperă anatoxina tetanică.
Ecologie
• Germen foarte răspândit, saprofit, prezent în
toate zonele globului.
• Se găsește în sol sub formă de spori.
• În solurile necultivate sporii sunt foarte rari (0-
3%), spre deosebire de solurile fertilizate cu
deșeuri organice (bălegar) în care incidența
sporilor este mult mai mare (27-100%).
• În tubul digestiv la rumegătoare se pot multiplica
și elimină cantități mici de toxină, ceea ce poate
duce la instalarea unei stări premuniție.
Infecție naturală
• Boala numită tetanos (boala cerbului), se
întâlnește mai frecvent la cabaline, suine,
carnivore și mai ra la celelalte specii (bovinele
sunt mai rezistente). Omul este de asemenea
foarte sensibil. La toate speciile se manifestă
prin contracții tetanice ale musculaturii striate.
Indiferent de locul de pătrundere în organism al
toxinei, tetanosul începe cu contracția mușchilor
masticatori (trismus) (tetanos descendent). La
animalele de laborator injectarea toxinei duce la
paralizia membrului, ce apoi avansează catre
trenul anterior. (tetanos ascendent)
• Formele vegetative sunt distruse ușor (60-65°C)
și sunt sensibile la penicilină, tetraciclină,
ampicilină, fiind rezistente la aminoglicozide.
• Sporii sunt foarte rezistenți la temperaturi
ridicate și uscăciune (în sol și în materialele
patologice uscate rezistă zeci de ani). La 100
rezistă o oră, iar la 120°C rezistă 20°C min.
• Dintre substanțele antiseptice apa oxigenată
are un efect puternic bactericid, iar dintre
dezinfectante sublimatul 1%.
• Se practică mai rar deoarece aspectul clinic este de
obicei caracteristic, fiind relevant pentru stabilirea
diagnosticului. Datele clinice se pot corobora și cu
existența unor plăgi tetanigene (accidentale sau
chirurgicale), iar la nou-născuți plaga ombilicală.
• Se poate cultiva pe medii anaerobe (V.F,V.L, geloza
Veillon), la temperatura de 37°C, timp de 5-7 zile.
• Toxina tetanică se poate obține în cantități optime
după 11-13 zile de incubare la 33°C pe mediul VF
glucozat 8% la ph 5,8.
• Germene strict anaerob (crește pe medii uzuale
pentru anaerobi).
• Pe medii lichide după 24-48 ore produce
turbiditate moderată, cu producerea de gaz și
miros de corn ars.
• Pe medii solide formează colonii mari, opace, gri
cu aspect rizoid. În profunzimea mediilor solide
apar colonii caracteristice mari, globuloase cu
centrul opac și aspect de puf de păpădie.
• Are aspect unui bacil lung, subțire cu dimensiuni
cuprinse între 2,5-5/0,5 µm, ciliat, necapsulat și
sporulat, Gam pozitiv.
• Sporii se așează terminal rezultând un aspect
caracteristic de băț de chibrit.
• Este foarte mobil prezentând fenomenul de
"cățărare" în condiții de anaerobioză.
• Din punct de vedere biochimic este slab proteolitic,
iar pe agar cu sânge prezintă hemoliză.
• Antigenic prezintă o structură somatică uniformă,
iar pe baza antigenelor flagelare se disting 10
serotipuri.
Clostridium tetani
Cultură pură
Colorație Gram, 100x
Patogenitatea
• Este dată de toxina bacteriei care reprezintă
prototipul exotoxinelor.
• Toxina tetanică este o exotoxină tipică, de
natură proteică, în greutate de 67.000 daltoni,
compusă din 13 aa. Are un grad de toxicitate
foarte ridicat 1mg toxină conținând 4.800.000
DLM/cobai. Toxina este termolabilă (5 min la
65°C) și sensibilă la acțiunea enzimelor
proteolitice.
Mecanism de acțiune
• La poarta de intrare (plăgi tetanigene), sporii
germinează în 1-7 zile și încep sintetizeze
toxina. Diseminarea acesteia se face pe calea
nervilor sau sângelui, fiind perturbat
mecanismul biochimic de transmitere a
influxului nervos. Astel se perturbă ciclul
acetilcolinei, în sensul acumulării în exces (nu
mai este descompusă), și ca urmare se produce
transmiterea continuă a influxului nervos și
intrarea musculaturii în stare de tetanie.
• Toxina tetanică este alcătuită din două
componente (fracțiuni) :
- tetanolizina (hemolitică, cardiotoxică,
necrotică);
- tetanospasmina, responsabilă de efectul
tetanigen (contracția permanentă a musculaturii
striate).
• Se face pe șoarece (cobai) care se inoculează

im. în unul din membrele posterioare. După 1-
2 zile apare o paralizie tonică (spastică) care va
trece la membrul posterior congener (poziție
de focă), și apoi avansează la trenul anterior
(tetanos ascendent), după care animalul
moare.
Imunoprofilaxia
• Anatoxina tetanică este utilizată pentru obținerea
vaccinului antitetanos. Se prepară din toxina
tetanică ce se inactivează prin formol și căldură, și
adsorbită apoi pe hidroxid de aluminiu.
Vaccinarea oferă o protecție eficientă în cazul
efectuarii a 3 rapeluri. Se vaccinează omul și
cabalinele.
• Antitoxina tetanică este folosită pentru
prepararea serului antitetanic obținut pe cai prin
hiperimunizarea acestora. Se utilizează atât
preventiv (plăgi tetanigene) cât și curativ (la
animale bolnave).
Clostridium botulinum
• Istoric.
Von Ermengen (1897) izolează și descrie
agentul etiologic, în cursul unei intoxicații cu
cârnați (lat. botulus – cârnat)
Ecologie.
Germen foarte răspândit, fiind prezent în solul
tuturor regiunilor geografice, cât și în intestinul
omului și animalelor. Trăiește în sol sub formă de
spori de unde poate ajunge în alimente, furaje,
conserve. Este purtată în intestinul gros de unele
păsări de baltă și pești marini.
Infecția naturală
• Boala denumită botulism, este considerată o
toxinfecție de natură alimentară întâlnită la
om, animale și păsări.
• Se manifestă prin paralizii flasce ale
musculaturii striate localizate inițial la nivelul
capului, cu tendință de generalizare. Se mai
constată tulburări digestive și blocarea
activității secretorii la nivelul anumitor glande.
• Sporii prezintă o rezistență remarcabilă, ceea
ce le asigură supraviețuirea în conserve
incorect sterilizate (mai ales cele de casă).
• La 120 sunt distruși în 10 min., iar la 100
rezistă și 6 ore. Formele vegetative sunt
sensibile la antibiotice pe bază de penicilină și
la apă oxigenată.
• Toxina poate fi neutralizată de permanganatul
de potasiu, de sol. Lugol, sau de alcoolul etilic .
Diagnosticul bacteriologic
• Aspectul clinic, corelat cu datele anamnetice pot
duce la suspicionarea bolii. Pentru confirmare se
impune izolarea și identificarea toxinei botulinice.
Se urmărește atât evidențierea toxinei cât și
determinarea serotipului toxigen (toxinotipie).
• Pentru izolarea toxinei se fac broiaje din
materialul patologic (aliment, conținut intestinal,
lichid de spălătură gastrică, vomă, etc) cu ser
fiziologic. Amestecul obținut se lasă 24 h la 4°C,
apoi se centrifughează la 3000t/min, timp de 40
min., după care din supernatant se fac inoculări la
șoareci pe cale ip. sau iv., în vederea evidențierii
toxinei botulinice prin reacția de seroneutralizare
(vezi lab.).
• Germene strict anaerob, se dezvoltă pe medii
anaerobe la temp de 25-30°C. Toxina se poate
obține după 9-11 zile de incubație.
• Pe medii lichide se constată turbiditate
accentuată, cu cantități mari de gaze și un miros
rânced caracteristic.
• Pe medii solide cultivat la suprafață formează
colonii gri, cu margini rizoide (asem. cu cele
produse de Cl. tetani), iar în cazul însămînțării în
profunzime apar colonii pufoase cu centrul opac.
• Bacil mare,lung, cu diferite dimensiuni (0,3-1/1,5-
9 µm. Este ciliat, necapsulat, Gram pozitiv,
sporulat.
• Sporul se așează subterminal dându-i aspect de
lampă de petrol.
• Din punct de vedere biochimic produc lichefierea
gelatinei, produc lecitinază, H2S și nu produc
indol.
• Antigenic s-au identificat prin reacția de
seroaglutinare șase serotipuri distincte
(A,B,C,D,E,F)
Patogenitatea
• Este produsă exclusiv de toxina botulinică.
• Este cea mai puternică toxină cunoscută până în
prezent (1 mg toxină conține 1.200.000 DLM/kg.
corp cobai) Prin calcul s-a stabilit că 198,422 g
toxină ar fi suficientă să distrugă viața pe planetă.
• Toxina este de natură proteică, cu o greutate
moleculară de 900.000 daltoni.
• Ca mod de acțiune toxina are un neurotropism
exclusiv, blocând transmiterea influxului nervos,
prin inhibarea secreției de acetilcolină , ceea ce
împiedică contracția musculară, și în final apar
paralizii musculare de tip flasc.
• Se face pe șoarece (iv.) sau pe cobai (sc.)
sporulați, anaerobi
Fam. Clostridiaceae, Genul Clostridium

Specii patogene prin toxicitate și
virulență
Clostridium perfringens
• Istoric.
Cl. perfringens (Welchia agni sau Welchia perfringens)
este izolată pentru prima oară în anul 1892 din organele unui
cadavru uman.
• Ecologie.
Are o răspândire universală, fiind considerată o bacterie
ubicvitară. Se găsește în tubul digestiv (intestinul gros) la
toate speciile de animale, precum și la om. Germenul se
izolează și din sol, apă, aer, sau din diferite alimente de
origine vegetală sau animală, în care se găsește sub formă
vegetativă sau sporulată. Poate fi considerat ca indicator
sanitar microbiologic de contaminare a alimentelor.
• Infecție naturală
Germene condiționat patogen, epifit al
mucoaselor tubului digestiv. Caracterul
infecției depinde de biotip, de patogenitatea
tulpinii, de factorii de mediu și de vârsta
animalelor. Forma anatomoclinică a bolii
evoluează cel mai frecvent ca o enterită sau
enterotoxiemie. Factorii favorizanți care se
leagă de instalarea acestor anaerobioze pot fi
deficiențe alimentare, infestații parazitare sau
diferite toxicoze.
• Ovinele sunt cele mai frecvent afectate, cu
pierderi economice importante datorită
procentului ridicat de pierderi prin
mortalitate, mai ales la miei și uneori la oile
adulte. La miei boala se numește dizenterie
anaerobă și este produsă de Cl.perfringens
tipul B. Boala are caracter endemic și pentru
prevenirea ei se impune vaccinarea oilor
gestante cu o anacultură de Cl.perfringens.
Oile adulte fac de regulă enterotoxiemii
produse cel mai frecvent de tipul C.
Îmbolnăvirile sunt grave, survenind deseori
moartea.
• Bovinele fac mai rar infecții clinice cu
Cl.perfringens, mai afectați fiind vițeii. Formele
cele mai grave, cu evoluții acute se întâlnesc la
vițeii de 20-30 zile în timp ce la vacile adulte s-
au descris mamite din care s-a izolat
Cl.perfringens.
• Suinele se infectează de obicei cu tipul C, iar
ca receptivitate cei mai sensibili sunt cei de
10-12 zile, care pot face o enterită gravă
hemoragico-necrotică,cel mai adesea mortală.
La adulți se pot întâlni enterotoxiemii.
• Cabalinele sunt receptive la infecția cu tipul A,
rareori cu tipul B. Tipul A se izolează din
gangrenă gazoasă, iar tipul B de la mânji cu
enterotoxiemie.
• Carnivorele domestice sunt destul de
receptive la infecțiile cu Cl.perfringens,
manifestând forme diferite de boală de la
forme supraacute și acute până la forme
cronice. Se îmbolnăvesc mai frecvent cățeii din
canise, sub aspectul unor izbucniri epidemice.
Multiplicarea bacteriei în tubul digestiv, poate
fi favorizată și de instalarea parvovirozei.
• Animalele de blană sunt destul de sensibile la
anaerobioze. Astfel iepurii se îmbolnăvesc cu
tipul E, manifestând diaree profuză, și moarte
în câteva ore. Alte animale de blană se
îmbolnăvesc cu tipul A (nurci) sau cu tipul F
(vulpi) și se manifestă sub forma unor
enterotoxiemii.
• Păsările fac forme clinice cu manifestări
predominant digestive, cu diaree hemoragică
și enterită catarală. Îmbolnăviri grave sunt
descrise la porumbei.
• Omul este receptiv, tipul A fiind cel mai
întâlnit atât în gangrenele gazoase, cât și în
toxinfecțiile alimentare.
• Bacteria mai poate fi izolată și din alte
afecțiuni cum ar fi apendicite, colicistite,
hepatite, septicemii, etc.
• Forma vegetativă este distrusă de temp. de
65°C și dezinfectante uzuale, în timp ce sporii
sunt distruși la 100°C în 2-3 minute.
• Sensibilitate la antiobitice.
Cele mai active antibiotice sunt
considerate penicilina, eritromicina și
cloramfenicolul, dar se recomandă
antibiograma în cazul infecțiilor recurente.
• Parcurge mai multe etape care urmăresc izolarea și
ulterior tipizarea serotipului toxigen :
- efectuarea frotiurilor din conținut intestinal;
- evidențierea toxinei în conținut intestinal și
neutralizarea folosind seruri specifice, urmate de
inoculări iv. pe șoricei;
- izolarea și identificarea pe baza caracterelor
fenotipice; dacă flora de asociație este abundentă
se procedează la încălzirea materialului la 75-80 °C
timp de 15-20 minute.
- determinarea patogenității prin inoculări im. la
cobai.
- identificarea tipului toxigen prin reacții de
seroneutralizare pe șoarece.
• Crește pe medii anaerobe, dar este anaerobul cel mai
tolerant față de oxigenul liber.
• Germenele se dezvoltă repede pe medii de cultură
anaerobe, viteză care crește dacă cultura se introduce la 43-
45°C (temp. optimă).
• Pe medii lichide cultura se dezvoltă abundent, cu turbiditate
intensă, producere de gaz și miros butiric (de unt rânced).
• Pe medii solide dacă se însămânțeazăla suprafață apar
colonii mici, rotunde, netede, margini regulate, centrul opac
și margini transparente, iar în cazul însămânțării în
profunzime se formează colonii lenticulare caracteristice, cu
producere de gaze ce duce la dilacerarea mediului.
• Mirosul degajat de culturi este datorită acidului butiric, H2S
și acroleinei.
• Pe agar cu sânge formează colonii mici înconjurate de
hemoliză.
• Bacil scurt, gros cu dimensiuni de 3-9/1-1,3µm
• Are extremități ușor rotunjite, este capsulat,
neciliat, sporulat, Gram pozitiv.
• Capsula se formează în organism, dar se
evidențiază cu greutate și se poate evidenția
prin metoda Cesares-Gill sau cu tuș de China.
• Sporul este așezat central sau subterminal și
deformează discret forma vegatativă.
• În frotiuri apare dispus izolat, uneori diplo sau
lanțuri scurte.
• Bacterie cu intensă activitate biochimică,
fermentează numeroase zaharuri cu
producerea intensă de gaze și rezultarea
următorilor acizi: acetic, butiric, caproic, etc.
• Hidrolizează amidonul, lichefiază gelatina,
produce H2S, nu produce indol și coagulează
laptele turnesolat. Prezintă activitate
lecitinazică și hemoliză (tulpinile patogene)
Structură antigenică
• Toate tulpinile posedă antigene somatice
comune, dar și antigene specifice de biotip,
fapt ce permite încadrarea în biotipuri și
diferențierea lor prin reacții de
seroneutralizare.
• Biotipurile (serotipurile) de Cl.perfringens sunt
notate cu literele alfabetului : de la A la F (6
serotipuri).
• Germene virulent, dar mai ales toxigen.
• Secreția toxică este condiționată de tulpină și de mediu,
iar temperatura optimă pentru producerea toxinei este de
37-40°C, în timp ce temperaturile peste 40°C împiedică
producerea toxinei.
• Toxina este de natură proteică și este constituită din 12
fracțiuni, notate cu literele alfabetului grecesc, din care 5
majore și 7 minore. Pe baza fracțiunilor majore (α,β,γ,δ,ε)
s-au identificat cele 6 serotipuri de Cl. perfringens.
• Identificarea toxinei se face prin reacția de
seroneutralizare pe șoarece (vezi laboratorul).
• Cele mai multe toxine au acțiune hemolitică, necrotică și
letală.
• Enterotoxinele produse de tulpinile patogene sunt
responsabile de diareea instalată în cursul infecțiilor
intestinale (au afinitate pentru epiteliul intestinal).
• Se face de obicei pe cobai. Tulpinile virulente
omoară cobaiul, cu DLM cuprin între 0,001 și 1
ml cultură proaspătă, cu variații în funcție de
tulpină.
• La locul inoculării (im.) apare un flegmon gazos,
edem și căderea părului. Animalul moare în 12-
48 ore, iar la necropsie se constată gangrenă
locală, cu miros rânced-putrid.
• Evidențierea toxinei se efectuează de preferință
pe șoareci prin inoculare iv. În același timp se fac
amestecuri de supernatant (din cultură)cu ser de
tip în scopul identificării biotipurilor.(A,B,C,D,E,F)
Imunoprofilaxie
• Pentru profilaxia clostridiozelor la animalele
domestice se folosesc diferite produse biologice
(vaccinuri și seruri imune). La noi în țară se
utilizează :
• - vaccin contra anaerobiozelor la animale (la
ovine și bovine);
• - vaccin contra anerobiozei la purcei, pentru
prevenirea enteritei necrotice la purceii sugari, se
vaccinează scroafele gestante.
• - ser antigangrenos polivalent, utilizat atât
preventiv cât și curativ la animalele bolnave.
• - ser antigangrenos pentru porcine.
• - ser contra dizenteriei anaerobe a mieilor.
Clostridium chauvei
• Istoric: denumirea speciei a fost dat bacteriei în
cinstea lui Chauveau. Kitt (1885) prepară serul
antitoxic și obține primele vaccinuri
• Ecologie: sporii sunt prezenți în sol unde persistă
un timp îndelungat. Solul se contaminează prin
fecale de animale, cadavre și gunoi de grajd.
• Boala are un caracter mai mult zonal deoarece
sporii rezistă mai bine în solurile ușor alcaline, cu
o structură nisipoasă.
Infecția naturală
• Boala se numește cărbune emfizematos, se
întâlnește în special la rumegătoare, mai rar la
suine.
• Boala evoluează la indivizii cu stare bună de
întreținere care au suferit un traumatism pe
grupele musculare mari.
• Evoluează ca o toxiemie și nu ca o septicemie
• Morfopatologic apare caracteristic tumefacția
emfizematoasă.
Rezistența la factorii de mediu
• Sporii rezistă 30 minute la 70°C
• În culturi termorezistența sporilor este foarte
mare
• Sporii sunt distruși de formol 3%, iar formele
vegatative se distrug ușor
Cultivarea și caractere culturale
• Se dezvoltă bine pe medii uzuale anaerobe
• În medii lichide apare turbiditate uniformă,
miros de unt rânced și degajare de gaze
• Pe medii solide însămânțat la suprafață
formează colonii rotunde mici, de culoare gri,
iar în profunzime colonii pufoase de diferite
mărimi
• Aspect de bacil mare, mobil (peritrich),
sporulat, necapsulat, Gram pozitiv
• Sporul oval se așează subterminal sau central
și dă un aspect de suveică
• Fermentează zaharurile, produce lecitinază,
este indol negativ
• Pentru diferențierea de Cl. septicum se
urmărește fermentarea zaharozei
Patogenitatea
• Germene toxic și virulent
• Toxina este compusă din mai multe fracțiuni
(α,β,γ)
• La poarta de intrare unde se și produce toxina
apare leziunea caracteristică
• La acest nivel se produce descompunerea
glicogenului cu producere de gaze și acizi grași
volatili care dau mirosul de unt rânced
caracteristic
• Datorită acțiunii hemolizinelor se eliberează
hemoglobina și apare local culoarea negricioasă
Conduita diagnosticului
• Se expediază la laborator porțiuni din tumefacția
emfizematoasă și un os lung nedeschis
• Din acestea se fac examene bacterioscopic prin
metoda Gram și apoi examenul bacteriologic
când se fac însămânțări din musculatură și din os
• Rezultatul este pozitiv când se izolează bacilul
numai din mușchi făcându-se diferență de antrax
sau alte boli septicemice
• Se face pe cobai care se inoculează
intramuscular, unde apare o gangrenă gazoasă
și moartea în 5-6 zile
• Imunoprofilaxia se practică doar în zonele de
risc și în acest scop se folosește un vaccin
preparat din anacultură
• În focar de boală se utilizează serul folosit
pentru seroprevenție cât și pentru tratament
Clostridium septicum
• Istoric: prima tulpină este izolată de Pasteur și
Joubert (1887) din cadavrul unei vaci și
denumită ,,vibrion septique”
• Ecologie: germen saprofit, izolat din mediul
exterior (sol, apă, furaje), dar și din tubul
digestiv la animale și om
• Sporii rezistă în sol perioade îndelungate dând
bolii un caracter staționar
Infecția naturală
• Germene implicat mai ales în etilogia gangrenelor
gazoase la om și animale, fie singur, fie în
asociație cu alți anaerobi
• Ca entități clinice binedefinite se întâlnesc:
bradsotul (braxi, moarte rapidă)-întâlnită frecvent
la oi și capre, favorizată de alimentația cu furaje
dure, înghețate
edemul malign al porcului-caracterizat prin edem
gazos al stomacului, leziuni musculare și generale
infecții cu caracter local sau general(apendicite,
septicemii puerperale) atât la om cât și la animale
Conduita diagnosticului etiologic
• Se efectuează examen bacterioscopic,
bacteriologic și infecția experimentală pe
cobai
• Semnificație de diagnostic prezintă
evidențierea filamentelor caracteristice în
frotiurile efectuate din exsudatul peritoneal al
cobailor inoculați
• Se cultivă pe medii uzuale pentru anaerobi
• În medii lichide se produce turbiditate intensă,
degajare de gaze și formarea treptată a unui
depozit
• Pe medii solide, însămânțat la suprafață, apar
colonii mici, lucioase, semitransparente,
deseori cu tendința de roire
• În profunzime formează colonii pufoase și
dizlocarea mediului din cauza gazelor
• Bacil lung și gros (cea mai mare bacterie
patogenă) ajungând până la 35µm
• În frotiuri apare dispus izolat diplo sau în lanțuri
scurte
• Este necapsulat, ciliat, sporulat, Gram pozitiv
• Caracteristic filamentele lungi în frotiurile
efectuate din exsudatul peritoneal al cobailor
inoculați
• Sporul se așează central și modifică forma
vegetativă dându-i aspect de lămâie
• Bacterie ce manifestă intens activitate acido-
litică, degradează constant glucoza, fructuza,
lactoza și maltoza
• Nu produce indol și lichefiază gelatina
• Produce hemolizine
Patogenitate
• Germen virulent și toxigen, elaborează o
toxină compusă din 4 fracțiuni
• Sintetizează și alți factori agresivi cum sunt
neuraminidaza, hemaglutinina și chitinaza
• Infecția experimental se face pe cobai.
• Imunoprofilaxie se pot practica imunizări cu
vaccin constituit din anaculturi de Cl septicum
Clostridium novy
• Ecologie: întâlnit în sol sub formă de spori, în
intestinul unor specii de animale,fiind vehiculat
de larvele unor helminți
• Caractere culturale: germenul se dezvoltă pe
medii uzuale pentru anaerobi, cu caractere
culturale asemănătoare celorlalte clostridii
• Caractere morfologice: bacil lung și gros, este
dispus izolat sau în lanțuri scurte, ciliat,
necapsulat,Gram pozitiv, sporulat subterminal
modificând forma vegetativă.
• Caractere biochimice:
-Germene cu activitate glucido-litică intensă,
nu produce indol și nici hidrogen sulfurat
• Caractere de patogenitate
-Germene virulent și toxigen, elaborând o
toxină foarte puternică formată din 5 fracțiuni.
Toxina are efect necrotic, lecitinazic, hemolitic,
letal.
• Pe baza compoziției toxinei se disting 4biotipuri
implicate în următoarele infecții:
• Tipul A-incriminat în gangrena gazoasă la om și
animale, hepatită necrotică la om și boala capului
mare la berbec
• Tipul B(Bacillus gigans)-consideart agentul
hepatitei necrozante a oilor (boală favorizată de
fascioloză)
• Tipul C-izolat din leziuni de osteomielită la
bubaline
• Tipul D-considerat ca agent etiologic al
hemoglobinuriei bacilară la bovine și mai rar la
ovine
Infecția experimentală se prectică pe
cobai, la care provoacă o gangrenă gazoasă cu
apariția unui edem gelatinos, sangvinolent
care se poate întinde pe fața ventrală a
abdomenului.
Clostridium piliformis
• Istoric: Tyzzer-1917 descrie la șoarecele de
laborator o boală epidemică, mortală,
caracterizată prin diaree și apariția de multiple
focare de necroză. Agentul acestei boli este un
bacil intracelular, Gram negativ, sporulat și
necultivabil pe medii inerte.
• Datorită prezenței sporului și în baza morfologiei
a fost plasat inițial în genul Bacillus(Bacillus
piliformis).
• Cercetările de genetică bacteriană au arătat că
germenul este mai apropiat de genul Clostridium,
fiind transferat în acest gen.
• Cultivare : s-a reușit cultivarea în sacul vitelin al
embrionului de găină, în culturi celulare hepatice
primare de șoarece sau embrioni de găină, cât și pe linii
celulare standardizate
• Caractere morfologice: are aspectul unui bacil dar se
prezintă adesea sub formă de filamente. Este sporulat
și ciliat. Este Gram labil.
• Infecția naturală: se cunoaște sub numele de boala lui
Tyzzer. Este descrisă la rozătoare, carnivore, cabaline,
taurine, păsări.
• La om nu s-a descris nici un caz, dar s-au evidențiat
anticorpi la femeile însărcinate.
• Infecția poate rămâne inaparentă sau se traduce clinic
prin anorexie, astenie, hipertermie variabilă, diaree
adesea hemoragică și stare comatoasă.
• Frecvent mai ales la cabaline animalele sunt
găsite moarte fără a fi prezentat semne clinice.
• Cele mai sensibile sunt animalele tinere cu
vârste de 1-2 luni.
• Diagnosticul se bazează pe examenul
bacterioscopic, respectiv evidențierea
bacteriei la nivelul leziunilor hepatice.
• Examenul bacteriologic în vederea izolării pe
ouă embrionate sau culturi celulare
• Examen histopatologic și examen serologic
pentru evidențierea anticorpilor specifici.
Specii ocazional patogene
• Cl. histoliticum - germen mai scurt și mai fin
comparativ cu celelalte clostridii, se izolează din
boala capului mare la berbec și gangrenă gazoasă
la om.
• Cl. sporogenes - bacil lung, gros, foarte mobil, cu
sporii foarte rezistenți, fiind considerat important
germen de putrefacție, cu acțiune proteolitică.
Poate potența leziunile altor anaerobi
• Cl. bifermentas - bacil lung, gros, necapsulat,
Gram pozitiv, sporulat.
• Cl. sordelli - se izolează rareori din leziuni de
gangrenă gazoasă la bovine și ovine
• Cl.spiriforme - germene anaerob încurbat sau
spiralat, cu spori terminali și o slabă activitate
biochimică. Este patogen pentru iepuri și cobai
fiind incriminat în diferite forme de enterită.
Îmbolnăviri naturale de enterocolită au fost
raportate la mânji și viței
• Cl.difficile - germen anaerob mobil, cu spori ovali
subterminali sau terminali, Gram pozitiv. Pentru
izolare necesită medii speciale cu sânge și alte
suplimente. Nu produce hemoliză, hidrolizează
gelatina și acidifiază glucoza. Produce o
enetrotoxină și o citotoxină. Este incriminat în
enetrocolite la om(după administrarea prelungită
cu antibiotice), la hamster, cobai ș.a.
nesporulați acido-alcoolo-
rezistenți :
Fam. Mycobacteriaceae
Fam. Mycobacteriaceae
Genul Mycobacterium
• Au ca și carateristică fundamentală rezistența
față de acizi, alcali și alcooli.
• Peretele celular are o structură complexă, iar
60% din compușii chimici sunt de natură
lipidică (mai ales ceruri). Această structură a
peretelui celular explică afinitatea tinctorială
(Ziehl-Neelsen – col.energică), rezistența în
mediul extern și virulența.
Taxonomie
• În literatura de specialitate există diferite

clasificări ale micobacteriilor, în funcție de
diferite criterii (fiziologice, ecologice, de
patogenitate, etc). Din considerente didactice în
prezentarea de față se va face clasificarea
micobacteriilor după criterii de patogenitate
(după Răducănescu, 1986).
Taxonomie
• Astfel micobacteriile se împart în :
• - micobacterii patogene pentru animale cu sânge
cald;
• - micobacterii patogene care produc alte entități
decât tuberculoza la animalele cu sânge cald;
• - micobacterii patogene pentru animale cu sânge
rece;
• - micobacterii ocazional patogene, saprofite sau
comensale;
Taxonomie
• Micobacterii patogene care produc tuberculoza
pentru animale cu sânge cald :
– M. tuberculosis (Bacilul lui Koch, B.K) ;
– M. bovis ;
– M. avium susbsp. avium.
Micobacterii patogene care produc alte entități
decât tuberculoza :
- M. avium susbsp. paratuberculosis (paratuberculoză la
ovine și bovine);
- M. leprae (monopatogen – lepra la om);
- M. lepraemurium (lepra șobolanilor);
- M. genavense (izolată de la oameni cu SIDA, iar mai târziu
de la păsări de ornament)
Taxonomie
• Micobacterii patogene pentru animale cu sânge
rece :
- M. thamnopheos (tuberculoză la șerpi);
- M. fortuitum (M. ranae produce infecții
nodulare la broaște);
- M. chelonei (infecții la broaște țestoase);
- M. marinum (infecții la pești, uneori din
granuloame cutanate la om)
Taxonomie
• Micobacterii ocazional patogene, saprofite sau comensale (nu
sunt patogene pentru animalele de laborator, au perioada de
dezvoltare mai scurtă, induc reacții pozitive la tuberculinare):
- M. intracelularae (infecții sporadice la om și animale)
- M. ulcerans (infecții ulcerative ale pielii la om)
- M. kanasii (se izolează din lapte, iar la om este incriminat în
producerea de leziuni pulmonare)
- M. smegmatis (prezent pe mucoase la om și animale, rareori
din sol și apă)
- M. lacticola (se izolează de la bovine cu dermatită nodulară,
animalele bolnave reacționând pozitiv la tuberculinare)
- M. phlei (larg răspândit în natură, bacilul fânului, adjuvantul
Freund, utilizat la prepararea unor medii)
- M. hiberniae (izolată de pe mușchi, licheni, crește lent și este
lipsită de patogenitate).
Specii patogene pentru animale cu sânge
cald : M. tuberculosis, M. bovis,M. avium
• Istoric.
Tuberculoza este descrisă din antichitate
(Hippocrat). Izolarea germenului și studierea
proprietăților germenului aparțin lui Koch (1882)
Ecologie.
Bacterii parazite obligatoriu, ce se multiplică
numai intracelular, în organismele bolnave. În
mediul extern rezistă un timp variabil în funcție
de substratul în care se găsesc.
Mycobacterium leprae
Infecția naturală
• Boala denumită tuberculoză, iar la om forma
pulmonară se mai numește ftizie.
• Are o perioadă lungă de incubație, evoluție
cronică și se caracterizează prin apariția de
leziuni nodulare localizate, foarte rar
generalizate (de tip Yersin).
• Animalele pot prezenta slăbire progresivă,
hipertrofii ganglionare și o simptomatologie
polimorfă în funcție de localizare și extindere.
Infecția naturală
• Receptivitatea omului și animalelor nu este la fel
față de cele 3 specii de micobacterii :
• M. tuberculosis îmbolnăvește omul, maimuța,
câinele, pisica, foarte rar cabalinele, ovine,
exepție capra.
• M. bovis are cea mai largă paletă de
patogenitate om, taurine, caprine, cabaline,
suine, carnasiere, animale sălbatice.
• M. avium îmbolnăvește păsările și suinele.
Rezistă până la un an în sol, iar în spută până la
6-8 luni. Lumina solară directă este foarte activă,
provocând moartea bacililor în 3-4 săptămâni.
Temperatura de 60 °C omoară bacilii în 40
minute, iar cea de 80° C în 5 minute. În fecale de
vacă rezistă 45 zile, iar în praf 90-120 zile. Datorită
lipidelor din peretele celular este foarte rezistent la
acizi și baze(H2SO4 10-40% și NaOH 4% sunt
inactive). Pentru dezinfecții se utilizează soluții de
formol și hidroxid de sodiu, soluții încălzite
(concentrații crescute).
• La animale în viață, cu forme clinice sau
inaparente se fac din materialele patologice
(spută, lapte):
- examene alergice (tuberculinare);
- examene bacterioscopice;
- examene bacteriologice (însămânțări pe
medii cu ovalbumină);
- examene serologice (R.F.C.,etc)
• În cazul cadavrelor (organelor cu leziuni) :
- examene bacterioscopice din cazeum
tuberculos;
- examene bacteriologice (însămânțări pe
medii cu ovalbumină);
- examen histopatologic (leziunile
caracteristice granulomului tuberculos – celule
gigante de tip Langhans);
- infecția experimentală (cobai, iepure, găină)
• Micobacteriile nu cresc pe medii uzuale. Ele
necesită medii speciale , dintre care :
- medii solide : Lowenstein-Jensen, Petragnani
(cu ovalbumină), Coletsos (cu oseină);
- medii lichide : bulion glicerinat, Sauton,
Youmans (medii sintetice).
Ca medii de conservare se pot folosi cartoful
glicerinat și cartoful cu adaos de bilă.
Cultivare
• Dacă materialele patologice sun contaminate
cu floră de asociație, se recomandă purificarea
acestora prin tratare cu acizi (acid sulfuric
15%, 20 min.) și baze (NaOH 30%), metoda
Saenz-Costil.
• Temperatura optimă 37-38°C, iar M. avium
poate crește până la 45°C.
• Viteza de multiplicare a bacililor în mediile de
cultură este mult mai lentă, comparativ cu alte
bacterii. Astfel micobacteriile se împart în 2
categorii eugonice (rapide) și disgonice (lente)
• Tipurile eugonice (perioada de incubație mai
scurtă) sunt M.avium cu 10-15 zile, și
M.tuberculosis 15-30 zile.
• Tipurile disgonice încadrează tulpinile de
M.bovis ce se dezvoltă în 30-70 zile.
Pe medii lichide (bulion glicerinat, Sauton)
la suprafață formează o peliculă groasă și
încrețită, din care se desprind formațiuni
(stalactite), ia la fundul tubului apare un
depozit membranos cu aspect de "blat de
tort"
• Pe medii solide se formează două tipuri de
colonii :
- tipul S (M.bovis, M.avium) cu colonii netede
rotunde, bombate, diam.de 2-3mm, opace, de
culoare alb-gălbuie;
- tipul R (M.tuberculosis) care pigmentează în
roz sau galben-crem, cu aspect aspru, rugos
sau granular, greu omogenizabile.
• Au aspectul unor bacili fini, drepți sau ușor încurbați,
cu mici diferențe între specii sau biotipuri. (2-4/0,3-
0,6µm)
• Bacilii bovini sunt mai scurți și mai groși.
• Bacilii aviari sunt mai lungi, formând uneori
filamente ce prezintă ramificații.
• În frotiuri germenii sunt dispuși uneori în grămezi su
șuvițe.
• Germeni neciliați, necapsulați, nesporulați.
• Se colorează de obicei prin metoda Ziehl-Neelsen
(roșu) iar în colorașia Gram este pozitiv (se încălzește
colorantul pe lamă)
Mycobacterium sp. and Staphylococcus aureus
Ziehl-Neelsen stain
• Nu se examineaza in mod curent
• Produce o cantitate mare de niacina
• Este dată de virulenta, asigurată de un cord
factor de natura parietală, compoziție glico-
lipidică, numit 6,6 dimicol-trehaloza. Acesta
asigură bacteriei capacitatea de colonizare
inițială.
• Bacilul tuberculozei se multiplică intracelular
iar în cadrul macrofagelor rămâne în stare vie,
se multiplică, iar acestea devin celule gigante
(de tip Langhans).
• Celulele pline cu germeni difuzează pe cale
limfatică în alte țesuturi ducând la apariția
altor focare tuberculoase.
Infectia experimentala
• Se folosesc iepurele, cobaiul si gaina pentru
diferentierea speciilor.
• Iepurele este sensibil la infectia cu M. bovis si M.
avium. Inoculat cu doze mici face o forma
evolutiva cu leziuni nodulare caracteristice (30-90
de zile), iar inoculat cu doze mari face o forma
septicemica cu durata de 2-3 saptamani.
• Cobaiul este sensibil fata de M. tuberculosis si
mai putin fata de M.bovis. Inoculat pe cale
subcutanată manifestă o adenită regională ce
apare in 10-20 de zile.
• Găina este sensibilă numai față de M. avium(40-
60 de zile).
Sensibilitate la antibiotice
• Dintre antibioticele cele mai eficiente mentionam
– streptomicina, rifampicina, cicloserina,
neomicina iar dintre chimioterapice cele mai
eficienta sunt – hidrazida acidului
izonicotinic(HIN), acidul para amino salicilic (PAS),
etambutolul si tiosemicarbazona.
• Cele mai multe dintre aceste produse prezinta un
grad de toxicitate in terapiile de lunga durata si
deasemenea pot duce treptat la instalarea
fenomenului de rezistenta.
Imunoprofilaxia
• La animale nu se practica vaccinarea.
• La om se utilizeaza vaccinul numit BCG
(Calmette Guerin), preparat dintr-o tulpina
bovina ce s-a atenuat dupa 198 pasaje
efectuat timp de 11 ani pe cartof glicerinat cu
bila de bou.
Familia Enterobacteriaceae
Genul Salmonella
Istoric și taxonomie
• Eberth (1880) –izolează prima tulpină de lao om dintr-un
caz de febră tifoidă
• Lignieres (1900) – propune ca acești germeni să fie încadrați
în genul Salmonella, în onoarea lui Salmon.
• Taxonomia salmonelelor a reprezentat şi reprezintă o
problemă actuală
• După Tindal şi col. Genul Salmonella include doar două
specii Salmonella bongori şi Salmonella enterica, cu mai
multe subspecii : subsp. enterica, arizonae, diarizonae,
houtenae, indica, salamae. Deoarece numărul
serovarietăţilor depăşeşte 2000, scriere salmonelelor
continuă să fie făcută în formele prescurtate : Salmonella
derby, S. london, S. abortusovis, etc
Ecologie
• Au o răspândire largă în natură.
• Sunt epifite la multe specii de mamifere,
păsări, reptile şi om, dar se pot izola şi din
diferite medii naturale (ape, sol, fureje,
gunoaie de grajd, etc).
• Au o rezistenţă deosebită în mediul extern (sol
-280 zile), mai ales înglobate în materii
organice (fecale de vacă până la 3 ani)
Infecţia naturală
• Determină infecţii numite salmoneloze sau
paratifoze. Se întâlnesc la om, animale şi păsări.
Pot evolua ca infecţii primare sau ca boli
secundare, complicând infecţiile virale. La om
salmonelele sunt agenţii cei mai frecvenţi ai
toxinfecţiilor alimentare
• Unele specii pot fi monopatogene (S.typhi la om
febra tifoidă), iar altele pluripatogene
(S.enteritidis), care pot îmbolnăvi mai multe
specii de animale
Infecţia naturală
• Ca entităţi clinice mai bine cunoscute:
• - la om febra tifoidă şi toxinfecţiile alimentare;
• - la animale salmoneloze la tineretul speciilor de
interes zootehnic, dar şi avorturi la femelele
gestante;
• - la păsări tifoza aviară, paratifozele aviare (la
porumbei, raţe şi găini)
• Acestea sunt caracterizate prin stări febrile,
simptome digestive, respiratorii, articulare,
leziuni de hepatită şi splenită necrotică, enterite,
stări toxiemice şi chiar septicemice.
• La păsări domină tulburările de ouat, diareea albă
cretacee, scăderea procentului de ecloziune, etc.
• 1. Izolarea şi identificarea tulpinilor care au
determinat boala, din materiale patologice .
• 2. Încadrarea serologică în serogrupe şi
serotipuri.
• 3. Determinarea patogenităţii tulpinilor izolate
Cultivare şi condiţii de izolare
• Salmonelele sunt germeni aerobi, facultativ
anaerobi care se dezvoltă cu uşurinţă pe medii
nutritive simple, dar şi pe multe medii speciale.
Materialele patologice sunt adesea
paucibacilare fiind reprezentate de fecale ,
sânge (pentru examene serologice), iar de la
cadavre diverse organe (vezica biliară,
ganglioni limfatici, ficat splină, os lung), sau
alimente (carne, produse din carne, oua)
Caractere culturale
• Bulion – turbiditate mai slabă decât la
Escherichia coli.
• Agar – colonii de tip S de 1-3 mm, care în timp
pot rofiza.
• Pe medii speciale diferă culoarea coloniilor în
funcție de substratul cromogen.
Cultivare și condiții de izolare
• Se fac însămânțări pe medii de cultură uzuale dar
și pe medii de îmbogățire : Kaufmann-Muller,
Mediul cu selenit sau cu bilă
• După 24 ore de incubație se fac transplantări pe
medii selective : Levin,Wilson-Blair, Leifson, etc
• După încă 24 ore de incubare se fac transplantări
pe medii de diagnostic diferențial :Drigalski,
Endo, Gassner, Mac Conkey,S-S.
• În continuare coloniile lactozo negative se
transplantează pe agar și bulion, iar identificarea
pe baza caracterelor culturale și biochimice.
• Germeni de formă bacilară sau cocobacilară (2
-7 /0,6-0,7) nesporulați, ciliați, Gram negativi.
• Singura serovarietate imobilă este Salmonella
gallinarum-pullorum.
• Fermentează glucoza cu producere de gaz.
• Nu fermentează lactoza și zaharoza
• Produce hidrogen sulfurat
• Nu produce indol și nici urează.
• Metabolizează citratul de amoniu de pe
mediul Simmons.
Prezintă caractere biochimice comune enterobacteriilor
ØTestele biochimice permit stabilirea genului precum și
diferențierea speciilor și subspeciilor;
ØFermentează glucoza cu producere de gaz
ØNu fermentează lactoza
ØProduc hidrogen sulfurat ( cu unele excepții)
Ø folosesc citratul ca sursă de carbon, etc
Fig.Mediul Levine: lactoză negativ=

colonii roz; lactoză pozitiv = colonii negre Fig. Mediul Mac Conkey :lactoză (-) – colonii incolore; lactoză (+)
cu sau fără luciu metalic – colonii roz
Grupa bacililor Gram negativi,
aerobi :
Fam. Pasteurellaceae
Fam. Pasteurellaceae (Pohl,
1981)
• Include bacterii de dimensiuni mici (0,2-
0,3/0,3-2 µm) de formă cocoidă sau
cocobacilară, imobile, aerobe, facultaiv
anaerobe, Gram-negative.
• Uneori sunt pretențioase la cultivare și
necesită medii cu ser, sânge sau alți factori de
creștere.
• Familia cuprinde 4 genuri, toate fiind implicate
în patologia veterinară : Pasteurella,
Mannheimia, Haemophilus și Actinobacillus.
Genul Pasteurella (Trevisan 1887)
• Taxonomie.
Numărul speciilor încadrate în gen a fost
variabil de-a lungul timpului. Conform
clasificărilor actuale genul cuprinde mai multe
specii din care cele cu semnificație mai
deosebită pentru patologia veterinară sunt :
Pasteurella multocida, Pasteurella caballi și
Pasteurella pneumotropica.
Pasteurella multocida
• Istoric și taxonomie.
În 1880 Pasteur izolează germenele din boala
descrisă de Maillet sub denumirea de holera găinilor.
În același an tot Pasteur prepară primul vaccin din
istoria imunoprofilaxiei.
În 1887 Trevissan propune ca genul care
grupează pasteurelele să fie denumit Pasteurella, în
onorea lui Pasteur.
În 1985 P. multocida se subdivide în trei
subspecii : subsp. multocida, subsp. gallicida și
subsp. septica.
• Ecologie.
Germeni epifiți la nivelul mucoaselor
respiratorii anterioare la un număr mare de specii
de mamifere și păsări.
Infecție naturală.
Pasteurelozele evoluează diferit în funcție de
virulența pasteurelelor și de rezistența
organismelor gazdă. Astfel în cazul unor tulpini
înalt virulente pot evolua rapid, datorită
septicemiei, iar în cazul unor tulpini mai puțin
virulente, și organisme mai rezistente, germenii
se localizează în diferite organe și țesuturi,
evoluând în acest caz cu simptome respiratorii,
digestive sau articulare.
La păsări, boala numită și holera aviară
afectează atât galinaceele, cât și palmipedele.
Evoluează enzootic cu un caracter exploziv în
focarul de boală, cu morbiditate și mortalitate
ridicată. La început se întâlnesc forme
supraacute și acute septicemice, cel mai
adesea mortale, iar spre sfârșitul bolii
predomină formele subacute și cronice cu
diferite localizări (pulmonare, articulare, etc).
Infecția naturală
• La taurine, boala se numește septicemie
hemoragică (gușter) și afectează taurinele și
bubalinele. Boala evouează sporadico-
enzootic, cu forme septicemice, edematoase
sau cronicecu diferite localizări (pulmonare).
• La suine, evoluează ca o boală primară sau
secundară, complicând alte boli, îndeosebi
pesta porcină. Evoluează cu forme
septicemice, edematoase, dominate de
tulburări respiratorii.
Infecția naturală
• La iepuri boala se întâlnește frecvent și poate
evolua cu forme septicemice, supracute sau
acute, dominate de tulburări generale și
respiratorii, sau forme cronice cu diferite
localizări (abcese subcutanate).
• La alte specii pasteureloza apare ocazional, fiind
descrise cazuri sporadice de îmbolnăviri la
ovine, carnasiere, cabaline, chiar și la om.
Rezistența la factorii de mediu
• Germeni cu o rezistență redusă la factorii de

mediu. La 60°C rezistă 10 min., iar în carcase
pot rezista până la 3 luni.
• Recoltarea probelor. Se trimit către laborator
materiale patologice cum ar fi : os lung nedeschis,
organe interne, frotiuri din sânge sau organe cu
leziuni, ia în cazul speciilormici cadavre proaspete
întregi.
• Examenul bacterioscopic direct constă în realizarea
de frotiuri colorate Gram sau cu albastru de metilen.
Prezintă semnificație diagnostică prezența unui
număr mare de germeni Gram negativi cu
morfologie caracteristică pasteurelelor (colorați
bipolar în colorația cu albastru de metilen).
• Examenul bacteriologic constă în efectuarea de
însămânțări pe medii cu ser sau glucoză.
• Se dezoltă pe medii uzuale, dar la izolare mai ales
tulpinile de origine bovină necesită medii cu ser sau
glucoză (favorizează dezvoltarea pasteurelelor).
• În medii lichide se constată turbiditate moderată, iar
prin învechire apare un depozit aderent la fundul
tubului, care la agitare se ridică sub forma unui
tirbușon (fuior).
• Pe medii solide germenii formează colonii mici
semitransparente de tip S. Sunt descrise și colonii
mari de 1-3 mm de o nuanță cenușie și cu aspect
mucoid.
• Germeni de formă cocoidă sau cocobacilară
(1-2/0,3-1 µm), neciliați, nesporulați,
capsulați, Gram-negativi. Microcapsula de la
exterior (glicocalix) este de natură
poliglucidică, hialuronică și are specificitate
antigenică.
• Se colorează frecvent bipolar, mai ales în cazul
frotiurilor efectuate din materiale patologice și
colorate cu albastru de metilen.
• Se dispune izolat, uneori diplo sau lanțuri
scurte.
Pasteurella multocida Col. cu albastru
de metilen. 10x 100
Pasteurella multocida. Col. gram.
10x100
• Prezintă activitate biochimică moderată.
• Majoritatea tulpinilor fermentează glucoza,
zaharoza și manitolul, dar nu fermentează
lactoza.
• Produce indol, hidrogen sulfurat, amoniac,
catalază și oxidază.
• Nu prezintă proprietăți hemolitice și
proteolitice.
• Posedă antigene somatice O și antigene capsulare K.
• Pe baza antigenelor capsulare K, Carter (1952)
utilizând reacții de hemaglutinare pasivă și
seroaglutinare împarte pasteurelele în 5 grupe (A –E).
• Pe baza antigenelor somatice O, Namioka și Murata
(1962) împart pasteurelele în 11 grupe serologice
notate cu cifre arabe (1-11).
• La ora actuală clasificarea se face combinând cele
două criterii descrise anterior ( grup somatic O : tip
capsular K, ex : 3:A, 6:B).
Patogenitatea
• Virulența (capacitatea de multilicare) se
datorează microcapsulei de natură poliglucidică.
• Toxicitatea este dată de elaborarea unor
endotoxine de natură lipopoliglucidică sau
nucleoproteică, care sunt responsabile de
modificarea distribuției leucocitelor din fluxul
sanguin (leucopenie periferică și concentrarea
leucocitelor în capilarele pulmonare)
• Se produc și modificări ale permeabilității
vasculare, cu apariția de leziuni edematoase și
hemoragice, mai ales la taurine și suine.
• Cele mai sensibile animale de laborator sunt
șoarecele, pentru tulpinile izolate de la mamifere,
în timp ce tulpinile aviare se pot testa atât pe
porumbel cât și pe șoarece.
Sensibilitatea la antibiotice
Sulfamidele (sulfatiazol 20%) și diferite antibiotice
sunt active față de pasteurele dar pot apărea
fenomene de antibiorezistență. Cele mai active
antibiotice sunt penicilina, streptomicina,
eritromicina, oxitetraciclina, cloramfenicolul,
neomicina.
Imunoprofilaxie
• Contra pasteurelozei, mai ales la taurine și
porcine se folosesc cu bune rezultate,
vaccinuri inactivate cu formol și adsorbite pe
hidroxid de aluminiu.
• Vaccinurile pot fi monovalente (P.multocida),
bivalente (P.multocida și Mannheimia
haemolytica) sau chiar trivalente (pasteurella,
Haemophilus, Bordetella)
• Se recomandă vaccinarea și a păsărilor,
precum și a iepurilor.
Pasteurella caballi
În 1983 (USA), se izolează de la cabaline
geremni Gram negativi, cu caracter specifice
germenilor din genul Pasteurella, dar care nu
puteau fi încadrați în speciile cunoscute, noua
specie fiind denumită P.caballi
Ecologie.
Toate tulpinile s-au izolat de la cabaline cu
diferite forme clinice de boală, în special de pe
mucoasa respiratorie .
• Morfologia este asemănătoare cu cea a speciei
P.multocida, cu deosebirea că în frotiuri se pot
observa forme încurbate sau chiar filamente.
• Se dezvoltă pe medii obișnuite pentru cultivarea
pasteurelelor. Pe medii cu sânge coloniile sunt
netede, ușor bombate de culoare gri-gălbuie.
• Se izolează în număr mare sau în cultură pură de la
cai cu infecții ale tractusului respirator superior, cu
pneumonii, peritonite și din abcese mezenterice.
• Diagnosticul se practică după conduita descrisă la
P. multocida, cu deosebirea că, catalaza și ureaza
sunt negative.
Alte specii din genul Pasteurella
• Pasteurella pneumotropica. Se izolează din diferite
infecții cu caracter endemic de la diferite rozătoare. Nu
fermentează manitolul și sorbitolul.
• Pasteurella aerogenes. Se izolează din leziuni de metrită
la vacă, din materii fecale de porc. Este un germen
oportunist. Nu produce indol și H2S.
• Pasteurella lymphangitis. Este responsabilă de cazuri
sporadice de limfangită, la bovine.(India)
• Pasteurella mairii. Germene responsabil de avorturi la
scroafe și septicemii la purcei.
• Pasteurella trehalosi. Specie izolată din cazuri de
septicemie la miei. Nu fermentează trehaloza și
arabinoza.
Genul Mannheimia.
Mannheimia haemolytica.
• Este un germene epifit al mucoasei naso-faringiene,
la mai multe specii de animale, fiind frecvent
asociată cu pneumopatiile enzootice ce apar la
tineretul rumegătoarelor, și chiar la porc.
• Nu prezintă deosebiri semnificative în ceea ce
privește mediile de cultură, caracterele culturale și
morfologice, față de P.multocida.
• Pentru diferențiere se utilizează testul de hemoliză
pe geloză cu sânge de oaie sau iepure (P.multocida
nu produce hemoliză)
• Din punct de vedere biochimic, nu produce indol și
nici H2S și are o activitate constant pozitivă față de
glucoză, lactoză, zaharoză, maltoză și fructoză.
• Bacterie patogenă pentru rumegătoare,
producând îmbolnăviri de natură respiratorie, mai
ales la tineretul bovin și ovin.
• Este de asemenea asociată cu febra de transport.
• Au mai fost descrise infecții cu caracter
septicemic la miei și la păsări, iar la unele specii
produce mamite (oaie).
• Diagnosticul se efectuează după conduita
descrisă la P. multocida, iar pentru diferențiere se
iau în considerare capacitatea hemolitică și unele
caractere biochimice (indol și hidrogen sulfurat
negative).
Genul Actinobacillus
• Bacterii care au caractere comune cu pasteurelele
de care se deosebesc prin particularitățile lor
metabolice. Se are în vedere mai ales dezvoltarea
actinobacililor pe medii cu săruri biliare, care
permit multiplicarea acestora, dar inhibă
dezvoltarea pasteurelelor.
• La ora actuală în genul Actinobacilus sunt
încadrate mai multe specii din care cele mai
importante pentru patologia veterinară sunt:
• a) A. pleuropneumonie b) A. lignieresii c) A. equili
• d) A. suis e)A. capsulatus f) A. seminis g)A. ureae
Actinobacillus pleuropneumoniae
• Shope și col. (1964) izolează germenul din leziuni
de pleuropneumonie de la porci. Inițial a fost
încadrat în genul Haemophilus însă în urma unor
noi studii taxonomice este trecut în genul
Actinobacillus.
• Gazda naturală în condiții naturale este porcul.
Bacteria pare a fi un germene parazit obligatoriu.
• Prezența germenului la alte specii este semnalată
cu totul ocazional (abces cerebral la taur, leziuni
articulare la miel).
• Cultivarea se face pe medii cu sânge, necesită prezența
unui factor V preluat din agarul chocolat sau furnizat de
o colonie doică de stafilococ.
• Coloniile sunt de dimensiuni mici sub 1 mm,
înconjurate de o zonă de beta-hemoliză, care seamană
cu cea produsă de streptococii beta-hemolitici. Nu se
dezvoltă pe agar Mac Conkey.
• D.p.v. morfologic este un germene polimorf cu forme
predominant cocobacilare, bacilare și mai rar
filamentoase. Sunt germeni nesporulați, neciliați, unele
tulpini pot fi capsulate.
• D.p.v. biochimic prezintă o activitate intensă.
• Structura antigenică. Pe baza antigenelor capsulare
sunt descrise 6 serotipuri, cel mai patogen fiind
serotipul 5.
• Prezintă înrudiri antigenice cu H. parasuis.
• Infecția naturală: afectează suinele la care
determină o entitate bine definită numită
pleuropneumonia contagioasă a porcului.
• Sunt afectați porci de toate vârstele, cel mai
receptiv fiind tineretul de 2-4 luni.
• Diagnosticul urmărește un examen
bacterioscopic din materialul patologic,
examenul bacteriologic și examenul serologic.
• Imunoprofilaxie: se folosesc vaccinuri
inactivate obținute din tulpina Hp-96.
Actinobacillus lignieresii
• Germen comensal al tubului digestiv în special pe căile
digestive anterioare la taurine și ovine.
• Se cultivă pe medii uzuale îmbogățite cu ser, dar se pot
utiliza și medii speciale selective ce conțin antibiotice
(neomicina) și antifungice (nistatina).
• În bulion se constată turbiditate moderată cu formarea
unui depozit granular ce se lipește de pereții tubului.
• Pe agar apar colonii de 2-3mm semiopace, neuniforme
și nepigmentate. Pe agar cu sânge nu produc hemoliză
și se dezvoltă bine pe agar Mac Conkey.
• D.p.v.morfologic: germenul are aspect de bacil sau
cocobacil mic, necapsulat, nesporulat și neciliat. În
frotiuri se dispune izolat, rareori apar filamente. Se
colorează Gram negativ, frecvent bipolar.
• ! În preparatele din puroi între lamă și lamelă germenii
prezintă un aspect caracteristic fiind dispuși sub forma
unor rozete a căror elemente seamănă cu petalele unor
fori (tufe actinobacilare).
• D.p.v. biochimic fermentează maltoza, manitolul cu
producere de acid, produce urează și oxidază.
Majoritatea tulpinilor produc H2S, reduc nitrații și nu
produc indol, catalază.
• Pe baza antigenelor somatice se disting 6 serotipuri.
• Infecția naturală: patogen pentru bovine, porc și
oi la care determină actinobaciloza. Aceasta este
caracterizată prin formarea de abcese de diferite
dimensiuni în țesuturile moi (limfonoduli, limbă,
faringe, pulmon).
• La bovine evoluția este cronică cu o
simptomatologie polimorfă, funcție de localizarea
și mărimea abceselor. Acestea pot să fistulizeze
eliminându-se un puroi cremos.
• În localizarea linguală (limba de lemn) se constată
hipertrofia și indurația progresivă a limbii cu
producerea de eroziuni și ulcere, iar în localizarea
laringo-faringiană apar formațiuni ce duc la
tulburări de deglutiție și respiratorii.
• La ovine boala evoluează subacut sau cronic, iar tumorile
actinobacilare au o evoluție mai benignă. Leziunile apar
mai frecvent la nivelul capului, în regiunea parotidiană,
submandibulară sau cervicală. Uneori procesul se poate
generaliza cu formarea de abcese în organele interne.
• La alte specii boala este rar întâlnită, fiind descrise la
câine localizări linguale, la cal abceses epidurale și la
suine abcese mamare.
• Conduita diagnosticului: presupune efectuarea
examenului bacterioscopic din materialul patologic
(puroi, limfonoduli, organe cu abcese), prezentând
semnificație diagnostică evidețierea “tufelor
actinobacilare” caracteristice
• Examenul bacteriologic urmărește izolarea germenului și
examinarea caracterelor culturale morfologice,
biochimice.
• Infecția experimentală nu se practică ca examen de
rutină.
Actinobacillus equlli
• Germene comensal pe mucoasele digestive la cabaline și
suine.
• Se cultivă pe medii uzuale, în bulion produce turbiditate
accentuată, iar treptat mediul capătă consistență vâscoasă,
iar pe agar formează colonii de tip S mici(0,5-1mm) de o
nuanță cenușie. Pe agar cu sânge unele tulpini produc
hemoliză.
• Morfologic se aseamănă cu A. lignieresii.
• Biochimic este ureazo-pozitiv și prezintă activitate constantă
față de lactoză, manitol și maltoză.
• Germen patogen mai ales pentru cabaline, dar poate afecta
și alte specii. La mânjii nou-născuți se constată infecții
septicemice (piosepticemia mânjilor) sau infecții localizate
la rinichi, pulmoni și articulații, iar la iepe germenul poate
determina avorturi sau septicemii.
• La porci pot apărea artrite și endocardite.
Alte specii din genul Actinobacillus
• Actinobacillus suis.
Seamănă morfologic cu Actinobacillus equlli.
Pe medii cu sânge produce hemoliză și se dezvoltă
pe agar MacKonkey. Produce catalază, și
fermentează cu acidifiere o serie de zaharuri cum
ar fi lactoza, trehaloza,sucroza, maltoza.
Este patogen pentru suine, producând
septicemie la tineretul sub 3 luni, iar la porcii mai
în vârstă pericardite, artrite și pneumonii.
• Actinobacillus capsulatus.
Este singura specie capsulată, se dezvoltă pe medii cu
ser sau cu sânge, dar crește foarte bine pe agar
MacConkey. Se izolează din leziuni articulare de la iepuri.
Prezintă reacții pozitive la catalază, urează și oxidază.
Actinobacillus seminis.
Are un statut taxonimic necertificat care diferă
morfologic de alte specii ale genului Actinobacillus. Este
incriminat în producerea unr epidimite la berbeci.
Actinobacillus ureae.
Se izolează de la oameni cu infecții la tractusului
respirator superior și de la scroafe ce avortează
Genul Haemophilus
• Taxonomie.
H. influenzae, H.parainflenzae – complică gripa la om.
H. parasuis - la suine.
H. somnus - la vite și oi.
H. ovis – la oi.
H. paragalinarum – la păsări.
H. haemoglobinophilus – la câine.
H. paracuniculus – la iepure.
H. piscium – la pești.
Taylorella (Haemophilus) equigenitalis– la cabaline
(metrita contagioasă ecvină )
Caractere generale
• Sunt bacterii polimorfe, predominant cocobacilare
sau în formă de bacili mici (1-3 µm). Sunt imobili,
nesporulați, unii capsulați,Gram negativi.
• Se cultivă pe medii cu sânge sau pe medii speciale
cum ar fi agar șocolat, agar cord-creer, mediul
Levinthal, etc. Necesită o atmosferă îmbogățită în
CO2 (10%)
• Necesită doi factori de creștere : X (hematina, un
precursor al citocromilor, se găsește în sângele
hemolizat) și V (un nucleotid fosfopiridinic, se
găsește în țesuturi, bacterii, levuri – drojdia bere).
Infecție naturală
• Haemophilus somnus este asociat cu producerea
meningoencefalitei tromboembolice (la vițeii de 7-9
luni), dar și cu afecțiuni respiratorii și genitale.
• Haemophilus paragallinarum este considerat agentul
etiologic al unei boli infecțioase la găini numită ,,
coriza contagioasă a găinilor“, boală cu caracter
epidemic în focare.
• Haemophilus parasuis este incriminat în producerea
unei entități clinice la suine, numită poliserozita
infecțioasă a porcului (boala lui Glasser), manifestată
la porcii tineri prin poliserozită și meningită, iar la
porcii adulți prin artrite și pneumonii.
• Alte specii : H.ovis, H.piscium
Grupa bacililor Gram negativi,
aerobi
Fam.
Pseudomonadaceae
Fam. Pseudomonadaceae
• Caractere generale
- bacterii polimorfe, predominant cocobacilare;
- au ca nișă ecologică apa și solul;
- sunt ciliate, mobile, nesporulate, necapsulate, Gram-
negative, majoritatea nepatogene;
- trăiesc ca saprofiți în natură unde îndeplinesc funcții
de mineralizare a materiei organice;
- se dezvoltă pe medii uzuale, la pH neutru și
temperaturi mezofile;
- cele mai multe specii sunt fluorescente;
- principalele genuri cu implicație în patologia
veterinară sunt : Pseudomonas și Burkholderia.
Genul Pseudomonas
• Cuprinde specii nepatogene, fitopatogene și
patogene pentru om și animale.
• Pe baza ARN-ului ribozomal sunt descrise 5 grupe
din care doar 2 sunt implicate în patologie :
• Grupa I în care intră Pseudomonas aeruginosa
(P.pyocyanea) ce nu au în citoplasmă granule de
poli-beta-hidroxibutirat;
• Grupa II care cuprinde specii ce posedă în
citoplasmă granule de poli-beta-hidroxibutirat, și
care au fost transferate într-un gen nou :
Burkholderia
Pseudomonas aeruginosa
Schroeter (1872) a denumit bacteria după
aspectul culorii sale (rugină verde).
Nume comun : bacilul piocianic, bacilul puroiului
albastru.
Ecologie.
Germene foarte răspândit în natură, fiind
prezent în sol, în ape stătătoare sau de canalizare,
dar și în conținutul intestinal la om și animale. Se
izolează de asemenea și din cavitățile nazale la
păsări și purcei, precum și din cadavre în
putrefacție.
• Infecție naturală.
Germeni condiționat patogeni, ce pot produce
singuri sau în asociație cu alte bacterii, îmbolnăviri
generalizate sau localizate, în special la indivizii cu
deficiențe imunologice, sau subnutrite.
Astfel piobacilii pot determina septicemii,
meningite, infecții urinare, infecții digestive,
respiratorii, otite, conjuctivite, etc. Indiferent de
localizare în infecțiile purulente, puroiul are o culoare
albastră-verzuie.
Poate interveni ca bacterie de asociație,
complicând alrte infecții. Este considerat un germen
redutabil în infecțiile nosocomiale.
• La bovine și ovine : mamite, metrite, enterite la
viței.
• La suine : forme septicemice, enterite,
meningite, bronhopneumonii, rinite.
• La câine : otite, conjunctivite, metrite.
• La iepuri : infecții septicemice, gastroenterite.
• La cobai și nutrii : infecții pulmonare
• La păsări : infecția numită pseudomonoza aviară,
evoluează enzootic cu forme septicemice sau cu
tulburări predominant digestive.
Conduita diagnosticului bacteriologic.
• Se fac examene bacteriologice din materialele
patologice recoltate de la animale sau din
produse alimentare.
• Examenul bacteriologic are un rol foarte
important mai ales în cazul tulpinelor
producătoare de pigmenți, deoarece prezența
pigmenților de tip piocianic este caracteristică
doar pentru Pseudomonas aeruginosa.
• Se dezvoltă pe medii uzuale, în condiții de
aerobioză.
• În medii lichide produce turbiditate intensă,
depozit ușor omogenizabil și peliculă la
suprafață. Mediul se colorează din cauza
pigmenților.
• Pe medii solide se formează colonii rotunde,
neuniforme, semitransparente, pigmentate.
Culturile proaspete emană un miros aromat
datorită aminoacetofenonelor.(flori de tei)
Producerea de pigmenți
• Cele mai multe tulpini de P. aeruginosa produc
pigmenți difuzibili în mediu, ce imprimă culoarea
specifică mediului sau țesutului în care se dezvoltă.
Principalele tipuri sunt :
- piocianina, cel mai răspândit, face parte din grupa
fenazinelor, iar în prezența aerului are culoare
albastră-verzuie. Pigmentul are acțiune antagonică
față de alte bacterii sau miceți cum ar fi :
Staphylococcus aureus, Vibrio cholerae, Aspergillus
fumigatus și posedă un efect toxic asupra celulelor
proprii (celulelor epidermice și leucocitelor)
• Pioverdina (fluoresceina), este un pigment
galben-verzui, fluorescent, sintetizat de mai
multe specii de Pseudomonas.Poate fi
mascată de piocianină în mediile de cultură
uzuale. Solubilă în apă, insolubilă în cloroform.
• Piorubina (eritrina), pigment de culoare roșie,
ce este mascat de pioverdină.
• Piomelanina (pigmentul brun), imprimă o
culoare brună. Ultimele două tipuri sunt
prezente la un nr. redus de Pseudomonas.
producere de pigment
Geloză simplă, cultură 24 ore
Pigment difuzibil
• Bacili mici sau mijlocii, polimorfi. Este dispus izolat,
perechi sau lanțuri scurte.
• Este ciliat, necapsulat, nesporulat, Gram-negativ.
Prezintă proprietăți hemolitice și proteolitice.
Produce catalază și oxidază, dar nu produce indol și
H2S. Reduce nitrații în nitriți, majoritatea tulpinilor
hidrolizează ureea. Posedă plasmide ce conferă
rezistență la diferite antibiotice.
Mediu TSI: G-, L-, Z-, (bacterie nefermentativă),
H2S-
• Posedă antigene somatice O, de natură
polizaharidică, antigene flagelare H, de natură
proteică și antigene R, extrase din colonii de
tip R
• Nu se pretează la obținerea de vaccinuri.
Patogenitatea
• Dintre factorii de virulență se remarcă :
- prezența pililor;
- polizaharidul din mucus, care inhibă
opsonizarea;
- lipopolizaharidul O, care inhibă fagocitarea
Pe lângă aceștia mai intervin endotoxine și
exotoxine, precum și enzime cu rol toxic
(enzimele proteolitice).
• Infecția experimentală se face pe cobai. În
cazul tulpinilor virulente, inocularea ip. a unor
doze mari de germeni, duce la producerea
unei peritonite acute, septicemie și moarte.
• Se recomandă efectuarea unei antibiograme
înainte de efectuarea tratamentului, deși
sensibilitatea la antibiotice se manifestă mai
mult in vitro și mai puțin in vivo.
• Unele tulpini elaborează bacteriocine
(pyocine) și antibiotice (piocinază)
Genul Burkholderia
• Taxonomie.
Genul cuprinde șapte specii din care
numai două sunt importante pentru patologia
veterinară : B. mallei și B. pseudomallei.
Burkholderia mallei
• Nume comun : bacilul morvei
• Ecologie : germen parazit obligatoriu, multiplicându-se
numai în organismul animalelor infectate. În mediul
exterior supraviețuiește foarte puțin (maxim 30 de zile în
materiale patologice uscate).
• Infecția naturală. Boala se numește morvă (răpciugă) și se
întâlnește în special la solipede. La om boala este
considerată o zoonoză gravă. Boala se întâlnește și la
carnasiere (primul caz la Iași), iar ocazional la ovine,
caprine și cămile. Boala se caracterizează prin jetaj uleios,
inflamația vaselor și ganglionilor limfatici, precum și
apariția de focare nodulare (chiști morvoși) pe traiectul
vaselor limfatice și în pulmon. Evoluția este de obicei
cronică.
Burkholderia mallei
• Conduita diagnosticului etiologic.
Se face prin examen alergic, bacteriologic și
serologic.
Examenul alergic se face prin maleinare
intradermoplapebrală și prin testul s.c, utilizând
maleina.
Examenul bacteriologic urmărește izolarea
bacteriilor prin însămânțări pe medii de cultură
adecvate, din materiale patologice (chiști morvoși).
Examenul serologic se face prin reacția de fixare
a complementului, urmărindu-se evidențierea
anticorpilor din sânge.
Burkholderia mallei
• Cultivare și caractere culturale
Se dezvoltă bine pe medii glicerinate, în
condiții aerobe la 37°C, timp de 24-48 h.
În bulion glicerinat apare turbiditate
moderată și constituirea treptată a unui
sediment cu caracter aglutinant și mucos.
Pe cartof glicerinat se formează colonii de
1-2 mm diametru, netede, bombate, opace,
nepigmentate sau cu o nuanță de alb-gălbui și
aspect mucos (picături de miere). Prin
învechire se pigmentează în brun-șocolatiu.
Burkholderia mallei
• Morfologie. Bacil polimorf necapsulat,
neciliat, nesporulat, Gram negativ. În culturile
rofizate se observă forme filamentoase.
Prezintă în citoplasmă incluzii de
polibetahidroxibutirat, care în colorația Gram
se observă ca granule metacromatice
• Caractere biochimice. Reduce nitrații în nitriți,
produce oxidază, H2S, dar nu produce indol.
Utilizează citratul de amoniu ca unică sursă de
carbon
Burkholderia mallei
• Structură antigenică. Posedă numai antigen
somatic O. În serul animalelor bolnave apar
anticorpi fixatori de complement, depistabili
prin RFC. Prezintă antigene comune cu
B.mallei și cu Actinobacillus lignieresi.
• Infecția experimentală. Dintre animalele de
laborator cea mai sensibilă este cobaiul, care
se inoculează ip. sau intratesticular, cu apariția
unei orhivaginalite purulente cunoscut sub
denumirea de fenomenul lui Strauss.
Burkholderia mallei
• Sensibilitate și rezistență.
Germene foarte sensibil la acțiunea
factorilor de mediu. Temperatura de 55°C
distruge bacilul în 10 minute, iar la 100°C se
distruge aproape instantaneu.
Ca antibiotice cele mai active sunt
streptomicina, tetraciclina, eritromicina, iar
dintre chimioterapice cel mai eficient este
sulfatiazolul (Munțiu).
Burkholderia pseudomallei
• Nume comun : bacilul lui Whitmore.
• Ecologie : germene saprofit în special în sol și apă.
Rezervorul natural îl reprezintă rozătoarele sălbatice.
• Infecția naturală. Patogen pentru mai multe specii,
la care produce boala numită melioidoză. La cai
boala seamănă cu morva, la vite localizarea
proceselor inflamatorii este în pulmoni, articulații și
uter, la oi artrite și limfangite, la capre domină
manifestări respiratorii și nervoase, la porci tulburări
respiratorii, digestive, nervoase sau alte localizări
(artrite, avorturi).Boala este transmisibilă la om.
• Cultivare și caractere culturale. Se dezvoltă pe
medii uzuale, pe agar cu sânge și pe agar
MacConkey (utilizând lactoza). Pe agar cu sânge se
produce hemoliză completă în câteva zile, iar pe
medii uzuale solide apar colonii mari S, mucoide,
care se transformă în R. Culturile degajă un miros
putrid.
• Morfologie. Bastonașe scurte Gram negative,
necapsulate, nesporulate, dar ciliate.
• Caractere biochimice. Reduce nitrații, lichefiază
gelatina, este oxidazo și catalazo pozitiv, nu produce
indol și H2S.
• Conduita diagnosticului etiologic. Este
asemănătoare cu cea descrisă la bacilul
morvei, cu diferențele că B.pseudomallei este
ciliat și are un spectru mai larg de
patogenitate.
Familia Brucellaceae
Genul Brucella
Genul Brucella
Bruce (1887) izolează pentru prima oară
germenele din organele unor oameni morți de o
boală numită la acea vreme "febra de Malta“.
Bacteria este denumită inițial Micrococcus
melitensis, ia ulterior Meyer și Shaw (1920)
propun crearea genului Brucella în onoarea lui
Bruce.
Cercetările de biologie moleculară au
demonstrat că 6 specii posedă o înaltă
conservare genetică, și anume : B. melitensis, B.
abortus, B. suis, B. ovis, B. canis și B. neotomae.
Genul Brucella
• Ecologie.
Brucelele sunt germeni strict paraziți, ce se
multiplică numai în organismul infectat în mediul
intracelular.
Pentru unele specii de Brucella se găsesc
rezervoare de focalitate naturală : pentru B. suis
rezervorul natural este iepurele de câmp, iar pentru
B. neotomae, șobolanul.
Suresele de izolare sunt reprezentate în special
de materiale patologice provenite de la animale
infestate, cum ar fi : avortoni, lichide
fetale,placentă, spermă, secreții vaginale, lapte, etc.
Genul Brucella
Brucelozele (zoonoze) au în general o evoluție
cronică și se manifestă sub diferite forme : la
gestante prin avorturi, retenții placentare,
mamite; la masculi orhite și orhiepididimite, iar
la ambele sexe pot să mai apară artrite, abcese,
localizări osoase sau în diferite organe interne
(splină, ficat,etc).
Genul Brucella
• B. melitensis produce bruceloză la ovine și caprine, de
care boala se poate transmite ușor la om. La noi în țară
nu s-a izolat (se întâlnește în Grecia, Turcia, Cipru);
• B. abortus afectează taurinele și cabalinele. Se poate
transmite și la om;
• B. suis produce bruceloza la suine. În țara noastră
circulă biotipul 2 nepatogen pentru om;
• B. ovis este monopatogenă și produce orhiepididimita
infecțioasă a berbecilor, și eventual avort la femelele
gestante;
• B. canis este patogenă pentru câini, dar se poate
transmite în rare cazuri și la om;
• B. neotomae se izolează de la șobolan.
Genul Brucella
Este diferită în funcție de formă și de stadiul
evolutiv al bolii.
Astfel în infecțiile inaparente clinic se recurge
la examene serologice și la teste alergice, care
pot depista animalele infestate timpuriu, înainte
de instalarea formei evolutive (clinice), în timp
ce în formele clinice ale brucelozelor, pe lângă
examenele menționate mai sus, se completează
cu examen bacterioscopic direct și cu examenul
bacteriologic.
Genul Brucella
• Examenul bacterioscopic direct.
Constă în efectuarea de frotiuri din
materialele patologice colorate prin metode
speciale cum ar fi : Koster, Stamp, Kozlovski sau
O.M.S. Brucelele apar mici, colorate în roșu
intens, situate intracitoplamatic sau libere,
dispuse în grămezi caracteristice, în timp ce alte
bacterii se colorează în albastru. Prezența
brucelelor poate constitui un element
semnificativ pentru diagnostic, dar nedecelarea
lor nu exclude diagnosticul pozitiv.
Genul Brucella
• Examenul bacteriologic.
Deoarece cel mai adesea materialele
patologice sunt contaminate se recurge la
pregătirea acestora în vederea îmbogățirii în
brucele. Astfel se poate efectua centrifugarea
10 minute la 3000 t/m sau înghețarea la -25°C,
când prin decongelare brucelele sun eliberate
din mediul lor intracitoplasmatic. Ca metodă
chimică de purificare se poate folosi tratarea
cu KOH 2,5% timp de 30 min.
Genul Brucella
• Cultivare și caractere culturale.
Brucelele nu cresc pe medii obișnuite. Ele
necesită unii aminoacizi și vitamine (tiamina,
niacina, biotina). Mediile de cultură cele mai
adecvate sunt bulionul, agarul și cartoful, la care se
adaugă glicerină 2%, glucoză1% și ser 1-5%. Pentru
B. abortus și B. ovis se folosește la izolare o
atmosferă îmbogățită în CO2 5-10%.
Se folosesc pentru izolare din produse
contaminate și medii selective care conțin substanțe
inhibitorii (ciclohexidină, bacitracină, polimixină B,
nistatin)
Genul Brucella
• În medii lichide dezvoltarea brucelelor este lentă (2-5 zile)
și se constată turbiditate moderată, depozit fin, ușor
omogenizabil și uneori inel la suprafață.
• Pe medii solide se formează colonii vizibile după 3 până la
7 zile. Acestea sunt mici, rotunde, nepigmentate, lucioase.
• Pe cartof glicerinat coloniile sunt mici, lucioase, galbene,
iar prin învechire se colorează în brun-șocolatiu.
• Majoritatea speciilor produc colonii de tip S, cu excepția
speciilor B. ovis și B. canis care produc colonii de tip R.
• Prin învechirea culturilor apare un fenomen de disociere
spontană în trei tipuri culturale (S,M și R) care se pot
diferenția prin tratare cu soluție de tripaflavină (testul
Pampana)
Genul Brucella
• Caractere morfologice.
Brucelele sunt bacterii mici, cocoide sau
cocobacilare (0,6-1,5/0,5-0,7µm). Sunt germeni
necapsulați, nesporulați, neciliați, nefimbriați,
Gram negativi. Se colorează mai bine prin
tehnici speciale de colorare cum ar fi : Koster,
Stamp, Kozlovski sau O.M.S. În frotiurile
efectuate din material patologic, brucelele apar
frecvent cu localizare intracelulară.
Genul Brucella
• Proprietăți biochimice.
Brucelele reduc nitrații în nitriți, sunt
oxidazo și catalazo pozitive. Producerea de
H2S și urează este variabilă, constituind criterii
de diferențiere a speciilor. Nu produce indol,
iar proprietățile fermentative sunt slabe sau
absente.
Genul Brucella
• Structura antigenică. Brucelele au o structură
complexă, deosebindu-se antigene de
suprafață, la nivelul peretelui celular și
antigene de profunzime, citoplasmatice.
• Patogenitatea. Mecanismul patogenității se
bazează în special pe capacitatea brucelelor
de a se multiplica intracelular. Pe lângă
această proprietate, celula bacteriană conține
și componenți cu rol de endotoxine și
substanțe alergizante (brucelina)
Genul Brucella
• Infecția experimentală.
Se practică pe cobai sau hamster care se
inoculează s.c sau i.p. De regulă se inoculează
2 cobai. Unul se sacrifică după 3-4 săptămâni
și se efectuează examen serologic, în vederea
evidențierii anticorpilor, iar al doilea se ține
sunb observație până la 10 săptămâni, când
după moarte sau sacrificare se examinează
bacteriologic și histopatologic.
Genul Brucella
• Sensibilitate și rezistență. Brucelele au capacitate mare
de rezistență în mediul exterior, mai ales când sunt
înglobate într-un substrat organic (peste 200 de zile în
materiale patologice uscate). Căldura umedă distruge
rapid brucelele : în 5-10 min. la 60°C, în timp ce căldura
uscată le distruge într-un minut la 90-95°C. Lumina
solară directă le distruge în cca. o oră. Sunt sensibile la
antiseptice și dezinfectante uzuale (fenol 0,5%, formol
1%, alcool 70%, sublimat 0,1%)
• Sensibilitate la antibiotice. Cele mai eficiente
antibiotice sunt streptomicina, cloramfenicolul,
teramicina, rifampicina, tetraciclina, iar dintre
chimioterapice cotrimoxazolul. In vivo eficacitatea
acestor substanțe antibiotice se manifestă mai mult
asupra brucelelor localizate extracelular.
Genul Brucella
• Imunoprofilaxie.
În țara noastră nu se face vaccinare. În alte
țări se utilizează vaccinuri preparate din tulpini
vii atenuate (B19 pentru bovine și Rev-1
pentru ovine) sau din tulpini inactivate (45/20
de B.abortus și H38 de B.melitensis).
Vaccinarea antibrucelică utilizată în alte
țări se practică doar la bovine și ovine, dar
anticorpii formați prin vaccinare trebuie
diferențiați de cei apăruți prin infecție.
Familia Alcaligenaceae
• Grupează bacterii în formă de coci sau bacili,
Gram-negative, mobile, strict aerobe, catalazo
și oxidazo-pozitive. Unele specii produc
pigmenți de culoare galbenă.
• În cadrul familiei sunt incluse următoarele
genuri : Alcaligenes, Bordetella, Pelistega,
Sutterela, Taylorella și Acromobacter. Dintre
acestea unele prezintă importanță pentru
patologia veterinară
Genul Bordetella
• Grupează bacterii mici, bacilare sau cocobacilare, cu
dimensiuni de 0,5-1/0,2-0,5 µm, Gram-negative, strict
aerobe, catalazo și oxidazo-pozitive.
• Genul cuprinde următoarele specii : B. bronchiseptica,
B. avium, B. pertussis, B. parapertussis, B. hinzii, B.
holmesii, B. treamatum.
• B. bronchiseptica provoacă afecțiuni respiratorii la
diferite specii de animale, B.avium și B.hinzii provoacă
îmbolnăviri la păsări și foarte rar la oameni, iar B.
pertussis și B.parapertussis cauzează un sindrom de
tuse convulsivă la oameni.
Bordetella bronchiseptica
• Ecologie. Germene epifit al mucoaselor respiratorii
anterioare la mai multe specii de animale (porci,
câini, iepuri, cobai, șobolani)
• Infecție naturală. Este agentul etiologic al unor
infecții respiratorii la mai multe specii de animale.
La porc este considerat agentul etiologic primar
în producerea rinitei atrofice (în asociere cu
P.multocida). La câine intervine în producerea unei
traheobronșite infecțioase, iar secundar poate
complica unele viroze respiratorii la câini. La alte
specii poate fi implicat în producerea a diferite
infecții respiratorii.
Din materialele patologice (scurgeri nazale, mucus
traheal, porțiuni pulmon) se fac examene
bacterioscopice, când se evidențiază numeroși germeni
Gram-negativi care se completează cu examen
bacteriologic.
Cultivare și caracter culturale. Se dezvoltă bine pe
agar cu sânge și pe agar MacConkey, cu adaos de
substanțe inhibitoare (penicilină, furazolidon, nistatin).
În medii lichide se constată turbiditate moderată, pe
agar cu sânge unele tulpini sunt hemolitice, iar pe agar
MacConkey apar colonii roșiatice.
• Caractere morfologice. Cocobacil mic,
polimorf, nesporulat, ciliat, fimbriat, Gram
negativ, dispus izolat, în perechi sau grămezi
mici.
• Caractere biochimice. Produce catalază,
oxidază, urează și fosfatază. Reduce nitrații în
nitriți și utilizează citratul de amoniu ca unică
sursă de carbon. Nu produce indol și H2S, și
este lipsit de proprietăți glucidolitice.
• Patogenitatea. Tulpinile virulente au fimbrii și
produc enzime extracelulare și adenilat-ciclaza.
Fimbrile favorizează aderența iar adenilat-ciclaza are
activitate antifagocitară. Mai produce o toxină
dermonecrotică, responsabilă de atrofia corneților
nazali, efect mai pronunțat la purceii sub 3
săptămâni de viață.
• Imunoprofilaxie. Se practică doar la suine în scopul
prevenirii rintei atrofice sau altor afecțiuni
respiratorii. Vaccinurile utilizate sunt inactivate și
pot fi monovalente (numai din tulpini de
B.bronchiseptica) sau polivalente (conțin și tulpini
de Pasteurella multocida , și Actinobacillus
pleuropneumoniae)
Familia Moraxellaceae
• Grupează genurile Moraxella, Acinetobacter și
Psychrobacter care cuprind bacterii Gram
negative, bacilare sau cocobacilare.
• Genul Moraxella. Primul reprezentant al genului a
fost izolat și descris de Morax (1896)din cazuri de
infecții conjuctivale umane. Genul include mai
multe specii, din care mai importante pentru
patologia veterinară sunt următoarele : M.bovis,
M.canis, M.lacunata.
Genul Moraxella
• Moraxella bovis. Patogen pentru bovine la
care provoacă o cheratoconjuctivită. Incidența
bolii este mai ridicată în lunile de vară și la
vacile sub 2 ani. Clinic se constată lăcrimare și
conjuctivită. Intervin ca factori favorizanți
radiațiile UV, praful și iritațiile cauzate de
insecte (muște). Se cultivă pe medii cu ser sau
cu sânge.
Genuri neîncadrate în familii
Genul Francisella
• Cuprinde bacterii Gram negative, bacilare sau

cocobacilare, imobile, strict aerobe, ce se dezvoltă
bine pe medii cu sânge suplimentat cu cisteină,
sensibile la streptomicină.
• În acest gen sunt încadrate trei specii : F. tularensis
(specia tip), F. philomiragia, F. novicida
Francisella tularensis
• Taxonomie. În cadrul speciei se disting două
varietăți : F. tularensis var. Tularensis (biotipul A),
răspândit mai ales în emisfera nordică și F.
tularensis var. Paleartica (biotipul B), răspândită
mai ales în Eurasia.
• Ecologie. Animalele sălbatice (șobolanii, iepurii,
castorii, veverițele, căprioarele, vulpile) constituie
rezervoare naturale. Este epifită la animale
sălbatice și artropode. Principalul rezervor natural
îl reprezintă iepurele californian și căpușele.
• Infecție naturală. Provoacă boala numită tularemia
(franciseloză), întălnită la animale sălbatice și
domestice, dar care se poate transmite și la om
(antropozoonoză gravă). Se transmite prin contact
direct sau prin înțepături de căpușe. Clinic boala este
mai bine conturată la ovine care manifestă tulburări
generale, manifestări nervoase și hipertrofii al
limfonodulilor. La iepuri de asemenea se constată
frecvent abcese ale limfonodulilor. Omul poate
contacta boala pe toate căile, chiar și prin simpla
atingere a cadavraler moarte de tularemie (mai
freventă la vânători, măcelari)
• Conduita diagnosticului etiologic. În toate
cazurile se vor lua măsuri severe de protecție
a muncii. Se expediază la laborator cadavre de
animale mici, porțiuni de ficat, splină și
limfonoduli. Probele se pot congela. Din
acestea se va efectua examen bacterioscopic
direct, utilizând metoda Gram și Giemsa, și
apoi examen bacteriologic
• Cultivare. Franciselele nu cresc decât pe medii
speciale cum ar fi mediul McCoy (cu ou), mediul
Francis (cu cisteină) sau mediul Condrea ( de
digestie peptică). Se poate adăuga penicilină și
polimixină B pentru selectivitate.Germen strict
aerob ce se dezvoltă în 2-3 zile. Se cultivă și pe
oul embrionat de găină. Embrionii inoculați mor
la 1-5 zile după inoculare.
• Caractere morfologice. Germene de dimensiuni
foarte reduse. Formele foarte mici pot trece prin
filtrele uzuale bacteriologice. Este imobil,
nesporulat, Gram negativ. Prezintă o
microcapsulă.
• Caractere biochimice. Este catalazo-pozitiv,
produce H2S, nu produce indol.
• Structură antigenică. Posedă antigene somatice
O, capsulare K și Vi.
• Patogenitatea. Se manifestă în special prin
virulență, dar intervin și endotoxine cu efect
neurotoxic și necrozant pentru pereții vaselor.
• Infecția experimentală. Se efectuează pe șoareci
sau cobai. Inocularea se poate face pe cale i.p sau
s.c.
Grupa bacteriilor Gram negative
anaerobe
Familia Cardiobacteriaceae
Familia Cardiobacteriaceae
• Grupează trei genuri : Cardiobacterium,
Dichelobacter și Sutonella. Dintre acestea
numai genul Dichelobacter prezintă
importanță pentru medicina veterinară.
• Germenii incluși în această familie sunt bacili
drepți, cu extremități rotunjite, eventual
grupați în perechi, grămezi sau lanțuri. Sunt
Gram negativi, anaerobi, imobili.
Genul Dichelobacter
Dichelobacter nodosus
• Ecologie. Germen parazit al epidermei interdigitale a
ongloanelor la rumegătoare. Se găsește în adăposturile
umede, gunoi, pășuni umede, noroioase, saivane.
Supraviețuiește 2 săptămâni, la temperaturi peste
10°C. Rezervorul de germeni este reprezentat de
animale bolnave.
• Cultivare. Germene strict anaerob. Se cultivă pe medii
speciale (gelozate, cu adaos de sânge de cal) într-o
atmosferă de 10% CO2 și 2% H. Pe medii solide
formează după 2-5 zile colonii translucide,
nepigmentate, circulare, bombate cu dimensiuni de 1-2
mm.
• Morfologie. Bacil drept sau ușor încurbat, cu
extremitățile dilatate. Dimensiunile sunt
cuprinse între 3-6 µm/1-1,7 µm. Este un
germen Gram negativ, nesporulat, necapsulat,
neciliat, dar fimbriat (se corelează cu
patogenitatea)
• Caractere biochimice. Este lipsit de proprietăți
glucidolitice, nehemolitic. Produce H2S dar nu
produce indol, urează, catalază, lecitinază.
Este proteolitic, acidifică și coagulează laptele
turnesolat.
• Infecția naturală. Produce singur sau în asociere cu
alți germeni pododermatita infecțioasă la
biongulate. Ordinea receptivității este : ovine,
caprine, taurine, suine, biongulate sălbatice.
Manifestările clinice sunt reprezentate de
șchiopături de diferite grade, ca o consecință a
leziunilor necrotice de la nivelul ongloanelor. De la
nivelul leziunilor, mai ales la rumegătorele mici, se
izolează și alți germeni : Fusobacterium
necrophorum, Treponema penortha,
Arcanobacterium pyogenes, Clostridium perfringens,
Prevotella sp., Staphylococcus sp., etc
• Patogenitate. Germenii sunt considerați ca fac
parte din flora normală. În condiții de strictă
anaerobioză se multiplică în special consecutiv
unor traume, necroze, ischemii, invazii parazitare
sau contaminări multiple cu germeni facultativi.
Șușele izolate au un grad diferit de
patogenitate (slab patogene, moderat sau
puternic patogene). Pilii favorizează virulența prin
atașarea germenului de celulele epiteliale și
progresia bacteriilor în leziuni. Tulpinile virulente
exercită o intensă activitate proteolitică, prin
sinteza mai multor proteaze acide și termostabile,
din care cele mai importane în geneza leziunilor
sunt : keratinaza, elastaza și gelatinaza.
• Diagnosticul etiologic. Diagnosticul
bacteriologic este dificil de efectuat din cauza
florei de asociere. Probele recoltate se
transportă pe medii de transport pentru
anaerobi, deoarece germenii sunt foarte
sensibili la acțiunea oxigenului. În general,
identificarea germenului este orientată pe
caracterele morfologice și aspectul coloniilor,
pe absența fermentării glucozei și pe intensa
activitate proteolitică.
• Sensibilitate la antibiotice. In vitro germenul este
sensibil la diferite antibiotice și chimioterapice
(penicilină, tetraciclină, streptomicină,
cloramfenicol, etc), dar in vivo pentru rezultate
eficiente este necesar ca în prealabil să se
îndepărteze chirurgical țesuturile necrozate.
• Imunoprofilaxia. Pentru prevenirea
pododermatitei la ovine se folosește un vaccin
inactivat preparat din tulpini de Fusobacterium
necrophorum și Dichelobacter nodosus.
Familia Bacteroidaceae
Genul Fusobacterium
Fusobacterium necrophorum
• Denumirea comună : bacilul necrozei, bacilul
lui Schmorll.
• Ecologie : Bacteria este epifită în tubul digestiv
și pe mucoasa genitală, la diferite specii, mai
ales la ierbivore. În mediul ambiant se poate
izola din sol și bălegar. În mediul exterior are o
rezistență scăzută. Lumina solară îi distruge în
câteva ore. Sunt de asemenea sensibili la
dezinfectantele uzuale.
• Infecția naturală. Boala se numește
necrobaciloză și se întâlnește la un număr
mare de specii animale, în special la ovine,
taurine, suine, iepuri, cabaline, animale
sălbatice, precum și la om. Boala se manifestă
prin apariția de abcese necrotico-purulente cu
diferite localizări, fiind favorizată de factori
predispozanți (umiditate, leziuni podale,
igiena precară a adăposturilor, a ongloanelor,
etc)
• Infecția naturală. Localizările anatomoclinice sunt :
- Localizări podale (pododermatita infecțioasă) se întâlnesc mai
frecvent la animalele adulte, caracterizate prin leziuni necrotice la
nivelul ongloanelor.
- Localizări bucale (stomatita sau difteria necrobacilară) se
întâlnesc la animalele tinere mai frecvent la viței, miei și purcei.
- Localizări ombilicale , la animalele nou-născute, frecvente la miei.
Se pot complica spre peritonite.
- Localizări cutanate (dermatite)mai frecvente la suine, sub formă
de flegmon al buzei inferioare la iepure sau abcese multiple, ce
pot fistuliza , eliminând un puroi cremos, alb-verzui.
- Localizări genitale manifestate prin leziuni necrotice localizate pe
mucoasele genitale atât la masculi, cât și la femele.
- Localizări viscerale, ma caracteristice sunt focarele necrotice
hepatice la miei și viței
• Conduita diagnosticului etiologic. Diagnosticul
poate fi dificil din cauza diversității germenilor
întâlniți la nivelul leziunilor. Din materialele
patologice se face un examen bacterioscopic
direct, și se observă bacili sau filamente
flexuoase, colorate Gram-negativ, care se
completează cu examenul bacteriologic,
urmărindu-se aspectele culturale, morfologice
și biochimice.
• Cultivare și caractere culturale. Germen strict
anaerob, ce se dezvoltă pe medii cu adaos de ser,
sânge, aminoacizi, glucoză. Se dezvoltă la 37°C,
după 2-3 zile de incubație. În culturi rezistă până
la 30 de zile.
• Pe medii lichide unele tulpini produc turbiditate
moderată, altele formează un sediment floconos,
supernatantul rămânând limpede.
• Pe medii solide se formează două tipuri de
colonii, unele de tip I sau A cu asect de forme
geometrice, hexagonale, sau piramidle, iar al
doilea tip notat B, de formă rotundă, cu marginile
regulate și suprafața bombată.
• Caractere morfologice. F. necrophorum are
aspectul unui bacil subțire, polimorf,
filamentos, nesporulat, neciliat, necapsulat,
Gram-negativ. Lungimea bacilului variază între
3-10 µm, în timp ce formele filamentoase
ajung la 100 µm. La microvizare în citoplasmă
se observă granulații metacromatice ce
imprimă un aspect de "șine de cale ferată
cartagrafiată"
• Caractere biochimice. Fermentează glucoza,
produce indol și H2S, prezintă activitate
hemolitică și lecitinazică.
• Patogenitatea. Se datorează capacității de
multiplicare în țesuturi și organe, dar și
acțiunii toxice a unor secreții și componente
bacteriene. Acestea se pot evidenția în
superanatantul culturilor și se împart în
exotoxine termolabile cu acțiune hemolitică și
lecitinazică, cu efect letal pentru șoarece, și
endotoxine cu rol în producerea necrozei.
• Infecția experimentală. Se face pe iepure sau
pe șoarece prin inoculare subcutanată.
Tulpinile patogene produc o inflamație
fibrino-necrotică la locul de inoculare, care
poate cuprinde toată fața ventrală a
abdomenului. Animalele mor în 2-5 zile.
• Sunt sensibili la antiseptice și dezinfectante
uzuale, precum și diferite antibiotice li
sulfamide.
Grupa bacteriilor de formă alungită
încurbată

Cursuri Micro

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Micro

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grupa bacililor Gram pozitivi,

Fam. Bacillaceae, Genul

• Specii patogene : - Bacillus anthracis ;

Specii nepatogene (antracoizi) : B.subtilis,

• Bacil asemănător cu B.anthracis, cu deosebirea

Pentru diferențierea de B.anthracis se

• Se face pe șoarece (cobai) care se inoculează

Fam. Clostridiaceae, Genul Clostridium

• În literatura de specialitate există diferite

Fig.Mediul Levine: lactoză negativ=

• Germeni cu o rezistență redusă la factorii de

• Cuprinde bacterii Gram negative, bacilare sau

S-ar putea să vă placă și