ROLUL ISTORIEI CA DISCIPLINĂ ÎN EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

Iustin Gherman,
Istorie/Relaţii, Instituţii şi Organizaţii Internaţionale,
Master, An 1

Vorbind în termeni generali, considerăm că istoria, ca obiect de studiu ce se practică în

şcoli şi licee, reprezintă un punct de plecare, un promotor pentru educaţia interculturală. Plecăm
de la ideea că acestă disciplină se axează pe studierea trecutului şi caută adevărul în orice
situaţie, deschizând noi orizonturi în ceea ce priveşte discuţiile din orice domeniu. În plus,
istoricul se raportează la trecut pentru a înţelege situaţii din prezent, pentru că învăţăm din
istorie. De ce un punct de plecare? Pentru că Istoria aduce în faţa cititorului imaginea unor
societăţi şi a unor mentalităţi prin care omenirea a trecut, urmărind procesul de transformare
până în prezent, ajungând apoi la un set de concuzii. Un revoluționar pașoptist spunea că:
„Istoria este cea dintâi carte a unei națiuni. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul” iar
Mihail Kogălniceanu afirma că: „După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimic nu este
mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria”.
William Shakespeare nota că viaţa este o scenă. Am putea spune, fără să greşim, că
istoria este, asemenea vieţii, o scenă, un cadru în care personajele sunt jucate de către actori cu
mai mult sau mai puţin talent. Ca şi în teatru, şi în istorie (mai ales în politică – partea practică a
acesteia) există seniori ai artei şi cabotini, regizori de Oscar şi deţinători ai celor mai răsunătoare
eşecuri. Cu bune şi cu rele, istoria este viaţa noastră, înscrisă cu litere de aur sau cu cărbunele în
marea carte a lumii. Totul depinde de unghiul din care o priveşti.  Un singur gând nu îmi dă
pace: acela care nu-i dădea pace nici lui Serghei Esenin – „Te-am trăit sau te-am visat doar,
viaţă?”.
Astfel, fiecare individ, îşi poate căuta trecutul în istorie, ajungând apoi să pună în discuţie
situaţia sa actuală. Fiecare comunitate, fiecare naţionalitate are istoria ei, fapt ce ajută la
legitimarea individului în raport cu alţi indivizi (în cazul în care vorbim de interacţiunea dintre
două sau mai multe persoane care provin din medii diferite).
Subliniem pe de altă parte că ar trebui evitată căderea într-o capcană cu care istoricii se
confruntă des atunci când sunt abordaţi de persoane neavizate. Ce facem cu istoria? La ce ajută

1
pe individ studierea trecutului, atunci când el se confruntă cu probleme din prezent? Ei bine,
trebuie precizat că Istoria se află în interdependenţă cu multe alte discipline (filosofie, geografie,
sociologie, etc.), ajungându-se astfel ca această disciplină să îl ajute pe individ să priveasă
lucrurile altfel, deschizându-i mintea si sensibilizându-l în faţa unor subiecte de discuţie faţă de
care cei neavizaţi ar putea arăta scepticism.
Este important să îl facem pe cititor să înţeleagă complexitatea ce stă la baza studierii
istoriei. Această disciplină nu se opreşte în momentul în care individul nu se mai raportează la
trecut. Din contră, oferă continuitate dialogului, tocmai pentru că ajută la formarea unei baze în
interacţiunea indivizilor care provin din medii diferite. În momentul în care se armonizează
relaţiile dintre persoane diferite şi se acceptă pluriculturalismul, tot istoria poate fi cea care
stârneşte interesul pentru studiul în amănunt al unor naţionaliăţi sau grupuri sociale diferite,
favorizând buna desfăşurare a educaţiei interculturale.
Când vine vorba aprofundarea studiilor în istorie, această disciplină oferă posibilitatea
studierii în amănunt şi specializarea individului pe aspecte ce privesc o singură naţionalitate sau
grup etnic, încercând să uşureze drumul acestuia spre deschiderea sa în ceea ce priveşte
interacţiunea cu minorităţile (exemplu: Masterul de Ebraistică şi Istoie a Evreilor). Se încearcă
impunerea ideii în rândul celor ce învaţă istoria, de înţelegere şi asumare a trecutului, spre
înţelegerea cât mai corectă a prezentului.
Un aspect negativ al studierii trecutului îl reprezintă acela că elevul/studentul, poate
ajunge simpatizant al unor idei ce nu îşi mai au locul în societatea actuală, de natură
conservatoare, care nu fac altceva decât să împiedice progresul în ceea ce priveşte educaţia
interculturală.