A.

Etape de lucru în realizarea preparatului citogenetic

clasic

Efectuarea preparatului microscopic pentru analiza citogenetică

clasică şi-a dovedit importanţa ca etapă preliminară în investigarea
numărului şi morfologiei cromozomilor, multe dintre aberațiile
cromozomiale având repercursiuni în manifestarea anormală a fenotipului,
mortalităţi embrionare, diferite grade de infertilitate şi chiar sterilitate. De
altfel, cunoaşterea ponderii celulelor aflate în diviziune din totalul celor
aferente unui preparat microscopic reprezintă un criteriu deosebit de
important în aprecierea proceselor proliferative.
Studiul cromozomilor la om și animale se realizează direct, prin
recoltarea de celule aflate diviziune din ţesuturi, precum măduva osoasă
hematogenă, ficat, splină, limfonoduri, epiteliu cornean, ţesuturi
embrionare, ţesuturi aflate în regenerare, gonade, sau indirect, prin
realizarea de culturi celulare.
Deşi se cunosc şi pot fi aplicate mai multe tehnici de obţinere a
preparatelor citogenetice, toate ţin cont de o serie de etape de lucru
obligatorii ce corespund, în mare parte, celor de efectuare a preparatelor
histologice standardizate.

a. Recoltarea probelor se face de la animale de laborator (şoareci,

şobolani, hamsteri, cobai etc.), de la cele de interes zootehnic sau de la om.
Pot fi recoltate pe heparină probe de sânge prin puncţie venoasă,
secţionarea vârfului cozii sau al urechilor la animale, secţionarea crestei ori
Andrei Cristian GRĂDINARU

a membranei interdigitale la păsări, probe de organe sau de ţesut prin

biopsie sau orice alt tip de intervenţie chirurgicală, ori imediat după
moartea, sacrificarea sau abatorizarea animalelor, în aşa fel încât celulele
studiate să fie încă în stare vie. La om, recoltarea după producerea
decesului se recomandă în primele 15 minute de la instalarea acestuia.
Este obligatorie fasonarea fragmentelor mari de organe sau ţesuturi
în blocuri cubice sau paralelipipedice de cca. 2-3 mm grosime, prin tăiere
cu ajutorul unui bisturiu sau a unui foarfece bine ascuţit, evitându-se
zdrobirile.

b. Cultura probei are o durată diferită în funcție de țesutul recoltat.

De exemplu, cultura din limfocitele periferice și aspiratul medular durează
între 68 și 72 ore iar cea a celulelor tumorale, între 68 ore și două
săptămâni, în funcție de rata de diviziune a celulelor și de tipul celular.
Culturile celulare se realizează utilizând medii specifice (de
exemplu, RPMI, HEPES, DMEM etc.), ce se introduc în incubatoare sterile
cu mediu controlat (temperatura de 370C, umiditatea între 80-90%, CO2
5%, oxigen 20%) și în care se țin pe toată perioada de cultură.

c. Colchicinizarea (colcemizarea) sau oprirea diviziunii celulare,

constă în tratamentul cu soluţii statmokinetice cu scopul de a inactiva fusul
nuclear şi de a obţine un grad mai mare de condensare a cromozomilor.
Cele mai cunoscute astfel de soluții sunt cele de colchicină (alcaloid extras
din Colchicum autumnale sau brânduşa de toamnă) şi analogul său sintetic
colcemid (diacetilmetil-colchicina) 1, aceşti compuşi toxici pentru fusul
celular blocând („arestând”) celulele în metafază ca urmare a acţiunii lor
directe asupra grupării sulfhidrice ale proteinelor, la nivel citoplasmatic
organizarea aparatului mitotic (centrioli, microtubuli) fiind astfel inhibată.
Rezultatele scontate (un număr cât mai mare de metafaze în câmpul
microscopic, cu cromozomi bine evidenţiaţi) se obţin prin respectarea unor
concentraţii scăzute de soluţii (0,02-0,5% colchicină sau 1% colcemid), la

1
Soluţia de colchicină se prepară amestecând 1 ml de soluţie 0,85% NaCl adusă la pH 7 (cu tampon
fosfat 6,6x10-3) cu 0,3 mg colchicină sau colcemid.

2
 5. ETAPE DE LUCRU ÎN REALIZAREA FROTIULUI CITOGENETIC CLASIC.
ALCĂTUIREA CARIOTIPULUI

temperaturi de lucru cuprinse între 8 și 160C, aplicate un timp limitat, între

una şi patru ore. În practică pot fi folosiți şi alţi inhibitori mitotici de tipul
Velban (sulfat de vinblastină), Aesculina (la temperaturi de lucru cuprinse
între 4 și 160C) sau orice principiu „antitumoral” care acţionează
statmokinetic.
Concentraţiile soluţiilor statmokinetice variază, în general, de la
specie la specie, concentraţiile optime şi timpii de acţiune stabilindu-se, de
cele mai multe ori, prin tatonări repetate ce vor duce la alegerea celei mai
favorabile soluţii. Aşadar, este cunoscută contractarea prea puternică a
cromozomilor la concentraţii crescute de soluţii statmokinetice, la fel cum
şi timpii prea mari de acţiune sunt asociaţi cu o spiralizare excesivă a
cromatinei, cromozomii căpătând aspect „flauşat” sau „scămos”, aceştia
fiind, de asemenea, reduşi în dimensiune. Pe de altă parte, concentraţiile
reduse şi un timp prea scurt de aplicare al tratamentelor statmokinetice pot
reduce indicele mitotic (optim 10%, sub 3% este considerat nefavorabil).

d. Tripsinizarea culturilor aderente. Multe din culturile celulare

sunt aderente la flaconul de cultură datorită anumitor proteine de suprafată
care leagă celula de cutia de plastic. Pentru a le scoate din flacon și a
continua prelucrarea probei este necesară degradarea enzimatică a acesteia
utilizând soluții de tripsină 0,5% cu EDTA 0,2%. Această etapă are ca rol
detașarea celulelor de pe suprafața de plastic a flaconului și menținerea lor
în suspensie. Culturile efectuate în suspensie nu necesită o astfel de etapă
de prelucrare deoarece acestea se pot mobiliza și pot fi transferate în
tuburile de centrifugă cu o simplă agitare a flaconului.

e. Hipotonizarea constă în tratamentul probei de analizat cu soluţii

saline hipotone în vederea dispersiei cât mai lejere a cromozomilor în
celule, evitând astfel suprapunerile acestora. Acest tratament se aplică
întotdeauna înaintea etapei de fixare, determinând turgescenţa celulelor,
mărirea moderată şi limitată a volumului celular, fluidizarea citoplasmei
celulare şi o mai bună etalare a cromozomilor în câmpul microscopic (se

3
Andrei Cristian GRĂDINARU

elimină coeficientul de suprapunere). Cea mai folosită soluţie hipotonă

este cea de KCl 0,56% (0,075 M), însă mai pot fi folosite şi soluţiile de KCl
0,67%, citrat de sodiu 0,6-1,2% sau soluţia Hanks2 în diluţie 1/3. Timpul
de hipotonizare variază între 10 şi 60 de minute. Este recomandat ca soluţia
hipotonă să fie păstrată la termostat (370C), la fel ca şi suspensia celulară
pe toată durata tratamentului.

f. Prefixarea. În urma etapei de hipotonizare, membrana celulară

devine foarte fragilă iar dacă s-ar efectua direct centrifugarea, efectele ar
fi dezastruoase prin ruperea membranei celulare. Din acest motiv,
consecutiv hipotonizării și înaintea primei centrifugări, se introduce în tub
o cantitate mică (2-3 ml) de fixator (de același tip cu cel utilizat în
următoarele etape ale prelucrării), cu scopul stabilizării membranei
celulare.

g. Fixarea este o etapă obligatorie a preparatului citogenetic, având

drept scop oprirea trecerii celulei „blocate în metafază” în alte stadii ale
ciclului celular. Agenţii de fixare folosiţi pot fi fizici (căldura umedă şi
treptată) sau chimici.
Un bun fixator chimic trebuie să aibă o viteză mare de pătrundere
în intimitatea piesei, să modifice cât mai puţin structura naturală a ţesutului
şi să permită colorarea componenţilor celulari care prezintă interes pentru
studiu. Deşi în practica histologică sunt cunoscuți numeroşi fixatori, fie ei
simpli (formol 10%, alcool etilic 96-1000, alcool metilic absolut, bicromat
de potasiu, cloroform, acid acetic, acid picric, acid osmic), fie compuşi
(Carnoy I3, Carnoy II4, Bouin5, Zenker6, amestecul alcool-formol7), pentru

2
HBSS – engl. Hanks' Balanced Salt Solution.
3
Fixatorul Carnoy I (fixator clasic) – amestec 1/3 de acid acetic glacial şi alcool etilic sau metilic
absolut.
4
Fixatorul Carnoy II – amestec 6/3/1 de alcool etilic absolut, cloroform şi acid acetic glacial.
5
Fixatorul Bouin – amestec de acid picric saturat în soluţie apoasă (70 ml), formaldehidă 40% (25
ml) şi acid acetic glacial (5 ml).
6
Fixatorul Zenker – amestec de apă distilată (95 ml), bicromat de potasiu (2,5 g), clorură de mercur
(5 g) şi acid acetic glacial (5 ml).
7
Amestecul alcool-formol cuprinde etanol 96% (90 ml), formalină (10 ml) şi acetat de calciu (0,5g).

4
 5. ETAPE DE LUCRU ÎN REALIZAREA FROTIULUI CITOGENETIC CLASIC.
ALCĂTUIREA CARIOTIPULUI

efectuarea preparatului citogenetic rezultate bune au fost raportate cu

acidul acetic 50% (aplicat timp de 15 minute), precum şi cu aşa numitul
„fixator clasic” - amestec 1/3 de acid acetic glacial şi alcool etilic sau
metilic absolut (aplicat timp de 30 de minute).
Este important ca fixarea să fie efectuată în vase cuprinzătoare (de
obicei în băi Laveran 94/58,5/33 mm) iar volumul de fixator să fie suficient
pentru a cuprinde piesa, unele recomandări fiind chiar pentru a depăşi
volumul piesei de 30-40 de ori. De asemenea, vasul în care fixarea este
realizată trebuie să fie agitat din când în când pentru reînnoirea stratului de
lichid ce vine în contact cu proba iar un fixator odată utilizat nu trebuie
reutilizat pentru fixarea altor piese. De altfel, atunci când metodele de lucru
solicită menţinerea celulelor în fixator pentru o perioadă îndelungată, este
recomandată înlocuirea fixatorului la fiecare 24 de ore. Deşi de cele mai
multe ori fixarea se realizează la temperatura camerei şi în cazuri
excepţionale la etuvă (37-600C), în cazul fixatorului clasic rezultate mai
bune se obţin utilizând o soluţie proaspăt preparată înaintea fixării şi răcită
la 40C sau chiar mai puţin. Se recomandă ca finalul operaţiunii de fixare să
fie marcat de spălarea cu alcool absolut a excesului de fixator clasic.

h. Digestia substanțelor pectice se poate realiza pe cale chimică

sau enzimatică. Aceasta constă în tratamentul țesuturilor cu o soluţie de
acid clorhidric normal la temperatura de 600C sau tripsină la 370C. Ca
urmare a dizolvării parţiale a substanţelor pectice este uşurată colorarea (în
special în cursul reacţiei Feulgen şi coloraţiei cu orceină) şi etalarea
celulelor pe lamă8.

i. Etalarea presupune dispunerea cromozomilor pe lama de

microscop, fie prin tehnica frotiurilor uscate la aer sau la flacără, fie prin
presarea ţesuturilor între lamă şi lamelă (tehnica Squash).

8
Celulele de interes sunt aduse în suspensie, fiind sporit numărul celor care vor fi etalate pe lamă
sau vor intra în contact cu mediul de cultură.

5
Andrei Cristian GRĂDINARU

Tehnica frotiurilor realizate prin uscare la aer sau la flacără se

pretează pentru ţesuturile cu structură laxă. Din suspensiile celulare
obţinute în fixator, o cantitate redusă este aspirată într-o pipetă cu lumen
îngust şi pulverizată cu presiune pe o lamă rece, curăţată şi degresată în
prealabil. Preparatul astfel realizat se usucă la temperatura camerei sau prin
trecere rapidă prin flacără pentru evaporarea sau arderea fixatorului.
Frotiurile uscate sunt ulterior spălate de resturile de fixator cu apă de la
robinet (în băi Laveran) timp de 20-30 de minute, după care se clătesc în
alte două băi de apă distilată, câte 2-3 minute în fiecare baie. Lipsa acestor
operaţiuni de spălare şi clătire determină prezenţa fixatorului pe lamă, fiind
îngreunată astfel colorarea ulterioară a cromozomilor.
Tehnica Squash se pretează pentru ţesuturile cu textură dură,
fragmentate şi colorate în prealabil, şi așezate în mijlocul unei lame de
microscop bine spălată şi degresată. Proba astfel pregătită este supusă
operaţiunii de strivire cu o lamelă ce poate fi unsă cu o peliculă fină de
albumină glicerinată şi trecută rapid prin flacără pentru a se produce
coagularea acesteia cu scopul sporirii adezivităţii probei la lamelă. Cu
pulpa degetului mare se compresează materialul între lamă şi lamelă,
urmărind ca prin aceasta să fie realizată o dispunere cât mai fină a celulelor
pe lamă. Prin tamponarea marginii celor două lame cu o hârtie de filtru se
îndepărtează surplusul de colorant. Deşi această tehnică prezintă avantajul
expeditivității, uneori celulele se pot dispune stratificat sau se pot sparge.

j. Colorarea se efectuează în scopul obţinerii contrastului necesar

examinării la microscop a cromozomilor, fiind folosite soluţii de coloranţi
bazici cu afinitate pentru cromatina cromozomilor care este puternic acidă.
Are o durată cuprinsă între 5 și 15 minute, după colorare fiind obligatorie
spălarea preparatelor în două băi de apă distilată. Dintre cei mai importanţi
coloranţi nucleari, pot fi amintiți următorii: fuxina bazică, carminul,
orceina, soluția Giemsa.
 Fuxina bazică – este un colorant sintetic ce a fost propus pentru
colorarea nucleului şi a cromozomilor în anul 1924 de către Robert
Feulgen (1884-1955) şi Anteil Heinrich Rossenbeck (1895-1945),

6
 5. ETAPE DE LUCRU ÎN REALIZAREA FROTIULUI CITOGENETIC CLASIC.
ALCĂTUIREA CARIOTIPULUI

motiv pentru care reacţia de colorare cu fuxină bazică este

cunoscută drept reacţia Feulgen. Această tehnică foloseşte fuxină
bazică decolorată (numită şi reactiv Schiff) care, în prezenţa HCl
1N la 600C, se recolorează la nivelul moleculei de ADN din
structura cromatinei interfazice şi a celei condensate în cromozomi.
Tehnica este specifică doar ADN-ului, deoarece în urma reacţiei cu
HCl singurele grupări aldehidice formate sunt la nivelul moleculei
de ADN, reactivul Schiff având afinitate întocmai pentru astfel de
legături9.
 Carminul – este un colorant natural de origine animală, fiind folosit
în soluţie acetică 45% (aceto-carmin) pentru o mai bună penetrare
în ţesuturi. Unii mordanţi, precum acetatul de fier, pot fi adăugaţi
în cantități foarte mici (câteva cristale) în vederea intensificării
colorării cromozomilor.
 Orceina – este un colorant natural produs în ultima vreme şi pe cale
sintetică. Este folosită în soluţie acetică obţinută prin dizolvarea
unui gram de orceină în 100 ml acid acetic 45% (soluţie standard
1%). Pentru studiul cromozomilor uriaşi de la Drosophila
melanogaster rezultate mai bune au fost raportate folosind orceina
acetică 2% şi concentraţii de 70% ale acidului acetic. Înlocuirea
acidului acetic cu cel propionic duce la obţinerea orceinei
propionice, ce poate fi folosită la aceleaşi concentraţii ca şi soluția
acetică. Soluţia de orceină lactoacetică (2%) poate fi folosită cu
rezultate similare cu cele ale variantelor anterior menţionate,
aceasta reprezentând un amestec din 2 g orceină, 50 ml acid acetic
glacial, 42,5 ml acid lactic 85% şi 7,5 ml apă distilată.
 Giemsa – este cel mai popular colorant folosit în citogenetică (în
soluţii de 10-20%), reprezentând un amestec de albastru de metilen,
azur şi eozină y ce colorează cromatina cromozomilor în roşu,
restul componenţilor celulari rămânând necoloraţi. În vederea

9
Cu ajutorul densiometriei a putut fi măsurată cantitatea de ADN din celulă, rezultatele obţinute
susţinând modificarea cantităţii de ADN în cursul fazelor ciclului celular în care nucleii celulelor
păstrează acelaşi aspect.

7
Andrei Cristian GRĂDINARU

îmbunătăţirii contrastului necesar observării cromozomilor poate fi

practicată mordarea prealabilă cu metabisulfit de sodiu.
În urma acestei etape se obține un preparat cromozomial uniform
colorat, pretabil pentru evaluarea numărului de cromozomi, a
dimensiunilor acestora și poziției centromerului în cadrul fiecărui
cromozom, fiind imposibilă identificarea anomaliilor de structură.

k. Spălarea se realizează cu scopul îndepărtării excesului de

colorant din preparat, singurele formaţiuni cromatice fiind cromozomii. Se
efectuează prin clătirea preparatului într-o baie de apă. Spălarea poate fi
urmată de o etapă de clarificare cu xilol.

Preparatele astfel realizate pot fi vizualizate direct la microscop, pot

fi semipermanentizate prin izolarea marginilor lamelei cu parafină10 sau
permanentizate prin aplicarea unei picături de balsam de Canada atât pe
preparatul de pe lamă cât şi pe zona liberă a lamelei. Balsamul de Canada
este o răşină anhidră nemiscibilă cu apa, neputând fi aplicată pe probele
colorate ca atare, ci numai după efectuarea unei etape de deshidratare de
câteva minute (în băi de alcool de concentraţii succesiv crescute11şi băi de
solvent organic12). Preparatele astfel montate se introduc la termostat timp
de 10-12 ore sau se lasă la temperatura camerei timp de 1-2 zile în vederea
uscării şi uniformizării mediului de montare.
Cu ajutorul acestor tehnici se obţin preparate clare în care doar
cromozomii apar coloraţi. Cu toate acestea, metoda clasică a includerii la
parafină este treptat înlocuită din tot mai multe cercetări de citogenetică.

l. Vizualizarea preparatelor microscopice. Microscopul optic

sau fotonic este de departe cel mai la îndemână instrument pentru
vizualizarea preparatelor citogenetice. Examinarea acestora se face iniţial

10
Parafina este un amestec de hidrocarburi alifatice, fiind nemiscibilă cu apa sau alcoolurile, dar
miscibilă cu hidrocarburile benzenice (considerate solvenţi ai parafinei) precum benzenul, toluenul
sau xilenul.
11
De exemplu, băi de etanol cu concentraţii de 70%, 95% şi 100%.
12
De exemplu, băi de xilen, benzen, toluen sau cloroform.

8
 5. ETAPE DE LUCRU ÎN REALIZAREA FROTIULUI CITOGENETIC CLASIC.
ALCĂTUIREA CARIOTIPULUI

cu obiective mici, cunoscute ca obiective uscate, a căror putere de mărire

este de 10 ori (10x), 20 de ori (20x) sau 40 de ori (40x). În acest fel sunt
identificate metafazele, celulele în diviziune fiind diferenţiate de cele aflate
în interfază prin prezenţa cromozomilor în structura lor. Metafazele în care
cromozomii apar bine dispersaţi în câmpul microscopic sunt ulterior alese
pentru a fi vizualizate cu obiectivul de imersie. Puterea de mărire a acestuia
este de 100 de ori (100x), pentru folosirea sa fiind necesară interpunerea
între lentila frontală a obiectivului şi preparat a unui lichid cu indicele de
refracţie aproximativ egal cu cel al sticlei (ulei de cedru). Din acest motiv,
obiectivul de imersie este cunoscut ca obiectivul umed al microscopului.
Este necesar a specifica diferenţa dintre puterea de mărire a
obiectivului şi puterea de mărire a microscopului, cea din urmă fiind
reprezentată de produsul dintre puterea de mărire a obiectivului şi cea a
ocularului (Pob. x Poc.).

B. Alcătuirea cariotipului, cariogramei și idiogramei

Alcătuirea cariotipului presupune aranjarea sistematică după

dimensiune, poziția centromerului și, eventual, modelul de benzi, a
cromozomilor unei singure celule, identificaţi, de obicei, în metafaza
mitotică, considerând că, în mod normal, cromozomii unei singure celule
sunt reprezentativi pentru individ și chiar pentru specia din care acesta face
parte. Alcătuirea cariotipului este necesară în diagnosticul aberațiilor
cromozomiale structurale sau numerice, examinarea ca atare a preparatelor
metafazice nefiind concludentă în acest sens datorită dispunerii
dezorganizate a cromozomilor în câmpul microscopic.
Pentru realizarea cariotipului se poate apela la fotografierea
metafazelor şi decuparea cromozomilor, ori reprezentarea lor grafică
urmărind imaginea câmpului microscopic. În ultimele două decenii,
aranjarea sistematică a cromozomilor se face automatizat, cu ajutorul unor
programe computerizate de tipul Metasystem, Cytovision, Metaclass, Lucia

9
Andrei Cristian GRĂDINARU

ș.a. Cromozomii sunt ordonaţi în perechi de omologi ţinând cont de

mărime, formă sau de oricare alte caracteristici care pot sta la baza
individualizării lor.

Alcătuirea cariotipului ține cont de următoarele aspecte:

 Fiecare specie are un număr propriu de cromozomi care se
regăsește în toate celulele somatice ale indivizilor săi. Din totalul
cromozomilor unei celule, doi sunt cromozomi sexuali – XX sau XY la
mamifere, ZZ sau ZW la păsări (gonozomi sau heterozomi) iar restul sunt
cromozomii autozomi.
 Cromozomii omului și ai diferitelor specii de animale domestice
se încadrează în trei tipuri morfologice (metacentric, submetacentric și
acrocentric).
 În nucleul celulelor somatice, fiecare cromozom are un
corespondent pereche (cromozomi omologi) ca urmare a formării setului
diploid prin contopirea a două seturi haploide de cromozomi (n – redus la
jumătate, „haploid”). Cu excepția cromozomilor sexuali X și Y la
mamifere, Z și W la păsări, restul cromozomilor sunt identici în cadrul
perechilor de omologi în ceea ce privește forma, mărimea şi structura lor.

Valoarea cariotipului a fost contestată în anul 1965 de către

Klaus Patau pe baza faptului că întotdeauna cromozomii mari vor atinge
maximum de condensare în stadiile avansate ale metafazei, în timp ce
cromozomii mici vor atinge acest nivel în stadiile timpurii ale metafazei.
Acesta propune analiza complementului cromozomial pe baza alcătuirii
cariogramei, cromozomii fiind reprezentaţi sub formă de puncte într-un
sistem de coordonate în care pe abscisă se notează lungimea braţului lung
iar pe ordonată, cea a braţului scurt, ambele fiind exprimate în procente
din lungimea totală a complementului cromozomial haploid. Idiograma a
fost propusă în acelaşi sens al creşterii fidelităţii reprezentărilor
cromozomiale, aceasta fiind o dispunere diagramatică a unui cariotip,
bazată pe reprezentarea schematică a cromozomilor prin valorile medii
rezultate din măsurătorile aplicate complementului cromozomial a mai

10
 5. ETAPE DE LUCRU ÎN REALIZAREA FROTIULUI CITOGENETIC CLASIC.
ALCĂTUIREA CARIOTIPULUI

multor celule, fiind standardizată conform ISCN (2016) în cazul

cariotipului uman.
Cu toate acestea, identificarea setului cromozomial caracteristic ca
formă şi mărime fiecărei specii, urmată de ordonarea cromozomilor în
perechi de omologi, rămâne baza diagnosticului citogenetic al afecţiunilor
cromozomiale numerice sau de structură (figurile 1-5).

Fig.1: Cariotip bandat G la om. Diagnostic de aberație numerică

cromozomială (tetrasomie gonozomală 46, XXXX)

11
Andrei Cristian GRĂDINARU

Fig.2: Cariotip bandat G la om. Diagnostic de aberație numerică

cromozomială (trisomie 21 – Sindrom Down)

Fig.3: Cariotip bandat G la om. Diagnostic de aberație numerică

cromozomială (trisomie 18 – Sindrom Edward)

12
 5. ETAPE DE LUCRU ÎN REALIZAREA FROTIULUI CITOGENETIC CLASIC.
ALCĂTUIREA CARIOTIPULUI

Fig.4: Cariotip bandat G la om. Diagnostic de aberație numerică

cromozomială (Sindrom Klinefelter – 2A - XXY)

Fig.5: Cariotip bandat G la om. Diagnostic de aberație numerică

cromozomială (Sindrom Turner – 2A - XO)

13