Sunteți pe pagina 1din 4

CURS DREPT PROCESUAL PENAL

Conf.univ.dr. MARIUS EUGEN RADU

Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii

Potrivit art. 375 c. pr. pen. dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile
prevăzute la art. 374 alin. (4) c. pr. pen., instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care,
luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
Instanţa respinge cererea privind judecata conform procedurii simplificate prevăzute în art.
375 C. proc. Pen. şi continuă judecata potrivit procedurii de drept comun, în cazul în care, deşi
inculpatul a solicitat că judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire
penală, pe care a susţinut că le cunoaşte şi le însuşeşte, instanţa, procedând la audierea acestuia
conform art. 375 C. proc. Pen., constată că inculpatul nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în
actul de sesizare a instanţei.
Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea
de probe cu înscrisuri.
Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10) c. pr. pen.
Conform art. 377 c. pr. pen. dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la
art. 375 alin. (1) c. pr. pen, instanţa administrează proba cu înscrisurile încuviinţate.
Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanţa se pronunţă asupra cererii prevăzute
la art. 375 alin. (1) c. Pr. pen. sau la un termen ulterior, acordat în acest scop.
Pentru prezentarea de înscrisuri instanţa nu poate acorda decât un singur termen, iar
dispoziţiile art. 383 alin. (3) c. pr. pen. se aplică în mod corespunzător.
În cazul în care judecata se desfăşoară conform dispoziţiilor art. 375 C. proc. pen., instanţa
poate reţine atât incidenţa dispoziţiilor privind cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 16
din Legea nr. 143/2000 sau în art. 19 din Legea nr. 682/2002, cât şi incidenţa prevederilor art. 396
alin. (10) C. proc. pen. În acest caz, instanţa acordă eficienţă juridică atât dispoziţiilor art. 16 din
Legea nr. 143/2000 sau art. 19 din Legea nr. 682/2002, cât şi prevederilor art. 396 alin. (10) C.
proc. pen.
Dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică
dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie nouă încadrare
şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, iar dispoziţiile
art. 386 alin. (2) c. pr. pen. se aplică în mod corespunzător.
Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice,
este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor,
dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) c. pr. pen aplicându-se
în mod corespunzător.
În cazul în care judecata s-a desfăşurat potrivit procedurii reglementate în art. 375 C. proc.
pen., dacă în actul de sesizare a instanţei procurorul a reţinut circumstanţa atenuantă legală a
provocării prevăzută în art. 75 alin 1 lit. a) C. pen. cu privire la ambele infracţiuni pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
instanţa nu poate înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin 1 lit. a) C. pen. pentru una dintre
CURS DREPT PROCESUAL PENAL
Conf.univ.dr. MARIUS EUGEN RADU

infracţiuni, în absenţa cercetării judecătoreşti din care să rezultă o modificare a stării de fapt
reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Deliberarea,luarea si pronuntarea hotararii judecatoresti penale în prima


instanţa

Deliberarea

Potrivit art. 391 c.pr. pen., deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în ziua în care au avut
loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.
În situaţii excepţionale, când, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea şi pronunţarea nu
pot avea loc în termenul de 15 zile, instanţa poate amâna pronunţarea o singură dată pentru cel
mult 15 zile.
Preşedintele completului informează părţile prezente asupra datei la care se va pronunţa
hotărârea.
La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea;
completul de judecată deliberează în secret .
Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra
chestiunilor de drept.
Deliberarea semnifică o activitate prin care judecătorul unic chibzuieşte, iar membrii
completului de judecată se sfătuiesc cu privire la soluţia ce urmează a fi adoptată în cauza judecată;
astfel, aceştia trebuie să examineze toate probele administrate, atât cele de la urmărirea penală, cât
şi pe cele din etapa cercetării judecătoreşti, să studieze practica şi literatura de specialitate, pentru
a pronunţa o soluţie legală şi temeinică.
Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, asupra stabilirii
pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranţă, dacă este cazul să fie luată,
precum şi asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate şi a internării
medicale.
Completul de judecată deliberează şi asupra reparării pagubei produse prin infracţiune,
asupra măsurilor preventive şi asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor
judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
Aprecierea probelor poate fi definită ca operaţiunea complexă, mental cognitivă, de
înţelegere şi organizare a sensului pe care probele administrate şi aflate la dosarul cauzei, îl dau
faptei penale şi vinovăţiei inculpatului, în finalitatea de a determina luarea de către judecător a
unei hotărâri juste în procesul penal.
Toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să îşi spună părerea asupra fiecărei
chestiuni.
Preşedintele îşi spune părerea cel din urmă.
În cadrul deliberării, instanţa va face o analiză aprofundată a tuturor probelor administrate,
atât a celor din faza de urmărire penală, cât şi a celor prezentate la cercetarea judecătorească; deşi
probele administrate în etapa de judecată au beneficiat pe deplin de incidenţa principiilor
contradictorialităţii, publicităţii şi oralităţii, acestea fie că au fost administrate pentru prima dată
CURS DREPT PROCESUAL PENAL
Conf.univ.dr. MARIUS EUGEN RADU

cu această ocazie, fiind deci probe noi, fie că sunt


dintre cele culese pe parcursul urmăririi penale, a căror administrare se repetă la cercetarea
judecătorească, nu beneficiază din acest motiv, de vreo ordine de preferinţă a valorii lor probante,
comparativ cu probele de la urmărirea penală; legiuitorul lasă judecătorului o libertate totală, el
urmând să decidă dacă şi în ce măsură probele, indiferent de faza administrării, sunt apte să
determine formarea unei convingeri în ceea ce priveşte existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului.

Luarea hotărârii

8.2.1. Procedura luării hotărârii

Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra


soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării.
Dacă procurorul administrează şi apreciază probele într-un anumit sens, acela al acuzării,
judecătorului, în neutralitatea sa, îi rămâne să aprecieze, în finalul judecăţii, dacă aceste probe se
susţin şi se motivează unele pe altele, dacă, dimpotrivă, direcţia prezentată de apărarea inculpatului
este mai adecvată, ori dacă nici una din cele două poziţii nu poate fi susţinută pe deplin, adevărul
situându-se undeva la mijloc.
Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate.
Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru
soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa, însă motivarea opiniei
separate este obligatorie.
În situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori
unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.

Cuprinsul hotărârii judecătoreşti penale

Hotărârea prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte
introductivă, o expunere şi dispozitivul.
Conţinutul hotărârilor judecătoreşti trebuie să slujească realizării următoarelor obiective:
- Să permită verificarea că judecata s-a înfăptuit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale
incidente
- Să constituie o garanţie că tot ceea ce a format obiectul judecăţii a fost supus examinării,
iar soluţia dată este rezultatul acestor examinări
- Să asigure corecta executare a celor hotărâte de instanţă.
Hotărârea judecătorească trebuie consemnată în scris.
Partea introductivă cuprinde menţiunile prevăzute la art. 370 alin. (4) c. pr. pen.
În vocabularul de specialitate această parte a hotărârii judecătoreşti este cunoscută sub
denumirea de practică a hotărârii.
Conform art. 402 c. pr. pen când s-a redactat o încheiere de şedinţă, potrivit dispoziţiilor art.
370 c. pr. pen., partea introductivă se limitează numai la următoarele menţiuni: denumirea instanţei
care a judecat cauza, data pronunţării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza, precum şi numele
şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului şi ale grefierului, făcându-se
menţiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţă.
CURS DREPT PROCESUAL PENAL
Conf.univ.dr. MARIUS EUGEN RADU

În hotărârile instanţelor militare trebuie să se


indice şi gradul militar al membrilor completului de judecată şi al procurorului.
Când inculpatul este militar, se menţionează şi gradul acestuia.
Expunerea trebuie să cuprindă (art. 403 c. pr. pen.):
A) datele privind identitatea părţilor;
B) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi locului unde
a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;
C) motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei
pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, şi motivarea soluţiei cu
privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină
soluţia dată în cauză;
D) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.
Dispozitivul reprezintă concluzia logică a aspectelor reţinute şi analizate în expunere,
exprimând soluţia dată cauzei de instanţă; el trebuie să fie conceput şi redactat concis, explicit,
categoric, autoritar ca o comandă, fără cuvinte echivoce sau puţin uzitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 404 c.pr. pen. dispozitivul trebuie să cuprindă datele
prevăzute la art. 107 c.pr. pen., privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu
privire la infracţiune, indicându-se denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar
în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, şi cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16
c.pr. pen, precum şi soluţia dată cu privire la soluţionarea acţiunii civile.
Dispozitivul constă în reproducerea în finalul hotărârii a minutei redactate în urma deliberării
şi citite în şedinţa publică cu ocazia pronunţării.

Pronunţarea hotărârii
Actul prin care cei prezenţi la judecată iau cunoştinţa de soluţia instanţei este pronunţarea.
Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată, asistat
de grefier.
La pronunţarea hotărârii părţile nu se citează.
Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii.
În urma pronunţării, instanţa pierde dreptul de a mai reveni asupra celor rezolvate prin
hotărâre, fiind astfel “legată” de opinia manifestată în acel act.
Conform art. 407 c. pr. pen. după pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică
procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei
locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac.
În cazul în care inculpatul nu înţelege limba română, o copie a minutei hotărârii se comunică
într-o limbă pe care o înţelege.
După redactarea hotărârii, acestora li se comunică hotărârea în întregul său.
În cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului
său autorităţii competente să verifice respectarea obligaţiilor dispuse de instanţă.