Cântarea bizantină

Capitolul 1 nr. 1

Rădăcinile cântării bizantine românești au primit seva peste veacuri din cultura
elenă, leagăn al întregii civilizații a omenirii.

De altfel, modul în care a evoluat cântarea bizantină la poporul grec se transpune

aproape identic cu o devansare temporală și în poporul român pentru doritorii de
aprofundare a cântării bizantine. Legătura fiinițială a cântării psaltice românești cu
trupul cântării bizantine universale a fost realizată către Marele Psalt și traducător
Filoteu Sin Agăi Jipei prin cartea sa intitulată “Psaltichia rumânească” ce constituie de
fapt un manuscris alcătuit din două părți- “Propedia” și “Anasatasima”. Tot sub formă
de manuscris au circulat în Sfântul Munte Athos manuscrise realizate tot de copiști din
Țările Române și anume “Propedii” în număr de cinci, realizate după prima propedie
tradusă de ieromonahul Filothei.

Capitolul 2 nr 2

Pe teritoriul tării noaste au avut loc acțiuni de cercetare și valorificare ale acestor
vechi manuscrise realizate de români pe teritoriul românesc sau străin. În programul de
cercetare aprobat către Uniunea compozitorilor români s-au cercetat manuscrisele de la
Sfântul Munte Athos și s-au studiat și publicat în mai multe antologii realizate de mari
muzicologi români. Acestei acțiuni de cercetare a manuscriselor existente în Sfântul
Munte Athos sau pe teritoriul altor țări are o importanță deosebită pentru predarea
muzicii psaltice începând cu secolul al XV-lea , dar și pentru faptul că aceste valori

1
culturale atestă continuitatea și originalitatea vieții spirituale românești de-a lungul
veacurilor.

În urma acestei importante acțiuni cultural, au luat naștere volume de antologii

ale unor lucrări realizate de mari profesori și muzicologi ai poporului nostru. Una dintre
cărțile menționate este și cea mai înainte amintită, care este primul manuscris realizat pe
teritoriul țării noastre într-o forma de traducere realizată identic după originalul
manuscrisului din limba greacă . Astfel de documente realizate întocmai după forma
originală se numesc propedii , ceea ce înseamnă o redare identică a textului inițial fără
ca traducătorul să intervină pentru explicații sau amănunte cu rol didactic.

Propedia ieromonahului Filothei Sin Agăi Jipei - prima în limba română, are
contribuția de a desluși o serie de aspecte structurale ale muzicii psaltice vechi de pe
teritoriul României, cuprinzând majoritatea regulilor teoretice ale gramaticii bizantine
din care aflăm semnele hironomice, ftoralele, mărturiile, formulele de intonație ale
iehurilor, cele opt glasuri, structurile lor, apihinele și alte combinații de semne care aduc
o lumină în cadrul activității de predanisire a muzicii psaltice pe teritoriul României.
Părintele arhidiacon Sebastian Barbu Bucur care este părintele cântării bizantine
românești așezată în pagină pe teritoriul țării noastre, a întocmit, în urma acestor studii
întreprinse, mai multe volume cu rol deosebit în sistematizarea și predarea cântării și a
muzicii psaltice începând cu secolul al XV-lea .

Volumele părintelui Sebastian Barbu Bucur se numesc “Manuscrisele muzicale

românești de la Muntele Athos”, în care sunt cuprinse toate manuscrisele muzicale ce
se păstrează în schituri și mănăstiri românești de pe teritoriul Sfântului Munte și
“Psaltichie rumânească anastasimatar 2”, Filotei Sin Agăi Jipei care cuprinde un studiu
referitor la toate propediile realizare după propedia tradusă de ieromonahul Filotei. Din
aceste studii și gramatici ale cântării byzantine, aflăm în ce mod s-au desfășurat ca și
circulație manuscrisele pe teritoriul bizantin românesc. Aceste manuscrise au însemnat
un pas important pentru trecerea de la predarea muzicii pe cale orală, la predarea după

2
notă, împreună cu noțiunile teoretice necesare procesului de învățare a muzicii
bizantine.

Așadar, începând cu secolele XV- XVI, pe teritoriul țării noastre se inițiază

instruirea muzicală a cântăreților muzicii psaltice în câteva școli înființate pe teritoriul
țării noastre. Una din primele școli înființate pentru predarea muzicii psalmice a fost la
Brașov, de către Homterus, în anul 1543, unde elevii învățau conținutul cântărilor în
forma de a memora structuri metrice apartenente prozodiei latine. În acea vreme,în
bisericile românești, ca și limbă oficială de slujire erau prezente slavona și greaca. Deci,
înțelegem că pentru predarea muzicii către elevii doritori ai acestei perioade era nevoie
de mai multe cunoștințe, de o instruire multilaterală și a profesorilor, dar și a elevilor
deschiși către studiu.

În acea perioadă, aflăm din cărțile care expun evoluția cântării bizantine pe
teritoriul României că erau cântăreți vestiți la mănăstirea Putna, care evoluau în
cântare, după reguli precise și noțiuni teoretice cuprinse în psaltichii, încă de pe vremea
Sfântului Ștefan cel Mare. Perioada menționată apartenentă circulării manuscriselor pe
teritoriul României.

Capitolul 3 nr 1

O particularitate a cântării bizantine este și legată de elementele de prozodie ale

cuvintelor, întrucât accentele în timpul desfășurării muzicale sunt așezate în funcție de
elementele de prozodie ale textului musical. Frazele cântării bizantine sunt construite
din versuri clasice, în care versul poate fi metric (cum este în poezia greacă și latină),
ritmic (cum întâlnim în poezia română) și silabic (cum întâlnim în literatura franceză).
Interesant de remarcat este faptul că,întrucât cântarea bizatină în România s-a
constituit din traduceri din limba greacă, unde metrica frazării este bazată pe numărul
de silabe, iar în raport cu aceasta în limba română, versul are o caracteristică ritmică de
accent. Pentru aceste considerente în frazarea cântării bizantine tradusă în limba română
putem întâlni o modificare sau o diferență de accent din însăși derularea sau înțelesul

3
cuvintelor ce vin să contureze mesajul dorit al cântării. În modurile Greciei antice,
frazele muzicale se formau prin juxtapunere de tetracorduri și se numeau la ei “echoi” .
Acest lucru înseamnă că la extremele tetracordurilor suneletele erau imuabile,
neschimbabile “estotes” , iar în interiorul format între cele două extreme, melosul putea
să îmbrace aspect sonore ascendente sau descendente în funcție de alegerea în
interpretare a psaltului, aceste sunete estotes în alternanță cu cele metaboles formau
frazarea în sistemul modal al Greciei vechi.

După cum ne oferă explicații dnul prof. Victor Giuleanu în cartea sa ”Melodica
bizantină”, aceste sunete estotes formează construcții melodice într-un mod armonios
realizat prin îmbinarea de intervale consonante, anume octave, cvinte și cvarte perfecte.

În formulele ritmice ale cântării bizantine o particularitate este durata de un timp

numită și bătaie. Această bătaie este numită și durata de timp etalon deoarece ea, în
timpul cântării, suportă augumentări sau diminuări proporționale exacte. În greaca
veche, acest timp numit monohron suferea numai augumentări. Analizând textele
muzicale mai vechi în raport cu cele noi aflăm că această ritmică proporțională impune
cântării bizantine o sonoritate continuă care oferă o ritmică bizantină modală
caracteristică.

Capitolul 3 nr 2

În cântarea bizantină există două sunete cu rol de dominant, sunete care sunt
consononate între ele. Aceste două sunete revin în melodie supunându-se în mod egal
basului, ele cedându-și în timpul cântării importanța, iar din punct de vedere al
funcționalității treptelor confundându-se ca și greutate. Acest aspect se accentuează
când firul melodic insistă un timp mai mult în zona sunetului cu rol de dominant, acest
fapt stabilind după sine și sunetul isonului. Atrăgând isonul spre centrul lor
gravitațional, sunetele cu rol de dominant pot ajunge ca și importanță în cant la rolul
unei tonici secundare.
4
 Capitolul 3 nr 3

Treptele care au acest rol de dominant dublă ca și interes melodic în partea de

interpretare, se intonează printr-o accentuare a mesajului cântării întrucât ele aduc o
luareaminte asupra subiectului din cântare, interpretul realizând acest motiv al cântării
prin cadențarea interioară pe care o realizează pe aceste trepte din cântare.

Capitolul 3 nr 4

Legat de necesitatea accentuării din punct de vedere interpretativ, pentru a realiza

cadențarea interioară facem mențiunea că în emisia frazării este nevoie de o cenzură
anterioară cadențării cu cel puțin două tacturi sau bătăi bizantine.

Capitolul 3 nr 5

În cântarea bizantină, ritmul nu este obținut doar din înșiruirea notelor muzicale,
ci sunt așezate neumele împreună cu semnele hironomice, care indică ritmicitatea
frazării muzicale, iar aceste elemente sunt completate de un ritm așezat de către psalt în
timpul interpretării, ritm provenit din elementtele de prozodie ale frazării îmbinate cu
mesajul care se dorește să fie transmis ascultătorului. Această înmănunchere de
elemente de rimt întâlnite în cântarea bizantină alcătuiesc unul din cele mai specifice
aspecte structurale ale cântării bizantine. De altfel, referindu-ne la ponderea ce există în
tezaurul cântării bizantine, tezaur ce nu a fost îndeajuns explorat și folosit ca și sursă de
inspirație pentru compozitorii tuturor genurilor muzicale. Referindu-ne la ritm,
considerăm că în cântarea bizantină o piesă nu oferă cercetătorului întreg bagajul de
5
semnificații și elemente morfologice ale cântării decât în lumina tuturor aspectelor
componistice și interpretative relaționat cu ascultătotul, deoarece cântarea bizantină
descoperă ascultătorului și cercetătorului întreaga sa armonie și mesagistică doar în
momentul armonizării dintre intenția creatoare a compozitorului și evoluția ziditoare a
psaltului care interpretează trăind, muncind pentru a realiza mugurii mesajului în inima
și duhul ascultătorului. Insistăm asupra acestui aspect întrucât cântarea bizantină secole
de-a rândul a constituit patrimonial de cântări pentru cultul orthodox, deci rolul ei a fost
asumat de către psalt numai în biserică, iar compozitorul a realizat piesa dăruită printr-
un mod înalt de componistică, deoarece nu sunt puțini cei care afirmă că miezul cântării
bizantine este însăși suflarea Sfântului Duh.

Adăugăm că, precum spune și Sfântul Părinte Gerasim Micragianitul, ținuta

morală a psaltului trebuie să fie desăvârșită, iar bagajul său educațional și duhovnicesc
trebuie să fie destul de complet și bine lucrat, deoarece nu este îngăduit, nici la oameni,
dar cu atât mai mult în biserica lui Dumnezeu, ca cel care nu și-a împlinit datoria de a
se instrui să se prezinte în fața cuiva pentru a-l influența, a-i oferi ceva material sau
spiritual. Iată cum psaltul devine o persoană foarte importantă pentru societate.

El nu este numai cântărețul de la strană, el este și o aripă a rugăciunii preotului ce ajută

sufletul omului din biserică să se înalțe către Creatorul său.

Capitolul 2 nr. istorie

Această înmănunchiere de elemente care formează ritmul în interiorul unei

melodii, a fost remarcată și de dnul prof. Victor Giuleanu în studiul său “Melodica
bizantină” și este de mare ajutor în elucidarea acestui mod de obținere a ritmicității în
cântarea bizantină. Ritmul în cântarea bizantină este cel mai important element pentru
desăvârșirea actului interpretativ. Asupra acetui aspect și dirijorii și interpreții depun o
muncă atentă, pentru a putea marca din punct de vedere interpretativ fiecare silabă care

6
are rolul de a accentua mesajul pe care melosul trebuie să-l aducă pentru inima
ascultătorului.

Capitolul 1 nr. Istorie

1. Cântarea bizantină, ca și evoluție universală, cunoaște mai multe moduri de

dezvoltare pe mai multe perioade de timp. Astfel, ea definește stilurile sale în trei mari
perioade de timp în secolele IV-XII: cântarea bizantina de stil vechi în stilul
paleobizantin, între sec. XII-XVIII ; cântarea bizantină în stil mediu bizantin, în sec IX-
XX; cântarea bizantină cunoscută sub numele de căntare bizantină nouă, în stilul
neobizantin.

În sec. în care cântarea bizantină s-a numit veche, modul interpretaiv a fost
ecfonetic, în sec. al IV-lea a intervenit modul antifonic de interpretare, iar până în sec.
al XII-lea, melodia bizantină cunoaște cântarea cantus simplex în mai multe moduri
ornamenatele, care mai târziu vor contura stilurile recitaativ, irmologic, stihiraric și
papadic.

În perioada mediului bizantin este preferat tipul cântării melismatice, în care

virtuozii psalți ai timpurilor au lăsat adevărate comori interpretative, după care psalții
studiază până în ziua de astăzi stilul pslatic interpretativ.

În perioada neobizantină, în urma reformei înfăptuită de cei trei mari psalți

Hrisant de Maditos, Hurmuz Hartotfilax și Grigore Levitul, reformatori care așază o
mai bună ordine din punct de vedere al cânătării bizantine, conturând cele trei genuri
muzicale bizantine diatonic, cromatic și enarmonic, pentru toate cele opt glasuri sau
moduri și în toate cele patru idiomuri sau stări: recitativă, irmologică, stihirarică și
papadică. În această perioadă a neobizantinului s-au scris mai multe capodopere care au
cuprins într-un mod absolut teoria cântării biznatine și anume „Teoreticonul” lui

7
Macarie Enomonarhmul, tipărit la Viena în anul 1823 și” Bazul teoretic și practic al
muzicii bisericești”, publicat la București, în anul 1845, de către Anton Pan.

2. De-a lungul istoriei dezvoltării cântării bizantine, menționăm numele vestiților

poeți melozi care , din vechiul Bizanț, au adus contribuție inestimabilă pentru
dezvoltarea și cunoașterea cântării bizantine pentru veacurile ce vor urma.

Menționăm pe Anatolios în sec. al V-lea, Germanos, Sfântul Andrei Criteanul,

Sergius din Constantinopol, în sec. al VII-lea, sfântul Ioan Damaschinul și Cozma de
Ierusalim în sec. al VIII-lea.

În sec al VIII-lea subliniem rolul deosebit al sfântului Ioan Damaschin în

sistematizarea cântării psaltice și anume rânduirea imnurilor bizantine pe opt moduri,
orânduirea antologhionului numit Octoih, care cuprinde o organizare a imnurilor ce se
cântă în cultul ortodox după glasuri, pentru fiecare duminică consacrându-se un glas
împreună cu tipicul necesar desfășurării acestuia. În acest secol, sfântului Ioan
Damaschinul - veacul al IX-lea- a pus bazele primei notații bizantine, care s-a
întrebuințat doar în acea perioadă și anume notația aghiopolită, dar care stă la baza
întregii notații a cântării bizantine de mai târziu. Tot acestui sfânt îi datorăm, alături de
fratele său vitreg Cozma Ierusaliteanul, modelele clasice și normative pentru cele opt
glasuri, pentru viitor. Ei au introdus o mai bună regulă a tactului în mișcarea cântării
bizantine, după executarea și compozițiile lor oprientându-se toată cântarea din epocile
următoare.

Dorim să amintim un alt nume important în cântarea bizantina, în sec al VI-lea,

sfântul Roman Melodul care a vut o aleasă înzestrare dumnezeiască de la însăși
Preacurata Maică a Domnului pentru cântare ca și diacon al bisericii siriene.

Se cunoaște despre acest sfânt că dorința de a cânta nu era completată de un glas

deosebit, care să poată evolua pentru o cântare măiastră bizantină, dar dorul și
neobosita rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu au dus să împlinească o mare
minune, când în vis Preacurata a dat sfântului o bucată de hârtie și l-a înștiințat că
8
trebuie să o mănânce pentru a putea cânta. Sfântul s-a trezit cu această bucată de hârtie
în palmă și încrezându-se în minunea ce i-a fost dată, a mâncat-o și de atunci a început
să aibă un glas nemaiântâlnit. Vedem astfel că, prin materie poate veni cunoașterea,
pentru cazul de față cunoașterea și interpretarea cântării bizantine, la fel cunoașterea
poate veni prin lucrarea Sfântului Duh, prin duhul care insuflă înțelepciune către
omenire...Duhul Sfânt.

Mai departe, de-a lungul istoriei mergem ca să-l cunoaștem pe Sfântul Ioan
Cucuzel, în sec. al IX-lea, alt sfânt cu glas minunat, care a cântat la Constantinopol,
după ce a învățat la școala împărătescă de cântare din Constantinopol, fiind apoi un
cântăreț de seamă în corul de la catedrala Sfânta Sofia, unde a înaintat ca și cântăreț
până la gradul de domestic. Ultima parte a vieții a petrecut-o în Sfântul Munte ca și
monarh, unde arta sa interpretativă psaltică nu a rămas necunoscută. Sfântul Ioan
Cucuzel are contribuție și în domeniul teoriei cântării și anume a așezat în arta psaltică
semnele hironomice pentru tactul, cadențarea cântării, compunând însuși cântări și texte
a numeroase tropare.

Spiritul său a dominat cântarea din biserica ortodoxă până în sec. al XIX-lea, când s-a
hotărât o ușurare, o simplificare a semiografiei bizantine și astfel s-a instituit o reformă
a cântării bizantine, în special pentru notația neumelor, reforma gândită și începută încă
din sec. al XVIII-lea de către protopsalții patriarhiei din Constantinopol, Ioan și Daniil
și de către Petru Lampadarie - propsalt în strana Catedralei de la Constantinopol.

Astfel, în sec al XIX-lea, cei trei mari psalți și teologi ai cântării bizantine au lăsat noua
sistimă, cum este denumită, simplificând cântarea bizantină, după calapodul vechii
cântări, eliminând figurile muzicii turcești , care au marcat o anume influență asupra
cântării bisericești, din perioada stăpânirii otomane, după căderea Constantinopolului.
Meritul celor trei reformatori ai cântării bizantine a fost fundamentat în două lucrări
capitale pentru hotărârea noilor formule melodice, noilor valențe modale așezate pe
neumatica simplificată și anume “Introducere în teoria și practica muzicii ecleziastice”,

9
tipărită la Paris în anul 1821și „Marele teoreticon al muzicii”, editat la Triest, în anul
1832.

În țara noastră, alături de marile nume și vieți dedicate în întregime studiului și

evoluției cântării bizantine universale, s-au alăturat mari psalți printre care Marie
Ieromonarhul, Anton Pan, Eustachie Protopsaltul, iar din a doua jumătate al sec. al
XIX-lea, Dimitrie Suceveanu, Ștefănache Popescu, Ion Popescu Pasărea, care au avut
contribuția de a așeza pentru cunoscătorii cântării liniare, indescifrabilele pentru mulți,
neume bizantine.

Capitolul 4 nr. 1

Tradiția este importantă pentru viața omului deoarece tot ce are câștigat mai de
preț din experiență și din derularea vieții, transmite pentru a fi tărie generațiilor
următoare pentru a viețui cu responsabilitatea și darul înaintașilor.

Tradiția ortodoxă este tradiția cântării bizantine și are o importanță deosebită

pentru așezarea interioară, pentru formarea sinelui omului, pentru a reuși în călătoria
vieții sale, ca la final să întâlnescă bucuria, împlinirea, mântuirea. Căutările omului
sunt către liniște, către înalt, către smerenie, toate acestea sunt hrană pentru sufletul lui,
pentru nevoile lui interioare și sunt suporul vieții pentru armonia vieții sale. Cântarea
bine făcută, studiată, precisă, elevată poate aduce în sufletul celui care o ascultă aceste
daruri- liniște, așezare sufletească prin armonia izvorâtă din cântare, prin armonia
simbiotică dintre text și melos, toate realizate bine, după un studiu îndelungat.

Iată, deci, cum aceste elemente îmbinate într-un cânt referitor la acestea-
cântarea bizantină- reușesc să dăruiască omului, în căutarea vieții sale mai bine, mai
înalt, mai frumos. De aceea menționăm și în cap. 3, argumentând nevoia psaltului de a
studia, de a se pregăti și evoulua corect față de menirea vocației pe care și-a ales-o.
Înainte de toate, psaltul, care este un promotor al mesajului dăruit omului care-l ascultă,

10
trebuie să studieze partitura, textul așezat în melos, ca, înțelegându-le, să poată oferi
către ascultător o cântare bine făcută, care să aducă în sufletul omului liniștea, înaltul pe
care le caută.

Accentele melodice izvorâte din ritmul cântării, induc orientarea omului către o
înțelegere corectă a mesajului cuvântului, pentru o înțelegere absolută din versul așezat
pe melos. Mișcarea din interiorul cântării poate transmite mesajul cuvintelor și fără
cuvinte, de aceea este foarte imporantă strădania psaltului de a așeza prin munca sa
mesajul textului în ritmicitatea cântării, deci frazarea melodică se suprapune peste
frazarea cuvântului și rezultă o cântare impresionantă, care poate dărui omului armonia
din cânt, armonia pe care o caută atât de mult de-a lungul vieții sale.

Capitolul 4 nr. 2

Fiind un limbaj universal, aduce înțelegerea tuturor limbilor prin melos, aduce
înțelegerea omului cu interiorul său, înțelegere între oameni prin această armonizare a
cântului pe care se așează mesajul verbal. În mod special, ritmul unei cântări imprimă în
mediul exterior ritmicitatea proprie, modificând prin acțiunea sa ritmul găsit.

Știm din cărțile de specialitate că în creier așezarea informației are loc în urma
participării simțurilor la actul de învățare, de primire a informației, deci este nevoie de
simțul văzului, auzului și al rostirii, aceste trei elemente ajută informația să se fixeze în
creier și să reziste acolo multă vreme.

Cântul este unul dintre elementele care deține aceste capacități necesare pentru
transmiterea lor către creier, prin cânt trebuie să auzim, să rostim și chiar să vedem
persoana care aduce cântul către noi. Deci, aceste elemente fiind transmise către om,
mai ales prin ritmicitatea care le ordonează, ele vor persista în memoria omului care le
aude, fără ca el să conștientizeze, fără să-și dorească sau să poată opri acest proces. De

11
aceea insistăm pe această descoperire, că de vrem să avem o calitate a vieții noastre, să
mergem către înalt, absolult, bine, armonie, trebuie să fim atenți la ceea ce auzim, ce
ascultăm, la ceea ce ne expunem. A ne expune înseamnă a ne lăsa influențați de o
lucrare, o cântare ce se aude în preajma noastră.

Există multe metode pe care le-am cercetat despre învățare ce există în mai multe
părți ale lumii, la toate popoarele lumii, cu nota ei caracteristică. Există tradiție nu
numai în dezvoltarea diverselor aspecte în formarea popoarelor, dezvoltarea culturală,
ci există și tradiții în anume ramură, ca de exemplu pentru muzică, există tradiție de
cântare pe linie episcopală în centrele de îndrumare și conducere a cântării bizantine.
Tradiția cea mai importantă este cea de la Costantinopol, care reține în reperele sale
adevărate tradiția ce este resprectată de psalții ce urmează să cânte în scaunul de strană
de la Constantinopol. Aici au cântat ca și psalți, protopsalți investiți în slujbă
arhierească Arhonte Protopsalt, Petru Lampadarie și toți cei care au fost înainte dintre
cei mai mari psalți ai cântării bizantine.

În prezent, la Constantinopol, arhonte protopsalt este d-nul Panaghiotis

Neohoritis care a fost investit în această slujbă în timpul unei liturghii fiind și profesor
care vine anual și ține cursuri de înaltă instruire pentru doritorii de însușire a cântării
bizantine, în cadrul conservatorului de la Iași. Dânsul spune că "lung este drumul până
să câștigi interiorul, astfel încât să poți să fii psalt".

Nu este importantă munca fără un scop, nu este deajuns darul primit de la

Dumnezeu, darul glasului, ci importantă este responsabilitatea cu care se înțelege
menirea, se muncește pentru lucrarea talentului primit în dar. Există oameni care nu au
primit dar, dar muncesc, ajung să progreseze, iar cineva cu dar, cântă fără efort orice,
dar depune și muncă pentru acel dar, ajunge sus , să înalțe orice suflet prin cântarea sa.
Munca duce unde vrea cel ce muncește, dar darul primit îmbinat cu munca,
desăvârșește darul.

12
 Harul te umple după ce vede că te-ai straduit destul în fața lui Dumnezeu astfel
încât ești vrednic să poți să dăruiești prin cânt. Astel, cunoașterem în istoria cântării
bizantine, pslați care au ajuns la gradul de sfințenie cum este Sf. Ioan Cucuzel care a
auzit din icoana Maicii Domnului îndemnul "Cântă, Ioane!". Sf. Ioan Cucuzel este de
asemenea un nume în istoria muzicii, un psalt ce a lăsat o bună rânduială în vremea în
care a trăit , în dezvoltarea cântării bizantine.

Capitolul 3 Completare nr 7

Cântările pe larg trebuie să fie ritmice, nu tărăgănate, iar cântările ritmice trebuie
să-și urmeze ritmul, să nu devină grăbite. Tempo-ul este cel care hotărăște cum
melosul, ritmicitatea acestuia merge mai iute sau mai rar pe același ritm. El aduce o
accentuare a mesajului cuvântului.

Capitolul 4 nr4

Dacă ne referim la o cântare sau la un mod de evoluție al cântării bizantine, există

în jurul lui o întreagă evoluție din punct de vedere al omului care o interpretează, om
care are altceva lăuntric. Putem vorbi astfel și despre o tradiție a celui care evoluează în
arta cântului, o tradiție care însumează toate trăirile de moment ale tuturor celor ce au
reușit să interpreteze cântul istoric care intervine în cadrul slujbei, a stării de fapt pentru
care este așezat melosul bizantin.

Melosul încarcă paharul și începe să reverse spre om ceea ce a frământat și

studiat psaltul care interpretează. Melosul are nuanțe imperceptibile, are un suflet și o
conștiință prezente aproape fizic, deși unele atitudini ajung să nu le acorde importanță.
Astfel, cuvântul , melosul, cântarea bizantină primește și o dimensiune istorică, socială.

13
Melosul ridică sensul cuvintelor, îmbogățindu-le, psaltul ajunge să-și ridice statutul de
interpret al lui Dumnezeu dacă înțelege că melosul este modul său de exprimare a
rațiunii lăuntrice a ceea ce dorește să transmită cu scop de a înălța. A spune unui glas ce
glas frumos, este aproape o impietate, o subestimare a întregului om carea a emis acea
cântare ființial, din frământarea vieții sale care presupune efort de studiu, nenumărate
ore de exersare, o conduită de instruire interioară dogmatică și culturală pentru a fi
capabil să înșelegă mesajul pe care trebuie să-l aducă odată cu interpretarea, mesaj pe
care mai întâi trebuie să-l înțeleagă, să-l însușească și apoi să-l transmită. Există această
complexitate a stării psaltului care vine să ofere melosul psaltic, uneori atât de încărcat,
atât de greu de interpretat prin ritmicitate și cadențare, însă constatăm că, deși tot ce
presupune un cântec ce evoluează, toată munca ce se ascunde , toată compexitatea
melosului și a efortului care converge către posibilitatea interpretării, merg către o
simplitate a cântării, căci cântarea bizantină, deși este uneori încărcată de melisme ,
dorește să fie simplă, simplificată deorece doar astfel poate oferi înalt și măreție.

Capitolul 4 nr 5

Legat de faptul că prin cântarea bizantină omul s-a autodepășit ca și reușită prin
însușirea acestor noțiuni teoretice legate de materie, revenim cu constatarea că poți să te
ridici către înalt, cum spune protopsaltul Kabarnos, că omul prin cântarea bizantină se
poate ruga (cum menționam în Cap. 1), constatăm că prin materie, prin împlinirea
acesteia, a muncii, a acțiunii de interpretare a cântului în manieră interpretativă, omul se
poate ridica către înalt, când reușește să învingă materia cu acțiunile și dorirea spitului
său.

Dacă interpretul învață partea de notare muzicală, textul, ritmul ajunge să

depășească intonarea după o partitură, după un text pe care-l urmărește și, însușindu-și
ritmul și cadențarea cerută de cântare, poate să atingă prin măsuri creatoare, prin
14
interpretarea sa ajungând să completeze actul creației prin arta sa interpretativă.
Constatăm că un act creator, un act de aducere a înaltului în materie, de transpunere a
cântului din sferele înalte care trec prin inima și mintea omului, ajung să fie transpuse
pe note pentru a fi cercetat de generațiile viitoare.

Constatăm că actul de creație al unei cântări nu se oprește atunci când este

așezată în pagină, ci poate fi continuată de către un psalt iscusit , un cântăreț care își
cunoaște menirea și responsabilitatea față de societate ajungând să completze actul
creator prin modul în care interpretează, evoluează în timpul cântării. De aceea, unii
dirijori sau conducători de strană, afirmă că atunci când se depășește partitura se ajunge
să se descopere că se poate ajunge să se cânte și cu sufletul, cântarea glasului coboară și
în suflet , iar omul, prin cânt, ajunge să se roage. Cei care conduc astfel strana sau care
interpretează în solistică în acest mod știu că semnele hironomice, care indică
cadențarea, respirația.

Capitolul 4 nr 6

Am considerat întotdeauna că prezentul trebuie să caute, să prețuiască vechiul din

care se trage, rădăcinile din care s-a format și și-a tras seva, de aceea trebuie în orice
activitate, cântare, melos, artă, să se încerce să se restaureze cu ajutorul celor ce au
evoluat înainte prezentul sub lumina trecutului. Astfel, considerăm important să
concluzionăm că bogăția cântării bizantine autentice, prin dezvoltarea și evoluția lor
trebuie să fie privite cu prețuire, să aibă întâietate în preocupările culturale și de
cercetare, prin centrele de paleografie din centrele universitare pentru a se reașeza
importantele cântări de la începutul veacurilor când era importantă pentru credința
ortodoxă creștină, pentru ca omenirea să beneficieze de acest tezaur într-un mod corect
și de aici, evoluând , să caute să înmulțească creator pornind de la izvorul atât de bogat
al melosului bizantin , să poată forma o bază de inspirație pentru creația universală.
15
 Capitolul 4 nr 7

De la domnul Grigorios Statis, unul dinte marii interptreți psalți pe care îi are
ortodoxia, știm că atunci când păstorii au auzit de nașterea Mântuitorului cântarea
cetelor îngerești, s-a primit și mesajul adevăratei păci de pe pământ, pe care numai
Dumnezeu o poate dărui. Astfel, considerăm de mare importanță pentru elevul care
caută să devină un psalt, un interpret de folos omenirii, să-și însușească din punct de
vedere al datoriei morale și aceste cunoștințe pentru a se putea desăvârși, a se putea
jertfi în cântul său pentru zidirea omului.

Capitolul 4 nr 8

O altă concluzie pe care o desprindem din studiul făcut în capitolele anterioare

este că este important de cunoscut despre cadență și îmbinarea ei cu ritmul cântării, că ,
după cum o execută, după cum și-o însușește cu ajutorul ei în cântare, poate influența
interiorul ascultărtorului cum poate să obțină vocal ceea ce autorul cântării a gândit să
dăruiască pentru inima ascultătorului. Așa cum am mai menționat, psaltul ajunge să fie
foarte important pentru comunitatea în care trăiește, evoluează, dar și în timp, peste ani,
pentru generațiile viitoare când , poate, arta pe care și-a însușit-o a învins timpul și
ajunge să fie model și mod de instruire pentru generațiile de psalți ce urmează după
dânsul.

16
 Capitolul 4 nr 9

Adăugăm cum de mare importanță pentru sufletul ce freamătă mereu pentru a

cunoaște odihna, împlinirea, armonia este foarte importantă cântarea bizantină care
ajunge să ardă, se descompune și se reașează prin ritmul ei și subordonează ritmului ei
haosul din om și astfel aduce în viața celui ce caută, ritmul ordonat al cântării bizantine.
Așează liniștea pierdută, legătura pierdută cu Dumnezeu, găsind prin pacea lăuntrică
viața sa și căutarea fără oprire, neștiind deseori de unde vine lipsa, de unde vine golul
din interiorul său.

Capitolul 4 nr 10

Căutările omului de artă, toate căutările muzicologului sau interpretului de

muzică se supun unui scop, scop ce este ceva exterior omului care adună prin muncă,
efort, printr-o frământare. Dar când scopul se împlinește, aduce pace, împlinire și din
acel punct ajunge să se întoarcă un nume prin alte acțiuni, ridicând-o, hranind-o prin
cântare, bucurie, rugăciune, urmând tot mai sus către înalt, măreție împlinită în
Dumnezeu.

Capitolul 4 nr 11

Iată deci că este bine ca fiecare elev, student, care își dorește auzind cântarea
psaltică să devină interpret al cântării psaltice să-și cerceteze bine interiorul și să
conștientizeze că expresia lăuntrică pe care o va transpune în cântare va rezulta din
calitativul interiorului său, din smerenia, răbdarea și rugăciunea sa. E bine ca psaltul să
se cerceteze, să-ți cunoască interiorul înainte de a deveni pslat, iar dorința sa de a fi
psalt în lume, dat fiind menirea sa de a-l aduce pe Dumnezeu în inima ascultătotului și

17
de a-l recâștiga legătura inimii omului cu Dumnzeu, creatorul său și de a aduce pacea
dumnezeiască în om și între oameni.

18