Extras din romanul Iubirea noastra-puterea noastra.

Când am ajuns la contracţii de un minut, Ady s-a dus după moaşă să anunţe să mă ducă în sala de
naşteri. A venit moaşa după mine şi ţipă la mine să ţin să nu împing că doctoriţa este la o cezariană.
Cum să ţii dacă copilul împinge şi iese deja, eu nu mai puteam de durere şi oboseală fix când deja
copila scotea căpșorul, a venit şi doctoriţa, țipând la mine: De ce naști acum? Am născut foarte
repede; din două împinsături copilul a ieşit şi ţipa. Am văzut-o de la distanţă, cu părul negru şi
frumuşică foc. Era prinţesa mea, pe care nu mi-au dat-o s-o sărut, mi-au luat-o rapid, o urmăream cu
privirea cum pleacă de lângă mine. Ady mă mângâia pe cap şi mă felicita, şi dădea telefon mamei s-
o anunţe că nepoţica ei a venit pe lume. Doamna Doctor foarte urât se comporta cu mine. Mi-a făcut
o anestezie ca să mă coase, şi între timp vorbea la telefon. Cât a vorbit la telefon, a trecut şi
anestezia, a început să mă coasă pe viu, şi fără să-mi dau seama, mă mişcam. Şi ţipa la mine
încontinuu, faţă de Ady: „Când ai făcut fata, ţi-a plăcut, acum ce nu rabzi?” Plângeam şi nu ziceam
nici măcar un cuvânt. Mă rugam doar la Dumnezeu să-mi dea putere să ies din sala asta vie. M-au
dus în salon să mă odihnesc, vedeam pe faţa lui Ady că este foarte obosit, avea deja peste 24 de ore
fără somn. Dar nu pleca de lângă mine. Ieşea din salon şi mergea la prinţesă, apoi venea la mine.
Tot întrebam de ce nu-mi aduce bebele. Erau femei care născuseră după mine şi deja stăteau cu bebe
în braţe, eu în schimb încă nici n-o văzusem bine. Mă sunau mama, tata, fratele, toţi mă sunau şi mă
felicitau întruna, mă tot întrebau de fată.
99

Cu durere cum aveam am insistat să merg să îmi văd unde este prinţesa noastră. Ady m-a ajutat să
merg încetişor. Fata era la incubator, iniţial mi-au zis că încă nu se adaptează la mediu, dar este OK,
că ei au hrănit-o, avea şi un scutec pe ea. Era atât de firavă, de micuţă, şi atât de frumoasă. Era fetiţa
mea scumpă. Nu mă puteam dezlipi de geam. Mi-au zis să stau liniştită că acuşi într-o oră mi-o
aduce în salon. Am mers şi am adormit, Ady mă mângâia pe cap ca să mă calmez să dorm un pic…
M-am trezit seara şi bebe tot nu era lângă mine. Vedeam că Ady pare îngrijorat şi nu vrea să-mi zică
nimic. Îmi tot zicea că totul este bine. Pe la ora 23 asistenta i-a zis lui Ady să meargă acasă, că nu
are rost să stea lângă mine, că trebuie să dorm şi eu. Deşi observasem că el nu prea era de acord să
meargă acasă. La ora 00.00, a venit asistenta la mine şi m-a chemat la secţia de neonatologie, mi-a
zis că bebelina nu se simte bine, că respiră greu, am stat lângă ea şi o mângâiam, mă durea sufletul,
o vedeam cum se înnăduşea, se făcea albastră la faţă şi plămânii ei mici nu puteau să tragă bine aer.
O mângâiam şi o rugam să reziste. Mie îmi era deja foarte rău, aveam dureri mari după naştere.
Abia aşteptam în picioare, l-am sunat pe Ady să-i zic că bebe nu este bine să vină urgent la spital. În
acel moment el era jos şi se rugă de paznic să-l lase să urce. A fost nevoit să plătească şi la pază ca
să urce la mine. Doamna Doctor a încasat suma de cinci milioane lei pentru asistarea la naştere şi
moaşa încă două milioane. Şi câteva milioane împărţite pe la asistentele mai guralive. Am ieşit de la
bebe pentru a-i arăta lui Ady unde suntem, când m-am întors deja era cearşaful pe faţa ei. În acel
moment lumea s-a prăbuşit peste mine. Am stat nemişcată în faţa uşii două ore împreună cu Ady, nu
aveam lacrimi, nu puteam să cred că asta mie mi se întâmplă. Bebelina mea a plecat… a plecat fără
s-o ţin în braţe, a plecat
100
fără s-o sărut… bebelina mea… prinţesa mea dulce m-a părăsit, m-a lăsat în această lume să-i duc
dorul… nu ştiu dacă simţeam durere sau ură… nu ştiu ce simţeam… aveam un gol… un gol imens
pe care nimeni şi nimic nu-l poate umple. De ce a ales universul ăsta pentru mine… nu ştiu,
universul sau mâna omenească. Erau întrebări fără răspuns în acel moment. Am sunat-o pe mama
să-i zic că nepoţica ei este înger. La 4 dimineaţa cum eram în capotul de spital am urcat în taxi, nu
puteam să văd cum alte mămici îşi strâng puiuţii în braţe, dar prinţesa mea era într-un cearşaf
acoperită singură şi a nimănui… Când am intrat în casă şi am văzut pătuţul ei aranjat care o aştepta
atunci lacrimile nu se opreau, am plâns încontinuu până am adormit lângă pătuţ, nu ştiu când Ady
m-a pus în pat.
101

*
Pentru bărbaţi naşterea este un eveniment fericit şi multora li se pare că este vorba de o jumătate de
oră de împinsături şi durere, după care totul revine la normal, aşa credeam şi eu până să fiu martor
la ce durere şi suferinţă a îndurat biata Alice, încă de când i s-a rupt apa o frică imensă îmi
pătrundea în suflet, nu eram decât noi doi, nu ştiam cum să fac să-i menţin moralul ridicat. Acea
frică pe care o simţeam era parcă un semnal că se va întâmpla ceva tragic, dar încercam să fiu tare,
ca să nu-i transmit acea frică şi ei. Odată ajuns în sala de naşteri, mă simţeam neputincios, speriat,
nu eram în stare să mai vorbesc, tot ce făceam era să o ţin de mână şi să-i spun că totul va fi bine.
Doctoriţa, o femeie în vârstă cam de 60 de ani parcă uşor uşor se transformase într-o bestie, o
bruscă pe Alice, când Alice i-a spus că o doare, doctoriţa a început să ţipe la ea şi să-i reproşeze că
i-a plăcut atunci când a conceput copilul, acum să rabde. Eram gata să sar de gâtul ei, se comporta
mai ceva ca un măcelar fără urmă de umanitate în ea, tot ce puteam face era să o ţin pe Alice de
mână şi în acelaşi timp mă rugam să se termine mai repede. Până la urmă prinţesa noastră se
născuse, era cam întunecată la faţă şi nu a plâns prea tare după naştere, se vedea că ceva nu merge
bine, fapt care nu a făcut decât să mă îngrijoreze şi mai tare. După naştere, după ce au dus-o pe
Alice în salon, eu mă duceam de la un salon la altul să văd dacă fetiţa noastră era bine. Doctorii o
puseseră într-un incubator ca să o ajute să
102
respire, începusem să mă panichez din cauză că orele treceau şi doctorii tot îmi spuneau că
deocamdată nu-i prea bine copilul, dar ei fac tot posibilul. Lui Alice evitam să-i spun adevărul
pentru că o vedeam că nu avea putere să audă veşti proaste. Pe la ora 23.00 asistentele m-au gonit
acasă pe motiv că nu are rost să stau şi eu acolo, se pare că se săturaseră de prezenţă. Am coborât în
sala de aşteptare a spitalului, eu nu puteam să plec de acolo, nu eram hotărât să plec până nu
auzeam veşti bune. Două ore mai târziu, Alice m-a sunat îngrijorată că fata noastră nu este bine,
simţeam că m-a înghiţit pământul când am auzit vorbele ei, am urcat rapid cu liftul la etajul unde
era copilul, când am intrat pe holul ei, am văzut-o pe Alice înmărmurită în faţa uşii şi prinţesa
noastră era acoperită cu un cearşaf alb. Acela a fost momentul când m-am blocat definitiv şi nu
aveam în minte decât o întrebare „de ce noi trebuia să păţim aşa ceva?” Atunci am înţeles că
naşterea pentru mamă şi pentru copil este de fapt limita dintre viaţă şi moarte, în timpul naşterii şi în
următoarele 24 de ore se poate întâmpla orice. Din acest motiv cred că niciun bărbat care îşi iubeşte
soţia nu ar trebui să o lase singură în timpul naşterii şi nici după.
M-am trezit la ora 9 dimineaţa şi Ady nu mai era lângă mine, m-am trezit, am văzut pătuţul şi am
revenit la realitate, o realitate unde soarta ne dădea cea mai dură lecţie. Primul copil care era
aşteptat cu atâta dragoste a plecat… a plecat fără să ne luăm rămas bun. În momentul când meditam
la cele întâmplate m-a scos din gânduri un telefon.
103
– Da, eu sunt Alice. – Trebuie să vă prezentaţi la spitalul de urgenţă să semnaţi dosarul, o voce
dictatorială îmi vorbea în telefon. De parcă era doar o procedură simplă de semnat, fără explicaţii,
fără nimic altceva. De parcă eu nu eram lăuză, şi nu aveam câteva ore după naştere. Nu, totul era
foarte simplu pentru ei, un dosar de semnat, minus un om… mare treabă… vine acuşi altul… – Am
să vin când am să-mi revin şi să ştiţi că vreau explicaţii, vreau să vorbesc cu Doamna Doctor… –
Doamna Doctor este în şedinţă şi are curs la universitate… – Am să revin când va fi Doamna
Doctor, până atunci vă rog să nu mă deranjaţi, lăsaţi-mă să-mi revin. Dacă probabil nu sunteţi la
curent, dar am şi eu câteva ore de când am născut şi am şi un copil mort care aşteaptă
înmormântat… Asta aşa poate nu sunteţi la curent despre ce dosar este vorba. Nu am aşteptat niciun
răspuns, am şi închis telefonul. În acel moment a intrat şi mama pe uşă… când am văzut-o am
răbufnit şi mai tare în plâns… – Mamă… fetiţa mea este moartă mamă… de ce eu… răspunde-mi
de ce eu… nepoţica ta este în camera frigorifică… mamă, cum să trăiesc cu durerea asta? – Fata
mea… dă-mi durerea ta mie… dă-mi durerea ta s-o îndur eu… Am plâns cu mama până s-au uscat
lacrimile. Apoi s-a trezit în mine o fiară de care eu singură nu eram bucuroasă şi am zis să mergem
la spital să se uite în ochii mei doctoriţa să-mi zică ce s-a întâmplat cu puiul meu. Când am intrat în
spital de parcă eram vedetele României, toţi ne aşteptau şi erau la curent cu cazul nostru. Atunci mi-
am dat seama că nu este o cauză naturală, dar este
104
o eroare. Am urcat sus la maternitate, acolo deja dosarul era gata. – Vă rog, doamnă, să semnaţi
aici… Am deschis dosarul şi încep să citesc, şi dau numai peste minciuni scrise acolo, naştere cu
probleme, sarcină prematură, mamă fumătoare şi numai minciuni de genul ăsta… În acel moment
am simţit că acuşi am să le sar de gât tuturor celor care erau în jurul meu… – Cum este posibil aşa
ceva, mi-aţi omorât copila şi acum minţiţi în declaraţii, am dosarul cu analize care toate au ieşit
perfect, am sarcina urmărită la centrul Romar… nu am fumat, pot aduce analize de la plămâni…
copilul s-a născut la 38 de săptămâni, este sarcină la termen. Vreau să vorbesc cu Doamna Doctor…
nu semnez nimic, că aţi scris numai minciuni. Am să consult un avocat, nu rămâne aşa, am să chem
poliţia să deschidă un dosar criminalilor… Mama între timp a căutat-o pe Doamna Doctor să-i ceară
explicaţii; în sfârşit a găsit-o. – Bună ziua, sunt mama lui Alice, care ieri a născut cu
dumneavoastră… – Aşa şi… – Aş vrea să vă întreb ce s-a întâmplat… cum este posibil, copil
perfect dezvoltat, fără malformaţii, analize bune după naştere şi la copil şi la mamă, să moară în
câteva ore? – I-a ars Cernobâlul ovarele fetei dumneavoastră, de aia a murit copilul… Mama a venit
plângând către mine… – Mama de ce plângi… ce s-a întâmplat… – Nimic… hai să mergem jos la
medicul legist… Am coborât urgent, nici nu ştiu cum mergeam, durerile erau îngrozitoare, dar
probabil adrenalina era mare că aveam putere. Mama l-a rugat să ne zică adevărul, i-a dat 100 de
euro ca să ne zică exact cauza morţii. Cât noi căutam
105
legistul, o asistentă disperată ne căuta prin spital. – Doamnă, vă rog să urcaţi la Doamna Doctor; nu
puteţi pleca aşa fără să ne daţi semnătură pe dosar. – V-am zis că nu semnez nimic, nu sunt de acord
cu ce este scris acolo. – Vă rog să mergeţi să vorbiţi cu Doamna doctor. – Am să urc acuşi… Eram
tot mai convinsă că ceva ascund, prea erau toţi îngrijoraţi. Mai ales că, în noaptea când a murit fata
noastră, mai murise încă un băieţel. Părinţii erau la fel de îngrijoraţi şi plângeau pe la uşile lor.
Aveam o putere în mine că voiam să întorc tot spitalul. Când am urcat la maternitate, Doamna
Doctor mă aştepta foarte zâmbăreaţă. – Doamnă, vă aşteptam să discutăm… – Aţi discutat deja cu
mama… – Probabil nu m-a înţeles dânsa… – V-a înţeles perfect, credeţi-mă pe cuvânt… – Intraţi în
cabinet, să discutăm liniştit… Am intrat, că eu chiar aveam să-i pun mai multe întrebări. – Ia şi
fumează o ţigară, să te calmezi… m-a invitat Doctoriţa. – Nu, mulţumesc, nu fumez… Aş avea
câteva întrebări, de ce aţi minţit în dosar, ştiţi foarte bine că am avut o sarcină perfectă la
dumneavoastră; am venit în luna a şaptea cu analize perfecte, cu bebelina perfect dezvoltată. Am tot
dosarul acasă cu analize şi ecografii şi pot confirma doctorii de la Romar. Credeţi că minţind veţi
scăpa mai uşor? – Au greşit fetele dosarul… – Doamnă, vă folosiţi de durerea mea… credeţi că sunt
nebună… da, sunt plină de durere, dar nebună nu sunt… şi ştiu să şi citesc şi vă aduc la cunoştinţă
că voi afla adevărul mai devreme sau mai târziu. Dar dumneavoastră veţi avea pe
106
conştiinţă moartea copilei mele. Uitaţi-vă în ochii mei şi reţineţi durerea din ei… aceşti ochi vă vor
urmări toată viaţa… Nu am aşteptat răspuns, am ieşit de la ea… Ady a scos ceva acte unde să
meargă să-i facă certificat de deces. M-au dus acasă pe mine, că deja cădeam din picioare de durere
şi nesomn. Totuşi eram lăuză şi nimănui nu-i păsa de asta. Doamna Doctor măcar nu m-a invitat să
mă consulte să vadă cum mă simt eu. Era preocupată să semnez minciunile lor. Mama a primit
răspuns de la legist: „Păcat de mamă şi de copil, nu am voie să vă zic mai mult, nimic”. Între timp a
apărut problema înmormântării, copilul nu era botezat şi nu voia niciun preot să ne primească
copilul în cimitir. Unde este credinţa? Un copil abia născut, fără dram de păcat, un copil care a fost
omorât, să nu fie primit în cimitir. Ne-au trimis la crematoriu. Mama a rugat pe cei de la spital s-o
lase pe ea să îmbrace copila. Ea de fapt a vrut să plângă în linişte, fără s-o văd eu şi a vrut să ţină
copila în braţe. Îi cumpărase mama o salopetuță roz de iarnă, de prinţese, cea mai scumpă pe care o
găsise în Atena, era prima ei nepoţică, nu a economisit un ban, avea hăinuţe albe pe ea ca de înger.
Cu faţa ei mică şi dulce, cu salopetuța aceea roz, era ca o păpuşică dormind. Acel chip nu-l voi uita
niciodată. A venit şi tata cu fratele meu şi cumnata. Părinţii lui Ady nici de această dată nu au fost,
Ady nu avea nicio susţinere, eu eram îndurerată, dar aveam părinţii lângă mine… Când am intrat să
ne luăm rămas bun de la fată, parcă am intrat în iad, fetiţa mea îmbrăcată în roz şi costumaş alb de
înger cu părul brunet şi chipul dulce… Fetiţa mea pe care era ultima dată când o văd… Durerea
naşterii este nimic pe lângă acel moment, mă sfâşiau toate cuţitele din lume. Mi-am sărutat prinţesa
şi am ieşit de acolo că nu
107
mai rezistam. Mai târziu a venit Ady cu fratele meu după cutiuţă

Nu pierdeam o clipă când eram singură să nu răscolesc pe internet cauza morţii, ce poate declanşa o
hemoragie pulmonară la un nou născut. Tot ce găseam nimic nu era din simptomele pe care le-a
avut fata noastră. Trimiteam mailuri în stânga şi în dreapta la diverşi doctori. Toţi îmi răspundeau că
sunt multe cauze. Un răspuns rece fără nimic clarificări. Acele clipe m-au apropiat de Dumnezeu şi
mai tare. Am început să citesc şi mai mult despre scopul vieţii. Nici nu ţin minte care autor m-a
trezit cel mai mult. De la fiecare am învăţ ceva, fiecare mi-a transmis o idee. Totul se întâmplă
zilnic, citeam o carte, apoi din ea aflam altă idee care mă ducea în altă carte. Cititul devenise ca un
drog pentru mine, nu mă puteam dezlipi. Aveam lumea mea acolo care îmi era interesantă. Fugeam
de durere în cărţi. Devenise o sursă de sprijin, cea mai bună. Când doream să mă odihnesc, citeam
un roman de dragoste, când oboseam de vieţi, citeam tratamente naturiste. Biografiile erau cele mai
preferate cărţi. Viaţa sfinţilor iarăşi mereu învăţam ceva, un sfat, o sugestie tot rămânea în mintea
mea. Cărţile sunt vocea sufletului, nu am să înţeleg persoanele care preferă să vadă un film în loc să
citească o carte. Este atât de plăcut să-ţi imaginezi acel personaj în minte… când citeşti parcă stai de
vorbă cu autorul, devine prietenul tău, este ceva pe care numai trăind în acel univers îl poţi înţelege.

– Buna ziua şi mă bucur că v-am găsit mai liberă azi, ştiţi am vrut să vă pun mai multe întrebări şi
am să încep cu una veche la care de mult timp nu găsesc răspunsul. În 2004 am născut o fetiţă care,
la câteva ore după naştere, a decedat, în fişa ei scrie cauza deces hemoragie pulmonară. Am căutat
foarte mult informaţii despre ce poate declanşa hemoragia pulmonară şi, din tot ce am găsit, fata nu
a avut niciun simptom. – Copilul a fost vaccinat după naştere contra hepatitei B? – Probabil… în
ziua aceea am născut multe mămici, şi a mai murit un băieţel fix în aceeaşi noapte cu fata noastră.
Eram patru părinţi îndureraţi care aşteptam să ni se spună cauza. Şi iată că au trecut atâţia ani şi
nimic nu am găsit care să mă liniştească. – Eu nu am voie să vorbesc prea mult despre subiectul
ăsta, dar vă sugerez să studiaţi prospectul vaccinului contra Hepatitei B. În acel moment, am făcut
direct legătura cu ce citisem despre vaccin aşa din fugă şi parcă m-a pălmuit cineva şi am şi zis. –
Ştiţi, m-am răzgândit, nu vreau să-l vaccinez pe bebe, mi-l consultaţi şi mai bine nu-l vaccinez. E
suficient ce am primit în maternitate. – Aţi luat o decizie corectă, vă felicit. Dar, vă rog frumos, să
nu dezvoltaţi acest subiect. Atât a fost discuţia noastră în cabinet, l-a consultat pe bebe, deja luase
1200 g într-o lună, copilul se dezvolta perfect. Ajunsă acasă, după ce mi-am hrănit copiii, i-am
culcat şi m-am apucat să răscolesc internetul după căutare de
142
răspunsuri. Când am început să descopăr, parcă am deschis cutia Pandorei. În acel moment, am luat
telefonul să-i zic lui Ady ce descoperisem, tremuram de nervi, de supărare şi durere. – Eşti departe
de casă? – De ce? – Vino să-ţi zic de ce ne-a murit fata… am găsit, trebuie neapărat să-ţi citesc şi
ţie. Eu tremur de nervi şi nu mă pot calma. Atâţia ani am tot citit şi întrebat în stânga şi în dreapta ce
poate declanşa hemoragie pulmonară la un copil născut la termen de 3200 kg, 51 cm. Copil care
avea analizele perfecte, eu sănătoasă. Durerea care ani de zile zăcea în sufletul meu… primul copil
să-ţi moară dintr-o eroare medicală… Oare cum doarme acel doctor care mi-a omorât copilaşul?
Oare are somn? Cine cunoaşte această durere, mă înţelege perfect. Nu-i doresc nici celui mai mare
duşman al meu să treacă prin clipele prin care am trecut noi. Să-ţi duci copilaşul nou născut cu o
feţişoară de îngeraş la crematoriu pentru că biserica nu a vrut să-mi primească copilul în cimitir, că
nu era botezat. Un copil care a fost omorât, apoi ars… Fratele meu a luat acea cutie şi a traversat cu
ea vama, nici nu ştiu cum… cert este că eu abia peste două luni am putut să merg acasă la părinţi,
să-mi îngrop peste mormântul bunicii copila. Fără preot, fără slujbă… parcă copilul meu a fost cel
mai mare hoţ… sau criminal. Nu cred că Universul are aşa legi… nu cred că un copil care a murit
fără voia lui este păcătos… Toate aceste întrebări mă consumau, dar în acelaşi timp mă făceau
puternică. Informaţia pe care o găsisem, m-a trezit la realitate. O realitate plină de minciună, plină
de manipulare, o realitate a durerii. Nu degeaba profesorii tot ziceau la şcoală învăţătura este
puterea noastră în viaţă. Un om informat întotdeauna înseamnă un om puternic. Un om
143
puternic este incomod… – Ce s-a întâmplat, iubita, de ce m-ai chemat acasă? – Pentru că nu pot să
mă liniştesc, uite ce informaţie am găsit… bine că dorm copiii şi pot să-ţi citesc liniştită. Deci, tu ţii
minte simptomele la fata noastră că tu ai fost cel care ai stat mereu lângă ea. Ai zis că după naştere
au pus-o la incubator. Este normal că m-au ţinut opt ore de când mi s-a rupt apa şi copilul nu mai
avea oxigen? Se sufoca. Plămânii ei aveau nevoie de ajutor să se adapteze la mediu. Bun… apoi au
venit şi mi-au zis că bebe este bine, deja i-au pus şi primul scutec, au şi hrănit-o. Toate bune şi
frumoase după câteva ore când s-a început vânzoleala pe lângă ea. Şi asistentele nu doreau să-mi
aducă copilul. Tu ce ai observat în acel moment… că fata respira greu, foarte greu şi ei o ajutau cu
un aspirator. – Da, aşa a fost din păcate, apoi m-au gonit de acolo, au zis să merg acasă, şi m-ai
sunat tu şi ai zis că fata se simte şi mai rău. – Da… eu când am mers la ea, deja era albastră la faţă,
respira foarte greu şi inimioara ei bătea rapid că eu am pus mâna pe pieptul ei, şi ţin minte că ritmul
era foarte rapid. Acum uite ce informaţie am găsit. Fetei i s-a administrat vaccinul contra hepatitei B
la sigur, că în ziua aceea s-au născut mulţi copii, au deschis fiola şi au vaccinat fără să ţină cont cine
şi câte ore au de când s-au născut. Doar a mai murit un copil în acea noapte. Uite, citind atent
prospectul, am studiat reacţiile adverse. Îţi citesc şi ţie să vezi că nu sunt nebună… Unul dintre
vaccinele „cruciale” din schemele recomandate pe întreg mapamondul este vaccinul antihepatic B.
Există multe studii şi lucrări ştiinţifice despre felul în care în mod special vaccinul antihepatic
distruge ficatul.
144
În conformitate cu prospectul vaccinului antihepatic, iată ce reacţii adverse au fost raportate după
administrarea vaccinului antihepatic B: Herpes zoster, meningită, trombocitopenie, reacţie
anafilactică, anafilaxă; sindromul hipersensibilităţii, inclusiv artralgie/artrită (de obicei temporară),
febră, reacţii dermatologice gen urticarie, eritem multiform, echimoze, erythema nodosum, apoi
encefalita, encefalopatie, migrene, scleroză multiplă, nevrita, neuropatie inclusiv hipoestezie
facială, parestezie, sindromul Guillain-Barré, paralizie Bell, nevrita optică, paralizii, pareze,
convulsii, sincope, mielita transversa, conjunctivită, keratita, tulburări vizuale, dureri de urechi,
tinnitus, vertigo, palpitaţii, tahicardie, vasculita, apnee, spasme bronhice inclusiv simptome
astmatice, dispepsie, alopecie, angioedema, eczeme, eriteme multiforme inclusiv sindromul
Stevens-Johnson, erythema nodosum, lichen planus, purpura, artrită, slăbiciuni musculare. Fii atent
anafilaxa, da. Ce este. Îţi zic imediat… este posibil să aveți parte de o reacție alergică mult mai
puternică decât cele pe care le aveți în mod normal. Această reacție alergică puternică se numește
anafilaxie (şoc anafilactic) și simptomele apar la puțin timp după contactul cu alergenul. Anafilaxia
poate fi mortală dacă nu este tratată în cel mai scurt timp și de aceea trebuie să știți care sunt
primele semne pentru a vă proteja și pentru a reacționa corespunzător atunci când altă persoană are
această reacție. Şi asta nu este tot… uite ce am mai găsit foarte interesant, da… Sir James
MacKenzie (f. probabil cel mai mare medic al timpurilor sale) nu a reuşit, totuşi, să iasă din
superstiţia medicală că boala ar fi o entitate separată şi că singura modalitate de a găsi boala, ar fi să
urmărim simptomele până la sursă. Dar, dacă urmărim simptomul până la sursă, ce
145
facem acolo? O durere e urmărită până la sursă şi realizăm că vine de la cap. Capul nu cauzează
durerea. Apoi găsim simptome de hiperemie (acumulare excesivă de sânge în cap); presiunea de la
surplusul de sânge în cap cauzează durerea. Atunci, oare presiunea este boală? Nu. Atunci,
hiperemia este boală? Nu. Hiperemia este şi ea o cauză a durerilor, dar ce anume cauzează
congestia? Durerea este doar un simptom. Presiunea cauzează durerea; presiunea este şi ea tot un
simptom. Hiperemia este tot un simptom. Durerea, presiunea, hiperemia sunt toate simptome. În
timp, pereţii vaselor de sânge sunt slăbiţi şi presiunea cauzează o ruptură a unui asemenea vas de
sânge. O astfel de hemoragie cauzează decesul prin apoplexie. Atunci, vasul rupt este boală? Nu,
este doar un simptom. Este moartea prin hemoragie boala? Nu. – Deci… nu pot să cred că am fost
aşa de neinformaţi şi am permis să ne omoare copila cu vaccinul lor… Tu îţi dai seama, asta este o
crimă… ne-au omorât copila… – Stai, că încă nu ţi-am citit tot… ca să înţelegi exact ce s-a
întâmplat, mi-au zis că a făcut hemoragie pulmonară, da… păi ce a creat această hemoragie… au
tăcut mâlc… nimeni niciun răspuns. Uite răspunsul, băiatul meu. – Unde ai zis tu că hemoragia
cauzează decesul prin apoplexie? – APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. Suprimare subită a funcției unui
organ, cauzată de o hemoragie sau de astuparea unui vas capilar. – Fr. apoplexie (lat. lit. apoplexia).
În cazul fetei noastre, a plămânilor. Înţelegi, copila abia se acomoda, plămânii ei încă abia se
umpleau cu aer şi au venit ei cu vaccinul, a făcut alergie la el şi a dus la tot ce s-a întâmplat. Ce
înseamnă să fii neinformat, nu pot să cred că am stat atâţia ani în întuneric. Câtă neinformare, nu-mi
pot ierta asta… am citit astea, dar despre vaccin nu m-am interesat.
146
Atâta încredere am avut în sistemul alopat. Câtă adormire… Hai că dacă m-am pornit să-ţi citesc, îţi
mai zic ceva important despre acest vaccin. „Ceea ce iarăşi se ştie mai puţin, şi a produs destul de
multă supărare în rândul părinţilor care resping complet produsele manipulate genetic, este faptul că
vaccinul este produs cu ajutorul tehnologiei de modificare genetică a celulelor de drojdie (lucru pe
care nu-l ştiu chiar foarte mulţi dintre medici). În cadrul efectelor secundare, sunt de menţionat
reacţiile alergice inclusiv şoc alergic, reacţii ale pielii (de foarte multe feluri), afecţiuni ale
musculaturii şi articulaţiilor, ale sistemului nervos, inflamaţii cerebrale, inflamaţii ale nervilor optici
(până la cazuri de orbire), paralizii, febră, spasme, crampe, miofasciita macrofagică (afecţiune
relativ nouă – cel puţin după denumire – care reprezintă de fapt o inflamare a nervilor şi
musculaturii şi este considerată a fi o reacţie autoimunitară). Această „nouă” afecţiune probabil că
într-un viitor nu foarte îndepărtat va face să explodeze o bombă în clădirea imunologiei actuale.
Căci afecţiunea poate evolua în timp, având simptome foarte apropiate sclerozei multiple, iar în
cazul în care este recoltat ţesut de la locul unde a fost făcută vaccinarea, chiar şi după foarte mulţi
ani, se poate găsi aluminiu în ţesuturi. Este una dintre puţinele afecţiuni care poate fi certificată,
prin analize relativ simple, ca fiind provocată de un vaccin. Altă chestie foarte importantă, îţi aduci
aminte că Gabi al nostru pe la două luni avea refluxul ăla esofagian, şi vomita abundent după ce
mânca. Şi eu credeam că de fapt copilul mănâncă prea rapid şi din cauza asta, păi să ştii că nu era
asta omule… – Crezi că şi asta era o reacţie adversă? – Sigur că da… uite că îţi citesc imediat şi
informaţia asta… uite tot în prospectul vaccinului scrie şi asta:
147
Tulburări gastro-intestinale Foarte rare (<1/10000): Vărsături, greaţă, diaree, dureri abdominale. –
Trebuie neapărat să caut informaţii şi să imunizăm copiii. Şi clar, de acum încolo, gram de vaccin.
Pe mine m-au vaccinat de mic cu toată schema de atunci, şi toată copilăria mea am fost cel mai
bolnav copil. Cred că am avut toate bolile posibile. Nu vreau copiii noştri să fie şoarecii lor de
laborator. – Îţi dai seama că de acum încolo voi citi fiecare prospect la orice produs alopat. Mi-am
propus să studiez foarte atent medicina naturistă şi să ne creştem copiii cât mai sănătos. Sistemul
ne-a răpit un copil, nu putem permite să ni-i răpească şi pe restul. Şi cât voi trăi, am să informez pe
fiecare părinte să citească prospectele la tot ce încearcă să le administreze copiilor. Să dea
Dumnezeu sănătate doctoriţei noastre care ne-a trimis către această informaţie. Ce înseamnă să fii
informat, te poţi proteja, şi aici mă refer în orice domeniu. Sunt oameni care asta fac toată viaţa,
cercetează şi ne dau nouă informaţii pentru a le folosi pentru binele nostru. – Încă nu pot să-mi
revin la cât de laşi sunt doctorii… – Eu de când am citit asta mă tot întreb, cum dormi noaptea când
ştii că ai luat viaţa unui suflet care abia a intrat în lumea asta pentru a experimenta şi el traiul aici, şi
tu, cel care ai menirea să protejezi, omori… Şi cât de creduli suntem pentru faptul că îi credem. –
Dar, poate nu este adevărat ce ai citit? – Atunci cum îţi explici tu copil perfect sănătos moare fără o
cauză anume. Am citit dosarul pe care mă puneau să-l semnez, erau analizele copilului după naştere
erau perfecte, şi ei încercau să dea vina pe mine, că mama fumătoare am intoxicat copilul în timpul
sarcinii şi din cauza asta avea
148
plămâni bolnavi. Despre ce vorbim aici… dacă erau curaţi ce motive aveau să mintă? Ei au crezut
că răpusă de durere, nu voi citi ce îmi dau ei mie acolo să semnez. Eram plină de durere, dar nu
complet idioată aşa cum îşi doreau. Adu-ţi aminte când am venit în spital cum toţi cunoşteau cazul
nostru, dacă nu era aşa grav atunci nu dădeau aşa importanţă, era clasat cazul ca unul nefericit şi
gata… dar aşa… prea alergau toţi pe lângă noi. Şi uită ce ne-a zis legistul… păcat de copil şi de
mamă… – Te rog, calmează-te, ştiu că îţi este greu… dar… uite că avem doi voinici care vor
iubirea ta. – Îţi dai seama fata noastră acum trebuia să aibă patru ani… Nu-i corect ce am păţit…
nu-i corect… mi-e greu să accept aşa ceva. De ce nouă? Doar lacrimile puteau să-mi oprească
durerea, de fiecare dată când trăiam acel moment durerea se întorcea. Durerea nu trece, doar te
obişnuieşti cu ea. O pierdere nu poate fi înlocuită cu nimic, te obişnuieşti cu acel gol. Pot să am şi
cinci copii, nimeni nu poate lua locul prinţesei mele. Îmi iubesc copiii, dar nu-i pot pune în locul ei.
Ea acum este îngeraş şi sunt convinsă că ea m-a împins să aflu adevărul. Îmi vede durerea mea… şi
sunt convinsă că îi veghează pe fraţii ei şi mereu îi protejează. Nu este uşor să-ţi vezi copilul mort.
Nu este firesc părinţii să-şi îngroape copiii. Durerea ma întărit şi m-a făcut să fiu mai dură cu mine,
cu lumea, cu sistemul. Când te tai la un deget, pielea aia când se prinde se face mult mai tare aşa
este durerea, te şlefuieşte până ajungi la perfecţiune. Câţi copii oare vor muri din neştiinţa şi
ignoranţa părinţilor, aşa cum am fost şi noi. – Uite că s-au trezit şi voinicii noştri