Sunteți pe pagina 1din 30

Universitatea “Lucian Blaga” Constantinov Diana

Facultatea de Jurnalistică Anul II, grupa III


Specializarea CRP

Simboluri
Moderne

Conf. Univ. Lucian Grozea


Sibiu 2009

A încerca să cercetezi cauzele, originele unor forme simbolice determinate și să le înțelegi


semnificația cea mai ascunsă este ca și cum ai căuta să pricepi cel mai de nepătruns secret al
modului în care acționează intelectul nostru; și descoperi că universalitatea simbolului are ”o
origine neumană”. 1
Omul contemporan, ca și cel al culturilor tradiționale, indiferent de statutul său social sau
gradul pregătirii profesionale, este posesorul mai multor tipuri de semne. Orice membru al unei
colectivități culturale trebuie să posede mai multe limbaje, coduri sau sisteme de comunicare cu
ajutorul cărora să poată dialoga cu semenii săi. În viața de totoate zilele, limbajul articulat, cel mai
important mijloc de comunicare, este mereu însoțit, iar, uneori, înlocuit de așa-zisele mijloace
nonverbale: gesturi, mimică, poziții corporale, reacții involuntare etc.
Fiecare ins social posedă, de asemenea, un cod comportamental alcătuit din acțiuni și
atitudini, obligatorii în anumite împrejurări ale vieții și activității colective. Formele de salut și
adresare, normele de politețe, eticheta vestimentară, regulile de angajare și de servire a mesei
constituie un cod destul de complicat, chiar și în societățile care se declară împotriva formalismului
anchilozant și acaparator al riturilor și etichetelor tradiționale.
Încurajat de această ”poliglosie” a semnelor, omul este nevoit să fie ”traducator” permanent
dintr-un tip de mesaje în altul. Lărgirea orizontului său cultural presupune extinderea capacității de
interpretare a unui număr cât mai mare de semne de diferite tipuri.2
În toate timpurile, un rol important l-au avut semnele vizuale din care s-au constituit limbajul
pictogramelor, codurile artelor plastice, limbajele florale, limbajele pietrelor prețioase și ale
bijuteriilor, limbajul vestimentației, mimicei sau gesticii. O carieră îndelungată în istoria culturală a
diferitor popoare l-a avut limbajul culorilor. Principalele componenete ale spectrului solar (negrul,
roșul, galbenul, albastrul etc.) au devenit culori simbolice cu multiple semnificații în viața
oamenilor.3
Codul simbolic, cu toate particularitățile elementelor sale alcătuitoare, se construiește după
legi asemănătoare cu regulile organizării oricărui tip de semne. Aidoma limbilor naturale, acest
limbaj specific are un ”vocabular” și o ”gramatică”. În interiorul acestui sistem, simbolurile se

1
Solas Boncompagni, ”Lumea simbolurilor”, Humanitas, Bucuresti, 2003, pag 147
2
Ivan Evseev, ”Cuvînt-Simbol-Mit”, Editura Falca, Timișoara, 1983, pag 6
3
Ibidem, pag 8

2
definesc prin intermediul unor raporturi paradigmatice și sintagmatice, bazate pe asemănari și
deosebiri, pe asociații de concomitență sau succesiune.4
Inteligibilitatea simbolicității imaginilor este dificilă pentru că imaginile, vizuale sau
contextuale, pot întotdeauna să fie învățate ca niște simple semne, trimițând la un semnificant, în
mod firesc, univoc. Valoarea simbolică a unei reprezentări prin imagini nu este, în mod general,
înscrisă literalmente în propria sa manifestare sau organizare, cu excepția semnelor simbolice
cifrate sau criptate cu grijă. Așadar, nu există de la început profunzime simbolică decât pentru o
conștiință care are în vedere imaginea ca pe o deschidere spre un sens decalat sau ascuns. O cruce
nu va fi decât un operator abstract pentru un matematician, un semnal de orientare pentru un călător,
un semn de apartenență la o religie pentru un sociolog; din contra, ea va deveni un adevărat index al
imaginilor morții și reînvierii pentru acela care se deschide lumii de imagini și de idei care îl ia în
stăpânire. Putem spune că această percepție simbolică a imginilor nu e decât o operație subiectivă,
iar configurația simbolică a unei imagini nu e decât o supraîncărcare ficțională și că spațiul
simbolic nu e cu nimic constitutiv imaginarului? Dimpotrivă, putem considera că simbolizarea este
o manifestare primordială a psihismului, că sensul profunzimii simbolice este o aptitudine de prim
ordin a subiectului imaginat și că imaginea simbolică reprezintă, în acest sens, imaginea cea mai
fecundă, în raport cu care celelalte nu apar decât ca reziduuri ale desimbolizării.5
Din cele mai vechi timpuri, semnele- puncte, linii sau pete- pictate direct pe piele au avut în
primul rând un rol de comunicare. Pentru pieile roșii, fața era un buletin de știri: un Sirokee gata de
luptă avea un ochi vopsit în negru, altul în alb; după uciderea unui dușman, un Hidasta își imprima
palma înnegrită pe bărbie. Dacă un Dakota era rănit, își facea o pată pe frunte. Femeile Kiowa, care
își așteptau soții victorioși, își dădeau cu roșu-cărămiziu orbitele și obrajii. Invocarea ploii se
făcea desenând pe toată fața șiroaie de apă, ne spune Karl May.
Arta tatuatului este o practică străveche, dar se păstrează și-n ziua de azi prin intermediul
saloanelor de tatuat care realizează însemne de diverse tipuri.
Cuvântul ”tatoo” (echivalentul lui ”tatuaj” în engleză) provine din Tahiti: Căpitanul Cook a
ajuns în Tahiti în anii 1700, acolo i-a auzit pe băștinași numind tatuajul ”ta-tau”. A adus acest
cuvânt în Europa, însă a făcut câteva greșeli când a scris cuvântul după fonetica engleză. Mult timp
s-a considerat că acest cuvânt avea legatură cu sunetul pe care îl fac bețele când introduc pigmentul
în piele. Cercetările ulterioare ale limbajului Tahitian spun că scrierea corectă a acestui cuvânt este
‘ta-ta-u’. Cele doua consoane ‘ta-ta’ nu au nici o legatură cu un sunet, ci cu o acțiune care este
făcut cu mâna; iar ‘u’-ul final înseamnă culoare.

4
Idem, pag 16
5
Jea-Jacques Wunenburger, ”Viața imaginilor”, Editura Cartimpex, Cluj, 1998, pag 20

3
Alte surse ne spun că este mult mai complicat. În limbajul Samoan, cuvântul ‘tatu’
înseamna ’a trebui, este necesar, specific’ pentru că, credeau ei, este necesar să faci un tatuaj pe
parcursul vieții. Tot în limbajul Samoan poate însemna deasemena ‘ancoră’. Poate pentru că este
necesar ca omul să fie anchorat de un singur corp. Anchora este numită o parte a corpului care se
afla deasupra șoldurilor. Deasemenea cuvântul ‘tatau’ există și în limbajul Tonga, iar aici însemnă
‘imagine’. Astazi cuvântul ‘tatuaj’ este prezent sub mai multe forme, specific fiecărei țări:
Tahiti: tatau
Danemarca: Tatovering Norvagia: Tatovering Suedia: Tatuering
Anglia: Tatoo Germania: Tatowierung Franta: Tatouage
Italia: Tatuaggio Spania: Tatuaje Olanda: Tatoeage
Brazilia: Tatuagem Finlanda: Tatuointi Polonia: Tatuaz
Hawai: Kakau Portugalia: Tatuagem Lituania: Tatiuruote
Estonia: tatoveering Ungaria: Tetovalas Slovenia: Tetoviranje

În japoneză, astăzi în mod normal tatuajul se numeste ’Irezumi’ (însa i se mai spune și
‘tatoo’). Cuvântul este alcătuit din două părți: ‘iru’-vine de la verbul ‘a băga, a aduce, a umple, a
lăsa să intre, a introduce’, iar ‘zumi’ înseamnă cerneală. Cei din Islanda, au repulsie pentru
incorporarea cuvintelor străine, și preferă să numească lucrurile noi folosind cuvinte normale ale
limbii. Astfel tatuajul se numeste ‘Húðflúr’ și provine din doua cuvinte, ‘Húð’- înseamnă piele, iar
‘flúr’- înseamnă decorație. În limba vorbită în Groenlanda tatuajul se numeste ‘Kakiorneq’.
Semnificația cuvântului tatuaj derivă de la cele două mari influențe pe care le suportă:
polineziana și tahitiana. Influența polineziană este sugerată prin cuvântu ”ta” care se traduce prin “a
lovi ceva”, influența tahitiana simtindu-și făcută prezența prin cuvântul ”tatau” care se traduce prin
”a însemna ceva”. Diversitatea indivizilor implică o diversitate a tatuajelor pe care aceştia le-au
însemnate pe diferite zone ale corpului, practica veche de aproape 5000 de ani.
Primele manifestari a ceea ce numim astazi 'body art' au aparut întâmplător, cu aproximativ
12.000 de ani î.Hr.: cei care aveau răni pe corp, încercau să le vindece prin frecarea cu cenușă. În
urma cicatrizării zonelor afectate rămâneau urme negre, asemănătoare unor desene. Inscripțiile pe
piele și autoprovocarea cicatricilor au devenit în scurt timp o tradiție puternic încărcată simbolic,
reprezentând fie statutul social, fie apartenența la un anumit grup sau starea de doliu. Omul ca
'sevalet organic' a aparut în Egipt, în perioada construirii marilor Piramide. Tatuajele colorate au
devenit populare în rândul locuitorilor din Noua Zeelanda, iar în China, India si Japonia intrau deja
ca formă de ornament. În secolele al XVI-lea si al XVII-lea, marinarii au fost 'trend-setteri' în
Europa, iar în Statele Unite tatuajele au continuat să facă deliciul mateloților pâna în secolul al XX-
lea când sensul lor a luat o noua turnură.

4
În 1991 a fost descoperit pe un munte dintre Austria si Italia un bărbat al carui corp zăcea în
acel loc de 5000 de ani. Acestui om i s-a dat denumirea de ”otzi omul zăpezii” (anexa 1), iar pe
corpul său s-au găsit 57 de tatuaje printre care o cruce pe genunchiul stâng, 6 linii lungi de 15 cm
deasupra rinichiului, și un număr mare de linii paralele pe glezne. Aplicarea tatuajelor pe acele zone
ale corpului au făcut specialiștii să afirme că acele tatuaje au fost realizate în scopuri terapeutice, în
special pentru tratamentul artritei.
În anul 1948, la 120 mile spre nord de granița dintre Rusia și China, arheologul rus Sergei
Rudenko a găsit în mormintele din estul şi vestul munților Altai un număr mare de mumii datând de
peste 2400 de ani, mumii pe care s-au găsit semne ce reprezintă o mare diversitate de animale,
printre care monștri ce poartă o semnificație magică.
Și în Egipt s-au găsit urme ale practicării artei tatuatului. În 1891 au fost descoperite la Teba
rămașițele lui Amunet, una dintre preotesele zeiței egiptene Hathor, rămășițe pe care erau marcate
linii, puncte și figuri geometrice abstracte, care atestă prezența ritualurilor magice din acea
perioadă. Egiptenii au răspândit în întreaga lume artă tatuatului, arta care în jurul anului 2000 î.Cr
era prezentă în întreaga Asie de sud-est.
În Japonia, prezența tatuajelor este marcată prin prezența lor pe figurinele de argilă care
datează din anul 3000 î.Cr, tatuaje care simbolizează ritualuri magice și religioase. Maeștrii
japonezi în arta tatuajului purtau numele de horis.
Tatuajele polineziene au cea mai răsunatoare reputație din întreaga lume antică, fiind
considerate de către poporul polinezian purtătoare ale forței spirituale semnificate prin cuvântul
polinezian ”mâna”.
În Samoa tatuajele erau implicate în ceremoniile de încoronare a tânărului conducător de trib
și erau considerate elemente esențiale în ascensiunea acestuia. Modul în care erau pictate semnele
pe corpurile poporului samoan i-a făcut în 1787 pe un grup de francezi aflat în expediție să afirme:
”barbații au coapsele tatuate în așa fel încât ai putea crede că poartă haine, deși sunt aproape goi.”
Olanda și Noua Zeelandă au purtat influențe ale artei samoane a tatuatului.
În Hawaii arta tatuatului a purtat numele de “kakau”, deținând semnificații spirituale, nu
numai artistice. Femeile erau tatuate pe zone ale corpului precum mână, degetele, mijlocul și
câteodată limba.
Odată cu sosirea misionarilor vestici, această artă a decăzut și a fost interzisă de majoritatea
bisericilor creștine.
În Noua Zeelandă “moko” era denumirea folosită pentru arta tatuatului și se manifestă prin
însemnarea pielii folosindu-se tehnicile perfecționate de sculptare a lemnului.
În Indonezia arta tatuatului se păstrează și-n ziua de azi, locul în care se practică fiind
Borneo. Datorită faptului că triburile din Borneo nu au păstrat contactul cu civilizația, obiceiurile și

5
ritualurile lor s-au păstrat, rămânâd practic nemodificate în urma trecerii anilor și dezvoltării
societății.
În India și Tailanda ritualurile de tatuare sunt realizate de către călugări, care poartă
seminficație mitică, și care însemnează pe corpuri tatuaje în care înglobează puteri magice.
Ca urmare a culorii închise a pielii africanilor, tatuajele nu sunt vizibile. Ca urmare, africanii
își sculptează pielea cu cuțitul sau cu alte obiecte ascuțite și își provoacă cicatrici plasând pe rană
nisip sau cenușă.
Femeile persane considerau tatuajele ca însemne ale frumuseții. Grecii și românii au adoptat
arta tatuatului de la persani, considerând tatuajele ca un fel de pedeapsă, idee susținută și de marii
scriitori români ai acelor vremuri care au observat faptul că sclavii și criminalii erau cei tatuați. În
timpul Imperiului Roman, sclavii exportați spre Asia purtau tatuate cuvintele ”taxe plătite”.
Celții au realizat picturi corporale în formă de spirală, realizate cu ajutorul unui drobușor
care lasă pe piele însemne de culoare albastră. Aceste picturi semnifică diversele cărări pe care
omul le urmează într-o zi obișnuită din viață.
Și America centrală și de sud se atestă urme ale practicării tatuajelor, prin descoperirea în
Peru a unor mumii tatuate ce datează din secolul 11 și în Mexic a unor urme de tatuaje ce
simbolizează curajul și puterea. Poporul sud-american și-a creat idoli pe care i-a venerat secole de-
a rândul și ale căror figuri au fost tatuate pe zonele corporale ale celor ce-i preaslăveau.
În America de nord tatuajele semificau statutul marital, tatuajele sugerând acest lucru fiind
poziționate pe obrazul femeii. În 1846 tatuajele au căpătat o tradiție odată cu izbucnirea războiului
civil când cei ce luptau de ambele tabere erau tatuați. Mașina electrică de tatuat a fost inventată în
1891 de către Samuel O’Reilly (anexa 2).
În estul mijlociu pe vremea Vechiului Testament, tatuatul semnifică venerarea zeităților de
către pagâni. Moise a fost un susținător al tatuajelor, folosindu-le cu scopul de a comemora
eliberarea sclavilor evrei din Egipt.
Dupa întoarcerea căpitanului Cook din Polinezia, arta tatuatului a devenit o tradiție pentru
flota britanică, iar la sfârșitul secolului al 18-lea, în majoritatea porturilor britanice există cel puțin
un profesionist care realiza tatuaje. În 1862 prințul Țării Galilor a fost tatuat pe braț cu un semn ce
semnifica o cruce din Ierusalim.
Tatuajele au căpătat contur în Franța în secolul 18, dar s-au făcut multe speculații în
privința efectelor negative ale tatuajelor, fapt care a condus la interzicerea acestei practici.
Criminalii erau tatuați în inchisori, tatuajele care prindeau contur pe corpurile lor
semnificând autonomia și identitatea. Tatuajele erau de asemenea specifice și pentru membrii unor
organizații, care considerau tatuatul ca un simbol al dedicării totale față de acea organizație, tatuaje
ce reprezentau convingerile religioase, numărul de ani petrecuți în închisoare, locurile pe unde au
6
umblat membrii acelei organizații. Circurile au profitat ani de-a rândul de pe urma tatuajelor,
atrăgând publicul prin prezentarea unor însemne tatuate pe corpurile artiștilor.
Tatuajul fixează un desen pe piele prin înțepare, permițînd pătrunderea pigmenților sub
epidermă. În societățile primitive, în care însemnele funcțiilor fiecărui individ în trib erau pictate pe
trup, fixarea definitivă prin tatuare era singurul mijloc prin care comunitatea se apăra de posibile
substituiri sau înșelăciuni.
Mai târziu, când identitatea a fost stabilită prin alte mijloace, tatuajul a fost practicat mai
ales de călătorii prin ținuturi îndepărtate (unde acesta se mai parctica). În special marinarii, de
teamă ca, pierind prin naufragiu să nu mai poată fi recunoscuți, și-au marcat pe piele „semne
particulare”. Unele din ele au luat forma declarațiilor de dragoste și fidelitate: inimi săgetate, nume
sau inițiale asemănătoare celor scrijelite pe scoarța copacilor.
E amuzant exemplul unui marinar care în tinerețe și-a tatuat pe genunchi o dansatoare
goală, iar când a devenit bătrân respectabil, a pus ca ea să fie îmbrăcată (citat de Broby Johansen, în
Body and Clothes).
Printre fenomenele ciudate ale modei actuale se află și tatuajul practicat în unele medii
interlope (semne de apartenență, de recunoaștere, de grad).
Elevii, după ce își transcriu fițuici în palmă sau pe braț, recurg și ei cu inconștiență la
tatuaj, care costă destul de puțin ca să fie făcut, dar mai mult ca să fie scos, o dată cu pielea.
Scarificarea- crearea de cicatrice cu o formă anume e o altă metodă de mutilare, folosită în
unele societăți primitive în același scop ca și tatuajul.
Încrustarea constă în fixarea în țesuturi a unor corpuri străine, ca buzele-platouri ale unor
frumoase negrese sau ca diamantele din aripa nasului logodnicelor din India, care au mereu sub ochi
darul logodnicului.6
Această manifestare a artei (una dintre cele mai vechi) nu a aparut undeva anume, ci s-a
practicat simultan în mai multe zone, sub diverse forme. La origine, tatuarea pielii îndeplinea un rol
esențial în cadrul ritualurilor antice și nu a fost întotdeauna o practică permisă; de-a lungul
timpului, a devenit chiar subiectul unor dispute majore. Cei care realizau desene pe piele lucrau în
condiții mizere, iar adepții lor erau adesea 'ciudați' care călătoreau împreuna cu circarii și se
implicau în spectacole controversate. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, obiceiul a devenit cu atât
mai blamat cu cât era asociat delincvenței juvenile și stilului 'biker'. În cultura americană, în
general, tatuarea pielii nu era foarte apreciată. În anul 1961, izbucnirea unor epidemii de hepatită și
a unor forme de intoxicații ale sângelui, a dus la interzicerea practicii în mai multe zone. Deși
existau saloane dotate cu instrumentele necesare realizării tatuajelor, puțini le utilizau în mod
corespunzător. În plus, presa bombarda pe bună dreptate publicul cu informații denigratoare pe
6
Adina Nanu, „Arta pe om. Look-ul și înțelesul semnelor vestimentare.”, compania, 2001, pag 97-98

7
această temă. În mintea societății anilor ‘60 simbolistica tatuajelor era fără excepție asociată
marinarilor, criminalilor sau prostituatelor, marcând clar apartenența la 'clasa de jos' a societății. Nu
exista o modalitate mai bună prin care star-urile rock să își manifeste indignarea față de moralitatea
vremii, decât prin afișarea unui tatuaj. Artiști ca Janis Joplin (anexa 3) au revoluționat în
stereotipurile în body art, așa cum au făcut-o și în muzică. Desenul de pe piele devenise un brand
care urla a rebeliune, ceea ce în anii '60 încă era șocant. Tot în acea perioadă, perspectivele s-au
schimbat radical, odată cu apariția lui Lyle Tuttle (anexa 4), cel care a reușit să folosească
influența mediatică pentru a aduce în plan pozitiv imaginea peiorativă sub care se află arta
'decorării pielii'. El a tatuat corpurile unor celebrități ale vremii, în principal femei, pe care le-a adus
apoi în lumina reflectoarelor. Inițiativa a fost un succes, de vreme ce marile reviste și posturi de
televiziune îl abordau frecvent pentru a oferi publicului diverse informații despre tatuaje. La
începutul anilor '90 se producea o renuanțare a fenomenului, iar semnificația tatuajelor s-a redus la
mercantilism într-o societate care părea că se îndreaptă cu pași repezi spre desacralizare. Astăzi,
tradiția revine cu forțe noi sub forma unui trend în continuă dezvoltare. Deși amatorii moderni nu
sunt motivați de aceleași principii pe care le aveau în vedere pasionații erei de început a tatuajelor,
încă se ține cont de o parte a simbolisticii antice. Astăzi nimic nu mai e la fel... Din era rock
tatuajele au pășit spre noi orizonturi și momentan sunt preferate de tot mai multe celebrități pop,
aflate constant în posturi fashionable, fiind mai degrabă accesorii trendy decât reflecții ale unor
concepte. Body art-ul a fost adoptat și în cadrul unor manifestări ample, cum ar fi festivalurile gay
sau prezentările de modă excentrice. În altă ordine de idei a fost pur si simplu o 'marcă' a tinerilor
dornici de emancipare, a găștilor din cartierele marginașe ori a deținuților din penitenciare, pentru
care tatuarea corpului devenise echivalentă cu atitudinea 'watch out'. În ziua de azi majoritatea
tatuajelor se apropie mai mult de kitsch... Aici apare întrebarea : Tatuajul - artă sau kitsch ?
De câteva decenii, tatuajele au devenit o modă. Nu mai sunt un însemn distinctiv de
apartenenţă la un grup, nu mai sunt un stigmat, ca în cazul aplicării lor în lagărele de concentrare ale
nazismului. Tatuajele au devenit podoabe corporale, semne de originalitate şi de seducţie. Vedetele
sunt cele mai atrase de tatuaje şi sunt mândre de a le purta şi a le etala, uneori cu ostentaţie…
Tatuajele erau obiceiuri ale egiptenilor şi ale unor popoare din Orientul Mijlociu,
condamnate de Biblie. Europenii au redescoperit tatuajele în timpul explorărilor în Pacificul de Sud,
conduse de James Cook în anii 1770. Marinarii înşişi au fost identificaţi ca purtători ai unor astfel
de însemne până la al Doilea Război Mondial. Ei îşi tatuau adesea un crucifix pe tot spatele, pentru
a scăpa de flagelări în caz de pedepse. Căci distrugerea unei imagini religioase era o crimă.
În epoca modernă, motivele pentru care oamenii aleg să se tatueze sunt diverse. Identificarea
cu un grup şi utilizările magice nu mai sunt prioritare. La origine, tatuajele pe piele erau semne de
apartenenţă la un grup, ca, de exemplu, la maori, piraţi, foşti prizonieri… Pe parcursul istoriei,

8
oamenii au fost, de asemenea, tatuaţi cu forţa, din diferite motive. Începând din anii 1970, s-a
înregistrat un interes - care a tot crescut până în prezent - pentru tatuaje. Tatuajul a devenit un
mijloc de seducţie, de înfrumuseţare, de provocare, de revendicare a originalităţii.
Un tatuaj corespunde uneori cu un moment important din viaţă, agreabil sau dureros.
Adolescenţii se grăbesc să-şi facă astfel de însemne şi regretă mai târziu. Locul unde se fac tatuajele
- pe mână, picior, sân etc. - are de asemenea importanţa lui.
Au apărut şi tatuajele temporare, care sunt mai indicate, pentru că se poate renunţa la ele în
momentul când apar regretele - de multe ori provocate de plictiseala pentru veşnic aceeaşi imagine.
Unele persoane sunt sfătuite de medici să nu recurgă la tatuaje: femeile însărcinate, persoanele
bolnave de hemofilie, de hepatită B şi C, suferinzii de maladii cardiovasculare.
Devenite în ultimii ani o manie internaţională, tatuajele au ajuns şi miza unor concursuri în
întreaga lume. Se premiază originalitatea, complexitatea şi numărul acestora. Tatuajul a devenit o
artă, iar cei care îl execută sunt consideraţi mari maeştri, mult căutaţi de VIP-uri (anexa 5).
Pot deja să facă bani frumoşi, graţie talentului lor. Concursurile de tatuaje se organizează în
multe ţări şi se bucură de largi audienţe. Chinezii s-au dovedit, încă din vechime, neîntrecuţi în
această artă, reuşind să creeze, cu migală, adevărate capodopere pe tot corpul. Prezenţa lor în
competiţiile de tatuaje este un veritabil complex pentru ceilalţi concurenţi.
În dorinţa lor de a provoca senzaţie, de a şoca şi a seduce, vedetele sunt printre cele mai
interesate persoane de moda tatuajelor. Una dintre cele mai tatuate vedete este Angelina Jolie. Cel
mai nou tatuaj al său reprezintă coordonatele geografice ale locurilor unde s-au născut copiii ei:
Namibia, unde a adus-o pe lume pe fiica ei şi a lui Brad Pitt - Shiloh - Cambodgia, de unde l-a
adoptat pe Maddox, un băieţel în vârstă de cinci ani, Etiopia, de unde a adoptat-o pe Zahara, o fetiţă
de doi ani, şi Vietnam, de unde l-a adoptat pe micuţul Pax Thien, în vârstă de trei ani şi jumătate.
Acest tatuaj şi l-a aplicat pe locul unde avusese tatuat numele fostului ei soţ, Billy Bob
Thornton, şi un dragon chinezesc. De acum înainte, Angelina este hotărâtă să nu-şi mai însemneze
niciodată numele unui bărbat pe corp. De altfel, trupul ei mai este împodobit cu alte 12 tatuaje, în
locuri mai discrete.
Numeroase alte vedete de la Hollywood poartă pe trup tatuaje. Sienna Miller, fosta
logodnică a lui Jude Law, are trei stele pe umărul drept, ca simbol al dragostei, încrederii şi onoarei.
Britney Spears are şi ea un tatuaj care vrea să simbolizeze loialitatea şi onoarea.
Eva Longoria şi-a tatuat o stea pe interiorul încheieturii de la o mână. Eroina din "Neveste
disperate" susţine că s-a inspirat după cartea "Micul prinţ". Victoria, soţia fotbalistului David
Beckham (una dintre cele mai tatuate vedete masculine), şi-a tatuat, de asemenea, zona lombară cu
stele, câte una pentru fiecare membru al familiei.

9
Tatuajele au revenit în forţă în societăţile din întreaga lume. De neînţeles pentru unii, ele au
devenit expresia stilului acceptat de o întreagă tânără generaţie. Unii au ales să îşi exprime
caracterul prin alegerea unor modele specifice de tatuaje, în vreme ce alţii îşi aleg orice fel de desen
din simpla plăcere de a avea un desen corporal.
Un tatuaj este un semn creat prin inserarea de pigment în piele (se mai numeşte şi
pigmentarea pielii). Desenele pe piele sunt una dintre cele mai vechi forme de expresie nonverbală
din lume, ele fiind o trăsătură comună încă din vremea neolitică. În istoria recentă, tatuajele au fost
multă vreme privite ca fiind apanajul unei clase sociale izolate (erau purtate de marinari sau
deţinuţi), dar au revenit în cultura tinerelor generaţii în ultimii 30 de ani. În cultura Ainu (populaţia
indigenă a Japoniei), tatuajele faciale erau cele mai comune şi erau numite „irezumi“, în vreme ce
popoarele de origine polineziană preferau tatuajele pe corp, iar în Thailanda tatuajele „yantra“ erau
folosite pentru protecţie.
Desenele corporale au fost folosite în ritualuri de iniţiere, ca însemne ale rangului unei
persoane sau ca simboluri ale dedicării religioase a unui individ, dar şi ca însemne ale deţinuţilor,
sclavilor sau a celor respinşi de societate. În general, este acceptată teoria conform căreia originea
cuvântului „tatuaj“ provine din limba populaţiei din Tahiti. Aici, cuvântul «tatau» înseamnă a lovi
de două ori (repetiţia silabei „ta“ indică repetitivitatea unei acţiuni, iar litera „u“ înseamnă
„culoare“). Cea mai veche utilizare a acestui cuvânt în cultura europeană îi aparţine căpitanului
James Cook care, făcând referire la tradiţiile din Polinezia, scrie în jurnalul său, în anul 1769: „Ei
imprimă semne pe corpurile oamenilor şi numesc asta «tataw»
Marinarii au fost cei care au adus în Europa arta tatuării. Unele persoane au fost tatuate, de-a
lungul istoriei, împotriva dorinţei lor. Cele mai cunoscute astfel de însemne sunt numite „ka-
tzetnik“ (anexa 6) şi erau folosite în lagărele de concentrare naziste pentru a-i identifica pe evrei, în
perioada Holocaustului. Navigatorii europeni îşi tatuau scena crucificării lui Iisus pe spate pentru a
nu fi biciuiţi, ştiut fiind faptul că distrugerea chipului lui Dumnezeu era o crimă. Declinul istoric al
tatuajelor s-a produs odată cu demersul bisericilor de a creştina populaţiile tribale, moment în care
s-a introdus ideea că pigmentarea corpului ar fi o practică păgână. Revenirea acestei practici s-a
realizat în anii ‘70, când fanii fenomenului rock au început să-şi tatueze diverse simboluri care
inspirau teama. Un studiu din anul 2003 a arătat că în Statele Unite ale Americii, 16% din adulţi
aveau cel puţin un tatuaj. Cel mai răspândite erau în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 25 şi 29
de ani (36%).
Prejudecăţile în privinţa acestei forme de expresie fac găsirea unui loc de muncă în multe
domenii foarte dificil, motiv pentru care unii aleg să-şi facă tatuaje în locuri care pot fi uşor
acoperite de haine. În Japonia, de exemplu, persoanele cu tatuaje vizibile nu pot intra în majoritatea
saunelor sau sălilor de fitness din cauza asocierii, în mod preconceput, al tatuajelor cu yakuza,

10
mafia japoneză. În Statele Unite, majoritatea găştilor sau a organizaţiilor criminale folosesc tatuaje
distinctive pentru a-şi identifica membrii. Militarii americani obişnuiesc să-şi tatueze vulturi,
animalul naţional, ca simbol al patriotismului. Tatuajele mai sunt folosite şi din raţiuni cosmetice,
cum ar fi machiajul permanent. De asemenea, este foarte populară practica tatuajelor „semi-
permanente“.
Acest gen de tatuare se realizează prin inserarea acului la un nivel superficial al pielii, iar
tatuajele realizate astfel dispar în aproximativ şase luni. În cultura românească, părerile în privinţa
tatuajelor sunt în general împărţite în două: iubitori ai acestei practici şi sceptici. Pe de altă parte,
Simona, o persoană sceptică în privinţa tatuajelor, recunoaşte că îi priveşte cu neîncredere pe cei cu
desene cutanate. „Se spune că, dacă ar fi existat o a 11-a poruncă în Biblie, aceasta ar fi fost:
«Îngrijeşte-te!». Asta înseamnă totul: de la a te trata când eşti bolnav, până la a nu-ţi bate joc de
creaţia lui Dumnezeu: propriul tău corp“, declară femeia.
Bogdan, un tânăr de 20 de ani, care declară că are cinci tatuaje pe tot corpul, recunoaşte că
primul desen l-a ales „din teribilism“. „Este o formă de artă permanentă, de rebeliune“, spune
tânărul, adăugând că cei care nu acceptă această formă de exprimare „ar trebui să aibă o minte mai
deschisă“. Daniel, un student din Capitală, afirmă că nu şi-ar face tatuaje „pentru că nu reprezintă
nimic pentru mine“, dar îi acceptă pe cei care aleg să îşi deseneze simboluri pe piele. „E dreptul lor
de a se exprima liber. Cred că sunt nişte persoane mai «personalizate»“.
În timpul civilizaţiei egiptene, cea mai avansată în acea epoca, tatuajele s-au răspîndit pe
întreg globul. Dinastiile celor care au construit piramidele aveau relaţii cu multe alte culturi
importante: grecii, perşii, arabii etc. Arta tatuajelor s-a răspîndit pînă în Asia de sud-est prin anul
2200 înaintea erei noastre. Această artă a ajuns apoi şi la restul populaţiilor.
Cam în aceeaşi perioadă, japonezii au devenit interesaţi de tatuaje, însa doar pentru aspectele
decorative ale acestora. Artiştii japonezi au devenit unii dintre cei mai mari buni în acest domeniu.
Felul în care ei foloseau culorile, perspectiva şi imaginaţia lor a dat acestei practici un nou înţeles.
În primul mileniu al erei noastre, japonezii au adoptat practicile şi formele tatuajelor folosite de
chinezi.
În peninsula Balcanică, tracii aveau o altă întrebuinţare pentru tatuaje. Conform lui Herodot,
ei o foloseau pentru a-şi demonstra statutul în societate.
Deşi europenii ştiau de existenţa tatuajelor, aceştia au descoperit această arta abia după
epoca renascentistă. A fost întâlnirea cu amerindienii din America de Nord care a adus această
modă şi în Europa.
În acea perioadă corpurile marcate cu astfel de semne aveau semnificaţia că respectivele
persoane reprezentau bunuri care puteau fi folosite şi vîndute ca orice alt produs.

11
Majoritatea tribuilor le foloseau ca un ornament. Cu toate acestea un număr de civilizaţii
aveau alte aplicaţii pentru tatuaje. Goţii, un trib de barbari germanici faimoşi pentru atacurile lor
împotriva imperiului Roman, foloseau tatuajele pentru a-şi marca sclavii. Aşa făceau şi cetăţenii
Romei.
În Tahiti, tatuajele reprezentau istoria persoanei pe care le purta. Cînd deveneau adulţi,
băieţii primeau un tatuaj pentru a marca acest eveniment. Bărbaţii erau însemnaţi cu un alt model
atunci cînd se casatoareau. Cînd Imperiul otoman a ajuns în Bosnia, toţi soldaţii erau marcaţi de
autorităţi pentru a îi putea recunoaste în caz ca doreau să plece.
Mai tîrziu, tatuajele au devenit un fel de suveniruri pentru marinari. Atunci cînd ajungea pe
o insulă exotică, fiecare om îşi făcea cîte un însemn pentru a simboliza locul în care au ajuns în
aventurile lor pe mare. De exemplu, un dragon înseamnă că acel marinar a ajuns în China. La
început marinarii îşi foloseau timpul liber pentru a deprinde acest tip de artă şi cînd se retrăgeau
practicau această meserie în ţările lor natale. Atunci au fost înfiinţate primele saloane de tatuaj. Ca o
superstiţie oamenii amestecau în cerneala şi praf de puşc deoarece se considera că prelungea viaţa
purtătorilor.
Nativii americani foloseau nişte cuţitaşe care erau îmbibate în cerneală. În California unii
puneau culori în aceste taieturi. Inuiţii faceau găuri cu un ac şi dupa aceea introduceau un fel de
sforicică pe sub locurile unde erau împusăturile.
În Noua Zeelandă, tribul Maori îşi considerau corpul o bucată de lemn şi foloseau tot felul
de cuţitaşe pentru a-şi forma bine cunoscutele semne. Cu un cuţit din os, ei ciopleau în piele
trăsăturile pe care doreau să le imprime, mai ales pe faţă şi pe fese şi dupa aceea aduceau culoriile
pe care le turnau în acele răni. Datorită trocului care se desfăşura cu europenii ei au putut folosi şi
cuţite din metal pentru a face desene şi mai complicate.
În 1891, un american pe nume Samuel O'Reilly a patentat faimoasă maşină de facut tatuaje.
Ele îmbunătăţise un sistem te tipografie pe care îl reprodusese în miniatură. Acest sistem avea un ac
care vibra foarte repede. Acul penetra rapid pielea astfel încît culoarea ajungea în locul dorit pentru
a produce linii curate şi fără greşeli.
În societatea de astăzi o mulţime de persoane le poartă - avocaţi, atleţi, soldaţi, mecanici - nu
există limite profesionale pentru oamenii care iubesc tatuajele. Astăzi tatuajele sunt mai mult o
modă decît o metodă de a-ţi impune anumite trăsături de personalitate. Şi este normal ca oamenii să
dorească să afle cum au aparut tatuajele.
Samuel O'Reilly a fost primul artist de tatuaje contemporan. El si-a amplasat magazinul într-
o piaţă din New York şi a fost foarte popular la vremea sa. Tatuajele erau o modă şi atunci pînă la
crahul financiar din 1929. Ele au revenit la modă începînd cu al doilea război mondial, odată cu
întroducerea unor noi tipuri de tatuaje cum ar fi personajele din desene animate. Tatuajele au facut

12
un pas si mai în faţă în anii '70 şi '80 cînd celebrităţile au început să şi le afişeze (sau mai bine zis -
să şi le expună ostentativ) în mod public.
În ultimul deceniu, tatuajele nu numai că au devenit populare, ci omniprezente. Dupa 5000
de ani de tradiţie, nu există nimic care să indice că moda tatuajelor va disparea vreodată.
Tatuajele au fost întotdeauna în atenția oamenilor din cele mai vechi timpuri și până în
prezent. Dacă în vechime tatuajele aveau o anumită importanţă socială, astăzi ele sunt simple
simboluri care au pentru fiecare în parte o semnificație diferită.
Dacă pentru unii, a avea tatuaje pe corp înseamna apartenența la un grup, castă sau o altă
formă de organizare, pentru alții tatuajele nu sunt altceva decât un lucru care îi fac să se simtă
diferiți față de ceilalți sau speciali în proprii ochi.
Acum mii de ani polinezienii aveau jumătate din corp acoperit cu tatuaje care reprezentau
motive fantastice. La început tatuajul a fost numai ornamental și pentru că iată, omului primitiv nu-i
lipsea gustul pentru frumos și instinctul artistic fie și în forma sa rudimentară în Malayesia, în
locul vestimentației se foloseau tatuaje. Etimologia cuvântului tatuaje o găsim chiar la polinezieni:
tatau egal desen. Alți experți o atribuie zeului polinezian Tiki .
Dacă în trecut moda se lansa la curtea regală astăzi este pe dos. Tendințele sunt impuse de
majoritate în zilele noastre iar dacă în trecut tatuajele erau un lux sau dimpotrivă, reprezentau
oprobriul public, astăzi cei ce au tatuaje au avut la bază cu totul alte motive în alegerea lor. Europa
a văzut tatuaje atunci când acestea au venit din Oceania și apoi trecând prin Asia și Africa.
Perenitatea specifică de la tatuaje a fost pentru mult timp un bun indiciu de identificare a
persoanelor. Ne aducem aminte cum în filmele istorice personajele negative erau până la urmă
identificate după tatuajele corporale.Totuși etnologia care stă la bază pentru tatuaje ține de
instinctele primordiale ale umanității, adică dragostea de a plăcea.
La început oamenii își făceau tatuaje sub formă de zgârieturi de diferite forme, pe tâmple,
obraji sau bărbie. Formele erau din cele mai diferite de la linii drepte, întrerupte, curbate sau
punctate și până la zigzaguri sau stele. Oameni care trăiau în țările nordice foloseau tatuajele pe
pomeți sau frunte cu desene în formă de cruce. Femeile eschimoșilor erau singurele care se tatuau
iar tatuajele urcau de la vârful nasului către frunte. În Oceania erau preferate tatuaje în zona buzelor
care păreau că sunt dinți falși.
În evul mediu tatuajele erau accesibile doar celor din clasa superioară religioasă, tatuaje care
indicau clar statul avut. Tot atunci cuplurile se foloseau de ele pentru a-și declara dragostea unul
față de celălalt în fața zeilor sau era folosit pentru a însemna hoții și criminalii pentru a putea fi
recunoscuți pe toată durata vieții lor. Ușor ușor ele au început să apară nu numai la criminali ci și
la mici meseriași, apoi la soldați și în felul acesta și-au făcut loc către lumea bună.

13
Dacă la evrei tatuajele erau total interzise de religie, pentru alte popoare să le ai avea o
anume importanță religioasă și aici putem să amintim de vechii egipteni. Un lucru interesant se
petrecea la ruși care considerau că a avea tatuaje pe corp echivala cu vinderea sufletului puterilor
întunecate, o superstiție care a făcut din tatuaje o practică interzisă pentru mult timp. Nu aceeași
părere o aveau călugării budiști care prin stilul lor de viață au devenit o adevarata legendă. Dacă
pentru unele popoare să ai tatuaje avea un sens religios, pentru altele se apela la ele din credința că
acestea îi vindecă de anumite boli sau dureri, că îi ține departe de primejdii.
Așa cum în zilele noastre o parte din cei ce aleg să aiba tatuaje țin acest lucru în secret, așa
se întâmpla înainte cu organizații oculte care își însemnau astfel apartenența la acea organizație.
Încă întâlnim organizații care apelează la anumite genuri de tatuaje pentru a-și declara apartenența
la organizația din care fac parte și aici putem aminti mafia rusă sau celebra mafie japoneză.
Totuși unul dintre motivele principale pentru care se apelează la tatuaje este cel războinic,
de a-și dovedi bărbăția și curajul în fața adversarilor acesta având întotdeauna un efect puternic de
intimidare. Războinicii din trecut apelau la ele pentru a-și speria adversarii sau pentru a ține
socoteala inamicilor uciși.
Astăzi întâlnim tatuaje la oameni aproape în toate țările lumii și la toate categoriile sociale.
Zilnic suntem ținuți la curent despre noile tatuaje apărute pe ceafa sau gâtul unui fotbalist celebru
sau manechin din România sau din străinătate. Deși au devenit lucruri obișnuite, acestea încă
stârnesc interesul suficient de mult pentru a face subiect de discuție în ziare sau emisiuni de
televiziune.
Am interogat câteva persoane din diferite caterogii sociale şi vârstă diferită, iată care au fost
răspunsurile lor la întrebarea : ”Aţi dori să vă faceţi un tatuaj ?„
Oleg Burcă - manager IT, 24 ani
Nu vreau, pentru că îmi pare ne estetic. Apoi "apucăturile" de acum pot intra în
contradictoriu cu viziunile mele de peste ceva timp. Deci nu vreau să fac acum ceva ce ar putea
intra în conflict cu eul meu de peste timp!
Ina Drăgan - studentă, 22 ani
Da, dar nu din cel pentru toată viața! Mi-ar plăcea să încerc în schimb tatuaje temporare
(semipermanente), din cele care se duc după patru-cinci ani! Ține destul cât să mă bucur de el și
dispare exact când lucrurile vor intra pentru mine pe un alt făgaș... Mi-aș alege unul negru, delicat,
poate un fluture sau o floare stilizată! Nu mă întreba unde mi l-aș face pentru că va fi într-un loc
secret! Oricum, nu-l fac pentru ceilalți! Îl fac pentru mine si pentru EL!
Iacob Mihai-Silviu – cadru militar, 23 ani
Nu! E risc de cancer cu substanţele alea în piele, mi se pare ca doar cei frustraţi o fac!
Ioana Antoniu - medic stomatolog, 33 ani

14
Am vrut să-mi fac unul "în tinerețe", în primul an de facultate, dar mi-a fost frică de durere
și am renunțat! Mi-a mai fost frică și de "condițiile sanitare" și "profesionalismul" celor care te
tatuau, știți voi cum era imediat după Revoluție... Am auzit că acum au fost aduse în România și
aparate care nu provoacă durere, non-invazive, pentru că acul de pigmentare nu mai atinge țesutul
vascularizat și cel cu terminații nervoase. Fina mea a preferat tatuaje temporare realizate cu un
astfel de aparat de pigmentare și nu a durut-o de loc. Am fost împreună la consultație și am lăsat-o
să-și facă pentru că mi-a plăcut cum "arăta" locul... Cred totuși că un tatuaj pentru mine, acum, n-ar
fi prea... estetic!
Ion Surdu - student, 22 ani
Nu ştiu de ce, dar aş vrea unul. Adică nu că aş vrea tare-tare. Poate că-mi place să am vreun
semn pe mine!
Carmen Severa - account executive, 25 ani
Nu! Nu m-aş tatua niciodată, pentru că mi se pare lipsit de logică să mă "însemnez" singură!
Sunt adepta lucrurilor naturale. De aceea nici nu mă machiez și nici nu-mi voi vopsi părul
niciodata! Cred că naturalețea este un dar pe care femeile din zilele noastre, mai ales din România,
și l-au pierdut în favoarea "decorării". Cel mai bun exemplu de naturalețe impecabilă cred că este
doamna ministru Mona Muscă. Are curajul să-și arate vârsta și o face cu eleganță și demnitate!
Nici pentru tatuaje temporare nu am tragere de inima chiar dacă dispar dupa câțiva ani.
Noua mentalitate a produs, ca necesitate, o adevărată industrie a tatuajelor - nu există cartier
fără câțiva meșteri ai tatuajului, și chiar în fiecare sat există măcar câte unul, impregnând în piele,
cu mijloace rudimentare, figuri șocante sau nume de iubiți/iubite ce dispar mai repede din suflet
decât din epidermă.
Preocupați de adâncimi esențiale, psihologii nu au dat încă o explicație completă dorinței
omului de a-și imprima mesaje în piele. La început, tatuajul avea o funcție mistică, identificându-l
pe purtator cu simbolul înscris pe propriul trup. În trecut tatuajul dădea altă față purtătorului:
înfricoșătoare (în bătălii), de ademenire (în trib), de apartenență la un grup etc. Semnificațiile
istorice ale tatuajului aproape că au dispărut astăzi. Nu mai e nici sacru, nici funcțional.
La ora actuala poți întâlni, cel puțin un salon tatuaje, aproape în orice oraș din România. În
fiecare sector al capitalei găsești cel puțin un salon tatuaje. Mentalitatea din ce în ce mai deschisă a
românilor spre nou și dorința tinerilor de a ieși în evidență și experimența unei noi senzații tari,
încurajează schimbarea destinației a multor spații comerciale în salon tatuaje.
Un tatuaj este o cale excelentă de exprimare. Varietatea modelelor de tatuaj oferită de salon
tatuaje ne dă ocazia să alegem un tatuaj potrivit cu personalitate noastră, cu stilul de viață, cu stilul
de a ne îmbrăca, sau cu felul în care vrem să fim văzuți de cei din jurul nostru.

15
Alegerea unui salon tatuaje este al doilea pas important după ce ați decis că doriți un tatuaj.
Trebuie să luați în considerare locația în care se află acel salon tatuaje, calitatea aparatului și a
pigmenților folosiți, modelele de tatuaje oferite de acel salon tatuaje.
Alegerea de a avea un tatuaj permanent este o alegere pe viață. Deci trebuie îndelung
analizată. Dacă ezitați, poate este mai bine să începeți cu un tatuaj semipermanent pentru a vă da
seama dacă vă place sau nu. În orice salon tatuaje permanente un tatuator bun și cu experiență, nu
va accepta să vă tatueze dacă va vedea că ezitați cîtuși de puțin. Tatuarea necesită pricepere și
foarte multă atenție din partea tatuatorului pentru că o greșeală este foarte greu de acceptat mai ales
în cazul unui tatuaj permanent.
Procesul de alegere a unui salon tatuaje este deosebit de important. Primul aspect care
trebuie avut în vedere este curățenia și metodele de sterilizare din acel salon tatuaje.
După o mică cercetare şi analiză putem să ne dăm seama că există doua tipuri de oameni
care posedă tatuaje pe corp :
1. Cei care s-au tatuat ca să fie în pas cu moda, și care nu îți pot da nici un detaliu despre
alegerea sau semnificația tatuajului.
2. Cei care au pe corp adevarate povești, unele mai frumoase decât altele (pentru astfel de
povești e indicat să urmarești și emisiunea Miami Ink de pe Discovery).
Despre prima categorie nu sunt prea multe de spus, însă ei reprezintă o majoritate
covărșitoare a “tatuaților”. Fie că e vorba de tribali fără noimă, sau de sirene și ancore pe brațe
(majoritatea dobândite prin pușcării), astfel de tatuaje vor fi întotdeauna la vedere, pentru că de fapt
asta e și ideea de bază în momentul “achiziționării” lor. În a doua categorie de “tatuați” intră
oamenii care în genere au ce povesti ore în șir despre desenene pe care le-au pe piele.
Trebuie să fii mândru de tatuajul tău chiar și când nu ți-l vede nimeni. Probabil asta este și
apogeul unui desen pe piele. Să-l induci practic oamenilor din jurul tău, fără ca aceștia să-l
privească, iar asta se poate face doar prin atitudine. Tatuajul potrivit are o însemnătate puternică în
atitudinea posesorului, în comportamentul și simțirile lui. Dacă nu simte nimic din toate astea,
tocmai s-a desenat degeaba, și e pe viață!
Ttuajul este o practică veche- de fapt o formă artistică- ce indică identitatea tribală. În
ultimul secol a sporit popularitatea tatuajului printre grupurile te tineri. Semnificația culturală a
acestei practici mai recente poate fi considerată ca indicator al identității de grup (mai ales în
rândurile membrilor armatei sau ale bandelor organizate). Mai generalizat, acesta este un simbol al
răzvrătirii împotriva autorității (anexa 7).
Simbolismul a avut o influență enorma asupra artelor, dar nu e necesar să vizităm o galerie
de artă, o bibliotecă sau un teatru, ca să ne expunem pe noi înșine simbolismului în acțiune,
deoarece acesta pătrunde în viața noastră de zi cu zi. Din vremuri străvechi, simbolismul a fost
16
folosit pentru exprimarea identității și pentru confirmarea aderării la anumite grupuri sociale.
Oamenii pot fi simbolizați de o trăsătură dominantă a personalității sau de un atribut, ca exemplu,
înțelepciunea, inocența sau patriotismul, în timp ce, în termenii psihologici, în realitate, personaje
diferite pot purta măști în scopul ascunderii adevăratului lor ego împrumutând și câteva
caracteristici ale ființei pe care o simbolizează masca. Calitatea de membru al unei meserii sau
profesii poate defini în plus identitatea, iar simblolurile generice ocupaționale pot fi adăugate celor
care le practică: un bucătar șef, de exemplu, poate fi identificat prin boneta de bucătar, bărbierul
prin briciul bărbierului, iar un rege prin coroană. Membrii culturilor tribale își exprimă identitatea
colectivă prin semne simbolice specifice și insulare ca tatuarea corpului cu diferite picturi, decorații
sau custume tribale. Această tendință este veridică și pentru grupurile de cult moderne (ex.:
punkiștii) sau pentru suporterii echipelor sportive, dar și pentru comunitățil tribale (africane,
aborigene sau amerindiene cu tradiție seculară). Arta heraldică medievală a avea de asemenea un
sistem unic de simboluri de identificare pentru plasarea indivizilor sau entităților civice într-o
dinastie sau țară.7
Cercetarea identității este inerentă condiției umane: în scopul cunoașterii integrale a unui
individ se impune familiarizarea cu neamul, tribul și națiunea aceluia. Istoria colectivă și
credințele grupurilor sociale dau informații asupra personalităților și membrilor lor și le definesc
identitatea.
Acest papuaș din Noua Guinee (anexa 8) și-a pictat fața și și-a desenat corpul cu motive și
obiecte cu semnificația tradițională străveche. Ca și masca, pictarea feței își are originea în
ritualurile omului preistoric, iar practica supraviețuiește în multe culturi tribale din prezent, inclusiv
în Africa și în triburile de amerindieni. Scopul principal al pictării feței este transmiterea
întruchipării imaginii pictate caracterului purtătorului: însemnarea poate reprezenta variabil, un zeu
sau un demon, aserțiunea identității tribului sau să fie specific unui anumit ritual. Astăzi,
decorațiunile faciale sunt aplicate numai în timpul ceremoniilor rituale sau de război. Triburile
melaneziene, ca cele din Papua Noua Guinee, au ritualuri exclusiv masculine, incluzându-le pe cele
de purificare sau inițiere. Strămoșii tribali (tumbuna) sunt în mod particular importanți în
credințele melaneziene și pot fi invocați în dansuri și rituri ca melopeea pentru care participanții
își decorează cu grijă corpul.8
„Faptul de a-ți desena pe față altă figură îți schimbă personalitatea”, remarcă Jean-Louis
Barrault în Maquillages et perruque au théâtre, punând în lumină efectul de sugestie al grimei, nu
numai asupra spectatorului, ci și asupra actorului care ”intă în pielea” unui personaj. Figurile și
mimica actorilor alcătuiesc centre de interes permanent ale imaginii scenice. Machiajul are un rol-

7
Clare Gibson, ”Semne & Simboluri”, Editura Aquila ’93, Oradea, 1998, pag 15-16
8
Ibidem, pag 50

17
cheie în compoziția teatrală, caracterizarea fizionomică a personajelor fiind un element esențial al
punerii în scenă- inițiată de regizor, dar creată vizual de scenograf. Imaginat odată cu decorurile și
costumele, machiajul, fie el de epocă sau modern, poartă amprenta viziunii și stilului unitar al
pictorului de teatru, în stânsă colaborare cu cel care metamorfozează chipul actprulor: machiorul.
Descifrarea conștientă a mijloacelor plastice de expresie stabilește o comunicare mai largă,
nu numai intuitiv, ci și rațional, între creatorii personajelor dramatice- actori, scenograf, regizor,
machior etc.- și publicul și, departe de a rupe vraja spectacolului, o îmbogățește cu multiple
asociații de idei.
Machiajul subliniază trăsăturile distinctive ale personajului, marcând urmele expresiilor
obișnuite, fixate în cute sau riduri.
Și în viața zilnică fiecare om își creează figura de care are nevoie pentru a-și juca rolul în
societate, încercând să se apropie de idealul său de frumusețe.9
Nu există fetiță care să nu fie fascinată de culorile pe care mama sau sora mai mare le
folosește la machiaj asemenea unui magician pentru a pune în valoare trăsăturile frumoase sau de
există sunt minoritate.
O dată cu vârsta, fetele descoperă trucurile machiajului și învăță cum să ascundă
imperfecțiunile sau să estompeze elementele fizionomice care le nemulțumesc. Astfel machiajul
este prezent în viața femeilor de când sunt fetițe până spre vârste înaintate. Îl adoptă în funcție de
vârstă, de vreme și de vremuri... mai natural sau mai accentuat, mai discret sau mai dramatic,
urmând de multe ori tendințele sugerate de marile companii care lanseaza linii de machiaj.
Atât femeile cât și barbații folosesc cosmetice de sute de ani, bineînțeles că machiajul a
suferit schimbări dramatice în timp.
Cea mai veche înregistrare istorică despre machiaj vine din prima dinastie a Egiptului. Se
amintește aici despre unguente folosite de femei și bărbați pentru hidratarea și catifelarea pielii.
Femeile egiptene foloseau pentru machiajul din jurul ochilor o culoare gri forte închis, obicei
preluat și de evrei și menționat în Noul Testament din Biblie.
Filosoful roman Plautus (254-184 i.c.) scria că "O femeie fără machiaj este ca mâncarea fără
sare" (anexa 9). Românii foloseau culori închise pentru ochi și sprincene, iar fața și-o albeau cu
cretă (anexa 10).
În secolul al VI-lea prostituatele din Spania foloseau pentru machiaj culoarea roz și tot în
Spania în secolul XIII femeile bogate foloseau numai ruj roz pentru a dovedi că își puteau permite
un ruj sintetic.
Regina Elizabeth a Angliei considera un obicei sanătos folosirea cosmeticelor, iar femeile
foloseau albușul de ou pentru intreținerea tenului. Pe la 1800 în Anglia produsele pentru machiaj și
9
Adina Nanu, opcit, pag 90-91

18
cosmeticele de întreținere a pielii erau foarte toxice pentru că farmaciștii care le preparau foloseau
și ingrediente ca mercurul sau acidul nitric. Aceasta este epoca de aur a șarlatanilor fabricanți de
produse cosmetice, care se folosesc de lipsa de cunoștințe a oamenilor epocii, prezentând
numeroase produse miraculoase menite să îmbunătățească sau chiar să schimbe total înfățișarea
doamnelor simandicoase.
În 1850 bărbații se machiau iar regele George IV cheltuia sume mari de bani pe produse
cosmetice. Este epoca de prestigiu a Franței din punctul de vedere al eleganței, luxului și modei. Se
răspândește întrebuințarea pudrei de culoare albă, ochii sunt accentuați prin machiaj, buzele
vopsite cu roșu.
În epoca victoriană machiajul era asociat cu prostituatele sau cu actrițele (considerate atunci
de aceeași speță).
În anul 1914 se scrie o nouă pagină în istoria produselor pentru machiaj și de intreținere a
pielii: Max Factor introduce pentru prima oara pudriera în formatul în care este și azi și nu peste
mult timp oglinjoara și discheta pentru pudrat. Maurice Levy inventează rujul în carcasa de metal și
tot atunci George Burchett face primul tatuaj cosmetic al buzelor.
Tendințele victoriene de a nu folosi produse pentru machiaj s-au menținut pâna în 1920
când emanciparea femeilor din America a făcut din machiaj o manifestare de libertate a femeii. La
sfârșitul anilor '20 machiajul a devenit o necesitate pentru femeile de la oraș. Max Factor
inventează lip gloss-ul și apar mai multe nuanțe de roșu pentru rujuri.
Între anii 1930-1950, odată cu apariția și dezvoltarea cinematografului a început o noua eră.
Vedetele de cinema au devenit cele mai puternice fashion icon-uri, lansând odată cu aparițiile lor pe
ecrane tendințe în modă și în machiaj. Femeile din toata lumea le imitau (ex.: celebrul contur de
ochi al lui Audrey Hepburn cu linii adânci în formă de ochi de pisică). După câțiva ani își face
apariția și genul de eroină senzuală, Joan Crawford, Joan Harlow etc. Buzele câștigă în importanță
și depășesc conturul lor normal, nările palpită, părul este semilung.
Începând cu anii '60 mișcarea hipiotă a adus o și mai mare libertate în folosirea machiajului,
de la buze colorate cu alb pâna la pictarea de imagini pe față.
Cu încetul însă se îndepărtează de genul misterios, artificial. Evoluția concepției despre
frumos se îndreaptă către natural, către firesc. Și iat-o trecând peste toate tipurile intermediare, pe
Brigitte Bardot, tipul de față tânără, traită în aer liber, cu tenul bronzat, ochii accentuați, dar cu
farduri mai savante, buzele păstrându-și conturul lor normal și colorate deschis, cât mai apropiate
de natural. Suntem departe de gura mică în formă de inimioara a anilor 1930, dar și de buzele
cărnoase de culoare închisă.
În România, machiajul, numit "sulemenit", de la cuvântul turcesc "sülümen", era un obicei
oriental care dăinuia de sute de ani. În 1820, s-a produs în țările Române o reformă radicală în
19
îmbrăcămintea femeilor, prin adoptarea hainelor europene, deși machiajul continuă să fie foarte
folosit din cauza influenței orientale și să fie răspândit în toate clasele sociale.
După "89 în România, apariția vedetelor de televiziune și a revistelor de modă a generat o
creștere exponențială a interesului pentru înfrumusețare, la modul general, și pentru machiaj, în
particular. Multe femei au realizat puterea cameleonică dată de machiaj, devenind adevarate
experte. Când se face un machiaj, se are de-a face cu o mulțime de oameni, fiecare cu personalitatea
lui distinctă, pe care trebuie să o respecte un make-up artist, mulându-se în așa fel încât să nu își
facă meseria de ocară și să mulțumească și subiectul. Cu bărbații lucrurile decurg, în gener, destul
de simplu. Ei sunt, în majoritate, docili și nici nu au nevoie de prea multe retușuri cosmetice.
Adevărata probă de foc se trece atunci când trebuie de făcut machiaj pe o femeie. Trebuie să-ți
imaginezi cum ar arăta chipul respectiv undeva, între parametrii perfecțiunii, și apoi se trece la
analiza mișcărilor de ajustare: se alungesc sau nu ochii, se ascund cearcănele, se ridică, prin efecte
optice, colțurile gurii etc. (anexa 11)
Multe din reprezentările noastre nu depăşesc câtuşi de puţin rangul de imagini-semne, pentru
că ele nu se referă decât la un semnificat la propriu, realitatea spaţio-temporală sau concep digital.
Din contra, imaginea poate să se prezinte ca imagine simbolică atunci când, prin structura sa, nu îţi
este suficientă în totalitate, când, în ea, un excedent invită la a o acorda cu o dimensiune de
semnificaţie absentă, transcendentă.10
”Simbolul este mişcarea sensului primar care ne face să participăm la sensul latent şi, astfel,
ne asimilează simbolizantul, fără ca noi să putem domina intelectual similitudinea. În acest sens,
simbolul este donator; el este donator, deoarece este o intenţionalitate primară care oferă, în mod
analog, sensul secund.” subliniază P. Ricoeur.

Anexa 1: Otzi omul zăpezii

10
Jea-Jacques Wunenburger, opcit, pag 23

20
Anexa 2: Samuel O’Reilly

Anexa 3: Jenis Joplin

Anexa 4: Lyle Tuttle


Anexa 5: Tatuajele vedetelor

21
Tatuajele lui Angelina Jolie sunt simbolice

Tatuajele lui Britney Spears sunt mai puțin originale

22
Jessica Alba are un tatuaj scris în hindusă

23
Anexa 6: Ka-tzetnit

24
Anexa 7: Tatuajul o operă de artă sau un moft???

25
26
Anexa 8 : Papu din Noua Guinee

Anexa 9: Anna Kournikova fără machiaj

27
Anexa 10
Anexa 11: Adevărata magie: machiajul

28
BIBLIOGRAFIE

1. Adina Nanu, „Arta pe om. Look-ul și înțelesul semnelor vestimentare.”, compania, 2001
2. Clare Gibson, ”Semne & Simboluri”, Editura Aquila ’93, Oradea, 1998
3. Ivan Evseev, ”Cuvînt-Simbol-Mit”, Editura Falca, Timișoara, 1983
4. Jea-Jacques Wunenburger, ”Viața imaginilor”, Editura Cartimpex, Cluj, 1998
5. Solas Boncompagni, ”Lumea simbolurilor”, Humanitas, Bucuresti, 2003
6. http://www.natahaus.ru/ , ”Got Ink”
7. ”Tattoos unlimited eBook”, 3rd Edition , Copyright, 2004
8. http://tatu.by/vidy-tatuirovok
9. http://www.roxy-tattoo.com/
10. http://abseenthe.wordpress.com/
11. http://roarticles.com/

29
12. http://10h-sava.blogspot.com/
13. http://www.adevarul.ro/
14. http://www.blooms.ro/
15. http://www.atac-online.ro/
16. http://mtc.md/
17. http://buddha.voce.ro/
18. http://www.eva.ro/
19. www.google.com
20. http://www.siluhatattoo.ru/
21. http://www.tattooirovka.com/
22. http://www.ta1.ru/tattoo.htm

30