UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ

FACULTATEA de INFORMATICĂ MANAGERIALĂ

Ciclul de studii: LICENȚĂ
Programul de studii: INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Disciplina: MODELAREA ŞI SIMULAREA PROCESELOR ECONOMICE

Anul III - semestrul 2 / 2019 - 2020

CURS 4
MODELE ECONOMICO - MATEMATICE PENTRU
GESTIUNEA STOCURILOR

Noţiuni generale

Prin stoc înţelegem o rezervă de bunuri materiale destinate vânzării sau folosirii în procesul de
producţie. Constituirea stocurilor presupune:
➢ cheltuieli de aprovizionare sau producţie;
➢ cheltuieli de stocare (depozitare, întreţinere etc.);
➢ pierderi pentru deprecierea mărfurilor şi altele.

Orice gestiune de stoc presupune intrări în stoc sau aprovizionări şi ieşiri din stoc, acestea
putând avea un caracter determinist sau aleator.

Deciziile ce se iau în organizarea ştiinţifică a stocurilor au la bază un criteriu de optim,

determinat de politica economică, acesta fiind de obicei costul total minim.

1
Politica optimă reprezintă activitatea de management a stocurilor care implică un cost total
minim. Elementele unei politici optime sunt:

➢ nivelul optim al stocurilor;

➢ volumul optim al unei comenzi de reaprovizionare;
➢ perioada optimă de reaprovizionare;
➢ numărul optim de reaprovizionări etc.

MODELE DETERMINISTE

Modelul 1.
Gestiunea (stoc) cu perioadă fixă, cerere constantă şi fără posibilitatea lipsei de stoc

Considerăm gestiunea unui stoc de cantitatea Q, pe un interval de timp θ, cu aprovizionări la

perioade fixe (T), de cantitate conform cererii constante (q).

Presupunem cunoscute:
➢ cantitatea Q;
➢ perioada de gestiune θ;
➢ costul unitar de stocare 𝑐𝑠 , pe unitatea de cantitate şi pe unitatea de timp;
➢ costul de lansare a unei comenzi 𝑐𝑙 , pentru volumul întregii comenzi.

Presupunem că lansarea comenzii se face în timp util şi aprovizionarea se realizează în momentul

în care s-a epuizat stocul s; de asemenea, presupunem că stocul se consumă uniform (variaţie
liniară) şi nu se admite lipsa de stoc.

Criteriul de optim va fi costul total minim.

2
Pentru fiecare perioadă T avem următoarele cheltuieli:

1
𝑐𝑙 + ∙ 𝑞 ∙ 𝑐𝑠 ∙ 𝑇
2
Numărul aprovizionărilor este:
𝑄 𝜃
𝑣= =
𝑞 𝑇

Costul total al gestiunii cantităţii Q pe perioada 𝜃 va fi:

1 1 𝑄 𝜃
𝐶 = (𝑐𝑙 + ∙ 𝑞 ∙ 𝑐𝑠 ∙ 𝑇) ∙ 𝑣 = (𝑐𝑙 + ∙ 𝑞 ∙ 𝑐𝑠 ∙ 𝑇) ∙ ( = )
2 2 𝑞 𝑇

Înlocuind corespunzător, putem exprima costul total doar în funcţie de variabila q, astfel:

1 1
𝐶(𝑞) = ∙ 𝑄 ∙ 𝑐𝑙 + ∙ 𝑞 ∙ 𝑐𝑠 ∙ 𝜃
𝑞 2

Criteriul de optim va fi: min 𝐶(𝑞)

𝑞

➢ determinăm punctele staţionare ale funcţiei 𝐶(𝑞), adică soluţiile ecuaţiei:

1 1
𝐶 ′ (𝑞) = − 𝑞2 ∙ 𝑄 ∙ 𝑐𝑙 + 2 ∙ 𝑐𝑠 ∙ 𝜃 = 0

2𝑄∙𝑐𝑙 2𝑄∙𝑐𝑙
⟹ 𝑞2 = ⟹ 𝑞̂ = √ 𝑐 punct critic pentru 𝐶(𝑞); din considerente economice,
𝑐𝑠 ∙𝜃 𝑠 ∙𝜃

luăm pentru 𝑞̂ numai valori pozitive.

2
➢ 𝐶 ′′ (𝑞) = 𝑞3 ∙ 𝑄 ∙ 𝑐𝑙 . Cum 𝐶 ′′ (𝑞) > 0 rezultă 𝒒
̂ este punct de minim pentru 𝐶(𝑞).

3
Deci elementele unei politici optime sunt:

2  Q  cl
qˆ =  volumul optim al unei comenzi
  cs

Q   Q  cs
vˆ = =  numărul optim de aprovizionări
qˆ 2  cl

 2   cl
Tˆ = =  perioada optimă de aprovizionare
vˆ Q  cs

Cˆ = 2  Q    cl  cs  gestiunea optimă

Modelul 2.
Gestiunea (stoc) cu perioadă fixă, cerere constantă şi cu posibilitatea lipsei de stoc

Considerăm gestiunea de la modelul 1, cu modificarea că se admite lipsa de stoc, dar penalizată

cu un cost unitar de penalizare 𝑐𝑝 .

Perioada constantă de reaprovizionare T o împărţim în două subperioade:

➢ 𝑇1 - în care stocul satisface cererea (𝑠 > 𝑞);
➢ 𝑇2 - în care stocul nu mai satisface cererea (𝑞 > 𝑠).

Criteriul de optim este costul total minim.

1
În perioada 𝑇1 se va plăti pentru stocul mediu ∙ 𝑠 costul unitar 𝑐𝑠 , adică cheltuielile medii de
2

stocare:

𝑠
∙ 𝑇1 ∙ 𝑐𝑠 .
2

4
În perioada 𝑇2 avem lipsă de stoc (𝑞 − 𝑠) penalizată cu costul unitar 𝑐𝑝 , deci se vor înregistra
cheltuielile medii de penalizare:

𝑞−𝑠
∙ 𝑇2 ∙ 𝑐𝑝
2

Costul total al gestiunii va fi:

𝑠 𝑞−𝑠 𝑄 𝜃
𝐶(𝑞, 𝑠) = (𝑐𝑙 + ∙ 𝑇1 ∙ 𝑐𝑠 + ∙ 𝑇2 ∙ 𝑐𝑝 ) ∙ ( = )
2 2 𝑞 𝑇

𝑇1 𝑠 𝑇2 𝑞−𝑠
Din relaţiile: =𝑞 , =
𝑇 𝑇 𝑞

⇓ ⇓

𝑠 𝑞−𝑠
𝑇1 = 𝑞 ∙ 𝑇 𝑇2 = ∙𝑇
𝑞

Înlocuind 𝑇1 şi 𝑇2 în expresia funcţiei cost total, obţinem:

𝑄 𝑠2 (𝑞 − 𝑠)2
𝐶(𝑞, 𝑠) = ∙ 𝑐𝑙 + ∙ 𝜃 ∙ 𝑐𝑠 + ∙ 𝜃 ∙ 𝑐𝑝
𝑞 2∙𝑞 2∙𝑞

Punctele de extrem ale funcţiei 𝐶(𝑞, 𝑠) se vor găsi printre punctele staţionare, adică soluţiile
sistemului:

𝜕𝐶(𝑞,𝑠)
=0
𝜕𝑞
{𝜕𝐶(𝑞,𝑠) ⟹ (𝒒
̂, 𝒔̂) punct staţionar
=0
𝜕𝑠

5
Se demonstrează că acesta este şi punct de minim pentru 𝐶(𝑞, 𝑠).

Deci o politică optimă presupune:

2∙𝑄∙𝑐 1
𝑞̂ = √ 𝜃∙𝑐 𝑙 ∙ √𝜌 ⟹ volumul optim al unei comenzi,
𝑠

𝑐𝑝
unde: 𝜌=𝑐 se numeşte factor de penalizare.
𝑠 +𝑐𝑝

2∙𝑄∙𝑐𝑙
𝑠̂ = 𝑞̂ ∙ 𝜌 = √ ∙ √𝜌 ⟹ stocul optim
𝜃∙𝑐𝑠

𝑄 𝜃∙𝑄∙𝑐𝑠
𝑣̂ = =√ ∙ √𝜌 ⟹ numărul optim de aprovizionări
𝑞̂ 2∙𝑐𝑙

𝜃 2∙𝜃∙𝑐 1
𝑇̂ = 𝑣̂ = √ 𝑄∙𝑐 𝑙 ∙ √𝜌 ⟹ perioada optimă de aprovizionare
𝑠

𝐶̂ = √2 ∙ 𝑄 ∙ 𝜃 ∙ 𝑐𝑙 ∙ 𝑐𝑠 ∙ 𝜌 ⟹ gestiunea optimă