numele universităţii, al facultăţii şi specializarea

Lohan Răsvan
Cuprins
Scopul lucrării........................................................................................................................3
De descris dispozitivele sistemului de calcul şi alegerea corectă a sistemului de operare,
unde se bazează reluarea programului......................................................................................................3

2
Scopul lucrării

De descris dispozitivele sistemului de calcul și alegerea corectă a sistemului de operare,

unde se bazează reluarea programului.

1. Periferice (Dispozitive I/E)

"I/E" (intrare-ieșire), sau în engleză I/O (input/output), este termenul general pentru
acele dispozitive prin care un computer primește informații din lumea exterioară, inclusiv
instrucțiuni despre ce să facă, sau trimite înapoi rezultatele calculelor pe care le-a efectuat.
Rezultatele pot fi destinate oamenilor, sau pot fi folosite în dirijarea altor mașini; de exemplu în
cazul unui robot industrial, cel mai important dispozitiv de ieșire al computerului înglobat în el
creează comenzile detailate necesare pentru toate mișcările mecanice ale robotului propriu-zis.

Prima generație de computere era echipată cu o gamă de dispozitive I/E destul de

limitată; pentru introducerea datelor și a instrucțiunilor se folosea în principal un cititor de cartele
perforate sau un dispozitiv asemănător, iar pentru afișarea rezultatelor se folosea o imprimantă, de
obicei un teleimprimator modificat de tip "telex". De-a lungul timpului însă au apărut o imensă
diversitate de dispozitive I/E. Pentru computerul personal de azi, cele mai comune modalități de
introducere directă a datelor sunt tastaturile și mouse-ul, iar principalul mijloc prin care calculatorul
prezintă informații către utilizator sunt monitoarele, deși imprimantele sau dispozitivele de generat
sunet sunt folosite și ele în mod obișnuit.

Alte dispozitive sunt specializate pentru numai anumite tipuri de intrări sau ieșiri, de
exemplu aparatul foto digital și scanner-ul. Două categorii mai deosebite de dispozitive sunt:
dispozitivele secundare de stocare, cum ar fi hard-disk-urile, unitățile CD-ROM® -- dispozitive relativ
3
mai lente, însă cu o capacitate mult mai mare, în care se pot depozita informații pentru utilizare
ulterioară --, precum și dispozitivele pentru conectarea la rețele de calculatoare. Posibilitatea de a
interconecta calculatoarele pentru a transfera date și informații între ele a deschis calea unei mulțimi de
noi aplicații. Internetul, și aici în special World Wide Web, permit miliardelor de calculatoare de pe
glob să se lege unele cu altele pentru a transfera între ele informații de toate tipurile.

2. Instrucţiuni (software)
Instrucţiunile interpretate de către unitatea de control şi executate de UAL nu seamănă
deloc cu limbajul uman. Computerul cunoaşte prin construcţie un set relativ mic de instrucţiuni
elementare, care sînt simple, bine definite şi neambigue. Exemple de instrucţiuni sînt: "copiază
conţinutul celulei de memorie 5 şi plasează rezultatul în celula 10", "adună conţinutul celulei 7 cu
conţinutul celulei 13 şi plasează rezultatul în celula 6", "dacă conţinutul celulei 999 este 0, următoarea
instrucţiune de executat se găseşte în celula 30".
Instrucţiunile calculatorului se împart în patru mari categorii:
mutare de date dintr-o locaţie în alta,
executare de operaţii aritmetice şi logice asupra datelor,
modificarea secvenţei operaţiilor.
În computer instrucţiunile sînt reprezentate în cod binar, la fel ca şi toate celelalte date. De
exemplu, codul pentru una din operaţiile de copiere pe un procesor fabricat de firma Intel este
10110000. Mulţimea de instrucţiuni implementate într-un computer se numeşte limbajul maşină al
acelui computer.
Simplificat vorbind, dacă două calculatoare au CPU-uri care răspund la fel la acelaşi set de
instrucţiuni, programele scrise pentru unul pot rula şi pe celălalt aproape fără modificări, dar de
exemplu cu viteze diferite. Uşurinţa portabilităţii este o motivaţie pentru proiectanţii de computere ca
ei să nu modifice radical design-urile existente, decît pentru motive serioase.
Programe
Programele de calculator sînt listele de instrucţiuni de executat de către un calculator.
Acestea pot număra de la cîteva instrucţiuni, care îndeplinesc o sarcină simplă, pînă la milioane de
instrucţiuni pe program (unele din ele executate repetat), plus tabele de date. Un calculator personal
curent din anul 2006 din categoria 1.000 - 2.000 Euro este capabil să execute peste 4 miliarde de
instrucţiuni pe secundă. Compunerea sau scrierea acestor programe este efectuată de către
programatori profesionişti.În practică, programele nu se mai scriu de mult în limbajul maşină al
calculatorului. Scrierea în limbajul maşină este extrem de laborioasă şi erorile se pot strecura uşor,
ceea ce ar provoca scăderea productivităţii la programare. Programele dorite sînt de obicei descrise
într-un limbaj de programare de nivel mai ridicat (superior), care, înainte de a pute fi executat, este
tradus automat în limbajul maşină de către programe specializate (interpretoare şi compilatoare).Unele
limbaje de programare sînt foarte strîns legate de limbajul maşină de la baza computerului, ca de ex.
4
limbajul de asamblare, de aceea sînt numite limbaje de "nivel jos". La cealaltă extremă se situează
limbajele de "nivel înalt", de ex. C++, Java, Lisp, Visual Basic ş.a.
Acestea oferă programatorilor posibilitatea operării cu concepte foarte abstracte, complexe,
a căror implementare concretă la nivelul de jos nu mai interesează (dacă interpretorul sau compilatorul
funcţionează corect). Limbajul ales pentru o anume problemă depinde în primul rînd chiar de natura
problemei, de competenţa profesională a programatorilor, de disponibilitatea uneltelor de proiectare
precum şi de bugetul disponibil.Programele mai sînt numite şi software; însă software-ul poate
include, pe lîngă programele propriu-zise, şi material auxiliar, cum ar fi date grafice, în cazul unui joc
pe calculator.Instrumentele moderne de proiectare software precum şi tehnicile de programare ce pun
accentul pe reutilizarea codului (de ex. programarea orientată pe obiecte) fac posibilă realizarea unor
programe complexe, constituite din zeci de milioane de instrucţiuni; de exemplu browserul Firefox al
organizaţiei Mozilla se compune din peste 2 milioane de linii de cod în limbajul C++. Gestiunea
acestor programe complexe face obiectul unei ştiinţe numite ingineria programării.
Biblioteci şi sisteme de operare.
Nu cu mult timp după dezvoltarea computerului s-a descoperit că aceleaşi rutine (părţi de
programe cu scop bine definit) se pot uneori folosi în mai multe programe diferite; un exemplu fiind
calcularea unor funcţii matematice. Din motive de eficienţă, versiunile standard ale acestor rutine au
început să fie adunate în biblioteci de programe şi puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi. Un alt set
foarte necesar de rutine s-a dovedit a fi comunicarea cu diversele dispozitive de I/E.
În anii 1960, calculatoarele au început să fie folosite pe larg în industrie, iar un calculator
putea fi folosit la executarea simultană a multor sarcini. Curînd a apărut şi software specializat în
automatizarea planificării acestor sarcini. Combinaţia între un software gestionar al hardware-ului şi
un software planificator de sarcini a devenit cunoscută sub numele de "sistem de operare" (engleză:
operating system ). Un prim exemplu de sistem de operare a fost sistemul OS/360 al firmei IBM.
Următorul pas major a fost partajarea timpului (time sharing), prin care mai mulţi
utilizatori pot folosi maşina simultan. Pentru aceasta programele fiecăruia se păstrează în memorie,
executîndu-se pe rînd porţiuni din aceste programe pentru o perioadă scurtă de timp ("felie de timp"),
astfel oferind fiecărui utilizator iluzia că lucrează pe un computer doar al său. Stocarea datelor a
evoluat şi ea, apărînd conceptul de "sistem de fişiere" (file system), în care fişierele sînt stocate într-o
structură ierarhică de "directoare" sau "dosare".
O adăugire majoră în domeniul sistemelor de operare a fost acum cîţiva ani interfaţa
grafică cu utilizatorul (engleză: graphic user interface , GUI ).
În afara acestor funcţii de bază, sistemele de operare conţin deseori şi o trusă de unelte
suplimentare, care parţial sînt extrem de funcţionale şi complicate/sofisticate.
Calculatoarele integrate vin cu sisteme de operare mult mai mici şi mai limitate în
funcţiuni, unele chiar fără sistem de operare, întrucît programul foarte specializat care le conduce
efectuează chiar el toate operaţiile necesare.
Utilizare

5
 Roboţi controlaţi de computere, în producţia de automobile
Primele calculatoare electronice digitale, fiind foarte mari şi scumpe, erau folosite la
calcule ştiinţifice complicate, de multe ori pentru scopuri militare. ENIAC-ul a fost proiectat pentru
calculul tirurilor de artilerie, dar a fost folosit şi la calculul densităţilor transversale de neutroni, în
proiectarea bombei cu hidrogen. Multe din supercomputerele contemporane sînt folosite pentru
simulări de arme nucleare. Alte calculatoare au fost utilizate în criptanaliză, de exemplu primul
computer electronic programabil, Colossus.
În ciuda concentrării de la început pe aplicaţii ştiinţifice şi militare, computerele au
început repede să fie adoptate şi în alte domenii, precum cel al afacerilor. LEO, unul din primele
computere bazate pe arhitectura von Neumann, era folosit la gestiunea stocurilor încă din anii 1950.
O dată cu apariţia microprocesoarelor şi ieftinirea semnificativă a computerelor, acestea şi-au găsit
aplicare în contabilitate, birotică, alcătuirea de previziuni meteo şi de altă natură, în calculele
matematice repetitive precum şi în calcul tabelar.În domeniul artelor, calculatoarele sînt întrebuinţate
pentru generarea şi editarea de sunet, imagini şi video. Astăzi aceste activităţi sînt efectuate aproape
exclusiv pe computer. De asemenea, industria jocurilor pe calculator este una foarte
lucrativă.Computerele au fost folosite pentru comanda mecanismelor din momentul în care au devenit
suficient de mici şi de ieftine pentru acest scop. Primele aplicaţii majore pentru computerele integrate
au fost ghidarea misiunilor Apollo şi a rachetelor Minuteman. Astăzi se întîlnesc din ce în ce mai rar
echipamente mecanice care să nu fie comandate într-o formă sau alta de un computer. Unele din cele
mai cunoscute asemenea echipamente sînt roboţii, maşini mai mult sau mai puţin asemănătoare
omului şi aptitudinilor sale. Computerele sînt din ce în ce mai mult utilizate în domotică, pentru
aplicaţii casnice de genul "dacă e cineva acasă deschide televizorul la 7 seara" sau "reduce căldura
noaptea".Roboţii industriali sînt o prezenţă obişnuită în producţia de masă, însă roboţii umanoizi încă
nu au ajuns la nivelul la care sînt portretizaţi în literatura de anticipaţie science-fiction (SF), şi sînt
astăzi doar jucării sau subiecte de cercetare. De asemenea, progresul inteligenţei artificiale în crearea
unui computer cu "inteligenţă" electronică dar asemănătoare celei omului a fost pînă acum extrem de
lent, deşi de-a lungul timpului s-au dezvoltat metode care permit calculatoarelor să îndeplinească bine
sarcini care iniţial se bănuia că sînt prin excelenţă umane, cum ar fi jocul de şah sau citirea scrisului
de mînă.
6
 2. Sisteme de operare; definiţii, componente, clasificãri
Sistemul de operare reprezintã ansamblul de programe care asigurã utilizarea optimã a
resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcţionarea
componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona şi controla execuţia programelor şi
de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui sistem de
calcul ar fi dificilã şi ineficientã în lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de operare este
componenta software care coordoneazã şi supravegheazã întreaga activitate a sistemului de calcul şi
asigurã comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.
Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale sistemului de calcul
şi dupã modul de implementare a software-ului, sistemul de operare este organizat pe douã niveluri:
a. nivelul fizic include componenta firmware a sistemului de calcul; acest nivel oferã
servicii privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi cuprinde acele elemente
care depind de structura hardware a sistemului. Tot în nivelul fizic sunt incluse programe a cãror
execuţie este indispensabilã, de exemplu programul care lanseazã încãrcarea automatã a sistemului de
operare, la pornirea calculatorului.
La acest nivel, comunicarea cu sistemul de calcul se realizeazã prin intermediul
sistemului de întreruperi, prin care se semnaleazã anumite evenimente apãrute în sistem; la apariţia
unei întreruperi, controlul este dat unor rutine de pe nivelul urmãtor al sistemului de operare;
Exemplu : la sistemele de calcul compatibile PC, componenta sistemului de operare de pe
nivelul fizic este componenta ROM-BIOS. Aceasta include programe grupate dupã funcţia lor în :
programele care se executã la pornirea sistemului de calcul : programul POST (Power-On
Self-Test), care verificã starea de funcţionare a sistemului de calcul şi programele de iniţializare a
activitãţii sistemului (rutina de încãrcare a primului sector al discului sistem) ;
rutinele care fac posibilã utilizarea componentelor fizice ale sistemului de calcul, rutine
numite drivere fizice ; ele oferã servicii pentru lucrul cu configuraţia hardware standard a sistemului
de calcul : consola, tastatura, imprimanta, perifericele standard şi ceasul sistemului. Avantajul acestei
soluţii este cã asigurã independenţa software-ului de pe nivelul logic faţã de caracteristicile
constructive ale componentelor hardware de bazã, ele fiind tratate unitar, prin intermediul driverelor.
b. nivelul logic include partea de programe a sistemului de operare şi oferã utilizatorului
mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul; comunicarea utilizatorului cu sistemul de
calcul se realizeazã prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul instrucţiunilor
programelor pe care le executã; invers, comunicarea se realizeazã prin intermediul mesajelor
transmise de sistemul de operare cãtre utilizator.
Programele nivelului logic adreseazã dispozitivele hardware prin intermediul programelor
nivelului fizic al sistemului de operare şi din acest motiv ele sunt independente de structura hardware
a sistemului de calcul: nivelul fizic constituie o interfaţã între hardware şi nivelul logic al sistemului
de operare.Din punct de vedere funcţional, programele sistemului de operare se împart în douã
categorii :
Componenta de comandã şi control, care cuprinde programe ce au rolul de a asigura
utilizarea eficientã a resurselor sistemului de calcul.
7
 Componenta de servicii, care cuprinde programe destinate minimizãrii efortului uman
implicat de utilizarea sistemului de calcul.

Funcţia sistemului de operare de optimizare a exploatãrii unui sistem de calcul este

împãrţitã între cele douã componente, conform schemei din Figura 2.1. Accesibilitatea, diversitatea şi
numãrul componentelor software creşte de la stânga la dreapta, în diagramã, în timp ce numãrul şi
nivelul de specializare al utilizatorilor acestor programe scade de la stânga la dreapta.Atât pentru
proiectarea cât şi pentru utilizarea lor, componentele software se sprijinã pe alte componente
software, aflate la stânga lor, în diagramã.
2.1. Resursele unui sistem de calcul; gestionarea resurselor
Pentru a executa un program, într-un sistem de calcul secvenţial cu program memorat,
este necesarã încãrcarea acestui program în memoria internã a sistemului de calcul. Sub controlul
unitãţii centrale de prelucrare (UCP) sunt executate, secvenţial, instrucţiunile programului. Dupã caz,
executarea unei instrucţiuni program poate presupune:
alocarea unitãţii aritmetico-logice (UAL), pentru efectuarea de operaţii aritmetice sau
logice asupra datelor prelucrate de program;
alocarea unui dispozitiv periferic, pentru realizarea unui schimb de informaţii între acesta
şi memoria internã afectatã programului;
Alocarea de spaţiu în memoria externã a sistem de calcul, pentru stocarea informaţiilor
manevrate de program;
Accesarea unei anumite structuri de date (de exemplu un fişier din memoria externã);
Apelul, pentru execuţie, a unui alt program, încãrcat în memoria internã sau memorat în
memoria externã a sistemului de calcul, etc.
Întotdeauna, execuţia unui program presupune alocarea unei anumite zone din memoria
internã a sistemului de calcul.Întotdeauna, execuţia unui program presupune afectarea unei perioade
din timpul de lucru al UCP.
Resursele sistemului de calcul, pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia
utilizatorului, se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul,
care pot fi solicitate, la un moment dat, în timpul execuţiei unui program.Execuţia unui program se
defineşte ca o succesiune de procese care se realizeazã sub controlul sistemului de operare.
8
 Procesul reprezintã o secvenţã de activitãţi care se executã la un moment dat în sistemul
de calcul şi care se caracterizeazã prin:
prelucrãrile care se realizeazã, determinate de secvenţa de instrucţiuni care controleazã
procesul contextul de lucru asupra cãruia acţioneazã procesul, prin intermediul prelucrãrilor, şi care
include resursele alocate procesului.
Pentru a realiza alocarea unei resurse la un proces, sistemul de operare trebuie sã aibã
rãspuns la urmãtoarele întrebãri, dupã caz:
dacã resursa cerutã existã în sistem;
dacã ea este disponibilã;
cât din resursã este disponibilã;
pentru cât timp poate fi alocatã resursa;
dacã resursa este deja alocatã altui proces, dacã ea mai este necesarã procesului cãruia îi
este alocatã.
Rezultã astfel funcţiile care trebuiesc îndeplinite de componenta sistemului de operare cu
rol în gestionarea resurselor sistemului de calcul:
evidenţa resurselor sistemului de calcul în fiecare moment, prin înregistrarea fiecãrei
resurse, a stãrii ei (alocatã sau liberã) şi a gradului ei de ocupare (cât din resursã este alocat);
Implementarea unor algoritmi de alocare a resursei, conform unei strategii de alocare
stabilite; o strategie de alocare trebuie sã rãspundã la întrebãrile:
cãrei solicitãri i se alocã resursa;
cât din resursã se alocã;
în ce moment se face alocarea,pentru cât timp se face alocarea resursei.
Strategiile de alocare diferã în funcţie de sistemul de operare şi de resursã;
alocarea efectivã a resursei, cu actualizarea informaţiilor legate de starea resursei;
dezalocarea resursei care poate fi fãcutã la iniţiativa procesului care a solicitat-o, atunci
când ea nu mai este necesarã procesului la iniţiativa sistemului de operare, pentru a fi alocatã şi altor
procese. Aceastã ultimã variantã este utilizatã numai de anumite tipuri de sisteme de operare.
2.2. Componenta de comandã şi control a sistemului de operare
Activitatea de lansare în execuţie a unui program, activitatea de gestionare a alocãrii
resurselor sistemului de calcul, pe toatã durata executãrii programului, ca şi operaţiile efectuate la
încheierea execuţiei acestuia, sunt funcţii realizate de componenta de comandã şi control a sistemului
de operare.
Funcţiile componentei de comandã şi control ale sistemului de operare sunt:
Planificarea, lansarea şi urmãrirea execuţiei programelor.
Gestionarea resurselor sistemului de calcul.
Depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor.
Asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot
fi ale sistemului de operare sau programe utilizator).
Conform acestor funcţii, componenta de comandã şi control a sistemului de operare va
include nucleul sistemului de operare, cu funcţia de coordonare a activitãţii sistemului de calcul şi a
9
celorlalte componente ale sistemului de operare. Aceastã componentã este rezidentã în memoria
internã pe toatã durata funcţionãrii sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al
sistemului de operare.Câte o componentã de gestionare pentru fiecare tip de resursã din
sistem.Funcţia de protecţie a informaţiei între procese şi funcţia de tratare a erorilor se realizeazã în
mod specific, pentru fiecare tip de resursã, în cadrul componentei de gestionare a resursei.
2.3. Componenta de servicii a sistemului de operare
Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odatã cu cerinţele
utilizatorilor sistemelor de calcul. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul, ca şi
complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui, sunt influenţate de
existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii.
Programele de servicii se executã sub supravegherea programelor de comandã şi control,
ca orice program de aplicaţie.
Aceastã componentã oferã servicii diferite, de la un sistem de operare la altul, sau chiar
între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. Componenta de servicii a unui sistem de
operare poate include:
unul sau mai multe programe încãrcãtor pentru sistemul de operare, care lanseazã automat
programe ale sistemului de operare la pornirea sistemului de calcul ;
programe de tip interpretor de comenzi ale sistemului de operare, adicã acele programe
care preiau comenzile adresate sistemului de operare de cãtre utilizator, asigurând astfel comunicarea
între utilizator şi sistemul de operare;
funcţia de gestionare a dialogului cu utilizatorul, fie în mod comandã, oferind mecanisme
de editare a comenzilor, fie în mod grafic, prin intermediul unei interfeţe grafice cu utilizatorul (GUI
- Graphical User Interface) ;
funcţia de înlãnţuire prin date a comenzilor sistemului de operare (mecanismul pipe), de
interpretare a comenzilor sistemului de operare agregate sub forma unor macrouri sau a unor fişiere
de comenzi ;
funcţia de asistenţã « on line » pentru sistemul de operare, cunoscutã ca Help-ul
sistemului de operare;
funcţia de tipul « plug and play » care oferã facilitãţi de autodetecţie a echipamentelor
nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware, cu uşurinţã, a sistemului, ca şi notificarea
schimbãrii configurãrii sistemului, de exemplu prin cãderea unui echipament din sistem;
funcţia care oferã suportul pentru utilizarea limbii naţionale, adicã adaptarea informaţiilor
cu caracter naţional (semn monetar, marcã zecimalã) conform ţãrii selectate ;
funcţii pentru configurarea personalizatã a mediului de lucru cu sistemul de calcul, de
exemplu pentru utilizatori cu opţiuni speciale de manevrare a echipamentelor (tastaturã, mouse, etc.)
2.4. Obiectivele şi funcţiile unui sistem de operare
Obiectivele generale ale unui sistem de operare sunt:
automatizarea operaţiilor standard în toate etapele de exploatare a sistemului de calcul;
minimizarea efortului uman pentru utilizarea sistemului de calcul;
optimizarea utilizãrii resurselor sistemului de calcul;
10
 creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin:
creşterea vitezei de execuţie a prelucrãrilor
reducerea timpului de rãspuns al sistemului la solicitãrile utilizatorilor
creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea capacitătilor maxime.
Funcţiile prin intermediul cãrora sistemul de operare realizeazã aceste obiective sunt:
funcţia de instalare automatã a unui nou sistem de operare pe un sistem de calcul;
funcţia de încãrcare în memoria internã a sistemului de operare, la pornirea sistemului de
calcul;
Funcţia de configurare dinamicã a sistemului de operare, conform cu modificãrile
intervenite în structura hardware sau cu necesitãţile de exploatare a sistemului. De exemplu, sistemul
de operare DOS se poate configura dinamic prin intermediul fişierului CONFIG.SYS care se consultã
la fiecare încãrcare a sistemului de operare şi care permite instalarea altor drivere de echipamente
decât cele standard şi definirea unor parametri de funcţionare ai sistemului, permiţând astfel
modificarea, extinderea sau îmbunãtãţirea capacitãţilor de funcţionare ale sistemului de operare, în
cadrul arhitecturii de bazã a sistemului de calcul;
Efectuarea operaţiilor de intrare / ieşire la nivel fizic, pentru a permite utilizatorului
tratarea echipamentelor periferice la nivel logic, adicã independent de caracteristicile constructive ale
lor. Aceastã funcţie permite degrevarea utilizatorului de sarcina tratãrii specifice a fiecãrui tip de
echipament periferic în parte. De exemplu, orice tip de imprimantã este tratat în acelaşi mod de cãtre
utilizator; caracteristicile specifice fiecãrui tip în parte sunt tratate de programul specializat de
accesare la nivel fizic al echipamentului, numit driver de imprimantã şi de componenta sistemului de
operare care trateazã operaţiile de ieşire prin intermediul imprimantei: driverul portului paralel ;
Oferirea unei interfeţe cu utilizatorul, prin intermediul unui limbaj specific, numit
limbajul de comandã al sistemului de operare; prin intermediul acestui limbaj, utilizatorul transmite
comenzi sistemului de operare; ele sunt traduse şi lansate în execuţie de programul interpretor de
comenzi al sistemului de operare. În sistemele de operare mai noi, interfaţa cu utilizatorul este
asiguratã folosind metode grafice evoluate şi principii noi de comunicare, rezultatul fiind o
modalitate mult mai “prietenoasã” de dialog cu utilizatorul; o astfel de interfaţã se numeşte interfaţã
graficã cu utilizatorul (Graphical User Interface);
controlul execuţiei programelor: sistemul de operare încarcã programul în memoria
internã, pentru execuţie, îl lanseazã în execuţie, urmãreşte execuţia în toate etapele sale şi încheie
execuţia programului;
gestionarea alocãrii resurselor sistemului de calcul: sistemul de operare gestioneazã
alocarea timpului UCP, a memoriei interne, accesul la fişiere, accesul la echipamentele periferice,etc.
pe toatã durata execuţiei unui program, în scopul utilizãrii cât mai eficiente a acestor resurse. În cazul
în care este posibilã executarea simultanã a mai multor programe, sistemul de operare realizeazã
alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare, în scopul optimizãrii execuţiei
programelor, conform obiectivelor de eficienţã de mai sus;
asigurarea protecţiei între utilizatori, acolo unde sistemul de operare permite accesul
concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul, şi asigurarea
11
protecţiei între programe, fie cã este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de
operare. Aceastã protecţie se referã la evitarea cazurilor de interferenţã între mai multe programe în
execuţie, care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internã sau la alterarea, de
cãtre un program, a datelor utilizate de un alt program;
Tratarea erorilor: sistemul de operare poate trata erori la nivelul maşinii fizice (de
exemplu: erori de citire / scriere în memoria externã, erori de acces la un echipament periferic, lipsa
din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament, etc.) sau erori logice, care pot sã aparã în
timpul executãrii unui program (de exemplu: operaţii interzise, ca împãrţirea la 0, tentativa de acces
în zone protejate ale memoriei interne, tentativa de execuţie a unor instrucţiuni privilegiate,
etc.);funcţii auxiliare, cum ar fi: contabilizarea activitãţii sistemului de calcul, jurnalizarea
comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare, jurnalizarea erorilor, etc.
2.5. Clasificarea sistemelor de operare din punctul de vedere al execuţiei proceselor
În general, programele utilizeazã în mod diferit resursele unui sistem de calcul (unele
ocupã mai puţinã memorie internã decât altele, unele executã mai multe operaţii de intrare/ieşire,
timp în care UCP este utilizatã mai puţin, altele fac prelucrãri complexe asupra datelor, utilizând
intens unitatea aritmetico-logicã, etc).
Pentru utilizarea eficientã a resurselor sistemului de calcul, unele sisteme de operare pot
gestiona execuţia concurentã a mai multor procese, asigurând proceselor din sistem accesul concurent
la resursele sistemului sau partajarea resurselor. Aceasta înseamnã cã, la un moment dat, în sistem se
pot afla în execuţie mai multe procese care concureazã între ele pentru accesul la resursele sistemului
iar sistemul de operare gestioneazã resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale
acestor procese pentru alocarea de resurse.
O caracteristicã importantã a unui sistem de operare este mãsura în care poate asigura
execuţia concurentã a proceselor. Dupã acest criteriu, sistemele de operare pot fi:
monotasking, care nu asigurã execuţia concurentã şi nici partajarea resurselor între mai
multe procese. Sub controlul unui sistem de operare monotasking, la un moment dat, în sistemul de
calcul se poate executa un singur program; acesta rãmâne activ din momentul lansãrii lui în execuţie
şi pânã la terminarea lui completã; cât timp este în execuţie, programul are acces la toate resursele
sistemului de calcul.Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare
monotasking; în timpul executãrii unui program, sistemul de operare pierde controlul asupra
sistemului, în favoarea programului aflat în execuţie, care preia controlul pânã în momentul încheierii
execuţiei sale.
multitasking sunt acele sisteme de operare care asigurã execuţia concurentã a mai multor
procese care existã concomitent în sistem.
Exemplu: sistemele de operare Windows, Unix sunt sisteme multitasking. Aplicaţia
Windows 3.x rulatã sub sistemul de operare monotasking MS-DOS permite exploatarea în regim
multitasking a aplicaţiilor Windows.
În plus faţã de sistemele de operare monotasking, pentru un sistem de operare
multitasking trebuiesc definite strategiile de alocare a resurselor la procesele concurente, strategii
care vor fi folosite de componentele sistemului de operare pentru gestionarea resurselor.
12
 2.6. Clasificarea sistemelor de operare dupã gradul de interacţiune cu utilizatorul
Un sistem de operare are rolul de a interfaţa comunicarea între utilizator şi sistemul de
calcul. Tendinţa actualã în cererea utilizatorilor este de a creşte atât gradul de interacţiune cu sistemul
de calcul cât şi gradul de accesibilitate al interfeţei cu sistemul de calcul; aceste douã tendinţe, în
general contradictorii, determinã creşterea complexitãţii componentei sistemului de operare care
asigurã interfaţa cu utilizatorul.Pe de altã parte, din punctul de vedere al gradului de utilizare şi al
accesibilitãţii sistemului de calcul, o caracteristicã importantã este numãrul de utilizatori care pot
avea acces, la un moment dat, la sistem.
Din punctul de vedere al accesului utilizatorilor la sistem şi al gradului de interacţiune cu
sistemul, sistemele de operare pot fi:
seriale, acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul, în
timpul prelucrãrilor, este nul. De cele mai multe ori, interfaţa dintre sistemul de operare si utilizator
nu dispune de un limbaj de comandã accesibil utilizatorului obişnuit, motiv pentru care comunicarea
dintre utilizator şi sistem nu este directã ci mediatã de persoane specializate ca operatori de
calculator. În timpul execuţiei lucrãrii sale, utilizatorul pierde total controlul asupra prelucrãrii; el
furnizeazã datele care se prelucreazã odatã cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele
prelucrãrii la încheierea execuţiei.
Interactive: sistemele de operare care permit comunicarea directã între utilizator şi
sistemul de calcul, prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandã al
sistemului de operare sau interfaa graficã utilizator). În plus, utilizatorul poate urmãri modul în
care se executã programul sãu şi poate influenţa, în anumite condiţii, execuţia acestuia. Un sistem de
operare interactiv presupune o arhitecturã a sistemului de calcul care sã cuprindã echipamente
standard de intrare/ieşire dedicate comunicãrii utilizatorului cu sistemul de operare (terminale I/O);
aceste echipamente cuprind, de obicei, o tastaturã, ca echipament standard de intrare şi un dispozitiv
de vizualizare a informaţiilor de ieşire (un display sau mini- imprimantã). Sistemele de operare
interactive pot fi:
monouser, când comunicarea cu sistemul de calcul este posibilã, la un moment dat, numai
pentru un singur utilizator, prin intermediul consolei sistemului de calcul;
Multiuser, când sistemul de operare poate gestiona comunicarea concomitentã cu mai
mulţi utilizatori, conectaţi la sistemul de calcul prin intermediul echipamentelor terminale de
intrare/ieşire.
Exemplu: MS-DOS este un sistem interactiv monouser; Unix este un sistem interactiv
multiuser.
2.7. Clasificarea sistemelor de operare dupã configuraţia hardware deservitã
Se obişnuieşte împãrţirea sistemelor de calcul în trei categorii mari, în funcţie de puterea
lor de prelucrare a informaţiei şi de capacitatea lor; corelat cu aceastã împãrţire se clasificã şi
sistemele de operare, dupã configuraţia hardware pe care o deservesc. Structura sistemului de operare
13
este influenţatã de structura sistemului de calcul pentru cã, în general, s-a cãutat ca punctele mai slabe
hardware sã fie compensate prin funcţii suplimentare asigurate de software, în particular, de sistemul
de operare. Pe de altã parte, un sistem de calcul puternic, ce permite prelucrãri complexe, are nevoie
de un sistem de operare la fel de puternic, capabil sã asigure o bunã coordonare a activitãţii
sistemului de calcul şi o gestionare optimã a resurselor acestuia.
Dupã configuraţia hardware deservitã, sistemele de operare sunt:
sisteme de operare pentru microcalculatoare- sunt puternic interactive, cu un limbaj de
comandã accesibil sau cu interfaţã graficã utilizator.Unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS),
altele multitasking (Windows), eventual şi multiuser (Unix).Sunt uşor configurabile, oferind
proceduri automate pentru încãrcarea sau pentru instalarea sistemului de operare.Ocupã un spaţiu
redus în memoria internã,suportã dezvoltãri pentru a permite conectarea în reţele de calculatoare sau
ca terminale la sisteme de calcul mari şi au funcţia de gestionare a informaţiei dezvoltatã în direcţia
manevrãrii unui numãr mare de fişiere de dimensiuni mici.
sisteme de operare pentru minicalculatoare- sunt interactive, multiuser şi
multitasking.Folosesc un limbaj de comandã pentru utilizatori avizaţi,procedurile de încãrcare la
conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase.Sunt mai rigide, în
cazul modificãrii configuraţiei hardware;
asigurã un sistem de prioritãţi de execuţie dezvoltat,orientate pentru lucrul cu mai mulţi
utilizatori, oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei,orientate pentru lucrul cu multe
terminale, putând îndeplini funcţia de concentrator de date.
sisteme de operare pentru calculatoare mainframe- seriale sau interactive, multitasking.
Limbaj de comandã pentru utilizatori specializaţi;
Gestioneazã un numãr mare de echipamente periferice;
Orientate pentru prelucrãri complexe şi pentru volume mari de date.
În prezent se constatã tendinţa de apropiere a performanţelor microcalculatoarelor de cele
ale calculatoarelor superioare lor, în paralel cu tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de
operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau
microcalculatoare.
În acelaşi timp, se realizeazã o integrare funcţionalã tot mai accentuatã a diferitelor tipuri
de sisteme de calcul în platforme de lucru comune, de obicei prin conectarea acestora în reţele de
calculatoare. Cel mai elocvent exemplu în aceastã direcţie este reţeaua Internet care realizeazã
legãtura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul, funcţionând sub controlul unor sisteme de
operare diverse.Din punctul de vedere al dezvoltãrii sistemului de operare, tendinţa actualã este de
dezvoltare a sistemelor de operare portabile, adicã acele sisteme de operare care funcţioneazã pe
platforme hardware diferite.
Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX.
O altã direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare, de exemplu familia
sistemelor de operare Windows, în care au fost dezvoltate sisteme de operare interactive,
multitasking, asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare; între aceste sisteme de
operare, unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare, de exemplu: Windows NT Server,
14
pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea.

Bibliografie: www.referat.ro

Concluzie: Din acest laborator am inteles ca termenii

(input/output) in general sunt pentru acele dispozitive prin care un computer
primeste informatii din lumea exterioara, sau trimite inapoi rezultatele
calculelor pe care le-a efectuat. Programele de calculator sînt listele de instrucţiuni de
executat de către un calculator. Limbajul ales pentru o anumita problemă depinde în primul rînd chiar
de natura problemei, de competenţa profesională a programatorilor, de disponibilitatea uneltelor de
proiectare.

15