Sunteți pe pagina 1din 8

SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

Universitatea TITU MAIORESCU


Facultatea d Psihol ogie
Bucuresti

SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI
ARGUMENTARE

Student: NEACSU GINA


An I se m II Master Comunicare

1
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

Ca p I : St udiul sil ogismului. Logica si psihol ogie

Atat programul logicist (care isi propunea o delimitare cat mai clara de
psihologie) cat si tendintele psihologizante de a reduce logica la operatii de
tip psihologic s-au dovedit a fi iluzorii. Problema punctului de intersectie
dintre logica si psihologie pare a ascunde o problematica si mai adanca si
anume interactiunea dintre structurile logico-matematice cu gandirea de tip
natural.
Dezbaterile sunt in continuare din cele mai aprinse cu reformulari
conceptuale constante. Pe de o parte observand literatura psihologica de
specialitate nu putem sa nu constatam o incapacitate fundamentala a mintii
umane in a desfasura corect o argumentare de tip logico-matematica. Doar
25% dintre studenti recunosc in chip natural incorectitudinea unui
rationament de tipul:”daca ma iubeste atunci imi aduce flori” “nu mi-ai adus
flori” “ prin urmare nu ma iubeste”.
Pe de alta parte nu putem sa scapam de eficacitatea rigorii de tip
logico-matematic. Stiintele se bazeaza pe deductii din care face parte si
silogismul si inductii. Deductia si implicit silogismul sunt bijuteriile coroanei
demonstrative. Am putea concluziona simplu spunand ca o minte educata este
evident mai buna in a se adapta mediului, bazandu-se pe aceasta unealta
universala pe care o numim logica. Dar “vai”, este de ajuns sa incerci sa
rationezi logic corect cu toate premisele corect formulate incat sa-ti dai seama
foarte repede ca nu ai putea inainta in cunoasterea ta imediata decat foarte
putin.
Ex :
- incercati sa explicati folosind silogisme complete si valide “de ce v-ati
imbracat frumos astazi” “de ce–ti iei prietenul de la tren”.
O gandire de tip silogistic se dovedeste un cosmar al mintii in ceea ce
priveste resursele de calcul si memorie implicate.
Pana la urma putem sa ne intrebam (raspunsul va fii proiect de
cercetare ulterioara), in ce masura corectitudinea unei demonstratii logice este
eficace cunoasterii noastre. Pana sa deslusim sensul acestor intrebari mai
profunde, mi-am propus sa descr iu natura silogismului in argumentare si
demonstrativitate.

Cap II : Logica lui Aristotel

Pentru Aristotel scopul filosofiei este cunoasterea si explicarea


fenomenelor empirice in natura si viata prin determinarea formelor si legilor

2
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

ce guverneaza aceste fenomene. El este convins ca aceste legi pot fi


descoperite doar pe cale notionala, prin ratiune.
Aristotel a sistematizat notiunile descoperite de pitagorei, de eleati, de
Platon dorind sa arate in ce mod se poate obtine o gandire corecta, pentru a
putea fundamenta o metoda de argumentare. Dupa el, intelectul nu poate
recunoaste ca fiind absolut corect decat asemenea principii, ce au fost deduse
din premise, iar gandirea nu poate fi decat deductiva. Aceasta deductivitate
se numeste rationament sau silogism. Scopul silogismelor, preciza Aristotel,
il constituie demonstratia. Ceea ce inseamna ca silogismul nu reprezinte un
scop al gandirii natural, ci ofera numai aspectul formal al demonstratiei.
Demonstratia constituie modalitatea perfecta pentru sustinerea unei
anumite teze, premisele demonstrative fiind necesare sa fie prime si
adevarate.
Fiecare silogism este constituit din premize, ce la randul lor nu sunt
altceva decat judecati. O judecata este un raport intre un subiect si predicat,
un raport intre doua notiuni. Notiunea, judecata si silogismul, spunea
Aristotel sunt elementele logicii.
Aristotel sau precursorii lui au studiat si rationamente deductive
alcatuite din mai multe silogisme care au fost numite “polisilogisme” sau
“entimeme” formele prescurtate ale silogismelor. In general, un silogism
individual sau polisilogism este folosit in argumentarea curenta pentru a
sustine sau combate o idee formulate de regula ca o concluzie silogistica sub
forma unei propozitii categorice.
Aristotel trateaza mai intai problema notiunilor. Descoperind ca fiecare
concept sau notiune poate fi redus la un concept imediat superior. Asemenea
concepte sunt numite categorii si sunt in numar de zece. Acestea sunt :
substanta, cantitatea, calitatea, relatia, loc, pozitie, stare, activitate si verbul
a suferi. Trendelenburg considera ca Aristotel a avut in vedere, atunci cand a
fixat aceste categorii, numai gramatica, astfel ca aceste categorii aristotelice
nu sunt decat principii euristice si nu constitutive. Aceasta ne ajuta sa
cercetam existenta si nu s-o constituim.

Din unirea conceptelor se formeaza judecati. Dupa Aristotel, fiecare


judecata este :
1. generala ori particulara, sau nedeterminata, acest lucru depinzand de
multimea obiectelor ce apartin unei notiuni despre care se vorbeste in
afirmatie;
2. judecata este ori afirmativa ori negativa ori limitative;
3. dupa gradul de certitudine pe care o exprima afirmatia, judecata este ori
apodictica , ori asertorica ori problematica.
Ex: Judecata: toti oamenii sunt muritori - este generala, afirmativa,
asertorica.

Concluzia este o judecata ce este dedusa din alte doua judecati si care
trebuie sa aiba comuna o notiune (termen mediu). Dupa pozitia acestui termen
exista mai multe forme de concluzii. Aristotel a observant ca daca insemnam

3
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

notiunea de subiect cu S, notiunea de predicat cu P, iar termenul mediu cu M,


atunci obtinem trei forme de silogisme:

I. Toate metalele sunt dure.


Fierul este metal.
Fierul este dur.

II. Afectele nu se fundamenteaza pe hotarari.


Virtutile se findamenteaza pe hotarare.
Deci virtutile nu sunt afecte.

III. Toate balenele sunt mamifere.


Toate balenele sunt animale acvatice.
Asadar cateva animale acvatice sunt mamifere.

Ca p III: Indicat ori de pre mise si indicat ori de c oncluz ie

In limba romama argumentarea intervine frecvent in vorbirea obisnuita,


numite dupa rolul lor de rationare: indicatori de premise, indicatori de
concluzie sau indicatori ai relatiei de conchidere: “bazandu-ne pe…’, ‘pornind
de la …’, “datorita faptului ca …”, “dat fiind motivul ca…”, “deoarece..”,
“din urmatoarea cauza…”, iar ca si concluzie: ‘conchidem ca…”, ‘asadar…”,
rezulta ca…” etc.
Prezenta in textul scris sau rostit a unuia din indicatorii de
argumentare, nu este o dovada sigura ca textul in cauza contine un
rationament, este necesara si o analiza a textului respectiv, pentru a stabili cat
mai précis diferenta dintre un rationament, o simpla explicatie sau o
declaratie a celui care a format textul. Se poate intampla ca dintr-un anumit
text sa lipseasca oricare din indicatorii ilustrati si el sa contina totusi un
rationament prin care autorul lui intentioneaza sa sustina sau sa infirme o
idee. In gandire obisnuita se poate intampla ca o expresie care in anumite
situatii este caracteristica unui rationament, poate ca in altele sa introduca o
propozitie compusa.
In lo gica argumentarii, indiferent daca se vorbeste de argumentare, de
inferare , de rationare sau demonstrare, prin care se intelege un adevarat lant
de inferente, de fiecare data se are in vedere o procedura intelectuala
fundamentala pe o structura ideala, numita “schema de argumentere” sau
“schema de rationare” care este proprie mintii umane normale tip pe care se
cladeste orice sustinere, justificare sau intemeiere concreta a unei idei sau
solutii exprimata ori doar gandita. Se poate spune ca in spatele oricarui
argument se afla intotdeauna un schelet ideal numit “schema de inferenta”, pe

4
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

fondul careia din anumite informatii in principiu deja cunoscute si considerate


ca premise, este derivata o noua informatie, in calitatea acesteia de concluzie
a unui rationament.

Ca p IV: Silogismul ca de monstr atie

In gandirea naturala, demonstratia silogistica apare atat in forma


obisnuita, cu premisele urmate de concluzie, cat si in forma inversa, cu
concluzia urmata de premisele care o justifica. Uneori premisele pot fi
cunoscute inaintea concluziei, alteori se porneste de la o anumita teza
cunoscuta si se cauta premisele corespunzatoare. Ordinea depinde de
intentiile celui care prezinta demonstratia, de a pune in evidenta mai mult
teza sau de a evidentia premise. In gandirea obisnuita apar silogisme concrete
asemanatoare demonstratiei premisele nu trebuie sa fie prime ci numai
adevarate, altfel fata de gandirea naturala stiintifica unde premisele trebuie sa
fie si prime adica sa nu necesite la randul lor demonstratie. Silogismul astfel
construit este o argumentare.
Silogismul in sine nu garanteaza decat formal producerea unei
demonstratii. Cautarea premiselor prime si adevarate presupune o activitate
stiintifica propriu-zisa. Demonstratia este unul dintre componentele
silogismului in gandirea naturala stiintifica. In acelasi timp, demonstratia
silogistica nu corespunde oricarei interpretari logice a formelor silogistice. In
acceptie logico-matematica, silogismul, nu poate avea semnificatie
demonstrativa. In cadrul demonstratiei silogistice, concuzia devine “teza”
care urmeaza sa fie demonstrate, dar in calculele logico-matematice nu exista
nici o posibilitate de a demonstra adevarul unei simple propozitii de forma “S
este P’.

Cap V: Argumente sil ogistice si structura lor


6y

Un silogism individual sau un polisilogism este folosit in argumentarea


curenta pentru a sustine sau a combate o idee formulata de regula ca o
concluzie silogistica sub forma unei propozitii categorice.
Ex: “ Ideea castigului la loterie este o convingere subiectiva, iar
convingerea subiectiva este o iluzie. Prin urmare, idea castigului la loterie
este o iluzie”
Expresia lingvistica “prin urmare” din textul rationamentului silogistic
este un indicator de concluzie. Aceasta inseamna ca dupa acest indicator
urmeaza in mod firesc concluzia argumentului care este aici redata de

5
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

enuntul: “idea castigului la loterie este o iluzie”. Aceasta reda o propozitie


categorica universal afirmativa, si poate fi reformulata, mai clar intr-o forma
standardizata prin enuntul dclarativ: “ orice idee de castig la loterie este o
iluzie”.
In urma unei analize a propozitiilor categorice ce au rol de premise in
acest silogism in raport cu concluzia lui, se poate stabili usor ca premisele
contin un termen aparte. Este vorba de termenul redat prin cuvintele:
”convingere subiectiva” care face legatura, la nivelul premiselor, intre
termenii minor si major ai silogismului prin care legatura va fi exprimata
explicit de concluzie. Importanta acestui termen mediu al silogismului in mod
practic este si aceea ca este un argument silogistic.
Orice argument uman poate fi redat simbolic printr-o schema formala
de rationare clasica in care premisele sunt inversate, dar esential este faptul
de a dovedi daca silogismul in cauza este sau nu valid, daca concluzia lui este
realmente acceptabila.
- “idea castigului la loterie “ – este notat cu S simbolic – ca si
subiectul logic al concluziei spunea Aristotel – termenul minor;
- “ iluzie ‘ – este P - de la predicatul logic – termenul major;
- “convingere subiectiva’ – M – termenul mediu al silogismului.

Toti S sunt M
Toti M sunt P
Prin urmare: toti S sunt P

In cazul argumentelor silogistice au fost puse la punct diverse metode


de stabilire ori de identificare a eventualei lor validitati si tocmai aceasta a
fost directia in care s-au indreptat eforturile multor logicieni si a altor
specialisti. Reformularea prin intermediul simbolurilor de premise si
concluzie a unui silogism, de fapt a oricarui argument deductive ori inductive,
se dovedeste deosebit de utila pentru a stabili daca este cazul sa acceptam o
anumita concluzie pe baza premiselor despre care se spune ca pe ele se
intemeiaza sau se admit probe suplimentare.
Spencer lasa sa se inteleaga faptul ca, in mod normal nu exista nici o
regula dupa care premisele sa fie cunoscute inaintea concluziei, sau cazul
general sa fie ales inaintea celui particular, cel din urma fiindu-i oricum mai
apropiat. In cele mai multe cazuri, concluzia este prezenta in mintea noastra
inaintea premiselor. In plus, de multe ori este de ajuns sa fie exprimata o
singura premisa. Cauza o constituie faptul ca gandirea naturala nu simte
nevoia enuntarii unor adevaruri familiare. De cele mai multe ori sunt
subintelese ambele premise, lucru care este marcat prin adaosuri de tipul: “ se
stie ca…”, “este evident ca …”.
Trebuie adaugat faptul ca exista o mare deosebire intre modul de a
gandi pentru sine, care poate fi cu totul eliptic, modul de a comunica intr-un
cadru familiar, modul de a incerca sa convingi pe cineva strain sau modul de a
incerca sa dovedesti ceva pe care sa-l admita oricine. Si, deasemenea este
important carei categorii de public sa i te adresezi.

6
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

Cunostinta dobandita prin silogism ilustreaza foarte bine caracterul


discursiv al gandirii logice, care serveste de concept si avanseaza prin trepte
intermediare, prin mediere, opunandu-se intuitiei intelectuale, forma de
cunoastere careia fie ca este considerata de natura rationala, fie ca este
considerate de natura irationala, i se atribuie calitatea de a sesiza direct
adevarurile cautate.
Termenul de silogism este unul ge neral, care se aplica unei intregi clase
de rationamente., fiecare silogism, fie ca este exprimat in forma sa logica, fie
ca cuprinde termini concreti sau apartine unei anumite figuri si unui anumit
mod silogistic.
O astfel de tratare a silogisticii clasice presupune asumarea tezei ca ea
reprezinta o dezvoltare a silogisticii aristotelice si ca in istoria logicii poate
fi urmarita o linie continua, in care una si aceeasi doctrina creste si se
amendeaza pastrandu-si identitatea. Analiza contextuala pune in evidenta
circumstantele in care s-a constituit un anumit silogism, mai precis cine l-a
construit si de ce.

Ca pVI: Silogism si gandire naturala

Asa cum aminteam in inceputul lucrarii, silogismul in forma sa


completa nu-l regasim foarte des in gandirea de zi cu zi. El ar necesita o
integelere a regulilor de validitate ce depaseste tendinta naturala a mintii
noastre. Mintea noastra trebuie sa ia decizii in conditii de incertitudine avand
la dispozitie informatii incomplete, in care necesitatea logica apare foarte rar.
In contextual gandirii naturala nu exista insa scheme silogistice si nici
silogisme pure, ci demonstratii, argumentari si respingeri concrete. Numai
experimentele referitoare la acestea pot surprinde mecanismul psihologic al
rationarii silogistice si, prin urmare, valentele creative propriu-zise ale
acestor forme.
In aceste conditii la ce mai este buna gandirea de tip silogistic, nu
cumva este doar un caz exceptional la care apelam atat de rar incat poate ca ar
fii mai bine sa o inlocuim?! Categoric este un caz exceptional, dar care
tocmai prin acest caracter, este imposibil de inlocuit.
In viata de zi cu zi ne putem lipsi partial de rigorile logicii fiind mai
tentati sa interpretam credibilitatea sursei decat sa stabilim adevarul. Dar
acolo unde vrem o explicatie, reconstruirea adevarului devine necesara. Ca sa
actionezi corect, poti gandi probabilistic bazandu-te uneori chiar pe logici
lacunare. Dar daca vrei o explicatie, reconstructia de tip silogistic, este
absolut necesara. Ea-ti pune in evidenta scheletul pe care se construieste o
demonstratie cu caracter universal.
Impletirea virtutii gandirii logice cu cea naturala creeaza beneficii nu
numai in planul intelegerii ci si in planul concret pragmatic. Atunci cand
oamenii i-au decizii simple de achizitionare, isi bazeaza alegerea aproape

7
SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE .

exclusiv pe o rationare de tip natural. Insa atunci cand, costul unor potentiale
pierderi este mare, demonstratiile pas cu pas ( din care face parte si
silogismul) sunt numai prezente in procesul decizional.

Bibliografie :

1.Prof. Academician Al. Surdu, Semnificatia psihologica a silogismului categoric Revista de


psihologie, XXVI, nr 4, Edit. Academiei Republicii Socialiste Romania, 1980;

2. Petre Bieltz, Bazele gandirii critice, Ed. Academiei romane Bucuresti 2012;

3. 1.I.Didilescu, P. Botezatu, Silogistica: teorie clasica si interpretarile moderne, Bucuresti,


Ed. Didactica si Pedagocica, 1976;