1.

NATURA PROBLEMEI

Drogurile sunt substanţe cu efect negativ asupra organismului care acţionează în

mod diferit în funcţie de cantitatea consumată şi frecvenţa de folosire. În timp ce o
cantitate redusă poate funcţiona ca stimulent, o cantitate mai mare poate determina efecte
sedative iar în cantităţi foarte mari efectele negative ale drogului pot cauza moartea
persoanei care consumă.
Problematica drogurilor este şi va reprezenta în permanenţă una din temele
dominante ale vieţii socio-politice, nu numai din România, ci din întreaga lume, în
dificila încercare de aflare a unor răspunsuri la multiplele şi complexele probleme legate
de existenţa umană.
Diversele surse de informare aduc constant la cunoştinţa opiniei publice faptul că
la nivel mondial, milioane de oameni au căzut pradă Morţii albe, iar aria consumatorilor
de droguri se extinde de la an la an. Potrivit unor estimări ale Organizaţiei Naţiunilor
Unite, ale INTERPOL şi EUROPOL, piaţa drogurilor ocupă locul secund după cea a
armamentului, cu profituri de miliarde de dolari anual.
Realitatea a demonstrat că flagelul stupefiantelor poate fi cunoscut, şi în bună
măsură, combătut şi controlat, dar în niciun caz diminuat semnificativ şi cu atât mai puţin
eradicat. De aceea, este esenţială formarea de specialişti în domeniul prevenirii şi tratării
consecinţelor dramatice ale consumului ilicit de droguri, acest domeniu de specializare
fiind una dintre cele mai dificile şi delicate activităţi din cadrul asistenţei sociale,
sociologiei, psihologiei şi medicinei.
Această realitate, a morţii albe, a devenit tot mai ameninţătoare şi pentru România
care, dacă la începutul anilor ‘90, când s-a prefigurat ruta balcanică a traficului de
droguri, era o ţară eminamente de tranzit, a devenit în ultimii ani o piaţă profitabilă de
desfacere a stupefiantelor, fapt demonstrat fără echivoc de numărul persoanelor cercetate
pentru trafic ilicit de droguri, de cantităţile depistate şi confiscate care au crescut de la
sute de grame la tone, de numărul persoanelor internate în unităţile sanitare sau care
beneficiază de asistenţă socială şi psihologică din cauza consumului de droguri, şi ca
ultim argument, tragic, dar hotărâtor, de numărul în creştere al deceselor având drept
cauză drogul.

2. CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI

Cum poate ajunge un tânăr să consume droguri?

Dacă drogurile sunt uşor accesibile (fie că persoana cunoaşte consumatori de
droguri, fie pentru că în jurul locuinţei sau şcolii se găsesc distribuitori de droguri, fie
pentru că frecventează locuri în care se consumă droguri), atunci tentaţia de a consuma
creşte. Asocierea caracterului ilicit al drogurilor cu faptul de a fi la îndemână conduce la
creşterea atractivităţii acestora. Fiinţa umană are tendinţa de a imita şi de a fi la fel ca
ceilalţi. Tendinţa de a fi la fel cu ceilalţi este foarte prezentă în adolescenţă, adolescentul
dorind să arate şi să se poarte în acelaşi mod ca şi prietenii lui. Se ajunge, astfel la
asocierea drogului cu grupul de amici şi chiar dacă iniţial consumul de droguri era privit
ca fiind ceva rău, cu timpul acesta va căpăta atributul de firesc, normal şi chiar plăcut.
Situaţia materială deosebit de bună a familiei poate constitui un factor de risc,
dacă familia exagerează în satisfacerea necesităţilor şi dorinţelor copilului. Din punct de
vedere educativ, satisfacerea tuturor necesităţilor şi dorinţelor copilului nu are un efect
pozitiv asupra acestuia. Aceasta poate conduce la formarea unor trăsături umane nedorite:
apatia, indiferenţa, lenea, răsfăţul. Sentimentul că totul se cuvine fără prea mari eforturi şi
senzaţia că tot ceea ce îşi doreşte este benefic pot să apară. Sumele mari de bani puse la
dispoziţia copiilor fără a se cunoaşte exact cum vor fi cheltuite pot constitui o tentaţie în
a-şi face rost de droguri. Aceasta, mai ales, dacă în anturajul lor există deja consumatori
de droguri.
Existenţa într-o familie a unui părinte alcoolic, dependent de tutun sau
medicamente poate determina consumul de droguri, prin comportamente ce se învaţă,
prin imitaţie. Mediul familial în care există un alcoolic este caracterizat prin certuri
frecvente, chiar vătămări corporale grave şi o atmosferă încărcată de tristeţe.
Comportametul, ca modalitate de a reacţiona la problemele vieţii, se învaţă şi prin
imitaţie şi în special prin imitarea părinţilor; uneori imitaţia nu este conştientă şi, deşi
copilul respinge raţional comportamentul părintelui alcoolic, el ajunge să-l preia fără să
conştientizeze acest lucru. Deşi există o posibilitate mai mare de a deveni
toxicodependent atunci când unul dintre părinţi este alcoolic, nu înseamnă că întotdeauna
se întâmplă aşa. Uneori pot apărea şi reacţii de respingere totală a alcoolului şi a tuturor
substanţelor care pot crea dependenţă, astfel încât respectivul copil să nu consume
niciodată alcool sau alte droguri.
Există o relaţie cauzală între stilul de educaţie al părinţilor şi cosumul de
droguri la copil. Dacă educaţia copilului a fost excesiv de severă, a fost pedepsit drastic
pentru orice greşeală, indiferent de gravitatea acesteia. Sau educaţia s-a caractrizat printr-
o toleranţă exagerată, copilului permiţându-i-se totul fără a i se cere nimic în schimb.
Dacă educaţia s-a caracteriat prin oscilaţii permanente între severitate şi toleranţă.
Educaţia primită în familie are un rol deosebit în formarea personalităţii copilului. O
educaţie excesiv de severă poate dezvolta copilului sentimentul că nu este iubit, poate
duce la instalarea complexului de inferioritate şi unei indispoziţii permanente. El va căuta
să evadeze din mediul familial pentru a-şi găsi un grup de prieteni care să-l accepte şi să-l
valorizeze. Nevoile lui fundamentale (de siguranţă, de dragoste, de acceptare)
nesatisfacute în propria familie îl vor face mai puţin selectiv în alegerea prietenilor şi va
cădea mai uşor în plasa întinsă de distribuitorii de droguri. O educaţie excesiv de
tolerantă poate induce copilului idea că totul i se cuvine, că totul îi este permis. În plus, o
astfel de educaţie dă naştere la o nevoie crescută de satisfacere imediată a dorinţelor, fără
a lua în calcul consecinţele acestora. Aceste caracteristici îl fac pe tânărul căruia i s-a
permis orice să fie mai vulnerabil în faţa tentaţiei drogurilor pentru că i s-a spus foate rar
NU şi pentru că el nu a învăţat să-şi spună NU. Dacă pentru aceeaşi faptă uneori copilul
este pedepsit iar alteori ignorat sau chiar lăudat, aceasta nu face decât să-l debusoleze şi
să-i creeze probleme ulterioare în a conştientiza ceea ce este bine şi ceea ce e rău.
Această debusolare poate vulnerabiliza copilul în faţa consumului de droguri, el va putea
spune NU când i se oferă un drog ilegal numai dacă are certitudinea că dacă acceptă nu
este bine.
O comunicare deficitară între părinţi şi între aceştia şi copii poate fi un factor
de risc pentru consumul de droguri. Lipsa de comunicare în familie, asociată cu violenţa,
constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea sentimentului că nu este înţeles şi iubit.
Numai buna comunicare în familie poate ajuta copilul să-şi transmită stările. Buna
comunicare dintre copil şi parinţi îi oferă copilului sentimentul că este iubit, înţeles şi
ajutat în situaţiile dificile.
Dificultăţile şcolare, problemele sociale apărute ca urmare a unei deficienţe
fizice, mentale sau unei tulburări de personalitate pot facilita consumul de drog.
Dificultăţile şcolare şi problemele sociale ceează sentimente de neîncredere în propria
persoană, tristeţe, însingurare şi uneori complexe de inferioritate. Aceasta
vulnerabilizează persoana în faţa consumului de droguri, căci ea este receptivă faţă de
orice ar putea s-o desprindă, măcar puţin, din realitatea personală dureroasă. În cazul
tuburărilor de comportament, adolescentul se caracterizează prin existenţa unei structuri
de personalitate impulsive, printr-o scăzută capacitate de autocontrol. Acestea îl pot
împinge pe individ să întreprindă diverse acţiuni, fără să se gândească prea mult înainte.

3. POLITICI SOCIALE OPERAŢIONALE PRIVIND CONSUMUL

DROGURILOR

Politici de armonizare legislativă şi strategii privind combaterea consumului de

droguri în Uniunea Europeană. Politici privind armonizarea legislativă.
Pe langă demersurile recente care constau în realizarea unei mai mari
compatibilităţi între legislaţiile în materie de drog, Consiliul European a studiat
oportunitatea armonizării acestor dispoziţii în toate statele membre. Privind drogurile, cel
mai uzual act este distribuirea, producţia sau vânzarea pentru uz nemedical. Legislaţia
acestor activităţi, a folosirii şi posesiei poate fi reglementată prin normele statului, prin
care ai dreptul să foloseşti alcoolul şi tutunul. Pot să existe anumite reglementări şi
controale administrative care eventual să sancţioneze tinerii; sau condusul sub influenţa
drogurilor.
Consumul de drog pentru sine este un concept juridic referitor la simplul uz al
unor substanţe ilicite separându-l de acele acte ilicite cum ar fi posesia, transportul sau
furnizarea. Acestea înseamnă că simplul act al fumatului, injectării, inhalării, înghiţirii a
unui drog este un act ilegal, distinct de crimă, de a-l poseda. Oricum legislaţia unor ţări
face distincţie, încadrând uzul separat de posesie.
În Italia, din 1990 şi în Spania din 1992, posesia de droguri pentru uzul personal
nu mai face obiectul urmăririi penale. Cu toate acestea, când o persoană este prinsă în
posesia unei cantităţi modeste de droguri iar poliţia nu îl are în evidenţă pentru alte
infracţiuni cum ar fi traficul sau vânzarea, drogul găsit asupra lui este confiscat iar cazul
este trimis autorităţilor administrative astfel că persoana primeşte o notificare pentru
această întâlnire. Dacă este găsit vinovat pentru posesia de drog pentru uz personal atunci
persoana va fi amendată (Spania) sau i se va suspenda permisul de conducere pentru 2-4
luni (Italia). În anumite cazuri, dacă prezintă semne de dependenţă în special, persoana
este îndrumată să urmeze tratament sau consiliere de specialitate.
În Portugalia, prin Legea 30/2000 se introduce dezincriminarea posesiei şi uzului
tuturor drogurilor de la 01.06.2001. În prezent, dacă o persoană este găsită în posesia unei
mici cantităţi de drog (sub necesarul de 10 zile) şi poliţia nu are alte suspiciuni sau
evidenţe că persoana este implicată în vânzare sau trafic, drogurile sunt confiscate iar
cazul este trimis la o comisie locală formata din 3 membrii (1 judecător, 1 doctor, 1
asistent social sau psiholog), asistaţi de o comisie tehnică. Comisia întâlneşte persoana în
ideea de a evalua situaţia lui/ei urmărind distragerea de la urmărirea penală şi trimiterea
ei la tratament. Acesteia i se administrează o amendă chiar dacă nu acesta este scopul
comisiei. Această procedură poate să fie suspendată după apariţia în faţa comisiei iar
persoana poate face dovada utilizării drogului doar ocazional şi nu frecvent (deci nu este
considerat dependent).
In aprilie 2001, Luxembourg a promulgat legea prin care este dezincriminat
consumul de canabis precum şi transportul şi achiziţionarea pentru consumul personal.
Acesta Lege clasifică substanţele în două mari categorii: a) substanţe aflate sub strict
control (heroina, cocaina etc) şi b) cânepa. Uzul canabisului continuă să fie văzut ca o
activitate ilicită dar pedepsele nu vor include închisoarea. Un consumator de canabis
poate fi condamnat să plătească o amendă de la 250 la 2500 euro. Închisoarea de la 8 zile
la 6 luni, poate fi aplicată în cazul în care uzul canabisului se face în faţa minorilor, în
şcoli sau la locul de munca. Penalităţile cresc până la 2 ani în cazul în care adulţii
folosesc canabisul împreună cu minorii.
În Olanda, uzul canabisului nu este legalizat ci doar tolerat de autorităţi. Legea
face distincţie între droguri şi asigură separarea pieţelor. Aşadar se clasifică în : a) cânepă
(canabis şi produse) şi b) droguri cu risc neacceptabil (alte droguri) . Toleranţa cânepii a
dus la aparitia aşa numitelor « cafe shops », unde nu se vor face acuzaţii pentru vânzarea
de canabis dacă se respectă anumite reguli. Se estimează că o treime din tot comerţul de
droguri se întâmplă în cafenele. Motivele acestei politici sunt constituite de dorinţa de a
separa piaţa de desfacere a drogurilor uşoare de cele puternice, de a evita criminalitatea şi
pentru claritate administrativă. În Olanda, oricum, poesia de drog este interzisă şi
pedepsită mai ales în cazurile în care depăşeşte cantitatea tolerată. Pedeapsa maximă
pentru posesia şi vânzarea a 30 g canepă, este o lună de închisoare sau amendă, sau 4 ani
sau amendă, aplicată pentru importul, exportul sau cultivarea profesională. Aceste
pedepse pot fi crescute cu 1/3 în caz de repetare.
În Franţa se recomandă aplicarea alternativelor terapeutice în locul închisorii.
Tendinţa este către extinderea maximă posibilă, deoarece încarcerarea utilizatorilor de
droguri care nu au comis alte delicte trebuie să fie ultima soluţie.
În vederea integrării României în Uniunea Europeană, ca etapă pregătitoare, a fost
şi armonizarea legislaţiei privind combaterea traficului şi consumului de droguri. Până în
prezent, la noi sunt în vigoare următoarele legi:
- Legea 73/1969 privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante
- Instructiunile nr. 103/ 1970 pentru executarea prevederilor Legii nr. 73/1969
privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante
- Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
- Ordin nr. 4425/2001 privind organizarea prevenirii consumului ilicit de droguri
- Programul de sănătate 2.15 (2002) al Ministerului Sănătăţii şi Familiei - Terapia
dependenţei de droguri
- Programul de sănătate 1.5 (2002) al Ministerului Sănătăţii şi Familiei -
Promovarea sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate

Legea 73/1969 şi instrucţiunile nr. 103/1970 se adresează mai multor segmente

care intervin în circuitul substanţelor cu regim stupefiant.
Astfel, Legea se referă la următoarele aspecte:
1. Fabricarea şi condiţionarea produselor şi substanţelor stupefiante;
 2. Depozitarea, manipularea, ambalarea şi transportul produselor şi substantelor
stupefiante;
3. Activitatea cu produse şi substanţe stupefiante în unităţile sanitare;
4. Activitatea cu produse şi substanţe stupefiante în laboratoare;
5. Dotarea cu produse şi substanţe de prim-ajutor de pe vapoare şi avioane;
6. Dezintoxicarea toxicomanilor.

Date referitoare la circulaţia produselor şi substanţelor stupefiante.

Legea 143/2000 « Privind combaterea traficului şi consumului de droguri ilicite »
în secţiunea dispoziţii generale face distincţia între drogurile de mare risc, termen ce se
găseşte în legislaţia europeană ca şi droguri tari şi droguri de risc sau droguri uşoare din
legislaţia europeană.
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, prepararea, transformarea,
vânzarea drogurilor de risc se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi. Dacă aceleaşi activităţi se referă însă la droguri de mare risc, pedeapasa
este de la 10 la 20 de ani.
Introducerea sau scoaterea din ţară precum şi importul şi exportul de droguri de
risc se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani iar dacă sunt implicate droguri de
mare risc închisoarea este de la 15 la 25 de ani.

4. OBIECTIVE

În derularea programelor adresate tinerilor consumatori de droguri am avut în

vedere următoarele obiective:
• Iniţierea şi dezvoltarea de servicii integrate pentru grupul marginalizat al tinerilor
dependenţi de droguri, familiile acestora şi pentru tineri expuşi riscului de a deveni
consumatori de droguri.
• Formarea unei echipe interdisciplinare, care are ca activitate specifică prevenţia,
tratamentul şi reinserţia socială a tinerilor toxico-dependenţi şi a celor expuşi riscului de a
deveni consumatori de droguri.
• Iniţierea şi consolidarea unui model coerent de servicii integrate oferite tinerilor
afectaţi de consumul de droguri injectabile şi al tinerilor expuşi riscului de a deveni
consumatori de droguri.
• Formarea, la nivel naţional, a unei reţele de instituţii şi organizaţii implicate în
furnizarea de servicii integrate pentru persoanele dependente de drog.
• Campanie publică de informare care are ca ţintă schimbarea mentalităţii şi acceptarea
statutului de persoane expuse riscului de a fi marginalizate pentru tinerii dependenţi de
consumul de drog, de către decidenţii politici, autorităţi publice, furnizorii de servicii
specializate, comunitate.
• Identificarea nevoilor specifice de formare a specialiştilor (psihologi, asistenţi sociali,
medici) din alte locaţii şi organizarea de cursuri vizând tratamentul persoanelor
dependente de drog.
• Iniţierea unor programe de prevenţie a consumului de droguri pe segmentele de tineri
consumatori sau potenţiali consumatori de droguri, care nu au fost acoperite până în
prezent.
• Realizarea unor instrumente de lucru precum ghiduri metodologice, exemple de bună
practică, manuale, ca suport informaţional pentru profesioniştii care vor fi implicaţi în
programe de prevenţie, tratament şi reinserţie socială în alte centre din ţară.
• Crearea unei strategii de fund-raising pentru asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii
activităţilor legate de tratamentul persoanelor dependente de drog.
Grupul ţintă al acestor servicii este reprezentat de tinerii consumatori de droguri,
cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care au urmat o cură de dezintoxicare şi sunt
motivaţi pentru a renunţa la consum.

5. MĂSURI ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

Art. 27. –
(1) Consumul ilicit de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este
interzis pe teritoriul României.
(2) Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional este supusă, după caz,
uneia dintre următoarele măsuri: cura de dezintoxicare sau supravegherea medicală.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (2) sunt dispuse de una dintre unităţile medicale stabilite
de Ministerul Sănătăţii, pe baza unei expertize medico-legale.
(4) Decizia unităţii medicale poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la
comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea medicală.
(5) Hotararea judecătoriei poate fi atacată cu recurs.
Art. 28. –
(1) Cura de dezintoxicare se realizează în regim de spitalizare în una dintre unităţile
medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, care sunt obligate să verifice periodic
oportunitatea continuării curei.
(2) Când nu este necesară cura de dezintoxicare, persoana este supusă supravegherii
medicale într-o unitate medicală, publică sau privată, dintre cele stabilite de Ministerul
Sănătăţii, care aplică măsurile medicale necesare, ţinând seama de starea de sănătate a
persoanei, de personalitatea acesteia şi de mediul social din care provine.
(3) Supravegherea medicală este asigurată în mod continuu sau temporar de o unitate
dintre cele prevăzute la alin. (2), împreună cu o familie, o persoană sau o colectivitate,
care prezintă aptitudinile necesare unei astfel de supravegheri.
(4) Cheltuielile ocazionate de cura de dezintoxicare sau de supravegherea medicală,
precum şi de efectuarea expertizei medico-legale sunt suportate de stat şi, în funcţie de
posibilităţile materiale, de către persoana în cauză, de familie sau de un organism privat,
în condiţiile stabilite printr-un ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului
finanţelor.
(5) Ministrul justiţiei şi ministrul sănătăţii vor stabili printr-un ordin comun măsurile
medicale şi educative care vor fi aplicate toxicomanilor în penitenciare.
Art. 29. –
(1) Toxicomanii care se prezintă din proprie iniţiativă la o unitate medicală specializată
sau la un dispensar, pentru a beneficia de tratament, pot cere confidenţialitate.
(2) Toxicomanii care au beneficiat de un tratament în condiţiile prevăzute la alin. (1)
primesc, la cererea lor, câte un certificat nominal, în care se vor menţiona unitatea
emitentă, datele de identificare a persoanei în cauză, durata şi obiectul tratamentului,
starea sănătăţii la terminarea sau la întreruperea tratamentului.
 Art. 30. - Orice persoană care are cunoştinţă despre un consumator de droguri
poate sesiza una dintre unităţile medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, care va
proceda conform legii.
Pentru a evalua nivelul de punere în aplicare a strategiei, este important să se
determine nivelurile de furnizare a serviciilor şi măsura în care sunt utilizate serviciile.
Totuşi, în final, pentru evaluarea obiectivelor planului de acţiune şi pentru crearea unei
baze de evaluare a impactului pe care îl are strategia, vor fi necesare estimări pertinente
ale sferei de aplicare – măsura în care grupul ţintă este afectat de măsurile de tratament şi
de reducere a efectelor nocive.
 Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice,
Specializarea Stiinţe-Politice

Prevenirea şi combaterea consumului

ilicit de droguri

Student: Cobuz Tudor-Gabriel

Anul III, Grupa 2

IAŞI, 2010