Nume: Gheorghiaș Mihai Alexandru

Examen Taina Mărturisirii

Sesiunea Iunie – Iulie 2020
Prof. Coord. Ciprian Streza

1
 Elemente străvechi ale tradiţiei liturgice apostolice în
rânduiala actuală a Tainei Mărturisirii păcatelor

Mărturisirea păcatelor începe odată cu căderea în păcat a protopărinților noștri, după

cum arată și părintele Dumitru Stăniloae în lucrarea sa, unde părintele folosește în mare parte
informații din Sfântul Maxim Mărturisitorul. Așadar, Dumnezeu îl provoacă pe Adam la o
mărturisire personală imediat după căderea în păcat, ideea scripturistică fiind foarte clară :
„ Adame, Adame, unde ești?”, Dumnezeu continuând provocarea dorind prin aceasta voia
omului de a intra într-omărturisire personală.

Sfântul Maxim spune așa : „ Rolul duhovnicului este ca cel al chirurgului, el să facă
incizia, apoi să lase pe penitent să scoată afară păcatul.”. Așa și Dumnezeu nu voiește o
mărturisire comună, generală, ci voiește o mărturisire personală. Prin aceasta înțelegem că în
scaunul de spovedanie nu trebuie să mergem și să enumerăm păcatele săvârșite, ci să le
descriem exact așa cum le-am săvârșit, deoarece odată cu mărturisirea lor înseamnă că ne și
asumăm cele făcute.

Legea Veche prevedea anumite jertfe pentru anumite păcate, de aceea Taina era
nedesăvârșită în Vechiul Testament pentru că jertfa era un substitut al eului personal. După
cum bine știm „plata păcatului este moartea!”, însă Dumnezeu prin mila Sa a îngăduit ca să
se aducă jertfă altceva în locul persoanei, iar atunci murea vițelul sau mielul. În schimb la
Taina Spovedaniei în creștinism, Mântuitorul face schimbul acesta cu El, de aceea Taina
Spovedaniei în Noul Testament are cu totul o altă dimensiune pentru că Hristos moare în locul
nostru, El fiind jertfa păcatelor noastre.

Din toate documentele primare descoperim cele patru elemente ale Tainei Mărturisirii,
acestea sunt:

1. Căința omului – părerea de rău

2. Mărturisirea păcatelor
3. Împlinirea canonului
4. Dezlegarea de păcate
Aceste elemente sunt structura de bază a Tainei spovedaniei.

2
Textele Noului Testament sunt foarte sumare în ceea ce privește practica amănunțită a
mărturisirii păcatelor, însă ce este cel mai important de reținut în această practică este
faptul că mărturisirea trebuie să fie strâns legată de îndreptare de pocăința adevărată.
Părintele Stăniloae spune că: „pocăința și mărturisirea sunt cele două aripi ale
sufletului”.

Din epoca apostolică s-au conturat cele trei elemente ale Tainei Mărturisirii: căința
pentru păcate, mărturisirea lor înaintea preotului și dezlegarea dată de Hristos prin
preot. Tot în acea perioadă (secolul I), ca și în zilele noastre de altfel pentru a te putea
împărtăși, trebuia să îți mărturisești păcatele „ pentru a fi jertfa voastră curată” ne
spune Didahia celor doisprezece Apostoli. Tot din această perioadă, ca și în Taina
Sfântului Maslu ne este prezentat importanța invocării numelui lui Dumnezeu: „ În tot
locul și timpul să mi se aducă jertfă curată: Căci Împărat mare sunt, spune Domnul și
Numele Meu este minunat între neamuri”, numele de foarte multe ori în epoca primară
este asociat cu persoana, iar după cum știm invocarea numelui lui Dumnezeu este o
epicleză.

Rânduiala de astăzi a Tainei Spovedaniei nu este foarte îndepărtată de ceea ce se

practica în vechime, mărturisirea trebuie să fie sinceră și cu dorință de îndreptare, iar
acestea trebuiesc spuse exact așa cum au fost făcute. Dacă noi îl luăm în serios pe
Dumnezeu, avem o mărturisire sinceră și cu părere de rău, atunci și Dumnezeu ne ia pe
noi în serios și ne iartă păcatele. Elementele primare ale Tainei Mărturisirii ar trebui să
fie prezente și astăzi permanent în viața noastră duhovnicească.