Subiectul III.

Povestea lui Harap-Alb

Construcția personajului

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în anul 1877 în
revista Convorbiri Literare, reprezentativ pentru creația autorului și pentru
evoluția ulterioară a prozei românești. Textul urmărește drumul inițiatic al
protagonistului și dificultățile inerente acestuia.

Construcția personajului principal se desfășoară pe trei planuri distincte.

Statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este
un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână, el se modifică fundamental,
devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de fraza:
„Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”.
Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare, iar
prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan social,
devenind succesor al Împăratului Verde.

Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza
experienței dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și
superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică și din încercarea de a
găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta
evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în
demersurile și încercările sale și reușește să își facă prieteni loiali.

Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării

acțiunii. Acesta este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale ale
individului. Inițial, acesta are atât calități, cât și defecte, precum
impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea,
un semn al lipsei de experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin
acordarea de încredere spânului. Acest gest denotă și incapacitatea personajului de
a distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază lipsa de
experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt
evidențiate prin atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea
sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea în sine.

În basmele populare, protagonistul este caracterizat doar prin calități, însă în

„Povestea lui Harap-Alb” acesta are și defecte.

În primul rând, naivitatea protagonistului se naște din lipsa maturității, care

reiese încă de la începutul basmului. În cadrul întâlnirii cu Sf. Duminică, acesta
refuză sfatul ei datorită înfățișării acesteia, însă se răzgândește și o ajută după
ce bătrâna îi sugerează faptul că destinul lui este altul: „Fecior de craiu, vede-
te-aș împărat”. Episodul prezentat reliefează atât superficialitatea eroului, cât
și altruismul acestuia.

În al doilea rând, naivitatea protagonistului este evidențiată și de secvența în

care spânul profită de fiul de împărat, subjugându-l. Răufăcătorul reușește fără
prea mult efort să îl păcălească pe erou, constrângându-l să coboare în fântână,
moment ce simbolizează schimbarea destinului: fiul de crai devine Harap-Alb, sluga
antagonistului, legat prin jurământ de acesta.

Un element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl reprezintă

acțiunea basmului. Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de crai, prin
deciziile și acțiunile sale. În incipit, el dovedește că este nepregătit pentru
rolul său ca viitor împărat: superficialitatea întâlnirii cu Sf. Duminică,
nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca slugă.
Acesta, în urma coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai prinză
la minte”, sugerând că eroul are nevoie de înțelepciune, nu de forță brută pentru
experiențele ce aveau să urmeze, astfel spânul se conturează ca un rău necesar
maturizării tânărului.

Ulterior, cele trei probe, la care este supus la curtea Împăratului Verde
evidențiază primele semne de maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din
grădina ursului, rezistența la tentație – proba aducerii nestematelor,
generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență în atingerea scopului –
aducerea fetei Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se încheie la finalul
basmului, după ce protagonistul trece prin cele mai importante momente ale vieții:
dragostea și moartea. Învierea sa încununează finalul drumului inițiatic printr-o
renaștere simbolică.

Caracterizarea eroului este făcută preponderent direct de către celelalte personaje

sau narator. Sf. Duminică îi spune acestuia că puterea milosteniei și inima ta cea
bună, te ajută, fapt ce evidențiază altruismul, milostenia și generozitatea
acestuia. Fiicele de împărat sugerează, la rândul lor, aspectul lui fizic prin
replica: „Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mai plăcută”. Naratorul, de
asemenea, îi atribuie direct unele calități și defecte, prin replici ușor
umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel, lipsa de experiență și de
maturitate a tânărului.

Construcția oximoronică ce reprezintă numele primit de la spân este alt mijloc de

caracterizare, semnificând statutul pe care îl are, dar și nepotrivirea dintre
acesta și esența eroului: „slugă de viță nobilă”. Simțul umorului este surprins din
replicile protagonistului, când alege să facă haz de necaz în situații de cumpănă:
„dacă-i așa, hai și tu cu noi, că doară n-am a te duce în spinare”.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă în literatura

românească, ieșind din tiparul basmelor clasice și fiind reprezentativ pentru
creația lui Ion Creangă. Acesta prezintă un erou cu un caracter complex, în plin
proces de maturizare, expus astfel unor experienţe diverse.