Universitatea Valahia din Târgoviște

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Specificul educației muzicale la vârstă preșcolară

Coordonator științific:
Lect.Univ.Dr. Felix Goldbach

Studentă:
Bejenaru (Roșu) Mădălina

Târgoviște
2020

1
 Importanța educației muzicale la vârstă preșcolară
Toate activitățile organizate în grădiniță au valențe estetice dar un rol deosebit revine
activităților de educație muzicală. Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și
psihice a omului. Vârstă copilăriei e aptă nu numai de educație în general dar și de educație
muzicală în special.
Prin îmbinarea armonioasă a mijloacelor de realizare a educației muzicale (cântecul,
jocul muzical, audiția muzicală) și folosirea mijloacelor audio-vizuale contribuim la
consolidarea cunoștințelor și a deprinderilor muzicale, la dezvoltarea dispozițiilor speciale
care se vor transformă ulterior în aptitudini sau chiar talent. “ Cu cât copilul va fi mai atras
spre muzică, cu atât mai mult el va deveni beneficiarul emoțiilor artistice. Muzică va fi pentru
el un izvor curat de munte care, pe unde trece, face să rodească pământul și cu timpul
modelează chiar și piatră” (Lupu, 1988, p.90).
Grădinița acordă pe tot parcursul prescolarității o atenție deosebită cultivării vocii
copiilor, dezvoltării auzului muzical, a simțului ritmic și melodic. Muzica are deosebite
valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată “terapie” pentru
intelectul copilului preșcolar. Ea educa și dezvoltă o serie de procese psihice : gândirea,
memoria, atenția, afectivitatea, voință, etc.(Zoicaș, 1987, p.102).
Educația muzicală își extinde influență și asupra dezvoltării fizică a copiilor.
Cântecele, jocurile cu cântec sau jocurile muzicale interpretate de copii contribuie la
dezvoltarea aparatului respirator, aparatului vocal și asigura o mai bună oxigenare a sângelui.
Mișcările executate ritmic devin mai puțin obositoare și in același timp dau corpului suplețe
și frumusețe.
Educația muzicală la vârstă preșcolară
La vârsta de trei ani, copiii posedă o anumită experienţă de viaţă de audiere a
muzicii. De aceea ei sînt îndemnaţi să asculte atent muzica până la sfirşitul creaţiei, să
memoreze denumirea ei. Se propune copiilor să determine denumirea instrumentelor/jucării
la care interpretează educatorul/pedagogul, să execute chiar la unele dintre aceste
instrumente, să compare intensitatea sonoră.
La vârsta de patru ani copiii sunt orientaţi să recunoască piesele audiate şi să
determine prin joc însuşirele sunetului muzical: înalţimea, durata, timbrul, dinamica. La
această vîrstă copiii nu numai desting suntele contrastante, ci şi le reproduc. De exemplu, în
jocul “Pasărea şi puişorii” se propune copiilor să demonstreze cum cîntă pasărea (sunet grav
) şi cum cântă puişorul (sunet acut).

2
 La vârsta de cinci ani copiii conştientetizează că muzica “povesteşte despre ceva
nou, impresionat şi interesant. Aceasta le ajută să înţeleagă caracterul, dispoziţia generală,
mijloacele de expresie. ,,Pentru a dezvolta perceperea muzicii, este necesar a trezi reacţii
emoţionale la copii prin intermediul interpretării expresive, al comentarilor scurte, al
demostrării ilustraţilor" (Vasile, 2004, p.121) . Este important să se utilizeze diferite procedee
de joc, ghicitori muzicale, jucării, care vor permite copilului să înteleagă şi să memoreze
muzica audiată.
La vârsta de şase ani copiii sînt învăţaţi să asculte atent muzica, să destingă melodia
veselă, tristă, marşul, dansul, cîntecul, să memoreze creaţiile muzicale după introducere şi
melodie. ,,Aprofundând deprinderea de audiere a muzicii, educatorul/pedagogul continuă
dezvoltarea la copiii de şapte ani a reacţiei emotive şi a percepţie muzicale" (Lupu, op.cit,
p.112). Se dezvoltă deprinderile de a audia muzica vocală şi intrumentală, a distinge
sonoritatea pianului, viorii, acordeonului, cîntului coral, particularităţile sonorităţii liniştite,
vesele, festive, triste.
S-a stabilit ştiinţific că vociile copiilor de vârstă preşcolară sună firesc în limitele
sunetelor (Aldea, 2001, p.90):
-mi-la -2-3 ani;
- re-la – 3-4 ani;
-re-si -4-5 ani;
- re-do(2) -5-6 ani;
- (do) re –do(2) re(2) -6-7 ani.
Învățarea mișcărilor muzical-ritmice la preșcolari
La începutul activităţii educatorul/pedagogul va povesti cu o intonaţie emoţională
conţinutul creaţiei muzicale, trezind astfel dorinţa micuţilor de a se mişca pe fundalul muzicii
şi de a utiliza diferite jucării şi atribute.
Mişcările muzical-ritmice se pot desfăşura conform următoarelor etape (Aldea,
2001, pp.121-122) :
- Familiarizarea copiilor cu creaţia muzicală.
- Analiza imaginilor create, a conţinutului şi a formei creaţiei muzicale;
- Prezentarea-model de către copii sau educator/pedagog a mişcărilor;
- Însuşirea mişcărilor conform imaginilor, structurii şi formei muzicale;
- Consolidarea individuală şi colectivă a mişcărilor.

3
 Mijloace de realizare a educației muzicale în grădiniță

Pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Programa instructiv-educativă se

organizează activități și jocuri, exerciții prevocale și vocale care pregătesc aparatul vocal al
copiilor pentru cântarea corectă și expresivă, sunt selectate cântece și jocuri muzicale care să
faciliteze dezvoltarea aptitudinilor artistice la această vârstă.
Mijloacele specifice educației muzicale sunt:
a.  cântecul,
b.   exercițiile muzicale,
c.   jocurile muzicale,
d.   audițiile muzicale.
În colecțiile de cântece și jocuri  muzicale pentru preșcolari se urmărește că
îmbinarea dintre text și muzică să se sudeze perfect, astfel încât să fie o unitate, pentru a
putea redă frumosul, adevărul, dreptatea, umanitatea și pentru a putea înlătura minciună,
nedreptatea, necinstea, toate acestea în versuri care respectă puterea de înțelegere a copilului
de vârstă preșcolară.
Obiectivele activităților muzicale la vârstă preșcolară
La grupa mică  obiectivele sunt următoarele:
-stimularea plăcerii de a ascultă muzică;
- formarea deprinderii de a ascultă cântecele intonate de profesoară, ale unor copii
mai mari, precum și cântece simple cântate la un instrument;
- formarea deprinderii de a pronunță clar și corect textul unor cântece scurte.
La grupa mijlocie  obiectivele sunt:

- formarea deprinderii de a cânta în colectiv cu toată grupa sau în grupuri mici, piese
muzicale specifice vârstei cu un ambitus până în sexta mare;
- consolidarea deprinderilor muzicale însușite la grupa mică, precum și formarea
unora noi, legate de însușirea în mod activ, prin cântec, a elementelor muzicii;
- consolidarea deprinderii de a deschide bine gură, de a respiră corect, de a pronunță
clar și corect textul, de a păstra o poziție corectă a corpului în timpul cântatului;
La grupa mare obiectivele se referă în special la aspecte legate de ascultarea și
interpretarea muzicii:
- educarea dragostei și interesului pentru muzică, pentru frumos;
- formarea deprinderii de a ascultă cântece cu un conținut mai variat și complex;

4
 - formarea deprinderii de a recunoaște unele cântece învățate după un fragment
melodic dat, fără cuvinte;
- dezvoltarea atenției și a memoriei auditive voluntare, a receptivității și sensibilității
muzicale.

Toate noțiunile muzicale acoperite în cadrul lecțiilor de muzică pentru copii sunt în

mod constant revăzute și întărite prin jocuri muzicale, mișcare pe ritmuri muzicale, cântece
pentru copii și exerciții vocal-instrumentale special concepute pentru vârsta lor.

Concluzii

De binefacerile muzicii trebuie să aibă parte orice copil. Forţa muzicii de a

sensibiliza sufletul omenesc, ca şi valenţele ei educative şi formative, îndreptăţesc eforturile
noastre de a optimiza educaţia muzicală şi de a repune în drepturile sale învăţământul artistic
muzical.

Prin educaţia muzicală nu este posibil şi nici nu trebuie să fie pregătiţi toţi copiii
pentru a deveni artişti. Se urmăreşte numai dezvoltarea sensibilităţii faţă de arta sunetelor,
formarea gustului estetic şi punerea bazelor educării capacităţilor muzicale specifice.

Prin activităţile de educaţie muzicală şi prin diversele manifestări muzicale ale

copiilor creşte voioşia, buna dispoziţie, se dezvoltă spiritul colectiv, se intensifică emoţiile
pozitive faţă de educatoare, de locul unde învaţă şi se joacă, faţă de natura patriei, de
realizările oamenilor. Pornind de la receptivitatea aproape generală a copiilor faţă de lumea
sunetelor, cadrul didactic va căuta să le dezvolte vocea şi auzul muzical, simţul melodic,
ritmic, al armoniei, să le formeze priceperi şi deprinderi elementare de a cânta.

Din toate ramurile muzicii, cea mai apropiată de specificul copilăriei este muzica
vocală, deoarece în cânt, melodia formează o unitate cu textul, făcând-o mai accesibilă.
Muzica este, de asemenea, mai uşor înţeleasă atunci când se combină cu mişcarea, sub forma
jocului cu text şi cânt sau a dansului. Eficienţa acestui mijloc creşte şi prin faptul că, copiii nu
doar ascultă muzica, ci o şi execută. Activităţile de educaţie muzicală permit educatoarei să
depisteze interesele şi aptitudinile muzicienilor precoce, precum şi disponibilitatea sau
dificultatea celorlalţi copii, pentru a adopta o metodologie didactică potrivită particularităţilor
de vârstă şi individuale.

5
 Bibliografie

Aldea Georgeta, (2001), Didactica educației muzicale în învățământul preșcolar,

București, Editura Didactică și Pedagogică.

Lupu Jean, (1988), Educarea auzului muzical dificil, București Editura muzicală.

Vasile Vasile, (2004), Metodica educației muzicale, București, Editura Muzicală.

Zoicaș Toma Ligia, (1987), Pedagogia muzicii și valorile folclorului, București,

Editura Muzicală.