Sunteți pe pagina 1din 8

MAŞINI ASINCRONE SPECIALE

Regulatoare de inducţie
Maşina asincronă cu rotorul calat (blocat) funcţionează întocmai ca un transformator
de tensiune. Regulatorul de inducţie este o astfel de maşină asincronă, cu rotorul bobinat,
folosită pentru a regla tensiunea reţelelor locale de curent alternativ sau în laboratoare de
încercări.
În marea lor majoritate se construiesc în varianta trifazată, de aceea în cele ce
urmează vom examina regulatorul de inducţie trifazat. Pot fi construite ca răcire în aer şi ce
răcire în ulei.
Regulatoarele de inducţie se execută în două variante constructive:
- regulatoare simple;
- regulatoare duble.
Regulatorul de inducţie simplu
Schema unui astfel de regulator este prezentată în fig. 1.

Reţea U1

Utilizare U2
Fig.1
Rotorul aparatului constituie primarul sistemului de transformare şi se leagă în
derivaţie cu reţeaua de tensiune U1 şi frecvenţă f1, iar statorul constituie secundarul şi se
leagă în serie cu această reţea. Un dispozitiv mecanic (obişnuit o roată dinţată cu şurubul fără
sfârşit) serveşte la deplasarea unghiulară limitată a primarului-rotor în interiorul
secundarului-rotor.
Înfăşurarea trifazată a rotorului, alimentată cu curent trifazat, crează un flux
଺଴௙
învârtitor, constant ca mărime, care se roteşte cu turaţia de sincronism ݊ଵ = ௣
, în sensul
succesiunii fazelor rotorice, de pildă în sensul acelor de ceasornic. Acest flux induce în
fiecare fază a înfăşurărilor primare şi secundare cîte o tensiune electromotoare (t.e.m) de
valoare constantă şi independentă de poziţia rotorului în raport cu statorul. Având în vedere
faptul că cele trei faze se găsesc în condiţii identice, vom examina numai funcţionarea uneia
dintre ele.
Prin deplasarea unghiulară a rotorului, pe care o notăm cu α, variem poziţia fazelor
rotorice faţă de fazele statorice omoloage. Unghiul α poate varia între 0º electrice, când axele
fazelor omoloage ale celor două înfăşurări coincid şi t.e.m indusă în stator are sensul tensiunii
ଵ଼଴°
aplicate, şi 180º electrice ( grade geometrice), când axele înfăşurărilor coincid din nou,

dar sensul t.e.m induse în stator este în opziţie de fază ce tensiunea aplicată.
Să presupunem mai întâi ca α=0 (Fig. 2). În acest caz, fluxul învârtitor Φ va induce
t.e.m E1 în rotor şi E2 în stator, amândouă în fază şi având în ambele înfăşurări acelaşi sens.
Înfăşurarea secundară fiind legată în serie cu reţeaua de tensiune U1, rezultă că la borne de
ieşire ale acestei înfăşurări (bornele secundare ale regulatorului) vom avea o tensiune U2 dată
de suma aritmetică dintre U1 şi E2 adică (Fig. 3).
U2 = U2 +E2 = U2max = 0A1
Aceasta este tensiunea maximă pe care o poate da regulatorul de inducţie şi poziţia
respectivă a rototurlui se ia, după cum am mai spus, ca poziţie iniţială (poziţie reper) de la
care se măsoară unghiurile α de deplasare a rotorului. Se dă unghiului α semnul pozitiv atunci
când rotorul este învârtit în sensul de rotaţie al fluxului învârtitor şi negativ când este învârtit
în sens contrar.

I2 E1
+α U2
I1
U1 I1 E1

Fig. 2

A3

-U2

U1 A2
0 A1
U2min A
-E2 E2
1

U1

U2max

Fig. 3
Este evident că dacă învârtim rotorul cu un unghi α = ±180º electrice, tensiunea U2
va fi dată de diferenţa aritmetică dintre U1, E2.
U2 = U1 – E2 = U2min = 0A2
U2 este în acest caz tensiunea minimă pe care o poate da regulatorul de inducţie, Să
presupunem acum că învârtim rotorul cu un unghi +α (fig.3). Fluxul învârtitor se închide de
data aceasta întâi prin înfăşurarea statorului şi apoi prin aceea a rotorului. T.e.m E2 indusă în
stator este în avans cu unghiul α faţă de t.e.m E1 indusă în rotor. Rezultă că vectorul E2 = AA1
se roteşte în diagrama t.e.m cu unghiul α în sensul trigonometric. În consecinţă, locul
geometric al vârfului vectorului E2 deci şi al tensiunii U2 este un cerc descris din A ca centru,
cu rază E2 = AA1.
Pentru orice poziţie a rotorului, tensiunea rezultantă U2 (tensiunea reglată la bornele
secundare) este:
U2 = U1 + E2

Uଶ = ටUଵଶ + Eଶଶ + 2 ∙ Uଵ ∙ Eଶ ∙ cosα


α fiind poziţia respectivă a rotorului.
Prin urmare tensiunea U2 poate fi reglată prin deplasarea unghiulară a rotorului între
valoarea U2max şi U2min.
Din fig. 2 se observă că asemenea unui transformator obişnuit la care se neglijează
curentul de magnetizare rezultă că I1 şi I2 sunt în opoziţie de fază.
Regulatorul analizat este un regulator de inducţie simplu. La astfel de regulatoare,
tensiunile U1 şi U2 diferă între ele ca fază atunci când α este diferit de 0º şi de ±180º. În
aceste condiţii, dacă regulatorul trebuie să funcţioneze în paralel cu un transformator obişnuit,
procesul de reglaj devine imposibil.

Regulatorul de inducţie dublu


Neajunsurile regulatorului simplu pot fi înlăturate prin legarea a două regulatoare
simple între ele, astfel încât să formeze un singur regulator de inducţie dublă. Avantajul celor
două regulatoare simple se face după schema din fig. 4.
Motoarele sunt cuplate cu arborii în prelungire sau sunt montate pe un singur arbore
comun, iar înfăşurările sunt legate în paralel la reţea. Înfăşurările statorice se leagă în serie, în
aşa fel încât t.e.m induce în cele două regulatoare simple să aibă ordinea de succesiune a
fazelor diferită. Când învârtim grupul celor două rotoare cu un unghi α într-un sens oarecare,
t.e.m Eଶᇱ şi Eଶ" induse în statoarele respective, egale ca mărime, se vor deplasa de acelaşi
unghi α, însă în sensuri opuse (fig. 5). Neglijând căderea de tensiune în regulator, tensiunea
rezultantă U2 este în fază cu U1, oricare ar fi unghiul α, deci pentru oricare defazaj al
reglajului.
Pentru o valoare oarecare a unghiului α, tensiunea rezultantă este:
U2 = U1 + E’2+ E2”
sau, ţinând seama că E’2 = E”2 =E2,
U2 = U1 + 2 ⋅ E2 ⋅ cosα
limitele de variaţie sunt:
U2max = U1 + 2E2 şi U2min = U1 – 2E2
Statoare

A A

U1 B B U2
C C

B
C

Rotoare
Fig. 4

E2’

0 A α
α
E2”
U1

U2

Fig. 5
Cuplurile celor două regulatoare simple avâns sensuri opuse se anulează reciproc şi
cuplul rezultant pe arborele regulatorlui dublu este nul.
Regulatorul de inducţie permite un reglaj fin al tensiunii sub sarcină, în limite destul
de largi. Pentru reţele de distribuţie se execută regulatoare până la câţiva MVA şi pentru
puteri interioare (puteri transmise între rotor şi stator prin intermediul fluxului învârtitor) de
2...2,2 MVA. Ele permit un reglaj al tensiunii între ±(10÷15%).
Regulatorul de fază
Reţea
U1
Utilizare
U2

Fig. 6
Un regulator de fază se obţine dintr-o maşină asincronă cu rotorul calat, montată de
cea primară se obţine la inelele colectoare la care sunt conectate extremităţile înfăşurării
rotorice (o înfăşurare bobinată).
La deplasarea rotorului cu un unghi oarecare α faţă de stator, t.e.m E2 indusă în
rotor, rămânând constantă ca mărime, variază ca fază. Prin urmare, tensiunea rotorică U2,
colectată între inele, rămâne aceeaşi ca valoare, schimbându-şi numai defazajul.
Regulatorul de fază este utilizat în special în laboratoare.

Maşina asincronă funcţionând ca inductanţă reglabilă


Maşina asincronă devine inductanţă reglabilă când se leagă în serie înfăşurările
statorului şi rotorului astfel ca sensurile de rotaţie ale câmpurilor învârtitoare din stator şi din
rotor să fie aceleaşi. Variaţia inductanţei se obţine prin modificarea poziţiei rotorului. Pentru
verificarea sensului de rotaţie ale celor două câmpuri învârtitoare, se alimentează montajul cu
tensiune redusă şi se caută sa se scoată rotorul din poziţia de echilibru. Dacă are tendinţa să
revină în această poziţie atunci condiţia de mai sus este îndeplinită. Dacă nu este îndeplinită,
rotorul va incepe să se rotească.

Regimul de transformator de frecvenţă (convertizor asincron de frecvenţă)


Frecvenţa din circuitul rotoric al unei maşini de inducţie depinde de turaţia rotorului.
Dacă maşina asincronă cu inele colectoare este antrenată cu o altă maşină a cărei turaţie se
poate varia, se obţine la inele, o tensiune cu amplitudine şi frecvenţă variabilă. Acesta este
regimul de transformator asincron de frecvenţă. În fig. 7 MA este un motor de antrenare, de
turaţie variabilă, TF este transformatorul asincron de frecvenţă, alimentat prin stator la
଺଴௙భ
tensiunea reţelei de frecvenţă f1. Viteza câmpului învţrtitor statoric fiind: ݊ଵ = , rezultă

viteza relativă nr dintre câmpul inductor şi rotorul care se roteşte cu viteza n:
nr = n1 ± n

Reţea

P1 f1

inele colectoare
PM
MA TF

P2 f2

utilizare

fig. 7

PM – puterea mecanică primită de la motorul de antrenare


P1 – puterea electrică primită de la TF de la reţeaua cu f1
P2 – puterea electrică furnizată de TF la frecvenţa f2
Unde semnul (-) corespunde cazului când MA antrenează rotorul în acelaşi sens cu câmpul
învârtitor statoric, iar semnul (+) când rotorul este antrenat în sens contrar.
Frecvenţa indusă în rotor va fi:
ሺ݂ଵ ± ݂ଶ ሻ ∙ 60
݊ =
‫݌‬
Maşina asincronă în regim de dublă alimentare
Regimul de dublă alimentare se obţine dacă se alimnetează înfăşurarea statorului de
la o sursă de tensiune U1 şi frecvenţă f1, iar înfăşurarea rotorică de la altă sursă de alimentare
de tensiune U2 şi frecvenţă f2 (fig. 8).
În continuare se studiază cazul particular al acestui regim, când ambele înfăşurări
sunt legate la aceeaşi reţea.
Regulatorul de inducţie studiat anterior poate fi privit ca o maşină asincronă în regim
de dublă alimentare cu rotorul în repaos, la care câmpurile învârtitoare din stator şi rotor se
rotesc in acelaşi sens.
Dacă maşina se află în repaos, iar ordinea de succesiune a fazelor la rotor este
inversă faţă de stator, se obţin două câmpuri independente ce se rotesc în sens opus unul faţă
de celălalt cu dublul vitezei de sincronism.
U1; f1

M
~

U1; f1
Fig. 8
Antrenând rotorul maşinii astfel dublu alimentate, cu dublul vitezei de sincronism,
cele două câmpuri învârtitoare devin sincrone în spaţiu, formând un câmp rezultant. Maşina
se comportă ca o maşină sincronă ce poate funcţiona atât în regim de generator, cât şi în
regim de motor.
Motorul de dublă alimentare prezintă următoarele avantaje: viteză dublu sincronă de
lucru faţă de maşina sincronă şi asincronă cu acelaşi număr de poli şi pentru aceeaşi
frecvenţă; factor de putere ridicat; folosirea raţională a gabaritelor.
Neajunsul acestor motoare constă în aceea că nu pot ajunge singure la viteza de
lucru, fiind necesar un motor auxiliar sau un sistem a cărui frecvenţă variază treptat. Un alt
neajuns îl constituie tendinţa motorului la oscilaţii neamortizate care contribuie la ieşirea din
sincronism. Pentru reducerea oscilaţoolor se face, fie ca motorul să funcţioneze cţt mai
saturat, fie se conectează rezistenţe suplimentare în circuitul principal. Aceste procedee
conduc însă la reducerea randamentului şi uneori la reducerea factorului de putere.
După modul cum sunt conectate la reţea, înfăşurările motorului se disting două
scheme de conexiuni: serie şi derivaţie (paralel).
La motorul cu dublă alimentare serie înfăşurarea statorului se leagă în serie cu cea a
rotorului conectată în stea şi apoi tot ansamblul se conectează la reţea. (fig. 9)
Reţea Reţea

Stator
Stator Rotor

Rotor

Fig. 9 Fig. 10

În situaţia când înfăşurarea secundară este proiectată pentru altă tensiune decât cea
primară se recurge la schema derivaţie (motor cu dublă alimentare derivaţie). Conectarea
înfăşurării rotorice la reţea se realizează în acest caz prin intermediul unui transformator (fig.
10).

S-ar putea să vă placă și