COMUNICAREA VERBALĂ ÎN AFACERI

Comunicarea verbală în afaceri - este cea care se desfășoară prin schimbul de

cuvinte și mesaje potrivite, atât verbal cât și scris. În momentul în care se
comunică cu alte persoane, mesajul trebuie să fie precis, să aibă o structură
corespunzătoare și să fie ajustat persoanei căreia îi este adresat. Pentru eficiența
comunicării verbale, trebuie utilizate expresii cunoscute, în timp ce folosirea
termenilor profesionali se recomandă numai atunci când suntem absolut siguri că
cealaltă parte implicată în comunicare va înţelege mesajul trimis.
Funcţiile limbajului verbal sunt multiple, dar două par să prevaleze pentru om:
funcţia de reprezentare adică de construcţie a unor sensuri şi cea de acţiune adică
de comunicare
Comunicarea verbală, într-o organizație, se manifestă în direcția de la angajați
spre managementul superior, aceasta se numește comunicare verticală
ascendentă. Este vorba despre acea comunicare în care se dorește să se comunice
reacția privind informațiile instructive, atunci când este vorba despre
transmiterea informațiilor autentice de la nivelurile ierarhice inferioare, care țin
de problemele curente din producție, atitudinea angajaților față de muncă și
organizație . Unul dintre punctele principale ale comunicării ascendente în cultura
afacerilor este acela de a informa superiorii privind activitățile din sectoarele
operaționale ale companiei. Prin comunicarea de jos în sus se atinge fluxul de
feedback și realizarea la timp a sarcinilor în mediul de afaceri. Aceste căi de
comunicare pot fi foarte importante atunci când vine vorba de asigurarea calității.
Formele comunicării verbale sunt ꓽ
- Alocuțiunea
- Toastul
- Conferința
- Dezbaterea
- Dizertația
 - Discursul

Elementele comunicării verbale sunt ꓽ

- Mesajul
- Canalul
- Feedback-ul pozitiv sau negativ
Mesajul este o componentă complexă a comunicării care implică fenomene de
codare, recodare, decodare. La om, funcţia semiotică înalt dezvoltată permite
codarea stimulilor actuali, trecuţi, viitori şi utilizarea lor nu doar de către cel care
codifică, ci şi de cei care primesc mesajul. E o informaţie structurată după anumite
reguli. Reprezintă cea mai complexă componentă a procesului de comunicare,
care se transmite apelând la limbajul verbal, nonverbal, paraverbal. Este
determinat de starea de spirit a emiţătorului şi de deprinderile de comunicare ale
emiţătorului şi receptorului. Trebuie să fie clar, coerent, concis. Construirea şi
transmiterea mesajului presupune două acţiuni distincte: codarea si decodarea.
FEEDBACK  reprezintă acele mesaje de răspuns pe care receptorul le da în
timpul sau după receptarea mesajului iniţial. Componenta foarte importanta
pentru ca determina masura în care mesajul a fost înţeles, crezut si acceptat; este
o informaţie trimisă înapoi la sursa
Canalul de comunicare reprezintă acea cale care permite difuzarea mesajului și
au determinări principale următoarele precizate:
-presupunerea unei coerențe de comunicare între receptor și emițător
-este principalul spațiu pentru factorii perturbători
Comunicarea este esențială in stabilirea unor relații corespunzătoare între
manager si angajat.
Comunicarea manageriala verbala este cea mai importantă modalitate de a
motiva și de a dezvolta clienții.
Managerul, prin pozitia pe care o deține, exercită o putere considerabilă asupra
interlocutorului. Pentru unii dintre angajați conducătorul este primul
reprezentant al autorității, o persoană care indrumă, protejează, sustine, oferă
sfaturi. Acest “transfer de sentimente”, de obicei inconstient, explică de ce
conducatorul constituie un “exemplu” caruia I se atribuie imaginea de “tata” pe
care nu le are intotdeauna cu adevarat. Comunicarea managerială este puternic
influențată de relația manager-subordonat si generează adesea la cel din urma o
atitudine “ambivalentă”, atât pozitivă cât și negativă.
Există o comunicare reală a managerului care are in vedere:
-        să-și rezerve timp dialogului cu angajatul
-        să asigure un climat  de comunicare adecvat
-        sa fie obiectiv
-        sa evite contrazicerile directe
-        sa dea răspunsuri imediate si la obiect pentru a evita neintelegerile
-        să comunice angajaților schimbările care se produc si sa țină cont și de
părerile acestora
Există o ascultare activă din parte managerului concretizat in:
-        disponibilitatea de a lua in considerare punctele de vedere ale
interlocutorului si de a le accepta, dacă acestea sunt bune
-crearea unor ocazii de feedback, cerând interlocutorului să explice și să
argumenteze opiniile sale
O comunicare transparentă care:
-        să informeze angajații continuu asupra schimbărilor care i-ar putea afecta
-        să protejeze angajații de zvonuri
-        să evite stările tensionate
Un adevărat manager competent și corect stie să comunice cu fiecare angajat în
parte și în același timp știe să-și țină promisiunile făcute.
Prezentarea
În primul rând, trebuie să pregătim cuvântarea pe care dorim să o ținem. Pornim
pentru aceasta de la selectarea ariei în care se va înscrie subiectul pe care dorim
să-l prezentăm. Aceasta trebuie să se dovedească relevantă și interesantă pentru
audiența propusă.
În al doilea rând, trebuie să facem o distincție la nivelul scopului pe care-l
urmărim prin prezentarea noastră.
Pregătirea oricărei prezentări orale reclamă vorbitorului o conştientizare şi o
pregătire pentru a stăpâni situaţia în care se află. De aceasta depinde tipului de
discurs ce urmează să îl susţină. Tonalitatea vocii, ritmul vorbirii, intensitatea
trebuie armonizate cu ţinuta vestimentară, distanţa la care se plasează faţă de
public, gestica, mimica derulată şi mişcarea braţelor şi a corpului. Se spune despre
mari avocaţi că îşi declamau în oglindă pledoariile finale din diferite procese
susţinute. Despre Demostene, unul dintre cei mai celebrii oratori ai antichităţii, se
atestă că îşi repeta discursurile publice pe malul mării pentru a găsi tonul care
acoperea vuietul valurilor
Factorul timp este decisiv în pregătirea unei prezentări. Oratorii spuneau că
pentru a putea vorbi cinci minute aveau nevoie de două săptămâni de pregătire,
iar pentru a vorbi o oră, de o singură săptămână.
Discursul
În rostirea discursului trebuie să se acorde toată atenţia momentului începerii
expunerii. Nu începeţi expunerea până când publicul nu şi-a ocupat locurile şi nu
sunteţi siguri că vă ascultă. Preţ de circa 20 de secunde, nu rostiţi nici un cuvânt
până nu aţi stabilit un contact vizual cu auditoriul, nu aţi studiat dintr-o privire
organizarea spaţiului dumneavoastră de mişcare, nu aţi respirat adânc şi nu v-aţi
găsit poziţia cea mai comodă în faţa celor care aşteaptă să soarbă cuvintele
dumneavoastră. Încercaţi să nu folosiţi clişee sau expresii banale de tipul ”Am
marea plăcere de a...”, să nu prezentaţi nici mulţumiri şi nici scuze în primele fraze
ale discursului dumneavoastră. Păstraţi-le eventual pentru sfârşit. Încercaţi să va
controlaţi starea de nervozitate din primele minute ale prezentării