Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Regulatoare de inducţie
Maşina asincronă cu rotorul calat (blocat) funcţionează întocmai ca un transformator
de tensiune. Regulatorul de inducţie este o astfel de maşină asincronă, cu rotorul bobinat,
folosită pentru a regla tensiunea reţelelor locale de curent alternativ sau în laboratoare de
încercări.
În marea lor majoritate se construiesc în varianta trifazată, de aceea în cele ce
urmează vom examina regulatorul de inducţie trifazat. Pot fi construite ca răcire în aer şi ce
răcire în ulei.
Regulatoarele de inducţie se execută în două variante constructive:
- regulatoare simple;
- regulatoare duble.
Regulatorul de inducţie simplu
Schema unui astfel de regulator este prezentată în fig. 1.
Reţea U1
Utilizare U2
Fig.1
Rotorul aparatului constituie primarul sistemului de transformare şi se leagă în
derivaţie cu reţeaua de tensiune U1 şi frecvenţă f1, iar statorul constituie secundarul şi se
leagă în serie cu această reţea. Un dispozitiv mecanic (obişnuit o roată dinţată cu şurubul fără
sfârşit) serveşte la deplasarea unghiulară limitată a primarului-rotor în interiorul
secundarului-rotor.
Înfăşurarea trifazată a rotorului, alimentată cu curent trifazat, crează un flux
învârtitor, constant ca mărime, care se roteşte cu turaţia de sincronism ݊ଵ =
, în sensul
succesiunii fazelor rotorice, de pildă în sensul acelor de ceasornic. Acest flux induce în
fiecare fază a înfăşurărilor primare şi secundare cîte o tensiune electromotoare (t.e.m) de
valoare constantă şi independentă de poziţia rotorului în raport cu statorul. Având în vedere
faptul că cele trei faze se găsesc în condiţii identice, vom examina numai funcţionarea uneia
dintre ele.
Prin deplasarea unghiulară a rotorului, pe care o notăm cu α, variem poziţia fazelor
rotorice faţă de fazele statorice omoloage. Unghiul α poate varia între 0º electrice, când axele
fazelor omoloage ale celor două înfăşurări coincid şi t.e.m indusă în stator are sensul tensiunii
ଵ଼°
aplicate, şi 180º electrice ( grade geometrice), când axele înfăşurărilor coincid din nou,
dar sensul t.e.m induse în stator este în opziţie de fază ce tensiunea aplicată.
Să presupunem mai întâi ca α=0 (Fig. 2). În acest caz, fluxul învârtitor Φ va induce
t.e.m E1 în rotor şi E2 în stator, amândouă în fază şi având în ambele înfăşurări acelaşi sens.
Înfăşurarea secundară fiind legată în serie cu reţeaua de tensiune U1, rezultă că la borne de
ieşire ale acestei înfăşurări (bornele secundare ale regulatorului) vom avea o tensiune U2 dată
de suma aritmetică dintre U1 şi E2 adică (Fig. 3).
U2 = U2 +E2 = U2max = 0A1
Aceasta este tensiunea maximă pe care o poate da regulatorul de inducţie şi poziţia
respectivă a rototurlui se ia, după cum am mai spus, ca poziţie iniţială (poziţie reper) de la
care se măsoară unghiurile α de deplasare a rotorului. Se dă unghiului α semnul pozitiv atunci
când rotorul este învârtit în sensul de rotaţie al fluxului învârtitor şi negativ când este învârtit
în sens contrar.
I2 E1
+α U2
I1
U1 I1 E1
Fig. 2
A3
-U2
+α
U1 A2
0 A1
U2min A
-E2 E2
1
U1
U2max
Fig. 3
Este evident că dacă învârtim rotorul cu un unghi α = ±180º electrice, tensiunea U2
va fi dată de diferenţa aritmetică dintre U1, E2.
U2 = U1 – E2 = U2min = 0A2
U2 este în acest caz tensiunea minimă pe care o poate da regulatorul de inducţie, Să
presupunem acum că învârtim rotorul cu un unghi +α (fig.3). Fluxul învârtitor se închide de
data aceasta întâi prin înfăşurarea statorului şi apoi prin aceea a rotorului. T.e.m E2 indusă în
stator este în avans cu unghiul α faţă de t.e.m E1 indusă în rotor. Rezultă că vectorul E2 = AA1
se roteşte în diagrama t.e.m cu unghiul α în sensul trigonometric. În consecinţă, locul
geometric al vârfului vectorului E2 deci şi al tensiunii U2 este un cerc descris din A ca centru,
cu rază E2 = AA1.
Pentru orice poziţie a rotorului, tensiunea rezultantă U2 (tensiunea reglată la bornele
secundare) este:
U2 = U1 + E2
A A
U1 B B U2
C C
B
C
Rotoare
Fig. 4
E2’
0 A α
α
E2”
U1
U2
Fig. 5
Cuplurile celor două regulatoare simple avâns sensuri opuse se anulează reciproc şi
cuplul rezultant pe arborele regulatorlui dublu este nul.
Regulatorul de inducţie permite un reglaj fin al tensiunii sub sarcină, în limite destul
de largi. Pentru reţele de distribuţie se execută regulatoare până la câţiva MVA şi pentru
puteri interioare (puteri transmise între rotor şi stator prin intermediul fluxului învârtitor) de
2...2,2 MVA. Ele permit un reglaj al tensiunii între ±(10÷15%).
Regulatorul de fază
Reţea
U1
Utilizare
U2
Fig. 6
Un regulator de fază se obţine dintr-o maşină asincronă cu rotorul calat, montată de
cea primară se obţine la inelele colectoare la care sunt conectate extremităţile înfăşurării
rotorice (o înfăşurare bobinată).
La deplasarea rotorului cu un unghi oarecare α faţă de stator, t.e.m E2 indusă în
rotor, rămânând constantă ca mărime, variază ca fază. Prin urmare, tensiunea rotorică U2,
colectată între inele, rămâne aceeaşi ca valoare, schimbându-şi numai defazajul.
Regulatorul de fază este utilizat în special în laboratoare.
Reţea
P1 f1
inele colectoare
PM
MA TF
P2 f2
utilizare
fig. 7
M
~
U1; f1
Fig. 8
Antrenând rotorul maşinii astfel dublu alimentate, cu dublul vitezei de sincronism,
cele două câmpuri învârtitoare devin sincrone în spaţiu, formând un câmp rezultant. Maşina
se comportă ca o maşină sincronă ce poate funcţiona atât în regim de generator, cât şi în
regim de motor.
Motorul de dublă alimentare prezintă următoarele avantaje: viteză dublu sincronă de
lucru faţă de maşina sincronă şi asincronă cu acelaşi număr de poli şi pentru aceeaşi
frecvenţă; factor de putere ridicat; folosirea raţională a gabaritelor.
Neajunsul acestor motoare constă în aceea că nu pot ajunge singure la viteza de
lucru, fiind necesar un motor auxiliar sau un sistem a cărui frecvenţă variază treptat. Un alt
neajuns îl constituie tendinţa motorului la oscilaţii neamortizate care contribuie la ieşirea din
sincronism. Pentru reducerea oscilaţoolor se face, fie ca motorul să funcţioneze cţt mai
saturat, fie se conectează rezistenţe suplimentare în circuitul principal. Aceste procedee
conduc însă la reducerea randamentului şi uneori la reducerea factorului de putere.
După modul cum sunt conectate la reţea, înfăşurările motorului se disting două
scheme de conexiuni: serie şi derivaţie (paralel).
La motorul cu dublă alimentare serie înfăşurarea statorului se leagă în serie cu cea a
rotorului conectată în stea şi apoi tot ansamblul se conectează la reţea. (fig. 9)
Reţea Reţea
Stator
Stator Rotor
Rotor
Fig. 9 Fig. 10
În situaţia când înfăşurarea secundară este proiectată pentru altă tensiune decât cea
primară se recurge la schema derivaţie (motor cu dublă alimentare derivaţie). Conectarea
înfăşurării rotorice la reţea se realizează în acest caz prin intermediul unui transformator (fig.
10).