Filosofia si viata(tema mortii)

Jeff Mason susține că conceptul de moarte nu are o semnificație

subiectivă.
Filozofii și non-filozofii stau la un nivel de egalitate în ceea ce
privește moartea. Nu există experți în privința morții, căci nu există
nimic de știut despre asta. Nici măcar cei care studiază procesul morții
nu au o margine asupra celorlalți dintre noi. Cu toții suntem egali în a
ne gândi la moarte și cu toții începem și sfârșim cu gândul la asta
dintr-o poziție de ignoranță.
Moartea și conceptul ei sunt absolut goale. Nicio imagine nu-mi vine
în minte. Conceptul de moarte are un folos pentru cei vii, în timp ce
moartea în sine nu are niciun folos pentru nimic. Tot ce putem spune
despre moarte este că fie este real, fie nu este real. Dacă este real,
atunci sfârșitul vieții cuiva este o încetare simplă. Dacă nu este reală,
atunci sfârșitul vieții întrupate nu este moartea adevărată, ci un portal
pentru o altă viață.
Neavând conținut, trebuie să vorbim metaforic de moarte. Pentru cei
care cred că moartea este reală, moartea este un zid gol. Pentru cei
care cred că nu este reală, moartea este o ușă către o altă viață. Fie că
ne gândim la moarte ca la un zid sau la o ușă, nu putem evita utilizarea
unei metafore sau a alteia. Adesea spunem că o persoană care moare
este scutită de suferință. Cu toate acestea, dacă moartea este reală, este
metaforic chiar să spunem că morții nu suferă, de parcă ceva din ei
rămâne să nu sufere. Întrucât există deja multe speculații despre un fel
de „viață viitoare”, mă voi concentra pe părerea că moartea este reală
și marchează sfârșitul final al vieții unui individ.
Să explorăm metafora că moartea este un pic mai departe. Fiecare
dintre noi se naște cu fața acestui zid. Din acel moment, fiecare pas pe
care îl facem este spre el, indiferent de modul în care ne-am orienta.
Pur și simplu nu există altă direcție de luat. Ca o oglindă de casă
distractivă, zidul morții ne arată temerile noastre vii și imaginile
distorsionate ale noastre. Tot ce vedem când privim moartea este o
reflectare a propriilor noastre vieți.
Moartea nu are deloc o semnificație subiectivă. Va veni la alți oameni,
dar niciodată la mine. Desigur, știu că voi muri. Moartea înseamnă
sfârșitul viitorului meu. Cu toate acestea, atâta timp cât voi fi în viață,
voi trăi spre acea posibilitate viitoare de a nu mai avea posibilități.
Concluzia inevitabilă este că, dacă moartea este reală, nici eu, nici noi
nu vom gusta personal moartea. Voi înceta să mai fiu conștient înainte
de sfârșit. Oricât de aproape aș ajunge la ea, moartea se întoarce în
fața mea. De fapt sunt mort doar pentru alții. Când sfârșitul ajunge de
fapt, trupul meu mort trece în mâinile legistului. Nu voi mai fi acolo.
Moartea este descrisă întotdeauna din perspectiva celor vii. După cum
a spus Ludwig Wittgenstein, „Moartea nu este o experiență în viață”.
Conceptul de moarte este spre deosebire de majoritatea altor concepte.
De obicei avem un obiect și conceptul acelui obiect. De exemplu,
avem un cal și conceptul de cal. Cu toate acestea, conceptul de moarte
este absolut fără niciun obiect. Gândirea despre perspectiva morții
cuiva este o meditație constantă asupra propriei noastre ignoranțe. Nu
există nicio metodă pentru a cunoaște mai bine moartea, deoarece
moartea nu poate fi cunoscută deloc.
O problemă cu discutarea acestui subiect este frica instinctivă de
moarte. Avem tendința de a evita moartea în gândurile și acțiunile
noastre. Cu toate acestea, dacă ne-am putea uita temerile pentru un
minut, am putea vedea mai clar cât de interesant este conceptul de fapt
dintr-un punct de vedere mai detașat.
Nașterea și moartea sunt cărțile vieții noastre. Trăirea spre moarte în
timp oferă vieții cuiva o direcție și un cadru în care să înțeleagă
schimbările pe care le aduce viața. Lumea arată foarte diferit de tineri
și bătrâni. Tinerii așteaptă cu nerăbdare. Vechiul privește înapoi. Ceea
ce contează pentru noi se schimbă pe măsură ce îmbătrânim.
Perspectiva morții informează aceste schimbări. Cei mici au înțeles
intelectual că moartea vine la noi toți, dar mortalitatea lor nu a devenit
reală pentru ei. Pentru cei vechi, mortalitatea începe să se scufunde.
Multa vreme am fost nedumerit de doua idei filozofice faimoase
despre moarte, una de la Platon si una de la Spinoza. Primul este că un
filozof are o preocupare vitală cu moartea și meditează constant asupra
ei. Al doilea este că înțeleptul nu se gândește la nimic atât de puțin la
moarte. Poate că adevărul este undeva la mijloc. Ignorarea morții ne
lasă cu un fals sentiment al permanenței vieții și poate ne încurajează
să ne pierdem în minuțiunile cotidianului vieții. Pe de altă parte,
ruminația obsesivă asupra morții ne poate îndepărta de viață. Sincer să
ajung la termeni cu moartea cuiva implică reflecția asupra
semnificației sale în viața cuiva și gândirea la valorile mai mari care îi
dau vieții sensul. În cele din urmă, este util să ne gândim la moarte
doar în punctul în care ne eliberează să trăim pe deplin cufundați în
viața pe care încă o trăim.