Subiectul III.

Subiectul al III-lea
,,O scrisoare pierdută’’, I.L.Caragiale
Comedie realistă, de moravuri
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în
creaţia literară respectivă. Tema aleasă de dramaturg este tratată într-o anumită
viziune despre lume, înţelegând prin aceasta modul în care vede lucrurile, le
înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele
realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume într-o creaţie literară care aparține
genului dramatic este, în esenţă, obiectivă, în funcţie de tipul curentului literar
căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi anumite nuanţări. Viziunea comică
este specifică comediei, ea pornește de la orientarea tematică și continuă cu
structurarea conținutului, manifestată prin respectarea cronologiei evenimentelor,
iar la acțiune participă personaje aparținând unor anumite medii sociale și având
puternice note individuale.
,,O scrisoare pierdută’’ reprezentată pe Scena Teatrului Național din București, în
1884, comedia este a treia piesă dintre cele patru piese scrise de dramaturg, o
capodoperă a genului dramatic.
Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surpinderea
unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final
fericit.
Comedia aparține realismului clasic, deoarece respectă principiile societății
,,Junimea’’ și estetica realismului care se regăsesc în critica ,,formelor fără
fond’’ și a politicienilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de
observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor,
individualizarea ,,caracterelor’’prin limbaj.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul
alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie
(triunghiul conjugal) a unor politicieni corupți.
Tema comediei o constituie satirizarea vieții publice și de familie a unor
politicieni din societatea romanească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei, în
care Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu
pentru a-i oferi obişnuitul raport cu privire la evenimentele zilei anterioare.
Relaţia conducere-administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei tipice şi
presupune servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al părţilor.
Prefectul închide ochii la ,,ciupelile” poliţistului prost plătit în schimbul
serviciilor personale acordate. Numărarea steagurilor este o ilustrare a
proverbului amintit de Tipătescu- ,,dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului
politic al lui Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din
,,datorie”. De asemenea, scena anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea
prezenţei unui document aflat în posesia lui Caţavencu ce ar putea înclina balanţa
în favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că rezultatul alegerilor depinde
de luptele de culise între oponenţi şi mai puţin de opinia electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul
II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut
efectiv loc. Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea
lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia
acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din
naivitate sau din ,,diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal este înfăţişat de
Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească. Sciziunile în interiorul propriului
partid, candidatul prost şi fudul, dar cu instinctul viu al apărării propriului
interes, scrisorile acuzatoare semnate anonim, toate sunt elemente ale şaradei
electorale care configurează tema piesei. Tot acum, Trahanache scoate la iveală și
plafonarea personajului principal într-o situaţie inferioară capacităţilor sale,
subjugat voinţei unei femei ambiţioase.
Un prim element de structură îl constituie titlul, care scoate în evidență intriga
și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru puterea
politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de
șantaj politic ,,o scrisoare pierdută’’-pretextul dramatic al comediei. Articolul
nehotarat ,,o’’ indică banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei
(pierderile succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea
întâmplării în alt context, dar cu același efect.)
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite
privind amploarea în timp și în spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este
plasată ,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre’’.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu,
Zaharia Trahanache și soția acestuia, Zoe Trahanache) și gruparea independentă
reprezentată de Nae Cațavencu, ambițiosul avocat și proprietarul ziarului
,,Răcnetul Carpaților’’. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce
sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi și de Brânzovenescu, cei
doi se temeau de trădarea prefectului.
Comedia este structurată în patru acte.
Actul I, scrisoarea de amor a fost pierdută înainte de începerea comediei, astfel
că expozițiunea (existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese
între două grupuri politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor.
Scena inițială prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Ghiță Pristanda, care
citesc ziarul lui Nae Cațavencu, ,,Răcnetul Carpaților’’ și numără steagurile.
Venirea lui Trahanache, cu vestea detinerii scrisorii de amor de către adversarul
politic declanșează conflictul dramatic principal.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea
alegerilor. Se declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi și
Brânzovenescu de trădarea prefectului. Încercările amorezilor sunt contradictorii:
Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței,
Zoe, dimpotrivă îi ordonă eliberarea lui și uzează de mijloacele de convingere
feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din
opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul politic, Zoe
îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la Centru solicită însă
alegerea altui candidat pentru Colegiul al II-lea.
În actul al III-lea, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților.
Farfuridi și Cațavencu, la întrunirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o
poliță falsificată de Cațavencu, pe care intentionează s-o folosească pentru
contrașantaj. Apoi, anunță în ședința numele candidatului susținut de comitet.
Agamiță Dandanache (punctul culminant). În încăierare, Cațavencu își pierde pălăria
cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, pe care o va duce
destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe,
iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care
îi întrece prin prostie si necinste pe candidatii provinciali. Propulsarea lor
politică este cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare
compromițătoare și se folosise de santaj. În deznodămant, Dandanache este ales în
unanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui Trahanche, iar la
festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Caragiale este cel mai mare creator al tipurilor de comic. Astfel, dramaturgul
creează cinci tipuri de comic.
Comicul de nume reiese din numele pe care personajele le poartă.
Zaharia Trahanache=zahariseală și cocă moale, el fiind modelat cu ușurință atât de
Zoe, cât și de cei de la Centru;
Agamemnon Dandanache=diminutivul caraghios ,,Agamiță’’al strașnicului nume
,,Agamemnon’’ purtat de eroul Homeric, războinicul cuceritor al Troiei, iar
,,Dandanache’’ înseamnă încurcătură;
Farfuridi si Branzovenescu= farfuria și brânza;
Cațavencu=haină cu două fețe, palavragiu;
Tipătescu= tip, tipar, tipul donjuanului.
Comicul de limbaj reiese din deformarea neologismelor, din sfera limbajului
politic: ,,soțietate’’, ,,prințip’’,, ,,bampir’’, ,,dipotat’’, ,,docoment’’ și
ticul verbal ,,Ai puțintică răbdare!’’
Comicul de situație reiese din pierderea scrisorii de amor, ce declanșează intriga,
din numărarea steagurilor, din confuziile pe care Dandanache le face.
Comicul de intenție, Caragiale își iubește personajele cu patimă, le ironizează și
încearcă prin intermediul acestora să îndrepte tarele societății.
Comicul de caracter creează tipologii de personaje: tipul încornoratului-Zaharia
Trahanache; tipul servilului umil-Ghiță Pristanda; tipul cochetei- Zoe Trahanache;
tipul demagogului-Nae Cațavencu; tipul incultului, pelticului, ramolitului,
prostului-Agamemnon Dandanache.
Prin toate aceste mijloace, piesa ,,O scrisoare pierdută’’ provoacă râsul, dar, în
același timp, atrage atenția cititorilor, spectatorilor, în mod critic, asupra
,,comediei umane’’. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de
personaje care acționează după principiul ,,Scopul scuză mijloacele’’, urmărind
menținerea sau dobândirea unor funcții politice/a unui stat social/ a unor
avantaje.