1.

Clasificarea fracturilor de mandibulă

După numărul de linii de fractură: unice, duble, triple, cominutive.

După gradul de interesare osoasă: incomplete (nu separă două fragmente osoase),
complete (separă două fragmente osoase distincte);

După comunicare: închise, deschise (în care focarul comunică cu mediul extern -
cavitatea orală, tegument);

După localizarea anatomică: fractură de corp mandibular, de unghi mandibular, de ram

mandibular, de condil și de coronoidă.
- fractura de corp mandibular poate fi mediană, paramediană sau laterală;
- fractura de unghi mandibular – interesează alveola molarului de minte;
- fracturile de ram mandibular pot fi orizontale, oblice sau verticale;
- în fractura de coronoidă linia de fractură se întinde de la incizura sigmoidă pana la
marginea anterioară a ramurii mandibulei.

2. Angina Ludwig
sau flegmonul planșeului bucal

Definiție: proces supurativ ce cuprinde toate structurile planșeului bucal (spațiul

submandibular, sublingual și submentonier).

Etiologie: procese septice dento-parodontale de la nivel mandibular; pericoronarita

molarului de minte inferior.

Clinic: debut sub formă de supurație a spațiului sublingual;

- tumefierea sublinguală se extinde în partea opusă, fuzează submandibular bilateral și
submentonier;
- tumefacția e masivă, întinzându-se de la un gonion (unghi mandibular) la celălalt;

Palpare: densitate lemnoasă, fără fluctuență, dar cu crepitații gazoase în faza avansată;

Inspecție: tegumente marmorate, care pot prezenta flictene și/sau sfacele;

- la periferie se observă un edem difuz ce se extinde genian, supraclavicular și presternal
(edem în pelerină);
- mucoasa planșeului bombează, depășind marginea incizală a dinților frontali inferiori,
având formă de creastă de cocoș;
- mucoasa sublinguală e congestionată, în tensiune, acoperită de depozite
fibrinoleucocitare;
- pacientul prezintă macroglosie, limba fiind întinsă spre posterior, marginile ei purtând
amprenta dinților;

Tulburări funcționale: trismus, disfagie, odinofagie, disfonie, dispnee;

 - dispneea este inițial obstructivă, dar prin agravarea fenomenelor toxicoseptice devine
centrală (prin intoxicarea centrilor respiratori bulbari); procesul mimează o infecție de spațiu
sublingual, cu febră 39-40℃, ceea ce indică o reactivitate a organismului; agravarea proceselor
septice însă va fi marcată de discordanța puls-temperatură (pacientul va deveni subfebril – 37-
37,5℃).

Paraclinic: probe biologice sangvine - leucocitoză si neutrofilie, cu deviere la stânga a

formulei leucocitare.

Evoluție: poate determina tromboze septice ale sinusurilor cavernoase, meningite septice
și, prin extinderea mediastinală, mediastinite sau gangrenă pulmonară.

Tratament: chirurgical;
- incizie în potcoavă de la un gonion la celălalt, deschidere și drenare a tuturor spatiilor
implicate (submentonier, sublingual); rezultă evacuarea unei serozități murdare, fetide;
- țesuturile au un aspect aton și sunt sfacelate;
- drenajul se efectuează cu tub de polietilen, iar irigațiile se fac de 4-6 ori pe zi cu soluții
antiseptice care se schimbă;
- suprimarea factorului cauzal (extracția dintelui la câteva zile după incizie);
- medicamentos: perfuzii pentru reechilibrare H-E, antibioterapie conform antibiogramei,
administrare de tonic cardiac și vitaminoterapie.

3. Adenomul pleomorf de glandă parotidă

sau tumora mixtă a glandei parotide

- cea mai frecventă tumoră benignă a glandelor salivare;

- mai frecventă la adult, îndeosebi la sexul feminin;
- 3/4 dintre tumorile benigne de parotidă sunt adenoame pleomorfe.

Debut: în lobul superficial, în 3/4 cazuri, dar poate debuta și pe lobul profund al
parotidei;
- inițial apare ca un nodul solitar, de dimensiuni mici, care deformează discret regiunea
parotidiană. Are consistență fermă, elastică, este nedureros, fiind de multe ori mobil pe planurile
profunde;
- tegumentele supraiacente sunt nemodificate și nu aderă la formațiune;
- nu apar tulburări motorii pe nervul facial;
- dacă debutul este în lobul profund, semnele clinice sunt estompate; acesta crește în
volum și determină o deformare discretă a regiunii parotidiene, dar de multe ori evoluează către
laterofaringe, unde deformează mai evident regiunea și produce disfagie;
- secreția salivară nu este modificată.

Evoluție: creștere lentă, progresivă, fără durere, fără tulburări funcționale ale nervului
facial și fără adenopatii. După mai mulți ani de evoluție, crește considerabil în volum, capătă un
contur boselat, polilobulat, dar rămâne mobilă pe planurile profunde si superficiale.

Tratament: exclusiv chirurgical;

 - ablație efectuată cu tot cu lobul parotidian de origine, pentru prevenția recidivelor
(tumora având o falsă încapsulare);
- intervenția poartă numele de parotidectomie de lob superficial/totală (dacă implică și
lobul profund), cu conservarea nervului facial, fără enucleere.
- defectul rezultat este acoperit cu un lambou muscular din SCM.