Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Delicventa Juvenila
Delicventa Juvenila
1
penal. În unele state aceasta se extinde asupra comportamentului antisocial şi/sau deviant care
face parte din sfera administrativă şi civilă, adică în final interpretarea urmează să aparţină
legiuitorului naţional, fiind acceptată şi sfera largă a termenului.
3
· Convingerea că aceşti copii merită salvaţi, în condiţiile aplicării unor proceduri non–
punitive;
· Convingerea că toţi copiii trebuie să fie îngrijiţi şi educaţi, iar atunci cînd această educaţie
este viciată, să fie protejaţi, inclusiv de stigmatizarea rezultată din procesul de judecată;
· Convingerea că actul de justiţie, pentru a-şi putea îndeplini scopurile, trebuie să fie
individualizat, pentru a avea un rol cu adevărat util, justiţia trebuie să ţină seama de faptul că
fiecare copil este diferit de ceilalţi, iar necesităţile, aspiraţiile şi condiţiile sale de viaţă trebuie
cunoscute din punctul de vedere al particularităţilor lor individuale;
· Convingerea că folosirea unor proceduri non penale sunt absolut necesare pentru a ţine
seama, cu prioritate, de trebuinţele copilului, tribunalele trebuie să ajute copilul, nu să-l
pedepsească.
Toate principiile enumerate mai sus erau luate ca bază la elaborarea actelor juridice
necesare în vederea reglementării poziţiei copiilor. Accentul principal era pus pe învăţătură.
Procesul de învăţămînt începe să se modifice considerabil, o atenţie sporită atragîndu-se
normelor morale în procesul instruirii tinerii generaţii. În legislaţia Uniunii Sovetice au fost
făcute specificări referitoare şi la poziţia minorilor, care, în urma comiterii de infracţiuni, erau
trimişi pentru ispăşirea pedepsei în şcoli de îndreptare, a căror denumire s-a modificat în colonii
de reeducare.
Evoluţia reglementărilor penale în Republica Moldova privind infractorul minor pînă la
adoptarea Codului penal din 1961 a fost caracterizată de un system de mutaţii juridice în acest
spaţiu, generate de Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859). A intrat în vigoare primul Cod penal
român (la data de 1 mai 1865), ulterior apare Codul de procedură penală.
Conform legislaţiei existente, importanţă juridică o aveau trei perioade din viaţă a
copilului:
1. pînă la 8 ani, cînd minorii nu puteau fi supuşi răspunderii penale;
2. între 8–15 ani, cînd aplicarea pedepsei depindea de faptul dacă infracţiunea s-a
săvîrşit cu sau fără percepere, într-un caz figurînd ca circumstanţă atenuantă, în celălalt urmînd
aplicarea măsurilor de constrîngere şi de orientare educativă (supravegherea din partea părinţilor,
trimiterea temporară în vreo mănăstire);
3. de la 15 la 20 ani, cînd minorii erau supuşi la răspunderi potrivite necondiţionate.
Codul penal de la 1936, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937, prevedea următorul
sistem pentru minori: fixează majoratul la 19 ani, pîna la care nevîrstnicii trec două trepte de
vîrstă: 1) cea a copilăriei (pînă la 14 ani), cînd minorul nu raspunde penal şi cea a adolescentei
(14-19ani), cind minorul nu este responsabil pentru delictul savîrsit, doar daca se doveşte că
fapta s-a produs cu discernamînt; 2) pentru minorii de pînă la 14 ani,dar şi pentru minorii care nu
au activat cu limpede judecată se prevad măsuri de protecţie, de tutelare şi preventiv educative
care încetează cînd minorul adolescent împlineşte vîrsta de 21 ani.
Ulterior, prin legea de la 24 septembrie 1938, suferă modificari în ce priveşte publicul
minor: 1)majoratul e redus la 18 ani; 2) incapacitatea de răspundere penală coboara pe scara
vîrstei de la 14 la 12 ani; 3) de la 12 la 15 ani, minorul răspunde penal numai dacă a lucrat cu
limpede pricepere;4) de la 15 la 18 ani răspunde penal,dar se bucură de ameliorări la aplicarea
pedepsei;5) cuvintele „copil”şi „adolescent” se înlocuiesc cu cuvîntul “minor“;6) se introduce
pedeapsa cu moartea (prin modificarile din 1939) pentru infracţiuni ce înteresează ordinea
publică şi siguranţa statului.
În Moldova Sovietică, o reglementare mai adecvată a activităţii procesual–penale, în
general, şi a celei în privinţa minorilor,în special, a putut fi obţinută abia dupa aprobarea Codului
penal al R.S.S.M. la 24 martie 1961.
4
Codul penal al RSSM prevedea în art.10 răspunderea penală a minorilor, şi anume: că sunt
supuse răspunderii penale persoanele care la momentul săvîrşirii infracţiunii au împlinit vîrsta de
16 ani.
Persoanele cu vîrsta între 14 şi 16 ani, care au săvîrşit o infracţiune, sunt supuse
răspunderii penale numai pentru omor, vătămarea intenţionată a integrităţii corporale, care a dus
la tulburarea sănătăţii, tîlhărie, precum şi pentru alte componenţe de infracţiune.
Totodată, alin. 3 art. 21 CP din 1961 prevedea, că dacă instanţa de judecată va considera că
corectarea persoanei în vîrstă de sub 18 ani, care a săvîrşit o infracţiune ce nu prezintă pericol
social, este posibilă fără aplicarea pedepsei penale, ea poate aplica acestei personae măsuri de
constrîngere cu caracter educativ.
Codul penal din 1961 prevedea următoarele feluri de sancţiuni aplicabile minorilor:
- privaţiunea de libertate;
- munca corecţională fără privaţiune de liberatate;
- amenda,
- destituirea din funcţie.
Conform prevederilor CP din 1961, privaţiunea de libertate se stabilea pentru minori pe un
termen ce nu poate depăşi 10 ani, iar în cazul în care minorul cu vîrsta între 16-18 ani a săvîrşit o
infracţiuine pentru care se prevede pedeapsa cu detenţiune pe viaţă, termenul privaţiunii de
libertate nu putea depăşi 15 ani.
Minorii îşi executau pedeapsa în colonii de educare prin muncă, şi anume:
- minorii, condamnaţi prima dată la privaţiune de libertate, precum şi minorele –în colonii
cu regim comun;
- minorii, care au executat anterior o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate - în
colonii cu regim înăsprit.
Altă sancţiune aplicată minorilor era munca corecţională fără privaţiune de libertate, care
se stabilea pe un termen de la 2 luni pînă la 2 ani şi se executa, conform sentinţei instanţei de
judecată, fie la locul de muncă al condamnatului, fie în alte locuri din raionul în care locuia
condamnatul.
Altă sancţiune aplicată minorilor era amenda, care reprezenta o sancţiune bănească ce se
aplica de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de cod.
Altă sancţiune apliocată minorilor era mustrarea publică, care consta în pronunţarea în
public de către instanţa de judecată a mustrării aplicate vinovatului, aducînd aceasta, în cazurile
necesare, la cunoştinţă publicului prin presă sau prin alte mijloace.
Actualmente, cadrul legal naţional în materia protecţiei drepturilor şi intereselor copiilor
dispune de un larg spectru de acte normative, care, pe de o parte, asigură drepturi, pe de alta,
sancţionează faptele minorilor, iar, în al treilea rînd, apără victima minor. Printre actele
normative privind protecţia drepturilor copilului se enumeră:
Legea privind drepturile copilului 338 din 15.12.94 //Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.13/127din 02.03.1995;
Codul familiei nr.1316 din 26.10.2000 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.47-48/210 din 26.04.2001;
Codul penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002;
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122 din 14.03.2003;
Codul contravențional, Nr. 218 din 24.10.2008
Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004;
Hotărîrea Guvernului privind măsurile de ameliorare a situaţiei materiale a minorilor, ai
căror părinţi se eschivează de la achitarea pensiei alimentare, nr.769/25.11.92;
5
Hotărîrea Guvernului despre aprobarea Concepţiei naţionale privind protecţia copilului
şi a familiei nr.51 din 23.01.2002;
Hotărîrea Guvernului despre aprobarea Strategiei naţionale privind protecţia copilului şi
familiei nr.727 din 16.06.;
Hotărîrea Guvernului despre aprobarea măsurilor speciale pentru combaterea şi
profilaxia criminalităţii în rîndurile minorilor nr.566 din 15.05.2003 ș.a.
Pentru ca o persoană să devină subiect al infracţiunii se cere ca la momentul comiterii
faptei să fi împlinit o anumită vîrstă. În dreptul penal al ţării noastre vîrsta de la care orice
persoană responsabilă răspunde penal pentru săvîrşirea unei fapte prejudiciabile este vîrsta de 16
ani.
Minorii care au depăşit vîrsta de 14 ani, dar nu au împlinit vîrsta de 16 ani sînt pasibili de
răspundere penală numai pentru săvîrşirea în stare de responsabilitate a infracţiunilor prevăzute
de alin.(2) art.21 CP. Minorii care nu au împlinit vîrsta de 14 ani nu răspund penal pentru faptele
prevăzute de legea penală.
Conform Codului penal al RM, minorilor le pot fi aplicate următoarele pedepse penale:
Munca neremunerată în folosul comunităţii
Închisoarea
Amenda
Potrivit legislaţiei, instanţa de judecată poate aplica minorilor următoarele măsuri de
constrîngere cu caracter educativ:
1. Avertismentul – reprezintă o admonestare, ruşinare a minorului şi constă în explicarea
acestuia a pericolului pe care îl prezintă fapta comisă, a daunelor survenite în urma săvîrşirii
infracţiunii, cu preîntîmpinare că în cazul săvîrşirii de noi infracţiuni faţă de el vor fi luate măsuri
mai severe, inclusiv prin aplicarea pedepsei, cu toate consecinţele negative prevăzute de legea
penală.
2. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau
organelor specializate de stat constă în transmiterea obligaţiei şi împuternicirea persoanelor
nominalizate (părinţi, tutore, curator, rudă apropiată, organele de tutelă şi curatelă etc.) de a
exercita controlul asupra comportamentului minorului, a întreprinde activităţi educative în
vederea îndepărtării lui de la mediul criminal şi formării unei personalităţi socializate.
3. Obligarea minorului de a repara daunele cauzate constă în recuperarea prejudiciului
cauzat victimei sau altor persoane prin săvîrşirea infracţiunii.
4. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică.
Măsura dată poartă un caracter mixt, complex educativ-curativ care se ia faţă de minori, a căror
deficienţe psihice sau fizice, inadaptabilitate socială, fie trauma psihică, rezultate din comiterea
infracţiunii, fie cauzate de mediul de viaţă al minorului, împiedică formarea normală a
personalităţii lor.
5. Internarea minorului într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de reeducare este o măsură educativă privativă de libertate care constă în
plasarea minorului în instituţiile speciale menţionate pe o perioadă nedeterminată, care însă nu
poate dura mai mult decît pînă la atingerea vîrstei de 18 ani de către minor.
Ulterior condamnării, minorii urmează să-şi ispăşească pedeapsa privativă de libertate într-
un penitenciar pentru minori.