CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA FICATULUI

Ficatul

Ficatul este cel mai voluminos organ, având un rol important în economia
organismului. El intervine în procesul metabolic al glucidelor, proteinelor și lipidelor, în
detoxifierea organismului prin neutralizarea substanțelor toxice și eliminarea lor
ulterioară. De asemenea,  sintetizează proteine plasmatice, precum și unii factori ai
coagulării.
El are un rol important și în cadrul aparatului circulator. Spre deosebire de alte
organe care primesc doar sânge arterial, ficatul primește și sângele adus de vena portă,
acesta conținând principii nutritive aduse de la organele digestive abdominale. Datorită
proceselor metabolice intense desfășurate în interiorul organului, la ieșirea din ficat,
sângele atinge o temperatură de 40 de grade.
Produsul de secreție externă al organului, bila, intervine în emulsionarea
grăsimilor, fiind depozitată în vezica biliară. Deși are funcții diverse, ficatul nu este
împărțit în mai multe structuri, fiecare având o anumită specializare. În cadrul său, atât
secreția bilei, cât și diversele activități metabolice se desfășoară la nivelul hepatocitului,
celula constituentă.
Ficatul este cea mai mare glanda din corpul uman. Este situat în cavitatea
abdominala – etajul supramezocolic în partea superioara dreaptă, imediat sub diafragm,
iar lobul sau stâng se întinde până în epigastru. Locul ocupat de ficat se numeşte loja
hepatica.
Are forma unui semiovoid, aşezat transversal în abdomen, cu lungimea de
aproximativ 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, înălţimea de 8 cm şi greutatea
de aproximativ 1400 g are culoare roşie - cărămizie, datorită cantităţii mari de sânge pe
care o conţine.

6
 Culoarea ficatului este roșie-brună, iar intensitatea ei variază în funcție de
cantitatea de sânge conținut. Privit sub lupă, putem observa că ficatul pare a fi format din
granule, fiecare dintre ele reprezentând un lobul hepatic. În cazul unei steatoze hepatice
(ficatul nu mai face față excesului de lipide și își modifică structura), periferia lobulului
devine palidă, iar centrul își păstrează culoarea normală.
Consistența ficatului este cea mai dură, prin raportare la celelalte organe, astfel că
la percuția lui, obținem un sunet mat. Din cauza acestei friabilități și a elasticității
scăzute, ficatul se zdrobește ușor. În practica medicală, în urma unor traumatisme, se
întâlnesc frecvente rupturi de ficat.
Aspectul este unul lucios și neted, exceptând zona diafragmatică neacoperită de peritoneu
(area nuda), care este aspră, rugoasă.

7
 Loja hepatică se găsește în etajul supramezocolic. Este  mărginită inferior de
colonul și mezocolonul transvers, anterior, lateral și posterior de pereții omonimi ai
abdomenului, superior de diafragmă, iar medial comunică cu loja gastrică.

Ficatul prezintă trei fețe :

Faţa superioară (diafragmatică) este convexa în sus şi vine în raport cu diafragmul şi cu

peretele anterior al abdomenului, de aceea i se mai spune antero–superioara. Pe ea se
observa lobul drept şi lobul stâng, delimitaţi de ligamentul falciform. Lobul drept prezintă
impresiunea arcului costal, iar cel stâng întipăritura cardiaca.

Faţa inferioară (viscerală) este concava şi vine în raport cu : stomacul, duodenul,
colonul, mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenală dreaptă. Pe aceasta
fata se afla trei şanţuri :

- şanţul antero-posterior (sagital) drept - adăposteşte în porţiunea anterioară vezicula

biliară, iar în cea posterioară vena cava inferioară.
- şanţul antero-posterior (sagital) stâng - adăposteşte în porţiunea anterioară ligamentul
rotund, iar în cea posterioară ligamentul Arantius.
- şanţul transvers - se întinde între cele doua şanţuri sagitale.

Conţine hilul ficatului format din elementele pediculului hepatic : artera hepatică,

vena porta, ductul hepatic, limfaticele şi nervii.

          Aceste şanţuri delimitează patru lobi : drept, stâng, caudal şi al lui Spiegel.

Faţa posterioară o continuă pe cea superioară şi vine în raport cu peretele posterior al

cavitaţii abdominale la nivelul vertebrelor T7-T11.

Mijloace de fixare : sunt reprezentate de ligamente, vena cava inferioară şi pediculul

hepatic.

8
Structura ficatului
Învelișurile ficatului:
1. Peritoneul
Acesta învelește ficatul aproape în întregime, exceptând  zona posterioară, care
vine în raport direct cu diafragmul (area nuda) și se formează între ligamentele coronare.
Respectând  regula din cursurile de anatomie, peritoneul, după ce învelește un organ, se
continuă pe cele vecine sau  pe pereții organismului, iar în această trecere, contribuie la
formarea unor ligamente peritoneale.
Ligamentul falciform: fâșie peritoneală  triunghiulară situată pe fața
diafragmatică a ficatului unde delimitează cei doi lobi. Se întinde între diafragmă, față
diafragmatică a ficatului și peretele anterior al abdomenului.

9
Marginea superioară este cuprinsă între area nuda și ombilic, inserându-se pe peretele
abdominal anterior și fața inferioară a diafragmei. Marginea inferioară se găsește pe fața
diafragmatică a ficatului, iar în marginea liberă se află ligamentul rotund al ficatului.
Ligamentul coronar e un mijloc eficient de fixare al organului.  El adăpostește,
între cele două foițe, tracturile conjunctive care solidarizează ficatul la diafragm.
Ligamentul este alcătuit din două foițe peritoneale, ce se vor continua cu peritoneul
parietal. Astfel, foița superioară se reflectă pe diafragm, iar cea inferioară devine
peritoneu parietal, sfârșind  pe peretele abdominal posterior. Vorbim despre un ligament
scurt, ca întindere, continuat  lateral cu ligamentele triunghiulare.
Ligamentul triunghiular este alcătuit tot din două foițe, ce reprezintă continuarea
celor din coronare. Foițele componente (superioară, inferioară) au o față posterioară,
inserată pe diafragm, una anterioară terminată pe ficat, o bază liberă și un vârf ce
continuă ligamentul coronar.
Omentul mic (epiploonul mic) se formează între ficat, diafragmă, esofag, curbura
mică a stomacului și porțiunea superioară a duodenului, fiind format din ligament hepato-
duodenal și hepato-gastric.
2. Tunica fibroasă
Este o membrană subțire ce învelește organul, dedesubtul peritoneului. La nivelul
hilului ea formează, prin îngroșare, o plică hilară, de la nivelul căreia pleacă teci ce
însoțesc ramificațiile arterei hepatice, ale venei porte, dar și canaliculele biliare în
interiorul parenchimului. Aceste teci perivasculare formează “ capsula fibroasă
perivasculară ”Capsula Glisson”.  Ea se continuă până la nivelul spațiilor porte,
constituind stroma conjunctivă a ficatului. Septurile acestei strome ajung chiar și la nivelul
lobulilor, dar fără a îi îngrădi complet.
3. Parenchimul ficatului
Parenchimul este împărțit în lobuli.  Lobulul hepatic clasic are formă poligonală
(hexagon, pentagon), fiind alcătuit din cordoane de hepatocite Remak, tributare unei vene
centrale (venă centrolobulară).
Spațiul port Kiernan  (spațiu interlobular) se află la intersecția mai multor lobuli,
având formă triunghiulară.

10
Printre celulele  ficatului se găsesc hepatocitele și celule nehepatocitare,
neparenchimatoase, ele fiind: celule Kupffer, celule endoteliale, celule lipofage.
Lobulul hepatic este format din celule hepatice (hepatocite), din capilare
sinusoide, din vena centrolobulara spre care converg sinusoidele si din caniculele biliare
intralobulare.

Hepatocitele au  formă cuboidală, fiind așezate sub formă de cordoane în rețeaua

capilară. Fiecare hepatocit are doi poli, unul vascular, unde vine în contact cu capilarele
sinusoide și unul biliar, unde își varsă produsul de secreție externă (bila).
Celulele hepatice sunt dispuse in spaţiu sub forma unor placi sau lame, formate
dintr-un singur rând de celule. In grosimea unei lame se formează caniculele biliare
intralobulare. Celulele hepatice, hepatocitele, sunt relativ mari, de forma poliedrica şi
apar pe secţiune sub aspect poligonal. Celula hepatică poate să-şi verse secreţia fie in
caniculele biliare (secreţia exocrina), fie in sinusoide (secreţia endocrina).

Vascularizatia ficatului
Ficatul are o dublă vascularizaţie: nutritivă şi funcţională.

Vascularizaţia nutritivă este reprezentată de artera hepatică care aduce la ficat

sânge încărcat cu O2

Vascularizaţia funcţională este realizată de vena portă. Vena portă aduce la ficat
sânge încărcat cu substanţe rezultate in urma absorbţiei intestinale.

11
 Limfaticele ficatului ajung în ganglionii din hilul ficatului (ganglionii hilari), şi de
aici în ganglionii celiaci.

Inervatia ficatului
Inervaţia ficatului este asigurată de plexul hepatic format din fibre simpatice şi
parasimpatice. Plexul hepatic se desprinde din plexul celiac.

Căile biliare sunt conducte prin care bila, secretată continuu de celule hepatice,
ajunge în duoden numai atunci când ajung aici produşii digestiei gastrice. Căile biliare
prezintă două părţi: una intrahepatică, alta extrahepatică

Căile biliare intrahepatice sunt canalicule biliare intralobulare,

colangiolele( canalicule Hering), canaliculele perilobulare şi intralobulare. Acestea din
urmă formează doua canale hepatice: stâng şi drept.

Căile biliare extrahepatice cuprind un canal principal ( canalul hepatocoledoc) şi un

aparat diverticular( format din vezica biliara şi canalul cistic).

Canalul hepatic comun se formează din unirea, la nivelul hilului, a celor două
canale hepatice, stâng şi drept.

12
 Vezica biliară (colecistul) este un rezervor în care se depozitează bila în perioadele
interdigestive. Vezica biliară este situată pe faţa viscerală a ficatului. Are formă de pară,
cu lungimea de 8-10 cm şi lăţimea de 4cm . Capacitatea ei este de 50-60cm3.

Funcțiile ficatului

Bila - Este produsul de secreţie a excreţiei hepatice. Nu este un suc digestiv propriu-
zis,pentru cã nu conþine enzime.
Funcţia biliara (biligeneza) – secreţia biliară rezulta din activităţile celulelor Kupffer şi
celulelor hepatice. Bila se vărsa in intestin in cantităţi de 600-1000ml/24 ore.
Sărurile biliare reprezintă cel mai important component al bilei. Ele îndeplinesc mai
multe activităţi:
- participa la emulsionarea grăsimilor in intestin şi la stabilirea acestor emulsii;
prin aceasta se măreşte enorm suprafaţa particulelor grase, intensificându-se atacul
enzimatic. Însăşi acţiunea lipazei pancreatice este activată de sărurile biliare.
- au rol important in absorbţia vitaminelor liposolubile (A, D, E si K), absorbţia
fierului si calciului alimentar;
- stimulează secreţia biliară prin acţiunea lor coleretică, rol important în
stimularea peristaltismului intestinal şi rol de menţinere a echilibrului microbismului
intestinal.
Funcţia metabolică – se refera la toate substanţele nutritive:
- glicogenetica – sintetizează glicogenul din glucoză, scindează glicogenul în glucoză,
formează glicogen din grăsimi şi acizi aminaţi;
- adipogenetica – in ficat se depozitează grăsimi. El antrenează grăsimile de rezerva din
organism în caz de inaniţie. Sintetizează grăsimi din acizi graşi, transformă glucidele
în exces în grăsimi si invers. Joacă rol în esterificarea colesterolului.
- funcţia proteinoformatoare – sintetizează albumine și globuline, contribuind la
menţinerea echilibrului proteinemiei; sintetizează fibrinogenul şi protrombina cu rol
în coagulare;
- funcţia ureogenă a ficatului – constă în a fabrica uree din acizi aminţti în exces,
uzaţi sau nefolosiţi în sinteze;
- intervine în metabolismul mineralelor : Cl, Na, K, Cu, Fe, (este depozit de fier);

13
- rol în metabolismul apei, reglând diureza prin neutralizarea unor hormoni
(suprarenali, estrogeni, antidiuretice);
- este depozit de vitamine liposolubile şi hidrosolubile. Ficatul reprezintă cel mai bogat
depozit de vitamina A din organism, aproximativ 95%;
- sintetizează fermenţii – arginaza, ureaza, care intervin în procesele urogene din ficat;
tributiraza, care intervine în arderile acizilor graşi; fosfatazele şi fosforilazele cu rol
în fosforilarea grăsimilor şi glucidelor; transaminaza care favorizeaza reacțiile dintre
metionina şi colina.
Funcţia hematopoietica – ficatul formează hematii în perioada intrauterină a fătului,
fiind în acelaşi timp şi loc de distrugere a hematiilor îmbătrânite. Ficatul are rol în
reglarea echilibrului acido-bazic intervenind în transformarea acidului lactic în glucoză,
formarea amoniacului din acizi aminaţi;
Funcţia antitoxica – capteazã particulele strãine în intestin în circulaţia prin celulele
Kupffer; în hepatocite se produce conjugarea , oxidarea şi reducerea unor substanţe cu
efect nociv: -formarea ureei din amoniac (funcție ureoproteicã) -reducerea, conjugarea şi
inactivarea unor hormoni Funcţia antitoxică constă în faptul că ficatul dispune de
activităţi prin care substanţele toxice de origine exogenă, ca şi acelea rezultate din
metabolismele endogene sunt transformate în substanţe mai puţin toxice şi eliminate ca
atare. Neutralizarea substanţelor toxice este realizată de ficat cu ajutorul proceselor de
conjugare a acestor substanţe, cu sulful de exemplu (acţiunea de sulfoconjugare).
Ficatul este un important depozit de vitamine A, B2, B12, D, K. El intervine în
convertirea carotenilor în vitamină A, în transformarea vitaminei B1, în cocarboxilază, în
conjugarea vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, în procesul de
sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K. Sinteza fermenţilor necesari proceselor
vitale este îndeplinită într-o foarte mare măsură de ficat. Fermenţii sunt complexe
macromoleculare legate de grupări active, iar sinteza lor reprezintă o activitate laborioasă
a hepatocitului şi necesită integritatea anatomică şi funcţională a ficatului. Ficatul mai
intervine în menţinerea echilibrului acidobazic, ca depozit al apei şi posibilitatea de a
echilibra perturbările circulatorii.

Funcţia de termoreglare – ficatul generează căldură in stare de repaus

14
Afecțiunile ficatului
Hepatită -  inflamația ficatului, de obicei determinată de virusuri precum virusul
hepatitic A, B,C. Hepatitele pot avea și cauze neinfecțioase, printre care consumul
excesiv de alcool, drogurile, reacții alergice sau obezitatea;
Ciroză hepatică - leziunile pe termen lung ale ficatului determinate de orice cauza
pot duce la cicatrici permanente, numite ciroză. În aceste condiții ficatul devine incapabil
să funcționeze corect;
Cancerul hepatic - cel mai frecvent tip de cancer hepatic, carcinomul hepatocelular,
apare aproape întotdeauna în prezența cirozei;
Insuficientă hepatică -  insuficientă hepatică poate avea multe cauze printre care
infecții, afecțiuni genetice și alcoolul în exces;
Ascită -  că rezultat al cirozei, din venă porta iese lichid (ascitic) în abdomen, care
devine destins și greu.
Litiază veziculară - dacă un calcul rămâne blocat în ductul biliar hepatic poate apare
hepatită sau infecția ductului biliar (colangită).
Hemocromatoza - înseamnă depozitarea în exces a fierului în ficat, producad leziuni
hepatice. De asemeni, fierul se depozitează în întregul organism, deteminand multiple
alte probleme de sănătate.
Colangită sclerozantă primară -  este o afecțiune rară, de cauza necunoscută, care
determina inflamație și cicatrici ale ductelor biliare de la nivelul ficatului.
Ciroză biliară primară - În cazul acestei afecțiuni rare, un proces încă neclar
distruge ductele biliare ale ficatului. Într-un final apare ciroză hepatică.

15
 CAPITOLUL II
NOȚIUNI TEORETICE ALE HEPATITEI VIRALE A

1.Definiţie
Hepatita epidemica este o boala infecţioasă transmisibila, apărând spontan sub
forma epidemică sau chiar pandemică.
Este provocata de un virus filtrabil specific (virusul hepatic), care este introdus în
organism pe cale digestivă, sau accidental, pe cale parenterală provocând o îmbolnăvire
generală a organismului şi în mod deosebit a parenchimului hepatic. Boala se manifestă
prin semne de infecţie generală şi prin simptome digestive şi hepatice, însoţite sau nu de
icter.

2.Clasificarea hepatitelor virale

Hepatitele sunt infecţii cu manifestări hepatice (cu sau fără icter) produse de un
grup de virusuri hepatotrope (A, B, C, D şi E) ce prezintă doua modalităţi distincte de
transmitere : una digestivă pentru virusurile A şi E şi alta parenterala pentru virusurile B,
C şi D.

Hepatita virală A (HVA) – denumita cândva şi hepatita epidemică, este cauzata

de un enterovirus (HVA) cu transmitere fecal-orala; evoluează de regula favorabil cu
vindecare şi imunitate durabilă;
Hepatita virală B (HVB) – denumită cândva serică, datorită transmiterii
parenterale a agentului cauzal (HVB) un dezoxiribovirus, cu mare rezistenţă în mediul
extern; evoluează uneori sever, cu deces prin comă hepatică, sau cu cronicizare în 10-
15% din cazuri, putând duce la ciroză hepatică. Persistenţa virusului în sânge şi pe tumori
pe timp îndelungat şi marea lui rezistenţă conferă bolii particularităţi epidemiologice;
Hepatita virală C (HVC) – s-a desprins din grupul hepatitelor zise non-A, non-B
(nici A, nici B); se transmite pe cale parenterală, ca şi precedenta, survenind mai ales (dar
nu numai), posttransfuzional; este cauzată de un flavivirus din familia toga viridae, VHC,

16
un ribovirus are evoluţie similară cu hepatita B, posibil severă şi deseori (pana la 50%) cu
cronicizare;
Hepatita virală D (HVD) – sau delta, cum a fost numită prima dată, este cauzată
de un ARN-virus, defectiv, care nu se dezvoltă decât în prezenta VHB cu al cărei înveliş
antigenic de suprafaţa (Ag HBS) se acoperă. Boala evoluează sever, potentându-se cu
HVB si se transmite tot parenteral ca şi precedentele (B si C);
Hepatita virală E (HVE) – s-a desprins şi ea din grupul non-A, non-B, fiind
determinată de un ARN-virus, calcivirus, distinct de VHA, deşi epidemiologic şi
simptomatologic se apropie mult de hepatita A.

3.Etiologie și epidemiologie
Hepatita virala A este provocată de un enterovirus (HVA) cu transmitere fecal-
orala, sau pe cale digestiva. S-au descris epidemii hidrice şi mici focare epidemice după
consum de stridii şi moluşte.
De regula contagiunea se face prin contact direct dar se poate face şi indirect, in
condiţiile unor deficiente de igiena personală, comunală şi alimentară.
Rezistenta virusului fiind mare in mediul extern, se explică intensa circulaţie a
virusului hepatitei A, care duce la o morbiditate mult mai mare decât arata cazurile
icterice (10 cazuri anicterice la 1 caz icteric) mai ales in colectivităţile şcolare. Se
realizează astfel o imunizare naturala, de cele mai multe ori ocultă, care creste cu vârsta.

17
 Eliminarea fecală a virusului durează de obicei o săptămâna înainte de debutul
icterului si o săptămâna după. Infecţia cu virus A conferă imunitate, neexistând purtători
cronici de virus hepatitic A.

4.Condiţii favorizante
Factorii care favorizează îmbolnăvirea şi predispun la o evoluţie mai grea a boli
sunt următorii :
Vârsta - Hepatita apare cel mai frecvent la copii la care din fericire, evoluţia este mai
ușoară. Există o singură excepție: sugarii fac de regulă o hepatită mai gravă şi de aceea
copilul mic face o formă mai severă de hepatită. Persoanele mai în vârstă fac o hepatită
mai severă.
Factorii predispozanţi:
- persoanele mai expuse să facă hepatită sau hepatită mai severă sunt: cei care fac
abateri frecvente de la regulile elementare de igiena (personală şi alimentară);
- cei care se hrănesc unilateral sau insuficient;
- persoane obeze, care se alimentează în exces, şi care au de regulă un ficat “sufocat de
grăsimi” cu slabă rezistență la îmbolnăvire. Aceştia sunt predispuşi la o evoluţie mai
grea a bolii;
- cei care suferă de bolii de stomac şi intestin, care se nutresc insuficient cu diete sărace
în factorii nutritivi;
- persoanele care abuzează de conserve, de mâncăruri complicat preparate (sosuri,
condimente, grăsimi prăjite), ca și cei care nu consumă alimente proaspete (fructe și
zarzavaturi cu vitamine) sunt predispuşi sa facă hepatită cu “forma mai dificila”.

5. Patogenie
Leziunile din hepatită virală acută au fost cunoscute mai bine după practicarea pe
scară largă a noilor metode de cercetare: la parascopie, puncţie - biopsie hepatică şi
microscopie electronică.
La examenul microscopic al formelor obişnuite ficatul este puţin modificat uneori
de culoare închisa. În formele severe ficatul este micşorat cu capsulă zbârcită de culoare
deschisă cenuşie roşiatică sau gălbuie (distrofie hepatica acută) în unele situaţii suprafaţa
ficatului prezintă înfundări alternând cu ridicături mai deschise la culoare (distrofie

18
hepatică acută subacută). La examenul macroscopic apar modificări atât in parenchim și
în mezenchim .
Celulele hepatice pot prezenta tumefieri și leziuni de tip degenerativ ori de tip
necrotic; apar infiltrării celulare in spatiile porte si perii lobularii: leziuni de vascularitate,
trombibiliari, proliferare Kupfferiana. Reticulul de susţinere este pătrat. Concomitent cu
acest aspect pot fi observate și semene de regenerare hepatocelulare. Arhitectomia este
păstrata. În formele severe leziunile de necroza sunt foarte extinse; apar zone de
regenerare nodulare cu ţesut conjunctiv; multe venule prezintă leziuni de degenerescentă
grasă, reticulul de susţinere este pe alocuri distrus, arhitectomia nu mai este păstrata în
întregime.

Examenul morfologic al celorlalte organe arată procese inflamatorii moderate, de

tip edematos și cu caracter versibil. Sunt interesate în mod deosebit căile biliare,
duodenul și pancreasul dar și stomacul și restul tubului digestiv pot fi cuprinse de
procesul inflamator.

Simptomatologia anatomiei patogenice - Infecţie digestivă pentru hepatita A şi E

şi parenteral hepatitele B, C şi D, perioada de incubaţie este mare de 2-6 săptămâni
pentru hepatitele enterale si 2-6 luni pentru hepatitele parenterale, asimptomatica.

6. Simptomatologie
Se afirma ca 10% din hepatitele virale de tip A sunt manifeste clinic, mai ales la
adulţi, copiii făcând forme uşoare sau asimptomatice.

Mai multe simptome pot indica prezenta în organism a virusului hepatic A. Există
însă și situații în care boala nu se manifestă deloc. De cele mai multe ori însă, bolnavul se
simte, dar și arată bolnav.
Simptomele sunt mai agresive pe măsură ce inaintezi în vârstă. Spre exemmplu,
hepatita A nu se manifesta prin simptome la copiii mai mici de 6 ani.
Hepatita A are urmatoarele simptome:
- Oboseală extremă
- Pierderea apetitului
-  Dureri musculare

19
 - Greață și vărsături
-  Febră
- Dureri sau disconfort abdominal, în special în zona ficatului
-  Dureri articulare
- Urina închisă la culoare
- Mâncărimi la nivelul pielii
-  Icter

a) Explorarea funcțională a ficatului

Examenul de laborator al sângelui pentru explorare :

- Sindromul de hepatocitolize ;
- Sindromului de deficit funcţional ;
- Sindromului colestatic
Recoltarea sângelui: sângele se recoltează de obicei pentru examinări hematologice,
parazitologice, biochimice, serologice, microbiologice și virusologie. Se poate recolta
sânge capilar, venos arterial.

Hemoleucograma constă în determinarea numărului de elemente figurate: eritrocite (4,5-

5mil/mm3 femei) ; reticulocite 10-15%; hemoglobină 15-2g/100mlbarbati; 13-2g/100ml
femei ) leucocite 4200-8000/mm3 ; limfocite (20-40% ) monocite (4-8% ) ; trombocite
150-400.000/mm3.

Viteza de sedimentare a hematiilor ( VSH ) : Rapiditatea cu care se produce depunerea

hematiilor (1-10mm/1h,7-15mm/2h ; 2-13mm/1h ; 12-17mm/2h femei ).

20
Examene biochimice: Se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa, bolnavul fiind „a
jeune”.

Sideremia – constă în determinarea cantităţii de fier în sânge, în hepatita virală se

observa o creştere.

Se recoltează 10ml de sânge intr-o eprubeta cu ac de platină fără seringă; valoarea

normala este de 100 – 160ml.

Transaminaza, fosfataza alcalină – constă în dozarea enzimelor celulare, se recoltează 5

– 10ml sânge venos, dimineaţa pe nemâncate, fără substanţa anticoagulanta; valorile
normale sunt:

- TGO = 2 – 20u.i;

- bilirubina totală = 0,6 – 1 mg;

- bilirubina directă = 0,1 – 0,4mg%

- fosfataza alcalină = 2 – 4u.i.

Electoforeza – serveşte pentru determinarea cantitativa a fracţiunilor proteice din sânge.

In hepatita virala se constata o creştere.

Indicele de protombina – tip Quick – protombina este sintetizata în ficat, de aceea

îmbolnăvirile parenchimatoase se arata deficit de protombina.

Ureea și creatinina – în hepatita virală se observă o creştere. Val. normale:

- uree = 0,20 – 0,40g/ 1000ml

- creatinina = 0,6 – 1,20mg%

Glicemia – reprezintă cantitatea de glucoza din sânge, în hepatita virală acută este
normală. Val. normala = 0,80 – 1,20gr%

Examenele serologice – cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor in serul bolnavului.

În hepatita virala se căută AgHBs.

21
Examenul urinei – examenul urinei informează asupra stării funcţionale a rinichilor sau
a altor organe, în acest caz ficatul.

Examenul materiilor fecale – se efectuează fie după o defecare spontana, fie după
administrarea unor substanţe purgative sau clisma. Este foarte important ca fecalele
trimise pentru analiza de laborator sa nu fie amestecate cu urina, bariu ( după examene
radiologice), grăsime și apă ( după clisme).

Examenul endoscopic
Laparoscopia – este o metodă de examinare a suprafeţei ficatului cu ajutorul
laparoscopului. Pot fi exploatate fața inferioară și marginea anterioara. Este utilă mai ales
în neoplasme și hemoragiile cu icter, în plus sunt cercetate vezicula biliara și o parte din
căile biliare. In leziunile circumscrise, laparascopia permite efectuarea unei biopsii
dirijate.
Examenul morfologic
Puncţia – biopsie hepatică este unul dintre cele mai utile mijloace de diagnostic, cu
condiţia ca leziunile sa fie difuze. In unele situaţii, cum este cazul suspiciunii de cancer,
puncţia – biopsie se executa sub controlul laparoscopului.

b) Perioada preicterică (prodromala)

Are o durata de 3-7 zile pana la 2 săptămâni, poate uneori lipsii boala începând cu
icter sau poate dura mai mult.
Simptomatologia se instalează relativ treptat si incubaţia este in medie 25 de zile (2-6
saptămani).
Principalele simptome sunt cele digestive si anume: anorexie, inapetenţa, greţuri,
vărsături, jena epigastrica cu caracter continuu, balonări postprandiale, modificări de
scaun (constipaţie sau diaree). Pot prezenta dureri in hipocondrul drept sau fosa iliaca
dreapta.
Simptomatologia prodromală poate fi dominata si de alte manifestări: febra in 2-4%
din cazuri, cu intensitate si durata variabile ( 37,2*-37,5*C) si durând câteva zile, cefalee,
dureri musculare generalizate (curbatura musculara), catar respirator (întâlnit mai ales la
copii), îmbrăcând un aspect pseudogripal.

22
 În alte cazuri, simptomele dau un aspect pseudoreumatismal (in 6% din cazuri) cu
febra si artralgii care mimează un RAA care nu cedează la antiinflamatoare.
Debutul mai poate fi de tip nervos cu simptome neuropsihice ca : astenie, ameţeli,
cefalee, insomnie, irascibilitate, somnolenta.
Mai rar apar modificări cutanate ca erupţiile cutanate de tip urticarian ( in 2-5% din
cazuri).
La examenul obiectiv se constata o hepatomegalie moderata, cu ficatul uşor sensibil si
eventual o splenomegalie discreta.
Examenele de laborator evidenţiază : urobilinogenurie, creşterea transaminazelor,
VSH normal sau scăzut.

c) Perioada icterica ( de stare )

Este dominată de apariţia unui sindrom icteric. El se instalează de obicei în câteva
zile, începând cu faţa și mucoasa conjunctivală (unde fondul alb al sclerei permite
observarea precoce a coloraţiei galbene), apoi se generalizează pe trunchi și membre.
În aceasta fază, simptomele obiective din faza preicterică se atenuează sau dispar ,
apetitul revine, starea subfebrila dispare.
În perioada de stare icterul se menţine la nivelul maxim de intensitate atins. El
poate fi discret, moderat, intens sau foarte intens, iar nuanţa lui este de obicei galbena
(icter flavinic), sau poate fi franc (portocaliu sau rubiniu).
Durata icterului este in medie 2-4 săptămâni, insa poate fi prelungita in formele
colestatice, in care nuanţa lui devine galben-verzuie sau galben-teroasa, amintind icterul
obstructiv („verdiu”, „melas”) si se însoţeşte de prurit.
Urina este hipercroma (colurică), iar scaunele uşor decolorate (hipocolice). Diureza scade
sub 1.000ml, putând ajunge la 500ml (oligurie).
Pe lângă sindromul icteric, se evidenţiază mărirea ficatului care depăşeşte
rebordul costal cu câţiva cm, fiind de consistenta moale si dureros la palpare, cu marginea
ascuţita, bine delimitata.
Căile biliare, stomacul, duodenul si pancreasul sunt implicate in procesul
infecţios, afectarea lor manifestându-se prin diverse tulburări: constipaţie, dureri,
flatulenta, balonări, pirozis. Splina este moderat mărita, in special la tineri si copii.

23
 Tensiunea arterială scade în cursul hepatitei, ritmul cardiac este bradicardic în
timpul perioadei icterice. Examenele de laborator evidenţiază :

- bilirubina crescuta la 10-30mg%;

- in urina exista bilirubina si săruri biliare;
- imunoglobinele cresc;
- transaminazele sunt crescute.

d) Perioada de declin
Se caracterizează printr-o regresiune treptată, alteori mai rapida a simptomelor din
perioada de stare. În această perioadă dispar tulburările digestive majore, reapare apetitul,
scaunul se recolorează, dispare astenia, apare poliurie cu decolorarea urinei.
Modificările umorale din perioada de stare dispar : apare o hemodilutie, cu
creşterea diurezei, bilirubinemia scade către cifra normala, VSH-ul creste uşor.
e) Perioada de convalescenţă a hepatitei virale acute este lunga (2-4 luni); se manifesta
prin dispariţia sindromului icteric, bilirubinemia scade sub 10mg%, ficatul se
normalizează, apetitul este prezent, scaunul are aspect normal.

7. Forme clinice
 După etiologie – hepatita A se caracterizează prin prodrom digestiv febrilastenic, de
scurtă durată, evoluţie favorabila a bolii, fără sfârşit letal și cronicizare.
 După evoluţie si gravitate se deosebesc :
Forme anicterice caracterizate prin lipsa sindromului icteric, prin simptome digestive
(greaţă, anorexie, balonare abdominala, uneori vărsături), hepatomegalie dureroasa,
dureri articulare si musculare, astenie, urină redusă si închisă la culoare. Recunoaşterea
lor se face in context epidemiologic si prin examen de laborator (probe funcţionale
hepatice);

Forma comună.

24
 După durata bolii :
Forme scurte (abortive, fruste) – evoluează in câteva zile, cu astenie, greaţa, ameţeli,
tulburări abdominale minore;

Forme prelungite – durează 2-3 luni, putându-se întinde la 1-2 ani. Se caracterizează
printr-un icter pronunţat, luând aspect cenuşiu-verzui, cu mucoase intens colorate in
galben, slăbire pronunţata, o hepatomegalie de consistenta ferma, treptat dura,
splenomegalie de consistenta crescuta, persistenta tulburărilor digestive si deseori
oscilaţii febrile si prurit;

Forma prelungita simpla.

 După intensitatea bolii :

Forme severe – in mai puţin de 24 de ore evoluţia se precipita către marea insuficienta
hepatica;

Forma comatoasă (fulminanta) – apare cu totul excepţional, cam 1/10.000 cazuri, este
numit si marea insuficienta hepatica, apare rar si numai in hepatitele B, posibil in C si D.
Distrofia acuta a ficatului (atrofia acuta) apare de obicei la tineri in cursul unei hepatite
obişnuite, in prima parte a bolii. Debutează cu agitaţie psihomotorie, stare de torpoare si
apoi coma; sindromul hemoragic este prezent, ficatul este mic, abia percutabil. Distrofia
subacuta hepatica (forma fulminanta) sfârşeşte fie printr-o ciroza, fie letal.
 După vârstă :
La copil hepatita evoluează de obicei mai sor decât la adult, dominând in etiologie
virusul hepatitic A. Hepatomegalia este accentuata si persistă, icterul este mai puţin
intens si durează mai puţin. Adenopatiile sunt mai frecvente decât la adult. La începutul
bolii s-a observat un facies particular: pomeţii roşii, paloare periorală cu tonalitate
subicterica si buzele colorate intens in roşu închis (aspect de buze vopsite), amintind
masca Filatov din scarlatina, „masca de hepatita”.

La sugar hepatita virala evoluează sever, cu letalitate de 8-17%, dominând in etiologie

virusul hepatitei B.

25
La bătrâni hepatita virala apare mai rar, evoluează mai sever, date fiind particularităţile
vârstei.

La gravidă hepatita virala evoluează mai sever in ultimele luni. In primele luni, hepatita
evoluează obişnuit, insa poate influenta nociv sarcina (naşteri premature, imaturitate,
mortalitate fetala), putând sa constituie motiv de întrerupere a cursului sarcinii.

8. Diagnostic
a) Diagnosticul pozitiv se pune pe date :
Date epidemiologice: contact infectat cu cazuri similare, focar epidemic, familial sau de
colectivitate, contacte profesionale, posibilitatea de inoculare parenterala, transfuzii de
sânge sau derivate de sânge , hemodializa, injecţii cu instrumentar nesterilizat.

Date clinice: variatele tipuri de debut, tulburări dispeptice persistente, astenie

inexplicabila, hipercromia urinei, hepatomegalia dureroasa;

Date de laborator nespecificate si specificate;

Nespecifice - creşterea valorilor pana la 1000-2000u.i ale enzimelor TGO,TGP;

Fosfataza alcalina ( valori normale : 80-120mg% ) crește la valori de 200-500mg% fiind
revelatoare a leziunilor hepatice.
Modificările proteinelor serice care apar în hepatita virală se pun în evidență prin teste de
diproteinemie și electroforeză.
- reacţia timol > 4UML
- reacţia sulfat de Zn> 10UML
- reacţia Takata-Ara +++
Leucemie cu neutropenie, USA normal chiar scăzut specifice ( Markarii de virusuri
hepatice).
Decelarea antigenului hepatitei A în materiile fecale în primele 14 zile.
Detectarea anticorpilor specifici anti VHA. IgM apar precoce in sânge dar dispar după
10-14 zile de boala pun diagnosticul de hepatita A. IgG apar târziu in sânge dar persista
uneori toata viata semn de imunitate. Decelarea antigenului HBs in sânge cu 4-8
săptămâni înaintea debutului bolii persista luni-ani găsirea pune diagnosticului de
certitudine, daca găsim in sânge anticorpii specifici anti- HBc arata tendinţa de vindecare.
26
AgHBc in hepatocit, nu se poate identifica persista mult daca găsim anticorpi specifici
anti-HBc este de rău augur deoarece denota ca organismul se străduieşte sa blocheze
virusul din celula hepatica. Antigenul virusului hepatitei C nu se poate depista in sânge.

b) Diagnostic Diferenţial
Diagnosticul diferenţial va fi făcut atât în perioada preicterica, icterica, cât și în perioada
de declin.
În faza preicterică deosebim hepatita epidemica de :
- dispepsiile febrile;
- gripa;
- reumatism articular acut;
- gastrita;
- toxiinfecţii alimentare;
- debutul altor boli infecţioase.
În perioada icterica diagnosticul va fi făcut cu celelalte afecţiuni însoţite de icter :
- mononucleoza infecţioasa;
- hepatita toxica;
- icterul produs de colica biliara;
- icterele hemolitice.

9. Evoluţie
Evoluția Hepatitei cu virus A este aproape întodeauna favorabilă cu o vindecare
completă, fără sechele. Nu se cunosc hepatite crinice și nici purtători cronici de virus A,
după acest tip de hepatită. Cazurile grave ori letale sunt excepționale.
Evoluția hepatitei A este ușor controlabilă printr-o bună colaborare între medic și pacient.
Convaleșcența este de 30-60 zile, perioadă care se face un control periodic, clinic și de
laborator și se consolidează vindecarea. Hepatita A este o boală de izolare și spitalizare
obligatorie.
Evoluţia hepatitei epidemice prezintă în majoritatea cazurilor un caracter ciclic,
dezvoltându-se pe anumite perioade: incubaţie, perioada preicterica, perioada de stare,
declinul si convalescenta.

27
 Hepatita virală evoluează spre vindecare completă într-un interval de 3-4
săptămâni. Formele care trec de 3-4 luni au tendinţa la permanentizare.
O parte din bolnavi rămân cu suferinţe extrahepatice, iar alţii trec spre hepatita
cronică, ca urmare a hepatitei acute. Unii bolnavi de hepatită epidemică rămân în stadiul
preicteric, ulterior aceştia suferind aceleaşi consecinţe, ca și cei care au prezentat o formă
comună. În situaţiile în care faza icterica durează până la 6 săptămâni, pot surveni și
recăderi preicterice la intervale de câteva zile sau săptămâni. Daca icterul revine după 3
luni de la dispariţie, se consideră că este vorba de o nouă îmbolnăvire ( reinfectie ).
Recăderile si reinfecţiile au in general o evoluţie mai severa.

10. Complicaţiile şi sechelele hepatitei virale tip A

În cursul hepatitei epidemice pot surveni, datorită anergiei create de infecţia
virotica și datorita unor factori favorizanţi, complicaţii ca: staza biliara, angiocolite si
colecistite bacteriene, cu diferiţi coci și colibacili, însoţite de febra, frisoane, dureri
puternice în hipocondrul drept si înrăutăţirea stării generale.

Datorita stării de anergie, bolnavii sunt expuşi unor infecţii intercurente

bacteriene (mai ales streptococice), sau virale (viroze respiratorii).

În perioada de regresie a icterului, pot să apară infecţii biliare, favorizate de dischinezia

posthepatica.

S-au descris cazuri foarte rare de anemie aplastică, cu pancitopenie prin aplazie
medulara. O alta complicaţie hematologica este anemia hemolitica, ce apare în
convalescenta. Dintre sechele, cele mai grave se referă la starea parenchimului hepatic.

Una din sechelele grave ale HVA este cronicizarea. Ea survine într-o proportie de
aproximativ 10% după hepatita tip B si 40-50% după hepatita tip C și nu survine deloc
după hepatitele D si E .

Cea mai grava sechela a hepatitei este ciroza hepatica, care se dezvolta treptat,
dintr-o hepatita cronica icterica, alteori dintr-o hepatita anicterica.

Dintre sechelele biliare pot apărea : dischinezii, colecistite si angiocolite.

28
11. Explorări şi informații paraclinice
Testele enzimatice pun in evidenta leziuni celulare hepatice (citoliza), care
eliberează in sânge o serie de enzime. Creşterea activităţii enzimelor ALAT (TGP) si
FIFA începe foarte precoce, încă din perioada preicterica.

Numărul de leucocite este normal sau scăzut, formula leucocitara arata limfocitoza si
monocitoza.

Testele de coagulare au valori ce decelează insuficienta hepatocelulara.

Explorarea funcţiilor hepatice in perioada preicterică pun in evidenta lezarea

parenchimului hepatic.

Determinarea bilirubinei totale, precum si a bilirubinei indirecte si directe este

foarte utila in perioada preicterica. La început creste bilirubina indirecta si apoi cea
directa.

Probele de disproteinemie cercetează stabilirea proteinelor in diferite soluţii, punând in

evidenta dezechilibrul acestora, tendinţa la precipitare.

12. Prognostic
Prognosticul hepatitei cu virus A necesita masuri igienico-sanitare privind apa
potabila, alimentele, toaletele si igiena personala. Nu trebuie omisa nici posibilitatea
transmiterii prin muşte. Izolarea este obligatorie.

Masurile de prevenire ale hepatitei epidemice vizează atât factorii epidemiologici

principali, cat si pe cei favorizanţi:

- Profilaxia trebuie sa înceapă cu o depistare completa si precoce a tuturor formelor de

infecţie cu virusul hepatitei epidemice, omul bolnav si purtătorii sănătoşi de virus.
- Toate cazurile se vor anunţa nominal, cu adresa. O mare atenţie se acorda raportării
cazurilor din sectorul alimentar si din colectivităţi.
- Izolarea trebuie aplicata atât bolnavilor cat si suspecţilor, pana la infirmare.
- Izolarea se va face in spitale (secţii) de boli infecţioase.

29
- Organizarea spitalizării trebuie sa aibă in vedere aplicarea masurilor de dezinfecţie a
rufelor si obiectelor bolnavilor, dezinfecţia instrumentelor medicale prin fierbere (30
minute la 100 grade celsius).
- Dezinfecţia termometrelor se va face cu soluţie de permanganat de K 1% sau
cloramina 1%.
- Personalul care îngrijeşte bolnavii va respecta normele de asepsie si antisepsie in toate
manoperele efectuate.
- După contactele infectante (cu sânge sau materii fecale) se vor spăla si dezinfecta
riguros.
- Se vor respecta masurile de igiena alimentara prin protecţia alimentelor (fierberea
laptelui, spălarea fructelor).
- Se vor spăla mâinile cu apa curenta si săpun, se va efectua igiena individuala.
- Se vor proteja sursele de apa de contaminarea cu dejecţii umane.
- In condiţii speciale de expunere se recomanda utilizarea de apa fiarta (ceai) si alimente
fierte sau curăţate bine.
- Se va efectua control sever al muncitorilor din sectorul alimentar (inclusiv contacţii
celor bolnavi).

Profilaxia specifica in hepatita virala tip A se face prin :

Imunizare pasivă cu imunoglobuline standard 16% (gama-globuline ) administrate în

primele 7 zile de la contact, intramuscular (IM) in doze de 0,02-0,05 ml/kg corp; acestea
conferă protecţie de 2-6 luni. Este indicata la contacţii cu risc crescut, in cazurile
individuale sau la grupuri care se deplasează in teritorii cu endemie crescuta, ori cu
condiţii precare de igiena;
Îmunizarea activă cu vaccin produs pe celule diploide umane, inactivat cu formol,
administrat intramuscular (IM) in 2 doze, la interval de o luna si cu rapel la 1 an, care
asigura protecţie de 99%, cu durata de minim 10 ani.

30
13. Tratament
Tratament igieno-dietetic

La un bolnav cu HVA , repausul fizic și intelectual este obligatoriu. De la debutul

bolii și până la dispariţia icterului, repausul va fi la pat, apoi în perioada de
convalescenta, va fi relativ (10-12 ore culcat), timp de 2-3 luni.
Bolnavul de hepatită, odată considerat vindecat, îşi va putea relua activitatea abia
după 2-3 luni, cu program de munca redus.
Reluarea timpurie a activităţii pot favoriza trecerea bolii într-o hepatită cronică,
sau apariţia unei recăderi.
Dieta va ține seamă de faptul că în hepatita virală acută tip A există o
hipofermentatie gastrică, biliară și pancreatica și deci sa nu ceara un efort digestiv prea
mare.
Alimentaţia trebuie sa fie suficienta caloric, sa conţină celuloza, sa fie adaptată
gustului bolnavului.
În regimul alimentar, baza va fi din glucide uşor digerabile, cu vitamine și
proteine suficiente, cu o cantitate moderata de grăsimi, acestea mai mult de origine
vegetală.
Regimul alimentar va fi alcătuit și în raport cu perioada evolutiva a bolii. În
perioada acută a bolii, când există intoleranță gastrică și inapetenţa, hrana trebuie oferită
mai ales sub forma de lichide (ceai, compot, sucuri de fructe, lichide zaharate, supe de
legume, miere, dulceaţa, biscuiţi, lapte, iaurt, brânza de vaci proaspăta, pâine prăjita).
Alimentele trebuie să conţină cât mai puțină clorură de Na (3-4 g/zi) pentru a
favoriza diureza.
Se vor adăuga la regim oua fierte moi sau ochiuri în apă, unt proaspăt, carne slaba
(pui, viţel, iepure) sau peste slab (ştiuca, salau), pregătite rasol, cu adaos de ulei si lămâie,
morcov ras.
Apoi se trece către un regim alimentar complet rămanand excluse : produsele
prăjite, conserve, murături, carne de porc, oaie, gâsca, mezeluri, sosuri, condimente
picante, produse de cofetărie ( tort, prăjituri, ciocolata, îngheţata), alcool, cafea, legume
bogate în celuloza.

31
Tratament medicamentos

Pentru tulburările dispeptice (greţuri si vărsături) se administrează antiemetice ca :

Metoclopramid, Emetiral, Clordelazin sau Torecan. Inapetenţa se combate prin
vitaminoterapie.
Persoanelor subnutrite li se va da un regim mai bogat în hidrocarbonate și
proteine, un supliment de vitamine. Dintre vitamine sunt indicate : vitamina B1, B6 si
complexul vitaminic B, vitamina C.
Corticoterapia în hepatita virala acută este privită ca o medicaţie adjuvanta, cu rol
patogenic, simptomatic si cu indicaţii limitate la forma severa. Se administrează
Prednison 1mg/kgcorp, in doza unica la ora 9 sau10 AM, odată la doua zile, cu
întrerupere brusca.
Tratamentul patogenic urmăreşte ameliorarea funcţiilor ficatului si refacerea
morfofuncţională.
În caz de vărsături se administrează perfuzii cu soluţii glucozate sau saline, ori
acizi aminati. Dozele pot fi de 100-125 ml Glucoza 20-40% si de 1000-2000 ml Glucoza
5%. Se mai administrează Neomicina per os 4-6 g/24 ore, perfuzii cu Multiglutin, cu
Arginina sorbitol sau Aspatofort pentru scăderea amoniemiei.
Se corectează acidoza, se administrează oxigen prin sonda nazala in caz de
insuficienta respiratorie, se combate anemia si se controlează repetat analizele.
În caz de semne de coagulare intravasculara se administrează Heparina sau
Trombostop.
În complicaţiile infecţioase se administrează antibiotice : Penicilina, Gentamicina
si Cefalosporine.
Formele colestatice, cu icter prelungit, se tratează cu coleretice : Anghirol,
Colebil, Carbicol, Fiobilin, Bilicol.
Medicamentele lipotrope si hepatotrope sunt foarte utile mai ales in formele cu
evoluţie prelungita. Dintre acestea avem: Mecopar, Metaspar, Aspatofort, Silimarina,
Trofopar.
Constipaţia se tratează cu laxative, clisme înalte si reci. Pentru ameliorarea
funcţiilor hepatice si retragerea tumefacţiei hepatice se recomanda aplicarea de căldura pe
regiunea hepatica.

32
Dispensarizarea

Programul de supraveghere constă în dispensarizarea bolnavului aproximativ 2

ani, controlându-se starea de sănătate la intervale de 2-3 luni prin controale clinice si
examene de laborator (TGP, bilirubina, teste de disproteinemie, electroforeza). Sunt
corectate după caz, tendinţele evolutive nefavorabile.

Se recomanda repaus prelungit, dieta și o medicaţie metabolica (vitamine,

fosfolipide), medicaţii ce restabilesc echilibrul de membrana a celulei hepatice ca
Silimarina si Trofoparul, medicaţii ce sprijină ciclul amoniacului către uree (Aspatofort).

33
 CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
BOLNAVULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Asistenta medicală este persoana care poate acorda îngrijiri calificate, cu

devotament, posedând cunoştinţe tehnice necesare şi având un simţ al responsabilităţii
foarte dezvoltat.

Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta individul să-şi

menţină/recâştige sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe prin îndeplinirea sarcinilor
pe care le-ar fi efectuat singuri dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.

Rolurile asistentei medicale constau în:

- rol de îngrijire;
- promovarea igienei spitaliceşti;
- organizarea şi gestionarea îngrijirilor;
- pregătirea şi perfecţionare elevelor asistente medicale, asistentelor medicale
debutante şi cadrele auxiliare;
- educarea sanitară a pacienţilor şi persoanelor sănătoase, având ca scop
promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, ajutorul vindecării şi recuperare.
Rolul propriu al asistentei medicale vizează compensarea parţială / totală a lipsei sau
diminuării autonomiei;

- protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei

individului;
- stabilirea procesului de îngrijire;
- favorizarea integrării şi reintegrării în familie şi în societate;
- uşurarea suferinţei şi asistarea în ultimele momente de viaţă
Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.

34
Rolul delegat al asistentei medicale vizează abilitatea de a îndeplini sarcini şi de a
aplica îngrijiri medicale sub prescripţie medicală.

- supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice;

- participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire;
- aplicarea prescripţiilor medicale;
În absenţa medicului poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea
vieţii până la sosirea medicului.

1. ROLUL PROPRIU
Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Asistenta trebuie să se asigure de confortul fizic şi psihic al pacientului. Salonul

trebuie să fie luminos, curat, primitor, să aibă o temperatură optimă şi să fie mereu bine
aerisit. Bolnavii cu HVA vor fi amplasaţi in saloane mici, liniştite, asigurându-le condiţii
adecvate de odihna.

Rolul asistentei în examenul clinic

Asistenta medicală participă la examenul clinic al bolnavului cu hepatită virală.

Ea va realiza de la început un climat de înţelegere între medic şi bolnavi. Va pregăti
psihic bolnavul, liniştindu-l, explicându-i cu solicitudine şi fermitate în ce constă
examenul şi importanţa lui. Îl ajută să se dezbrace, cu mult tact şi fineţe, pentru a nu
provoca mişcări inutile. Înaintea palpării va sfătui bolnavul să urineze.
Asistenta medicală îl va aduce în poziţia adecvată examinării: decubit dorsal cu
braţele întinse şi relaxate de-a lungul corpului, membrele inferioare îndoite din genunchi,
cu musculatura abdominală relaxată. Ea va sta în faţa doctorului, de cealaltă parte a
patului şi îl va servi cu tot ce are nevoie. La terminarea examenului va ajuta bolnavul să
se îmbrace şi să se aşeze în poziţia preferată (antalgică).

Supravegherea pacientului

Este cea mai importantă sarcina a asistentei. Asistenta medicala trebuie sa fie in
permanenta lângă bolnav pentru a putea observa culoarea sclerelor (icterul), pruritul,

35
scaunele, diureza, greutatea corporala, modificările comportamentului (poziţia
pacientului în pat, expresia feţei, starea psihică, pofta de mâncare şi calitatea şi cantitatea
somnului) şi funcţiile vitale şi vegetative (temperatura,puls, T.A., respiraţie) ale
pacientului şi să raporteze medicului tot ce observă în cursul zilei la starea generală să şi
la evoluţia bolii acestuia.

Bolnavul trebuie sa adopte poziţia de clinostatism pentru o irigare buna a ficatului

in primele 2-3 săptămâni, pana la reapariţia apetitului si dispariţia oboselii fizice
(asteniei).

Educaţia pacientului pentru sănătate

Trebuie să cuprindă educarea pacientului în conştientizarea importanţei igienei

corporale, educarea în privinţa importanţei unui nou stil de viaţă şi unui regim alimentar.
Asistenta medicala ii explica bolnavului ca trebuie sa evite leziunile de grataj si
infectarea tegumentelor prin tăierea unghiilor, fricţiuni cu alcool mentolat.

Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

Înaintea oricărei acţiuni la care va fi supus prin prezentarea intervenţiei şi ajutarea

acestuia să-şi ducă la bun sfârşit activitatea.

2. ROLUL DELEGAT

Examinările paraclinice:
Produsele biologice sunt examinate la laborator, iar rezultatele obţinute au o mare
importanţă în confirmarea diagnosticului clinic şi aprecierea: gravităţii evoluţiei, apariţiei
complicaţiilor, eficacităţii tratamentului şi confirmarea vindecării. De aceea asistenta
medicală care lucrează la patul bolnavului trebuie să aibă cunoştinţe teoretice precise şi
manualitatea corespunzătoare.

La recoltarea produselor asistenta medicală va respecta strict toate măsurile de

asepsie, folosind un instrumentar steril: seringi şi ace de unică folosinţă, sonde sterilizate,
eprubete curate cu dop sau capac steril. Orice produs va fi recoltat în cantitate suficientă.

36
La fiecare eprubetă asistenta medicală va face un bon care va conţine: numele bolnavului,
numărul salonului şi patului, diagnosticul clinic, natura produsului, analiza cerută şi data
recoltării. Toate produsele le va transporta cat mai rapid şi cu mare grijă la laborator.

Administrarea medicamentelor:

Se va face doar la prescripţia medicului. Asistenta medicală va respecta întocmai

toate medicamentele prescrise de doctor. Ea va cunoaşte medicamentele pe care le
administrează după inscripţie, culoare, formă; fiolele rămase goale de la injecţii le va
păstra până la desfăşurarea efectelor lor.

Înainte de administrare, asistenta medicală va verifica calitatea fiecărui

medicament, aspectul, termenul de valabilitate şi integritatea ambalajului.

Asistenta va respecta cu stricteţe calea de administrare, dozajul prescris şi va evita

incompatibilitatea între medicamente. Ea va administra bolnavului doze mici din orice
medicament, pe care acesta le va lua în prezenţa ei. Îl va informa pe bolnav asupra
efectului şi reacţiilor adverse ale medicamentelor pe care le are de luat.

La administrarea parenterală asistenta va lucra în condiţii de strictă asepsie,

folosind materiale şi instrumente de unică folosinţă sau sterilizate. Asistenta va tăia şi va
aspira în seringă toate fiolele în faţa bolnavului. Ea va semnala orice intoleranţă şi reacţii
adverse medicului.

3.DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

Clisma evacuatoare

Clisma evacuatoare simplă: este o formă specială a tubajului, prin care se introduc
diferite lichide în intestinul
gros. Are ca scop evacuarea conţinutului intestinului gros sau introducerea de
medicamente sau alimentare.

Pregătirea materialelor:

- materiale de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare

37
- materiale sterile: canulă rectală, caserolă cu comprese, mănuşi de cauciuc

- materiale nesterile: stativ pentru irigator, irigator şi tubul de cauciuc, tăviţă renală,
bazinet, 500-1000 ml apă caldă (35-38oC),
- medicamente: soluţii medicamentoase în cantitatea şi concentraţia cerută de medic,
vaselină
Pregătirea pacientului:

- Psihic: i se explică tehnica şi rolul acesteia

- Fizic: se izolează patul cu paravan, se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu

membrul inferior stâng şi dreptul flectat, se aşează bazinetul sub regiunea sacrală.

Execuţie:

- Se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul

- Se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase,
- Se umple irigatorul
- Se evacuează aerul şi prima coloană de apă
- Se lubrifiază canula cu vaselină
- Se fixează irigatorul pe stativ
- Asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşi sterile
- Îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă
- Introduce canula prin anus în rect cu mâna stângă, perpendicular cu vârful îndreptat
înainte în direcţia vezicii urinare
- După ce vârful canulei a trecut prin sfincter, se ridică extremitate externă şi se
îndreaptă vârful în axa ampulei rectale
- Se introduce canula 10-15 cm
- Se deschide robinetul şi se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea irigatorului
la aproximativ 50 cm deasupra pacientului
- Pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura abdominală, să reţină
soluţia 10-15 min
- Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere
- Se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală

38
- Pacientul este aşezat în poziţia de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal pentru a
uşura pătrunderea apei la o adâncime mai mare.

- Se captează scaunul la pat sau la toaletă

Sondajul vezical la femei

Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument tubular (sondă sau
cateter) prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicare instrumentală între
mediul exterior şi interiorul vezicii urinare.

În îngrijirea curentă a pacientului, asistenta trebuie să cunoască tehnica sondajului

evacuator la femei şi la bărbaţi precum şi drenarea vezicii urinare.

Sondajul poate avea scop explorator (recoltarea unei cantităţi de urină pentru
examenul de laborator sau depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii
urinare) şi/sau terapeutic în evacuarea conţinutului şi executarea unor procedee
terapeutice prin sondă.

Materiale necesare:

De protecţie: muşama, traversa, mănuşi sterile de cauciuc

Sterile:
- două sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vârful uşor îndoit sau complet rotunjit, având
două orificii laterale aproape de vârf.
- 1-2 eprubete pentru urocultură
- ser fiziologic
- casoletă cu tampoane de vată
- 2 pense hemostatice

Nesterile:
- Materiale pentru toaleta organelor genitale
- Tăviţă renala, bazinet
- Paravan (când se execută în salon)
- Recipient pentru colectare

39
Medicamente:
- Ulei parafină, steril

- Oxicianura de mercur 1/5000

Pregătirea pacientei

Psihic: - se explică necesitatea tehnicii

Fizic: - Se izolează patul cu paravan

- Se protejează cu muşama şi aleză
- Se aşează pacienta în poziţie ginecologică
- Se îndepărtează perna şi pătura
- Se acoperă pacienta lăsând liberă doar regiunea genitală
- Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe
- Se îndepărtează bazinetul şi se aşează tăviţa renală între coapsele pacientei

Execuţie:

- Sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a pacientei şi a

instrumentelor, cât şi a mâinilor celui care o execută
- asistenta îmbracă mănuşi sterile
- evidenţiază meatul urinar
- dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în jos în direcţia anusului
- scoate sonda cu pensa şi o prinde între degetul mediu şi inelar ale mâinii drepte
- lubrifiază sonda cu ulei steril
- orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretra 4 ± 5 cm
- paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o mişcare în
formă de arc pentru a uşura trecerea în vezică
- primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în recipientele pregătite în
funcţie de scop sau într-un recipient de colectare
- extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi mişcări, în sens
invers.

40
Îngrijiri ulterioare, notarea în foaia de observaţie

- Se efectuează toaleta regiunii vulvare

- Se îmbracă şi se aşează comod în pat sub supraveghere continuă
- Se notează în foaia de observaţie tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o
- Se notează cantitatea de urină recoltată ± volumul şi densitatea
- Se notează aspectul macroscopic al urinei.

Complicaţii:

Imediate:
- lezarea traumatică a mucoasei uretrale
- crearea unei căi false prin forţarea sondei
- astuparea sondei în cursul evacuării vezicii
Tardive
- infecţioase, prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile.

41
 CAPITOLUL IV
CAZURI CLINICE

Cazul I
Nume: L.G

Vârstă: 55 ani

Sex: f.

Domiciliu: București

Ocupaţie: salariat

Grup sanguin: A II

Ahc – nesemnificative

App – apendicectomie la vârsta de 18 ani

Deficienţe senzoriale: nu prezintă

Alergii: nu are

DATE VARIABILE

T.a. : 130/70 mm hg.

Puls: 62 b/min.

Temperatura: 37,80 c.

Respiraţie: 23 r/min.

Greutate: 68kg.

Manifestări de dependenţă: vărsături, anorexie, febră, deshidratare, urina hipercroma,

dureri abdominale, inapetenţa, tegumente colorate.

42
 PLAN DE ÎNGRIJiRE I

NEVOIA PROBLEMA SURSA OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE

de dependență de dificultate
Autonome Delegate

-Dezechilibru al -aport hidric și -pacienta să nu mai - evoluez starea - efectuez, la -nu prezintă scaun
Eliminărilor nutrițional prezinte pacientei nevoie, clisma -prezintă crampe și
Nevoia -constipație ineficient dezechilibru al -asigur un regim dureri abdominale
evacuatorie;
de a -alimentație săracă funcției de desodat, cu -în urma clismei
- administrez
elimina în reziduri eliminare în 6 zile vitamine evacuatorii
-lipsa exercițiilor -asigurarea unui necesare supozitoare cu peristaltismul intestinal
fizice regim alimentar refacerii funcției glicerina s-a reluat
-mediu de spital bogat in celuloză hepatice 1,2/zi; –adaugând la aceasta și
prin lipsa de - să prezinte tranzit - observ şi notez - Laxativ, laxativele folosite
intimidate și intestinal normal în foaia de ciocolax 1/2
confort - un scaun pe zi observaţie tabletă/zi
emis fără frecvenţa si
dificultate consistenta
-Pacienta trebuie scaunelor.
sa aibă un tranzit
intestinal în limite
fiziologice in 24
ore.
Nevoia de -dezechilibru -diminuarea -să beneficieze de -fractionez - administrez -apetit scazut
a se nutriațional și apetitului un regim alimentar necesarul caloric medicaţia - nu prezinta scaun
alimenta hidric secundar stării bogat în vitamine, in mai multe prescrisă de -prezinta flatuenta
-dificultate in a evolutive a bolii calorii și fibre mese: 3 mese și medic, pentru - dureri epigastrice
si hidrata
urma regimul -obișnuinte -să fie echilibrată 2 gustări a elimina
alimentare hidroelectrolitic și -regim de balonările,
defectuoase nutrițional crutare hepatică greaţa,

43
 ( fără grăsimi) vărsăturile:
pregatit dietetic
- administrez
medicația
respectând doza
și calea de
administrare
pentru
ameliorarea
procesului
inflamator
hepatic

Nevoia de -dificultate în a -dezechilibru de - să nu mai -alcătuiesc un - anxietate marcata

a se se îmbrăca și ordin prezinte anxietate program de
imbraca dezbrăca psihic:anxietate și mobilizare
stress permis de
si
stadiul evolutiv
dezbraca al bolii, cu
conservarea
energiei
urmărind
toleranță la efort
- discut cu
pacienta
problemele ce o
împiedică să-și
păstreze
interesul pentru
vestimentație
 

44
Nevoia Fizic: - să prezinte o -aerisesc salonul -tahipnee prezenta
de a suprafață respirație normală și asigur condiții - stare de nelinițte
respira respiratorie redusă in 24 de ore optime de - intoleranță la efort
scădereacapacități - pacienta să temperature și
i de expansiune prezinte mucoase umiditate
toracică respiratorii umede - evoluez gradul
uscăciunea și întegre de afectare a
mucoasei nazale -să benificieze de o respirației
intoleranță la efort hidratare corecta și - liniștesc
corespunzătoare pacienta după
- să fie echilibrata care o invăț
fizic și psihic tehnici de
-să se diminue respirație
anxietatea - adopt o poziție
care să-i
favorizeze
respirația
asezând-o în pat
în decubit
dorsal, pentru o
mai bună irigare
a ficatului și
diminuare a
durerii
- iî administrez
necesarul de
lichide bogate în
vitami

45
46
Cazul II
Nume: B.F

Vârstă: 65 ani

Sex: M

Domiciliu: Ploiești

Ocupaţie: pensionar

Ahc – nesemnificative

App – apendicectomie la vârsta de 17 ani

Deficienţe senzoriale: nu prezintă

Alergii: nu are

DATE VARIABILE

T.a. : 120/60 mm hg.

Puls: 70 b/min.

Temperatura: 37,40 c.

Respiraţie: 23 r/min.

Greutate: 68kg.

Manifestări de dependenţă: vărsături, anorexie, febră, deshidratare, urina hipercroma,

dureri abdominale, inapetenţa, tegumente colorate.

47
 PLAN DE ÎNGRIJIRE II

NEVOIA PROBLEMA SURSA OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE

de dependență de dificultate Autonome Delegate

Nevoia de a -Durere -Proces infecţios -să nu apară -respect normele -schimbarea de -pe parcursul
evita -Anxietate complicații de asepsie la pansament spitalizari nu au
pericolele -Risc de complicaţii schimbarea aparut complicatii
bandajului
- monitorizez
functiile vitale
- monitorizez
lichidele ingerate
si eliminate
Nevoia - elimină urină insu- -insuficiență -să beneficieze de o -evaluez starea - efectuez, la - pacientul a fost
de a elimina fiicientă cantitativ hepatică circulație bună bolnavului nevoie, clisma supus examinării
-modificare -pacientul să nu mai asigurând un regim evacuatorie; laparoscopic;
eliminatori prin prezinte desodat, bogat în - administrez - pacientul a fost
retenție de lichide dezechilibrul al vitamine supozitoare cu sondat;
funcției de eliminare -alcătuiesc un glicerina 1,2/zi;
în 10 zile program de - Laxativ, ciocolax
-să fie echilibrat activitate în limita 1/2 tabletă/zi
hidroelectrolitic toleranței pentru
favorizarea
circulației
- creez condiții de
mediu optime
pentru odihna și
relaxare

48
 - căntăresc
pacientul
- monitorizez atent
funcția renală
-montez perfuzia și
o urmăresc
Nevoia de a -bolnavul trebuie -învăt pacientul Obiectiv realizat
comunica încurajat să se cum trebuie sa se
imbrace și dezbrace îmbrace în spital
singur, să se îmbrace -încurajez
cu ce-i pacientul pentru a-
place și alege singur
- stimularea imbracamintea
interesului pentru - nu discut
ținută gusturile
pacientului
Nevoia de a - inapetenta -suferință hepatică - pacientul sa fie - evaluez - administrez -Pacientul
se alimenta echilibrat hidric și cunostințele medicaţia respectă regimul
și hidrata nutrițional în 3 zile, pacientului legat prescrisă de şi tratamentul, şi
tinând cont de de valoarea medic, pentru a nu mai prezintă
retenția de lichide nutrițională a elimina balonările, vărsături, stare de
- alcătuirea unii alimentelor greaţa, vărsăturile: rău şi dureri
regim alimentar -cântăresc zilnic abdominale.
conform necesitatilor pacientul
organismului pentru - monotorizez
a fi echilibrat ingestia și excretia
hidroelectrolitic și
nutrițional
Nevoia de a -dezechilibru de -învăț pacientul Obiectiv realizat
se imbraca si ordin fizic:dureri cum trebuie să se
dezbraca abdominale și astenie îmbrace în spital
- dezechilibru de - încurajez
ordin psihic:anxietate pacientul pentru a-

49
și stres si alege singur
imbracămintea
- nu discut
gusturile
pacientului

50
Cazul III
Nume: M.U

Vârstă: 70 ani

Sex: F

Domiciliu: Ploiești

Ocupaţie: pensionar

Ahc – nesemnificative

App – apendicectomie la vârsta de 19 ani

Deficienţe senzoriale: nu prezintă

Alergii: nu are

DATE VARIABILE

T.a. : 120/60 mm hg.

Puls: 70 b/min.

Temperatura: 37,40 c.

Respiraţie: 23 r/min.

Greutate: 68kg.

Manifestări de dependenţă: vărsături, anorexie, febră, deshidratare, urina hipercroma,

dureri abdominale, inapetenţa, tegumente colorate.

51
 PLAN DE ÎNGRIJIRE III

NEVOIA PROBLEMA SURSA OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE

de dependență de dificultate
Autonome Delegate

Nevoia -Dezechilibru al -aport hidric și -Pacienta trebuie - evoluez starea - efectuez, la - nu prezinta scaun
de a Eliminarilor nutrițional sa aibă un tranzit pacientei nevoie, clisma - prezinta crampe și
elimina -constipație ineficient intestinal în limite -asigur un regim evacuatorie; dureri abdominale
-alimentație săracă fiziologice in 24 desodat, cu - administrez - în urma clismei
în reziduri ore. vitamine supozitoare cu evacuatorii
-lipsa exercițiilor -pacienta să nu mai necesare glicerina peristaltismul intestinal
fizice prezinte refacerii funcției 1,2/zi; s-a reluat
dezechilibru al hepatice - Laxativ, –adaugând la aceasta si
funcției de - observ şi notez ciocolax 1/2 laxativele folosite
eliminare în 6 zile in foaia de tabletă/zi
-asigurarea unui observaţie
regim alimentar frecvenţa si
bogat in celuloză consistenta
- să prezinte tranzit scaunelor.
intestinal normal

Nevoia de -dificultate in a -diminuarea -să beneficieze de -fracționez - administrez - apetit scăzut

a se urma regimul apetitului un regim alimentar necesarul caloric medicaţia - nu prezintă scaun
alimenta secundar starii bogat în vitamine, în mai multe prescrisă de - prezinta flatuenta
si hidrata evolutive a bolii calorii și fibre mese: 3 mese și medic, pentru - dureri epigastrice
-să fie echilibrată 2 gustări a elimina
hidroelectrolitic și balonările,
nutrițional greaţa,
vărsăturile:
-administrez
medicatia
respectand
doza si calea
de
administrare
pentru
ameliorarea
procesului
inflamator
hepatic

Nevoia de -dificultate în a -dezechilibru de - să nu mai -alcătuiesc un - anxietate marcata

a se se imbraca și ordin prezinte anxietate program de
imbraca dezbraca psihic:anxietate si mobilizare
stress permis de
si
stadiul evolutiv
dezbraca al bolii, cu
conservarea
energiei
urmărind
toleranță la efort
- discut cu
pacienta
problemele ce o
52 împiedică să-și
păstreze
interesul pentru
vestimentație
 
53
 CONCLUZII

Acest proiect atrage atenția că există microorganisme care au facultatea de a

pătrunde și a se multiplica în țesuturile organismului uman declansând tlburări, de la
leziuni locale până la tulburari importante generale: starea de boală.

Acestea sunt microorganisme patogene adică agenții infecțioși responsabili de

producerea bolilor infecțioase.

Organismul se apără prin integritatea pielii și a mucoaselor care acționează ca

bariere anatomice față de invazia microbiană, ca și prin diferite mecanisme fiziologice.

În apărarea antiinfecțioasă mai intervin și alți factori de care trebuie să ținem cont
în viața noastră. Astfel: o bună nutriție crește rezistența antiinfecțioasă, constituția și
echilibrul endocrin.

Există stări de imunodepresie date de iradieri prelungite, medicații

imunodepresive ce duc la scăderea rezistenței antiinfecțioase.

Există și deficențe de apărare cu caracter genetic, vărsta este alt factor ca și starea
sistemului nervos central a activității psihice.

Un rol negativ îl au marile depresii psihice, oboseala, nevrozele, excitațiile dureroase.

54
 BIBLIOGRAFIE

1. Baltă G., Stănescu, Titircă L. şi colab. - Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor,

Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
2. Borundel Corneliu - "Manual medicină internă pentru cadre medii" Editura Bic AH
Bucureşti 2000
3. Mozes C. - "Tehnici de îngrijire a bolnavilor" Editura Medicala Bucureşti 1999
4. Rogozea . L., Oglindă T. - Tehnica îngrijirii omului sănătos şi
bolnav , Ed. Romprint, Braşov 2002
5. Titircă Lucreţia - "Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenta
medicală" - Editura Viaţa Românească.2002
6. Titircă Lucreţia - “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”,
Editura Viaţa Medicală Românească, 2003

55
 CUPRINS
Motto....................................................................................................................................3
Argument.............................................................................................................................4
CUPRINS…………………………………………………………………………….……5
CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA FICATULUI.................................................................6
CAPITOLUL II
NOȚIUNI TEORETICE ALE HEPATITEI VIRALE A..............................................16
1.Definiţie..................................................................................................................16
2.Clasificarea hepatitelor virale.................................................................................16
3.Etiologie și epidemiologie.....................................................................................17
4.Condiţii favorizante...............................................................................................18
5. Patogenie................................................................................................................18
6. Simptomatologie....................................................................................................19
7. Forme clinice........................................................................................................24
8. Diagnostic..............................................................................................................26
9. Evoluţie..................................................................................................................27
10. Complicaţiile şi sechelele hepatitei virale tip A.............................................28
11. Explorări şi informații paraclinice....................................................................29
12. Prognostic............................................................................................................29
13. Tratament.............................................................................................................31
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
HEPATITĂ VIRALĂ A................................................................................................34
CAPITOLUL IV
CAZURI CLINICE........................................................................................................42
CAZUL I……………………………………………………………………………....42
CAZUL II………………………………………………………………….…………..46
CAZUL III……………………………………………………………………….……50
CONCLUZII………………………………..……………………………………………54
BIBLIOGRAFIE…………………………………...…………………………………….55