Alexandr Puskin - Aduceri Aminte

Când glasul zilei pentru noi toti se trece

Si amuteste orasul vorbitor,
În umbre albastre-n pace rece
Adoarme ostenitul muncitor,
Atunci încep în pasnica tacere
A mea chinuitoare priveghere,
Caci noaptea arde-n mine vie
Mustrarea cugetului meu;
Îmi fierbe mintea mea cea slaba si învie
Un roi de gânduri negru, greu...
Aducerea aminte-mi desfasoara
Tot zapisul urâtei vietii mele,
Citindu-l cu necaz si pocainte grele,
Eu tremur blestemând viata mea amara
Si plâng amar s-amar ma jeluiesc,
Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc.

Alexandr Puskin - Amintire

Cand zarva zilei se preface-n soapte,
Si-n pietele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul cu rasplata trudei vine,
Atunci incepe truda mea si chinul,
Si ceasurile picura-n tacere:
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan'la durere.
In cugetul meu trist, noiam de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si gheamul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar,
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor iar.
Alexandr Puskin - Eu Te-am Iubit
Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.