Sunteți pe pagina 1din 47

INDRUMAR de EFICIENTA ENERGETICA pentru CLADIRI - II

3.4.1 Poluarea directă a clădirilor asupra mediului ambiant

Poluarea este numită directă atunci când sursa de poluare este legată direct de activităţi
desfăşurate în clădire sau în imediata ei apropiere, sau de funcţionarea unor instalaţii cu care
clădirea este dotată pentru a i se asigura funcţionalitatea. De exemplu, evacuarea apei de
canalizare, a gunoiului menajer sau rezultat din diverse alte activităţi, evacuarea gazelor de
ardere de la instalaţiile de încălzire, eliberarea vaporilor de freoni scăpaţi din instalaţiile de
condiţionare sau frigorifice, precum şi energia termică pierdută către mediul exterior, toate
reprezintă surse de poluare a mediului înconjurător natural.

Poluarea directă se poate clasifica în poluare externă, când afectat este macro-climatul
exterior şi internă, atunci când se afectează micro-climatul interior clădirii. Poluarea directă
externă are următoarele componente:
Produşi de ardere solizi şi gazoşi: constau din particule de cenuşă şi nearse mecanice (care
se depun pe sol sau sunt inspirate de vieţuitoare) şi/sau gaze cu efect poluant (CO2, CO, SOx,
NOx). Cu cât sistemele de încălzire se bazează pe combustia locală (şi in special a
combustibilului inferior) în dauna producerii centralizate a energiei termice, cu atât mai mult
este mai dificilă purificarea gazelor de ardere.
Ape uzate de canalizare, conţinând produse organice naturale şi chimice, în concentraţii mai
mari sau mai mici. De regulă, aceste ape sunt trecute prin staţia de ape reziduale a localităţii,
rezultând ape curate ce reintră în circuitul natural şi nămoluri de canalizare. Acestea din urmă
pot fi folosite fie la îmbogăţirea solurilor sărace, fie arse în incineratoare cu recuperare de
energie.
Căldură pierdută de clădire, prin pereţi sau reflectată de către aceştia, prin aerul cald
schimbat de clădire cu mediul ambiant sau prin gazele de ardere fierbinţi evacuate. În
aglomerările urbane această căldură contribuie la creşterea temperaturii exterioare a
localităţii cu 1-5 °C faţă de mediul natural din proximitate.
Materiale de construcţie rezultate din modernizări şi reabilitări ale clădirii. De aceea este de
preferat folosirea materialelor cu un grad înalt de reciclare, astfel încât povara asupra
destinaţiei finale a deşeurilor (de obicei groapa de gunoi) să fie cât mai coborâtă.
Freoni din instalaţiile frigorifice şi de climatizare, care sunt inamicul numărul unu al păturii
de ozon ce protejează planeta de radiaţiile ultraviolete.

Poluarea directă internă este cauzată de:


Materiale de construcţie emitente de substanţe chimice, cum ar fi formaldehida, solvenţii şi
compuşii organici volatili. Ele se găsesc în vopsele, linoleum şi chiar în izolaţie. Din cauza
lor apare sindromul de boală cauzată de clădiri. Se recomandă folosirea unor materiale cu
grad redus de materii volatile şi reactivitate scăzută. Un mare pericol îl reprezintă azbestul,
care este cancerigen.

Covoare şi mochete vopsite şi tratate chimic, ce se pot constitui în surse de compuşi chimici
dăunători. De asemenea, în fibrele lor se fixează ceilalţi poluanţi, de regulă particulele de
praf. Se recomandă curăţirea şi aerisirea periodică a covoarelor, pentru reducerea
concentraţiilor poluante.

3.4.2 Poluarea indirectă a clădirilor asupra mediului ambiant

Prin serviciile pe care le oferă ocupanţilor, clădirile sunt consumatoare de energie


electrică, care este produsă în centrale electrice. Acestea exercită o presiune mare asupra
mediului înconjurător, atât prin consumul de combustibil şi apă, cât şi prin deversarea în mediu a
noxelor din gazele de ardere şi a căldurii reziduale din apa de răcire.

Astfel, prin tehnologiile de producere a energiei electrice din combustibili fosili, rezultă
noxe gazoase şi solide. Prin arderea combustibililor clasici se dezvoltă căldură, apărând compuşi
nedoriţi, precum dioxidul de carbon, oxizii de sulf şi azot, particulele.

Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră, responsabil de încălzirea globală
a atmosferei. Conform BRE (Marea Britanie), emisiile de CO2 rezultate din diverse soluţii de
încălzire a clădirilor sunt centralizate în Tabelul 3.8.
Tabelul 3.8

Cantitatea de CO2 emisă în funcţie de soluţia de încălzire


Tipul încălzirii Mil. kg CO2/PJ kgCO2/kwh
cărbune 88 0,31
petrol 80 0,29
gaz natural 58 0,21
electrică 199 0,72

Notă: 1PJ=1015 J.

O altă agenţie de conservare a energiei (EPA – SUA) precizează cantităţile medii de noxe
care sunt generate în producţia de energie electrică din SUA ţinând cont de toate filierele de
producţie (combustibili fosili, nuclear, hidro). Acestea se află prezentate în Tabelul 3.9.
Tabelul 3.9

Emisiile rezultate din producţia de energie electrică

Emisia kg/kwh
CO2 0,687
SOx 0,0058
NOx 0,0025
Oxizii de sulf (SO2 şi SO3) rezultaţi din arderea cărbunelui şi păcurii cu sulf se combină cu
vaporii de apă din aer, cu formarea acizilor sulfuric şi sulfuros, răspunzători de fenomenul de
ploaie acidă, care distruge vegetaţia din apropierea locului de emisie. Prin transportul noxelor de
către vânt, poluarea poate deveni transregională sau transfrontalieră.
Particulele de cenuşă scăpate din instalaţiile de filtrare ale termocentralelor (care au
randamente subunitare) se depun pe sol şi vegetaţie, având o concentraţia maximă la o distanţă
de 7-10 ori mai mare decât înălţimea coşului de fum .
Căldura evacuată la sursa rece a centralelor termoelectrice reprezintă circa 50-55 % din
căldura dezvoltată prin arderea combustibilului. De regulă, sursa rece este reprezentată de apa
mărilor şi râurilor (pentru circuitele deschise de răcire) sau de atmosferă (pentru circuitele
închise de răcire ale instalaţiilor de turbine cu abur, sau pentru turbinele cu gaze de sine
stătătoare). Pagube importante se aduc ecosistemelor acvatice pe timpul verii, atunci când
temperatura apei depăşeşte 30 °C. În acel moment, concentraţia de oxigen din apă scade, iar
fauna şi flora perenă dispar, făcând loc unor alge ce se dezvoltă în aceste condiţii.

Producţia de energie electrică din combustibili fosili reduce resursele energetice


disponibile în viitor. Cum ponderea energiei electrice produse în termocentrale este mare în
lume, rezultă că orice măsură de economisire a energiei acordă generaţiilor viitoare şansa
utilizării resurselor energetice la randamente mai ridicate decât o permit tehnologiile actuale.
Politica actuală a României urmăreşte insistent protecţia mediului ecologic. Legislaţia
actuală prevede valorile limită prezentate în Tabelul 3.10 (OG 592/oct. 2002)

Tabelul 3.10

Praguri de calitate a aerului ambiant ce trebuie atinse

până la 1 ian. 2007


Elementul poluant Valoarea limită anuală Praguri de alertă
pentru 1-3 h
SO2 20 µ g/m3 500 µ g/m3
NO2, NOx 40 µ g/m3± 50% 400 µ g/m3
Pulberi în suspensie 40 µ g/m3± 50%
(PM10)
CO 10 mg/m3± 60%
ozon 240 µ g/m3-
INVESTIGAREA CLĂDIRII

4.1 EVALUAREA NIVELULUI DE PROTECTIE TERMICA A CLADIRII


EXISTENTE. METODE DE INVESTIGARE

In cadrul evaluarii nivelului de protectie termica a cladirilor existente (care este de dorit
sa fie facuta concomitent cu evaluarea nivelului de protectie acustica si cu evaluarea gradului de
siguranta a structurii de rezistenta la actiunea seismica, precum si cu analizarea instalatiilor
aferente), se disting trei faze principale:

Investigarea cladirii;

Determinarea peformantelor cladirii;

Concluzii asupra evaluarii – intocmirea raportului de expertiza.

Investigarea cladirii cuprinde actiunile care furnizeaza date ce stau la baza evaluarii
calitative, evaluarii pe baza de determinari experimentale si evaluarii prin aplicarea unor metode
de calcul. Acestea sunt:

Analiza documentatiei care a stat la baza executiei cladirii pentru a se controla


corespondenta cu aceasta; in lipsa acesteia se vor efectua relevee.

Analiza vizuala a starii cladirii, prin inspectie sistematica si completa la fata locului,
evidentiind deteriorarile, degradarile (condens, mucegai, igrasie, infiltratii de apa patarea
straturilor de finisaj), zonele cu infiltratii de aer, fisurile si modificarile intervenite, precum si
aprecierea cauzelor care le-au determinat. Daca este cazul se vor intocmi relevee ale
degradarilor si fisurilor importante. Analiza vizuala a starii cladirii se va face cu obtinerea
acordului prealabil al locatarilor si cu echipament corespunzator (lupa, lanterna, aparat foto,
camera video, ruleta, echer, bula de nivel si fir cu plumb, ciocan, cutit etc.). Se va urmari
detectarea urmatoarelor aspecte :

observarea zonelor cu modificari fata de proiect sau cu deteriorari, defectiuni;

identificarea zonelor afectate de condens sau mucegai;

existenta infiltratiilor;

detectarea neetanseitatilor la tamplarie;

starea trotuarului, a soclului, a subsolului.

Analiza elementelor caracteristice privind amplasarea cladirii in mediul construit (zona


climatica de iarna si de vara, orientare in raport cu punctele cardinale, vecinatati si gradul de
umbrire sau insorire rezultat, zona eoliana si altitudinea amplasamentului, directia si viteza
vanturilor predominante si gradul de adapostire in functie de densitatea si inaltimea cladirilor
invecinate etc.).

Identificarea solutiilor utilizate pentru alcatuirea elementelor de constructie componente ale


anvelopei cladirii.

Efectuarea unor sondaje pentru identificarea unor straturi si a starii acestora, prelevarea de
probe din elementele de constructie; efectuarea de termograme.

Intocmirea, distribuirea si colectarea unor chestionare cu intrebari pentru locatari, privind


exploatarea constructiei, confortul resimtit si costul energiei pentru incalzire stabilit pe baza
facturilor platite.

Determinarea performantelor termotehnice ale cladirii, se face prin metode de evaluare


care utilizeaza rezultatele obtinute prin investigarea cladirii si aplica prevederilor normativelor
tehnice in vigoare. De la caz la caz se recomanda utilizarea combinata a acestor metode.

Evaluarea calitativa se face pe baza observatiilor rezultate din investigarea prin:

Examinarea planselor din proiectul de executie sau a releveelor;

Examinarea consemnarilor facute cu ocazia investigarii vizuale a cladirii;

Examinarea raspunsurilor locatarilor la ancheta realizata pe baza de chestionare.


Ea se refera la toate elementele de constructie care alcatuiesc anvelopa cladirii, la
detaliile acestora, la cladirea in ansamblu si la conditiile de confort interior constatate de locatari
in timp.
Evaluarea pe baza de determinari experimentale se face prin analizarea rezultatelor obtinute
in urma masuratorilor nedistructive in situ (ex: determinarea umiditatii materialelor cu
ajutorul umidometrelor electrice, determinarea unor parametrii definitorii ai confortului
interior, temperaturi exterioare si interioare, viteza vantului in timpul iernii, aplicarea
metodei termografiei in infrarosu, determinarea permeabilitatii la aer prin metoda presurizarii
si depresurizarii sau prin metoda gazului trasor), fie prin masuratori de laborator pe probe
prelevate din elementele de anvelopa (ex: determinarea umiditatii, densitatii si gradului de
degradare a materialelor, sau a coeficientilor de conductivitate termica a unor materiale
prelevate).

Evaluarea prin calcul se face utilizand pe de o parte prevederile din standardele in vigoare la
data proiectarii cladirii si pe de alta parte prevederile din standardele in vigoare la data
efectuarii expertizei. Etapele sunt urmatoarele :

Se stabilesc sau/si se calculeaza caracteristicile geometrice precum perimetrul cladirii si al


etajelor; aria desfasurata a cladirii si a etajelor, a apartamentelor; inaltimea cladirii, etajului;
raportul intre aria anvelopei si volumul cladirii; gradul de vitrare.

Se calculeaza performantele higrotermice ale cladirii. Parametrii termotehnici pot fi


determinati cu una sau mai multe metode de calcul, prevazute in normativele termotehnice si
vor fi explicati, interpretati si comparati cu datele obtinute prin celelalte metode. Se
intocmeste un breviar de calcul.

Concluziile asupra evaluării sunt consemnate in cadrul unui raport de expertiză


cuprinzand pe langă memoriul tehnic (insotit si de piese desenate) care descrie toate etapele
analizate anterior, mai multe tabele de sinteza sau fise de analiza, cu ajutorul carora se stabileste
decalajul, exprimat valoric sau procentual intre parametrii termotehnici ai cladirii existente si cei
normati pentru cladirile noi. Raportul de expertiza va cuprinde si propuneri de interventie in
vederea ameliorarii situatiei existente. Stabilirea solutiilor de imbunatatire a protectiei termice se
va face numai dupa ce s-a stabilit capacitatea portanta a structurii de rezistenta la sarcini
orizontale si verticale, incat structura sa poata prelua sarcinile suplimentare ce apar in urma
modernizarii sau schimbarii functiunii spatiilor.

4.2 VERIFICAREA ANVELOPEI

Verificarea anvelopei urmăreşte analiza principalelor tipuri de degradări apărute în


exploatarea clădirilor. În principal, s-au semnalat următoarele tipuri de degradări:
fenomene de condens interior, care în unele cazuri au condus
la apariţia mucegaiului;
diminuarea în timp a rezistenţei termice a elementelor de
închidere;
infiltraţii de aer;
infiltraţii de apă;
degradarea tencuielilor exterioare.

Cauzele care au condus la apariţia acestor degradări sunt:


cauze de concepţie;
cauze de execuţie;
cauze de exploatare.

Fenomene de condens interior

Fenomenele de condens interior apar pe suprafaţa elementelor de închidere în cazul în


care elementele respective au o rezistenţă specifică la transfer termic necorespunzătoare
condiţiilor de microclimat interior (temperatura şi umiditatea relativă a aerului interior), care
conduce la o temperatură pe suprafaţa interioară a elementelor de închidere mai mică decât
temperatura punctului de rouă.

Cauze de concepţie

Rezistenţa specifică la transfer termic a elementelor de închidere prezintă un interval de


valori foarte mare, fiind în funcţie de concepţia de proiectare şi execuţie a elementului de
închidere. Fenomenele de condens apar mai întâi pe suprafeţele de beton: stâlpi, grinzi, centuri,
buiandrugi (în cazul clădirilor având structura din zidărie portantă sau din cadre de beton armat
cu zidărie de umplutură), sau pe nervurile din beton armat care asigură legătura între feţele de
beton (în cazul clădirilor închise cu panouri mari sau diafragme turnate în cofraje glisante), după
care, în cazul în care nu s-au îmbunătăţit condiţiile de microclimat interior, fenomenele se pot
extinde pe întreaga suprafaţa interioară. În foarte multe cazuri, pe suprafeţele afectate de condens
s-a semnalat apariţia mucegaiului.

Cauze de execuţie

În numeroase cazuri, ca urmare a unei execuţii neîngrijite, s-au semnalat punţi termice
de dimensiuni mai mari decât cele prevăzute în proiect datorate:

dimensiunilor mai mari ale stâlpilor, grinzilor, centurilor sau buiandrugilor, în cazul
închiderilor din zidărie;
lăţimilor mai mari decât cele proiectate, în cazul nervurilor din beton armat ale panourilor
mari prefabricate;

omiterii montării termoizolaţiei la îmbinarea dintre panourile mari şi elementele interioare de


compartimentare.

Ca urmare a acestor deficienţe, procentul de punţi termice creşte, scăzând în mod


corespunzător rezistenţa termică a pereţilor exteriori.

Cauze de exploatare

Principala cauză care a condus la fenomenele de condens o constituie neasigurarea


temperaturii aerului interior la valorile standardizate, pe fondul unor rezistenţe termice reduse.

Dar chiar şi cu aceste rezistenţe termice reduse, nu s-au semnalat fenomene masive de condens
până în anii ’70, în condiţiile în care erau asigurate, în regim permanent, temperaturi interioare
de +20o … +22oC şi umidităţi relative ale aerului interior mai mici de 60%.

După anii ’70, datorită neasigurării agentului termic la parametrii prescrişi şi a încălzirii
intermitente, temperatura aerului interior a scăzut foarte mult, fiind dese cazurile în care s-au
măsurat temperaturi ale aerului interior mai mici de 120C.

O altă cauză care a condus la amplificarea fenomenelor de condens din procesul de


exploatare a constat în depăşirea umidităţii interioare faţă de cea luată în calcul la proiectare, care
s-a datorat în principal: încălzirii suplimentare a locuinţelor cu flacăra aragazului, concentrării
locatarilor apartamentelor în una - două camere încălzite suplimentar, reducerii aerisirii
încăperilor (în cazul familiilor cu copii mici sau bătrâni), uscării rufelor încăperilor sau creşterii
plantelor de apartamente.

Diminuarea în timp a rezistenţei termice a elementelor de închidere

În decursul timpului, rezistenţa termică a elementelor de închidere se poate diminua. Diminuarea


se datorează în principal următoarelor cauze:

umezirii materialului termoizolant, situaţie în care aerul din porii materialului a fost înlocuit
cu apa provenită din condensarea vaporilor în structura peretelui;

degradării materialului termoizolant datorită îngheţului apei din porii materialului;

creşterii dimensiunilor dintre plăcile termoizolante datorită contracţiilor în timp ale


materialului termoizolant;
creerii unor zone neizolate la partea superioară a peretelui ca urmare a tasării materialelor
termoizolante de natură fibroasă.

Cauze de concepţie

Acest tip de degradare a apărut la elementele de închidere care nu au avut prevăzută în


structură, pe faţa caldă a termoizolaţiei, o barieră contra vaporilor eficientă - în cazul pereţilor,
respectiv barieră contra vaporilor şi strat de difuzie a vaporilor de apă - în cazul acoperişurilor-
terasă. De asemenea, acest tip de degradare s-a mai semnalat şi la pereţii care la exterior au fost
finisaţi cu un strat impermeabil la vapori (placaje ceramice glazurate) pe întreaga suprafaţă
exterioară a peretelui.

Cauze de execuţie
Diminuarea rezistenţei termice în timp din cauza acumulării de umiditate în interiorul
elementului de închidere sau degradării produse de fenomenele repetate de îngheţ - dezgheţ, se
datorează în principal neasigurării, la execuţie, a continuităţii barierei contra vaporilor sau
comunicării directe a stratului de difuzie cu atmosfera exterioară. O altă cauză care conduce la
diminuarea rezistenţie termice a anvelopei o poate constitui execuţia defectuoasă, cu rosturi mai
mari decât cele admisibile între plăcile termoizolante, sau folosirea unor plăci termoizolante de
natură fibroasă slab liate sau liate cu un material degradabil în timp.

Cauze de exploatare
Acest tip de degradare se întîlneşte în încăperile cu umidităţi relative interioare ridicate
sau la care elementele de închidere au prezentat fenomene de condens pe suprafaţa lor interioară.

Infiltraţii de aer

Infiltraţiile de aer se semnalează în zona elementelor de tâmplărie exterioară. Aceste infiltraţii au


ca efect scăderea confortului termic interior, în special în zone din vecinătatea ferestrelor sau
uşilor exterioare şi creşterea consumului de combustibil în exploatare.

Cauze de concepţie

În majoritatea cazurilor, etanşeitatea tâmplăriei se-a realizat prin profilul tocului şi


cercevelelor, iar etanşeitatea geamurilor prin intermediul chitului de geam sau prin baghete de
lemn. În unele cazuri, în special la tâmplăria metalică, etanşeitatea tâmplăriei şi a geamurilor s-a
realizat prin garnituri de cauciuc. O altă cauză o constituie neetanşarea cu material termoizolant a
spaţiului de aer creat prin diferenţa de dimensiuni între tocul tâmplăriei şi golul de tâmplărie din
elementul de închidere.
Cauze de execuţie

Acest tip de degradări se datorează în principal abaterilor dimensionale mai mari decât
cele admisibile cu care s-au executat elementele de tâmplărie, neasigurării continuităţii chitului
de geam şi a garniturilor de etanşare, executării în pereţi a unor goluri cu abateri mai mari decât
cele admisibile, neexecutării etanşării cu material termoizolant a spaţiului liber dintre tocul
tâmplăriei şi golul din perete.

Cauze de exploatare

Infiltraţiile de aer se datorează în principal degradării lemnului din care este confecţionată
tâmplăria sau îmbătrânirii cordonului de chit sau a garniturilor de etanşare şi datorită
neexecutării corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere.

Infiltraţii de apă

Infiltraţiile de apă apar la elementele de închidere atunci când s-a degradat stratul impermeabil
de protecţie de pe faţa exterioară. Cele mai des întâlnite sunt:

infiltraţiile de apă din acoperiş;

infiltraţiile de apă din subsoluri;

infiltraţiile de apă din rosturile dintre elementele prefabricate de faţadă.

Cauze de concepţie

La acoperiş, infiltraţiile de apă se datorează degradării structurii hidroizolante. Acest


defect apare la acoperişurile la care structura hidrofugă sau strat de protecţie al hidroizolaţiei nu
au fost alese corespunzător. De asemenea, în foarte multe cazuri, degradarea stratului
hidroizolant se datorează incompatibilităţii conlucrării dintre stratul hidroizolant şi stratul
termoizolant pe care acest a fost lipit. Acest fenomen apare în special în cazul lipirii stratului
hidrizolant direct pe stratul de polistiren celular.

Infiltraţiile de apă au apărut şi ca urmare a reducerii numărului de straturi hidroizolante,


eliminării stratului de difuzie, a barierei contra vaporilor sau a protecţiei hidroizolaţiei, ca urmare
a unor măsuri nejustificate de reducere a costurilor şi consumurilor materiale.

Infiltraţiile de apă din subsoluri s-au datorat neasigurării continuităţii straturilor


hidroizolante orizontale şi verticale, alegerii unei structuri necorespunzătoare sau ancorării
insuficiente a straturilor hidroizolante, în cazul apelor cu presiune.
Cauze de execuţie

Aceste degradări se datorează în principal neasigurării continuităţii straturilor hidroizolante


(petrecerii insuficiente, lipsa straturilor hidroizolante suplimentare la racordarea elementelor
orizontale cu cele verticale), nelipirii uniforme a foliilor de etanşare, neasigurării continuităţii şi
a executării lucrărilor pregătitoare pentru aplicarea cordonului de chit de etanşare.
Cauze de exploatare

Deteriorarea hidroizolaţiei la acoperişuri se datorează în special circulaţiei sau depozitării unor


obiecte care depăşesc sarcinile admisibile ale structurilor hidroizolante, montării ulterioare de
antene sau captatori solari, etc. Infiltraţiile de apă dintre rosturile panourilor mari s-au datorat
îmbătrânirii foliei din Butarom şi a chitului de etanşare (în cazul sistemului cu rosturi închise)
sau deteriorării profilelor din PVC (în cazul sistemului cu rosturi deschise).

Degradarea tencuielilor exterioare

Această degradare se manifestă prin desprinderea sau pătarea faţadelor şi este cauzată de
acumularea, în spatele stratului de finisaj exterior, a apei provenite din condensarea vaporilor de
apă care au trecut prin structura peretelui şi care nu au putut fi evacuaţi în atmosfera exterioară
din cauza stratului de finisaj impermeabil la vapori.

Cauze de concepţie

Acest tip de degradări se manifestă la elementele de închidere ale încăperilor cu umidităţi


relative interioare ridicate care nu au fost prevăzute cu bariere contra vaporilor, la elementele de
închidere care au fost afectate de condens sau care au fost finisate la exterior cu pelicule sau
straturi impermeabile la vapori (vopsitorii în ulei, placaje ceramice glazurate, etc.).

Cauze de execuţie

Pregătirea necorespunzătoare a suportului pe care s-a aplicat finisajul exterior şi,


eventual, execuţia defectuoasă a barieri contra vaporilor, de pe faţa interioară a elementului de
închidere au condus la degradarea tencuielilor exterioare.

Cauze de exploatare

Deteriorarea sistemului de captare a apei pluviale (jgheaburi şi burlane) duce la


deteriorarea în timp a tencuielilor exterioare.

4.3 VERIFICAREA INSTALAŢIILOR CLĂDIRII


Verificarea instalaţiilor clădirii este o parte componentă a expertizei termice şi energetice
şi se efectuează în etapa investigării preliminare a clădirii. In urma acestei activităţi se
întocmeşte o fişă de experiză care va cuprinde principalele elemente necesare estimării
consumurilor energetice ale instalaţiilor clădirii (încălzire, ventilare, apă caldă menajeră,
electrice). Verificarea instalaţiilor presupune următoarele activităţi:

Analiza documentaţiei care a sta la baza execuţiei instalaţiilor (proiectul, care trebuie să
conţină planurile şi schemele instalaţiilor, specificaţiile tehnice ale utilajelor şi
echipamentelor, breviare de calcul, etc.). Pe această bază se pot determina performanţele
energetice ale instalaţiilor “în condiţii de proiect”; totodată, prin inspectarea instalaţiilor
clădirii se pot stabili care sunt modificările apărute în instalaţii, faţă de proiect şi cum
afectează acestea consumurile energetice ale instalaţiilor şi condiţiile de confort

Analiza documentaţiilor pe baza cărora se realizează exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor:


instrucţiuni de funcţionare, programul de întreţinere şi revizii, fişe de urmărire a funcţionării
utilajelor etc.

Cunoaşterea datelor privind ocuparea clădirii (număr de ocupanţi pe perioade, durate de


neocupare sau de ocupare redusă etc.)

Analiza facturilor pentru: consumul de energie (energie termică, energie electrică), consumul
de combustibil, consumul de apă

Vizitarea clădirii şi inspectarea instalaţiilor. Prin aceasta se face o trecere în revistă a


instalaţiilor, în ansamblul lor cât şi pe elemente componente, efectuându-se o analiză vizuală
a stării instalaţiilor. Cu această ocazie se urmăreşte stabilirea caracteristicilor funcţionale şi
constructive ale echipamentelor, evidenţiindu-se aspectele care au implicaţii energetice. In
această etapă se pot face măsurări instrumentate ale unor parametri ce caracterizează
funcţionarea şi starea instalaţiilor: temperaturi, debite masice, debite de căldură. consumuri
de energie, puteri, randamente, mărimi geometrice caracteristice pentru elementele clădirii şi
instalaţiilor etc.

Ancheta sociologică în rândul utilizatorilor, pentru cunoaşterea “comportamentului


energetic” al acestora

In cele urmează, se detaliază pentru fiecare categorie de instalaţii, verificările necesare a fi făcute
în cadrul inspectării instalaţiilor clădirii, verificări semnificative pentru evaluarea
performanţelor energetice ale clădirii şi implicit, pentru deteminarea pierderilor şi consumurilor
de energie inutile.

4.3.1 Verificarea instalaţiilor de încălzire

Operaţiuni de control la instalaţiile de încălzire centrală:


verificarea conductelor şi armăturilor pentru identificarea eventualelor scurgeri de agent
termic

verificarea existenţei izolaţiei termice pe conductele de distribuţie amplasate în spaţii


neîncălzite (subsoluri, canale termice etc.), precum şi la aparatele termice

evaluarea stării izolaţiei termice (umedă, deteriorată, de grosime insuficientă)

depistarea situaţiilor de blocare a circulaţiei apei în conducte datorită montajului


necorespunzător (“saci de aer”), şi obturării conductei (impurităţi, depuneri de piatră,
elemente de etanşare sau bavuri la îmbinările executate necorespunzător)

constatarea existenţei unor obstacole care împiedică cedarea de căldură a corpurilor de


încălzire către încăpere (mascări, ecranări, obturări ale circulaţiei aerului etc.)

depistare a radiatoarelor reci la care circulaţia agentului termic este blocată (înfundare cu
depuneri de mâl, obturarea conductei de racord şi a robinetului de reglaj, prezenţa aerului în
corpul de încălzire)

cunoaştere a periodicităţii cu care s-au efectuat operaţiunile de spălare chimică a


radiatoarelor şi instalaţiei

verificarea temperaturii corpurilor de încălzire, urmărind uniformitatea temperaturii la


corpuri diferite şi pe suprafaţa aceluiaşi corp

verificarea existenţei la corpurile de încălzire a robinetelor de reglaj şi a funcţionalităţii


acestora

verificarea existenţei la corpurile de încălzire a robinetelor de reglaj cu termostat; constatarea


funcţionalităţii acestora şi identificarea temperaturii la care au fost setate

verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea parametrilor


instalaţiei (termometre, manometre, debitmetre)

verificarea existenţei instalaţiei de automatizare (la sursa termică şi/sau la consumator)


pentru reglarea furnizării căldurii în acord cu cerinţele consumatorilor de căldură

verificarea echilibrării hidraulice (şi termice) a ramurilor instalaţiei de încălzire; constatarea


existenţei organelor de reglaj pentru echilibrare (ştuţuri cu prize de presiune, teuri de reglaj,
dispozitive de reglaj şi echilibrare, etc.)

verificarea tirajului coşului de fum al centralei termice

verificarea randamentului energetic al cazanelor (randamentul la condiţii nominale şi la


sarcina redusă) şi stabilirea puterii termice a cazanelor; semnale care indică funcţionarea
cazanului cu randament scăzut: fum intens la coş, depuneri de funingine pe canalele de fum,
temperatura ridicată la coş, neetanşeitate şi infiltraţii de aer rece prin mantaua cazanului,
nepreîncălzirea aerului de ardere, termoizolarea cazanului necorespunzătoare, zidăria
refractară din focar deteriorată, funcţionare în cicluri scurte a arzătoarelor automatizate
(porniri-opriri dese)

constatarea stării de curăţenie a injectoarelor cazanelor (pot fi duze murdare sau înfundate)

constatarea unei circulaţii “parazite” a apei prin cazanele oprite din bateria de cazane

verificarea existenţei unui sistem de tratare a apei de adaus din instalaţia de încălzire (staţie
de dedurizare, dispozitive cu magneţi permanenţi, etc.)

verificarea pompelor de circulaţie: caracteristicile punctului de funcţionare (debit-presiune),


randament, nivel de zgomot, etanşeitate

verificarea gradului de colmatare a separatoarelor de impurităţi şi a separatoarelor de nămol,


prin cunoaşterea pierderii de presiune în aparat

verificarea existenţei contoarelor de energie termică (la sursă - pe ramuri şi la consumatori)

Operaţiuni de control la instalaţiile de încălzire locală cu sobe:

verificarea stării de curăţenie a sobei (depuneri de funingine, cenuşă, etc.)

verificarea instalaţiei de alimentare cu combustibil lichid sau gazos a sobei (funcţionalitate şi


siguranţă)

verificarea existenţei dispozitivelor de reglaj a arderii

verificarea existenţei la capătul coşului de fum a unui dispozitiv care să favorizeze tirajul şi
să împiedice întoarcerea fumului în coş, tip “cocoş de vânt”

verificarea existenţei elementelor de obturare a tirajului pe perioada de nefuncţionare

verificarea etanşeităţii canalelor de gaze de ardere (pentru evitarea pătrunderii de aer fals)

verificarea înălţimii coşului de fum

evaluarea randamentului de funcţionare al sobei

verificarea existenţei unui program periodic de întreţinere a sobei


4.3.2 Verificarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare

Operaţiuni de control la instalaţiile de ventilare:

verificarea prizei de aer proaspăt: să nu aibe rezistenţe aeraulice mari în funcţionare (obturări
ale curentului de aer, jaluzele blocate); existenţa organelor de reglaj; închiderea prizei de aer
pe timpul nefuncţionării instalaţiei

depistarea situaţiilor de funcţionare a instalaţiei de ventilare cu exces de aer proaspăt

posibilitatea funcţionării instalaţiei de ventilare în regim mixt: cu introducerea mecanică şi


evacuare naturală sau evacuare mecanică şi introducere naturală, prin depresiune

verificarea filtrului de praf de pe canalul de aer proaspăt: gradul de colmatare, necesitatea


înlocuirii filtrului

verificarea camerei de amestec a aerului: funcţionalitatea organelor de reglare (jaluzele) de


pe canalul de aer recirculat şi de pe canalul de aer proaspăt; posiblitatea funcţionării şi numai
în regim de recirculare

verificarea existenţei recuperatoarelor de căldură din aerul evacuat

verificarea funcţionării instalaţiei de ventilare în regim normal de suprapresiune, pentru a se


împiedica infiltraţiile exterioare de aer rece, iarna şi de aer cald, vara

verificarea etanşeităţii canalelor de aer; (in) existenţa pierderilor de aer prin neetanşeităţi

controlul termoizolaţiei canalelor de aer

evidenţierea situaţiilor în care circulaţia de aer pe canale este împiedicată (obstacole în


curentul de aer, clapete şi şubăre care nu sunt în poziţia “complet deschis” etc.)

verificarea gurilor de aer, de refulare şi de aspiraţie: gradul de murdărire, să funcţioneze în


poziţia deschis cu pierdere de sarcină minime; să existe o corelare în funcţionare între gurile
de refulare şi cele de aspiraţie

controlul concordanţei debitelor de aer introduse şi evacuate din încăperi cu cele prevăzute în
proiect; verificarea echilibrării aeraulice a instalaţiei de ventilare

verificarea funcţionării ventilatoarelor: sensul corect de rotaţie a rotorului; modul de rotire al


rotorului (echilibrare, funcţionare fără frecări, jocuri, zgomote şi trepidaţii anormale); gradul
de încălzire al lagărelor şi rulmenţilor; gradul de întindere al curelelor de acţionare

determinarea parametrilor de funcţionare ai ventilatoarelor: debit, presiune, turaţie, putere


absorbită, randament
verificarea existenţei posibilităţii de funcţionare a ventilatoarelor cu debite variabile (în
trepte sau continuu)

constatarea modalităţilor de reglare a debitului ventilatoarelor: şubăr (pe aspiraţie sau


refulare), rame cu jaluzele, variatoare de turaţie etc.

verificarea bateriilor de încălzire a aerului: gradul de murdărire a aripioarelor, existenţa


aripioarelor deformate care determină pierderi de sarcină suplimentare pe partea de aer

verificarea existenţei posibilităţii de ocolire a bateriei de încălzire, by-pass pe partea de aer,


pentru perioadele în care nu este necesară încălzirea

verificarea termoizolaţiei bateriei de încălzire a aerului

determinarea puterii termice a bateriei de încălzire

verificarea existenţei elementelor de monitorizare a parametrilor instalaţiei (AMC) şi a


sistemelor de automatizare a funcţionării instalaţiei de ventilare

Operaţiuni de control la instalaţiile de climatizare


La instalaţiile de climatizare a aerului se adoptă operaţiunile de verificare de la instalaţiile de
ventilare şi, în plus faţă de acestea, se efectuează următoarele operaţiuni de control:

verificare a setării termostatelor din încăperi (temperatura, umiditate) şi stabilirea


concordanţei cu condiţiile necesare în realitate (sezon, regim zi-noapte, perioade de
neocupare etc.)

verificarea bateriilor de răcire a aerului: gradul de murdărire al aripioarelor, starea lamelelor


(să nu fie turtite, strâmbe), evacuarea normală a condensatului

verificarea termoizolaţiei baterii de răcire a aerului

determinarea puterii frigorifice a bateriei de răcire

verificare a camerelor de umidificare: etanşeitatea camerei pe partea aeraulică şi pe partea


hidraulică; funcţionalitatea duzelor de pulverizare; prezenţa separatoaelor de stropi la intrarea
şi ieşirea aerului din cameră; modul de asigurare a nivelului minim şi maxim a apei din
bazin; existenţa elementelor de automatizare

determinarea eficienţei camerei de umidificare

verificarea dispozitivelor de umidificare a aerului cu abur: eficienţa umidificării,


automatizarea procesului
verificarea funcţionării ventiloconvectoarelor şi a unităţilor interioare tip split: setarea
corespunzătoare a termostatelor; funcţionarea ventilatorului pe trepte de debit; starea de
curăţenie a aripioarelor bateriilor de încălzire/răcire; gradul de colmatare a filtrului de aer;
evacuarea normală a condensatului; nivelul de zgomot

verificarea stării termoizolaţiei conductelor de agent frigorific: la aparatele de climatizare tip


split, la chiller etc.

verificarea agregatelor de răcire a apei (chiller, turn de răcire): automatizarea funcţionării;


consum de energie; posibilitatea funcţionării la sarcini parţiale; optimizarea temperaturilor de
condensare şi de vaporizare; circulaţia liberă a aerului la suprafeţele de schimb de căldură

verificarea pompelor de circulaţie apă răcită: parametri de funcţionare (debit-presiune),


randament, nivel de zgomot

4.3.3 Verificarea instalaţiilor sanitare

Operaţiuni de control la instalaţiile sanitare:

verificarea conductelor şi robintelelor din reţeaua de distribuţie a apei pentru identificarea


pierderilor de apă

verificarea armăturilor de serviciu (robinete sau baterii) ale obiectelor sanitare pentru a
constata: existenţa curgerii apei la poziţia închis a armăturii sanitare; modul de reglare a
debitului de consum; obţinerea amestecului de apă rece - apă caldă la bateriile amestecătoare

constatarea existenţei la armăturile sanitare a unor dispozitive pentru reducerea debitului de


consum, tip “dispersor” sau perlator”

verificarea existenţei izolaţiei termice la conductele de apă caldă menajeră, precum şi la


boilere, schimbătoare de căldură şi rezervoare de acumulare a apei calde de consum

evaluarea stării izolaţiei termice la instalaţia de apă caldă (umedă, deteriorată, de grosime
insuficientă)

verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea parametrilor


instalaţiei (termometre pe apă rece şi apă caldă, manometre)

verificarea existenţei apometrelor pentru apă rece şi a contoarelor de energie termică pentru
apă caldă pe branşamentul clădirii şi la nivelul consumatorilor individuali

verificarea existenţei sistemului de recirculare a apei calde menajere


constatarea existenţei unor programe restrictive de furnizare a apei reci şi a apei calde
menajere

verificarea sistemului de preparare a apei calde menajere: randamentul sursei termice;


(in)existenţa acumulării de apă caldă; temperatura de preparare a apei calde; controlul
automat al temperaturii apei calde

verificarea pompelor şi sistemelor de ridicare a presiunii apei: starea pompelor şi a instalaţiei


de hidrofor, parametrii de funcţionare ai pompelor (debit-presiune), randamentul,
etanşeitatea, nivelul de zgomot; automatizarea regimului de funcţionare; modul de asigurare
a debitelor în perioadele cu consum redus

4.3.4 Verificarea instalaţiilor electrice

Operaţiuni de control la instalaţiile electrice:

constatarea tipului surselor de lumină (lămpi) ale instalaţiei de iluminat din încăperi;
consecinţe asupra confortului vizual şi consumului energetic

verificarea nivelului de iluminare realizat în încăperi, comparare cu nivelul de iluminare


necesar

constatarea existenţei corpurilor de iluminat cu lămpi arse

constatarea stării de murdărire (cu praf) a corpurilor de iluminat şi a suprafeţelor reflectante


(tavan, pereţi)

existenţa unui program de înlocuire a lămpilor (în special la clădirile publice)

verificarea poziţiei în încăpere şi a numărului de întrerupătoare şi comutatoare, în scopul


aprecierii posiblităţii de sectorizare a iluminatului

constatarea (in)existenţei înterupătoarelor cu variator care permit reglarea fluxului luminos

constatarea (in)existenţei sistemelor automate de comandă a iluminatului cu senzori de


prezenţă sau cu senzori acţionaţi de lumina naturală

constatarea (in)existenţei automatelor pentru întreruperea iluminatului în spaţii cu ocupare


pasageră (casa scărilor, coridoare, etc.)

verificarea existenţei sistemelor de iluminat local

verificarea existenţei senzorilor de lumină pentru acţionarea iluminatului exterior


constatarea existenţei unui iluminat decorativ/artistic excesiv şi neoptimizat ca durată de
funcţionare

verificarea dimensionării secţiunii conductoarelor electrice, în vederea asigurării unor


pierderi minime de tensiune

inventarierea aparatelor electrocasnice şi de birotică existente; cunoaşterea puterii absorbite;


constatarea existenţei termostatelor care limitează duratele de funcţionare

identificarea cazurilor de încălzire cu radiatoare electrice

identificarea cazurilor de utilizare a maşinilor de gătit electrice

verificarea consumurilor energetice ale receptoarelor electrice de forţă (motoare);


posibilitatea funcţionării automate; motoare cu turaţie variabilă

verificarea existenţei unor dispozitive de acţionare la pornire a motoarelor în concordanţă cu


puterea motoarelor

verificarea înregistrărilor contoarelor: contorizarea consumului de energie activă şi de


energie reactivă; tarife diferenţiate noapte-zi etc.

verificarea existenţei unor situaţii de plată a penalităţilor pentru energia reactivă

constatarea existenţei bateriilor de condensatoare, montate în paralel cu consumatorii, pentru


îmbunătăţirea factorului de putere

verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea mărimilor electrice


care caracterizează funcţionarea instalaţiei electrice

controlul existenţei sistemelor de automatizare a funcţionării instalaţiilor de încălzire,


ventilare-climatizare şi sanitară, în vederea evitării consumurilor inutile de energie electrică
cauzate de aceste instalaţii

4.4 AUDITAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRII

Conform metodologiei în vigoare (MP 017/2002), de definesc:

Auditor energetic pentru clădiri gradul II - Persoana fizică ce dobândeşte această


calitate prin atestare de către organismul abilitat, conform OG 29/2000, în condiţiile legii şi care
are calitatea de a elabora documentaţia necesară eliberării certificatului energetic al unei clădiri
existente,
Auditor energetic pentru clădiri gradul I - Persoana fizică ce dobândeşte această calitate
prin atestare de către organismul abilitat, conform OG 29/2000, în condiţiile legii şi care are
calitatea de a efectua auditul energetic al unei clădiri existente,

Expertiză termică şi energetică a unei clădiri

Operaţiune prin care se identifică principalele caracteristici termo-energetice ale construcţiei şi


ale instalaţiilor aferente acesteia, în conformitate cu NP 048-00.

Audit energetic al unei clădiri

Operaţiune prin care se stabilesc, din punct de vedere tehnic şi economic soluţiile de reabilitare
şi/sau modernizare termo-energetică a construcţiei şi a instalaţiilor aferente acesteia, pe baza
rezultatelor obţinute din activitatea de expertiză termică şi energetică a clădirii. Auditul energetic
al unei clădiri se efectuează conform NP 047-00.

Expertiza energetică a unei clădiri se realizează în prezent potrivit prevederilor din


“Normativul pentru expertizarea termică şi energetică a clădirilor existente şi a instalaţiilor de
încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora”, indicativ NP 048-2000.

Normativul se adresează inginerilor constructori şi de instalaţii, arhitecţilor şi, în general,


specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul energeticii construcţiilor şi al cărei
scop îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a construcţiilor şi instalaţiilor termice aferente
acestora.

Expertizarea termică şi energetică a clădirilor de locuit existente constă în determinarea


caracteristicilor termotehnice şi funcţionale reale ale sistemului clădire - instalaţie, în scopul
caracterizării din punct de vedere energetic a clădirilor. Se dispune astfel de posibilitatea
simulării comportamentului clădirii în condiţii reale de exploatare, determinarea eficienţei
energetice a clădirii şi instalaţiei aferente acesteia, respectiv cuantificarea gradului de utilizare a
căldurii, expertiza stând la baza activităţii de audit energetic, în scopul alegerii soluţiilor tehnice
de modernizare energetică a fondului construit.

Aceste acţiuni se efectuează la cererea proprietarilor, administratorilor fondurilor locative


sau a asociaţiilor de proprietari / locatari, de către consultanţi energetici recunoscuţi (atestaţi) sau
birouri de consultanţă energetică acreditate, cu pregătire tehnică în domeniul termotehnicii
construcţiilor şi instalaţiilor şi echipamentelor energetice în construcţii şi reprezintă o etapă
obligatorie atât în activitatea de elaborare a certificatului energetic al clădirii, cât şi în cadrul
auditului energetic al clădirii în vederea modernizării / reabilitării energetice a acesteia.

Evaluarea performanţelor energetice ale unei clădiri existente vizează în principal:

investigarea preliminară a clădirii şi a instalaţiilor aferente;


determinarea performanţelor energetice ale construcţiei şi ale instalaţiilor termice aferente
acesteia, precum şi a consumului anual normal de căldură al clădirii pentru încălzirea
spaţiilor şi prepararea apei calde de consum;

concluziile consultantului energetic asupra evaluării.

Auditul energetic se realizează conform “Normativului pentru realizarea auditului energetic al


clădirilor existente şi al instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente
acestora”, indicativ: NP 047-2000.

Clădirile existente sunt grupate în două mari categorii, în funcţie de destinaţia principală a
acestora, după cum urmează:

clădiri de locuit (din sectorul rezidenţial): individuale sau colective, cămine etc.

clădiri cu altă destinaţie decât locuinţe (din sectorul terţiar): clădiri spitaliceşti, clădiri social-
culturale (teatre, cinematografe, muzee), clădiri de învăţământ (creşe, grădiniţe, şcoli, licee,
universităţi), clădiri comerciale şi instituţii publice (magazine, spaţii comerciale, sedii de
firme, birouri, bănci), hoteluri.

Auditul energetic al clădirilor existente reprezintă activitatea de identificare a soluţiilor


tehnice de reabilitare / modernizare energetică a clădirilor şi instalaţiilor aferente acestora, pe
baza caracteristicilor reale ale sistemului construcţie - instalaţie de utilizare a energiei termice,
precum şi optimizarea soluţiilor tehnice prin analiza eficienţei economice a acestora. Auditul
energetic se efectuează de către consultanţi energetici recunoscuţi (atestaţi) sau birouri de
consultanţă energetică acreditate, cu pregătire tehnică în domeniul termotehnicii construcţiilor şi
instalaţiilor şi echipamentelor energetice în construcţii şi reprezintă o etapă obligatorie de
pregătire a proiectului de modernizare energetică a clădirii.

Realizarea auditului energetic al unei clădiri existente presupune parcurgerea a trei etape
obligatorii:

1. Evaluarea consumului energetic probabil al clădirii în condiţii normale de locuire, pe baza


caracteristicilor reale ale sistemului construcţie - instalaţie de încălzire şi preparare a apei
calde de consum.

2. Identificarea măsurilor de modernizare energetică şi analiza eficienţei economice a acestora.

3. Întocmirea raportului de audit energetic.

Scopul principal al măsurilor de reabilitare/modernizare energetică a clădirilor existente îl


constituie reducerea consumurilor de căldură pentru încălzirea spaţiilor şi pentru prepararea
apei calde de consum în condiţiile asigurării condiţiilor de microclimat confortabil. În cazul
reabilitării clădirilor, aspectul funcţionalităţii este foarte important şi criteriul deciziei îl
constituie întotdeauna eficienţa tehnico-economică, deşi aspectul financiar rămâne esenţial.

La clădirile de locuit existente se disting două mari categorii de repartiţie a criteriilor


“energetice” :

locuinţe caracterizate prin confort termic - clădirile prevăzute cu un sistem de încălzire


“global”, acesta putând fi: centralizat la nivel de locuinţa sau clădire (încălzire centrală
clasică), divizat (un aparat independent în fiecare încăpere încălzită) sau mixt.

locuinţe lipsite de confort termic sau prevăzute numai cu mijloace limitate de asigurare a
confortului termic (de exemplu numai sobe).

În fiecare dintre cele două categorii astfel definite problema fundamentală a reabilitării termice
se pune după cum urmează:

menţinerea condiţiilor normate de confort termic prin reducerea consumului de combustibil


sau schimbând tipul de energie (total sau parţial), conform politicii energetice naţionale;

aplicarea unor soluţii de realizare a condiţiilor normate de confort termic prin optimizarea
costului global actualizat, conform politicii energetice naţionale.

În aceste cazuri, pe lângă caracteristici tehnice, geografice şi sociologice, apar noi parametri
referitori la stadiul energetic al clădirilor, la varietatea surselor de energie şi la situaţia
economică şi financiară a beneficiarilor soluţiilor tehnice aplicate ansamblului clădire - instalaţie.
Situaţia economică şi financiară depinde în principal de tipul ocupanţilor, de statutul de ocupare,
de sectorul de finanţare (social sau nu, privat sau public), de natura juridică a patrimoniului
(exemplu: coproprietăţi, entităţi juridice sau locatari / proprietari); posibilităţile de ajutor public
direct, costurile implicate de activitatea de reabilitare energetică, existenţa unor avantaje fiscale.
Crearea confortului termic se obţine prin alegerea unui sistem de încălzire adecvat şi a unei surse
de energie.

Intervenţiile avute în vedere la reabilitarea sau modernizarea energetică a unei clădiri se împart
în două categorii principale şi anume:

Intervenţii asupra clădirii, care vizează reducerea necesarului propriu de căldură al clădirii,
independent de comportamentul instalaţiilor şi al consumatorilor.

Intervenţii asupra instalaţiilor aferente clădirii, care vizează reducerea consumului de energie
pentru satisfacerea necesarului determinat (încălzire, apă caldă de consum).

Proiectele de modernizare energetică a clădirilor existente trebuie să îndeplinească o serie de


obiective incluzând modernizarea anvelopei construcţiei (sau a unor părţi din aceasta) şi a
instalaţiei de încălzire interioară şi de preparare a apei calde de consum, îmbunătăţirea
performanţei acestora, sprijinirea respectării problemelor legate de protecţia mediului, de
economia de energie şi de fondurile financiare implicate de acestea.
Proiectele au în comun investiţia financiară iniţială. Tipul investiţiei poate fi o alocare
internă a fondurilor (auto-finanţare) sau se poate baza pe un contract complex cu o companie de
servicii energetice şi/sau o a treia parte (un terţ finanţator).

Întocmirea raportului de audit energetic este un element esenţial al procedurii de realizare a


auditului energetic şi reprezintă o prezentare a modului în care a fost efectuat auditul, a
principalelor caracteristici termoenergetice ale clădirii, a măsurilor de modernizare energetică a
clădirii şi instalaţiilor interioare aferente acesteia, precum şi a principalelor concluzii referitoare
la măsurile eficiente din punct de vedere economic.

Prezentarea trebuie adaptată de fiecare dată funcţie de beneficiarul potenţial al raportului,


ţinând seama de faptul că în final acesta va fi cel care va decide în privinţa modernizării
energetice a clădirii. Forma în care este întocmit raportul de audit energetic, prezentarea acestuia,
modul de redactare, claritatea şi uşurinţa de interpretare a conţinutului acestuia sunt esenţiale
pentru beneficiarul raportului.

COLECTAREA DATELOR

5.1 PLANURI, MATERIALE ŞI CONSUMURI DE ENERGIE CONTORIZATE


Durata analizei energetice este în general scurtă. În scopul obţinerii unor rezultate
valabile, este necesară o bună colaborare cu personalul tehnic al clădirii şi utilizatorii acesteia.
Analiza energetică va fi facilitată dacă există următoarele informaţii:
• Desene arhitecturale ale clădirii (pardoseli, faţade şi secţiuni prin clădire) însoţite de date
privind materialele utilizate şi de grosimile zidurilor şi tencuielii.
• Caracteristici tehnice principale ale sistemelor energetice (cazane, compresoare, aparate
electrice, iluminat etc.)
• Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de alimentare cu abur (dacă există).
• Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de încălzire şi ventilare.
• Baze de date conţinând consumurile energetice în ultimele luni (ani) etc.
Modul de funcţionare reală a clădirii rezultă în special prin efctuarea unor măsurători, precum :
Verificarea parametrilor de confort termic : temperatura aerului şi a pereţilor exteriori,
umiditatea relativă, viteza aerului şi conţinutul în poluanţi (CO2).
Acolo unde alimentarea cu căldură nu este contorizată, un debitmetru portabil şi termometre
bine alese pot oferi informaţii despre consumurile reale de energie termică.
Dacă există cazane în exploatare se va verifica eficienţa arderii (în acest scop se va prevedea
un racord cu un ştuţ de diametru 10 mm pe traiectul evacuării gazelor de ardere către coş).
Analiza calităţii energiei electrice necesită un electrician care să conecteze aparatura de
măsură şi control la tabloul electric.

Dacă se decide efectuarea unei analize energetice pentru clădire, se recomandă


completarea de către personalul tehnic sau locatari a unui chestionar sau fişă de expertiză. Dacă
se decide apelarea la un auditor expert, aceasta oferă informaţii esenţiale despre situaţia
energetică existentă şi îi ajută să-şi pregătească mai bine planul de lucru.Un model de astfel de
fişă chestionar este prezentat în Anexa C.

Parcurgerea fişei de tip chestionar arată clar datele necesar a fi cunoscute. Se atrage în mod
deosebit atenţia asupra surselor şi consumurilor de energie. Dacă clădirea are consumurile
energetice contorizate, se recomandă completarea unor tabele centralizatoare de tipul celor
prezentat mai jos. Marea majoritate a clădirilor sunt dotate cu contoare de energie electrică. Mai
mult, clădirile multi-familiale pot avea contoare individuale pe apartamente dar şi contoare
pentru consumatorii comuni (ascensoare, iluminatul coridoarelor). Contoarele de gaze, de apă şi
de energie termică (în cazul în care aceasta este livrată prin termoficare) au devenit şi ele destul
de frecvente în dotarea clădirilor, de cele mai multe ori la intervenţia utilizatorilor. Cantităţile de
energie contorizate se pot obţine cu uşurinţă pe baza facturilor. Atenţie trebuie acordată separării
corecte pe luni a consumurilor, cunoscut fiind faptul că facturarea se face de multe ori pe
perioade de timp inegale. Cunoaşterea consumurilor pentru mai mulţi ani permite evitarea
concluziilor eronate induse de perioade cu condiţii climatice sau de funcţionare a clădirii atipice.
Pe de altă parte, aducerea la un numitor comun a tuturor unitaţilor de măsură uzuale în
exprimarea diverselor tipuri de energie permite compararea şi însumarea acestora. Informaţiile
legate de tarife permit explicarea opţiunilor utilizatorilor pentru anumite consumuri suplimentare
de energie.
Pe baza tuturor informaţiilor şi măsurătorilor, se vor putea identifica posibilităţile de
economisire a energiei, acordându-se atenţie sporită măsurilor ce par a fi avantajoase economic.
În capitolul 7 se vor trece în revistă măsuri de reabilitare / modernizare a elementelor de
construcţie şi instalaţiilor clădirii.

Consumul de electricitate al clădirii

Tarif: ………[lei/kWh]

kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total

2001

2002

2003

Consumul de gaz natural

Putere calorifică inferioară♦ = 8500 kcal/m3 = 9.88 kWh/m3

Tarif : ………[lei/m3] / [lei/kWh]


kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Tot

2001

2002

2003

Consumul de căldură de termoficare pentru încălzire

Tarif: ………[lei/Gcal] / [lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh


Gcal Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec Total

2000

2001

2002

Consumul de căldură de termoficare pentru apa caldă de consum

Tarif: ………[lei/Gcal] / [lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh

Gcal Ian. Feb. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total
Mar.

2000

2001
2003

5.2 METODE DE MĂSURARE A PARAMETRILOR FUNCŢIONALI ŞI GEOMETRICI

5.2.1 Parametri caracteristici pentru clădire şi instalaţiile din dotare

Pentru determinarea nivelului real de confort termic, a consumurilor reale de apă şi energie,
precum şi pentru constatarea performanţei de fapt a construcţiei şi instalaţiilor din dotare, sunt
necesare o serie de măsurători pentru parametrii funcţionali şi constructivi ai clădirii analizate.
Aceşti parametri includ:
Temperaturi pentru: - apa rece şi apa caldă de consum

- apa din turul şi returul instalaţiei de încălzire

- aerul interior clădirii

- aerul exterior clădirii


Umiditate pentru - aerul interior clădirii
Viteza aerului - în încăperi şi pe conturul deschiderilor (uşi, ferestre)
Presiuni pentru: - agentului termic la intrarea şi ieşirea din instalaţia termică testată

- aerul interior clădirii

- aerul exterior sau diferenţa dintre aerul interior şi cel exterior

Debite pentru - apa rece şi apa caldă de consum


- agentul termic (din instalaţia de
încălzire)

- gazul natural folosit la prepararea hranei

- combustibilul utilizat pentru încălzire


Energie termică - pentru prepararea apei calde consum

- pentru încălzirea spaţiilor


Analiza gazelor de ardere
Randamentul cazanului din instalaţia de încălzire
Eficienţa instalaţiei de ventilare şi condiţionare a aerului
Numărul de schimburi de aer cu exteriorul clădirii
Defecte de izolare termică în anvelopa clădirii şi conductele de distribuţie a agentului termic
Dimensiuni

- lungimi, lăţimi şi grosimi ale elementelor de construcţie

- lungimi şi diametre de ţevi, grosimi ale izolaţiilor termice a ţevilor

- dimensiuni de gabarit pentru echipamente şi aparate de instalaţii


Energia electrică - cantitate consumată, factor de putere.
Nivelul de iluminare – măsurat diferenţiat pe zone ale clădirii având utilizări diferite

Numărul şi tipul măsurătorilor depind de nivelul de abordare a analizei energetice (de la


simple estimări până la cuantificări precise), precum şi de aparatura de măsură avută la
dispoziţie. În orice caz, aparatura de măsură trebuie să fie în stare bună de funcţionare, iar
categoria de aparate ce intră sub incidenţa reglementărilor metrologice trebuie să aibă certificate
de verificare metrologică în vigoare la data efectuării încercării.

Orice metodă de măsurare implică inerent apariţia unui număr de erori. Pentru a le putea
diminua, se recomandă repetarea măsurărilor la intervale alese de timp. Din seria valorilor citite
sau înregistrate, se elimină valorile aberante; din valorile rămase se calculează o valoare medie
aritmetică care reprezintă rezultatul măsurătorii.

Important de reţinut că, dacă unii parametrii pot fi determinaţi prin utilizarea unui singur
instrument (de ex., temperatura se măsoară cu un termometru), alţii necesită mai multe
instrumente/metode (de ex., energia termică necesită măsurarea unor temperaturi şi a unui
debit). În cel de-al doilea caz, avem de-a face cu proceduri de măsurare.

Lucrarea de faţă permite numai o scurtă trecere în revistă a metodelor şi procedurilor de


măsurare şi numai pentru anumite caracteristici. Pentru anumiţi parametri, există instrumente şi
aparate de măsură uşor de mânuit şi/sau citit: higrometru pentru măsurarea umidităţii aerului,
contor de energie electrică, contor de apă, luxmetru pentru măsurarea nivelului de iluminare,
rulete şi rigle pentru măsurarea lungimilor. Acestea nu vor fi detaliate aici.

Conform ghidului GT-032-01 elaborat de INCERC, procedura generală de efectuare a


măsurătorilor implică următorii paşi:
1. Identificarea instalaţiei / echipamentului supus investigaţiei.
2. Alegerea locului de instalare a aparatelor de măsură.
3. Alegerea aparatelor de măsură şi pregătirea lor pentru încercări.
4. Instalarea / amplasarea aparatelor de măsură.
5. Efectuarea unor probe de măsurare pentru atingerea unui regim stabilizat de
funcţionare.
6. Efectuarea măsurătorilor propriu-zise. Culegerea de date.
7. Prelucrarea datelor (statistic, formule de calcul). Analiza propagării erorilor.
8. Prezentarea rezultatelor încercării (SR EN 45001).

Tipul aparatelor folosite şi numărul seriei de construcţie

Specificarea incertitudinii de măsurare a acestora (cf. indicaţiilor producătorului).

Specificarea datei şi metodei ultimei etalonări.

Specificarea modului de instalare.

Specificarea localizării senzorului de temperatură / debit

Specificarea valorilor medii şi a abaterilor faţă de valoarea medie. Rezultatele calculelor cu


intervalul de incertitudine determinat prin analiza propagării erorilor.

5.2.2 Măsurarea temperaturilor

Temperatura este o proprietate a corpurilor care depinde de starea de agitaţie a particulelor


microscopice componente (molecule, atomi). Datorită acestui fapt, temperatura nu se poate
măsura direct ci numai prin intermediul altor mărimi fizice care variază direct proporţional cu
energia cinetică microscopică prin efecte de dilatare (lungimi de coloane capilare de lichid,
presiuni de gaze), de variaţie a rezistivităţii electrice (rezistenţe electrice, termistori), de
producere a unei tensiuni termo-electrice (termocuple) etc. În cazul clădirilor, temperatura se
măsoară de regulă cu termometre cu lichid, termocuple sau termorezistenţe. Atunci când se alege
un tip de termometru, este important să se verifice dacă domeniul de operare (scala) a
termometrului include intervalul de valori ce se aşteaptă a fi măsurate. Dacă indicaţia
termometrului este foarte aproape de una din extremităţile scalei sale, atunci se recomandă
utilizarea unui alt termometru.

Atunci când se măsoară temperaturi ale fluidelor aflate în curgere forţată prin canale şi
conducte, senzorul de temperatură trebuie astfel instalat încât să nu perturbe curgerea fluidului
şi/sau să genereze curgeri secundare deşi este esenţial să se realizeze un contact termic bun între
senzor şi fluid.

În cazul măsurării temperaturii aerului interior, este important ca senzorul să fie suficient
de departe de orice suprafaţă (perete exterior, element de încălzire) care l-ar putea influenţa prin
radiaţie, ca şi de orice deschidere prin care aerul ventilat sau infiltrat ar induce efecte de
convecţie forţată. Conform Ghidului GT 032/2001, termometrul se instaleză în acest caz în axul
central al încăperii, la 0,75 m de pardoseală, iar senzorul de temperatură al aparatului se
protejează contra radiaţiei termice prin amplasarea lui într-un cilindru metalic.

Erorile asociate cu măsurarea temperaturii rezultă din faptul că termometrul indică


propria sa temperatură. Acestea sunt de mai multe tipuri şi ele includ:
Erori de precizie:
Imprecizia citirii

Variaţii temporale şi spaţiale în temperatura măsurată

Erori de abatere:
Erori de încălzire / răcire a punctului de contact (erori de conducţie, radiaţie, curgere)
Efectul firelor de legătură şi al dispozitivelor de prindere (conexiuni ne-izoterme, erori de
sarcină
Îmbătrânirea materialelor după calibrare
Efectul câmpurilor magnetice, bucle de împământare (atunci când semnalul de ieşire este o
tensiune)
Inexactitatea cunoşterii stării joncţiunii de referinţă în cazul termocuplelor
De exemplu, temperatura unui termometru amplasat în mediul ambiant exterior este temperatura
de echilibru care rezultă din energia radiantă de la soare (sau corpuri învecinate), convecţia
termică cu aerul ambiant şi conducţia termică prin elementele de susţinere a termometrului.

Atunci cănd se dispune de aparate înregistratoare cu senzori de temperatură, se pot


măsura simultan mai multe temperaturi, la intervale de timp prestabilite. Dinamica valorilor
indică efecte de inerţie termică, precum şi performaţe de izolare termică a pereţilor despărţitori.

5.2.3 Măsurarea presiunilor

Măsurările de presiune sunt necesare pentru determinarea pierderilor de sarcină


hidrodinamică la curgerea fluidelor prin instalaţii sau echipamente, sau la stabilirea schimburilor
de aer ale clădirii datorită diferenţelor de presiune dintre aerul interior şi cel exterior. În alte
situaţii, măsurarea presiunii permite prin componenta sa dinamică determinarea vitezei de
curgere a unui fluid.

Conform Legii lui Bernoulli, presiunea totală , ptot, a unui fluid aflat în curgere este formată din
componenta statică p - datorată ciocnirilor micro-particulelor cu pereţii incintei şi care se
exercită egal în toate direcţiile,
componenta dinamică ρ V2/2- datorată vitezei de curgere şi care se exercită numai pe
direcţia perpendiculară pe curgere, şi
componenta gravitaţională ρ gz– datorată diferenţei de cotă faţă de cota „0” şi care se
exercită numai pe direcţie verticală

Unităţile de măsură fiind foarte variate şi aproape egal utilizate, se prezintă mai jos împreună cu
relaţiile de transformare.
1 Pa = 1 N/m2

1 bar = 105 Pa

1 torr = 1 mmHg* = 133,3 Pa

1 Atm = 760 mmHg = 1,0132 bar

1 mH2O = 0,0981 bar

1 at = 10 mH2O = 0,981 bar

Presiunea este o mărime pozitivă prin definiţie. Cel mai adesea, însă, se măsoară diferenţe
de presiune, iar acestea pot fi pozitive sau negative. Atunci când se măsoară diferenţa dintre
presiunea absolută a unui fluid şi presiunea atmosferică, rezultatul se numeşte presiune
manometrică sau relativă. Pentru a se preciza cănd este vorba de presiunea reală a fluidului, se
foloseşte expresia de presiune absolută. Aparatele care măsoară presiunea atmosferică se numesc
barometre şi sunt de regulă aparate sofisticate şi scumpe. Mult mai ieftine şi fiabile sunt aparatele
care măsoară diferenţe, numite manometre (cînd ) sau vacuummetre (cînd ).
Pentru acestea din urmă, formula constructivă cea mai simplă este tubul sub formă de U, ilustrat
în figura alăturată. Din punctul de vedere al principiului de măsurare, se mai deosebesc:
Aparate cu element elastic – elementul sensibil este un dispozitiv elastic ce se deformează
sub acţiunea variaţiei de presiune (ex.: tubul Bourdon)
Aparate cu piston – echilibrarea forţelor create pe de o parte de presiunea ce se măsoară, iar
pe de altă parte de greutăţi şi de pistonul din cilindru.
Aparate electrice – elementul sensibil este un dispozitiv electric bazat pe transformarea
variaţiilor de presiune în variaţii ale unei mărimi electrice (ex.: efectul piezo-electric la unele
cristale, precum cuarţul

Manometrele se racordează la prize de măsurare a presiunii, practicate în conducte. Prizele de


presiune nu perturbă în general curgerea fluidelor; trebuie evitate însă situaţiile în care la prize
pot apare condensarea de vapori, bule de gaz sau particule solide din fluid.

Erorile de măsurare statice care pot apare sunt cauzate de:


fisuri între priza de presiune şi senzor
presiuni parazite datorate prizelor prost realizate
poziţia incorectă a sondei
acumularea de gaze în racorduri, atunci când se măsoară presiunea lichidelor
diferenţe de înălţime piezometrică între punctele de măsură

5.2.4 Măsurarea vitezelor şi debitelor


Vitezele curgerilor de apă sau aer se măsoară de regulă cu
ajutorul unui tub Pitot. Diferenţa dintre presiunea totală şi cea
statică reprezintă componenta dinamică din care se poate
extrage valoarea vitezei

Vitezele de aer se pot mai măsura cu ajutorul anemometrelor cu fir cald (instrumente
scumpe, de precizie) sau a anemometrelor cu cupe. Valorile mici ale densităţii şi vitezei de
mişcare necesită aparate sensibile şi delicate care trebuie calibrate frecvent.
Principiile de măsurare a debitelor sunt variate. Dacă se măsoară debitul
volumic, trebuie determinată (măsurată sau luată din tabele) densitatea fluidului la
temperatura medie de curgere. Principalele metode de măsurare a debitelor sunt:
Măsurarea debitului cu ajutorul vitezei – se măsoară vitezele locale şi se
integrează pe elementele de suprafaţă reprezentative. Această metodă poate fi utilizată la
gurile de ventilare, unde este imposibil de montat un debitmetru datorită curgerii de tip
deschis.
Debitmetrul volumic se bazează pe trecerea temporară a debitului/consumului printr-un
recipient de volum cunoscut şi măsurarea timpului de parcurgere a acestuia.
Debitmetrul cu diafragmă / Venturi / cu ajutaj - amplasat departe de coturi, vane, etc
Prin calibrare: .
Debitmetru cu element de laminarizare - măsoară debite mici şi mari
Prin calibrare:

Rotametre

se amplasează în conducte verticale sub forma unui flotor mobil plasat într-un tub conic;
asupra flotorului acţionează forţele de frecare (∼ V), arhimedică şi greutatea; poziţia de
echilibru a flotorului depinde de viteza medie de curgere prin secţiunea dintre tub şi
flotor, adică de debit.

Debitmetru cu turbină

- o turbină cu palete multiple antrenată de fluidul în mişcare; viteza de rotaţie a


turbinei este o măsură a debitului volumic.

Debitmetru cu câmp electromagnetic

- funcţionează pe principiul legii lui Faraday: un conductor care se deplasează printr-un


câmp magnetic este supus unei forţe electromotoare care depinde de viteză.

- un lichid conductor traversează senzorul în care s-a generat un câmp electromagnetic; se


măsoară tensiunea indusă şi se deduce viteza.
Debitmetrul vortex
- măsoară frecvenţa de formare a turbioanelor în avalul unui perturbator de curgere; această
frecvenţă este o măsură a vitezei de curgere (mai exact, ∼ Re1/2 ) , deci a debitului.
- formarea turbioanelor se detectează cu ajutorul unui senzor de temperatură sau prin alte
mijloace.
Debitmetru cu ultrasunete

VAB
A

VBA

- emite ultrasunete de mare intensitate într-un lichid, care


circulă mai repede în sensul curgerii decât opus ei.
- senzorul A transmite un ultrasunet care va fi receptat de
senzorul B şi se măsoară timpul de parcurgere tAB; apoi
se inversează rolurile senzorilor şi se măsoară timpul
tBA.
- diferenţa dintre cei doi timpi reprezintă o măsură a
vitezei curgerii de fluid, dacă se iau în considerare
diametrul conductei, grosimea peretelui conductei, grosimea izolaţiei şi viteza sunetului în
lichid, în materialul conductei şi în izolaţie.
Cauzele erorilor de măsurare statice şi remediile lor sunt:
pierderi interne în debitmetre → reglarea sau înlocuirea debitmetrului
perturbaţii locale ale curgerii → inserarea de porţiuni drepte de conductă
curgere turbulentă → modificarea nr. Reynolds prin modificarea φ -lui
curgere bifazică accidentală → filtrare, dezaerisire, purjare în amonte de aparat
cunoaşterea imprecisă a densităţii → utilizarea altor surse/aparate

5.2.4 Măsurarea ariei şi volumului anvelopei clădirii

Aria anvelopei clădirii - A - reprezintă suma tuturor ariilor elementelor de construcţie


perimetrale ale clădirii, prin care au loc pierderile de căldură, şi anume :

suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;

suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;

suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi ale
luminatoarelor;

suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;


suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;

suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;

suprafaţa plăcilor în contact cu solul;

suprafaţa pereţilor în contact cu solul;

suprafaţa planşeelor care delimiteaza clădirea la partea inferioară, de exterior (la bowindouri,
ganguri de trecere, etc.);

suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente neîncălzite
sau mult mai puţin încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii, etc.

Aria anvelopei se determină având în vedere exclusiv suprafeţele interioare ale elementelor
de construcţie perimetrale, ignorând existenţa elementelor de construcţie interioare (pereţii
interiori structurali şi nestructurali, precum şi planşeele intermediare). Ariile care alcătuiesc
anvelope unei clădiri se determină astfel :
ariile pereţilor se calculează pe baza următoarelor dimensiuni:
pe orizontală, pe baza dimensiunilor interioare ale pereţilor exteriori sau ale celor de la
rosturi;
pe verticală, între faţa superioară a pardoselii de la primul nivel încălzit, până la tavanul
ultimului nivel încălzit.
ariile tâmplăriei exterioare se iau în calcul pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din
pereţi;
ariile orizontale (terase, planşee sub poduri, planşee peste subsoluri, plăci pe sol, ş.a.) se
calculează pe baza dimensiunilor conturului interior al pereţilor care alcătuiesc anvelopa;
în cazul suprafeţelor înclinate, la determinarea suprafeţelor orizontale şi verticale se va ţine
seama de această înclinare.

Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele perimetrale care


alcătuiesc anvelopa clădirii, reprezintă volumul încălzit al clădirii, cuprinzând atât încăperile
încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără elemente de
încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie
semificativă. În acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări, debarale,
vestibuluri, holuri de intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune. Mansardele, precum
şi încăperile de la subsol, încălzite la temperaturi apropiate de temperatura predominantă a
clădirii, se includ în volumul clădirii.

Nu se includ în volumul clădirii :


încăperile cu temperaturi mult mai mici decât temperatura predominantă a clădirii, de
exemplu camerele de pubele ;
verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu
tâmplărie exterioară.
OBSERVAŢII:

La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică peste cota generală a planşeului
terasei, pereţii exteriori ai acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei clădirii.

La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiiile în care casa scării continuă peste cota generală
a planşeului podului, ca elemente delimitatoare, spre exterior, se consideră pereţii dintre casa
scării şi pod şi planşeul sau acoperişul de peste casa scării.

La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare în clădire care au planşeul inferior
denivelat, determinarea volumului şi a ariei anvelopei, precum şi a ariilor tuturor elementelor
de construcţie care separă aceste spaţii, de subsol şi de aerul exterior (pereţi, planşee, rampe,
podeste), se face cu luarea în consideraţie a acestei denivelări.

5.3 PROCEDURĂ PENTRU VERIFICAREA UNEI INSTALAŢII TERMICE / ECHIPAMENT


TERMIC

Din ce în ce mai mult se întâlnesc contoare de energie


termică (căldură), cu construcţii sofisticate şi afişaj
electronic care por furniza temperaturi şi debite atât pe
partea agentului termic cât şi pe partea apei calde de
consum. Acesta este în special cazul clădirilor
racordate la sistemele centralizate de termoficare. La
instalaţiile aferente unei clădiri, există însă şi
posibilitatea determinării in situ a cantităţii de căldură
pentru încălzire respectiv pentru prepararea apei calde
de consum.

Parametrii care trebuie măsuraţi pentru colectarea de


date sunt enumeraţi mai jos. Simbolurile se deduc din
schema generală a unui schimbător de căldură reprezentat alăturat, unde indicele „1” corespunde
agentului cald, iar indicele „2” corespunde agentului rece.

a) La instalaţiile / echipamentele de încălzire


temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic primar (dacă este cazul):

temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic secundar (ale apei din
instalaţia interioară de încălzire):
debitul agentului termic primar (dacă este cazul):
debitul agentului termic secundar:

pierderea de presiune amonte-aval faţă de echipamentul termic

b) La instalaţiile / echipamentele de preparare a apei calde de consum

temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic primar / încălzitor:

temperatura apei reci: , temperatura apei calde de consum:


debitul agentului termic primar / încălzitor:
debitul de apă rece:
debitul de apă caldă de consum: , ≠ de numai în cazul existenţei unui
rezervor

pierderea de presiune amonte-aval faţă de echipamentul termic

Pentru prelucrarea rezultatelor, se elimină valorile aberante din valorile măsurate, iar din valorile
rămase, se calculează media statistică (aritmetică) pentru fiecare parametru măsurat.

Dacă s-au măsurat debitele volumetrice, debitele masice de apă se calculează obţinând densitatea
apei din tabelele de proprietăţi termo-fizice, la temperatura medie a curgerii.

Căldura cedată de agentul cald, , şi respectiv căldura preluată de agentul rece, în cazul
unei instalaţii (sau echipament) termice se calculează cu:

Integrarea se face fie automat de către un contor de căldură (prin scăderea citirilor la un interval
ales de timp), fie folosind înregistrări simultane pe intervale ∆ τ de timp. Raportul
reprezintă randamentul instalaţiei din punctul de vedere al transferului de căldură dintre cele
două fluide. Diferenţa însumează toate pierderile de căldură prin pereţii insuficienţi
izolaţi ai schimbătorului şi ai conductelor de distribuţie dintre punctul de măsură şi schimbător.

Puterea termică a unui echipament termic se


calculează ca medie aritmetică a fluxurilor
termice corespunzătoare circuitului primar,
respectiv secundar:

Pierderea de sarcină pe circuitul primar /


secundar se determină cu ajutorul unui tub în
formă de U

,
unde lichidul manometic „lm” poate fi apă sau mercur. Tuburile de legătură cu prizele de
presiune pot fi umplute cu apă sau aer. Pentru uşurinţa calculului, se precizează valorile:

, ,

În cazul încercărilor efectuate la mai multe debite de apă, valorile măsurate


pentru şi se modelează printr-o curbă de regresie obţinută prin
metoda celor mai mici pătrate:

(regresie liniară pentru: )

5.4 PROCEDURĂ PENTRU DETERMINAREA RANDAMENTULUI CAZANULUI

Pentru determinarea randamentului cazanului, se măsoară următorii parametri:

debitul de apă:
temperaturile apei la intrare şi ieşire din cazan: ,
consumul de combustibil:

compoziţia gazelor de ardere:


Dacă există cazane în exploatare, se va verifica eficienţa arderii; în acest scop, se va prevedea un
racord cu un ştuţ de diametru 10 mm pe traiectul evacuării gazelor de ardere către coş; se
racordează la ştuţ un analizor de gaze pentru prelevarea unei probe de gaz ce va fi supusă ulterior
unei analize pentru determinarea compoziţiei. Analizorul de gaze este un instrument portabil, fie
de tip Orsat (cu treceri multiple prin baloane cu lichide ce dizolvă diferenţiat diversele
componenete gazoase), fie de tip electronic şi celule chimice care reacţionează la prezenta
diverselor componenet gazoase din gazele. Gazele detectate sunt relativ puţine la număr. Celelate
se pot însă deduce cunoscând compoziţia chimică a combustibilului utilizat la ardere.
Încercarea/verificarea cazanului se face în următoarele condiţii:

după o funcţionare de 1-2 zile pentru stabilizare;


în condiţii cât mai apropiate de regimul permanent;
pe o durată de minim 4 ore (comb. gazos, lichid sau solid pulverizat) şi de 6 ore la comb.
solid ars pe grătar).
cu un debit de apă constant în limita a ± 3%.

Puterea calorifică inferioară a combustibilului la presiune constantă, , se determină


conform STAS 5269 (comb. lichizi, gazoşi) sau STAS 3361 (comb. solizi). Consumul de
combustibil se poate determina prin cântărire (dacă este combustibil solid), cu ajuroul unor
rezervoare calibrate (cronometrând timpul de golire), sau cu ajutorul unui contor etalonat în
prealabil pentru tipul de combustibil folosit.
Calculul randamentului global al cazanului:

Randamentul global al cazanului depinde de eficienţa arderii, de pierderile cu gazele de ardere


evacuate la coş şi de pierderile prin suprafeţele exterioare ale cazanului.

Parametrii calculaţi pe baza analizei gazelor de ardere sunt:

Pierderea de căldură din gazele de ardere (qA)


Concentraţia de dioxid de carbon (CO2)
Excesul de aer (λ )
Concentraţia de dioxid de sulf (SO2)
Randamentul arderii (η ardere)

De reţinut că în focarele mici proporţia de NO la NO2 este întotdeauna cam aceeaşi (97% NO,
3% NO2).
Relaţiile de calcul cele mai uzuale pentru coeficientul de exces de aer sunt următoarele:
sau

Compoziţia g.a.

CO2

O2

CO
Aer în exces
Aer insuficient

Operare normală

CO2,max

<10%

C
Relaţia dintre excesul de aer,
CO2, O2, şi CO din gazele de ardere este deosebit de importantă. Ea este exemplificată prin
schema de dependenţă de mai jos. Se evidenţiază astfel că operarea cazanului este optimă atunci
când conţinutul de CO2 din gazele de ardere este maxim, iar cel de CO zero.
5.5 PROCEDURĂ PENTRU DETERMINAREA NUMĂRULUI DE SCHIMBURI
DE AER PE ORĂ

Această procedură urmăreşte determinarea următoarelor:


Infiltraţiile de aer prin elementele componenete ale clădirii
Cota de aer proaspăt introdus într-o incintă a clădirii
Neetanşeitatea globală a unei clădiri.

Schimbul de aer al clădirii cu mediul său exterior este caracterizat prin raportul dintre
debitul orar de aer schimbat şi volumul clădirii: [h-1], numit număr de schimburi
de aer pe oră.

Tehnicile principale de măsurare pentru estimarea caracteristilor de infiltraţie pentru o


clădire sunt:

i.- Tehnici bazate pe presurizarea (depresurizarea) unei clădiri (porţiuni de clădire) cu


ajutorul unui ventilator. Cunoscută ca testul uşii suflante, această metodă permite
determinarea variaţiei debitului volumetric de aer cu diferenţa de presiune dintre interiorul şi
exteriorul clădirii ∆ p. Se fac măsurători de debit de aer pentru câteva valori diferite ale ∆ p
şi se caută o formulă de aproximare (prin regresie numerică) a dependenţei de forma
următoare:

Valoarea reprezentativă corespunde unei diferenţe de presiune :

şi ea determină clasa de permeabilitate (cf. GT 032/2001).

ii.- Tehnici cu gaz trasor (indicator). Schimbul de aer prin clădire se estimează prin
monitorizarea în timp a concentraţiei a unui gaz injectat la interiorul clădirii. Gazul trebuie
să fie inert, inofensiv şi să se amestece bine cu aerul. De obicei, se foloseşte hexaflorură de sulf
sau protoxid de azot.
a) Dacă debitul de gaz trasor introdus după momentul iniţial este nul, atunci ,
unde Co este concentraţia iniţială de gaz indicator şi Vclad este volumul clădirii.

b) Dacă se menţine constantă concentraţia C de gaz indicator prin introducerea continuă a

unui debit de gaz , atunci


Ambele metode prezentate sunt dificil de implementat. Pentru o estimare a valorilor posibile
pentru numărul de schimburi pe oră, se poate consulta Tabelul 2.2.

5.6 PROCEDURĂ DE INVESTIGARE A DEFECTELOR DE IZOLARE TERMICĂ A


ANVELOPEI UNEI CLĂDIRI PRIN METODA TERMOGRAFIEI (ÎN INFRAROŞU)
Această procedură are la bază standardul SR ISO 6781/1995. Metoda termografiei
vizualizează şi reprezintă distribuţia de temperaturi pe suprafaţa testată. Principiul metodei
constă în faptul că neregularităţile în proprietăţile termofizice ale elementelor de construcţie,
precum şi mişcarea aerului de o parte şi de alta a peretelui sau prin perete conduc la
neuniformităţi ale temperaturii pe suprafaţa structurii.

Distribuţia de temperaturi pe suprafeţe determinată prin metoda termografiei ajută deci la


detectarea neregularităţilor termice datorate, de exemplu defectelor de izolare (punţi termice),
umidităţii şi infiltraţiilor/exfiltraţiilor de aer prin elementele de închidere ale anvelopei clădirii.
Aparatura este sofisticată şi scumpă, necesitănd o pregătire atentă pentru a o putea folosi corect.

Un exemplu de astfel de termogramă este prezentată mai jos, împreună cu fotografia clasică
a aceleiaşă părţi de clădire. Culorile deschise sunt asociate cu temperaturi mai ridicate ale
suprafeţei, indicând pierderi termice locale mărite.
ANALIZA ŞI PRELUCRAREA DATELOR

6.1 METODE DE ANALIZĂ ENERGETICĂ

Se prezinta pe scurt unele tehnici de estimare a consumului de energie, folosite in mod


obisnuit de catre expertii pentru cladiri pentru a determina economiile ce pot rezulta din aplicarea
unor masuri de conservare a energiei. Metodele existente de analizare a consumurilor de energie
(aplicate in cadrul asa numitor audituri sau analize energetice) variaza mult in complexitate si
exactitate. Pentru a selecta metoda potrivita de auditare energetica, expertul/auditorul trebuie sa
ia in considerare mai multi factori, care includ: rapiditatea, costul, versatilitatea, posibilitatea de
reproductibilitate, sensibilitatea, precizia si usurinta in utilizare. Exista sute de modalitati si
metode pentru analizarea energiei, care sunt utilizate in intreaga lume pentru a se prevedea
posibilele economisiri in cadrul masurilor de conservare a energiei.

Modelul

direct
Descrierea cladirii

(imprejurimile, planurile constructiei, echipamentul)


Utilizarea energiei la cladire

(consumul total de energie, energia utilizata la consumatorii finali, coeficientul total de pierderi
al cladirii)

In general, abordarile
existente de analizare a energiei pot fi clasificate fie in metode directe (inainte), fie in metode
inverse (inapoi). In abordarea directa, asa cum o vedem descrisa in Figura 6.1, estimarile de
energie se bazeaza pe descrierea fizica a sistemelor constructiei, precum geometria, amplasarea,
detaliile de constructie, si tipul de sistem si operare IVAC (incalzire, ventilare si aer conditionat).
Majoritatea modalitatilor detaliate existente de simulare a energiei urmeaza metoda de simulare a
abordarii directe. In abordarea indirecta, asa cum se vede in Figura 6.2, modelul de analiza a
consumurilor de energie incearca sa deduca parametrii reprezentativi ai cladirii (precum
coeficientul al totalului de pierderi al intregii cladiri, sarcina de baza a cladirii, sau constanta
de timp a constructiei)
folosindu-se utilizarea existenta a energiei, vremea si orice alte date relevante ale performantei.
In general, modelele inverse sunt mai putin complexe ca formulare decat modelele directe.
Totusi, flexibilitatea modelelor inverse este in mod tipic limitata de formularea parametrilor
reprezentativi de contructie si de exactitatea datelor de performanta a constructiei. Majoritatea
modelelor inverse existente se bazeaza pe modalitati de analiza de regresie (precum modelele
grade-zile cu referinta variabila), sau pe abordarea integrata in identificarea parametrilor
constructiei.

Fig. 6.1. Abordarea directa a unui audit energetic


Printre aplicatiile frecvente ale abordarilor directe sau inverse sunt: verificarea economiilor
de energie ce apar propriu-zis prin masurile de economisire a energiei, diagnosticarea
defectiunilor la echipamente si testarea eficientei sistemelor energetice din cladire.
Tehnicile de auditare energetică pot folosi fie abordarile cu simulare staţionara, fie cele cu
simulare dinamică. In general, modelele staţionare sunt suficiente pentru analizarea performantei
cladirii pentru un anotimp sau un an. Totusi, modelele dinamice pot fi necesare pentru a evalua
efectele tranzitorii ale sistemelor energetice din constructii, precum sunt cele intalnite la
sistemele de stocare a energiei sau la elementele de control pentru optimizarea pornirilor.

Modelul Invers

Performanta energetica a cladirii

(utilizari ale energiei, date climatice, interventii recente, tipare de utilizare a energiei)
Parametrii constructiei

(eficienta echipamentelor, coeficientul total de pierderi al cladirii, sarcina de baza)


Fig. 6.2 Abordarea inversa a unui audit energetic
Tehnicile de analiză a energiei sunt în mod obişnuit grupate în trei categorii:

metode bazate pe indicatori (rapoarte), care sunt abordari de tip pre-auditare, bazate pe
densitatile de energie/ costuri care sa permita o evaluare rapida a performantei constructiei;
metode inverse, bazate fie pe simularea stationara, fie pe cea dinamica;

metode directe, care constituie ce mai adesea baza programelor pe computere pentru
simularea consumurilor de energie.

6.1.1 Metode bazate pe indicatori

Metodele bazate pe indicatori nu sunt metode propriu-zise de analiză energetică, ci mai


curând abordări de tip pre-audit pentru determinarea energiei specifice sau indicatorilor de cost
ai clădirii. Aceşti indicatori de energie/cost ai clădirii sunt apoi comparaţi cu indicatori de
performanţă de referinţă (denumiţi uneori repere) obţinuţi de la multe alte clădiri cu aceleaşi
caracteristici majore. Indicatorii de consum energetic pot oferi informaţii preţioase referitoare la
unele probleme potenţiale ale clădirii, cum ar fi scăpări în sistemul de conducte de apă/abur, sau
ineficienţa sistemului de climatizare, sau consumuri de apă mărite. Mai exact, densităţile de
consum de energie sau indicatorii energetici ai clădirilor sunt utilizaţi pentru:

a determina dacă se consumă prea multă energie şi dacă un audit energetic ar fi util.
a constata dacă s-a realizat un anumit nivel prestabilit de performanţă energetică a clădirii.
Dacă nu, indicatorul de energie poate fi utilizat pentru a stabili reducerea consumului de
energie, necesară atingerii nivelului propus.
a monitoriza evoluţia consumului de energie al clădirilor şi a stabili eficacitatea şi
profitabilitatea oricărui program de management energetic întreprins post-audit.

Pentru estimarea unor indicatori energetici sau de cost coerenţi, se construiesc baze de
date foarte mari De regulă, pentru a estima indicatorii de referinţă, sunt necesare date pentru sute
şi mii de clădiri similare.

Indicatorii de energie sau cost sunt rapoarte pentru care numărătorul şi numitorul
sunt anumite variabile specifice. Pentru indicatorii de performanţă energetică, variabilele
prezente la numărător pot fi:
Consumul total de energie al clădirii (incluzând toţi utilizatorii finali), în kWh sau Gcal.
Consumul de energie per utilizator final existent în clădire (încălzire,ventilare, iluminat...)
Necesarul de energie (kW)
Pentru indicatorii de cost, se foloseşte de regulă la numărător o valoare monetară (mai
ales pentru cheltuiala pentru energie sau pentru exploatarea întregii clădiri). La numitor se pot
folosi mai multe variabile, potrivit tipului de clădire şi a scopului urmărit prin calcularea
indicatorului. Câteva dintre variabilele potrivite pentru numitorul indicatorilor de energie sau
cost sunt:
Suprafaţa sau volumul clădirii (aria încălzită sau volumul condiţionat)
Utilizatorii clădirii (în clădiri de uz colectiv, precum hoteluri, şcoli)
Grade-zile (cu temperatura de referinţă de 20oC)
Unităţi de producţie (în special pentru unităţile manufacturiere, restaurante)

De regulă, pentru a obţine indicatorii de energie, se folosesc valori anuale sau sezoniere. Se pot
considera însă şi valori zilnice sau lunare. Variaţiile lunare ale indicatorilor de energie reprezintă
adesea caracteristica clădirii.

In general, pentru a se obţine indicatorii energetici, se folosesc valori anuale sau


sezoniere. Pentru ca valorile obţinute să fie semnificative, sunt necesare o analiza şi o sortare
riguroase a datelor. Este important, de exemplu, să se ia în considerare efectele climei şi ale
funcţionării clădirii atunci când se estimeaza indicatorii energetici. Tabelul 6.1 ilustreaza cateva
jaloane de indicatori energetici, considerate medii din punct de vedere al statisticii făcute pentru
un mare număr de şcoli din Regatul Unit al Marii Britanii. Ar trebui subliniat faptul că valorile
specificate trebuie utilizate numai ca indicatori orientativi de consum energetic tipic pentru astfel
de clădiri. Jaloane mai precise, funcţie de clima din zonă, de tipul de sistem IVAC şi/sau de
mărimea clădirilor, pot fi obţinute printr-o sortare şi mai detaliata a informaţiilor din baza de
date.

Tabelul 6.1

Indicatori (jaloane) de performanta pentru scoli

[kWh/m2 pe an]

Tipul de scoala Ratingul de eficienta a energiei


Buna Suficienta Slaba
Creşă < 370 370-430 > 430
Primară, fără piscină la interior < 180 180-240 > 240
Primară, cu piscină la interior < 230 230-310 > 310
Colegiu, fără piscină la interior < 190 190-240 > 240
Colegiu, cu piscină la interior < 250 250-310 > 310
Colegiu, cu dotari sportive < 250 250-280 > 280
Specială, fără camin