Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea Stefan cel Mare Suceava

Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica


Specializarea: Finante si banci
Anul I Grupa VI

-- Proiect MACROECONOMIE --

Realizatori proiect:

1. Ursu Catalin
2. Virvarei Raluca Andreea

CUPRINS

1.Piata financiara
1.1.Piata monetara......................................................................
2.Actiunile............................................................................................
3.Obligatiunile......................................................................................
Bibliografie...........................................................................................11

2
PIATA FINANCIARA

Piaţa financiară este piaţa pe care sunt emise şi negociate titlurile pe termen lung.
Emisiunile de noi titluri se efectuează pe piaţa primară în timp ce negocierile de titluri mai
vechi se efectuează pe piaţa secundară. Distincţia între aceste două categorii de operaţiuni este
necesară întrucât noile emisiuni au ca obiect transferarea de mijloace de finanţare de la cei ce
economisesc debitorii finali, iar negocierea titlurilor vechi asigură creditorilor lichidităţi
pentru plasamentele lor. Piaţa primară favorizează debitorii, în timp ce piaţa secundară este în
serviciul creditorilor.
Ca loc de întâlnire între oferta şi cererea de capitaluri pe termen lung, piaţa financiară
are două compartimente ale căror funcţii sunt diferite.

Piaţa primară: este piaţa emisiunilor de titlurilor financiare. Acest prim sector
(compartiment) al pieţei îndeplineşte o funcţie de finanţare. Piaţa primară pune în relaţie
agenţii cu deficit de finanţare întreprinderilor productive şi statul ce realizează investiţii
superioare faţă de sumele economisite acumulate, de unde nevoia de finanţare exterioară care
se manifestă printr-o ofertă de titluri financiare . O altă categorie de agenţi economici
tradiţionali şi anume gospodăriile populaţiei dispun de excedente de finanţare, economici pe
care doresc să le plaseze.
Finanţarea pe piaţa financiară primară se realizează direct dacă cei care deţin
economii, capitaluri disponibile achiziţionează titluri nou create de agenţii economici
deficitari, sau finanţarea agenţilor deficitari se realizează indirect, prin intermediari financiari,
dacă aceştia îşi procură resurse de pe piaţa capitalurilor imediat. Piaţa financiară permite
intermediarilor să-şi procure resurse în principal sub formă de emisiuni de obligaţiuni. La
rândul lor, pe baza acestor resurse, intermediarii vor acorda împrumuturi pe termen lung,
denumite şi “credite obligatorii ”obţinute prin vânzarea de titluri de credit negociabile către
public. Vânzarea se poate face prin intermediul unor instituţii financiare sau direct de către
societatea care face emisiunea obligaţiunilor.

Piaţa secundară este cel de-al doilea compartiment al pieţei financiare . Ea


îndeplineşte un rol diferit şi complementar faţă de piaţa primară. Pe această piaţă se asigură
mobilitatea capitalului disponibil. Corespondentul acestei a doua pieţe ,al pieţei secundare
este bursa de valori, piaţă pe care se schimbă titlurile emise deja.
Piaţa secundară creează un cadru organizat pentru deţinătorii de titluri care doresc să-
şi recupereze fondurile fără să mai aştepte scadenţa . Piaţa secundară îndeplineşte şi o funcţie
de evaluare permanentă a titlurilor cotate, ceea ce permite efectuarea de tranzacţii rapide şi
ordonate. Dacă obligaţiunile, ca efecte publice, sunt cotate şi negociate la bursa de valori fără
restricţii, acţiunile sunt admise numai dacă societatea care le-a emis beneficiază de
autorizarea expresă a organelor de conducere a bursei.

Factorii pieţei financiare sunt:


 emitenţii de titluri (debitori)
 ofertanţii de capitaluri (agenţii excedentari, realizatorii de economii)
 intermediarii

3
Piaţa financiară este un circuit de finanţare al economiei caracterizat prin utilizarea
fondurilor preexistente, si ca atare cu o tentă inflaţionistă marcantă, in timp ce sistemul bancar
este un circuit de finanţare a economiei în care creditele acordate de bănci nu corespund
întotdeauna fondurilor preexistente. Astfel apare imperios necesară existenţei unor relaţii şi
mecanisme prin care să se realizeze transferul fondurilor de la cei ce înregistrează surplus
către cei ce au nevoie de capital precum şi existenţa unor instrumente şi operatori specifici,
care să faciliteze acest transfer.

Evoluţia pieţei financiare, respectiv apariţia şi dezvoltarea mai multor astfel de relaţii şi
mecanisme a condus la conturarea a două teme.

PIATA MONETARA

Piaţa monetară. Specificul acestei pieţe este acela că resursele financiare sunt mobilizate
de către operatorii specifici acesteia, respectiv băncile, prin intermediul depozitelor ca mai
apoi să fie redistribuite, de către aceeaşi operatori, prin intermediul creditelor acordate.
Piaţa de capital. Se caracterizează prin faptul că cei ce au nevoie de fonduri emit
instrumente financiare specifice (acţiuni, obligaţiuni) care vor fi achiziţionate de către cei ce
dispun de resurse financiare suplimentare astfel realizându-se transferul banilor.

Prin urmare piaţa financiară oferă agenţilor economici care au nevoie de fonduri două
posibilităţi:
 fie apelează la sistemul bancar pentru a contacta un credit;
 fie valori mobiliare pe care le oferă spre vânzare spre potenţialii investitori .
Deciderea societăţii comerciale de a-şi procura fondurile necesare din vânzarea de valori
mobiliare către publicul larg acesta va deveni societate deţinută public.

În acest caz avem două situaţii:


1). Construirea societăţii comerciale are loc prin subscripţie publică atunci când cei ce
doresc înfiinţarea societăţii nu dispun de toate fondurile necesare pentru începerea şi derularea
afacerii şi sunt nevoiţi să apeleze la resurse publice, prin oferirea spre vânzare a acţiunilor
societăţii ce urmează a se construi.
2). Emiterea de acţiuni sau obligaţiuni oferite spre subscriere către publicul ulterior
constituirii societăţii.

4
ACTIUNILE SI OBLIGATIUNILE

Acţiunile şi obligaţiunile sunt formele clasice ale valorii lor mobiliare. Noţiunea de
valori mobiliare defineşte titluri negociabile născute din drepturile de asociere sau în
împrumuturile pe termen lung. Caracterul de valori mobiliare decurge din caracterul
schimbător, din mobilitatea valorii titlurilor şi de aici, posibilitatea şi utilitatea negocierii
acestor titluri.

ACTIUNILE
Acţiunea este o hârtie de valoare, un certificat care atestă că deţinătorul ei a depus o
cotă parte la capitalul unei societăţii de acţiuni. În societăţile pe acţiuni, capitalul social este
divizat în acţiuni şi nu aparţine unui singur întreprinzător, ci unui grup, deţinând anumite cote
de participaţie la capitalul social. Capitalul individual al unui agent economic, fiind limitat, nu
este de obicei, suficient pentru crearea unei întreprinderi mari.

O societate deţinută public este orice societate pe acţiuni constituită prin subscripţie
precum şi orice societate ale cărui valori mobiliare au făcut obiectul unei oferte publice
regulat promovate şi încheiate cu succes. Orice societate deţinută public este obligată să
solicite unei pieţe reglementate introducerea pentru tranzacţionarea pe această piaţă a valorilor
mobiliare emise în termen de o lună de la dobândirea acestui statut. Societăţile deţinute public
sunt obligate să se înregistreze la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare (O.E.V.M.) şi să
respecte reglementările Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) şi ale pieţelor
reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise de acestea. De remarcat este
că o societate deţinută public îşi va pierde acest statut atunci când un acţionar majoritar deţine
legal mai mult de 90% din capitalul social şi promovează o ofertă publică de prelucrare cu
scopul de a închide societatea sau ca urmare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a
Acţionarilor (A.G.E.A.) în care capitalul social va scădea sub echivalentul în lei a 100000
Euro iar numărul de acţionari sub 1002 .Societatea de tip închis de la data notificării Hotărârii
Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
după menţionarea acestuia la Oficiul Registrului Comerţului. Persoana care prin orice mod,
dobândeşte o poziţie majoritară absolută care îi conferă mai mult de 90 % din drepturile de
vot asupra emitentului, care are obligaţia ca, în două luni de la dobândirea acestei poziţii să
facă o ofertă publică de preluare prin restul de acţiuni de pe piaţă în vederea transformării
acesteia în societate de tip închis cu menţionarea expresă a acestui obiectiv în prospectul
ofertei.

Dacă acţionarul care deţine 90% din capitalul social al unui emitent vinde în
maximum zece zile lucrătoare de la înregistrare cel puţin 17%din deţinere, nu mai este obligat
să facă ofertă publică de preluare.

O societate care îşi pierde statutul de societate deţinută public sau se află în proces de
dizolvare, conform prevederilor legale, va fi retrasă de pe piaţa reglementată pe care au fost
tranzacţionate respectivele valori mobiliare.

5
Statutul de societate deţinută public conferă respectivei societăţi precum a acţionarilor
acesteia o serie de avantaje şi dezavantaje, pe care voi încerca să le prezint în rândurile
următoare.

Tranzacţionarea valorilor mobiliare emise de o societate contribuie la cunoaşterea


acesteia de către potenţialii investitori, clienţi, furnizori, etc.

Orice societate al cărei valori mobiliare sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată are
obligaţia legală de a face publicitate o serie de informaţii legate de activitatea sa.
Aceste informări obligatorii sunt privite de majoritatea societăţilor comerciale ca un
dezavantaj însă transformarea simplei informări într-o adevărată strategie de comunicare cu
publicul larg poate fi un instrument deosebit de util în managementul firmei.
Astfel societăţile deţinute public vor întocmi şi pune la dispoziţia Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare rapoarte curente semestriale şi anuale. În cazul apariţiei unui eveniment
important, societăţile deţinute public vor întocmi în termen de maxim trei zile lucrătoare
rapoarte curente, conform reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi ale
pieţelor reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise de acestea.

Acţiunile emise de o societate deţinută public sunt supuse unei continue evaluări,
deţinătorii acţiunilor emise de aceştia fiind avantajaţi faţă de cei ce deţin acţiuni ale
societăţilor ne tranzacţionate pe o piaţă reglementată, deoarece aceştia dispun de o piaţă ce
evaluează zilnic nivelul investiţiilor acestora. De asemenea acţiunile societăţilor deţinute
public pot fi tranzacţionate mult mai rapid şi în condiţii mult mai avantajoase decât cele emise
de societăţile de tip închis. Deţinătorul de acţiuni tranzacţionate pe piaţa reglementată dispune
de mai multe informaţii utile legate de o societate emitentă.

Orice societate îşi poate utiliza acţiunile în diverse scopuri:


 stimularea avantajelor prin oferirea de acţiuni pentru stingerea unor datorii rezultate
din activităţile societăţii.
 pentru preluarea altor societăţi etc.
În toate aceste cazuri, oferirea unor acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată este
mult mai activă.

Societăţile pe acţiuni se formează de către grupuri de agenţi economici numiţi fondatori.


Numărul acestora, ca şi nivelul minim al capitalului social necesar pentru înfiinţarea unei
societăţi pe acţiuni este stabilit prin lege şi el diferă de la o ţară la alta. Grupul fondatorilor
stabileşte nivelul capitalului social pe care doreşte să-l constituie, valoarea unei acţiuni.
Beneficiul net al societăţii are două mari destinaţii; o parte rămâne la dispoziţia societăţii pe
acţiuni şi serveşte pentru acumularea şi formarea de rezerve , iar a doua parte se repartizează
între acţionari, în mod egal pentru fiecare acţiune la aceeaşi valoare nominală , dar fireşte
proporţional cu numărul de acţiuni deţinute.

Partea din beneficiul care revine unei acţiuni poartă numele de dividend (de la termenul “a
divide”).
Societăţile pe acţiuni se deosebesc de întreprinderile private individuale prin mod de
înfiinţare, formă de proprietate şi mod de conducere, ca şi prin forme de repartizare a
rezultatelor.

6
Acţiunile asigură deţinătorilor următoarele avantaje :
 un venit net sub formă de dividende, ia parte din profitul net realizat;
 participare la gestionarea societăţii şi la emiterea de noi acţiuni;
 dreptul de vot în adunarea acţionarilor ;
 dreptul la consultarea documentelor societăţii;
 dreptul de atribuire în cazul creşterii capitalului prin încorporarea rezervelor şi a
rezultatului reportat (distribuirea gratuită a acţiunilor noi emise);

Potrivit contractului şi statutului, societatea poate emite două feluri de acţiuni:


acţiuni nominative, acestea au înscris numele proprietarului ,evidenţa operativă fiind
organizată prin ”Registrul acţionarilor”,acţiuni de la purtător, acestea nu cuprind înscrisuri cu
privire la purtător, individualizarea realizându-se prin seria şi numărul acţiunii iar valoarea lor
se varsă integral la subscriere.
Acţiunile sunt individualizate prin denumirea societăţii şi dacă există diferenţieri de
drepturi între acţiuni, prin indicarea acţiunii de capital, acţiuni prioritare , privilegiate.
Acţiunile nu sunt în mod necesar de aceeaşi valoare :unele societăţi au divizat acţiunile lor în
cupiuri, numite şi acţiuni în cupoane.

Acţiunea este un titlu de proprietate, un titlu de credit pe termen lung, obţinut în urma
cumpărării acţiunilor, presupune avansarea unei sume de bani ce poate fi recuperată prin
vânzarea ei. Cumpărarea şi vânzarea acţiunilor are influenţă asupra pieţei financiare a sferei şi
condiţiilor de realizare a investiţiilor.

Suma înscrisă pe acţiune reprezintă valoarea nominală a acţiunii, iar preţul la care ea
este cotată şi se negociază la bursă este cursul acţiunii.

Cursul acţiunilor poate fi superior valorilor nominale (supra-pari),inferior acestei


valori (sub-pari) şi, în mod accidental, egal cu valoarea nominală (al-pari). Asupra cotării
acţionarilor influenţează în primul rând dividendul pe care acesta îl asigură. De principiu, cu
cât dividendul unei acţiuni este mai mare cu atât cursul acţiunilor societăţii respective va fi şi
el mai ridicat şi invers, cu cât dividendul este mai mic cu atât cursul acţiunii va fi mai scăzut .
Cursul acţiunii se află deci în raport direct proporţional cu dividendul.
Asupra cursului acţiunilor influenţează în al doilea rând, rata procentuală a dobânzii.
Dacă rata dobânzii creşte atunci plasarea capitalurilor disponibile sub formă de împrumuturi
devine avantajoasă, cererea pe acţiuni se restrânge, iar cursul acestora scade. Invers, în cazul
scăderii rate dobânzii care reduce rentabilitatea plasamentelor în titlurile de împrumut devine
convenabilă achitarea unor sume mai mari pentru a obţine acţiuni ce vor aduce nivelul dual al
dividendelor.

7
OBLIGATIUNILE
Obligaţiunea este o creanţă ce dă posesorului ei dreptul să primească anual un venit
fix sub formă de dobândă.
Obligaţiunile se emit de către stat când ele poartă, de regulă, denumirea de titluri de
rentă definite prin rata dobânzii şi, pentru unele, prin anul de emisiune. Colectivităţile publice
locale –departamentele, oraşele, comunele-emit împrumuturi ca şi statul, folosind însă forma
obligaţiunilor . Autorizarea de a se împrumuta este dată printr-un act administrativ care diferă
după colectivitatea publică emitenta.

Obligaţiunile sunt instrumente de credit pe termen lung emise de societăţile


comerciale, organe de administraţiei publice centrale sau locale, instituţii şi organisme
naţionale, internaţionale, în scopul obţinerii de fonduri băneşti pe termen lung. Spre deosebire
de acţionari, care au calitatea de coproprietari ai societăţii emitente deţinători de obligaţiuni
au calitatea de creditori ai societăţii. În fapt, obligaţiunile mijlocesc un împrumut pe termen
lung acordat celor ce emit aceste instrumente de către cea ce achiziţionează. În calitate de
emitent putem întâlni atât o societate comercială cât şi organe ale administraţiei publice
centrale sau locale şi instituţii şi organisme naţionale, internaţionale. Referitor la emisiunile
publice de obligaţiuni, putem spune că, istoria pieţei de capital din România după 1989
consemnează puţine astfel de evenimente: patru emisiuni publice efectuate de societăţi
comerciale (Bachus Buzău – ne încheiată cu succes, Siderca Călăraşi – ajunsă la maturitate în
anul 2000 şi două emisiuni de obligaţiuni ale Internaţional Leasing – în anul 2000 şi 2002) şi
patru efecte de municipalităţi (Predeal, Mangalia şi Alba Iulia).

Obligaţiunile au o durată de viaţă strict determinată, ele urmând a fi răscumpărate de


către emitent la data scadenţei la un preţ stabilit de societatea emitenta la scadenţă. Înainte de
scadenţa, obligaţiunile din aceiaşi emisiune şi cu aceiaşi valoare pot fi rambursate, prin
tragere la sorţ, la o suma superioară valorilor nominale, stabilită de societate şi anunţă public
cu cel puţin 15 zile înainte de data tragerii la sorţ. De asemenea, obligaţiunile convertibile pot
fi preschimbate în acţiuni ale societăţii emitente, în condiţiile stabilite în prospectul de ofertă
publică.

O altă deosebire faţă de acţiuni este dată de beneficiul adus de către obligaţiuni. În
timp ce acţiunile aduc un dividend valabil, teoretic nelimitat, însă incert, obligaţiunile
furnizează cuponul care are o valoare cunoscută şi sigură. Cuponul obligaţiunii nu depinde de
rezultatele economico-financiare înregistrate de societate, el trebuie să fie plătit indiferent
dacă societatea obţine profit sau nu.

Societăţile comerciale pe acţiuni pot emite obligaţiuni la purtător sau nominative,


pentru o sumă care să nu depăşească ¾ din capitalul vărsat şi existent conform ultimului
bilanţ contabil aprobat. Obligaţiunile din aceiaşi emisiune trebuie să fie de valoare egală
(minim 25.000 lei) şi să acorde posesorilor lor drepturi egale.

Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă


dematerializată, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 28/13.03.2002
privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate (M.O nr.
238/09.04.2002 pentru orice emisiune publică de valori mobiliare. În acest caz evidenţa lor va
fi ţinută de un registru independent autorizat de C. N. V. M.

8
O societate comercială care a efectuat o ofertă publică de obligaţiuni se asimilează
societăţii deţinute public în ceea ce priveşte regulile privind protecţia. Societatea este obligată
să solicite unei pieţe reglementate introducerea pentru tranzacţionarea pe această piaţă a
valorilor mobiliare emise. Din momentul admiterii pe o piaţă reglementată a obligaţiunilor
emise , societatea comercială emitentă este obligată să respecte cerinţele acesteia privind
obligaţiile de transparenţă.

În conformitate cu prevederile legii nr.31/16.11.1990 privind societăţile comerciale,


republicată (M.O.nr.32/29.01.1998), emisiunea de obligaţiuni poate fi hotărâtă numai de către
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor societăţii (această operaţiune ne fiind printre
cele care pot fi delegate către consiliul de administraţie /administratorul unic).În cazul unei
oferte de obligaţiuni convertibile, acţionarii societăţii emitente nu vor avea drept de preferinţă
la subscripţii pentru acţiunile emise ca urmare a convenţiei.

Obligaţiunile conferă deţinătorilor acestora o serie de drepturi:


 dreptul de a încasa dobânda conform prospectului de emisiune;
 dreptul de a încasa valoarea de rambursare la scadenţă;
 dreptul de a întruni în Adunarea Generală a Deţinătorilor de obligaţiuni

Referitor la acest din urmă drept se menţionează că adunarea deţinătorilor de obligaţiuni


legal constituită poate:
 să numească un reprezentant al deţinătorilor de obligaţiuni şi unul sau mai mulţi
supleanţi, cu dreptul de ai reprezenta faţă de societate şi în justiţie, fixându-le
remuneraţia; aceştia nu pot lua parte la administraţia societăţii; dar vor putea asista la
adunările sale generale;
 să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor lor comune
sau să autorizeze un reprezentant cu îndeplinirea lor;
 să constituie un fond, care va putea fi luat din dobânzile cuvenite deţinătorilor de
obligaţiuni, pentru a face faţă cheltuielilor necesare apărării drepturilor lor, stabilind în
acelaşi timp, regulile pentru gestiunea acestui fond;
 să se opună la orice modificare a actului constitutiv sau a condiţiilor împrumutului,
prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni;
 să se pronunţe asupra emiterii de noi obligaţiuni.

Pentru validarea deliberărilor prevăzute la primele trei puncte, hotărârea se ia cu o


majoritate reprezentând cel puţin o treime din titlurile ne rambursate şi votul favorabil a cel
puţin patru cincimi din titlurile reprezentate la adunare. Toate hotărârile adunărilor generale
ale deţinătorilor de obligaţiuni vor fi aduse la cunoştinţa societăţii, în termen de cel mult trei
zile de la adoptarea lor. Hotărârile luate de adunarea deţinătorilor de obligaţiuni sunt
obligatorii şi pentru deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Hotărârile
adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat
parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze acestora în procesul-verbal al
şedinţei. Acţiunea în justiţie a deţinătorului de obligaţiuni este admisibilă dacă are acelaşi
obiect cu al acţiunii intentate de reprezentantul deţinătorilor de obligaţiuni .

Pentru o mai mare activitate, obligaţiunile pot fi garantate fapt ce conferă investitorului o
siguranţă sporită că, la maturitate îşi va recupera suma investită, micşorând astfel riscul ca la
scadenţă să fie recuperate sumele împrumutate datorită falimentului emitentului.

9
Garanţiile pot fi reprezentate de instituirea unei ipoteci asupra activelor corporale ale
societăţii, instituirea unui drept de gaj asupra active financiare deţinute de societate,
garantarea de către o instituţie financiară de renume etc. Garantarea emisiunii de obligaţiuni
reprezintă o soluţie pentru micşorarea riscului de a nu fi recuperate sumele împrumutate
datorită falimentului emitentului. În cazul emisiunilor internaţionale , pentru atragerea
investitorilor sunt folosite garanţii guvernamentale sau garanţii acordate de instituţii
financiare cu credibilitate internaţională majoră.

O caracteristică a obligaţiunilor este aceeaşi că, în cazul falimentului societăţii emitente,


deţinătorii acestora au prioritate în recuperarea investiţiilor faţă de acţionari. În funcţie de
clauzele de asigurare prevăzute în contractul de împrumut, deţinătorii de obligaţiuni îşi vor
putea recupera mai uşor sau mai greu sumele împrumutate.

Oferta publică de vânzare de obligaţiuni reprezintă oferta făcută de o persoană de a vinde


valori mobiliare sau alte drepturi aferente acestora, difuzată prin mijloace de informare în
masă sau partea a minimum de 100 persoane ne determinate în vreun fel de către autorul
ofertei .
Orice ofertă publică de vânzare de valori mobiliare şi derularea unei oferte publice de
obligaţiuni parcurge mai multe etape:

1).Faza pregătirii ofertei publice


În primul rând este stabilit necesarul de capital şi sunt analizate comparativ
avantajele şi dezavantajele oferite de diversele variante posibil de utilizat pentru satisfacerea
acestor nevoi de capital. În cazul în care se optează pentru o emisiune de obligaţiuni vor fi
stabilite toate elementele acesteia, inclusiv toate costurile generate de această operaţiune
(costul propriu-zis al derulării ofertei , cheltuielile cu dobânda ce va fi plătită, cheltuielile ce
va trebui să le suporte societatea :taxe de menţinere la cota bursei, taxe de registru, cheltuieli
de publicitate.

Tot acum, va fi analizată situaţia financiară a societăţii şi vor fi determinate efecte


generate de emisiunea de valori mobiliare (condiţiile de piaţă, cererea estimată şi gradul de
interes al investitorilor potenţiali cu privire la volumul şi tipul valorilor mobiliare ) pentru a
determina dacă este oportună lansarea unei emisiuni de valori mobiliare precum şi pentru a se
stabili momentul cel mai favorabil de începere a ofertei publice şi durata acesteia.
În urma analizării tuturor acestor factori, vor fi stabilite dimensionate toate elementele ofertei
de obligaţiuni: valoarea totală a împrumutului, valoarea nominală a unei obligaţiuni, preţul de
emisiune, rata dobânzii sau modalitatea de determinare a acesteia, programul de plată a
dobânzilor, scadenţa împrumutului obligator, garantarea emisiunii, alte clauze (răscumpărare,
restituire, reînfiinţare etc)

Societăţile care emit obligaţiuni se pot asigura împotriva modificărilor ratelor


dobânzilor în economie scad, împrumutul obligatar anterior efectuat la o rată a dobânzii
superioare devine ne rentabil pentru respectivul eveniment . Acesta va prefera să răscumpere
obligaţiunile emise şi să efectueze o nouă emisiune cu o rată a dobânzii mai mică.
Numărul de obligaţiuni oferite poate fi modificat numai pe perioada ofertei în anumite
condiţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 (să nu aibă loc o
modificare a preţului să se încadreze în limita prevăzută de anunţul de ofertă şi de prospect, să
nu depăşească15%din volumul ofertei anunţat iniţial în caz de ofertă primară, hotărârea
adunării generale sau a consiliului administraţiei, după caz, să prevadă această opţiune de
majorare a ofertei şi limitele acesteia ).

10
Preţul de ofertă poate fi determinat sau determinabil. În cazul în care preţul nu va fi
determinat, anunţul de ofertă şi prospectul vor conţine marja de preţ şi criteriile de
determinare. Preţul astfel stabilit va fi determinat oricând pe durata ofertei, până în ultima zi a
subscripţiilor şi va fi modificat C. N. V. M. Şi comunicat public în aceleaşi condiţii de ofertă.

2)Faza desfăşurării ofertei publice


Pentru autorizarea unei oferte publice de valori mobiliare, ofertantul va înainta C. N.
V. M. o cerere de autorizare însoţită de un anunţ şi de prospectul de ofertă . Anunţul va
cuprinde elemente esenţiale ale tranzacţiei în funcţie de titlurile ce fac obiectul său, precum şi
toate informaţiile relevante cu privire la ofertant şi la obligaţiunile ce urmează a fi oferite
public. Informaţiile pe care trebuie să le cuprindă prospectul de ofertă vor fi certificate de
ofertant, care este răspunzător pentru realitatea, exactitatea şi complexitatea lor şi, în anumite
cazuri reglementate de C. N. V. M. ,informaţiile din prospectul de ofertă vor fi certificate şi
de către auditorul financiar al emitentului.

Prospectul va trebui să conţină cel puţin următoarele informaţii:


 denumirea, obiectul de activitate, sediul şi durata societăţii;
 capital social şi rezerve ;
 data publicării în Monitorul Oficial al României a închiderii de înmatriculare şi
modificările ce s-au adus actului constitutiv ;
 situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil aprobat ;
 categoriile de emisiuni emise de societate ;
 suma totală a obligaţiunilor care au fost emise ulterior şi a celor care urmează să fie
emise, modul de rambursare, valoarea nominală a obligaţiunilor, dobânda lor,
identificarea dacă sunt convertibile dintr-o categorie în alta, ori în acţiuni;
 data la care a fost publicată hotărârea adunării generale extraordinare care a aprobat
emiterea de obligaţiuni.

Sunt permise activităţile de solicitare a intenţiei de investiţie, în scopul succesului unei


viitoare oferte, cu următoarele condiţii: să fie autorizate de C. N. V. M. şi să fie iniţiate după
difuzarea unui prospect preliminar. Cererea de exprimare a intenţiei cu investiţie şi răspunsul
nu produc efecte obligatorii pentru părţi .

Începând cu data publicării anunţului de ofertă, aceasta devine obligatorie având


conţinutul şi forma în care a fost autorizată, inclusiv cu amendamentele stabilite de C. N. V.
M. , dacă este cazul . Forma definitivă în care oferta poate fi publicată sau notificată
eventualilor investitori este stabilită prin decizia de autorizare emisă de C. N. V. M. poate
stabili condiţii limitării sau restricţii ce vor trebui respectate pe parcursul promovării şi
derulării ofertei publice de valori mobiliare.

Imediat după emiterea deciziei de autorizare va fi lansat anunţul de ofertă publică.


Anunţul de ofertă trebuie lansat în două cotidiene de difuzare naţională, în acelaşi timp
prospectul trebuie să fie făcut disponibil investiţiilor cel puţin la sediul emitentului şi ale
societăţii de investiţii financiare implicate şi comunicat pieţei reglementate respective.
Anularea deciziei de autorizare lipsită de efecte tranzacţiile cu valori mobiliare încheiate până
la data anulării, dând loc la repetiţiunea titlurilor, sau în baza unei hotărâri judecătoreşti .

11
3). Faza de raportare a închirierii ofertei În această etapă trebuie prezentate către C. N.V.M.
în termenul legal, rezultatele ofertei publice precum şi informaţiile privind emitentul şi
valorile mobiliare oferite public care vor fi înregistrate în sistemul de existenţă la C.N.V.-M.
Emitentul trebuie să se asigure că toate valorile mobiliare rămase ne subscrise la data
închiderii ofertei publice primare vor fi retrase şi anulate, iar înregistrările acestora în conturi
vor fi radiate.

Daca o oferta publica a fost lansata sub menţinerea înscrierii respectivelor valori
mobiliare la cota unei pieţe reglementate, investitorii pot solicita returnarea fondurilor daca
cererea de admitere la cota pieţei reglementate nu a fost reglementata pana la închiderea
ofertei sau in cazul in care cotarea este respinsa pentru motive imputabile emitentului,
ofertantului sau societăţii de servicii de investiţii financiare. Solicitarea returnării fondurilor
plasate va fi trimisa emitentului /ofertantului in maximum 60 de zile de la închiderea ofertei,
respectiv de la respingerea cererii de înscriere.

Obligaţiunile ce sunt cotate pe o piaţa reglementata sunt mult mai atractive decât cele
necotate , datorita avantajelor conferite de valorile mobiliare in general. Acest fapt constituie
un avantaj pentru emitent, o emisiune de obligaţiuni plasata printr-o oferta publica având
şanse mult mai mari de succes decât una realizata dintr-un alt mod.

Obligaţiunile sunt garantate in moduri diferite. Unele se bucura de garantarea statului


sau a unei colectivităţi publice, altele de gajuri speciale oferite de către societăţile emitente.
Statul emite, bunuri de tezaur, titluri de credit pe termen scurt la purtător, care nu sunt insa
negociabile la bursa.

Unele întreprinderi societăţi pe acţiuni emit si pun in circulaţie, pe lângă acţiuni si


obligaţiuni. In Franţa, de exemplu, sunt considerate printre cele mai sigure obligaţiunile
companiilor de cai ferate sau obligaţiunile financiare (cele emise de Creditul Financiar).

Obligaţiunile (privite generic )se deosebesc de acţiuni prin mai multe caracteristici :
 In timp ce obligaţiunile sunt titluri de credit, titluri de creanţa care atesta angajatul
debitorului de a restitui la un termen, in general îndepărtat, suma împrumutată,
acţiunile sunt titluri de proprietate si nu un termen de valabilitate.
 Pentru obligaţiuni se plăteşte anual o dobândă, stabilită de la început in vreme ce
pentru acţiuni se plăteşte un dividend care variază in funcţie de profitul societăţii pe
acţiuni si de modul repartizării sale.
 Obligaţiunile nu dau deţinătorilor lor dreptul sa participe la conducerea societăţilor ce
le-au emis, spre deosebire de acţiuni, care conferă acest drept tuturor acţiunilor. In
timp ce purtătorii obligaţiunilor sunt doar creditorii societăţilor care le-au emis,
acţionarii si coproprietarii patrimoniului societăţilor respective
 La fel ca si acţiunile, obligaţiunile, circula pe piaţa valorilor mobiliare si au cursul lor.
Spre deosebire de acţiuni al căror curs este sub incidenţă dividendului adus si nivelul
dobânzilor, cursul obligaţiunilor este sub influenta nivelului venitului fix adus de
obligaţiune si a nivelului ratei dobânzii de piaţa.

12
Fireşte, factorii de natura conjuncturală exercită adesea o puternică influenţă asupra
cotei titlurilor de rentă emise de stat si obligaţiunilor emise de diferitele societăţii si
colectivităţi publice.

Valorile mobiliare au caracter fungibil, omogen. Un titlu poate oricând lua locul unui
alt titlu din cadrul unei emisiuni. Nu constituie valori mobiliare nici bilete de bancă si nici
efecte de comerţ.

Faţă de situaţia clasică in care valorile mobiliare se structurau in valori cu venituri fixe
(titluri de rentă si obligaţiuni )si valori cu venituri variabile (acţiuni, părţi de fondator ), au
proliferat , expresie a inovaţiei financiare, titluri de caracter mixt: există obligaţiuni cu
venituri variabile şi, în mod excepţional, acţiuni care beneficiază de clauza unei dobânzi fixe.
Pentru unele acţiuni, colectivitatea publică garantează un dividend minim . În condiţii de
inflaţie, statul poate emite titluri de împrumuturi indexate, ceea ce sporeşte sarcina sa
financiară.

În structura valorilor mobiliare intră şi valorile străine. Ele au deci o naţionalitate prin
sediul societăţii şi prin valuta în care se emite: sunt valori franceze, engleze, germane, etc.
Mişcarea de “titrizare ”a economiilor occidentale s-a manifestat în Franţa, prin recurgerea
crescândă la titluri ale datoriei publice în detrimentul creditelor bancare. Statul a modificat
esenţial panoplia instrumentelor oferite pe piaţa financiară. Astfel , s-au introdus acţiunile cu
dividende prioritare dar fără drept de vot, s-au instituit certificate de investiţii cu drept la
dividende, dar fără dreptul de a participa la gestionarea întreprinderii. Pentru a limita riscurile
creditorilor au fost instituite obligaţiuni cu rate revizuibile anual sau la trei ani .În cazul
obligaţiunilor cu rate fixe de dobândă s-a operat o reducere a duratei împrumutului.
Rambursarea în serii egale a fost substituită progresiv prin tragere la sorţi. S-au instituit
obligaţiunile convertibile în acţiuni cu o dobândă superioară faţă de dobânda aferentă
obligaţiunilor clasice.

Certificatele de investiţii se situează între acţiuni şi obligaţiuni, fiind instituite din


1983. Ele sunt menite să permită unor întreprinderi publice şi private să-şi dezvolte fondurile
proprii, fără să permită controlul societăţilor din exterior. Certificatele de investiţii nu pot
reprezenta mai mult de ¼ din capitalul societăţii şi rezultă din fracţionarea de acţiuni.
Titularii certificatelor de investiţii au dreptul la dividende, prime de emisiune, la rambursarea
valorii nominale în caz de lichidare a societăţii, dar nu şi la dreptul de a participa la gestiunea
firmei şi la drept de vot.

Contribuţia pieţei financiare la finanţarea economiei se poate aprecia prin dinamica


ponderii acţionarilor şi a deţinătorilor de efecte publice în totalul populaţiei active, prin suma
de noi emisiuni de titluri realizate în decursul unei perioade date, prin rata de finanţare a
investiţiilor pe seama titlurilor emise, calculată ca raport între titlurile emise şi totalul
investiţiilor realizate.

Au fost create asociaţii de apărare a deţinătorilor de titluri. Analişti financiari studiază


conturile şi situaţia societăţilor pentru a edifica pentru deţinătorii de capitaluri în căutarea
celor mai bune, mai lipsite de risc plasamente.
S-a conturat în ultimele decenii o ştiinţă a plasării valorilor mobiliare .Ea n-a putut
formula decât reguli generale de comportament în gestiunea portofoliilor de titluri.
Rezultatele înregistrate prin aplicarea acestor reguli nu au fost întotdeauna cele aşteptate.
Marea regulă ce nu poate fi ignorată este aceea a divizării riscurilor.

13
BIBLIOGRAFIE

 „Notiuni fundamentale de macroeconomie”, Maria Viorica Grigoruta, Suceava, Ed.


Universitatii Suceava, 1998
 „Dictionar de macroeconomie”, Angelica Bacescu si Marius Bacescu, Bucuresti, Ed
ALL, 1993
 „Economie generala: Macroeconomie”, Stefan Sonea, Cluj-Napoca: Universitatea
Tehnica din Cluj-Napoca, 1995

14