Răzvan şi Vidra, de B.P.

Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Declarându-se discipol al lui Sofocle şi William Shakespeare, B.P. Hasdeu rămâne convins că
„trecutul unui popor poate să învie numai într-o dramă istorică”, aşa că scrie piesa Răzvan şi
Vidra, prima dramă istorică de factură romantică, în versuri, într-o viziune paşoptistă asupra
trecutului, în spiritul ideilor de la „Dacia literară”. Piesa fost reprezentată în 1867 la Bucureşti,
de către trupa lui Mihail Pascaly.

Sursele de inspiraţie

Sursele de inspiraţie ale dramei romantice Răzvan şi Vidra se află în Letopiseţul Ţării Moldovei
al lui Miron Costin, în studiul lui Nicolae Bălcescu, Răzvan-Vodă, precum şi în folclorul
românesc sau în operele culte cu eroi ţigani ale lui Puşkin, Lenau, Alecsandri, Bolliac şi
Negruzzi. Drama are la bază un adevăr istoric, acela al domnitorului Ştefan Răzvan, care a
ocupat tronul Moldovei timp de patru luni în anul 1595.

Tema

Tema dramei o constituie evocarea unui moment din realităţile social-istorice ale Moldovei în
învolburatul şi însângeratul secol al XVI-lea, ilustrând idealurile, pasiunile şi ambiţiile unor
personaje romantice angajate cu patos în conflictele sociale, psihologice şi morale ale epocii,
culminând cu ocuparea tronului de către ţiganul Răzvan.

Titlul

Titlul „Răzvan şi Vidra” este reprezentat de numele celor două personaje care formează cuplul şi
argumentează esenţa ideatică a dramei, ambele fiind atestate istoric, dar construite prin ficţiunea
scriitorului.

Structura şi compoziţia textului dramatic

Răzvan şi Vidra este subintitulată de Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi şi are un moto
sugestiv pentru subiectul dramei: „Mărirea deşartă şi iubirea de arginţi, acestea sunt neşte
neputinţe iuţi ale sufletului...” preluat din Cazania Mitropolitului Teofil (1644). Drama debutează
cu o Dedicaţiune în versuri-adresată „Soţiei mele Iulia Petriceicu-Hasdeu” şi semnată cu
iniţialele „B.P.H.”.

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Drama este structurată în cinci „cânturi”, fiecare purtând un titlu sugestiv şi având câte un moto
semnificativ pentru subiectul actului respectiv. La flecare „cânt” sunt prezentate personajele,
cărora Hasdeu le spune „feţe” şi este precizat locul în care urmează să se desfăşoare acţiunea.

Relaţiile spaţiale

Relaţiile spaţiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă atât spaţiul real şi deschis al
evenimentelor ce se petrec în Moldova şi în Ţara Leşească, precum şi spaţiul închis, psihologic
al Vidrei şi al lui Răzvan. Relaţiile temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă,
cronologică a derulării evenimentelor istorice petrecute în secolul al XVI-lea.

Construcţia şi momentele subiectului dramatic

Expoziţiunea

Cântul I

Cântul I, intitulat Un rob pentru un galben, are ca moto un citat din Letopiseţul lui Grigore
Ureche, „sub anul 1564”. Locul acţiunii acestui cânt este o „piaţă în Iaşi”, în apropierea unei
biserici. Tănase, un român care sărăcise în urma unui proces, cerşeşte „un bănuţ” de la boierul
Sbierea care nu-i dă pentru că „bănişorii nu s-aruncă”. Răzvan, martor al scenei de mai sus,
observă că Sbierea îşi pierduse punga cu bani, o ridică şi i-o oferă cerşetorului Tănase. Acesta,
deşi „copilaşii îi plâng de foame”, refuză să ia „de la un ţigan pomană”.
Răzvan îi spune că mama lui era moldoveancă şi numai tatăl fusese ţigan, considerând că
important este omul şi nu culoarea pielii, deoarece „şi pâinea de secară este neagră, dar
hrăneşte”. El este ştiutor de carte şi se eliberase din robie de doi ani” „Numai singur eu supt
soare, / Dintre mii de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare”. Tănase ia un singur galben din punga
boierului Sbierea, o dă înapoi lui Răzvan, care o pune în sân.

Intriga

Târgoveţii se adună în piaţă şi roagă pe un dascăl să le citească pamfletul pe care Răzvan îl lipise
pe un stâlp şi care era scris în metru popular; „Frunză verde de negară, / De când domneşte în
ţară / Petru-vodă şchiop şi slut, / De râs ţara s-a făcut!...”. Marele vătaf Başotă silabiseşte
pamfletul, îşi dă seama că este „împotriva stăpânirii” şi vrea să-l spânzure pe dascăl,
considerându-l vinovat de scrierea poeziei.

Răzvan ia apărarea dascălului şi recunoaşte că el este autorul pamfletului, prefăcându-se mirat că

este posibil „în ţara moldovenească / A omorî pentr-un cântec o fiinţă omenească?”. Sbierea iese
din biserică, zăreşte punga în sân la Răzvan, constată că îi lipseşte un ban şi îl vrea rob în
schimbul galbenului. Răzvan respinge cu fermitate robia, „Mai degrabă / Veţi pune-n lanţuri
furtuna, cu tunete şi cu ploi, / Decât s-ajung eu vrodată rob la unul dintre voi!...”, preferând
spânzurătoarea, deoarece „Omul om, să fie slobod; decât rob, mai bine moare”.

Desfăşurarea acţiunii

Cântul II

Cântul II se intitulează Răzbunarea, are ca moto patru versuri ale poetului Cezar Bolliac, iar
locul unde se desfăşoară acţiunea este „în codrul Orheiului”. Răzvan devenise căpitanul
haiducilor, după ce trei ani fusese robul lui Sbierea, iar cerşetorul Tănase vine în codru să se facă
şi el haiduc, ca să-şi răzbune necazurile îndurate din pricina boierilor nemiloşi: „Decât să mor în
oraşe de cruzimea celor răi, / Mai bine voi în pădure, prin mine să piară ei!”. Evenimentele
petrecute în cei trei ani de robie şi comprimate într-o simplă referire marchează elipsa temporală.
Boierul Ganea oferă lui Răzvan o „simbrie” de şase sute de galbeni ca să o răpească pe Vidra din
mâinile unchiului său, care voia să o să o călugărească, pentru a-i putea lua averea.

Răzvan rosteşte un impresionant monolog, în care îşi exprimă credinţa în dreptatea haiducească,
în timp ce haiducii îl prind în codru pe boierul Sbierea, care se văicăreşte cu disperare atunci
când dă cu ochii de Răzvan. Scârbit de umilinţa laşă a boierului pe care îl urăşte pentru cruzimea
cu care se purtase atunci când îi fusese rob, Răzvan îl iartă cu mărinimie, fiind convins că
„Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i
rău!...”.

Toţi haiducii se opun eliberării boierului Sbierea, se răzvrătesc împotriva ţiganului, pe care-l
jignesc: „se cunoaşte că-i ţigan”. Vidra, care asistase la această scenă, descendentă „din osul
acelui vornic Moţoc, / De care Moldova-ntreagă mi se temea ca de foc”, este impresionată de
gestul nobil şi inteligent al lui Răzvan: „Aş fi mândră, căpitane, ca să strâng o mână care / Nu
voieşte să-şi răzbune decât numai prin iertare!...”. Răzvan se îndrăgosteşte de Vidra şi refuză să o
mai predea boierului Gane, înapoindu-i acestuia banii.

Cântul III

Cântul III are ca titlu Nepoata lui Moţoc, iar ca moto o maximă a lui Anton Pann: „Să nu te
blăsteme cineva: s-ajungi slugă la cai albi şi stăpân femeie s-aibi!”. Acţiunea se petrece într-o
„tabără leşească la marginile ţării muscăleşti”, iar Răzvan este un viteaz luptător în armata
leşească. Foştii tovarăşi de haiducie ai lui Răzvan, Vulpoi şi Răzaşul, îl urmaseră la Ieşi, dar
regretă că părăsiseră „ţara şi codrul blagoslovit”. Răzvan se afla sub puterea şi influenţa nefastă a
Vidrei, care „mi-l mişcă şi mi-l întoarce fără preget, / Şi la dreapta, şi la stânga, nu cu mâna, ci c-
un deget!...”.

Răzvan devine căpitan în oastea leşească, dar Vidra este nemulţumită: „Căpitanu-i o furnică!... /
[...] Căpitanii într-o oaste? Sunt atâţia, că-n mulţime se lovesc coaste la coaste...”; Sbierea
ajunsese robul hatmanului leşesc, şi Răzvan îl iartă „pentru-a doua oară...”. Cu toate astea boierul
îi cere înapoi nu numai banii de care fusese jefuit de către haiduci, tătari, muscali şi Ieşi, ci şi
dobânda aferentă. Vidra ti admiră boierului tenacitatea şi-i reproşează lui Răzvan lipsa de
ambiţie pentru mărire: „Eu te las! Te las, Răzvane! Om tâmpit Şi sfiicios! / O prăpastie ne
desparte: eu prea sus şi tu prea jos!”.

Cântul IV

Cântul IV poartă titlul Încă un pas şi are ca moto versuri din „Jalnica tragedie” a lui Beldiman.
Acţiunea se petrece în „locuinţa lui Răzvan într-un orăşel leşesc la marginea Moldovei”. Vulpoi
şi Răzaşul comentează faptele de vitejie ale lui Răzvan, ascensiunea acestuia în oastea leşească,
dar dorul de Moldova le sfâşie inimile şi este mai puternic decât devotamentul faţă de Răzvan,
care devenise polcovnic. Boierul Sbierea intenţionează să cumpere moşia Vidrei, deoarece
unchiul ei murise.

Mistuit şi el de dorul de ţară, Răzvan respinge cu hotărâre oferta lui Sbierea, ar vrea să se
întoarcă în Moldova, mai ales că aflase vestea că leşii intrau în război cu moldovenii, iar lui îi era
cu neputinţă „ca braţul meu să izbească / Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?...”.
Hatmanul leş încearcă să-l convingă pe Răzvan să lupte împotriva românilor „căci patria ubi
bene (ţara este acolo unde-ţi este bine)... şi nu mai eşti moldovean”, dar Răzvan este ferm,
indignat şi revoltat: „nu mă bat-cu românii...nu; asta-i peste putinţă!.. [...] Fie pâinea cât de rea /
Tot mai dulce mi se pare când o ştiu din ţara mea!...”.

Întrucât hatmanul e gata să-i dea în căsătorie pe fiica lui, Răzvan îi dezvăluie trecutul de hoţ,
apoi îi mărturiseşte că „Eu...eu sunt ţigan”, iar Vidra nu-i este soră, ci soţie. Domnitorul Aron-
vodă, îl trimite pe vătaful Başotă să-i ofere lui Răzvan funcţia de hatman în Ţara Moldovei.
Răzvan meditează asupra rolului pe care Başotă l-a avut în ascensiunea lui, pentru că dacă nu
„m-arunca-n robie”, nu s-ar fi făcut hoţ de codru, n-ar fi întâlnit-o pe Vidra, care l-a împins „cu-
ncetul la ţinta cea mai înaltă!...”. Bucuroasă şi încântată, dintr-un orgoliu nemăsurat, Vidra-i
spune lui Răzvan că mai are „un singur pas” de făcut în ascensiunea sa şi anume „s-apuci cu fală
scaunul lui Ştefan cel Mare”, idee care-l încântă peste măsură: „Voiesc a fi mare”.

Cântul V

Cântul V se intitulează Mărirea şi are ca moto: „Aşa s-a plătit şi lui Răzvan răul ce-i făcuse şi el
lui Aron-vodă...” (Miron Costin). Acţiunea se desfăşoară la „Palatul lui Răzvan în Iaşi”. Tănase,
Vulpoi şi Răzaşul sunt acum căpitani în armata moldovenească şi se bucură de pacea încheiată
pe cale diplomatică de către trimisul lui Aron-vodă, vătaful Başotă, cu armata leşească. Răzvan
este hatman la Curtea Moldovei, dar nu-i mai ajunge „mărirea” şi vrea să devină domnitorul ţării,
însă Tănase, deşi îi recunoaşte meritele, consideră că un ţigan nu poate ajunge să ocupe cea mai
înaltă funcţie în stat: „Eu ştiu că-n ţara Moldovei unul e Răzvan, mă jur! / Păcat că-i ţigan... La
dracu!... Ăsta-i singuru-i cusur!”

Răzvan este hotărât să domnească, „Negreşit, una din două: sau moarte, ori să domnesc!”, deşi,
de această dată, Vidra, care este însărcinată, are „o presimţire ciudată” şi-l sfătuieşte să aştepte
un moment mai potrivit. Răzvan îşi cheamă căpitanii şi le spune să organizeze înlăturarea de la
tron a lui Aron-vodă, prin manipularea poporului şi devine, astfel, domnitorul Moldovei.
Cu acest prilej, Hasdeu prezintă câteva tradiţii străvechi privind înscăunarea, urările pe care le
primeşte noul domnitor de la Şoltuzul de Suceava, de la „băiatul cel mai sărac”, de la căpitanii
săi. Vidra îi urează „domnie fericită”, dorindu-i să ajungă împărat prin unirea ţărilor române: „Tu
să legi într-o cunună toate ţările române, / Încât de la Marea Neagră pân’ la falnicul Carpat, / Să
nu domneşti ca un vodă, ci ca Răzvan-împărat!”. Răzvan le promite tuturor că „La toţi şi la
fiecare va da răsplată pe rând...”.

Punctul culminant

Punctul culminant îl constituie vestea că trădătorul Başotă a deschis porţile şi leşii au intrat în
cetate, iar Răzvan se aruncă vitejeşte în luptă, alături de căpitanii săi, izbutind să învingă pe
duşmani, dar este grav rănit.

Deznodământul

Răzvan, adus pe braţe de Vulpoi şi Răzaşul, rosteşte cu glas slab: „Am biruit şi mor!...”, dându-şi
seama abia acum cât de preţioasă este viaţa şi cât de periculoasă este lăcomia: „Că-mi foloseşte
domnia? [...] Nebuni, ce din lăcomie [...] pentr-un ceas de mândrie; / Necruţând nimica-n lume,
neştiind nimica sfânt, / Uităm că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!...”. Bătrânul Tănase
murise apărându-l în luptă pe Răzvan, care este în agonie şi rosteşte fatidic: „Ţigan!... Ţigan!...
Apă!... Apă!...”. Vidra este înmărmurită, „n-a zis un singur cuvânt, / Nici o vorbă, nici un ţipet”,
iar Răzaşul o acuză că este vinovată de moartea lui Răzvan: „Dar tu l-ai ucis, ciocoaică! Tu la
moarte l-aduseşi!”.

Mijloace stilistice

Piesa Răzvan şi Vidra este o dramă romantică, apelând la o serie de convenţii şi teme specifice
romantismului, pe care Hasdeu le introduce cu măiestrie artistică într-un cadru de istorie
adevărată. Temele sunt construite în manieră romantică prin situaţiile aflate în antiteză (trecut-
prezent, calităţi-tare morale, realitate-aparenţă): tema săracului îmbogăţit din întâmplare care
refuză bogăţia (pierderea pungii cu galbeni a lui Sbierea şi refuzul cerşetorului Tănase de a o
lua), a stăpânului devenit robul robului său (Sbierea este robul leşilor, al lui Răzvan, fostul său
rob), a faptului de a răsplăti răul cu binele (eliberarea lui Sbierea de către Răzvan), a ridicării -
prin merite proprii - a celui umilit şi dispreţuit (ascensiunea lui Răzvan de la statutul de rob la cel
de domnitor) etc.
Procedeele retorice

Procedeele retorice sunt, în general, declamative şi se bazează, pe exagerări, pe o viziune

hiperbolică a realităţii istorice, modalităţi specifice romantismului.

Repetiţia

Repetiţia folosită de Hasdeu are accente ideatice şi este utilizată cu o mare varietate de modalităţi
de construcţie: repetiţia unui cuvânt („căci tu, tu ai fost pricină”); repetiţia unui cuvânt prin
sinonimele sale („şi-l întinde, şi-l anină, ş-l acaţă”); reluarea cuvântului de la finalul versului la
începutul versului următor („ba copiii m-au lăsat / Te-au lăsat?”).

B.P. Hasdeu foloseşte o gamă largă de figuri de stil, cum ar fi interogaţii poetice, hiperbole,
metafore, comparaţii, antiteze, care demonstrează o dată în plus viziunea romantică a piesei.