Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava

Facultatea de Istorie si Geografie


Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

CAUZE ŞI CONDIŢII CARE AU FAVORIZAT ACCESUL FASCISMULUI LA PUTERE

Perioada în care s-a manifestat fascismul a fost o perioadă a marelor dezastre. Conflicte
militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut această perioadă cea mai sîngeroasă,
din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor
regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă
întru ideea ce o promovau.

Punctul de plecare al oricărei doctrine totalitare este o vulgarizare generalizată a condiţiei


umane. Conform lui Lenin, personalitatea umană era în întregime determinată de clasa socială,
Hitler analiza individul exclusiv din punctul de vedere al rasei, în viziunea lui Mussolini fiinţa
umană era de nepercepută în afara statului, iar liderul Gărzii de Fier din România, Corneliu
Codreanu, considera că ţărănimea era reprezentativă pentru clasa autentică românească.. Pe baza
unui determinism social sau biologic absolut şi unidimensional, întreaga complexitate şi diversitate
a istoriei era redusă la o luptă între “clasele reacţionare” şi cele “progresiste”, între “rasele
superioare” şi cele “inferioare”, între popoarele bogate şi cele “proletare”, între ţărani şi evrei etc. În
numele clasei, al rasei, al statului-naţiune sau al altor astfel de categorii, în numele unei conştiinţe
de grup inventate arbitrar, toata lumea trebuia să se supună unei discipline militare care ducea
implicit la militarism, la negarea democraţiei şi chiar a existenţei personalităţii umane unice.

Una din formele acestei disciplini militare e reprezentată de fascism, ideologie politică
modernă care urmăreşte regenerarea vieţii sociale, economice şi culturale a unei ţări, accentuand
sentimentul de apartenenţă naţională şi identitate etnică. Fascismul respinge unele dintre ideile
liberale privind „drepturile ale omului” din viziunea liberală. În schimb, ideologia fascistă vorbeşte
despre făurirea unui „om nou” – un om superior, caracterizat prin valori morale deosebite.
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

Elementul esenţial al a dictaturii fasciste a fost prezenţa unui lider puternic, ferm şi
carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creată cu ajutorul
maşinilor propagandistice ale acestor state, dar şi prin hotărârea şi cruzimea de care dădeau dovadă
aceşti lideri. Un popor se lasă condus de un regim autoritar şi de un tiran atunci când individul ce
face parte din acest popor se simte slab şi neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice,
cultul personalităţii a dat roade. Conducătorul statului însemna totul pentru fiecare şi, desigur, era
îndreptăţit să elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui
viitor luminos.

O psihologie de masă puternică a fost comună regimului fascist. Ideea de stat era atât de
puternică, încât individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de „gândirea” de
masă. Individul nu mai reprezinta ceva important în sine, el are valoare doar în grup. Paradele de
masă demonstrează perfect acest fenomen: mii de oameni executând gesturi în unison, împinşi de
puterea înfricoşătoare a acestui regim. Manipularea societăţii avea un efect miraculos.

Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns, o
reacţie la pericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general.
Fără acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, deşi extremiştii demagogi de dreapta au fost
prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitul secolului al XIX, totuşi au
fost foarte bine ţinuţi sub control înainte de 1914. În această privinţă, susţinătorii fascismului au,
probabil, dreptate în afirmaţia că “Lenin a dat naştere lui Mussolini şi lui Hitler”.

În regiunile care nu puteau supravieţui Marii Crize nu existau şanse de stabilitate. Industria
şi guvernul au considerat că nu aveau de ales şi au făcut reduceri economice şi sociale, iar şomajul
în masă a făcut restul.

Însă, aşa cum a arătat chiar Marea Criză, aceasta este doar o parte din adevăr. Criza nu a dus
în mod automat la suspendarea sau abolirea democraţiei reprezentative.
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

La bază, politica liberală era vulnerabilă din cauza că forma specifică de guvernământ,
democraţia reprezentativă, a fost rareori un mijloc convingător de conducere a statelor, iar condiţiile
din Era Catastrofei rareori i-au garantat viabilitatea, ca să nu mai vorbim de eficacitate.

Cauzele apariţiei fascismului italian sunt multiple, iar cei care au analizat acest fenomen s-au
concentrat pe câteva astfel de cauze, considerate esenţiale şi fără de care fascismul italian nu ar fi
existat. Astfel, majoritatea cercetătorilor afirmă că premisa principală pentru apariţia fascismului o
constituie dezamăgirea produsă de primul război mondial asupra italienilor. Această teză este
completată de ideea că apariţia fascismului se datorează unor cauze particulare şi irepetabile, care
au fost potenţate odată cu criza postbelică, care a dus la o criză morală ce a avut drept rezultat
dezvoltarea mişcărilor fasciste în Europa. Benedetto Croce sustinea că „fascismul nu a fost ales şi
nu a fost vrut doar de o singură clasă socială ci a fost o tulburare a conştiinţei, o depresie civilă, o
maladie morală a tuturor, produsă de către război”. Ca atare fascismul apare ca o „paranteză”, ca un
„accident” care a corespuns unei perioade de „tulburare a conştiinţei libertăţi” în istoria Italiei.

Pentru Arendt Hannah apariţia fascismului este strâns legată de trei elemente indispensabile
şi tipice pentru epoca noastră: decadenţa Statului naţional şi afirmarea imperialismului, prăbuşirea
sistemului de clase sociale şi ca atare şi a sistemului de partide conex acestuia, şi atomizarea şi
individualizarea societăţii moderne de masă. Scăderea rolului Statului Naţiune şi apariţia
naţionalismului nu sunt văzute de Arendt doar sub aspectele imediate economico-politice, ci este
demonstrată şi de creşterea rolului personalităţilor individuale în raport cu statul. De afirmarea
rasismului ca ideologie prezentă în rândul maselor largi, apariţia unor virulente pan-mişcări (pan-
germanismul, pan-slavismul etc)[4].

Principalul teren pe care se dezvoltă însă totalitarismul este oferit de prăbuşirea vechiului
sistem de reprezentare bazat pe clase sociale şi pe partidele tradiţionale ca instrumente de
reprezentare legate de acestea. Ca atare, aceste mase dezagregate şi atomizate lipsită de acel
principiu de identificare oferit de clasa socială, vor constitui sursa principală din care se vor
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

alimenta mişcările totalitare prin intermediul unei propagande care promitea ieşirea din haosul şi
arbitrarul societăţii dezagregate.
Căderea sistemului de protecţie oferit până atunci de statusul social dat de apartenenţa la o
clasă socială, va transforma majoritatea somnolentă care până atunci se constituise într-o remorcă a
partidelor tradiţionale, într-o mare masă, amorfă şi dezorganizată, de indivizi plini de ură, care nu
aveau nimic în comun decât vaga speranţă oferită de liderii politici de întoarcere la timpurile bune.
Cu alte cuvinte atomizarea şi individualizarea societăţii au dus la apariţia maselor, acele grupuri de
oameni care prin indiferenţa faţă de afacerile publice nu puteau însera într-o organizaţie bazată pe
comunitatea de interese, într-un partid politic, într-o organizaţie locală, într-o asociaţie profesională
etc, şi al căror comportament nu era determinat de clasele sociale din care proveneau, ci de un
„bagaj nearticulat” de idei şi sugetii preluate de la toate clasele sociale.
Mişcările totalitare îşi au baza tocmai în această masă de oameni, indiferenţi, şi pe care
celelalte partide îi lăsaseră deoparte considerând-ui prea apatici sau prea stupizi. Caracteristica
acestor regimuri era aceea de a fi sisteme de dominare totală care, abolind orice distincţie între
societate şi stat, controlau indivizii atât în sfera publică, cât şi în cea privată, organizând-ui şi
oferindu-le un ţel, care nu este neapărat unul bazat pe ideea supremaţiei unei rase sau a unei clase,
ci are drept scop crearea unui nou tip de om, redus la un obiect pasiv, la un instrument
neînsufleţit[6].

Cauza directă însă a apariţiei fascismului e reprezentată de criza economică care a urmat
primului război mondial. Condiţiile generale care au pregătit terenul pentru apariţia fascismului se
detaşează de criza economică. Fără criza economică fascismul nu ar fi fost posibil. În acelaşi timp
războiul a pus în mişcare mase populare, care după război se prezintă cu cerinţe şi exigenţe
crescute, în timp ce războiul şi urmările lui au redus resursele disponibile imediat, ca atare se tinde
mai degrabă spre acapararea acestora decât spre o mai bună redistribuire.
Apariţia fascismului a fost explicată nu numai ca o evoluţie istorică a statului italian sau ca
rezultat al unei crize morale şi sociale postbelice sau al unei crize economice, ci şi utilizându-se
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

factori psihologici şi sociologici, căci nu este suficientă utilizarea unor factori economici sau politici
pentru explicarea fascismului, ci la fel de importanţi sunt şi cei psihologici. Fascismul este o
problemă economico-politică, dar cauzele succesului său, ale prizei sale la masele largi, poate fi
explicată doar din punct de vedere psihologic. Această explicaţie trebuie articulată pe două planuri,
unul care se referă la structura de caracter a celor care au fost atraşi de fascism, iar celălalt se referă
la caracteristicile psihologice ale ideologiei, care oferea individului atomizat refugiu şi siguranţă,
care a făcut din acesta un instrument eficace de control a acelor persoane.
Elementul caracteristic al acestor primi ani ai fascismului este o stare sufletească comună
tuturor celor care aderau la fascism, o stare sufletească ce îşi are matrice în război şi care se nutreşte
de la un naţionalism de secol XIX, şi mai puţin existenţa unei ideologii bine definite şi bine
structurate. Practic doctrina fascista s-a creat din mers pe măsură ce se punea în practică.

Secolul douăzeci a multiplicat ocaziile când a devenit esenţial ca guvernele să conducă.


Statul care s-a limitat la asigurarea legilor de bază pentru afaceri şi pentru societatea civilă, iar
poliţia, închisorile şi forţele armate - la cele pentru menţinerea în frâu a pericolelor interne şi
externe, "statul de tip paznic de noapte" al spiritului politic a devenit tot atât de învechit ca şi
"paznicii de noapte" care au inspirat metafora[8].

Criza mondială a transformat fascismul într-o mişcare mondială, mai bine zis într-un pericol
mondial. Fascismul în versiunea germană (naţionalism-socialismul) a beneficiat în aceeaşi măsură
de tradiţia intelectuală germană care (spre deosebire de cea austriacă) fusese ostilă teoriilor
neoclasice ale liberalismului economic, devenit ortodoxie internaţională începând cu anii '80 ai
secolului trecut, şi de guvernul hotărât să scape de şomaj cu orice preţ.

S-a ocupat de Marea Criză, trebuie să spunem acest lucru, rapid şi mult mai cu succes decât
oricare altul (recordul fascismului italian a fost mai puţin impresionant). Oricum, acesta nu era
apelul major într-o Europă care îşi pierduse în mare măsură legăturile interne.
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

Dar, pe măsură ce valul fascismului a crescut odată cu Marea Criză, a devenit din ce în ce
mai limpede că în Era Catastrofei nu numai pacea, stabilitatea socială şi economia, ci şi instituţiile
sociale, precum şi valorile intelectuale ale societăţii burgheze din secolul XIX se aflau în retragere
sau declin.

Fascismul este un fenomen care abia dacă poate fi supus unei analize raţionale.Sub
conducerea unui lider care vorbea în tonuri apocaliptice despre puterea mondială sau despre
distrugere şi a unui regim fondat pe ideologia rasistă, una dintre cele mai avansate din punct de
vedere cultural şi economic ţări europene a lansat o conflagraţie mondială care a generat în jur de
50 de milioane de jertfe şi a comis atrocităţi - culminând cu uciderea în masă a milioane de evrei -
de natură şi la o scară care întrec imaginaţia.

Dintre toate cele întâmplate în Era Catastrofei, supravieţuitorii din secolul nouăsprezece au
fost poate cel mai mult şocaţi de colapsul valorilor şi al instituţiilor civilizaţiei liberale al căror
progres secolul lor îl simţise, în orice caz în părţile "avansate" ale lumii. Aceste valori au exprimat o
neîncredere în dictatură şi în guvernarea absolutistă, pledând pentru o angajare spre guvernarea
constituţională cu şi sub guvernul ales liber şi adunările reprezentanţilor, care au garantat puterea
legii, cît şi pentru un set acceptat de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, inclusiv libertatea cuvântului, a
presei şi a întrunirilor. Statul şi societatea trebuie să fie informate despre valorile general-umane -
prin dezbateri publice -, ale educaţiei, ştiinţei.

Ignoranţa şi înapoierea acestor mase, angajamentul lor în răsturnarea societăţii burgheze prin
revoluţia socială, cît şi latenta iraţionalitate umană, atât de uşor exploatată de demagogi, au
constituit într-adevăr o cauză de alarmă. Oricum, cele mai periculoase dintre aceste noi mişcări de
masă democratice au fost de fapt, şi în teorie, şi în practică, la fel de angajate în valorile raţiunii, ale
ştiinţei, progresului, învăţământului şi libertăţii individuale.
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

Totuşi, regimurile electorale reprezentative au fost destul de frecvente. Cei douăzeci de ani
dintre "Marşul asupra Romei" al lui Mussolini şi culmea succesului Axei în cel de-al doilea război
mondial au înregistrat o retragere accelerată şi din ce în ce mai catastrofală a instituţiilor politice
liberale.

În 1918-'20 adunările legislative au fost dizolvate sau au devenit ineficiente în două state
europene, în anii '20 în şase, în anii '30 în nouă, în timp ce ocupaţia germană a distrus puterea
constituţională în alte cinci în timpul celui de-al doilea război mondial.

Faptul că fascismul s-a afirmat mai întai în Italia, precedînd cu mai mult de 10 ani nazismul
în Germania, a făcut ca acestei probleme să i se acorde o şi mai mare atenţie. Istoricii cu convingeri
liberale consideră că fascismul este o aberaţie şi un accident nefericit al istoriei italiene. Progresul
real al statului liberal din 1870 – consolidarea unităţii Italiei, creşterea economică, reforma socială,
regimul parlamentar – a fost distrus de şocul primului război mondial şi de cumplitele lui urmări
sociale şi economice. Pentru aceşti analişti, regimul pre-fascist a reprezentat o perioadă de
stabilitate.

Pentru istoricii de stînga, fascismul a fost rezultatul eşecului total al noului stat italian. În
viziunea lor, regimul liberal a fost impus poporului italian, iar acest regim nu a făcut nici o încercare
să reprezinte masele sau să le implice in viaţa politică. Regimul liberal, departe de a asigura libertăţi
politice, a folosit cu bună ştiinţă represiunea împotriva protestelor populare, în timp ce politica era
accesibilă numai unei elite bogate, care nu se consacra binelui public, ci urmărea mai degrabă
puterea personală şi câştigul financiar.
Istoricii de stânga consideră că afirmarea fascismului în Italia s-a datorat în mare măsură
complicităţii liberale, acordînd o mare importanţă faptului că regele, sfătuit de fruntaşii liberali, i-a
cerut lui Mussolini să devină prim-ministru şi că, în primii ani, Mussolini a fost sprijinit de
majoritatea liberalilor care era adeptul citatului “Totul în stat, nimic contra statului, nimic în afara
statulu”’.
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

Politica regimului fascist a avut ca rezultat dezvoltarea dezechilibrată a economiei italiene


care în 1939 era axată artificial pe pregătirile de război. Rezultatele pozitive, reflectate de creşterea
indicelui producţiei industriale de la 100 în 1922, la 185 în 1930 şi la 209 în 1938, nu au reuşit să
mascheze punctele slabe în primul rînd insuficienta dezvoltare a pieţei interne, consumul de grîu,
carne, zahăr stagnînd, de exemplu, la nivelul din 1922.
Spre sfîrşitul anilor ’30 s-au înregistrat mari deficite bugetare pentru remedierea cărora
trebuiau făcute fie reduceri majore ale cheltuielilor militare, fie reducerea semnificativă a nivelului
de trai, însă Musollini, conform obiceiului, a refuzat să recunoască gravitatea situaţiei economice,
problemele rămânând nerezolvate în momentul întrării Italiei în cel de-al doilea război mondial.
La începutul anilor 1920, fascismul reprezenta cel mai nou şi contagios fenomen politic
european. Acest fenomen nu avea să se bucure peste tot de succes. În românia, dornică să copieze
modelele politice ale Europei, o parte a intelectualilor au început să importe ,, mimetic fascismul
mussolinian” imediat după apariţia sa pe scena politică românească. Impactul fascismului asupra
României este dat de Garda de Fier care în ani 30 reuşeşte să se impună pe scena politică
românească ca mişcare şi partid de care celelante părţi trebuie să ţină cont. Grupări precum ,,Fascia
Română” sau Acţiunea Românească”, slabe mişcări, nu reuşesc să se impună pe scena politică.
Faptul că Garda de Fier a ajuns să impună teamă în rândul forţelor politice româneşti se datorează
electoratului român care, derutat de avalanşa de ideologii, are preferinţă pentru specificul naţional al
legionarismului ,, ca versiune indigenă a fascismului”. În România, în care o mare parte a
electoratului era nemulţumit, îi va permite Gărzi de Fier să se poziţioneze între primele trei partide
ale ţării.,,Fascismul şi legionarismul sunt pentru români, ca de alfel pentru majoritatea europenilor
din anii 1920-1940, ultimii veniţi în politică”. Fascismul si legionarismul se traduce prin termeni, ca
anti-liberalism, anti-comunism, antisemitism, ai revoluţiei fie ea naţională, politică sau spirituală,
fascismul şi legionarismul nu reprezenta în aceea perioadă doar o ,,realitate cotidiană ci şi un virus
semantic”.
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

Adevăratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, însă, în timpul celui de-al doilea război
mondial. Miza era enormă pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricât de crude nu ar
fi fost ele.

În aceşti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adică nimicirea evreilor. Evreii erau
impuşi să trăiască în lagăre de concentrare, în ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de
experimente medicale şi militare, introducându-li-se substanţe experimentale în sânge pentru a
urmări efectul lor, expunându-i în camere de intoxicări cu gaze, arşi în crematorii. Corpurile lor
neînsufleţite puteau fi încărcate în camioane şi duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar
gunoi. Copiii şi femeile ajunse în aceste lagăre nu erau excluşi de la tratamente inumane: erau
despărţiţi de ceilalţi membri ai familiilor lor, erau impuşi la munci istovitoare pe fond de
malnutriţie, schilidoţi de către gardieni, iar în caz de hotărâri ale unor funcţionari, arşi în crematorii,
înpuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună cu cea mai mare cruzime.În anii războiului victime ale
fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de război aveau şi ei parte de
tratamente similare. Pe lângă violenţa criminală, ca trăsătură similară esenţială a acestui regim,
trebuie analizat şi alt aspect al sincronicităţii în pregătirea către un război de talie mondială. Cel de-
al II-lea Război Mondial cu preţul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului
ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud atât în Germania, cât şi în alte state în care
era instituit. Fascismul a fost si rămâne un fenomen macabru şi tragic ale secolului XX. Sper că
această sistemă odioasă – fascismul va constitui doar o filă tragică, dar trecută ale istoriei omenirii.
Nici o explicaţie şi nici o scuză nu poate fi valabilă pentru a motiva existenţa lui.

“Nimic nu s-a dovedit mai usor de distrus decat viaţa privată şi moralitatea privată a
oamenilor care nu se gândeau decât la salvarea propriilor lor vieti”. După câţiva ani de putere şi de
coordonare sistematică, naziştii puteau anunţa pe buna dreptate că singura persoană care mai este
încă un individ în Germania este aceea care doarme[7].
Lucrul cel mai rău pe care un om îl poate face altui om este să-l asasineze. Dar aşa
cum ştim astăzi asasinatul este doar un rau mai mic. Asasinul care ucide un om se mai mişcă într-un
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

domeniu al vieţii şi al morţii. Asasinul lasa în urma sa un cadavru şi nu pretinde că victima sa nu a


existat niciodată; dacă sterge anumite urme, ele sunt ale propriei sale identităţi şi nu memoria şi
suferinţa persoanelor care şi-au iubit victima; el distruge o viaţă, dar nu distruge faptul existenţei
înseşi. Astfel, naziştii au stiut cum să trântească uşa după ei în asa fel încît să nu fie uitaţi secole
întregi[7].

Din păcate, spune Hannah Arendt, noi am pierdut instrumentele care ne permit să înţelegem.
Căutarea noastră de sens este stimulată şi frânată totodată de incapacitatea noastra de a o produce.
Ceea ce este neliniştitor în emergenţa totalitarismului, pentru cei ce se consacră căutării de sens şi
încearcă să înţeleagă, nu este noutatea acestui fenomen, cât faptul că a dus la distrugerea
categoriilor noastre de gândire şi a criteriilor noastre de judecată morală[3].

În încheiere, consider că e important să citez câteva rânduri din Alain Besancon care mie mi
s-au părut de-a dreptul edificatoare pentru întreg fenomenul totalitar: “În jurul distrugerii fizice –
imensul osuar, devastarea pămîntului, aspectul cel mai evident al dezastrului, asupra căruia se
concentrează studiile şi măsurătorile – se intinde un domeniu invizibil, unde ravagiile sunt probabil
mai extinse, afectează mai multă lume şi vor fi mai greu de reparat: distrugerea minţilor şi a
sufletelor.”
Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava
Facultatea de Istorie si Geografie
Specializarea: Știinte Politice, anul I
Autor: Cotelnic Elena

BIBLIOGRAFIE:

1. Alain Besancon,-Nenorocirea secolului: despre communism, nazism şi unicitatea Soah-ului,


Ed.Humanitas, Bucureşti, 1999, p.36.
2. Ciupercă I. - Totalitarismul-fenomenul secolului xx, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza,
Iasi, 1995;
3. Hannah Arendt,-La nature du totalitarisme, Edition Payot, Paris, 1990, p. 17.
4. Hannah Arendt, -Originile totalitarismului, Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 500.
5. Hobsbaum E. -O istorie a secolului XX. Era extremelor 1914-1991. - Chişinau, Editura
«Cartier», 1999 p. 57.
6. Tasca Angelo, -Nascita e avvento del fascismo,vol I, Editori Laterza, Bari, 1972, p. 5 – 30.
7. www.referat.ro-Naturaconceptuluidetotalitarism_7498a.doc
8. http://www.revista22.ro/istorie-si-memorie-intelectualii-si-fascismul-in-europa-centrala-si-de-
2402.htm