Sunteți pe pagina 1din 3

Familia – darul divin ce nu se poate negocia

Pr.Conf.univ.Dr. Irimie Marga


Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Şaguna” Sibiu

Orice dar, în sine, nu se poate negocia, schimba sau confisca. Este o imposibilitate
logică sau, cel puţin, un non-sens a te comporta cu darul, ca şi cu orice alt obiect. Darul nu se poate
confunda cu marfa. Darul reprezintă deschiderea şi mişcarea unei persoane spre o altă persoană, în
vederea apropierii lor spirituale. El se primeşte cu bucurie şi, apoi, se mulţumeşte pentru el, ca
răspuns la iubirea dăruitorului. In momentul în care negociem darul în scopuri egoiste, atunci
anulăm acest dar, iar iubirea dăruitorului este ofensată sau anulată.
Cu atât mai mult, creaţia în sine nu se poate negocia, pentru că ea este darul lui
Dumnezeu făcut omului, ca existenţa lui să fie una fericită. Când Dumnezeu a creat lumea nu a
negociat cu nimeni, ci a „negociat” doar cu Sine, în sfatul intra-treimic, arătându-Şi prin aceasta
iubirea Sa creatoare şi dorinţa de a dărui fericirea Sa unei creaţii făcute după chipul Lui, adică
omului. De aceea omul, ca şi coroană a creaţiei, are menirea de a se accepta pe sine, de a se
înţelege pe sine, de a dori şi a dobândi asemănarea cu Dumnezeu, de a primi întrega existenţă
creată ca dar divin, spre a-şi împlini în ea fericirea şi spre a întoarce această fericire la Dumnezeu,
ca mulţumire pentru actul creator.
Creaţia ca dar nu poate fi negociată, schimbată sau mutilată. Aşa trebuie înţeleasă şi
familia, ca dar imuabil primit de la Creator. Familia este gândită, dăruită şi susţinută de Dumnezeu
pentru ca omul să poată dobândi fericirea şi comuniunea de iubire cu El, adică sensul şi scopul
creaţiei.
Ideea că familia ar putea să arate altfel decât comuniunea de iubire dintre un bărbat şi o
femeie, care duce la perpetuarea creaţiei prin urmaşi, este o idee ce ofensează şi anulează iubirea
Creatorului. Dumnezeu nu poate fi „corectat” în iubirea Lui creatoare. De fapt, atunci când se vrea
re-definirea familiei, se vrea re-definirea actului creator al lui Dumnezeu sau, altfel spus, creatura
vrea să-şi creeze un nou dumnezeu, care crează nu dintr-o voinţă desăvârşită, ci din voinţa limitată
şi schimbătoare a creaturii.
Ideea de re-definire a familiei în zilele noastre se dovedeşte a fi marele non-sens la care
a ajuns gândirea umană complet secularizată, ba chiar o blasfemie. Ea este în totală opoziţie, ba
chiar un atac la adresa învăţăturii creştin-ortodoxe bazată pe Revelaţie, iar nu pe principii sociale
instabile prin sine.
Din nefericire, nu creştinii ortodocşi se împotrivesc celor care nu vor să mai înţeleagă
familia ca dar divin, ci noi suntem atacaţi pentru că vrem să rămânem în Adevăr şi vrem să apărăm
creaţia şi toate darurile lui Dumnezeu către noi oamenii, care nu se pot schimba, fără a se altera,
atât în esenţa lor, cât şi relaţia cu Autorul lor. Familia nu poate fi supusă unui vot uman care să
schimbe esenţa ei, sau scopul ei, fără a aduce blamul Celui care ne-a dăruit-o. Dacă cetăţenii
pretind că în numele libertăţii au dreptul să-şi spună cuvântul, şi noi creştinii ortodocşi avem
dreptul să dăm întâietate Cuvântului lui Dumnezeu.
Criza familiei contemporane, sub toate aspectele ei, este semnul cel mai grav al
înscrierii societăţii umane pe o cale complet secularizată, care în fapt este o cale cel puţin ne-
creştină, dacă nu chiar anti-creştină. Situaţia este cu atât mai tristă, cu cât chiar unii creştini sau
denominaţiuni creştine apusene s-au declarat în favoarea căsătoriilor homosexuale. Felul înţelegerii
familiei creştine va duce în mod evident la rupturi şi mai mari între creştini. Aşa vom putea face
diferenţă şi mai bine între Bisericile adevărate şi comunităţile religioase care pierd sau îşi „re-
definesc” legătura cu Revelaţia, şi între adevăratul şi falsul ecumenism. Este imposibil, sau cel
puţin o impietate, să te rogi cu cel care vrea să-L „re-definească” pe Dumnezeu ca şi Creator (mă
refer aici la „bisericile” care acceptă „binecuvântarea” căsătoriilor homosexuale). Apărarea darului
familiei în ziua de astăzi este misiunea pe care nu o putem abandona, fără a-L abandona pe
Dumnezeu însuşi.
Faptul că familia este şi va deveni problema esenţială a vieţii creştine contemporane,
avea să-l reliefeze într-un mod inconfundabil, cu mulţi ani înainte, Părintele Arsenie Boca. Nimeni
nu s-a ocupat de problemele de familie, în toată profunzimea lor, inclusiv în aspectele cele mai
intime, ca Părintele Arsenie. Multe aspecte biologice, genetice, hormonale, au fost explicate pentru
prima dată în viaţa noastră bisericească, iar medicina modernă descoperă abia acum câtă dreptate a
avut acest Părinte. Din acest punct de vedere scrierile Părintelui Arsenie ocupă un loc unic în toată
literatura noastră teologică. Ziceri ca „mai bine mori, decât sa omori”, „nu irosiţi energia
genezică”, „feciorie până la Cununie şi fidelitate până la moarte”, „nici refuz, nici abuz”, şi multe
altele, au luminat şi luminează viaţa de familie a numeroşi creştini ortodocşi. Toate acestea au
întărit convingerea că mântuirea în „ecclesia major”, începe în cele mai mici detalii în „ecclesia
minor”, iar cei care greşesc sau neglijează viaţa de familie, îşi periclitează mântuirea în Biserica lui
Hristos. De aceea familia nu poate fi un concept cu care ne putem juca, după curentele lumii, fără a
periclita relaţia noastră cu Dumnezeu.
Dacă până acum, în decursul istoriei Bisericii, piatra de poticnire a creştinilor a fost
problema autorităţii în Biserică şi a succesiunii apostolice, de acum înainte piatra de încercare va fi
problema teologiei familiei, cu toate aspectele ei, inclusiv viaţa conjugală. Învăţătura Bisericii nu
trebuie să cedeze în faţa noilor curente sociale, cei care vor face aceasta se vor îndepărta
iremediabil de Ortodoxie, iar Ortodoxia trebuie să-şi asume situaţia – incomodă în lumea de azi –
de a fi consecventă cu ea însăşi.

2
Aceasta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă neagă existenţa homosexualităţii ca fenomen
uman, dimpotrivă această problematică apare din vechime, iar practica, viaţa duhovnicească,
canoanele, iconomia, arată felul în care Biserica a răspuns acesteia, răspunsuri care oricând pot fi
nuanţate sau ajustate. Ceea ce scandalizează este însă legătura care se face între „homosexualitate”
şi „familie”. Acestea sunt două noţiuni care nu pot coexista, în esenţa lor, în scopul lor, în raţiunea
lor. Nimeni nu are dreptul să confişte noţiunea de „familie”, ca legătură tainică dintre un bărbat şi o
femeie, pe seama altor legături sau parteneriate. Aşa cum „familia” nu se poate confunda cu
„concubinajul”, sau cu „haremul”, sau cu viaţa celor care trăiesc „single”, tot aşa ea nu se poate
confunda cu nici o altă formă de convieţuire umană, bisexuală sau homosexuală.
Cei care nu mai acceptă familia ca dar imuabil, iau ca armă principală şi deloc
neglijabilă, în sprijinul lor, forţa dreptului civil. Constatăm cu durere că trăim o descreştinare
continuă a dreptului civil, care trimite, aparent nevinovat, trăirea religioasă în sfera „privatului”.
Este, de fapt, o relativizare a adevărului şi o bulversare a ierarhiei valorilor. Astăzi prind contur tot
mai mult principiile păgâne ale vechiului drept roman, după care auctoritas, non veritas facit legem
(autoritatea, nu adevărul, face legea), sau error communis facit jus (eroarea comună naşte dreptul).
Chiar dacă, strict juridic vorbind, dictoanele de mai sus suportă numeroase nuanţe, totuşi în esenţă
ele exprimă evident îndepărtarea de principiile creştine revelate. Paradoxul este că vechiul drept
roman a supravieţuit până astăzi tocmai prin încreştinare, de exemplu, prin marele legislator
romano-bizantin Justinian. Acum, însă, ne inscriem exact pe un drum opus acestuia.
Din punct de vedere ortodox, revizuirea Constituţiei României nu ar trebui să însemne
începutul descreştinării noastre. Faptul că o gândire minoritară, aflată în opoziţie cu învăţătura
creştin-ortodoxă, vrea să devină normativă, este o mare nedreptate. Nu blamăm pe nimeni, nici
măcar pe cei care Îl blamează pe Dumnezeu. Vrem numai să apărăm darurile pe care Dumnezeu
însuşi ni le-a făcut. Vrem să apărăm creaţia pe care am primit-o de la Dumnezeu şi să o întoarcem
Acestuia, nemutilată, ca recunoştinţă.
Darul familiei nu poate fi confiscat fără a ni-L confisca pe însuşi Dăruitorul ei. Familia
nu poate fi privită ca un simplu concept juridic, supus mereu transformărilor, pentru că atunci toată
creaţia ar trebui re-conceptualizată. In felul acesta, prin instrumentul şi forţa dreptului, îl facem pe
om un nou dumnezeu, care re-concepe lumea.
Este normal şi necesar să folosim modelele şi experienţa altora. Aşa s-a născut legislaţia
modernă a României, luând exemplele cele mai bune din Europa. Dar dacă Apusul a început să
apună din punct de vedere creştinesc, aceasta nu înseamnă că trebuie şi noi să facem la fel. Este
bine uneori să copiem, dar să nu căpiem! Adică să nu ne lăsăm furaţi de mentalităţi şi viziuni care
duc indubitabil la o degradare moral-creştină ireversibilă.