Sunteți pe pagina 1din 6

RESPONSABILITATEA MEDICO-LEGALA IN LEGATURA CU ACTUL MEDICAL

DEONTOLOGIA MEDICALA
SI RELATIILE ACESTEIA CU ETICA MEDICALA

In lumea neavizata, notiunea de etica se confunda adesea cu notiunea de deontologie. In realitate,


aceste doua notiuni isi au definitia si continutul lor. Este adevarat ca unele elemente de deontologie se
suprapun cu cele de etica, dar aceasta situatie apare numai in anumite cazuri.

ETICA este stiinta sociala care se ocupa cu studiul valorilor si conditiei umane din perspectiva
principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; incearca, la modul sistematic, sa inteleaga si sa accepte
anumite comportamente umane, judecandu-le din prisma moralei.

Etica medicala se preocupa de aspectele morale ale practicii medicale, intregul comportament uman
fiind modelat de-a lungul secolelor in jurul unor valori fundamentale: viata si libertatea.

Pornind de la aceste doua valori, putem construi doua principii etice:

respectul datorat vietii;

respectul autonomiei persoanei.

Particularizand aceste doua principii la practica medicala, se nasc numeroase dileme, etice, care sunt
augumentate si de schimbarile in conceptiile traditionaliste privind obligatiile morale in general sau in
particular daca ne referim la relatia cadru medical – pacient.

Exemple de dileme etice sunt:

mentinerea in viata a unui pacient dependent de aparate;

dreptul la euthanasie;

dreptul la intreruperea cursului normal al sarcinii;

feritilizarea in vitro cu mama purtatoare;

transplantul de tesuturi si organe 'post-mortem'.

Alaturi de cele doua principii etice enuntate anterior mai pot fi enuntate si alte principii etice:

principiul binefacerii – adica trebuie sa faci bine, dar acest bine trebuie sa fie util si efectul sau sa fie mai
puternic decat efectul negativ al actiunii de binefacere;

principiul justitiei – adica de a se da fiecaruia ceea ce merita;

principiul non–maleficientei – adica nu trebuie provocat raul sub nici o forma. Acestea sunt si un motto al
activitatii medicale sub forma 'primum non nocere' – mai intai sa nu faci rau.
DEONTOLOGIA desemneaza exigentele etice legate de exercitarea unei profesiuni si care se
concretizeaza in cadrul deontologic adoptat de un anumit corp profesional.

Aceste coduri deontologice sunt rezultatul unui consens al majoritatii profesionale si asigura un standard de
calitate al profesiunii respective.

In domeniul medical cel mai vechi cod deontologic este juramantul lui HIPPOKRATES alaturi de care
trebuie amintite si juramantul de initiere CARAKA SAMHITA din India sec. I, Juramantul ASAPH (text
evreiesc din sec III) etc.

Deontologia se focalizeaza in special asupra lumii medicale dar ea se intalneste si in alte domenii in
care este necesara o atitudine cat mai corecta (publicistica, ziaristica etc.).

In lumea medicala care cuprinde pe toti cei ce lucreaza in domeniul medical exista o obligatie si o
responsabilitate care se intalneste la nivel de UNICAT fata de celelalte profesii pentru ca se lucreaza cu
bolnavul si cu viata omului.

Totul este legat de responsabilitate.

Prima idee in cadrul deontologiei este umanismul in medicina.

Personalul medical practica o profesiune prin excelenta umanista, in favoarea omenirii.

Umanizarea medicinei s-a facut destul de lent in sensul ca metodele de lucru, tehnicile din domeniul medical
chiar daca vizau vindecarea sau alinarea suferintelor se produceau cu brutalitate datorita lipsei mijloacelor
analgezice.

In general etica medicala se ridica la nivelul unor norme stiintifice care traduc in viata umanismul. Astfel se
leaga ideea de etic si deontologic.

RESPONSABILITATEA MEDICALA

Actul medical este un act benefic societatii si are in vedere salvarea vietii, prelungirea vietii,
prevenirea infirmitatilor, usurarea suferintelor, cresterea, mentinerea sau redarea intregului potential fizic si
psihic, reintregirea sau reinsertia sociala etc.

Scopul echipei medicale este acela de a salva viata bolnavului si a-l proteja de orice risc.

Din pacate, in profesiunea noastra se poate intalni si situatia neplacuta de a gresi sau a lucra superficial.

Greseala medicala se poate defini ca incalcarea regulilor de conduita profesionala in raport cu cazul
dat si cu conduita altui medic intr-o situatie similara.

Greseala incepe acolo unde inceteaza disputele stiintifice, iar medicul, daca a avut mai multe alternative de
lucru, nu este vinovat daca a acceptat-o pe cea mai adecvata experientei sale.

Comparand greseala cu eroarea, putem spune ca greseala este de domeniul corectitudinii medicale, pe cand
eroarea de fapt este de domeniul cunoasterii medicale.
GRESEALA

Cauzele greselii sunt:

informarea insuficienta;

nesupravegherea bolnavului;

inalcarea consimtamantului;

greseala de diagnostic, prognostic sau tehnica medicala.

Raspunderea juridica medicala evolueaza intr-o raspundere:

subiectiva – unde vinovatia este rezultatul direct al unui act medical;

obiectiva – bazata pe riscul in activitate, care spune ca cine isi asuma un risc prin exercitarea unei activitati,
isi asuma si responsabilitatea efectelor nedorite;

Jurisprudenta medicala recunoaste mai multe tipuri de responsabilitati:

disciplinara;

administrativa;

contractuala;

civila;

delictuala;

penala.

In marea mjoritate a cazurilor raspunderea cadrului medical se bazeaza pe culpa – adica lipsa intentiei de a
face rau – culpa rezultata din nesocotirea unor indatoriri profesionale.

Sub aspect juridic culpa poate fi:

in faciendo – cand nu se aplica un tratament sau se aplica necorespunzator;

in omitendo – cand se omite sa se faca ceva ce este necesar;

in eligendo – cand nu sunt alese procedeele adecvate si utile pacientului;

in vigilando – cand nu se supravegheaza adecvat bolnavul.

Dupa gravitate culpa poate fi:

culpa lata (grava);

levis (medie);

levissisima (a prevederii exceptionale).


In concret, cadrului medical i se poate imputa:

culpa prin necunoasterea faptelor medicale sau a notiunilor medicale (ignoranta de baza);

culpa prin lipsa de dexteritate, de pragmatism sau de indeplinirea unor manopere tehnice elementare;

culpa prin diligenta, prin lipsa de grija (este rezultatul neglijentei care poate duce la prejudicierea intereselor
bolnavului);

culpa prin usurinta cand, cadrul medical, in mod usuratic, gandeste ca urmarile negative nu se vor produce,
dar in realitate ele intervin;

culpa prin imprudenta – constituie o incalcare a regulilor de conduita profesionala, de previziune stiintifica.

EROAREA

Eroarea poate fi:

de fapt – datorita dezvoltarii insuficiente a medicinii–, nu atrage responsabilitatea cadrului medical;

de drept (de norma) – datorata insuficientei pregatirii si incalcarii indatoririlor –, atrage responsabilitatea
cadrului medical.

Eroarea de drept (de norma) tine de:

imperfectiunea cadrului medical;

de reactivitatea bolnavului;

de inteligenta cadrului medical.

In ce priveste sistemul acoperirii riscurilor profesionale prin asigurari de raspundere civila profesionala.
CAS a organizat un sistem de asigurare de raspundere civila a medicilor si a celorlalte categorii de personal
medical.

Desi masura este intampinata cu reticenta de corpul medical care refuza inca sa constientizeze importanta
responsabilitatii actului medical, ea este absolut necesara pentru protectia intregului personal sanitar.

Viitorul va fi unul in care pacientii vor fi mult mai atenti la serviciile medicale de care vor beneficia si
corpul medical mult mai constient si mai precaut in ceea ce priveste responsabilitatea fata de actul medical.

III. RASPUNDEREA PENALA

Raportul juridic de drept penal ia nastere prin savarsirea de catre o persoana fizica a unei infractiuni.

Infractiunea este fapta omului, care prezinta pericol social, este savarsita cu vinovatie si este prevazuta de
legea penala. Raspunderea penala este consecinta nesocotirii dispozitiei normei juridice penale.

Savarsirea faptei penale (a infractiunii) atrage raspunderea penala a faptuitorului, iar raspunderea penala
atrage sanctionarea acestuia si aplicarea unei pedepse.

Tipuri de sanctiuni:
pedepsele:

principale – detentia pe viata;

inchisoare de l5 zile la 30 ani;

amenda de la 100.000 pana la 50.000.000 lei;

complementare – interzicerea unor drepturi pe o perioada de la 1 – 10 ani;

degradarea militara;

accesorii – interzicerea unor drepturi si intervin dupa executarea pedepsei (ridicarea dreptului de libera
practica).

masuri de siguranta – sanctiuni de drept penal, preventive, care se iau impotriva persoanelor ce au savarsit
fapte prevazute de legea penala;

masuri educative.

Infractiuni savarsite de catre personalul medical sau in legatura cu activitatea medicala

Infractiuni prevazute de Codul Penal:

Uciderea din culpa (art. 178 al. 2, 4, 5);

Vatamarea corporala din culpa (art. 184 al. 3, 4, 5);

Provocarea ilegala de avort (art. 185);

Insulta (art. 205);

Calomnia (art. 206);

Divulgarea secretului profesional (art. 196);

Executarea fara drept a unei profesiuni (art. 281).

Infractiuni contra sanatatii publice

zadarnicia combaterii bolilor (art. 308);

contaminarea venerica si transmiterea HIV (art. 309);

sustragerea de la tratament medical (art. 309*);

infectarea apei (art. 311);

traficul de stupefiante (art. 312).


Raspunderea penala pentru o infractiune se declanseaza fie prin reclamatia bolnavului, fie a familiei acestuia
si se soldeaza cu sesizarea din oficiu a organelor de justitie.

CONCLUZII

Profesionalismul trebuie sa se manifeste in permanenta si atunci suntem ocrotiti.

Prevenirea greselilor si erorilor medicale se face printr-o pregatire continua la locul de munca si prin cursuri
organizate pe profile, specialitati.

Este necesara cresterea rolului organizatiei 'Colegiul asistentilor medicali' in pregatirea cadrelor medicale
din unitatile sanitare, dar cu implicare si in pregatirea la nivelul scolilor sanitare.