În orice timp și în orice țară, presa reprezintă în mic, oglinda fidelă a societății respective.

Aspectele pozitive și negative, starea de spirit, dar și problemele specifice cu care se confruntă
societatea în acele momente transpar, mai mult sau mai puțin evident printre rânduri. Dintr-un
anumit punct de vedere presa reprezintă, pentru cei cărora li se adresează, oportunitatea de a
percepe și înțelege istoria în derularea ei firească.
Dacă răsfoim presa interbelică, vom observa cu ușurință gravele probleme cu care se
confrunta societatea în acele momente. Scandaluri din lumea mondenă, jocuri politice de culise,
cultivarea cultului personalității, exacerbarea manifestărilor revanșiste maghiare și, pe cale de
consecință, a naționalismului românesc, a sentimentelor și manifestărilor antisemite, dar și
spectrul războiului din ce în ce mai aproape de granițele României reprezentau, de fapt, temele
predilecte ale ziarelor din perioada interbelică1.
Ziarul modern al perioadei dintre cele două războaie, ideal, însemna preț de copertă
scăzut, tiraj mare și finanțare din reclamă (de la orice fel de cremă și franzelării „în condiții
higienice” până la boiangerii „care desfid concurența”). 2 Apar marii directori de gazete și marii
jurnaliști, ca Stelian Popescu (fondatorul și conducătorul ziarul „Universul”), Pamfil Șeicaru
(fondatorul și conducătorul ziarului „Curentul”), Nechifor Crainic (mentorul revistei „Gândirea”)
dr. Ilie Rădulescu (directorul ziarului de extrema dreaptă „Porunca Vremii”), Radu Gyr ș.a. 3
Fiecare publicație își avea propriile orientări politice. „Adevărul”, „Dimineața” și „Facla” erau
gazete de centru-stânga, „Universul” de centru-dreapta, „Curentul” și „Cuvântul” de dreapta, cu
înclinații spre extrema dreaptă4.
Începând cu 1920, mișcarea antisemită românească, având drept vârf de lance mai întâi
organizațiile lui A.C. Cuza și, din 1927, Legiunea Arhanghelului Mihail, a câștigat aderenți în
rândul populației, nemulțumită de recesiunea economică care cuprinsese întreaga lume, dar și în
rândul intelectualilor, printre care s-au remarcat Nae Ionescu și Nechifor Crainic (ultimul și-a
declarat pe față aderența la mișcarea legionară, primul nu a facut-o niciodată, și chiar dacă a
intrat la un moment dat într-un conflict de idei cu conducătorii Legiunii, articolele sale, dar și
literatura legionară, îl înscriu în rândul ideologilor mișcării). Nae Ionescu a fost mentorul și
profesorul multor intelectuali de marcă ai generației ’30, printre care Mircea Eliade, care i-a luat

1
Râpeanu Valeriu, O istorie a presei românești, București, Editura Fundației România de mâine, 2008, p.11.
2
Marian Petcu, Tipologia presei românești, Iași, Editura Institutului European, 2000, p. 56.
3
, p.20.
4
Pamfil Șeicaru, Istoria presei, Editura Paralela 45, Pitești, 2007, p. 4.

1
apărarea în controversa iscată de prefața la „De 2000 de ani”, Emil Cioran, care a negat mereu
orice simpatie pentru mișcarea legionară, dar a cărui operă, „Schimbarea la față a României” este
considerată de critici un elogiu adus lui C.Z. Codreanu, Lucian Blaga(care deși tânăr, izbucnirea
războiului în 1939 l-a găsit șef de cuib legionar la Sibiu), C-tin Noica, Petre Țuțea și mulți alții.
Înainte de a vedea care era de fapt natura acestui ziar este imperios necesar să menționăm
că la un moment dat cel care va înființa „Apărarea națională”, adică A.C. Cuza, a fost la un
moment dat într-o bună colaborare cu Nicolae Iorga, cu care a și înființat în 1910, Partidul
Naționalist Democrat. În anul 1920 însă, Iorga îl îndepărtează pe A.C. Cuza din partid, printre
motive, unul fiind și antisemitismul exacerbat, iar ultimul înființează Liga Apărării Național
Creștine și ulterior, ziarul „Apărarea Națională”, oficiosul partidului. Încă din primele pagini ale
ziarului articolele lui Nicolae C. Paulescu ies în evidență, mai ales prin antisemitismul grobian,
„inoculat” probabil de A.C. Cuza. Informațiile arată că acest Paulescu a contribuit la înființarea
LANC, cea mai radicală formațiune antisemită din viața politică a României interbelice, și că a
fost vice-președinte fondator al acestei ligi.5
Ziarul „Apărarea Națională” a apărut, după cum am menționat mai sus, sub președinția
lui A.C. Cuza, prima dată la București, în 1925, iar apoi la Iași, în 1927. Fiecare număr are patru
pagini și începe întotdeauna cu un articol care îi aparține lui A.C.Cuza. Mi-am propus să fac o
analiză comparată a celor două ediții, de București și de Iași, pentru a vedea similitudini și
diferențe între ele, sau, dacă ele există măcar.
Voi începe în mod invariabil cu ediția apărută în București. Aceasta își avea redacția și
administrația în capitală, pe Calea Victoriei, 86(Piața Palatului Regal). Primul număr a apărut la
data de 15 noiembrie, 1925 cu motto-ul „Noi dacă nu vom lupta împotriva elementului jidănesc,
vom pieri ca națiune”, care îi aparține lui Vasile Conta. Pentru a înțelege mai bine natura și
caracterul ziarului consider că este absolut necesar o citare a ceea ce însemna pentru legionari,
expresia „apărare națională”.
„Apărarea națională: aceste două cuvinte cuprind o doctrină, o epocă de dezvoltare, un
program lămurit de politică națională românească. O doctrină: orice nație își apără din instinct, și
are datoria să-și apere conștient naționalitatea sa, ca putere creatoare a culturei umane, pornind în
mod necesar, de la cultura pământului. O singură nație trăiește, în mijlocul celorlalte fără să
cultive pământul, Jidanii, care formează astfel o nație parazitară, trăind pretutindeni numai ca
5
Observator cultural, „Nu îmi venea să cred ce citesc”, în Interviu cu Horia Bozdoghină, an 11, 24 noiembrie,
2010, p. 18.

2
exploatatori ai muncii popoarelor direct productive de bunuri și provocând în mod necesar
împotrivirea acestora, de apărare națională contra jidanilor paraziți. O epocă: apărarea națională
românească împotriva parazitismului jidănesc a fost până la Constituția de la 28 martie 1923,
apărarea legală. Tratatul de la Saint-Germain, semnat de guvernul inconștient al lui Al. Vaida-
Voievod și Nicoale Iorga, la 1919, prin intervenția jidănimii internaționale, ne-a impus
desființarea articolului 7, care a fost înlăturat din Constituția nouă de la 1923, votată fără măcar o
protestare, de către adunările național-liberale ale d-lui I. Brătianu, cât și de întreaga opoziție,
deopotrivă în slujba jidanilor. O epocă nouă de apărare a naționalității românești, împotriva
jidanilor paraziți începe de atunci. Un program: programul apărării naționale românești are ca
scop să restabilească apărarea legală, dacă nu voim ca nația românească, nesocotită în drepturile
ei suverane, și amenințată în existența ei, să reacționeze împotriva jidanilor paraziți, violent.
Pentru realizarea acestui program necesar tinzând la soluția problemei jidănești prin legalitate și
ordine, a fost înființată „Liga Apărării Național Creștine”. Aceasta este puterea mântuitoare în
care credem și la formarea căreia lucrăm, cu aceeași metodă: Prin adevăr!”( A.C. Cuza)6
Este ușor de observat puternicul accent antisemit al ziarului și modul virulent în care sunt
atacați evreii, și avertismentele aduse poporului asupra „pericolului jidovesc”, din a căror cauză
se pare, au loc toate nenorocirile în țară. În fiecare număr al ziarului se propune vindecarea
poporului de „parazitismul evreiesc”, deoarece „cel care dă banul jidanului este dușmanul
românului”. Ziarul este unul de factură pur istorică dar mai are și unele nuanțe politice, de
literatură și religie. Modelele din exterior nu sunt refuzate, însă este acceptat mai ales cel fascist
al lui Musssolini, Italia de sub conducerea lui fiind văzută ca un exemplu pentru România. Sunt
lansate constant diatribe la adresa guvernului și a regelui accentuându-se decadența politicii
românești. În fiecare număr al ziarului găsim o rubrică denumită „Știri, fapte și polemici”, care
reflectă imaginea țării atât din prisma problemelor pe care le are, dar și a punctelor ei forte.
Marile sărbători precum: Crăciunul, Paștele sau 1 decembrie sunt amintite cu mare fast și
patriotism, pentru Crăciun fiindu-i acordat aproape un număr întreg. 7 Pe măsură ce ziarul crește
în tiraj și celebritate, amprenta antisemită se accentuează parcă și mai mult. De la numărul opt,
prima pagină a acestuia va fi dedicată aproape în întregime detractării mai violente a evreilor,
pericolul în care se afla România și oricare altă țară în care se aflau evrei, ca să nu mai spunem
infamiile de care sunt aceștia în stare și atitudinea care ar trebui adoptată pentru revirimentul
6
Apărarea Națională, București, an I, 15 noiembrie, 1925, p.1.
7
Dimitrie Pascu, A.C. Cuza: economist și doctrinar al naționalismului, Editura Lupta, București, p. 25.

3
țării.8 Trebuie remarcat și faptul că se încearcă o definire a legăturii dintre simbolul „Svasticii” și
poporul român. „Cu vechimea ei cea mai îndepărtată la noi Svastica este dar în primul rând a
noastră, românească, prin originea noastră ca descendenți ai arilor traci. [...] Numai împreună,
Svastica și Crucea arată ființa noastră întreagă, trupul și sufletul, ari și creștini.” 9 Din cauza
evreilor, care speculează neîncetat cu valuta tuturor țărilor, sora noastră mai mare, Franța, căzută
în mâna financiarilor jidani, vede francul scăzând în fiecare zi. 10 Care este corectivul?
Dizolvarea Camerei și un regim ca în Italia, iată salvarea. Italia poate fi recunoscătoare dictaturii
fasciste!11 .
După numărul zece al „Apărării naționale” apare o „ediție specială, miercuri 24 februarie
1926, care va fi dedicată în mod exclusiv studenților și grevei lor generale. „Studențimea
răbdătoare a așteptat un an încheiat, cerând celor în drept realizarea făgăduielilor date. Izvorâte
din îngrijorarea înstrăinării școlilor și universităților noastre, în care proporția jidanilor era de
peste 70/80%, în unele părți chiar mai mare, mișcările studențești au îmbrățișat în complexul lor,
noul ideal al românimii de astăzi, care va forma crezul pentru completare și transformare în fapt
a generațiilor de mâine.”12 Tot aici se vorbește și despre procesul care a fost intentat studențimii
din București, unii dintre ei fiind chiar închiși la Consiliul de Război din oraș. Se face apel către
toți studenții să fie la înălțimea vremurilor și a menirei sale.13
În continuare, atacurile contra guvernului și nu numai, împotriva tuturor partidelor, fie ele
de stânga, dreapta sau centru nu contenesc sub nici o formă. Un exemplu edificator în acest sens
este apelul către populație în a nu-i vota pe jidăniți. „Fraților români și creștini! Țara ne e
cotropită de jidani, ce-s dușmanii neîmpăcați ai românilor. Partidele politice s-au dat toate de
partea jidanilor și s-au unit cu ei, pentru ca să sugrume pe români. 14 Partidul Național, prin
franc-masonul Vaida-Voievod a iscălit la încheierea păcii, clauza minorităților, ce ne-a dat legați
de mâini și de picioare, jidanilor, Partidul Liberal a impus Parlamentului Constituant să
dărâme Art. 7 din vechea Constituție, ce era stavila puhoiului jidănesc și să dea tuturor jidanilor

8
Corneliu Șumuleanu, Atentatul jidănesc împotriva profesorului A.C. Cuza, Editura Cultura Poporului, București,
1925, p. 13.
9
A.C. Cuza, Eroarea teologiei și adevărul bisericei, Tipografia Trecerea munților Carpați, Iași, 1928, p. 33.
10
„Apărarea Națională”, nr. 5,27 noiembrie, p. 7.
11
Ionescu Olt-Constantin, Ceas rău și alte clișee-amintiri cu portretul autorului și o scrisoare a domnului
A.C.Cuza, Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1918, p. 78.
12
Gabriel Asandului, A.C. Cuza, politică și cultură, Editura Fides, Iași, 2007, p. 165.
13
Idem, A.C. Cuza- omul politic, Universitatea Al.I.Cuza, Iași, 2004, p. 186.
14
Ibidem, p. 213.

4
drepturile cetățenești. Partidul Țărănesc e curat jidănesc. El e condus de C-tin Stere care a
vândut, mișelește nemților, scânteiele eroice ale poporului român.15
Ziarul se încheie în același spirit extrem de polemic. Evreii sunt cei mai vizați la orice fel
de atac, iar legionarii nu scapă nici o ocazie pentru a releva rolul exponențial pe care îl au aceștia
la distrugerea din interior a țării. Astfel putem să facem legătura ziarului cu același nume, dar de
data aceasta cu sediul la Iași. „Apărarea națională” din Iași își avea redacția și administrația la
sediul central LANC, strada Imprimeriei, numărul 55, etaj 2.
Marea Adunare Națională de la Iași, 8 Mai, 1927
După cum a fost anunțat prin revista „Apărarea Națională” apărută la 1 Apriilie, foaia
săptămânală „Apărarea Națională”, apare astăzi, în ajunul zilei de 8 mai, când a fost convocată la
Iași, Marea Adunare Națională, cea dintâi de la înființarea LANC. Această convocare
corespunde prevederii vechiului statut al Ligii Apărării Național Creștine, menținută în noua ei
formă: Art. 13- MAN ca fi convocată în momente de grea cumpănă și de hotărâtă îndrumare
pentru viitorul Țării și al neamului. Ele, amenințate în existența lor, de primejdia jidănească și-a
pus toată nădejdea în LANC, tocmai pentru că afirmase pe baza doctrinei sale, că este „ligă”, și
16
că nu vrea să fie „partid”. Ca președinte suprem al LANC, având toată răspunderea, am
convocat mai întâi, în august 1926, Marele Consiliu, în urma campaniei de calomnii ce se
dezlănțuise împotriva ligii, prin presa jidănească și cu legături jidănești, și alimentată de unii
membri din interior, care mai pe urmă am constatat cu surprindere că sunt în relații cu jidanii. În
consecință, pentru a pune capăt unor uneltiri care nu puteau să aibă alt scop decât distrugerea
LANC, reducând-o la frământări de persoane și competiții lăuntrice, am luat următoarele măsuri
de urgență: am modificat statutul, înlăturând toate dispozițiile care făceau ca Liga să
degenereze în partid, am exclus din organizația ligii pe acei membri care s-au dovedit că
uneltesc împotriva intereselor ei și sunt în relații cu jidanii, am convocat MAN, ca să se poată
lua un nou avânt, și mai puternic decât a fost vreodată, tinzând pe toate căile în realizarea
programului nostru, singurul pentru care ne-am constituit, și care se rezumă în două cuvinte:
eliminarea jidanilor.17 Mă adresez așadar, cu toată încrederea către MAN și către creștinii cinstiți
din toată țara, chemându-i la lupta cea dreaptă, pe care, în ce mă privește să-mi fie îngăduit a
aminti, că o duc de 40 de ani, neclintit, a cărei doctrină și program le-am creat, și pe care o voi

15
Apărarea națională, nr.7, din 6 decembrie p. 14.
16
Idem, Iași, nr. 1 Iași,, iunie 1927, p. 1.
17
Dimitrie Pascu, op. cit., p. 38.

5
duce mai departe, cu aceeași statornicie neabătută de la scopul ei superior, pe cât va mai voi
Dumnezeu. Scopul nostru al tuturor, se cunoaște: România, Românilor! (A.C. Cuza.)18
Este definit statutul LANC, care este o organizație politică, economică și culturală,
constituită pe baza unei doctrine și a unui program, în serviciul mișcării naționale, a timpului
nostru, determinată de primejdiile care amenință existența nației românești și îndeosebi de
primejdia jidănească. LANC nu este partid, nu voiește să fie partid, nu va fi niciodată partid.
Principiile călăuzitoare ale LANC sunt naționalismul intransigent și creștinismul integral. În
consecință scopul ligii este apărarea națiunii românești și a legii creștine strămoșești în orice
domeniu, cum și reintegrarea neamului românesc în drepturile sale firești. Eliminarea jidanilor
din România este cel dintâi scop al LANC.19
Este invocată situația politică confuză în care se află România și atitudinea oscilantă pe
care o are generalul Averescu față de guvernul aflat la conducere, dar mai ales se relevă punctul
de vedere cuzist: rezerva necontestată a conștiinței naționale, în numele căreia vom ști a ne face
datoria când va fi necesar. Sunt puse în discuție cele două provincii unite, Bucovina și
Cadrilaterul, dar și aserțiunea potrivit căreia acestea nu s-au unit într-un mod total și profund. Un
exemplu în acest sens este colonizarea Cadrilaterului cu macedoneni în loc să se meargă la
naționalizarea cât mai grabnică a țării, problemă națională tratată cu vitregie. „Suflete înstrăinate
tind să oprească marea operă de renaționalizare a țării. Situația coloniștilor macedoneni din
Cadrilater a dus la asasinarea prefectului Ghibănescu. Studențimea română și creștină la datorie
fiind, este pălmuită și întemnițată.20
Este publicat și clasamentul alegerilor și în mod firesc locul pe care l-a ocupat LANC
aici, unul nu foarte onorabil am fi tentați să credem. Pe primul loc se află Partidul Poporului cu
un milion trei sute de voturi, apoi țărăniștii, liberalii și LANC cu o sută două zeci de mii de
voturi.21 Propaganda în favoarea propriei ideologii era una extrem de puternică pentru a menține
viu interesul populației față de noua mișcare, ce se anunța de pe acum radicală, fără întoarcere și
poate fără oprire. Principalele ei idei: antisemitismul ce deseori a depășit limita imaginabilului,
radicalismul și nu în ultimul rând aplicarea acestor idei în forță. Apelul constant la popor și la
sentimentele religioase ale acestuia, promovarea cu fervoare a creștinismului și naționalismului

18
„Apărarea națională”, nr. 1, p. 2
19
Grigore Coban, Fenomenul A.C. Cuza, Tipografia Alexandru Terek, Iași, 1939, p. 19.
20
Asandului Gabriel, A.C. Cuza, politică și cultură, p. 188.
21
„Apărarea Națională”, nr. 9, 24 iulie 1927, p. 26.

6
exacerbat erau două dintre vârfurile de lance ale acestei ligi, denumirea de partid este una
nepotrivită, după cum afirmau necontenit membrii LANC. Politica este poate modul cel mai
facil de a ajunge în gândirea oamenilor, deoarece ei sunt conștienți că au nevoie de o elită
politică care să le satisfacă nevoile și doleanțele, așa că A.C. Cuza a încercat din răsputeri
extinderea acestei mișcări la nivelul întregii țări și în conștiința tuturor. Mișcarea, nu a fost de la
început agreeată de nici un partid, și poate din acest motiv foarte desele atacuri la adresa
guvernului aflat la conducere și atenționarea lui Ferdinand de ineficacitatea multora din partide,
judecate mai ales prin adeziunea acestora la iudaizare.
Reflectată în presa pe care tot LANC o crease, „Apărarea Națională”, aceste „atacuri”
erau reduse la cuvinte, fiind în mod firesc la fel de ascuțite, fără temei de cele mai multe ori și
defăimătoare. După cum știm, A.C. Cuza a fost un mare admirator al lui Eminescu și un
politician destul de abil pentru a se adapta, în cele din urmă, la gustul și la nivelul de educație ale
publicului, care prefera discursurile cu iz de predică și cu referințe clare, adică la teme religioase,
de largă circulație. Drept urmare, cu toate că obișnuia să citeze fără discriminare și uneori fără
discernământ din toate orientările antisemitismului, sinteza cuzistă privilegia varianta
culturalistă, nelăsând argumentelor rasiale nici un rol, cu excepția celui de a dovedi că a parcurs
bibliografia de specialitate, în cazul că ar fi existat dubii.22
Cu puțină ironie, și exagerare, s-ar putea afirma că o lucrare despre rasismul românesc
interbelic, precum cea de față, este o lucrare care să conducă la nimic. Chestiunea evreiască a
devenit, în România Mare, expresia temerii, în special, față de revizionismul sovietic și
„centralizarea” problemelor legate de minorități într-un stat care se voia național, unitar și
omogen. Evreii erau rusofoni, maghiarofoni și germanofoni. Drept urmare, reprezentau punctul
slab al fiecărui grup cultural periculos pentru omogenitatea noului stat. În plus, antisemitismul
era limbajul xenofobiei inteligibil la București, moneda de schimb a naționaliștilor din toate
provinciile, deoarece, datorită specificului etnic local, bucureștenii erau înarmați cu o educație
xenofobă preponderent. Totuși, o problemă odată pusă devine o problemă care trebuie rezolvată,
iar rezolvarea depinde de o sumă de întâmplări și de o sumă de voințe, inclusiv într-o dictatură
adevărată. Oricum, pe măsură ce revizionismul s-a transformat dintr-o amenințare într-un fapt
consumat, subordonarea față de ideologia hitleristă a devenit o realitate care a schimbat datele
problemei, inclusiv în privința naturii antisemitismului.
22
Lucian T. Butaru, Rasism românesc, Componenta rasială a discursului antisemit din România până la al doilea
război mondial, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2010, p. 143.

7
 Bibliografie

Apărarea Națională, București, an I, 15 noiembrie, 1925.

Idem, Iași, an I, 20 iunie, 1927.
Asandului, Gabriel, A.C. Cuza, politică și cultură, Editura Fides, Iași, 2007.
Idem, A.C. Cuza- omul politic, Universitatea Al.I.Cuza, Iași, 2004.
Butaru, T., Lucian, Rasism românesc, Componenta rasială a discursului antisemit
din România până la al doilea război mondial, Editura Fundației pentru Studii
Europene, Cluj-Napoca, 2010.
Coban, Grigore, Fenomenul A.C. Cuza, Tipografia Alexandru Terek, Iași, 1939.
Constantin, Ionescu Olt, Ceas rău și alte clișee-amintiri cu portretul autorului și o
scrisoare a domnului A.C.Cuza, Institutul de Arte Grafice Eminescu, București,
1918.
Cuza, A.C., Eroarea teologiei și adevărul bisericei, Tipografia Trecerea munților
Carpați, Iași, 1928.
Hangiu, Ion, Presa românească de la începuturi până în prezent, București,
Editura Comunicare.ro, 2008.
Observator cultural, „Nu îmi venea să cred ce citesc”, în Interviu cu Horia
Bozdoghină, an 11, 2010.

8
Pascu, Dimitrie, A.C. Cuza: economist și doctrinar al naționalismului, Editura
Lupta, București, 1936.
Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutului European, Iași,
2000.
Râpeanu, Valeriu, O istorie a presei românești, Editura Fundației România de
mâine, București, 2008.
Șeicaru, Pamfil, Istoria presei, Editura Paralela 45, Pitești, 2007.
Șumuleanu, Corneliu, Atentatul jidănesc împotriva profesorului A.C. Cuza, Editura
Cultura Poporului, București, 1925.