Sunteți pe pagina 1din 3

Provocatorul steag românesc

Sabina Elena este elevă în clasa a IX-a în liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna iar
gestul ei este un exemplu de maturitate și patriotism, care ar trebui să fie firesc pentru toți
românii. În România anului 2013 o elevă a ajuns să fie ameninţată cu moartea pentru că a purtat
bentiţă tricoloră la școală iar conducerea liceului din Covasna, unde a avut loc incidentul, anunţă
că nu pedepsește pe nimeni. La prima vedere suntem în fața unei situaţii inacceptabile,
revoltătoare și umilitoare pentru un popor întreg. Am ajuns să fim călcaţi în picioare în halul
acesta în propria ţară?
Mădălin Guruianu, vicepreședintele PNL în județul Covasna și consilier local în același
oraș, îi admonestează pe părinții Sabinei Elena considerând că aceasta a făcut „lucruri
necuvenite” și că fata însăși nu are o „atitudine potrivită”. „Consider că acțiunea a fost lăsată să
scape de sub control la liceul din Covasna din doar două motive: ori este incompetență crasă, din
partea profesorilor, directorului, organelor statului care puteau interveni, ori este rea intenție în a
arăta din nou ce zonă cu probleme e în Covasna și Harghita. Sincer, părerea mea este că e o
combinație între cele două și cred că vinovații ar trebui să plătească. Rapid, scurt și extrem de
eficient. Îmi pare inadmisibil să nu realizezi, tu ca părinte, ca profesor, ca și coleg, faptul că de
sărbătoarea celuilalt în loc să încerci să arăți empatie, bună creștere și bun simț și să-i urezi „La
mulți ani, prietene!”, tu să faci lucruri necuvenite. Și numesc lucruri necuvenite atât purtarea
banderolei negre de către unii maghiari de 1 decembrie, dar și purtarea fix a tricolorului
românesc de 15 martie. Cum să nu înțelegi că nu aceasta este atitudine potrivită?” Totuși, ne
întrebăm, cum este posibil ca un reprezentant al statului român, fruntaș al partidului care își zice
„Național”, să considere drept „necuvenită” purtarea simbolurilor naționale, oricând, în orice
împrejurare?
Dincolo de faptul că este uluitor că așa ceva se poate întâmpla într-o țară din Europa,
sunt câteva întrebări care ar merita să fie în atenția tututor: de ce și cum este posibil ca trei culori,
indiferent care sunt ele și cum sunt așezate, pot să reprezinte un act de provocare? Unde este
menționat aceste lucru, în ce carte, lege sau chiar constituție arată că este interzis să te afișezi
„ostentativ”, fie prin felul cum te îmbraci sau ce accesorii deții? Cu atât mai puțin la o școală
unde nu exista o ținută obligatorie! Și chiar dacă ar fi existat așa ceva, o bentiță, oricum ar fi ea
colorată, nu poate reprezenta nici un fel de pericol discriminatoriu atâta timp cât ești în propria

1
țară. În ce stat trăim dacă un asemenea caz este considerat vexatoriu la adresa unei anumite
comunități, maghiari în speță, pentru că el avea loc pe 15 martie? Astfel că, nu ai voie să porti o
bentiță sau orice altceva având cele trei culori, în această fatidică zi fără să te aștepți la represalii
mai mult sau mai puțin morale. Și oricum, cele trei culori nu reprezintă în mod automat steagul
României, ele putând semnifica și altceva, după cum spunea un poet francez: „nu tot ce e
albastru înseamnă cer”. Culorile în cauză, roșu, galben și albastru, sunt și culorile orașului Praga,
statul Andorra are aceleași culori pe steag, ca să nu mai menționăm Republica Ciad din Africa al
cărei steag deține această trilogie cromatică.
Eleva în cauză, Sabina Elena, a relatat că de ziua României colegii ei maghiari au adoptat
o ținută și mai ofensatorie, purtând haine sau steaguri cu Ungaria Mare. Pe lângă alte injurii și
chiar „îmbrânceli”, domnii profesori asistau la acest „spectacol” în mod pasiv gândindu-se că așa
ceva se mai întâmplă. Se revitalizează ideea că românii, în acea parte a țării, sunt niște intruși. Ce
atitudine a luat Consiliul pentru combaterea discriminării la auzul acestor fapte? Au voie copii cu
nume românesc să învețe în școlile din Harghita și Covasna, având în vedere că s-a pus în
discuție exmatricularea elevei în cauză.
La un meci, CFR cu Rapid, un suporter rapidist a ars steagul Ungariei iar acum riscă
închisoare pe trei ani pentru atitudine intrigantă și instigatorie, fiind considerat un gest
inadmisibil. La spânzurarea lui Avram Iancu la Miercurea Ciuc nu a existat nici o reacție din
partea nimănui și, atenție persoana în cauză era funcționar al statului român, deci trăia pe banii
țării al cărei fost revoluționar îl ardea. De ce prin urmare nu are voie o fetiță să poarte o simplă
bentiță cu niște culori pe ea având în vedere toate cele spuse? Nici măcar în vremea ante-
revoluției nu era posibil așa ceva pentru că nu îți permitea sistemul. Despre ce fel de discriminare
vorbim până la urmă?
Până la urmă prin ce se definește sintagma: „Sunt mândru că sunt român!” Ce înseamnă
când te duci în toate colțurile lumii și afirmi cu tărie patriotismul fierbinte pe care îl ai în sânge.
A fi mândru că ești român înseamnă să faci ceva pentru această țară din momentul în care te naști
și până îți dai ultima suflare, mai concret înseamnă să trăiești pentru această țară. Care este deci
responsabilitatea statului în această chestiune? În acel spațiu al Harghitei și Covasnei există
români și prin urmare este teritoriu românesc, nu există granițe între zona secuilor și statul
român. Concluzionăm în mod nefast și trist că societatea modernă a luat-o pe căi greșite,

2
incontrolabile și care pare să nu mai satisfacă nici un fel de aprehensiuni pentru nimeni.
România este atât de coruptă moralmente încât intră în putrefacție din interior spre exterior.

S-ar putea să vă placă și