Sunteți pe pagina 1din 17

Capitolul 4

METODOLOGIA EXPERTIZĂRII MĂRFURILOR


FALSIFICATE ŞI CONTAMINATE

4.1. Noţiuni generale

Falsificarea produselor nu este un fenomen recent, ea practicându-se din cele mai


vechi timpuri.
Dacă în trecutul nu prea îndepărtat falsificările se manifestau în special în cazul
produselor alimentare, treptat ele s-au extins şi la produsele industriale. Astăzi, se poate
afirma că nu există produse, mai ales cu preţuri mari, care să nu constituie obiect al
falsificării.
În prezent, se apreciază că la nivel mondial, daunele care apar anual prin falsificarea
produselor depăşesc 100 miliarde dolari, afectând 5-9% din comerţul internaţional.
Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător cu altul, deja existent
în comerţ, operaţie efectuată în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite.
Expertizele având drept obiect mărfuri falsificate sau contaminate sunt în general expertize
complexe, cu participarea unor specialişti din diverse domenii, necesitând investigaţii
laborioase şi de durată.
Fraudele, substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în categoria mărfurilor
frauduloase, a căror amploare a crescut pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti. Sursele
potenţiale ale acestor mărfuri frauduloase sunt:
- economia de piaţă, bazată pe libera reglare a cererii cu oferta;
- lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele interne şi internaţionale;
- creşterea numărului agenţilor comerciali implicaţi într-un proces logistic.
Potrivit legislaţiei italiene, principalele forme de manopere frauduloase sunt
falsificarea, contrafacerea, frauda sanitară şi substituirea.
Falsificarea este o operaţiune frauduloasă care constă în modificarea raportului
ponderal între componentele unui produs, fără a efectua vreo aditivare cu alte substanţe.
Contrafacerea se constată când produsul introdus în comerţ are compoziţia şi indicii
de calitate diferiţi de cele normale sau declarate.
Frauda sanitară constă în nocivizarea produselor prin falsificare, contrafacere sau
substituire.
Substituirea produselor presupune modificarea compoziţiei acestora, prin înlocuirea
parţială a uneia sau mai multor substanţe cu altele, de calitate şi valoare inferioară.
Ţinând seama de amploarea şi pericolul pe care-l prezintă falsificarea produselor, în
ţara noastră au fost luate o serie de măsuri de prevenire şi sancţionare a eventualelor
falsificări, în special în domeniul produselor alimentare.
Astfel, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite
stipulează că „ folosirea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi
expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau
substituite constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspundere contravenţională sau
penală”.
De asemenea, Ordonanţa Guvernului României nr. 39/1995 privind producţia de
produse alimentare destinate comercializării menţionează că „ falsificarea sau substituirea în
domeniul calităţii constituie orice înşelăciune sau tentativă de înşelăciune privind natura,
caracteristicile calitative, compoziţia, conţinutul în substanţe utile, înlocuirea în componenţa
produsului a unor substanţe cu altele vătămătoare sănătăţii, precum şi falsificarea de
denumiri, descrierea sau alte declaraţii false privind originea, cantitatea sau identitatea
mărfurilor sau serviciilor, care contribuie la stabilirea valorii produsului”.
Normele de igienă privind alimentele şi protecţia sanitară a acestora, aprobate prin
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 661/1995, definesc falsificarea produselor alimentare ca
fiind „ adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în produse în scopul mascării unor
defecte ale produselor alimentare, precum şi în scopul modificării sau conferirii de
proprietăţi pe care produsele nu le justifică prin compoziţia lor naturală şi prin normele de
fabricaţie”.
Alţi autori definesc falsificarea ca fiind „operaţia de obţinere şi comercializare a
acelor produse care reprezintă reproduceri (imitaţii) aproape fidele, dar de calitate
inferioară, a unor produse originale existente pe piaţă, operaţie efectuată în scop fraudulos
pentru obţinerea unor venituri necuvenite”.
Sensul corect al noţiunii de falsificare poate fi mai bine conturat dacă se ţine seama de
principalele direcţii posibile de falsificare, care în cazul produselor alimentare, pot fi rezumate
după cum urmează:
- îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale;
- modificarea proporţiei normale de componente chimice specifice;
- introducerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia;
- substituirea unor componente naturale cu componente sintetice sau artificiale,
neavizate din punct de vedere sanitar;
- comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural;
- produsul este complet falsificat, fiind obţinut prin asocierea unor componente chimice
asemănătoare celor din care se obţine produsul natural;
- remanierea sau recondiţionarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării
defectelor care ar fi evidenţiat proprietăţile necorespunzătoare ale produsului
respectiv.

4.2. Clasificarea principalelor tipuri de falsificări


ale mărfurilor

Falsificarea mărfurilor industriale prezintă anumite particularităţi faţă de cea a


mărfurilor alimentare, particularităţi legate de natura materiilor prime, destinaţie, termen de
garanţie (unele produse sunt de folosinţă îndelungată), condiţiile de păstrare şi depozitare,
tehnica de realizare a falsului ş.a.
Amploarea fenomenului de contrafacere de la început de mileniu trei arată importanţa
cunoaşterii principalelor tipuri de falsificări de către agenţii economici pentru a lua măsuri de
protecţie a consumatorilor şi a evita pătrunderea pe piaţa românească a mărfurilor falsificate.

1. După calitatea execuţiei, tipurile de falsificări ale mărfurilor industriale care s-au
dezvoltat de-a lungul anilor pot fi incluse în trei grupe largi care reflectă căile urmate de
industrializare, şi anume:
Falsificarea artizanală (sau tradiţională). Se bazează pe îndemânarea unui specialist
în producerea de falsuri. Acest tip de falsuri este întâlnit, de regulă, în domeniul antichităţilor,
artelor, ceramică, sticlă, mobilier, covoare, ceasuri, bijuterii şi multe altele. Falsificatorul
posedă alături de specialitatea sa şi alte tehnici cu ajutorul cărora creează o reproducere
precisă cu o aură de vechime (patină). Uneori reuşesc să transforme creaţii deteriorate sau
obiecte de artă obişnuite în opere reproduse perfect dând impresia de autentic.
Falsificarea de slabă calitate. Este realizată folosind materii prime, materiale şi
tehnologii mai puţin valoroase. Acest tip de falsificare este cel mai comun, cel mai întâlnit şi
se referă la aproape toate grupele şi subgrupele de mărfuri industriale. Foloseşte tehnici care
nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o finanţare considerabilă şi abilităţi
organizaţionale deoarece depinde de nivelul economiei la scară mondială. Falsificatorii
operează adesea la nivel internaţional şi pot produce sau cumpăra componente din multe ţări,
pot să le asambleze, ambaleze şi eticheteze în altă ţară şi totuşi să le vândă în cu totul alte
regiuni geografice.
Tehnici care abordează acest tip de falsificare implică copierea cu ajutorul unor
dispozitive de copiat foarte ieftine, pentru care nivelul de îndemânare necesar este minim.
Astfel de domenii includ copierea unor programe de calculator şi a unor caste audio
neprotejate. Deşi mediul respectiv poate fi considerat ca fiind falsificare de înaltă
performanţă, tehnologia a venit în sprijinul falsificatorului prin faptul că i-a furnizat acestuia
instrumentele necesare pentru a face copiile. Dispozitivele de copiere color avansate
reprezintă un alt exemplu major de tehnologie nouă care a fost utilizată de către falsificatori
pentru a produce acte justificative, bancnote şi o serie întreagă de alte documente de valoare.
Dispozitivele de scanat, de imprimat şi computerele ieftine sunt de asemenea folosite de către
o generaţie nouă de falsificatori amatori pentru a realiza copii cât mai aproape de cele
originale după documentele de valoare.
Falsificarea de slabă calitate se dezvoltă odată cu industrializarea şi beneficiază de
metode moderne pentru producţia de masă.
Falsificarea de înaltă performanţă necesită, în general, abilităţi considerabile pentru
a realiza produse foarte apropiate cu originalul. Putem da exemple de falsificări de produse
electronice cum ar fi circuite imprimate care conţin software pentru jocuri pe computer.
Tehnicile implică stimularea plăcuţei originale prin analizarea componentelor şi încercarea de
a crea acelaşi rezultat folosind alte componente. Alte produse care au fost atacate de
falsificatorii de înaltă performanţă sunt: valuta, cărţile de credit, cartelele telefonice,
decodoarele pentru sateliţi, produsele farmaceutice etc.

2. După oferta de mărfuri industriale falsificate şi prezentate la comercializare se


disting cinci grupe care diferă şi pot fi uşor identificate. Cumpărătorul poate alege dintr-o
ofertă relativ mare şi diversificată la preţuri diferite şi dacă este mai puţin informat poate fi
uşor înşelat.
Mărfuri „de producător”. Multe mărfuri industriale sunt falsificate chiar de
producător sau de constructor prin diferite modalităţi. Mărfurile cu marcă de renume,
recunoscute pe piaţa mondială ca mărfuri originale, autentice nu suferă acest fenomen
deoarece marile firme producătoare şi-ar afecta renumele. Este cazul mărfurilor în domeniul
auto (inclusiv piesele de schimb), electronice, electrocasnice, jeans, încălţămintea sport ş.a.
Mărfurile autentice sunt prezentate în ambalaje originale, poartă logo-ul mărcii de
renume. Ele sunt conforme 100% cu caietul de sarcini şi sunt protejate de prevederile legale
privind protecţia intelectuală şi artistică. În general, aceste mărfuri sunt vândute de
reprezentanţele producătorilor sau prin reţeaua de comercializare a hypermarket-urilor..
Mărfuri „de furnizor”. Marii producători de mărfuri industriale (autoturisme,
electrocasnice, electronice ş.a.) transferă fabricarea pieselor necesare montajului sau chiar
produsele lor către alte întreprinderi. Acestea comercializează piesele sau produsele şi sub
propria lor marcă iar piesele respective sunt destinate înlocuirii componentelor defectate sau
uzate (piese de schimb).
Calitatea ar trebui să fie în mod strict aceeaşi cu a pieselor sau cu produsele de origine
(realizate de producătorul sau constructorul mărcii respective) căci este vorba de aceleaşi
piese de schimb sau produs, numai ambalajul se schimbă şi poartă numele producătorului care
este şi furnizorul mărcii produsului respectiv.
Dificultăţile care apar la aceste produse „de furnizor" sunt legate de faptul că nu este
posibil să se facă o triere între mărcile omologate şi imitaţii (falsuri). Aceste produse se
comercializează prin hipermarket-uri, magazine specializate şi în cazul pieselor de schimb
prin service-uri.
Produse „adaptabile". Provin în general de la fabricanţii care nu au fost reţinute de
marele producător (constructor) în procesul de negociere al ofertei pentru a participa la
realizarea montajului final al produsului industrial. Şi aceste piese de schimb sau produse
oferă un nivel bun de calitate. Ele corespund caietului de sarcini al mărcii produsului
respectiv. Ele pot fi comercializate sau montate şi utilizate fără teamă la reparaţia produsului,
fiind comercializate prin hipermarketuri, magazine specializate şi prin service-uri
independente.
Produse „pirat". Sunt produse care nu posedă calităţile şi nici durata de utilizare şi
oferă „aparenţa unor produse autentice". Mărfurile pirat se întâlnesc în domeniul pieselor de
schimb, mărfuri auto, electronice, electrocasnice, CD-uri, articole jeans, încălţăminte sport,
software şi multe altele.
Produse „reciclate". Sunt produse care au fost folosite (utilizate) şi apoi sunt
comercializate (second-hand) sau rezultă din dezmembrarea unor produse, demontarea sau
demolarea (în cazul construcţiilor) şi afectează securitatea şi siguranţa în utilizare şi interesele
economice ale consumatorului. Calitatea unor astfel de produse poate pune în pericol
sănătatea şi chiar viaţa consumatorului.
3. După modalitatea (tehnologia) de execuţie a falsului putem evidenţia numeroase
tipuri care reflectă spiritul inventiv al executantului:
Substituirea. Constă în înlocuirea unor componente naturale din mărfurile industriale
cu unele sintetice, artificiale, cu valoare inferioară şi neavizate uneori din punct de vedere
toxicologic sau igienico-sanitar. Este întâlnită în cazul produselor de parfumerie, a produselor
cosmetice, textilelor, încălţămintei, lacurilor şi vopselelor, pietrelor preţioase şi multe altele.
Tot substituirea se consideră şi încadrarea intenţionată a unui produs de calitate inferioară
într-o clasă de calitate superioară. Această modalitate este practicată la acele mărfuri
industriale la care se face sortarea pe calităţi în funcţie de numărul, mărimea şi poziţionarea
defectelor şi care au preţuri diferenţiate în comercializare. Este cazul tricotajelor, produselor
ceramice, blănurilor etc.
Alterarea. Constă în comercializarea la preţurile curente ale unor produse la care s-au
instalat modificări fizico-chimice şi mecanice datorită structurii şi compoziţiei chimice interne
şi care afectează caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, mecanice şi chiar securitatea şi
siguranţa în utilizarea produselor. Se mai pot întâmpla aceste procese şi prin depăşirea
termenului de garanţie şi comercializarea produselor după această dată.
Exemple pot fi evidenţiate în cazul agenţilor de spălare, lacuri şi vopsele, produse de cauciuc,
încălţăminte şi marochinărie din înlocuitori ai pielii ş.a.
Contrafacerea. Există un număr mare de definiţii ale termenului şi ale activităţilor
care sunt în strânsă legătură cu aceasta în funcţie de contextul în care este folosit.
Contrafacerea produselor industriale cuprinde trei modalităţi de execuţie:
Imitarea. Constă în realizarea unui produs care este foarte asemănător cu un alt produs
fabricat de altcineva cu scopul de a părea că este original. Este mult întâlnită în domeniul
mărcilor, ambalajelor, etichetelor etc.
Pirateria. Este folosită mult în legătură cu dreptul de proprietate intelectuală. Putem
evidenţia: pirateria software, pirateria CD-urilor, pirateria textilă ş.a.
Reciclarea. Constă în punerea din nou în valoare (mai redusă) a unor produse rezultate
prin demontare, dezmembrare, demolare (în cazul construcţiilor), recondiţionare şi
reconstituire. Reprezintă un grup important de produse comercializate sub numele de
„second-hand".
Demontarea. Se realizează prin desfacerea unui aparat, instrument, mecanism, produs
în părţile lui componente, în sisteme şi piese şi apoi comercializarea acestora ca piese; uneori
chiar drept piese noi. Ele pot reprezenta un pericol pentru securitatea şi siguranţa în utilizare
şi în acelaşi timp constituie şi o înşelare a consumatorului. Un exemplu mediatizat este cel al
autoturismelor Dacia furate care sunt dezasamblate şi demontate până la piese şi apoi
comercializate.
Dezasamblarea. Constă în desfacerea unui sistem în două sau mai multe piese
(componente) îmbinate sau articulate.
Demolarea. Constă în dezvoltarea unor construcţii şi recuperarea principalelor
materiale de construcţie prin comercializarea acestora.
Recondiţionarea. Constituie operaţia de remediere a unor defecte, degradări şi
readucerea lor în starea de funcţionare în cazul unor aparate sau de utilizare şi apoi comer-
cializarea lor la preţurile pieţei. Este curent întâlnită la toate mărfurile industriale din import
care au suferit deteriorări din timpul transportului şi în special din timpul transportului
maritim (furtuni, variaţie de temperatură, umiditate, aşezare şi depozitare necorespunzătoare
ş.a.).
Reconstituirea. Constă în recompunerea părţilor componente ale unui produs, a reface
fără modificări în mărime reală, în desen sau în plan, pe bază de fragmente sau de documente.
Se aplică la obiecte de ceramică de artă, mobilier artistic, edificii, documente şi în special la
opere de artă.
Atât recondiţionarea cât şi reconstituirea sunt realizate prin intervenţia muncii unor
specialişti sau echipe de specialişti de înalt profesionalism. În majoritatea cazurilor, ele sunt
produse cu o funcţie convenţională extraordinară. De exemplu: tablouri, statuete, ceramică
artistică ş.a. Unele din aceste obiecte sunt comercializate prin case de licitaţii, magazine de
antichităţi etc.

4. După regiunea geografică de realizare. Se disting: falsificări la nivel zonal,


falsificări la nivel naţional şi falsificări realizate la nivel mondial.
Falsificările la nivel zonal. Constă în realizarea de falsuri la nivelul unei întreprinderi
mici dintr-o localitate sau zonă geografică. În acest context se cuprind contrafacerile de
produse cu denumiri de origine. Denumirea de origine reprezintă denumirea locului de
provenienţă a produsului industrial prin utilizarea unei indicaţii geografice. Conform
legii 84/1998 această indicaţie geografică serveşte la identificarea unui produs originar dintr-
o regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, un renume sau alte
caracteristici determinate îi sunt atribuite acestei origini geografice. Exemplu: chihlimbar de
Buzău, cristal de stâncă de Maramureş, sticlă Murano (Italia), sticlă Boemia, ceramică
de Meissen (Germania), porţelan Sevres (Franţa), piele de Cordoba (Spania). Ele se pot
comercializa pe plan local, la nivel naţional şi chiar mondial.
Falsificări la nivel naţional. Sunt realizate de producătorii mari, de importanţă
naţională sau realizate de grupuri mici de falsificatori. Produsele falsificate sunt
comercializate în toate zonele ţării. Putem exemplifica falsul de bancnotă, CD-uri pirat,
îmbrăcăminte geans, încălţăminte, articole, electrotehnice, electronice ş.a.
Falsificări de produse industriale la nivel mondial. In cazul acestor produse se
întâlnesc reţele multinaţionale care se întind din Asia până în Europa. Este cazul produselor
de încălţăminte sport, tricotaje, produse electronice şi multe altele.
Poliţia Economică din România a sesizat existenţa unor „rute balcanice" pe care
circulă mărfurile false şi de contrabandă. Această situaţie a creat în spaţiul românesc reţele de
depozitare, ambalare şi transport pentru aceste tipuri de mărfuri, în acest traseu Bulgaria şi
Grecia sunt „etape obligatorii" pe care le parcurg mărfurile.

5. După gradul de falsificare. Se disting două tipuri şi anume: falsificare totală şi


falsificare parţială.
Falsificarea totală. Constă în realizarea falsului prin contrafacere, substituire totală şi
încadrare a mărfii dintr-o calitate inferioară într-o calitate superioară. Este cea mai des
întâlnită pe piaţa afectând mult interesele economice ale consumatorilor.
Falsificarea parţială. Constă în realizarea de falsuri numai a unei anumite părţi din
produs sau numai a unor componente. De exemplu în bijuteriile de metale preţioase se
falsifică numai piatra sau pietrele preţioase.
Falsul parţial în cazul bancnotelor constă în îndepărtarea unei părţi din desenul valorii
bancnotei şi gravarea prin diverse mijloace a simbolului cifrei prin care se măreşte valoarea
cupiurii, astfel prin adăugarea cifrei zero la cifra nominală a bancnotei de 10 se obţine cifra
100.
Falsificarea parţială se întâlneşte la acte, documente, timbre, ceasuri de lux, obiecte de
artă şi multe altele.

6. După statutul de autorizare al agentului economic de comercializare se disting


mai multe grupe.
Falsuri întâlnite în unităţi autorizate. Agenţii economici primesc autorizaţie de
comercializare a unor grupe de produse. Mulţi dintre agenţi, pe lângă grupe de mărfuri
autorizate, comercializează şi altei produse care de regulă au provenienţa neclară (sunt false).
Exemple: piese de schimb auto, produse din cauciuc, mărfuri electrice, uneltei metalice,
cosmetice ş.a.
Falsuri întâlnite în unităţi neautorizate. Sunt unităţile comerciale care nu au primit
autorizaţie de funcţionare şi comercializare. În buticuri şi unităţi stradale se vând mărfuri
falsificate: accesorii pentru telefoane mobile, baterii, încălţăminte, fluide auto (antigel, lichid
de frână) ş.a.
Falsuri întâlnite în târguri. Aceste produse industriale noi sunt în majoritate falsuri
iar comercianţii se bazează pe statutul pe care îl are acest mod de comercializare. Produsele
industriale vechi chiar dacă nu sunt falsuri, în majoritatea lor pun în pericol sănătatea şi
siguranţa în utilizare a produselor, ca de exemplu: mărfuri electrocasnice, piese de schimb
auto, medicamente, produse chimice, produse cosmetice şi altele.

7. După perioada de timp în care are loc realizarea falsificării mărfurilor


industriale distingem trei grupe şi anume: falsificări de epocă, falsificări ale unor obiecte sau
mărfuri realizate într-o perioadă mai târzie decât perioada în care au fost concepute şi
realizate produsele originale şi falsificare modernă.
Aceste tipuri de falsuri sunt specifice mărfurilor industriale datorită faptului că sunt
articole de folosinţă îndelungată (ceramică, statuete, bijuterii ş.a.) sau chiar sunt articole
eterne (bijuterii din aur, platină, pietre preţioase ş.a.).
Unele falsuri au fost identificate mai târziu odată cu perfecţionarea metodelor de
analiză şi realizarea unei aparaturi mai sofisticate şi cu un grad foarte mare de precizie.
Falsul de epocă. Este realizat chiar în perioada de timp în care a fost creat şi obţinut
produsul industrial original, autentic. De exemplu, unele monede, medalii, bijuterii ş.a. nici nu
apăruseră bine şi erau şi falsificate. Falsificarea monedei deşi era pedepsită cu moartea, se
găseau îndrăzneţi care să falsifice banii.
Falsul realizat într-o perioadă mai târzie. Constă în realizarea unor falsuri într-o
perioadă mai târzie decât a fost realizat produsul autentic. Sunt nenumărate exemple care se
dau la fiecare grupă de mărfuri studiată. Exemplul cel mai concludent este cel al figurinelor
de Tanagra.
Falsul modern. Constă în realizarea unor falsuri în epoca contemporană. Acesta
cuprinde două tipuri de falsificări în funcţie de tipul de mărfuri industriale la care se referă şi
deci se întâlneşte numai la mărfurile industriale:
Falsul modern al unor mărfuri industriale antice sau din perioade mai vechi, ca de
exemplu: statuete de fildeş, mobilier, ceramică, bijuterii etc.
Falsul modern al mărfurilor contemporane în care se includ toate falsurile întâlnite pe
piaţa românească şi pe piaţa mondială în cadrul tuturor grupelor de mărfuri.
4.3. Manopere frauduloase utilizate la falsificarea
unor produse alimentare utilizate în alimentaţia publică

Cauzele care determina tendinţa de falsificare a mărfurilor alimentare sunt multiple. În


primul rând alterarea materiilor prime şi chiar a produselor finite poate reprezenta o astfel de
cauză.
Produsele alimentare se pot altera, infecta şi impurifica în timpul preparării,
transportului şi păstrării. Sub influenţa microorganismelor, enzimelor, oxigenului din aer şi a
luminii, substanţele organice, care intră în componenţa produselor alimentare se modifică,
determinând astfel alterarea produsele alimentare.
Şi, de la alterare până la manopere frauduloase în scopul falsificării mărfurilor
depreciate, degradate, distanţa este foarte scurtă.
Se cunosc numeroase posibilităţi de falsificare a produselor alimentare. Dintre acestea
se pot menţiona:
- îndepărtarea din produsul alimentar a unuia, sau a mai multor componente naturale;
- schimbarea proporţiei normale a componentelor alimentului. Ca urmare, produsul
alimentar conţine toate substanţele chimice specifice, dar într-o proporţie anormală;
- introducerea în produsul alimentar a unuia sau a mai multe substanţe ce nu pot fi
considerate nici specifice, nici normale;
- substituirea din produsul alimentar a uneia, sau a mai multor componente naturale, prin
alta, sau alte componente artificiale şi contrar reglementărilor legale de producţie şi
comercializare;
- comercializarea unui înlocuitor (surogat) drept produs natural;
- falsificarea completă a produsului prin asocierea unor componente chimice
asemănătoare celor din produsul natural;
- remanierea sau recondiţionarea produselor alimentare, degradate sau viciate, în scopul
mascării defectelor care ar fi pus în evidenţă proprietăţile necorespunzătoare ale produselor
respective.

4.3.1. Falsificarea grăsimilor şi uleiurilor


Falsificarea grăsimilor şi uleiurilor consta în:
- refolosirea repetată a grăsimilor colectate de Ia prelucrări anterioare (prăjire, frigere, bu-
lionuri de carne) care au constante şi proprietăţi fizico-chimice mult modificate ca urmare
a degradărilor termice suferite şi a lipolizei.
- substituirea unor componente prin altele, în funcţie de nivelul preţurilor (înlocuirea untului
cu plantol, sau cu ulei de palmier, sau cu ulei solidificat, înlocuirea margarinei cu ulei
vegetal);
- substituirea parţială sau totală a uleiurilor/grăsimilor de calitate superioară cu
uleiuri/grăsimi mai puţin valoroase (ulei de palmier, ulei solidificat, margarină);
- adaosul de aditivi neautorizaţi, sau adaosul de aditivi în doze mari.
Deosebit de grava este falsificarea uleiurilor comestibile cu uleiuri tehnice (minerale),
ceea ce poate provoca consumatorilor un „sindrom toxic" care poate conduce chiar la moarte.
Şi uleiurile comestibile se pot falsifica. Astfel:
- uleiul de măsline se amestecă cu alte uleiuri mai ieftine (de floarea soarelui, de susănel
etc) şi se colorează verzui utilizând o cantitate mica de săruri de cupru;
- uleiul de floarea soarelui se amestecă cu ulei de rapiţă, sau cu ulei de susănel;
- uleiul de soia se amestecă cu ulei de germeni de porumb.

4.3.2. Falsificarea cafelei naturale

Cafeaua este sămânţa fructului arborilor de cafea (peste 60 specii). Dintre acestea,
două specii (Coffea Robusta şi Coffea Arabica) contribuie, în proporţie de 99%, la producţia
mondială de cafea.
Falsificarea cafelei este facilitată de faptul că, atât însuşirile senzoriale cât şi cele
compoziţionale sunt dependente de o serie de factori legaţi de origine, specie, condiţiile de
procesare (umedă sau uscată), de prăjire (temperatură, durată).
Cafeaua naturală se poate falsifica prin:
- înlocuirea boabelor naturale cu boabele altor specii;
- înlocuirea unui sort superior de boabe de cafea cu unul inferior;
- extragerea cofeinei;
- amestecarea cu înlocuitori (năut, secară, cicoare, malţ etc.);
- adăugare de zaţ de cafea;
- prin adăugare de boabe false, colorate artificial;
- prin adăugare de diferite substanţe de lustruire;
- prin ungere cu uleiuri, cu gelatine, cu soluţii de zahăr, în vederea conferirii unui aspect şi a
unei culori corespunzătoare cafelei de înaltă calitate.
Boabele întregi de cafea se pretează mai puţin la falsificări şi se referă la acoperirea lor
cu diverse substanţe pentru a le da un aspect cât mai atrăgător, pentru mărirea conţinutului în
umiditate.
Cafeaua prăjită şi măcinată, precum şi extractele de cafea sunt mult mai uşor de
falsificat, obiectivul urmărit fiind substituirea cafelei cu cicoare prăjită, malţ prăjit, năut,
cereale (pesmet măcinat), făină din boabe de orz prăjit, caramel, amidon, maltodextrine,
smochine uscate şi râşnite, sau coji şi deşeuri celulozice ale boabelor de cafea.
O pondere însemnată în unele glucide libere cum sunt: zaharoza, glucoza, fructoza şi
xiloza, precum şi în manitol, constituie o dovadă incontestabilă a falsificării cafelei cu diverşi
înlocuitori.
Descoperirea fraudelor prin metode clasice ca si analiza senzorială - aspect, culoare,
miros, gust -, examenul microscopic care permite evidenţierea existenţei boabelor străine sau
a impurităţilor, investigaţii analitice - determinarea apei, glucidelor, substanţelor minerale,
conţinutului de cafeină, sau prin metode moderne cum ar fi: HPLC (dozarea zaharurilor, a
acizilor organici, a unor substanţe volatile), GC, spectroscopie FTIR, NIR, arc electric,
metode enzimatice

4.3.3. Falsificarea pudrei de cacao şi a preparatelor din cacao

Cacao se obţine din boabele de cacao (seminţele fructelor arborelui din familia
Sterculiaceelor). Componentul cel mai important al boabelor de cacao este untul de cacao
(substanţele grase din bob – acilgliceroli). După recoltare şi uscare boabele sunt supuse
fermentării, ce determină caracteristicile specifice, însuşiri ce se diversifică şi se amplifică în
procesul de prăjire (100-1700C). Boabele de cacao se utilizează sub formă de pudră de cacao
(cacao degresată), şi care se comercializează în două sortimente (C cu 22% grăsime şi I cu
13% grăsime), pastă de cacao, cacao solubilă şi sub formă de ciocolată.
Ciocolata este un produs zaharos obţinut din masa de cacao, unt de cacao, zahăr pudră
şi unele adaosuri (lapte, alune, nuci, aromatizanţi). Se caracterizează prin onctuozitate, miros
şi gust fin, grad mare de dispersie a adaosurilor, fără a se putea decela prezenţa adaosurilor
solide.
Pudra de cacao şi produsele din cacao se pot falsifica prin diverse procedee, ca de
exemplu:
- extragerea parţială sau totală a substanţei ce conferă proprietăţi de stimulent
(teobromina);
- introducerea unor substanţe străine pentru a masca anumite defecte ale produsului
(gelatină, gume, dextrine etc);
- înlocuirea frauduloasă a pudrei de cacao cu coji de migdale şi/sau cacao măcinate;
- înlocuirea frauduloasă a untului de cacao cu alte grăsimi (grăsimi vegetale hidrogenate,
ulei de palmier etc.)
Ciocolata se poate falsifica prin adaos de amidon, substanţe grase străine, prin adaos
de dextrine, gume sau gelatină.
Depistarea fraudelor se face prin: metode fizico-chimice curente, cu ajutorul cărora se
determină principalele caracteristici: apa, substanţe grase, conţinutul de teobromină, cafeină;
reacţii specifice.
Examenul microscopic al ciocolatei - se constată prezenţa unor substanţe străine cum
sunt amidonul de tuberculi, făina de cereale şi de castane, fragmente din boabe de cacao;
Falsificarea ciocolatei prin adaos de substanţe grase străine - prin determinarea
indicilor de iod, de refracţie, de saponificare,
Falsificarea ciocolatei prin adaos de dextrine, gume sau gelatină - prezenţa dextrinelor
şi gumelor se face prin extragerea lor cu apă din proba degresată.

4.3.4. Falsificarea condimentelor naturale

Sunt substanţe fără valoare nutritivă sau cu valoare nutritivă redusă, care conţin o serie
de principii active specifice. Se obţin prin prelucrarea unor părţi din plante: flori, fructe,
seminţe, frunze, scoarţă, etc. Se utilizează singular sau în amestec, ca atare sau sub formă de
pulbere, pastă, sosuri alimentare.
Adăugate în cantităţi mici alimentelor, le conferă anumite însuşiri olfactivo-gustative,
producând în acelaşi timp şi o stimulare a secreţiilor gastrice (mărind apetitul) şi uşurarea
digestiei.
Manoperele frauduloase cu care pot fi falsificate condimentele naturale sunt:
 adaosul la condimentele naturale întregi a unor părţi vegetative aproximativ identice,
dar lipsite de substanţe active;
 extragerea parţială, sau integrală de substanţe active de la specia de bază;
 adaosul de substanţe minerale pentru creşterea greutăţii;
 boiaua de ardei se poate falsifica prin adaos de coloranţi sintetici.
La condimentele naturale măcinate posibilităţile de falsificare sunt mult mai largi.

4.3.5. Falsificarea ceaiului

Ceaiul este una dintre cele mai apreciate băuturi din alimentaţie datorită însuşirilor
senzoriale plăcute, efectelor favorabile asupra orgamismului şi preţului relativ scăzut.
Se obţine din frunzele arbustului Camellia sinensis, originar din China. Se cunosc mai multe
tipuri şi sortimente de ceai, două fiind predominante: ceaiul negru şi ceaiul verde.
Falsificările ceaiului constau în:
 substituirea unui ceai de calitate superioară cu cel de calitate inferioară,
 amestecarea ceaiurilor de diferite calităţi,
 utilizarea ceaiului deja folosit sau a unor frunze ale altor plante,
 adaosul unor coloranţi naturali sau sintetici, aromatizanţi, etc.
Decelarea falsificărilor
a) prin analiza senzorială - permite aprecierea aspectului, culorii, mirosului, gustului
b) examinare microscopică - descoperă prezenţa unor frunze străine (măceş, arbore de cafea,
fragi, soc, măslin),
c) prin determinări analitice - dozarea unor compuşi caracteristici

4.3.6. Falsificarea băuturilor alcoolice

Băuturile sunt lichide consumate de către om pentru a-şi potoli senzaţia de sete, în
scopul hidratării organismului, precum şi în scopuri alimentare sau medicale, sau pentru
crearea unei stări euforice.
Se împart în două mari categorii:
- băuturi nealcoolice
- băuturi alcoolice
Băuturile alcoolice sunt băuturi care au un conţinut mai mare de 1% vol. alcool etilic
şi se clasifică în:
- băuturi alcoolice nedistilate (vinul, berea)
- băuturi alcoolice distilate, denumite rachiuri (naturale şi industriale).
Băuturile alcoolice reprezintă o categorie de produse supuse frecvent manoperelor
frauduloase datorită gamei mari sortimentale, diversităţii producătorilor, costului ridicat al
unora dintre ele (cele distilate, efervescente) şi a modalităţilor relativ facile de falsificare.

Vinul
Vinul este una din băuturile alcoolice cele mai apreciate de către consumatori.
Consumat cu moderaţie are asupra organismului multiple acţiuni benefice, fiind considerat de
către marele biolog Pasteur "cea mai sănătoasă şi mai igienică băutură".
Vinul este (cf. legii viei şi vinului în România 67/1997) băutura obţinută exclusiv prin
fermentaţia alcoolică completă sau parţială a strugurilor proaspeţi zdrobiţi sau nezdrobiţi ori a
mustului de struguri proaspeţi.
Calitatea vinului se referă la condiţiile de naturaleţe şi de autenticitate din ce în ce mai
des reclamate de consumatori.
Compoziţia chimică a vinului se deosebeşte de cea a strugurilor, datorită proceselor
care au loc în timpul formării vinului şi păstrării acestuia şi este dependentă de
soi, factori ecologici, gradul de maturare şi starea de sănătate a strugurilor, condiţiile de
producere şi păstrare, vârsta.
Falsificarea vinului
Dacă la început falsificările erau empirice şi constau mai ales în diluarea cu apă şi
adaosul unor substanţe pentru corijarea unor defecte, astăzi s-au diversificat şi sofisticat,
devenind din ce în ce mai anevoios de identificat.
În prezent, cele mai frecvente operaţii frauduloase se referă la autenticitatea soiului şi
la arealul de producere şi mai ales la adaosul unor îndulcitori naturali sau sintetici, a
substanţelor colorante, aromatizante interzise de legislaţia în vigoare sau în doze mai mari
decât cele admise.
Falsificarea prin adaos de îndulcitori naturali sau/şi sintetici la musturi şi/sau vinuri
- adaosul de zaharoză în must
- adaosul de îndulcitori în vinuri
Falsificări prin alcoolizare, diluare, glicerinare şi neutralizarea acidităţii fixe
- corelaţia dintre concentraţia alcoolică şi aciditate
- corelaţia dintre alcool şi extract
- corelaţia dintre concentraţia alcoolică şi glicerol
- corelaţia dintre extract şi cenuşă
- corelaţia dintre cenuşă şi alcalinintatea cenuşii
Falsificări prin adaos de coloranţi naturali sau/şi sintetici. La vinuri aceştia sunt
interzişi. Coloranţi naturali folosiţi: cei extraşi din florile sau fructele următoarelor plante:
soc, afin, cârmâz, nalbă neagră sau roză, etc. Adaosurile sunt puse în evidenţă prin reacţii de
culoare.
Falsificări prin adaos de arome naturale sau artificiale. Alături de îndulcire,
aromatizarea vinurilor cu arome naturale sau artificiale este în prezent frauda cu cea mai mare
arie de răspândire. Dintre aromele naturale, mult folosit este extractul alcoolic de coriandru,
care imprimă vinurilor o aromă asemănătoare cu cea a soiului Muscat Ottonel.

Berea
Berea este o băutură slab alcoolică, saturată natural cu CO 2, cu gust şi aromă
caracteristice, obţinută din malţ, ce poate fi înlocuit parţial cu cereale nemalţificate (porumb,
orez, grâu, mei), hamei şi apă.
Există o mare diversitate de sortimente, clasificarea realizându-se după diferite criterii:
- natura drojdiei utilizate la fermentare: beri de fermentaţie inferioară şi superioară;
- tipul de malţ: bere blondă, brună, caramel;
- concentraţia alcoolică: bere fără alcool, slab alcoolică, obişnuită, tare;
- gradul de fermentare: bere nutritivă, obişnuită, dietetică;
- concentraţia mustului primitiv: obişnuită, specială.
Berea este una din băuturile alcoolice mai puţin expusă falsificărilor. Cele mai folosite
sunt:
 Falsificarea prin diluare - este uşor de depistat, prin determinarea concentraţiei
alcoolice, a extractului real şi a altor parametri.
 Falsificarea prin adaos de substanţe îndulcitoare - naturale, dar mai ales sintetice:
zaharina şi dulcina, sau mai nou aspartamul, ciclamaţii.
 Falsificarea culorii berii - prin adaos de malţ culoare sau caramel.
 Falsificarea prin adaos de antiseptici şi neutralizanţi - se realizează pentru mărirea
conservabilităţii. Agenţi antiseptici: SO2, acid boric, acid salicilic, etc.

Băuturi alcoolice distilate


Băuturile alcoolice distilate, denumite şi rachiuri, au un conţinut în alcool etilic
cuprins între 22 şi 50% vol. şi se obţin prin distilarea vinului sau a unor produse vegetale
fermentate. Se consumă ca băuturi aperitiv sau ca desert.
Se găsesc într-o gamă variată de tipuri şi sortimente, după originea alcoolului şi a
tehnologiei de producere clasificându-se astfel:
a) rachiuri naturale - obţinute prin distilarea vinului sau a altor materii prime alcoolice
(rachiul din vin tip Cognac, rachiul din tescovină de struguri, rachiul din drojdie de
vin), a materiilor prime vegetale fermentescibile (rachiurile din fructe, din trestie de
zahăr, din melasă), sau amidonoase (whiskz, gin);
b) rachiuri industriale - votca, rom - obţinute prin diluarea alcoolului etilic rafinat cu apă
potabilă, cu sau fără adaos de adjuvanţi (zahăr, coloranţi, aromatizanţi).
O categorie aparte o reprezintă lichiorurile, preparate prin diluarea alcoolului etilic
alimentar cu apă potabilă, la care se adaugă zahăr în cantitate mai mare (10-35%), sucuri de
fructe, extracte şi macerate de plante, arome şi coloranţi alimentari.
Au o concentraţie alcoolică de 20-40% vol.
Până nu demult, cea mai răspândită falsificare, uşor de realizat, a fost diluarea cu apă,
ce conduce la diminuarea atât a concentraţiei alcoolice dar şi a acidităţii extractului. În
prezent, falsificările constau în substituirea totală sau parţială a rachiurilor naturale (de
fructe, de cereale), de calitate superioară, cu distilate obţinute din materii prime mai ieftine
(melasa) sau cu rachiuri industriale.
O altă manieră de fraudare este adaosul îndulcitorilor, coloranţilor, aromatizanţilor şi
a altor aditivi, respectiv substituirea alcoolului prin adăugarea în băuturile spirtoase a
substanţelor iuţi şi cu gust arzător.
Unii falsificatori inconştienţi au adăugat în lichioruri antigel care, deşi este un
poliglicol, prezentând gust dulce arzător, este otrăvitor pentru organism.
Analiza senzorială rămâne examinarea primară şi este completată de metode moderne
de analiză:
- cromatografia gazoasă de înaltă rezoluţie
- cromatografie gazoasă combinată cu spectrometria de masă pentru analiza compuşilor
volatili.
Falsificările prin adaos de coloranţi, aromatizanţi se decelează prin metode similare
folosite şi pentru vinuri sau alte produse alimentare, tehnicile cromatografice fiind cele mai
performante.

S-ar putea să vă placă și