În evul mediu românesc a existat o strânsă relaţie între Biserică şi stat, prima sprijinind

construcţia şi existenţa celui de-al doilea. Mitropolitul făcea parte chiar din Sfatul Domnesc,
fiind unul dintre oamenii de încredere ai conducătorului politic.
În politica sa autoritară Vasile Lupu s-a bazat nu numai pe aparatul administrativ și pe
armata, dar și pe biserica, prin intermediul acesteia și-a sporit puterea și controlul a tuturor
claselor și categoriilor sociale.
În timpul domniei lui Vasile Lupu biserica din Moldova s-a bucurat de o temeinică
organizare și de un deosebit prestigiu câștigat prin intermediul unor înalți ierarhi, cel mai
reprezentativ fiind mitropolitul Varlaam.
În această perioadă, clerul de la orașe,târguri și sate și-a menținut dreptul de a-și
rezolva pricinile de judecată prin intermediul înalților ierarhi ai bisericii. Prin actul domnesc de
la 24 februarie 1649 a fost reînnoit privilegiul obținut de mitropolitul Varlaam de la Alexandru
Iliaș în 1633, act care asigura că ,,judecarea preoților și călugărilor era încredințată
mitropolitului și episcopilor eparhioți”¹. De competență judecătorilor bisericești erau procesele
privind căsătoriile legale și ilegale, dar și orice altfel de vină cu excepția cazurilor de ucidere.
Procesele ce nu aveau o însemnatate atat de mare erau judecate de către Sfatul
Domnesc în frunte cu înalți ierarhi ai bisericii, mitropolitul și episcopii. Aceștia primeau
delegarea din partea domnitorului pentru a judeca singuri sau împreună cu marii dregători
procese civile și puteau judeca și conducerea breslelor din târguri și orașe.
De exemplu: la 20 octombrie 1645 ierarhii bisericii înregistrau o mărturie în legătură cu
vânzarea unei proprietăți, siliștea Crăinicenii. Vânzarea având loc între egumenul mănăstirii
Pandocrator și Toderașco,mare logofăt drept 450 de lei. Zapisul era întărit de către mitropolitul
Varlaam împreună cu episcopii de Roman,Rădăuți și Huși. 1
Atribuțiile delegate de domnitor către reprezentanții bisericii cuprindeau o sferă largă
de domenii, printre care amintim:
1. Cercetarea unor pricini
Într-o primă situație, egumenul mănăstirii Beserecani este împuternicit de voievod ,,a
opri pe Dumitrașco” 2, fost stolnic să nu facă mori în apa Putnei până nu se înfățișează la
judecată. O altă situație, este aceea în care Vasile Lupu îl deleagă pe mitropolitul Varlaam să
cerceteze pricina dintre călugării de la mănăstirea Sfântul Ilie și Frangole, fost stolnic pentru
un loc numit Căldarea 3.
2. Aplicarea măsurilor stabilite de domn

1
DRH A,XXVlll,doc.226,p.117
2
Ibidem,doc.353,p.302
3
Ibidem,XXV,doc.102,p.112
 Un exemplu în acest sens ar fi situația starostelui de Putna care la porunca voievodului
trebuie să judece pricina dintre Bârladeanul și Ștefan Brate din satul Crucea de Jos. Conflictul
dintre cei doi este generat de faptul că Ștefan Brate și-a ridicat,,casă și pomi și grădini și pihnete
pe moșia Bârladeanului’’4 neavând însă nicio justificare a faptului că deține acel teren. După
judecată, în cazul în care Ștefan Brate,,nu își mută casă de pre acel loc””5, sancțiunea stabilită de
către domn, pe care starostele trebuie să o aplice constă în dărâmarea casei.
Un alt exemplu este acela prin care călugării de la mănăstirea Pângărați trebuie să aplice
măsura stabilită de voievod, care constă în oprirea instalării unei mori în satul Mogești de către
Năstasă, Ioachim și Iacov6.
3. Colecta zeciuiala
În acest caz reprezentanții bisericii erau împuterniciți să colecteze dijma, adică impozitul
anual egal cu a zecea parte din produsele obținute prin muncă proprie. Astfel, la 12 iunie
1646(Suceava), preotul Ioan din cetatea Hotinului primește sarcina de a strânge zeciuială,,din
pâine,și din fân și din toate legumele”7 din satele Sinecău, Cruhlic și Sărbinți.
4. Înștiințarea domnului cu privire la diverse fapte,conflicte
Documente care atestă acest lucru: documentul adresat de egumenii Partenie de la
mănăstirea Bistrița împreună cu Parthenie de la mănăstirea Bisericani și Nil de la mănăstirea
Pângărați adresat domnului cu privire la faptul că locuitorii satului Dărmănești ridică pretenții de
posesiune asupra unui,,hotar de braniște”8, hotar ce aparține de fapt mănăstirii Pângărați.
Printe documentele care susțin această atribuție se numără și cele scrise de mitropolitul
Sucevei, Varlaam: unul emis la 10 iunie 1646 în cadrul Mitropoliei Sucevei prin care Varlaam îl
înștiințează pe Vasile Lupu despre pâra dintre Safta,soția lui Dumitrașco Septelci și Ștefan
Murguleț pentru stăpânirea unei părți din satul Zaharești. Ginerele Saftei, Ștefan Murguleț
împreună cu soția lui, Zlata revendicau o parte din acel sat, pe care Dumitrașco Septelici,,la
boala lui”9 a dat-o fiicei rezultate din urma căsătoriei cu Safta. Conflictul se încheie prin
tocmeala surorilor ce își împart proprietatea.
Prin documentul emis la 15 septembrie 1635, Varlaam, arhiepiscop și mitropolit de
Suceava, aduce la cunoștiință că popa Bilăi din Târgul Schei,,au mărturisit însuși cu gura sa”10
faptul că a falsificat pe vremea când a fost ucenic la mănăstirea Bistrița, un act privind hotarul
mănăstirii Bisericani, pe care l-a atribuit lui Petru Rareș.
5. Soluționarea unor situații

4
Ibidem,XXVlll,doc.182,p.151
5
Ibidem
6
Ibidem,XXV,doc.475,p.465
7
Ibidem,XXVlll,doc.394,p.339
8
Ibidem,XXll,doc.155,p.175
9
Ibidem,XXVlll,doc.437,p.375
10
Ibidem,XXlll,doc,238,p.283
 De-a lungul timpului reprezentanții bisericii s-au confruntat cu situații pe care au fost nevoiți
să le rezolve, precum restituirea unor proprietăți, ca în cazul rudelor lui Isac Balică hatman, când
acestea au primit de la Evloghie, episcope de Rădăuți și de la egumenul și soborul mănăstirii
Solea, proprietățile din satele Lujeni și Sipeniti, ținutul Cernăuți, Dumeni,ținutul Dorohoi și
Podeni, ținutul Falciului, precum și 5 fălci de vie la Cotnari, în dealul Tombrie11. Atestarea
restituirii proprietăților s-a făcut prin întocmirea unui zapis. Dar și cu situații precum cele în care
au fost nevoiți să încheie anumite conflicte. Printre acestea se numără și cazul ctitorilor schitului
Babele al mănăstirii Bisericani care au aplanat conflictul iscat între călugării de acolo și Ionașco
al lui Negoiță12, datorat încălcării unei vii a schitului de către cel din urmă.
Pe lângă atribuțiile reprezentaților bisericii amintite anterior se regăsesc și întocmirea
zapiselor și stabilirea hotarelor. Ca documente reprezentative sunt cel emis la 1646, prin care
preoții Necula, Simion și Vasile întocmesc un zapis care atestă înțelegerea dintre Flore, fiul lui
Capotă și Andocă pentru stăpânirea unei părți din satul Petrești, județul Vaslui13. Dar și
documentul întocmit la 24 august 1645 prin care Dumitru Roșca, vornic de Botoșani împreună
cu Roman egumenul și cu tot soborul de la sfânta mănăstire a lui Golae, stabilesc hotarul satului
Pipereștilor și satului Tomești14.
Astfel, societatea medievală recunoștea Bisericii o jurisdicție specială, în sensul că oamenii
clerului, de orice rang, puteau fi judecați numai de tribunalele bisericești, fiind datori să respingă
competență unui tribunal laic. În competență justiției ecleziastice intrau o mulțime de cauze:
relative la actele rituale sacre, la dijma datorată Bisericii, la beneficiile și bunurile Bisericii, la
testamente și legăminte prin jurământ.

11
Ibidem,XXlll,doc,122,p.157
12
Ibidem,XXV,doc,49,p.55
13
Ibidem,XXVlll,doc.456,p.389
14
Ibidem,XXVlll,doc.176,p.145