Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE MEDICINA
AMG anul I grupa 3

STUDENT : Oancea Florea Elena Brandusa


INDRUMATOR : conf. univ. dr. ELISABETA ANTONESCU
Dr. Masaru Emoto evidenţiază legătura dintre conştiinţă şi materie

Dr. Masaru Emoto este un celebru cercetător din Japonia care a demonstrat că
intenţiile mentale pot afecta şi schimba structura fizică din jurul nostru.
Cercetările lui Masaru Emoto demonstrează că gândurile, cuvintele şi muzica
afectează structura moleculară a apei. Cercetătorul japonez,unul dintre cei mai
renumiţi, aduce dovezi concrete prin mijloace fotografice. El îngheaţă picături de apă,
apoi le examinează la un microscop.
„În 1994 mi-a venit ideea de a îngheţa apa şi de a o observa la microscop. Prin
această metodă, am fost convins că ar trebui să văd ceva de genul cristalelor de
zăpadă. După două luni de observaţie şi eroare, această idee a dat roade. Frumoasele
cristale hexagonale strălucitoare au fost create din lumea invizibilă. Eu şi personalul
meu de la laborator am fost absorbiţi în ele şi am început să facem mai multe cercetări.
La început, am observat cu înverşunare cristale de apă de la robinet, apă de râu
şi apă din lac. În apa de la robinet nu am putut observa cristale frumoase. Nu am
putut observa nici la râuri şi lacuri din apropierea oraşelor mari. Cu toate acestea,
în apa din râuri şi lacuri, care este încă destul de curată, am putut observa cristale
frumoase, fiecare având propria sa unicitate”, scrie Emoto pe pagina sa de web.
După ce a comparat fotografiile care înfăţişau diferenţele dintre cristalele formate
de apa curată şi cea poluată, Emoto a explorat efectele produse asupra moleculelor de
apă de muzica clasică şi cea hevy metal şi a descoperit diferenţe de necontestat în
geometria cristalelor. În continuare, doctorul a început să examineze cum afectează
gândurile şi cuvintele formarea cristalelor de apă.
Într-un experiment a scris diverse cuvinte pe o foaie de hârtie pe care o lipea pe
recipientul cu apă şi o lăsa peste noapte. La examinare a descoperit că pe recipientul
pe care a fost lipit cuvântul „Mulţumesc” sau „Dragoste şi Apreciere” cristale de apă
erau foarte frumoase şi avea forme armonioase, pe când pe cel pe care era scris „Îmi
faci greaţă. O să te omor” apărea o formă total lipsită de armonie si întunecoasă.
Într-un alt experiment a luat un recipient cu apă foarte poluată şi toxică din barajul
de acumulare Fujiwara. Aceasta înfăţişa forme lipsite de armonie, însă după ce un
călugăr a binecuvântat apa şi a spus rugăciuni în faţa ei cristalele au devenit extrem de
frumoase şi armonioase. Se pare că rugăciunea ghidată de intenţia mentală a
călugărului a avut abilitatea de a transforma şi trata apa grav poluată.
„Rezultatul a fost că întotdeauna am observat cristale frumoase după ce s-au
folosit cuvinte bune, muzică bună şi rugăciune. Pe de altă parte, am observat cristale
desfigurate în situaţia opusă. Mai mult decât atât, nu am observat cristale identice”,a
declarat doctorul.
Experimentul cu orezul este o altă demonstraţie celebră prin care Emoto
demonstrează puterea gândurilor negative şi pozitive. Cercetătorul a pus orez în trei
recipiente diferite şi l-a acoperit cu apă. Timp ce 30 de zile unui recipient i s-a repetat
zilnic "mulţumesc", altuia "eşti un idiot", iar al treilea a fost ignorat. După o lună, orezul
din recipientul căruia i s-a mulţumit a început să fermenteze emanând o aromă
puternică, plăcută. Cel din al doilea recipient a devenit negru şi cel care a fost ignorat a
început să se strice.
În contextul corpul uman este format din peste 70% apă, iar gândurile şi cuvintele
noastre au un efect atât de puternic asupra apei, poate ar trebui să fim puţin mai atenţi
cum le folosim.

Cu toții bem apă. Nici tu nu cred că faci excepție. Iar dacă tot o faci, este foarte
ușor să transformi această activitate într-un ritual plin de beneficii pentru sănătatea ta.
Înainte de a-ți spune însă exact ceea ce poți face, o să îți spun pe ce mă bazez.
Memoria apei
Ai auzit de Masaru Emoto? Dacă nu, conferința de mai jos este un foarte bun
punct de plecare.
Eu o să îți povestesc aici despre un singur experiment reprezentativ. Rezultatul
acestuia a demonstrat că structura moleculară a apei poate fi modificată de
dorința individului.
Doctorului Emoto i-a venit o idee: Ce ar fi dacă ar fotografia molecula de apă
înainte și după binecuvântarea unui călugăr? Pentru a face experimentul și mai
interesant, apa a fost preluată din barajul ultra-poluat Fujiwara Dam.
Rezultatul a venit să confirme presupunerile. Binecuvântarea călugărului a
făcut apa să își recapete structura moleculară armonioasă.
Cel mai înalt preot al templului Jyuhouin a fost cel care a binecuvântat apa. El și-a
manifestat această intenție timp de o oră în cadrul experimentului, iar rezultatul
fotografiat îl poți vedea mai jos.
În stânga este fotografia moleculei de apă poluată luată din barajul Fujiwara
înainte de binecuvântare. În dreapta este o fotografie a aceleiași ape după
binecuvântarea oferită de călugărul Kato Hoki(înaltul prelat al templului).
Ideea cea mai importantă pe care te invit să o reții de aici este aceea că apa are
memorie.
Intenția și gândurile tale modifică structura moleculară a apei.
Poate o să îmi spui că tu nu ai forța celui mai înalt călugăr dintr-o mănăstire
budistă. Asta este adevărat, însă chiar dacă nu o să obții o armonizare perfectă a apei,
gândul tău tot va avea un efect benefic.

2 lucruri pe care le poți face pentru a armoniza apa pe care o consumi


1. Binecuvântează apa după ce ai pus-o în pahar
Să presupunem că ți-ai umplut un pahar cu apă. Următorul pas cu care probabil
ești obișnuit este să iei paharul în mână și să îi consumi cât mai rapid conținutul.
În baza experimentului pe care ți l-am descris mai sus te invit să îți modifici puțin
acest comportament. Tot ceea ce trebuie să faci durează 3-5 secunde. Efectele sunt
însă extraordinare și le vei trăi pe propria piele.
După ce ți-ai umplut paharul, ia-l în mână și adresează-i apei cuvintele: Iubire și
recunoștință infinită. Poți face asta numai mental dacă nu vrei să fii auzit, iar dacă o
poți face cu voce tare efectul va fi și mai puternic. După aceasta, bea apa păstrând în
tine pe cât posibil un sentiment de recunoștință la adresa lichidului.
După câteva zile de practicare a acestui exercițiu te vei simți mai plin de energie.
Asta pentru că apa armonizată are un efect benefic asupra organismului tău.
2. Păstrează apa într-un recipient special
Pentru asta poți transforma orice sticlă în una specială.
Scoate la imprimantă o foaie pe care scrii: Iubire și recunoștință
infinită. Decupează mai apoi textul și lipește hârtia de peretele exterior al sticlei. Ai
grijă ca textul să fie orientat înspre interior, ca și cum i-ai da de citit apei. De
asemenea, asigură-te că acesta este unicul text rămas pe sticlă.
Sticlele din comerț au tot felul de etichete pe care trebuie să le îndepărtezi cu grijă
înainte de a lipi textul printat de tine.
Acum ai o sticlă în care apa păstrată va conștientiza că îți pasă de ea. Lichidul pe
care îl vei păstra în respectiva sticlă se va armoniza treptat.
Pentru un efect combinat, poți aplica prima sugestie apei pe care ai ținut-o pentru
câteva ore în recipientul pe care ți l-ai creat.
De ce „iubire și recunoștință infinită”?
Atunci când doctorul Emoto a studiat comportamentul apei, el a lipit diverse texte
pe sticluțele folosite în experiment. Cea mai frumoasă aranjare a unei molecule a
obținut-o în sticluța pe care era scris: „iubire și recunoștință infinită”.
De aceea, sugestia mea este să folosești și tu această înșiruire de cuvinte când
vei armoniza apa. Dacă vrei să vezi ce alte cuvinte ar mai fi indicat să folosești, poți să
citești cartea de bază a lui Masaru Emoto: Mesajele ascunse din apă.
Un gând de final
Chiar dacă experimentul este celebru, și chiar dacă poți vedea fotografiile cu ochii
tăi este destul de probabil să te întrebi: cum?. Cum poate gândul tău să influențeze
structura moleculară a apei?
Ei bine, răspunsul este destul de simplu. Pentru a ți-l oferi o să mă leg de
articolul 8 lucruri învățate din întâlnirea cu Gregg Braden.
În cadrul conferinței la care am participat, Gregg a spus un lucru extraordinar.
În urma unei vizite pe care a făcut-o el în Tibet, a avut ocazia să vorbească cu un
călugăr budist bătrân. Acesta l-a condus în una dintre cele mai vechi biblioteci budiste.
Biblioteca conținea chiar și cărți inscripționate pe piatră. Acestea erau scrise înainte de
apariția hârtiei. Spațiul era imens, iar în incintă erau depozitate sute de cărți.
Călugărul bătrân citise toate cărțile din bibliotecă. De aceea, Gregg i-a cerut să
rezume tot ceea ce citise în cât mai puține cuvinte.
Printre altele, bătrânul i-a spus că: „o imensă rețea energetică conectează tot
ceea ce există”.
Așa că iată un răspuns valid.
Tu ești conectat cu absolut tot ceea ce te înconjoară. Inclusiv cu apa. De
aceea, energia gând pe care o direcționezi înspre apă, are efectul pe care doctorul
Emoto l-a fotografiat și pe care l-ai putut vedea la începutul articolului.

APA | Medicament viu, tratament spiritual și mediul perfect


pentru vindecarea cancerului.
Ce este această minunată substanță incoloră, insipidă, inodoră, care ne potoleşte
setea, ne hrănește, ne purifică, ne liniștește sau ne activează așa cum nu o poate face
niciun alt lichid?
“Apa este un element viu care trăieşte şi moare. Este o entitate vie, „Sângele
Pământului-Mamă, care se naşte în pântecele pădurii.” așa cum afirmă și Viktor
Schauberger, în cartea sa Vrăjitorul Apei (o Scurtă introducere la Teoriile
Ecotehnologice Naturale).
Formată în miezul umbros al pădurii, apa se maturizează pe măsură ce se ridică
încet din pământul curat. În drumul său ascendent, ea adună oligoelemente şi
minerale. Doar când este matură, şi nu înainte, iese la suprafață sub formă de izvor.
Ca izvor propriu-zis, spre deosebire de izvoarele de scurgere, are o temperatură de
aproximativ +4°C, temperatura optimă pentru sănătatea apei și implicit, a tuturor
organismelor pe care urmează să le hrănească în drumul ei pe pământ.
Odată ajunsă la maturitate, adică atunci când este îmbogăţită corespunzător cu
materii prime, ea poate să ofere, să se lipsească liber de anumite elemente, permiţând
astfel şi celorlalte forme de viaţă să se dezvolte.
Cunoașterea căii de formare și maturizare a apei ne aduce la relația sa cu
sănătatea umană și modul în care este ideal ca ea să fie utilizată pentru tratarea bolilor
și menținerea sănătății. Atunci când este tratată, păstrată și consumată incorect apa se
îmbolnăveşte/contaminează răspândind această stare de boală tuturor celorlalte
organisme, inclusiv omului, provocându-i degradarea fi zică, mentală și energetică.
Astfel, putem deduce cât de important este ca apa să fie tratată, consumată şi
depozitată în aşa fel încât aceste consecințe să fie evitate.
Dacă am înțelege cu adevărat că viața și condiția noastră de sănătate depind de
apă, am avea grijă de ea la fel cum avem grijă de corpul nostru care constă în
aproximativ 80% din această substanță. Calitatea apei în procesul de tratare a
cancerului este, cel puțin, la fel de importantă ca și alimentația și tratamentul de
bază descrise în Protocolul Verde.
Medicamentul APĂ – starea de consum, obținere și mod de stocare.
În lucrarea sa “Metabolismul tumorilor”, doctorul biochimist Otto Heinrich
Warburg a  demonstrat că toate formele de cancer sunt caracterizate de două condiţii
de bază: acidoza şi hipoxia (lipsa de oxigen). A descoperit de asemenea, că celulele
canceroase sunt anaerobe (nu respiră oxigen) şi nu pot supravieţui în prezenţa
nivelelor ridicate de oxigen. Conform doctorului Warburg, toate celule normale cer în
mod absolut oxigen însă celulele canceroase pot trăi fără oxigen – este o regulă fara
excepţie. Ţesuturile canceroase sunt ţesuturi acide, în timp ce ţesuturile sănătoase
sunt ţesuturi alcaline. Aceste descoperiri ne aduc la consumul de apă alcalină și forma
în care apa trebuie menținută în așa fel încât să manifeste eficiența maximă în
tratamentul cancerului.
Pentru ca apa să se mențină în forma ei optimă și să devină un element
purificator și curativ pentru organism, atunci când este consumată, ea trebuie păstrată
în forma pe care o are în momentul maturizării – curată, alcalină și bogată în
oligoelemente şi minerale cum este apa de izvor.
Ce fel de apă trebuie consumată și cum se menține apa în forma ei optimă pentru
tratamentul cancerului?
În primul rând este bine să știm că pentru menținerea stării de sănătate
se recomandă consumul a unui minim de 1.5 L de apă pe zi de către persoanele
adulte. În prezent, viața nu-i mai dă timp omului să își conștientizeze regulat nevoile
fiziologice. Din acest motiv, este bine să aibă în vedere o cantitate de apă pe care să-și
aducă aminte să o consume zilnic.
Totodată, s-a dovedit că stresul crește nevoia zilnică de apă a organismului până
la 3.7L la bărbați și 2.7L la femei conform acestui studiu.
Cantitatea de apă consumată zilnic este importantă insă, în tratamentul
cancerului, alcalinitatea și consumul ei în cadrul unei diete pe bază de fructe, legume,
pește, fără lactate este primordială. Așa cum spuneam mai sus, celulele canceroase
se dezvoltă într-un mediu anaerob ( fără oxigen). Prin urmare, atunci când nivelul de
oxigen din organism este ridicat, prin consum constant de apă alcalină şi apă ionizată,
condițiile devin aerobe, situație în care celulele canceroase nu supraviețuiesc iar
creşterea lor este inhibată. Alimentația, însă, este o condiție de bază pentru ca acest
lucru să se întâmple. Puteți afla mai multe despre alimentele pe care este indicat să le
consumați în combinație cu apa alcalină, precum și despre cele interzise
din Protoclolul Verde.
Ce fel de apă este bine să se consume?
Apa alcalina este recomandată de medici și terapeuți deoarece efectele sale sunt
deosebit de benefice asupra sănătății. Se numește apă alcalină pentru că pH-ul
acestei ape este de minim 8,0-9, deci un pH alcalin.
Consumul de apă alcalină sau ionizată (cu un pH mai mare de 8.0) neutralizează
radicalii liberi, cei care conduc adesea la apariția cancerului însă este esențial ca ea
să fie consumată concomitent cu o alimentație verde. În combinație cu o dietă bazată
pe plante și vegetale, fără lactate și carne, apa alcalină poate ajuta la reducerea
acidității din stomac ameliorând simptomele de reflux laringofaringian conform acestui
studiu.
Cum se obține apa alcalină?
Preparare acasă – Se utilizează un ulcior de sticlă (1L), în care se pune,
preferabil, apă îmbuteliată cu un pH cât mai mare. Se adaugă o linguriță de bicarbonat
de sodiu în recipient și se amestecă bine.  
Ulterior, pH-ul apei se evaluează cu un test special, care se găsește, de obicei, la
magazinele specializate, de exemplu la cele unde se vând piscine sau la magazinele
unde sunt comercializate filtrele de apă. Nivelul apei trebuie să fie între 8,0-9%. Dacă,
în urma testării, apa nu are încă acest pH, se mai adaugă puțin bicarbonat. Recipientul
se păstrează la frigider și se amestecă apa de fiecare dată înainte de consum.  
Se mai poate prepara apă alcalină și combinând numai apă cu lămâie. La 1 L și
1/2 de apă se stoarce 1 lămâie.
Mai pot fi folosite picături alcaline care se găsesc în farmacii, acestea conținând și
multe minerale.
Achiziționare din magazine – în România există zone unde apa din anumite
izvoare este doar alcalină dar nu și ionizată negativ. Acestea au început să fie
exploatate și, de ceva vreme, apa alcalină îmbuteliată se găsește și în magazine.
Câteva mărci de apă alcalină pe care le putem procura din supermarket
sunt: AZUGA, Perla Moldovei și Aquavia. Producătorii acestor ape îmbuteliate afirmă
că pH-ul apei se situează între minim 8.4 și maxim 9.4.
Folosind o cană filtrantă cu ionizare – aceste căni cu ionizare sunt variante în
miniatură a ionizatorelor non electrice. Ele sunt compuse dintr-o cană filtrantă normală,
căreia i se adaugă un cartuș filtrant care are compoziția unui cartuș dintr-un ionizator
non electric. Odată ajunsă în această cană, apa este filtrată devenind alcalină și
ionizată negativ. O cană filtrantă cu ionizare oferă o apă cu un pH între 8 – 9,5 și ORP
(ionizare negativă) între – 100 mV și – 300 mV, în funcție de parametrii sursei de apă.
Prin achiziționarea și utilizarea unui ionizator de apă electric – Ionizatoarele
de apă electrice sunt aparate casnice care produc apă alcalină, ionizată și încărcată cu
hidrogen. Ele au, de asemenea, și componente electronice sofisticate care permit
selectarea nivelul de alcalinitate al apei. Aparatul se conectează la rețeaua de apă,
legându-se fie direct la robinet, fie la țeava de apă rece. Apa de la robinet sau rețea
trece printr-un furtun şi ajunge în ionizator unde este filtrată. Ionizatoarele sunt aparate
sofisticate care includ componente scumpe (titan, platină, mini computere, touch
screen-uri, sisteme sofisticate de autocurățare) și presupun și o investiție inițială mai
mare.
Apa Kangen – Compania Kangen oferă o gamă de aparate de filtrare,
alcalinizare și ionizare a apei, unele din ele ridicând alcalinitatea apei la un pH de 11.5.
Aparatele Kangen sunt prezente în spitalele din Japonia și o parte din spitalele din
USA.
Achiziționarea unui aparat Kangen reprezintă o investiție destul de mare însă
beneficiile pe termen lung sunt testate și dovedite iar această variantă merită luată în
calcul, în special în cazul în care ea poate deveni o investiție comună – un grup de
oameni poate achiziționa un aparat la comun și cei din grup pot apela, pentru
aprovizionare, la aceeași sursă de apă.
În tratamentul cancerului este total neindicat consumul apei îmbuteliate cu un pH
mai mic de 8.0, precum și consumul apei de la robinet netratate pentru alcalinizare.
Apa de la robinet este extrem de acidă, conține urme de metale grele, fluor, clor și
o serie de chimicale extrem de nocive pentru organism care nu vor face decât să
sporească slăbirea sistemului imunitar și răspândirea bolii.
Depozitarea apei.
Apa este parte din natură, acolo unde se păstrează în forma ei optimă. Astfel,
este primordial să urmăm îndemnul lui Viktor Schauberger: „Înţelegeţi şi copiaţi
Natura!”
Atâta timp cât temperatura apei se află sub valoarea de +9°C, conţinutul său de
oxigen rămâne pasiv. În aceste condiţii, oxigenul ajută la formarea microorganismelor
benefice, superioare şi a altor forme de viaţă organică.
Cel mai mare dușman al apei este căldura în exces sau supraexpunerea la razele
soarelui. Este bine cunoscut faptul că oxigenul este prezent în toate procesele de
creştere şi de descompunere organică. Modul de focalizare a oxigenului din apă către
un proces sau altul este în strânsă legătură cu temperatura acesteia.
În consecință, următoarele condiții de păstrare a apei sunt vitale pentru
menținerea calității sale:
– trebuie protejată de lumina soarelui şi ţinută la întuneric, departe de toate
sursele de căldură, lumină şi influenţe atmosferice.
– trebuie să fie păstrată în recipiente opace, poroase, care pe de o parte, resping
lumina şi căldura directe și, totodată permit apei să respire, la fel cum toate celelalte
fiinţe trebuie să facă pentru a rămâne în viaţă şi pentru a-şi păstra sănătatea.
– trebuie să ne asigurăm constant că vasele pentru depozitare sunt bine izolate,
astfel încât apa din interior să fie păstrată la cea mai scăzută temperatură posibilă,
preferabil cât mai aproape de +4°C .
– materialele cele mai adecvate pentru stocarea apei sunt piatra naturală,
lemnul şi teracota. Poate mai mult decât orice alt material, teracota a fost folosită în
acest scop de mii de ani. Ea prezintă o porozitate propice pentru depozitarea apei
deoarece nu lasă să se evapore prin pereţii vasului decât un procent foarte redus din
apa din interior.
Plasând vasele de teracotă în zone umbrite, expuse mişcării aerului, efectul de
răcire prin evaporare va fi semnificativ sporit.
– forma receipientului este un alt factor important. Majoritatea recipientelor
folosite în  prezent au forme curbate, paralelipipedice sau cilindrice. Deşi acestea sunt
formele cele mai economice şi mai uşor de produs cu tehnologia actuală, ele sunt
defectuase din cauză că împiedică circulaţia naturală a apei şi provoacă sufocarea
acesteia. Formele lor rectangulare şi/sau colţurilor în unghi drept, permit creerea unor
zone de stagnare care conduc la formarea bacteriilor patogene. În plus, din cauza că
materialele folosite sunt, în general, fierul galvanizat, fibra de sticlă, plasticul, adică
toate materiale impermeabile, apa din interior nu primește cantitatea optimă de oxigen
pentru a-și menține calitatea. În această stare își pierde proprietățile purificatoare și
curative și poate deveni chiar nocivă.
Încă din antichitate, oamenii păstrau hrana şi lichidele (apă, uleiuri, vinuri) în
amfore de teracotă, sigilate cu ceară de albine cu toate că, din punct de vedere
raţional, această formă era total nepotrivită pentru o depozitare compactă şi eficientă
din punct de vedere al spaţiului şi al uşurinţei manevrării. Este evident că alegerea
acestei forme faţă de oricare alta a fost intenţionată, urmare efectelor benefice pe care
ea o are asupra conținutului depozitat pe termen lung.
Apa – entitate vie înzestrată cu memorie și sensibilitate, a cărei stare poate
vindeca sau îmbolnăvi organismul.
Dr. Masaru Emoto este un celebru cercetător din Japonia care a demonstrat că
intenţiile pot afecta şi schimba structura fizică a lucrurilor și organismelor vii din jurul
nostru.
Cercetările lui Masaru Emoto demonstrează că gândurile, cuvintele, rugăciunile
dar şi muzica afectează structura moleculară a apei. Renumitul cercetător japonez a
adus dovezi concrete prin mijloace fotografice. Pornind de la idea că energia gândurilor
este impregnată în cuvintele pe care le rostim sau le scriem, Emoto Masaru a
desfășurat o serie de experimente prin care a demonstrat sensibilitatea apei și reacția
ei la această energie pozitivă sau negativă a gândurilor.
„În 1994 mi-a venit ideea de a îngheţa apa şi de a o observa la microscop. Prin
această metodă, am fost convins că ar trebui să văd ceva de genul cristalelor de
zăpadă. După două luni de observaţie şi eroare, această idee a dat roade. Frumoasele
cristale hexagonale strălucitoare au fost create din lumea invizibilă. Eu şi personalul
meu de la laborator am fost absorbiţi în ele şi am început să facem mai multe cercetări.
La început, am observat cu înverşunare cristale de apă de la robinet, apă de râu
şi apă din lac. În apa de la robinet nu am putut observa cristale frumoase. Nu am putut
observa nici la râuri şi lacuri din apropierea oraşelor mari. Cu toate acestea, în apa din
râuri şi lacuri, care este încă destul de curată, am putut observa cristale frumoase,
fiecare având propria sa unicitate”, a scris Emoto pe pagina sa de web.
În continuare, doctorul a început să examineze cum afectează gândurile şi
cuvintele formarea cristalelor de apă.
Într-unul din experimentele sale, doctorul a scris pe hârtii diferite cuvinte cum ar fi
“te iubesc” , “mulțumesc”, “iartă-ma” dar și “te urăsc” ,  “nu-mi pasă de tine”. Hârtiile au
fost lipite pe un set de recipiente care conțineau apă și lăsate peste noapte.
„Rezultatul a fost că întotdeauna am observat cristale frumoase după ce s-au
folosit cuvinte bune, muzică bună şi rugăciune. Pe de altă parte, am observat cristale
desfigurate în situaţia opusă.”,a declarat doctorul.
În cadrul unei conferințe pe care Masaru Emoto însuși a susținut-o în România ,
ilustrînd prin imagini rezultatele experimentelor sale, a spus: „Apa are puterea magică
de a da naștere tuturor lucrurilor și de a păstra informația.”
Întregul documentar despre apă care descrie și experimentele doctorului Masaru,
subtitrat în limba română, îl puteți urmări mai jos.
În contextul în care corpul uman este format din aproximativ 80% apă, iar
gândurile şi cuvintele noastre au un efect atât de puternic asupra apei, este esențial să
fim foarte atenți cum ne controlăm gândurile și intențiile și, totodată, cum folosim
cuvintele.
În funcție de aceste gânduri și cuvinte, mesajul apei devine diferit, ea
comportându-se ca o entitate vie şi inteligentă rezonând cu emoţiile noastre, preluând
vibraţiile şi energia mediului în care se află.
De asemenea, tratarea apei pe care o consumăm o putem face și prin proiectarea
unor gânduri pozitive asupra ei și chiar atașarea unor mesaje pozitive pe recipientele
în care o păstrăm. Cuvântul „mulțumesc”, care exprimă recunoștință față de această
substanță vitală pentru sănătate este foarte eficient în optimizarea formulei sale
moleculare.
Mesajul „te iubesc” are un efect extrem de puternic asupra structurii moleculare
a apei reușind să o îmbunătățească considerabil, el având același efect pe care îl are
asupra psihicului oricărui om.
APA – mediul perfect pentru vindecarea cancerului și menținerea sănătății fizice
și mentale.
Oceanul și marea au un efect, cel puțin la fel de important în procesul de
vindecare a cancerului, dacă nu chiar mai important, decât consumul de apă alcalină.
În cartea sa, „Blue Mind”, biologul marin Wallace Nichols, afirmă: „Începem să
descoperim cum creierul nostru este puternic conectat și programat să reacționeze
pozitiv la apă și cum, aflați în apropierea ei, ne liniștim și ne conectăm, capacitatea
inovatoare și cea introspectivă ne sunt accelerate iar mecanismul de autovindecare al
organismului ne este activat.”.
Ați observat vreodată că ne odihnim mult mai bine lângă ocean? Sau poate că ați
sesizat relaxarea musculară pe care o experimentăm după o baie în apa rece a
oceanului.

Atât temperatura scăzută și conținutul ridicat de sare și minerale din apă cât și
încărcarea electronică a apei au un efect de bază extrem de benefic asupra
organismului uman. Acest proces numit „împământare”, care este, pur și simplu,
procesul de transfer al electronilor liberi în organism, „este unul dintre cei mai puternici
antioxidanți pe care-i cunoaștem.”, potrivit acestui articol al doctorului Joseph
Mercola.
Beneficiile apei marine și a timpului petrecut lângă mare sau ocean, pe plajă, au
transformat totul într-o știință denumită talasoterapie. Talasoterapia reprezintă
aplicarea în scopuri terapeutice a proprietăților apei mării, soarelui, nămolului și a
alegelor marine și altor elemente asociate climatului marin. La fel de benefice pentru
organism sunt și ultravioletele care previn osteoporoza, despresia, insomnia și
atenuează simptomele bolilor autoimune.
Prin aerosoli, atât marea cât și oceanul asigură o tonifiere a căilor respiratorii și
stimulează imunitatea. Nici un aparat, oricât de perfecţionat ar fi, nu reuşeşte să
producă aerosoli atât de binefăcători, precum marea. Cura cu aerosoli este cu atât mai
binevenită, cu cât tot timpul anului, căile aeriene superioare sunt bombardate de
poluare. Având în vedere concentrațiile de aproape 100% oxigen din proximitatea
mării, acest mediu este extrem de benefic în cazul tratării metastazelor pulmonare.
Apa de mare abundă în vitamine, minerale și elemente necesare pentru a ne
menține la nivelul de sănătate optimă iar activitățile în apa de mare deschid porii,
permițând o absorbție maximă a acestor substanțe benefice.
Apa mării ajută la întărirea oaselor, eliminarea toxinelor și determină procesul de
regenerare a celulelor. De notat este faptul că aceste efecte benefice apar abia după
12 minute de baie în mare. Aşadar, dacă vreţi să beneficiaţi de aceste efecte ale apei
marine trebuie să staţi în mare cel puţin un sfert de oră.
Marea ajută la îmbunătățirea climatului psihologic, unul din planurile cheie
în vindecarea oricărei boli.
Aerul marin are binemeritata reputație de a fi excelent pentru sănătate, deoarece
este bogat în ioni negativi și încărcat cu iod. Ionii negativi acționează asupra
organismului uman conferindu-i starea de bine și de destindere. De asemenea, ionii
negativi echilibrează și nivelurile de serotonină, hormon care ajută la reducerea
stresului, crescând gradul de fericire.
Sportul practicat în apă sau pe malul apei face minuni pentru organism. Începând
cu alergările pe malul mării, continuând cu tehnici de meditație activă sau surfing și
înnot, activitățile desfășurate lângă apă au un efect de necontestat în menținerea
sănătății si chiar vindecarea unor boli foarte grave la fel cum este și cancerul.
Marea este eficientă pentru persoanele care suferă atât de stări de anxietate cât
și de depresie  deoarece că ajută la relaxarea organismului. Este suficient să asculți
zgomotul valurilor sau să contempli o întindere uriașă și liniștită de apă, astfel încât să
te simți mult mai calm și mai optimist. Marea are darul de a „spăla” gândurile negre, de
a goli mintea și de a ușura suferința prin dianmica ei constantă și starea de
permanentă schimbare.
Un studiu efectuat de Universitatea Canterbury, Universitatea Otago și
Universitatea de Stat din Michigan au demonstrat următorul lucru – doar o privire spre
ocean contribuie la scăderea nivelului de stres și la obținerea unui sentiment de
bunăstare. Contemplarea oceanului ne întărește sentimentul de conexiune cu ceilalți,
reduce nivelul de stres și generează o stare de optimism, factori esențiali în procesul
de vindecare a oricărei boli.
În discursul său „Blue Mind in the Desert”, susținut la TedEX, Wallace J.
Nichols sumarizează cât se poate de frumos electele naturii și a apei asupra sănătății:
„Natura este medicină – o plimbare pe plajă; o sesiune de surfing; o plimbare prin
pădure ne vindecă. Natura evaluează ceea ce este defect în interiorul nostru. Natura
poate reduce stresul, ne poate face mai creativi și ne poate conecta.”.
În concluzie, să nu neglijăm nicio clipă importanța apei în tratamentul cancerului.
Atât ca și formulă, tratament spiritual cât și ca mediu, apa consumată, stocată și tratată
corect poate face minuni pentru sănătate. Să o iubim așa cum merită. Atât pe cea din
interiorul nostru cât și pe cea care ne înconjoară.
Sănătate și Încredere! Natura fie cu Noi!

Surse: Vrăjitorul Apei de Viktor Shaumberger, PubMed, Enagic-Kangen


Water, Masaru Emoto, Doctorul Zilei, Ecomagazin, Medium.com, HuffPost,
MSUtoday, Sfatul Medicului.

S-ar putea să vă placă și