Sunteți pe pagina 1din 16

Conf.univ.dr.

Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

SUBDIALECTUL MARAMUREŞEAN

Maramureşul, aşa cum se prezintă azi, ne apare divizat în trei microzone dialectale, acest
lucru nu constituie, însă, un impediment în a afirma că existenţa celui de-al cincilea subdialect
este pusă la îndoială (Neiescu 1971, 301). Această divizare se regăseşte şi în alte părţi, dar trebuie
să avem în vedere ideea unităţii în diversitate sau invers, diversitatea în unitate.
La nivelul foneticii, graiurile maramureşene se disting, în general, printr-o accentuare
puternică ceea ce îi conferă un aspect de "rar şi apăsat" – fapt remarcat şi consemnat şi de
Magdalena Vulpe (1984, 323). Sunt numeroase cazurile în care accentul este deplasat, mai ales la
vocativ. Sunt semnalabile situaţiile speciale de vocativ, în care întâlnim forme apocopate cu
accentul deplasat de tipul măi şog¡ "cumnate", măi vărú "vere/ vărule", hăi moşú "moşule", hăi
socrú "socrule", care se constituie într-o veritabilă trăsătură dialectală (Vulpe 1984, 333), unică la
nivelul dacoromânei. Privit în ansamblu, subdialectul maramureşean se caracterizează prin
numărul mare de consoane dure: s,z; ţ, Ë; ş, j; č, ğ; r. Toate acestea dau un aspect aparte graiurilor
din această parte a ţării.

Materialul dialectal selectat şi prezentat pune în evidenţă două tipuri de trăsături:


I. PARTICULARITĂŢI COMUNE CU ARIA DE NORD-VEST A
DACOROMÂNEI:
- păstrarea unor sunete, fonetisme etimologice:
- ă: părete <lat.paries, -etis, rădic <lat.eradicare; rătundă <lat.*retundus
(=rotundus DLRM, s.v.rotund);
- e aton ca în limba veche: beserică
- î: galbîn <lat.galbinus; (mblă <lat.ambulare; (mple <lat.implere; (nimă
<lat.anima; (ntră <lat.intrare;
- u: măduuă <lat.medulla; v*du”ar/ <lat.viduus; v*du”ă <lat.viduua;
- se înregistrează, ca şi în subdialectele vestice, bănăţean şi crişean, prezenţa unui { < _a
accentuat, înaintea unei silabe care conţine un alt e sau ă. Fenomenul acţionează şi la
nordul Tisei: aĉ©le; berb¨ĉe; f¨t'e; f¨ţă; l¨le; l′¨mńe; m¨re; m¨să; ńev¨st′e; p¨re; p¨t′e;
st'¨l′ĕ; tr¨pte; v¨d′ĕ; v¨veriţă; vr¨me;
- monoftongarea diftongilor [÷á] la [¨], [¤á] la [£]; evoluţia diftongului [˜á] la [y{] ca în
subdialectele crişean şi moldovean; lipsa diftongului [î˜] în cuvintele câne, pâne, mâne;
- palatalizarea dentalelor [t,] [d] la [t'], [d'] atât la sud cât şi la nord de Tisa, este generală şi
colectivă. Din acest punct de vedere graiurile din Maramureş se înscriu în aria mare a
graiurilor nord-vestice.
- palatalizarea oclusivelor palatale [k'], [0] la stadiile în care se confundă cu cele rezultate
din palatalizarea dentalelor, adică [t'], [d'];
Dialectologie – subdialectul maramureşean Conf univ.dr. Mircea Farcaş

II. PARTICULARITĂŢI PREZENTATE ÎN MANUALE, TRATATE, CA TIPICE


ŞI SUFICIENTE PENTRU CONSIDERAREA CELUI DE-AL CINCILEA
SUBDIALECT – maramureşean. În acest sens semnalăm următoarele aspecte:

a. LA NIVEL FONETIC:
1. elemente arhaice care continuă particularităţi din stadiile vechi de limbă:

Consonantism
- păstrarea fonetismelor arhaice 8 (<lat. d + ī, ĕ) şi ğ (<lat. j + o, u), în formele moştenite din
latină sau din fondul autohton: Ëámă< lat.zema; Ë*čă <lat.decem; Ëî “zi” <lat.dies; Ëîs
<lat.dicere; frúnËă <lat.frondea; sturË <lat.turdus; tîrË0u <lat.tardivus; urËálă “urzeală” <urzi
+ suf.-eală <lat.ordire; ğoc <lat.jocus; ğoi <lat.Jovis; ğ£că “joacă” <lat.jocare ğos “jos”
<lat.deo[r]sum; ğunc <lat.juvencus; ğug “jug” <lat.jugum;
-

2
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

2. Particularităţi inovatoare, care individualizează graiurile din Maramureş în raport cu


zonele vecine:
- fricativele labiodentale (după care vocalele anterioare se păstrează) cunosc stadii specifice de
palatalizare în graiurile de la sud de Tisa: f devine s, iar v devine z (în unele cazuri d′ sau
Ф):
f > s: ser “fier”; s{rbe "fierbe"; sin “fin”; să si6/ să sie “să fiu/ să fie”;
v > z: loz0t “lovit”; zer, “vier”; zi˜e "vie"; zyerń <viermi – în Maramureş având sensul
"şarpe"; zin “vin”, excepţie Săpânţa unde stadiul de palatalizare a labiodentalei v este
specific graiurilor de la nordul Tisei yin; a zîńí “a veni”, să ziy"să vii"; zis*8 “visez”; ziţ*l
“viţel”;
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

- africatele ĉ, ĝ sunt rostite “dur” în Maramureş (notate č, ğ în sistemul ALR), având drept
consecinţă transformarea vocalelor palatale în vocalele centrale corespunzătoare (e, i > ă,
î):
ač*˜a "aceia"; ač*la "acela"; arğ0nt “argint”; čăl “cel”; čărb “cerb”; čărc “cerc”; čăr "cer";
č*t′erĕ “ceteră, vioară”; čînč “cinci”; č0zmă “cizmă”; crúčă “cruce”; d′{ğăt “deget”; d£ğă
“doage” etc.
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

b. LA NIVEL MORFOLOGIC

1. Păstrarea unor forme etimologice sau foarte apropiate de etimon:


- menţinerea unor forme etimologice: dărabă “bucată”, notat şi la neutru, forma cea mai
apropiată de etimonul maghiar daráb: dint-on daráb, un daráb de slănínă; slugă
<v.sl.sluga, fiind folosit la masculin: un slúgă;
- repetarea formelor atone de dativ şi acuzativ ale pronumelor personale şi reflexive ca în limba
veche: n-o vrut a fuğî pînă nu l-o mîncatu-l; ne-am dusu-ne; ne-a datu-ne de drumu-aiesta;
ne-am datu-ne şi…; ne-an dusu-ne în carier; ne-a adusu-ne pînă-n sat; ne-an strînsu-ne; le-
o adunatu-le; le-o spusu-le; cum s-o pticată-să; ne-an dusu-ne-amîndoi şi s-o-nceputâ-să
ploaie; s-o-ntîmplatu-să; v-oi spuni-v-oi iară;
- lipsa elementului derivativ –ez la verbele de conjugarea I: eu lucru[-ez], eu greblu[-ez], eu
însămn[-ez], eu sar[-ez] – fenomen prin care graiurile din Maramureş se aseamănă cu
istroromâna, lucru observat de S.Puşcariu (1926, 341, apud Saramandu 2004, 138).

- se păstrează la imperativ blem “haidem” <lat.ambulemus: blem înc6á^a, blemáţ p0nă-nc6ó^a.


Blem "să mergem" este atestat şi la nordul Tisei în urmă cu o sută de ani în textele dialectale
culese în Biserica Albă: Blem soră la cununie.
- verbele a se chinui şi a se necăji sunt conjugate la diateza activă, ca în limba veche: m-am dus
slugă ş-am chinuit n-ai treabă; Cât pe lume am trăit/ Am lucrat ş-am necăjit;
- se păstrează prepoziţia veche a <lat.ad “la”: îmblám a ápă; n-am îmblat a hrib/; [cânepa] o
bilím ş-o-nt'índ'em a scre; cum să zîĉe a noi;

2. PARTICULARITATI INOVATOARE. Înregistrăm apocopa:


- silabică: acá <acasă; ca <carne: aduĉ{ ca; d'imińa <dimineaţă: pă mîń d'imińa; mărĝí
<mărgică: o mărĝí; grí <grijă: n-ai tu grí; pa <pace: i-ay dat pa; dă-y pa!; tu nu-mi day
pá; păr{ <pereche: o părª;
Apocopa silabică se întâlneşte şi în cazul numelor proprii: irí “Irino”; măy y6á “Ioane”; măy d′o
“Gheorghe”; mă pe “Petre”.
Apocopa este întâlnită extrem de frecvent la nivelul verbelor, fiind recunoscută ca “trăsătură
dialectală relevantă absolută” (Vulpe 1984, 330).
- verbe, mai ales la:
- ind. prez., pers.1, sg, pl.: cânepa o culé [culegem] ş-o fa [facem] znopt′; fa [facem] căpt′iţ (TD-
Bas., AJ, p.355/30);
- infinitiv: (a) fa “a face”: atîta oy fa [face]; čă mń-a fa? [face]; ^é-y fa [face] tu cu y=?; ĉ-om fa
[face]; my-oy fa [face] túrt′e; n-am putut fa ńic [face nimic]; nu-i voye a fa [face] clăy; nu l-a
fa [face]; a m{re şi t'e-a petrª [petrece] pîn-acásă; oyculª [culege] pičóč şi ţ-oy culª [culege]
măláy; ţ-oi tra [trage] crúča;
- imperativ: nu fá [nu face]; vay tu fl32re, da că dă-y pa [pace];

- o particularitate foarte importantă o constituie lipsa elementelor derivative(numai la pers. a 3 sg)


la verbele de conjugarea a IV-a, care se conjugă cu sufixele morfologice -esc(-ăsc), -eşti, -eşte
în limba literară: ameţ& “ameţeşte”; [oţelul] să căl′{ “căleşte”; căntăr{ “cântăreşte”; čîript′{
“ciripeşte”; clăt′{ “clăteşte”; [omu care] clopot′{ “clopoteşte”; dost′{ “dospeşte”; să fer_á
Dialectologie – subdialectul maramureşean Conf univ.dr. Mircea Farcaş

[ferească] dumńe8*6; hod′in{ “odihneşte”; înver8* “înverzeşte”; lipt′{ “lipeşte”; [vaca]


muX| “mugeşte”; [stupu] roy{ “roieşte”; să suč| “se suceşte”; topt′{ “topeşte”;
Înregistrăm lipsa sufixelor morfologice şi la conjunctiv pers.3, sg şi pl.: să cosá <cosească; să
grápe <grăpeze; să plăt′á <plătească; să să topt′a <topt'ească; să t′iziá <tivească;
- la verbele iotacizate s-au refăcut forme pentru evitarea omonimiilor. La aceste verbe, la
indicativ prezent, s-au creat forme pentru a înlătura omonimia prin analogie cu verbe ca:
ştiu, stau, iau, dau (Marin et alii 2000, 78). Astfel, înregistrăm forme de tipul: [eu] pu6 “eu
pun”; răm06 “eu rămân”; ta6 “tai”; ţî6 “ţin”. Astfel de variante analogice, pentru evitarea
omonimiei, s-au format şi la conjunctiv prezent: să h′í6ŏ "să fie", să mó6ă “ să (în)moaie”;
să-l m06ă “să-l mâie”; să pú6ă “să pună”; să nu spu/ să nu spú6ă "să spun, să nu spun";
să sú6ă “suie”; să tá6ă “să taie”;
- existenţa unor forme perifrastice, alcătuite din perfectul compus al verbului a fi şi participiul
trecut al verbului de conjugat, care poate fi la masculin sau la feminin: am fo fuğ(t din
armată “fugisem”, o fo mărs în rayón, o fo prins-o, s-o fo dus tăţ, o fo avut – forme prin
care Maramureşul se înscrie în jumătratea de nord a dacoromânei.

C. LA NIVEL SINTACTIC
1. Conservarea unor forme arhaice:
- prezenţa deosebită a construcţiilor infinitivale în raport cu conjunctivul, fapt care
demonstrează caracterul conservator al acestora.
- se păstrează construcţii arhaice infinitivale, verbele care precedă aceste construcţii având
valoare de semiauxiliare de aspect, de tipul: a se apuca, a da, a începe, a se prinde, a se
pune: dă a-nsăra, dă a-ntuneca, dă a spăla blide; dă a sierbe; s-o dat să-l prindă;
[holdele] dau a să coace; ai început a cosî; am început a slăbi; prind a făta oile; am
prins a tăié; prinde-a să coace; prinde-a fierbe; să pune-a herbe/sierbe;
- după verbul a vrea, urmează, în marea majoritate, infinitive fără prepoziţia a, forme
întâlnite doar în Palia de la Orăştie, specifice secolelor XVI-XVII: am vru purta cămeş; n-
am vru lăsa drujbile; le vrei face; nu vreau mere la joc; n-o vrut ţăse nora; pă mine m-o
vrut mărita părinţî; care nu vrea săruta; eu nu vream săruta feciorii; nu s-o vrut duce;
cum o vrut-o fura hoţî; nu i-o vrut spune; nu m-o vrut da mama;

d. LA NIVELUL LEXICULUI
La nivel lexical, elementele prezentate ca specifice de către Emil Petrovici şi Romulus
Todoran, apar cu mare frecvenţă la generaţia în vârstă şi, sporadic, şi la generaţia tânără.
Păstrarea unor cuvinte, forme etimologice
a. Din latină: căţân “colţ de stâncă” <lat.catīnum “strachină” sens dat prin analogie, grupă de
stânci mari care formează o căldare; crunt "plin de sânge, însângerat" <lat.cruentus:
Plâng copacii de pe munţi/ Că i-o văzut morţi şi crunţi. (Papahagi 1925, 215/52); cura
"curge" <lat.currĕre - în Maramureş se păstrează în această formă doar cu sensul "a
curge": cură miere, cură vin; înveşte “a îmbrăca” <lat.investio: "Ce-i mai bun ca oaia
bună?/ Că te-nveşte, te hrăneşte/ Şi cu miel te dăruieşte"; miérâi "albastru" <lat.merus:

3
Dialectologie – subdialectul maramureşean Conf univ.dr. Mircea Farcaş

Codrule frunză mierie/ Eu mă culc tu mă mângâie; mur “brâu din piatră deasupra
fundaţiei” <lat.murus; păcurar “cioban” <pecorarius; şpur "bastard" <lat.spurius
"nelegitim, bastard"; tăroasă “însărcinată” <lat.tar “greutate”; teară “urzeală” şi “război
de ţesut” <lat.tela;

b. De origine veche slavă, specifice secolului a XVI-lea


băsadă “vorbă, vers” <v.sl.besĕda <v.sl.besĕdovati "a vorbi, a sta de vorbă"; bidă
"necaz, suferinţă" <v.sl.bĕda: da cînd era să rămîie de bd'idă rămîne încă şi cu unu-m
[copil] pîncite; grumbí "a jigni, a supăra" <v.sl.grumb "aspru, grosolan" <v.sl.grąbŭ:
Să-i învăţ cu omenie/ Să nu grumbdească pă nime; Nu m-o lăsat să trăiesc/ Părinţii să
nu-i grumbăsc; iuboste “dragoste” <v.sl.*ljubost; nojă “haită (de lupi)” <vb.a se
noji<v.sl.umnožiti “a se înmulţi"; ocinaşe "rugăciuni" < v.sl.otĭče naşǔ "Tatăl nostru";
a ogodi (cu varianta a agodi) "a aştepta" < v.sl.ugoditi; Spune-mi mândră, voia ta/ Agodi-
mi tu ori ba?/ Spune-mi, mândră, gânduţu, / Agodi-mi tu ori nu?;

Pe lângă termenii prezentaţi de către Romulus Todoran (1956, 48) ca specifici


subdialectului maramureşean: cuşăiesc "gust", cătilin(aş) "încet", străfin "strănut", clei "creieri",
coc "cocoaşă", cocon "copil", (inima) joacă "bate" considerăm că pot fi adăugaţi următorii:
boreasă "nevastă", a luşti "a desface porumbul de pe cocean", a năpusti/ năposti "a elibera,
a scoate", vierme/ zierme "şarpe" .

În concluzie, din punctul de vedere al repartiţiei dialectale, graiurile maramureşene se


pot grupa în trei arii dialectale:
1. GRUPA GRAIURILOR DE CENTRU (Vişeu – Sighet) aprox. punctele 223-225, 228-232
din ALRR-Mar.) unde sunt întâlnite toate caracteristicile subdialectului maramureşean
(aici, se întâlneşte şi arhitectura de tip maramureşean a bisericilor de lemn):
- ă protonic nu devine a;
- rostirea dură a africatelor č, ğ (chiar şi înainte de vocalele o, u – deşi particularitatea se pare că e
în regres, totuşi sunt numeroase cazurile în care apar consoanele "dure" č, ğ);
- palatalizarea în stadii specifice a labiodentalelor f, v la s, respectiv z;
- caracterul de sistem al apocopei;
- deplasarea accentului în forme apocopate;
În jurul punctelor 223-225, 228-232 se conturează o arie, un “nucleu dialectal” ce prezintă
o anumită stabilitate şi unde întâlnim o serie de termeni specifici, cum ar fi: bumbi, corhaz,
cujelcă, horincă, hrebincă, iagăr (h.21 – formează o arie compactă) laşte, a luşti (h.18 grupează
graiurile maramureşene de la nordul Tisei cu graiurile de est de la sud de Tisa), mărţână, năpusti
(h.19 – formează o arie compactă maramureşeană) picioică, şogor, teară, tăroasă.

4
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

ă protonic nu devine a

rostirea dură a africatelor č, ğ

palatalizarea lui f > s; v> z

caracterul de sistem al apocopei

deplasarea accentului în formele


apocopate
Lexic specific:
cocon, boreasă, a
luşti, mărţână, a
năpusti, teară

Se întâlneşte arhitectura tipică a bisericilor de lemn maramureşene


Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

2. GRUPA GRAIURILOR DE NORD-VEST se caracterizează printr-o diminuare a particulari-


tăţilor specifice, apropiindu-se de subdialectul crişean. Această arie care traversează Tisa,
în care intră Săpânţa şi localităţile de la nordul Tisei: Biserica Albă, Apşa de Jos, Plăiuţ şi
Strâmtura, prezintă trăsături asemănătoare subdialectului crişean, având drept principale
caracteristici: fricativizarea lui ĝ la j în termeni de tipul: jinere, sânje; palatalizarea
labiodentalelor f, v la h', respectiv stadiile d', i, ø în cuvinte ca: a h'i "a fi", h'in "fin", h'ir
"fir" sau ine "vine", iţăl "viţel". O serie de termeni specifici nordului dacoromânei
grupează această arie de nord-vest cu Ţara Oaşului şi/ sau cu grupa de nord-est a
subdialectului crişean şi/sau cu graiurile: vezi h.16 – piţiene; h.20 – izvarniţă; h.22 –
fugău;h.23 – budâi; h.24 –bâli.
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

3. GRUPA GRAIURILOR DE SUD-EST, cu trăsături care fac trecerea spre subdialectul


moldovean, cum ar fi închiderea vocalelor finale: masî, casî, fatî – forme frecvente în
localităţile Borşa, Moisei, sau termeni specifici, comuni graiurilor din Moldova şi din
nordul Transilvaniei (v.h.15 - măşcat).

Cele mai multe particularităţi dialectale se datorează evoluţiei interne a graiului şi nu


influenţei limbilor străine cu care a venit în contact de-a lungul timpului. Dovada – aceleaşi
particularităţi se întâlnesc în graiul ucrainenilor de la sud de Tisa, dar nu se întâlnesc la ceilalţi
ucraineni (a se vedea discuţia legată de durificarea africatelor č, ğ). Graiurile de la nord de Tisa
sunt mai arhaice, dar evoluează în aceeaşi direcţie ca şi cele de la sud de Tisa, dovada –
particularităţi recente, comune vorbitorilor din sud, întâlnite în graiul tinerilor (palatalizarea lui f >
h' > s atestată în graiul tinerilor).
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean
Conf.univ.dr. Mircea Farcaş Subdialectul maramureşean

Tisa nu a constituit niciodată o graniţă între maramureşenii din sud şi cei de la nordul ei,
hărţile atlaselor lingvistice demonstrează că zonele din nord formează arii lexicale cu partea de
vest a subdialectului maramureşean de la sud de Tisa. Prin acestea suntem întru totul de acord cu
afirmaţia conform căreia: “Maramureşul de nord este o continuare firească a celui din sudul Tisei,
împreună cu care a format întotdeauna, în ciuda separării administrative, o unitate lingvistică de
netăgăduit”494.
Datele analizate şi prezentate pe parcursul demersului nostru ne îndreptăţesc să
afirmăm că, în ciuda influenţei "nivelatoare" a limbii literare, există încă suficiente trăsături
specifice pentru a susţine existenţa celui de-al cincilea subdialect: maramureşean.

494
Maria Marin, Iulia Mărgărit, Victorela Neagoe, Graiuri româneşti in Ucraina şi Republica Moldova, în
Cercetări asupra graiurilor româneşti de peste hotare, Bucureşti, 2000, 42-121.