Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONDUCTE DE ADUCŢIUNE
A. GENERALITĂŢI
1. Studii de teren
25
laborator, care au drept scop să precizeze următoarele aspecte:
— stabilitatea terenului de-a lungul traseului;
— natura terenului din zona de pozare a conductei de aducţiune;
— caracteristicile geotehnice ale terenului: unghiul de frecare, coeziunea terenului,
greutatea volumetrică, umiditatea, coeficientul de tasare, rezistenţa admisibilă;
— înclinarea admisibilă a taluzului la tranşee fără sprijiniri şi categoria terenului din
punctul de vedere al execuţiei săpăturii (mediu, tare sau foarte tare);
26
— se evită traseele de-a lungul coastelor, preferându-se coborârile şi urcările
versanţilor pe linia de cea mai mare pantă a acestora;
— traseul să evite pe cât posibil frecvente traversări de drumuri, căi ferate, râuri, văi
etc., care necesită lucrări de artă costisitoare;
— traseul să se adapteze la teren, astfel încât pe de o parte în profilul în lung al
aducţiunii să se realizeze un număr cât mai mic de puncte joase care necesită cămine
speciale de aerisire, respectiv de golire, şi pe de altă parte să se obţină un cubaj minim de
terasamente prin evitarea unor săpături adânci;
— în profil longitudinal, conducta de aducţiune trebuie să aibă asigurată o acoperire
minimă de pământ egală cu adâncimea maximă de îngheţ
din zona respectivă; de asemenea trebuie respectată condiţia de adâncime minimă de
fundare impusă eventual de studiul geotehnic;
— în profilul în lung, conducta de aducţiune se prevede cu pante minime de 1%
evitându-se porţiunile de palier care îngreunează evacuarea aerului spre căminele de ventil
(aerisire).
Trasarea corectă a unui profil în lung pentru conductele de aducţiune implică
următoarele operaţii: se fixează în punctele joase adâncimile minime h de îngropare a
conductei (pe considerentele de adâncime maximă de îngheţ sau cotă impusă de fundare);
din aceste puncte conducta urmăreşte profilul terenului atâta timp cât nu se creează puncte
înalte, sau pante sub 1°/oo În cazul apariţiei unui punct înalt se compară alternativa a a
introducerii în acest punct a unui cămin de ventil, cu alternativa b a eliminării punctului
înalt prin adâncirea săpăturii între cele două puncte joase adiacente. Adâncirea minimă a
săpăturii se obţine plecând din unul din cele două puncte joase ale conductei cu o pantă de 1
%0 spre celălalt punct, până când profilul conductei în alternativa b îl întâlneşte pe acela
trasat în alternativa a.
27
G1 care se elimină, alegându-se la costuri egale sau apropiate soluţia b cu mai puţine
cămine de golire şi ventil.
Adâncimea de îngropare a conductei rezultă din profilul în lung după cum s-a arătat
mai înainte. Lăţimea şanţului este în funcţie de adâncimea săpăturii, de materialul
conductei, de diametrul acesteia, de tehnologia de lansare, asamblare şi montaj a conductei,
de felul sprijinirilor etc. Forma secţiunii transversale a tranşeei este în funcţie de natura
terenului, de taluzurile posibile de realizat fără sprijiniri, de felul utilajului de săpat şi de
existenţa şi nivelul apelor subterane.
Conductele se pot clasifica după diametrul nominal Dn după presiunile nominale Pn,
după materialul conductei, după modul de execuţie (în tuburi prefabricate sau conducte
turnate pe loc), după locul de amplasare (îngropate, supraterane), după modul de îmbinare.
Diametrele nominale, în mm, ale conductelor care se folosesc obişnuit în alimentări
cu apă, sunt:
50, 100, 125, 150, 200, 250, 300, 350, 400, 450,1300, 600, 700, 800, 900, 1 000, 1
200, 1 400, 1 600, 1 800 şi 2 000.
Prin Dn se indică în general diametrul secţiunii de trecere. În ceea ce priveşte
presiunile în alimentări cu apă, prin STAS 2250-63 au fost stabilite următoarele presiuni
nominale şi de lucru ale conductelor, ale pieselor de legătură şi ale armăturilor aferente:
Pn, kg/cm2 1 2,5 4 5 6 (8)10 (12,5) 16
După materialul din care sunt confecţionate, conductele pot fi: de fontă, de oţel, de
azbociment, de beton armat, de material plastic şi alte materiale (sticlă, aluminiu, lemn,
bazalt etc).
Desfăşurarea operaţiilor de instalare a unei conducte este următoarea: trasarea pe
teren, aprovizionarea materialelor şi utilajelor, asigurarea mâinii de lucru calificate necesare
lucrării, executarea săpăturilor, izolarea eventuală a conductei, lansarea, asamblarea şi
etanşarea tuburilor sau turnarea lor pe loc (în cazul conductelor de beton armat monolit),
proba de presiune, executarea umpluturilor, dezinfectarea conductelor (în cazul
alimentărilor cu apă potabilă) şi marcajul pe teren al lucrării executate.
Pentru toate tipurile de conducte enumerate, o serie de operaţii de instalare sunt
comune, inclusiv regulile generale de protecţie a muncii şi o serie de reguli de exploatare.
Pentru fiecare tip de conducte apar o serie de elemente specifice privind: domeniu] de
utilizare, diametrele nominale şi presiunile caracteristice, operaţiile de manipulare şi
lansare, îmbinare şi etanşare, măsurile speciale de protecţie anticorozivă, avariile şi
pierderile de apă admisibile şi indicii de cost.
28
întregi ai traseului) şi marcaţi în conformitate cu notaţiile din piesele proiectului. Fiecare
dintre ţăruşii de ax va avea doi martori amplasaţi perpendicular pe axa traseului la o
distanţă care să-i asigure împotriva degradării în timpul executării săpăturilor, al depozitării
pământului şi al circulaţiei pe marginea şanţului; această distanţă se alege constantă pentru
o anumită secţiune tip de pozare a conductei.
De asemenea se plantează ţăruşi pe porţiunile de aliniament, din 50 în 50 m, pe axa
traseului.
Determinarea adâncimii săpăturii se face cu rigle şi cruci de vizare.
Cota riglelor de vizare "se stabileşte faţă de ţăruşii-reper de nivelment plantaţi pe
teren la executarea studiilor topografice, în dreptul fiecărei rigle fiind transmisă cota de
nivelment la sol pe un ţăruş.
Respectarea întocmai a cotelor de pozare şi a pantelor conductei prevăzute în proiect
prezintă o deosebită importanţă pentru a nu se crea între căminele de golire şi de aerisire
puncte înalte sau joase intermediare, ceea ce provoacă formarea unor pungi de aer şi
diminuarea debitului conductei, sau împiedică golirea completă a conductei în caz de avarii
şi reparaţii.
29
c. Proba de presiune a conductelor. După pozare şi etanşare, conductele se acoperă
cu un strat de pământ de 30 cm, cu excepţia punctelor de îmbinare, şi apoi se supun la
probele de etanşeitate şi presiune.
La conductele de oţel îmbinate prin sudură, o probă prealabilă de etanşeitate a
cordoanelor de sudură se poate efectua prin vopsirea acestora la exteriorul conductei cu var
şi apoi prin ungerea lor la partea interioară cu petrol lampant. Petele de petrol ce apar pe
spoiala exterioară de var indică porii cordoanelor de sudură. Această probă poate simplifica
operaţiile de remedieri necesare în timpul probelor de presiune şi etanşeitate propriu-zise.
După efectuarea probelor pe tronsoane, se efectuează probe pe mai multe tronsoane
adiacente, neadmiţându-se pierderi de apă la îmbinările între aceste tronsoane,
Proba pneumatică pentru conductele de oţel prezintă avantaje în special pe timp
friguros, în terenuri macroporice şi în cazul când nu există apă la dispoziţie în apropierea
tronsoanelor care se probează.
Pentru ca probele de presiune să dea rezultate corecte, este necesar să se urmărească
realizarea următoarele condiţii:
— la probele cu apă să se asigure evacuarea completă a aerului din conductă, odată cu
umplerea acesteia cu apă; evacuarea aerului se face prin ştuţuri cu robinet,
amplasate la partea superioară a capacelor de probă, la capătul amonte al
tronsonului care se încearcă;
— în timpul probelor să se urmărească cu rigurozitate variaţiile de temperatură ale
conductei; sunt admise variaţii de maximum 2÷3 grade, iar dacă sunt mai mari
conduc la obţinerea de rezultate eronate.
Proba se poate efectua la 14 zile de la turnarea masivelor de ancoraj.
Pentru economisirea apei şi pentru reducerea duratei de executare a probelor de
presiune se poate organiza pomparea apei dintr-un tronson probat în următorul, folosindu-
se primul drept sursă de apă pentru probele de presiune.
Este necesar să se dea o atenţie deosebită la evacuarea apei din conductă după
efectuarea probelor pentru a nu inunda tranşeele.
La efectuarea probelor de presiune şi în special la probele pneumatice trebuie luate
măsuri speciale de protecţie a muncii pentru personalul care execută lucrările.
30
umpluturilor.
1. Cămine de ventil
31
În paralel cu supapa de dezaerisire, în căminul de ventil se montează un racord cu
vană, cu ajutorul căruia se verifică dacă supapa funcţionează normal.
2. Cămine de golire
În căminele de golire se montează piese speciale (fig. 4.46) pentru golire şi vizitare
(STAS 6525-62), pe ramificaţia orizontală fiind situată vana de golire, iar pe cea verticală
— o flansă oarbă, care se poate demonta pentru a permite vizitarea interiorului conductei.
3. Cămine de vane
32
mod convenabil tronsoane de conductă pentru eventuale reparaţii.
Se mai amplasează vane în punctele de legătură (bretea) între două conducte paralele,
în punctele de ramificaţie şi la traversările pe sub căile ferate.
4. Cămine de debitmetru
5. Compensatoare
33
a conductei, fapt ce s-a constatat în exploatare.
6. Masive de ancoraj
7. Traversări
34
folosesc poduri existente, de care se, suspendă conducte.
35