Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI

CONTROLUL ASUPRA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR

Coordonator: Conf. Univ. Dr. DUŢU-BUZURA MIRCEA

Student: Ţîru George Alexandru

Bucureşti 2020
INTRODUCERE
Esenţa controlului exercitat asupra administraţiei publice
Esenţa controlului asupra Constitutionalitatii Legilor
CUPRINS
Scopul și obiectivele controlului exercitat asupra administraţiei publice
Formele de control exercitat asupra administraţiei publice
Efectele controlului exercitat asupra administraţiei publice
Clasificarea formelor de control al constituţionalităţii legilor
Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora.
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
Această lucrare are ca scop analizarea şi comparaţia conceptului de control asupra
administrației publice şi controlul constituţionalităţii legilor, precum şi formele și modalitățile
de realizare ale acestora.

INTRODUCERE
Esenţa controlului exercitat asupra administraţiei publice
Pentru un stat de drept real, a avea legi şi alte acte normative bune încă nu este totul (şi
nicidecum suficient). Foarte importantă este organizarea îndeplinirii lor. Statul trebuie să
asigure, în acest scop, ordinea şi disciplina în sfera puterii executive, în general, şi a
administraţiei publice, în particular. În concepţia prezentului demers științific, administraţia
publică este privită ca o activitate şi reprezintă acţiunea unor oameni în raport cu alţi oameni,
desfăşurată în interes general şi în regim de putere Administrarea Publică, nr. 4, 2017 60
publică, în scopul organizării executării şi executării concrete a legii. Din conţinutul complex al
noţiunii de administraţie publică, în literatura de specialitate se menţionează că fac parte
imperativele: a prevedea, a organiza, a conduce, a coordona şi a controla. Fiecare dintre
acestea reprezintă categorii de acţiuni pe care administraţia le realizează şi se regăsesc între ele
în interrelaţie şi intercondiţionare reciprocă, premisă a unei administrări eficiente. Pe de altă
parte, ținem să precizăm că administraţia publică are menirea de a realiza anumite valori
politice, economice, sociale şi culturale, care exprimă interesele generale ale societăţii
formulate în conţinutul legilor. Aşadar, administraţia publică nu poate fi concepută în afara unei
activităţi de control asupra modului în care îşi realizează obiectivele, decizia, execuţia şi
controlul execuţiei fiind un proces unitar, care asigură însuşi scopul legii.

Esenţa controlului asupra Constitutionalitatii Legilor


Constituţionalismul este exprimat atât în plan politic cât şi în plan juridic. Pe aceste două
planuri el trebuie să-şi “afişeze” ca deziderat supremaţia Consituţiei . Pe plan politic,
constituţionalismul defineşte relaţia de concordanţă a legii fundamentale cu dezideratele şi
aspiraţiile majorităţii celor ce alcătuiesc un stat. Pe plan juridic trebuie garantată supremaţia
constituţiei, fapt posibil de realizat numai prin intermediul justiţiei constituţionale.
Constituţia a primit în timp, o serie de definiţii ce nu erau departe de adevăr.
Astfel, ea a fost denumită la început ca fiind un pact social între guvernanţi şi guvernaţi, un
concept universal sau chiar un sistem de rigori şi exigenţe. Însă departe de a fi numai o
“dimensiune miraculoasă a statului de drept” constituţia a fost, şi va ramâne, o “capodoperă
naţională” a fiecărui stat în parte, un “proces deschis şi continuu de cristalizare” .

Constituţia fiecărui stat, are valori pe care le afirmă şi le ocroteşte. Aceste valori
ce sunt similare multor constituţii îsi au fundamentul în natura umană. Constituţiile moderne
tind să realizeze sinteza dintre aceste valori universale şi noile realităţi istorice bazate pe
idealuri tot mai superioare si mai abstracte ale fiinţei umane. Aceste idealuri umane nu îsi vor
găsi materializarea decât prin instituirea justiţiei constituţionale, care deschide drumul spre
adevărata democraţie. Astfel, misiunea cea mai grea ce revine Constituţiei într-un stat de drept
este aceea de a armoniza libertatea şi constrângerea, de a găsi un echilibru între idealurile
abstracte şi dispoziţiile concrete ale dreptului, ceea ce pare a fi o utopie. Tocmai pentru a nu fi
suspectat de nici o utopie, statul de drept beneficiază de cel mai important instrument al său,
Constituţia. Astfel, Constituţia prin regulile sale juridice instituie puterea şi totodată o limitează
în exercitarea ei, iar justiţia constituţională vine să asigure conformitatea şi complementaritatea
între componentele sistemului juridic normativ.

CUPRINS

Scopul și obiectivele controlului exercitat asupra administraţiei publice


Orice persoană, angajată într-o activitate socială, recunoaşte utilitatea controlului. Cu
toate acestea, de cele mai multe ori, situaţia de a fi persoană controlată nu este dorită, de unde
consecinţa că uneori controlul dă naştere unor tensiuni şi chiar resentimente ale celui controlat
faţă de cel ce controlează. Cauza acestei stări de lucruri se găseşte în neînţelegerea conţinutului
exact şi ştiinţific al sensului şi semnificaţiei activităţii de control. Atât în practică, cât şi în teorie
este vehiculată concepţia potrivit căreia controlul se reduce la descoperirea abaterilor de la
conduita prescrisă de conducere. Conform acestei concepţii, controlul se limitează la anchete în
cursul cărora cel ce controlează este în căutarea de greşeli, iar consecinţa este ca cel controlat,
situându-se pe o poziţie de inferioritate, este în căutare de scuze şi motive „obiective”. Ştiinţa
administraţiei însă califică această concepţie drept una greşită şi dăunătoare, pentru că „rolul
controlului este de a preveni erorile în aplicarea deciziilor, de a le înlătura când acestea există,
de a asigura îmbunătăţirea permanentă pentru ca aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor
sociale într-o etapă data”. Prin urmare, controlul nu este un scop în sine, el se înfăptuieşte în
scopul constatării rezultatelor aplicării actului decizional – atât ale celor pozitive, cât şi ale celor
negative, precum şi în scopul prevenirii erorilor în aplicarea deciziilor, înlăturării lor şi, în
consecinţă, organul de control, făcând o analiză a acestora, împreună cu organul controlat, să
stabilească măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice. Pentru a
obține aceste rezultate, ştiinţa administraţiei înaintează următoarele obiective pe care trebuie
să le urmărească Administrarea publică: teorie şi practică Societatea civilă şi statul de drept 61
controlul: respectarea legii în activitatea autorităţilor administraţiei publice; verificarea
mijloacelor folosite pentru realizarea scopului legii; constatarea rezultatelor pozitive şi a
abaterilor de la normele prescrise; stabilirea măsurilor pentru înlăturarea deficienţelor
elucidate. Cu siguranță, realizarea acestor obiective este o garanţie de eficienţă a controlului
exercitat asupra administraţiei publice.

Formele de control exercitat asupra administraţiei publice


 Controlul administrativ

Controlul realizat de către administraţia publică asupra ei însăşi este considerat în


literatura de specialitate un tip aparte de control, ce poartă denumirea de control
administrativ.
Activitatea de autoreglare prin control în cadrul sistemului administraţiei se realizează
prin controlul intern exercitat în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice şi prin controlul
extern care poate fi control ierarhic, control de tutelă administrativă sau controlul exercitat
prin jurisdicţiile administrative speciale.

 Controlul intern

In literatura de specialitate se considera ca principala forma de control pe care


administratia publica o realizeaza asupra ei insasi o reprezinta controlul administrativ.
Controlul administrativ intern se realizeaza de catre structuri organizatorice si persoane
din interiorul institutiilor publice controlate.

 Controlul ierarhic

Este denumit astfel pentru că autorul controlului este un organ ierarhic superior
celui faţă de care se exercită controlul.
Controlul ierarhic reprezintă o parte esenţială a activităţii de conducere în
administraţia publică şi se exercită în cadrul raporturilor de subordonare care există în interiorul
diferitelor autorităţi ale administraţiei publice cât şi în cadrul subsistemelor şi a sistemului
autorităţilor administraţiei publice.

 Controlul extern

Acesta este realizat de către autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice şi


organele special constituite prin lege, care au atribuţii de control, la nivel central şi local, în cele
mai diverse domenii şi sectoare de activitate (financiar, sanitar, protecţia muncii, comerţ etc.).

Efectele controlului exercitat asupra administraţiei publice


Punerea în evidenţă a conformităţii administraţiei publice cu ceea ce aceasta ar trebui să
fie, reprezintă un efect important al controlului administrativ. Un alt efect se materializează în
aducerea la cunoştinţa subiectului controlat a constatărilor şi a concluziilor înscrise în
rapoartele de control, precum şi a organului competent care urmează să dispună măsurile
necesare de remediere a deficienţelor constatate. Acţiunile de control contribuie, astfel, prin
constatările şi concluziile acestora, la corectarea deciziilor administrative şi la adaptarea
acţiunilor administraţiei publice la realităţile sociale aflate în continuă evoluţie.
Clasificarea formelor de control al constituţionalităţii legilor
 Controlul difuz sau controlul descentralizat, este acea formă de control,
originară din S.U.A.. Acest control difuz nu a fost consacrat de constituţie, ci printr-o decizie a
Curţii Supreme din S.U.A., în 1803. Controlul difuz conferă dreptul de a sancţiona
neconstituţionalitatea, tuturor judecătorilor, deci este acea formă de control specifică
controlului judecătoresc.

 Controlul concentrat sau centralizat, a fost consacrat în 1929 de constituţia


Austriei, după proiectul lui Hans Kelsen şi are ca principală caracteristică faptul că, monopolul
controlului este deţinut de organul care exercită controlul de constituţionalitate indiferent de
natura lui.
 Controlul abstract este un control ce se exercită pe cale de acţiune şi nu pe cale
de excepţie. Pe cale de acţiune se poate exercita atât a posteriori când este vorba despre o
normă intrată în vigoare cât şi a priori când este realizat asupra unei norme ce nu a intrat înca
în vigoare.
 Controlul concret este un control a posteriori, deoarece se declanşează asupra
unei norme aflate deja în vigoare. Controlul concret se declanşează într-un litigiu determinat
din faţa unei instanţe ordinare.
 Controlul la iniţiativa autorităţilor publice este după cum s-a văzut un control
concentrat deoarece se realizează de către un singur organ special şi specializat, de Curtea
Constituţională.
 Controlul la iniţiativa particularilor, poate fi declanşat atât de cei interesaţi
dintr-un litigiu, cât şi de autorităţile investite cu prerogativele de a apăra drepturile şi libertăţile
particularilor.

Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora.


Constituţia, prin art. 144, alin. 1, lit. ”a” înscrie printre atribuţiile Curţii
Constituţionale şi pe aceea de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor înainte de
promulgarea acestora, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 25 de
senatori sau 50 de deputaţi. Prin art. 145, alin. 1 al Constituţiei se arată că în caz de
neconstituţionalitate a unei legi, aceasta se trimite spre reexaminare Parlamentului. Decizia
dată în acest caz are valoare de “ vetosuspensiv ”. Dacă legea este adoptată în aceeaşi formă cu
o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, obiecţia de
neconstituţionalitate este înlăturată iar promulgarea devine obligatorie. Dacă această
majoritate nu este întrunită, legea nu mai poate fi promulgată. Astfel, controlul de
constituţionalitate exercitat după adoptarea legii de către Parlament dar înainte de
promulgarea ei, este un control abstract,deoarece este realizat numai pe cale de acţiune.
Exercitarea acestui control se face numai la sesizarea expresă şi limitativă a unor subiecte
prevăzute de constituţie. Este un control exercitat a priori,deoarece vizează numai legile
anterioare promulgării. Din interpretartea art. 144 al Constituţiei reiese că nu pot constitui
obiect al controlui de constituţionalitate a priori, textele
dintr-un proiect de lege, propunerile legislative şi nici amendamentele prezentate
Parlamentului, deoarece acestea sunt în cursul procedurii legislative de dezbatere şi adoptare,
deci nu au fost adoptate încă de Parlament. Tot din interpretarea acestui articol reiese că obiect
al acestui control de constituţionalitate poate fi atât legea ordinară cât şi cea organică,
exceptată fiind doar legea constituţională. În sensul aceluiaşi art. 144, nu pot face obiectul
controlului de constituţionalitate legile adoptate prin referendum, deoarece o lege adoptată
prin referendum nu mai poate fi supusă promulgării.

ÎNCHEIERE
În societate a fost depăşită deja părerea precum că democraţia şi economia de piaţă nu
au nevoie de niciun control, că aceste valori se autoreglează. Viaţa a demonstrat că procesul de
democratizare a societăţii, trecerea la noile relaţii economice nu numai că nu neagă existenţa
controlului, ci dimpotrivă, presupune intensificarea lui. Controlul devine un element necesar în
activitatea autorităţilor administraţiei publice, deoarece constituie o verigă a procesului de
dirijare, având ca obiectiv principal respectarea şi executarea întocmai a legii. În esenţă, rolul
controlului este de a asi- Administrarea publică: teorie şi practică Societatea civilă şi statul de
drept 67 gura o cât mai deplină conformitate a activităţii organelor administraţiei publice cu
cerinţele şi obiectivele sociale exprimate în legi. Prin urmare, controlul constă în confruntarea
administraţiei publice aşa cum este, cum a fost sau cum va fi, cu ceea ce trebuie, ceea ce
trebuia sau ceea ce va trebui să fie. Subliniind necesitatea controlului asupra activităţii
organelor administrative, precizăm că el nu se reduce doar la constatarea unor eventuale erori
sau abuzuri în activitatea lor, ci este de natură să orienteze şi să îndrumeze corect activitatea
organelor administraţiei publice. Din această perspectivă, controlul reprezintă o garanţie a
respectării principiului legalităţii în toate manifestările administraţiei publice, prin intermediul
său putând fi descoperite eventualele abateri de la normele legale şi stabilite măsuri concrete
de corectare a acţiunii de executare a legii. În unele situaţii, controlul poate viza nu numai
legalitatea, ci şi oportunitatea deciziilor administrative, prin aceasta contribuind la
eficientizarea activității administrative a statului.
În situaţiile în care Constituţia obligă expres organul legiuitor să legifereze într-un
anumit domeniu, în scopul asigurării afectivităţii dispoziţiilor constituţionale, ar fi măsuri care
doar ar amplifica profesionalismul Curţii, ar întări eficacitatea activităţii acesteia şi ar accentua
rolul Curţii Constituţionale pe calea înscrierii în “ambianţa” curţilor europene.
Fără discuţie, problematica controlului constituţionalităţii legilor nu a fost epuizată şi
credem că nici nu poate fi epuizată prea curând, datorită iminentelor neajunsuri pe care le are
această instituţie ce consţine şi o latură politică.
Cu toate acestea, controlul constituţionalităţii legilor în România reprezintă o “piedică”
în calea eventualelor tendinţe ale guvernanţilor de a se abate de la drumul democraţiei, ce a
fost instituită de “voinţa naţională” consacrată şi garantată de legea fundamentală a statului.
BIBLIOGRAFIE
1. DELEANU ION- Justiţia constituţională, Editura “Lumina Lex” - Bucureşti,1995.

2. DELEANU ION-“Dreptul” 1991, nr. 718.

3. PRISCA NICOLAE - Drept constituţional, Editura Didactică şi pedagogică - Bucureşti, 1977.

4. ALEXANDRU I., Administraţia publică. Teorii. Realităţi. Perspective. Bucureşti: Lumina Lex,
1999, 646 p. 5. BĂLAN E., Drept financiar. Bucureşti: ALL BECK, 1999, 260 p. 3. Bălan E., Instituţii
de drept public. Bucureşti: ALL BECK, 2003, 178 p