Sunteți pe pagina 1din 6

CULTURA TELEVIZIUNII

“Un fenomen fără precedent în istoria mijloacelor de comunicare în masă are loc în
deceniul şase pe tărâm American şi nu numai: răspândirea televiziunii. În 1948 existau mai
puţin de 100.000 de televizoare în căminele americanilor, pentru ca doar peste un an numărul
lor să ajungă la 1 milion, iar în 1959 la 50 de milioane.Ceea ce înseamnă că procentul celor
care au televizor a crescut, în doar 10 ani, de la 6% la 88%.” ( Paul Dobrescu, Alina
Bârgăoanu, 2003, p. 203)
Apariţia radioului, a televiziunii, a Internetului, a telefoniei mobile a reprezentat o
revoluţie, o revoluţie a comunicării, ce a avut un rol imens nu numai asupra individului, ci şi
asupra culturii popoarelor. Cel mai important este o accentuată interferenţă a valorilor şi a
convingerilor culturale, şi, prin urmare, o uniformizare a modului de a gândi şi de a
reacţiona. Televiziunea creează o nouă cultură, lineară şi de suprafaţă, fără a permite
telespectatorului pătrunderea în profunzime. “Mass-media a devenit parte integrantă a vieţii
noastre, reuşind nu numai să relaţioneze cu celelalte domenii dar să le şi aservească cumva,
făcându-le în mare parte dependente de interesele sale. Influenţa mass-media este
omniprezentă şi omnipotentă. Ne înconjoară, ne pătrunde fără măcar, de cele mai multe ori,
să ne dăm seama de acest lucru.” (Radu Herjeu, 2000, p. 10)
Adoptarea televiziunii ar fi fost încă şi mai rapidă, apreciază unii autori, daca nu ar
fi intervenit cel de-al Doilea Război Mondial. Războiul a încetinit cercetările privind
perfecţionarea noii tehnologii, precum şi preocupările de natură comercială de a transforma
produsul într-unul de masă. Capacităţile de producţie existente au fost folosite aproape în
exclusivitate pentru fabricarea de staţii şi echipamente radio, deoarece aveau o importanţă
strategică. Cu toate acestea, cercetările efectuate în timpul războiului în ceea ce priveşte
comunicaţiile au fost transferate în sfera televiziunii, ceea ce a dus la îmbunătăţiri
semnificative şi rapide ale tehnologiei şi aparaturii TV. În plus, după război, Statele Unite
intră într-o perioadă de creştere economică fără precedent.. Restricţiile impuse populaţiei
produceau acum reacţia inversă: exista o febră a cumpărăturilor, mai ales în ceea ce priveşte
produsele de folos îndelungat. În această perioadă a avea televizor devine un simbol al
statutului social. Se spune chiar că, în unele cazuri, dorinţa de a fi recunoscut drept proprietar

1
de televizor era atât de puternică încât americanii cumpărau şi instalau pe acoperişul casei
antene de televiziune, în mod ostentativ, cu mult înainte de a avea un aparat propriu-zi (apud.
M.L. DeFleur, S. Ball-Rokeach, Teorii ale comunicarii de masă). Perioada de extaz faţă de
televiziune ia sfârşit începând cu 1960, când aceasta îşi va fi pierdut mare parte din noutate şi
va fi devenit un element obişnuit al vieţii de zi cu zi.
Încă de la început, televiziunea nu şi-a ascuns intenţia de a-i aduce pe oameni într-o
mare familie, căreia să-i ofere acele elemente comune care să dea consistenţă relaţiilor dintre
membrii săi. Televiziunea a devenit simbolul reuniunii familiei. A devenit principalul
furnizor de subiecte de discuţii. Este cea care dă senzaţia de apartenenţă la un univers comun,
guvernat de aceleaşi legi. În fiecare moment în care te uiţi la televizor, ai senzaţia că alături
de tine se află milioane de alţi oameni care-ţi împărtăşesc credinţele, valorile, idealurile.
Ultimele cercetări conferă mass-media în general, televiziunii în special, un set de
funcţionalităţi care atestă necesitatea şi atotprezenţa acestora: funcţia de educaţie, funcţia de
socializare, funcţia de supraveghere, funcţia de divertisment, funcţia de informare.
Unul dintre cei mai mari sociologi care au analizat impactul mass-media asupra
societăţii, Harold Lasswell, a afirmat în urmă cu 40 de ani că există 3 roluri principale ale
media: supravegherea( informarea rapidă a societăţii de ameninţările, schimbările şi
pericolele care ameninţă bunăstarea comunităţii-aşa numitul “câine de pază”),
interpretarea( mass-media are liberatea de a interpreta evenimente din societate, evaluând şi
analizând efectele pe care acestea le vor avea asupra comunităţii) şi transmiterea( mass-
media transmite generaţiilor viitoare moştenirea socială care caracterizează o anumita
cultură). Prin aceste trei roluri ale sale, media are o influenţă enormă asupra noastră.
S-a spus de multe ori că media este cea care ne determină deciziile. Media este cea
care ne spune cel mai des ce ar trebui sau ce nu ar trebui să fie important pentru noi din punct
de vedere social, cultural, politic şi educaţional. Cele mai importante evenimente, interne sau
externe, ne sunt aduse la cunoştiinţă de către media. De aici şi uşurinţa cu care mass-media
poate influenţa judecăţile noastre de valoare şi, prin urmare, alegerile pe care le facem sau
deciziile pe care le luăm în urma lor. Aşa cum afirmă Radu Herjeu în cartea sa “Oglinda
miscătoare”, există un “paradox al informaţiei: cu cât suntem mai expuşi informaţiei cu atât
suntem mai puţin informaţi” , şi acest lucru se întâmplă din două motive: cu cât ştim mai
mult, cu atât ne simţim mai neputincioşi, şi de aici intervin indiferenţa sau uitarea, acoperind

2
totul cu alte evenimente. De asemenea, cu cât suntem mai informaţi cu atât ne este mai greu
să asimilăm şi să înţelegem tot ceea ce ne înconjoară. Suntem, într-un fel, victimele propriei
noastre inabilităţi de a manevra o cantitate atât de mare de informaţii fără a fi derutaţi.
Televiziunea este cea mai importantă sursă de informaţii. Marea majoritate a
românilor află despre lucrurile care îi interesează de la televizor. 95% dintre liceeni privesc
zilnic la televizor, iar dintre acestia doar 8,7% citesc zilnic şi altceva. Televiziunea deţine un
monopol de facto asupra modelării creierelor unei părţi foarte importante a populaţiei.

„În prime time, violenţa acoperă 90% dintre programe. Alternativa violenţei
televizate este divertismentul ieftin, cu glume licenţioase şi muzică uşoară care nu e decât
o formă de lascivitate ritmată. 40% dintre liceeni preţuiesc manelele. Sub pretextul
„naturaleţei”, al „dezinvolturii” şi al „aplombului”, majoritatea animatorilor/
prezentatorilor de emisiuni sau talk-show-uri, vorbesc şi au atitudini ce frizează sau chiar
intră masiv în sfera vulgarităţii, a incivilităţii,a mahalagescului. Valori morale ca decenţa,
discreţia, delicateţea, gingăşia, solidaritatea sunt ca şi ridiculizate prin înlocuirea cu cultul
succesului-cu-orice-preţ, al banului, al învingătorului prin orice mijloace, al
individualismului cinic, al şmecheriei agresive. Emisiunile de aşa zis divertisment
excelează printr-un prost gust teribil, o ţopârlănie juvenilă exhibată cu şarjată
dezinvoltură, o sexualitate obsedantă la modul mitocănesc-libidinos, toate emanaţii fireşti
ale cruntei precarităţi educaţionale şi culturale.” ( George Pruteanu, Televiziunea-
generator metodic de prost gust si violenta)

Televiziunea devine o pepinieră de modele. Le creează, le propune şi apoi le


modifică în funcţie de schimbările survenite în aşteptările telespectatorilor. De cele mai
multe ori, modelele în care cred oamenii sunt doar construcţii artificiale. Practic, orice om
poate deveni prin intermediul televiziunii un model. Şi orice om care se uita la televizor îşi
poate găsi un model. Dublată de dorinţa de a se raporta la aceste modele, de a le simţi
apropiate ca mod de a gândi şi a reacţiona, de a cunoaşte amănunte legate de viaţa lor privată,
această nevoie de modele îi face pe mulţi să aştepte cu nerăbdare apariţia pe ecrane a
„personajului îndrăgit”. Cum spunea Horia Patapievici într-un interviu, aceste false vedete
sunt vârâte pe gâtul oamenilor din nevoia de a aduce public, o audienţă cât mai mare, lipsită
de orice scrupule. Aceasta invazie a prostului gust duce la dispreţuirea culturii înalte.

3
Influenţa imensa pe care o are televiziunea asupra atitudinilor, convingerilor şi a
comportamentului telespectatorilor nu poate fi negată, şi, drept urmare, e greu de presupus că
violenţa reflectată de programele sale ar trece fără să lase urme în modul în care oamenii se
raportează la ceilalţi şi la societate. Numeroase studii au demonstrat schimbarea de
comportament ca urmare a audierii şi vizionării unor programe, precum şi a scării de valori
proprie unui individ sau comună mai multor persoane. Efectele violenţei televizate asupra
copiilor, tinerilor şi adulţilor sunt direct proporţionale cu numărul orelor petrecute în faţa
micului ecran. Programele violente induc, construiesc şi potenţează agresivitatea unui copil.
Mai mult, copiii care se uită mult la filme violente au tendinţa de a empatiza mai greu, de a
protesta mai puţin la nedreptăţi şi de a fi mai puţin atenţi la suferinţele celor din jur. Aceşti
copii sunt mult mai puţin afectaţi de violenţa reală şi au tendinţa de a o considera lipsită de
conotaţii negative.
Un studiu mondial realizat de Academia americana de pediatrie, arată că, din cei 70
de ani pe care îi va trăi, un om va petrece 7 în faţa televizorului. O statistică îngrijorătoare
arată că preşcolarii îşi petrec cea mai mare parte a timpului în faţa micilor ecrane. De
asemenea, s-a demonstrat că pe măsură ce cresc, tot mai multe activităţi le desfăşoară în
prezenţa unui televizor aprins( mănâncă, îşi fac temele etc.). Cu toate acestea, se pare că
acordă 60% din timp televizorului şi nu celorlalte activităţi desfăşurate simultan.

Televiziune sau cultură?


Nu trebuie uitat că una dintre funcţiile televiziunii, ca de altfel a mass-media în
general, este cea culturalizatoare. În zilele noastre, aceasta functie este “ascunsă” cu cea de
divertisment care, în cele mai multe posturi TV, predomina. Conceptul de « cultură
mediatică» defineşte în esenţă o cultură a divertismentului, o simplificare a formelor
culturale ce sunt reduse, condensate, repovestite şi resemnificate.
În concluzie, televiziunea este categoric un fenomen. Dar, spre deosebire de un
fenomen natural care se produce, provoacă pagube şi apoi dispare, televiziunea este un
fenomen în continuă desfăşurare şi progres. Este un fenomen care se autocreează. S-a produs,
a influenţat societatea, societatea a influenţat fenomenul, care s-a modificat, a reinfluenţat
societatea şi aşa mai departe. Este destul de greu să ne dăm seama astăzi cine influenţează
mai mult: televiziunea societatea, sau invers? Mulţi consideră că, fiind parte integrantă a

4
societăţii, televiziunea nu poate exercita un efect de schimbare asupra acesteia decât
concomitent cu modificarea principiilor dupa care ea însăşi acţionează. Că televiziunea este
doar o oglindă care trebuie să reflecte ceea ce societatea arată. Că, în fapt, televiziunea nu
este decât societatea redusă la dimensiunea unei cutii. De fapt, televiziunea a devenit un
supraorgan, care controleaza, în primul rând prin importanţa pe care i-o dau oamenii, tot ce
se întampla în restul organismului.
Încet, încet, televiziunea a devenit un pol în jurul căruia se învârt celelalte sectoare
ale existenţei societăţii. Influenţa sa atât de mare se datorează mai ales faptului că oamenii
sunt atât de dornici de a le pasa altora responsabilităţile: de a gândi, de a trage concluzii, de a
lua decizii. Oamenii nu mai au elementele necesare pentru a construi judecăţi de valoare. Sub
impresia că le oferă aceste elemente, televiziunea le transmite în acelaşi timp şi modul în care
ele trebuie combinate. Cei care iau apărarea televiziunii spun că ea nu are un rol educativ sau
formativ, ci doar informativ. E greu de imaginat însă, cum e posibil să transmiţi cuiva
informaţiile fără a-i sugera şi modul în care trebuie să le interpreteze.
Televiziunea a schimbat în mod radical viaţa noastră, atât de mult încât nu mai
putem vedea existenţa noastră în lipsa ei. Din păcate nu suntem conştienţi de dependenţa
noastră de ea şi de efectele subtile pe care le are asupra noastră. Personal, consider că trebuie
să avem foarte mare grijă cât timp privim la televizor, şi ce anume privim. Mai important
decât acest lucru este însă ce îi lăsăm pe copii să privească, pentru că asupra lor televiziunea
are cel mai mare impact, mai ales deoarece urmărirea programelor de televiziunea duce la
învăţarea prin observare şi ulterior imitare. Copiii au în permanenţă tendinţa de a-i imita pe
cei din jur şi tocmai de aceea nu ar trebui abandonaţi în faţa micilor ecrane, ci ar trebui mai
degrabă îndreptaţi spre alte activităţi.

5
BIBLIOGRAFIE

1. Bourdieu, Pierre (2007), Despre televiziune, Bucureşti, Editura Art


2. Coman, Mihai (1999), Introducere în sistemul mass-media, Iaşi, Polirom
3. DeFleur, Melvin & Ball-Rokeach, Sandra (1999), Teorii ale comunicării de masă, Iaşi,
Polirom
4. Dobrescu, Paul; Bârgăoanu, Alina (2003), Mass-media şi societatea, Bucureşti, Ed.
Comunicare.ro
5. Drăgan, Ion (1996), Paradigme al comunicării de masă, Bucureşti. Casa de editură şi
presă „Şansa”
6. Giddens, Anthony (2000), Sociologia, Bucureşti, Editura All
7. Herjeu, Radu, Tehnici de propagandă, manipulare şi persuasiune în televiziune,
Biblioteca online